Lumea noastră adultă și rădăcinile ei în perioada de sugar (part.

2)

Un exemplu interesant al influenţei atitudinilor timpurii pe tot parcursul vieţii

este faptul că relaţia cu figurile timpurii reapare mereu, iar problemele ră mase
nerezolvate din perioada de sugar sau din copilă ria mică sunt retră ite, chiar dacă
sub formă modificată . Spre exemplu, atitudinea faţă de un subordonat sau un
superior repetă , pâ nă la un punct, relaţia cu un frate mai mic sau cu un pă rinte.
Dacă întâ lnim o persoană mai în vâ rstă prietenoasă ș i care ne ajută , retră im
inconș tient relaţia cu un pă rinte sau un bunic iubit, pe câ nd o persoană mai în
vâ rstă condescendentă ș i dezagreabilă reactivează atitudinea rebelă a copilului
faţă de pă rinţi. Nu e nevoie ca astfel de oameni să semene fizic sau psihic ș i nici
mă car să aibă aproximativ aceeaș i vâ rstă ca figurile originare; un element de
atitudine comun este suficient. Câ nd un om se află în întregime sub influenţa
situaţiei ș i relaţiilor sale timpurii, felul cum judecă oamenii ș i întâ mplă rile va fi
obligatoriu perturbat. În mod normal, o astfel de retră ire a situaţiilor timpurii
este limitată ș i corectată prin judecata obiectivă . Cu alte cuvinte, putem fi cu toţii
influenţaţi de factori iraţionali, dar în viaţa normală nu suntem dominaţi de ei.
Capacitatea de iubire ș i devotament, mai întâ i faţă de mamă , se transformă pe
multe că i în devotamentul faţă de diferite cauze simţite a fi bune ș i valoroase.
Aceasta înseamnă că bucuria pe care bebeluș ul a putut-o simţi în trecut pentru
că s-a simţit iubit ș i iubitor se transferă pe parcursul vieţii nu doar asupra
relaţiilor sale cu oamenii — lucru foarte important —, ci ș i asupra muncii sale ș i
a tuturor lucrurilor pentru care simte că merită să se lupte. Acest lucru
presupune totodată îmbogă ţirea personalită ţii ș i capacitatea de a gă si bucurie în
muncă ș i deschide calea spre numeroase surse de satisfacţie.
În lupta de a ne atinge obiectivele, ca ș i în relaţia cu oamenii, la capacitatea de a
iubi se adaugă dorinţa timpurie de reparaţie. Am spus deja că datorită
sublimă rilor, care se dezvoltă din primele interese ale copilului, activită ţile
constructive dobâ ndesc un imbold suplimentar, deoarece copilul simte
inconș tient că astfel „repară “ oamenii iubiţi pe care i-a vă tă mat. Această tendinţă
nu-ș i pierde niciodată forţa, deș i rareori este identificat ca atare în viaţa reală .
Faptul irevocabil că nici unul dintre noi nu se eliberează vreodată complet de
vinovă ţie are niș te aspecte foarte valoroase, pentru că presupune dorinţa
niciodată epuizată de a repara ș i de a crea în orice fel putem.
Toate formele de demersuri în slujba societă ţii beneficiază de pe urma acestui
imbold. În cazurile extreme, sentimentele de vinovă ţie îi îndeamnă pe oameni să
se sacrifice complet în slujba unei cauze sau a semenilor lor ș i pot conduce la
fanatism. Ș tim însă că unii oameni își riscă viaţa ca să -i salveze pe alţii, ș i acest
lucru nu intră neapă rat în aceeaș i categorie. Nu atâ t vinovă ţia acţionează în astfel
de cazuri, câ t capacitatea de a iubi, generozitatea ș i identificarea cu semenul aflat
în pericol.
