Folosirea hidroxiapatitei ca material de umplere.

Datorita kineticii de absorbtie scazuta si formei poligonale a

granulelor,HA este potrivita si recomandata in acelasi timp,fie instare pura
sau in amestec cu alte biomateriale, pentru completarea defectelor osoase
sau augmentarea (aditionare osoasa) zonelor in care este necesara formarea
unui suport stabil pentru implantare.

Din practica activitatii de stomatologie,rezulta ca hidrixiapatita poate

fi utilizata in stomatologie,chirurgie orala si maxilo-faciala,implantologie
orala si paradontologie,pentru urmatoarele aplicatii:

-completarea sau reconstructia defectelor osoase multiple;

-augmentarea crestei alveolare atrofiate cit si augmentarea subantrala;

-copletarea defectelor postexteractie,pentru a forma un teren foarte stabil

in vederea inserarii implantului;

-completarea defectelor alveolare dupa extractii dentare,pentru

conservarea crestei alveolare;

-suport pentru membrane in procedurile de regenerare ghidata a

tesutului;

-umplerea cavitatilor mici si mijlocii.

Forma neceramica a hidroxiapatita(tricalciu fosfat),adesea in amestec

cu singe sau grefa spongioasa microfragmentata se utlilizeaza in umplerea
cavitatilor maxilarelor.

In aceesi forma,ca tricalciu fosfat,are proprietatea de a fi rezorbabila si

poate initia direct osteogenoza ori poate sa provoace osteoconductia daca
este plasata direct in contact cu osul gazda.
Folosirea hidroxiapatitei ca material de acoperire pe un suport
bioinert.

Este cunoscuta proprietatea hidroxiapatitei de a interactiona rapid cu

osul viu, calitate care determina specialistii din stomatologie ca in foarte
multe cazuri sa foloseasca hidroxiapatita in acoperirea implantului metalic,in
special cele confectionate din titan,aliaje de titan sau otel inox.

Pentru a integra implantul in conditii de deplina siguranta si stabilitate in

masa osoasa,aceasta trebuie sa fie suficienta in toate cele trei dimensiuni;o
profunzime si o latime cit mai optima a osului asigura o ancorare solida a
implantului, sustinind si tensiunea mecanica din timpul mestecatului
intocmai ca un dinte natural.

In mod obisnuit implantologii incearca sa insere implanturile,cel

putin la fel de adinc in os cit reprezinta inaltimea coroanei sau a
dintelui,realizind un raport coroana-radacina de 1:1.

Pentru a se realiza cit mai repede interactiunea implant-os,specialistii

procedeaza la acoperirea cu un strat de hidroxiapatita a implantului dentar
cu scopul de a modifica proprietatile de suprafata al acestuia.

Prin acoperirea cu un strat de hidroxiapatita,implantul dentar

beneficiaza atit de biocompatibilitate si capacitate de a forma legaturi
chimice cu osul viu,cit si de proprietati mecanice ale substratului cu alte
aliaje biocompatibile.

Datorita suprafetei osteofile a hidroxiapatitei ,sarcina mecanica ce

actioneaza asupra implantului va fi transferata si scheletului osos
inconjurator ,ajutind la combaterea atrofierii oaselor.

Implanturile metalice acoperite cu hidroxiapatita prin pulverizare in

plasma,au fost des utilizate in ultima perioada,existind companii specializate
in producerea lor,pentru aplicatii dentare sau ortopedice.

In general implanturile acoperite cu hidroxiapatita s-au comportat

bine,dar in momentul in care au fost extrase din organism si separate de
tesutul osos adiacent,s-a observat ca interfata dintre metal si hidroxiapatita
cedeaza.

De asemeni s-a constatat ca legatura dintre tesutul osos nou formmat

si hidroxitapatita este mai puternica decit legatura cu substratul metalic.