Am subliniat importanţa identifică rii cu pă rinţii ș i ulterior cu alţi oameni în
dezvoltarea copilului mic, iar acum aș dori să pun accentul pe un anumit aspect
al identifică rii reuș ite, care se perpetuează pâ nă la vâ rsta adultă . Câ nd invidia ș i
rivalitatea nu sunt prea mari, apare posibilitatea de a se bucura indirect de
plă cerile altora. În copilă rie, ostilitatea ș i rivalitatea resimţite de copil în cadrul
complexului Oedip sunt contracarate de capacitatea de a se bucura indirect de
fericirea pă rinţilor. În viaţa adultă , pă rinţii sunt în mă sură să împă rtă ș ească
plă cerile copilă riei ș i să evite să le împiedice, pentru că pot să se identifice cu
copiii lor. Ei devin capabili să -ș i privească copiii crescâ nd fă ră să simtă invidie.
Această atitudine devine deosebit de importantă câ nd oamenii îmbă trâ nesc ș i
plă cerile tinereţii le sunt tot mai greu accesibile. Dacă recunoș tinţa pentru
satisfacţiile din trecut n-a dispă rut complet, oamenii vârstnici se pot bucura de
ceea ce le stă în continuare la îndemâ nă . Mai mult decâ t atâ t, avâ nd o asemenea
atitudine, care dă naș tere la senină tate, pot să se identifice cu oamenii tineri.
Spre exemplu, cel care caută tinere talente ș i contribuie la formarea lor — fie în
rol de profesor sau de critic, fie, în trecut, ca patron al artelor ș i culturii — e
capabil să facă acest lucru doar pentru că poate să se identifice cu ceilalţi; într-un
fel, își repetă propria viaţă, uneori obţinâ nd chiar, indirect, împlinirea unor ţeluri
pe care nu le-a atins în viaţa sa.
Capacitatea de identificare face posibilă , în toate stadiile, fericirea de a putea
admira caracterul sau realiză rile altora. Dacă nu ne putem permite să apreciem
realiză rile ș i calită ţile altor oameni — ceea ce înseamnă că nu putem suporta
gâ ndul că nu vom reuș i să -i imită m niciodată —, suntem privaţi de o sursă de
mare fericire ș i îmbogă ţire. Lumea ar fi mult mai să racă în ochii noș tri dacă n-
aveam ocazia de a ne da seama că mă reţia există ș i va continua să existe în viitor.
O astfel de admiraţie activează totodată ceva în noi ș i, indirect, ne mă reș te
încrederea în noi înș ine. Acesta este unul dintre numeroasele moduri prin care
identifică rile derivate din perioada de sugar devin o parte importantă a
personalită ţii noastre.
Capacitatea de a admira realiză rile altui om este unul dintre factorii care fac
posibilă reuș ita muncii de echipă . Dacă invidia nu este prea mare, putem gă si
plă cere ș i mâ ndrie în a lucra cu oameni ale că ror capacită ţi le depă ș esc uneori pe
ale noastre, fiindcă ne identifică m cu aceș ti membri remarcabili ai echipei.
Însă problema identifică rii este foarte complexă .
Câ nd Freud a descoperit Supraeul, el l-a considerat ca fiind o parte a structurii
psihice rezultate în urma influenţei pă rinţilor asupra copilului — influenţă ce
ajunge să facă parte din atitudinile fundamentale ale copilului. Activitatea mea cu
copii mici mi-a ară tat că încă din copilă ria timpurie, copilul asimilează în sine
mama ș i, în scurt timp, alţi oameni din preajma sa, iar acest lucru se află la baza
diferitelor identifică ri, favorabile ș i nefavorabile. … Dar influenţa vitală a
mediului de viaţă timpuriu are, de asemenea, efectul că aspectele nefavorabile
ale atitudinilor adultului faţă de copil au o influenţă negativă asupra dezvoltă rii
acestuia, fiindcă trezesc în el ură ș i revoltă sau prea multă submisivitate. În
acelaș i timp, copilul internalizează atitudinea ostilă ș i mânioasă a adultului. Prin
astfel de experienţe, un pă rinte excesiv de riguros cu disciplina sau un pă rinte
că ruia îi lipseș te înţelegerea ș i iubirea influenţează , prin identificare, formarea
caracterului copilului ș i-l poate determina să repete ulterior în viaţă ceea ce a
tră it el însuș i. Astfel, uneori un tată foloseș te cu copiii să i aceleaș i metode greș ite
pe care le-a folosit cu el tată l să u. Pe de altă parte, revolta în faţa nedreptă ţilor
tră ite în copilă rie poate conduce la reacţia opusă , aceea de a face totul altfel decâ t
au fă cut pă rinţii. Aceasta ar duce la cealaltă extremă , de exemplu la indulgenţa
excesivă faţă de copil pe care am amintit-o anterior. A învă ţa din experienţele din
copilă rie ș i, aș adar, a fi mai înţelegă tori ș i mai toleranţi faţă de copiii noș tri ș i faţă
de oamenii din afara cercului familial este un semn de maturitate ș i de
dezvoltare încununată de succes. Dar toleranţa nu înseamnă să fim orbi faţă de
greș elile celorlalţi, ci să recunoaș tem aceste greș eli ș i totuș i să nu ne pierdem
capacitatea de a coopera cu oamenii sau chiar de a simţi iubire faţă de unii dintre
ei.
Câ nd am descris dezvoltarea copilului, am subliniat în mod deosebit importanţa
lă comiei. Să ne gâ ndim acum ce rol joacă lă comia în formarea caracterului ș i cum
influenţează ea atitudinile adultului. Se poate observa foarte uș or că lă comia
joacă rolul unui element foarte distructiv în viaţa socială . Omul lacom vrea
mereu mai mult, chiar în detrimentul tuturor celorlalţi. Nu este capabil de
consideraţie ș i generozitate autentică faţă de alţii. Aici nu mă refer doar la
bunurile materiale, ci ș i la statut ș i prestigiu.
Foarte probabil, individul extrem de lacom este ambiţios. Rolul ambiţiei, atâ t în
aspectul ei util, câ t ș i în cel perturbator, se arată ori de câ te ori observă m
comportamentul uman. Fă ră îndoială , ambiţia dă imboldul spre realiză ri, dar
dacă ea devine principala forţă motrice, pune în pericol cooperarea cu alţii. În
ciuda tuturor succeselor sale, persoana foarte ambiţioasă ră mâ ne mereu
nemulţumită , tot aș a cum bebeluș ul lacom nu este niciodată satisfă cut.
Cunoaș tem bine tipul de personaj public care, mereu flă mâ nd de noi succese,
pare să nu fie niciodată mulţumit cu ceea ce a realizat. Una dintre caracteristicile
acestei atitudini — în care invidia joacă un rol important — este incapacitatea de
a permite altora să iasă în prim-plan. Lor li se poate permite să joace un rol
secundar, câ tă vreme nu ameninţă supremaţia persoanei ambiţioase. Constată m,
de asemenea, că astfel de oameni nu pot ș i nu vor să -i stimuleze ș i să -i încurajeze
pe cei mai tineri, pentru că unii dintre aceș tia ar putea să le ia locul. Unul dintre
motivele pentru lipsa lor de mulţumire în faţa a ceea ce par a fi mari reuș ite vine
din faptul că interesul acestor oameni este devotat nu atâ t domeniului în care
lucrează , câ t prestigiului personal. Aceasta presupune legă tura dintre lă comie ș i
invidie. Rivalul este privit nu doar ca acela care l-a jefuit ș i l-a privat de poziţia
sau de bunurile sale, ci ș i ca posesorul unor calită ţi de valoare, care stâ rnesc
invidia ș i dorinţa de a le deteriora.
Câ nd lă comia ș i invidia nu sunt excesive, chiar ș i persoana ambiţioasă gă seș te
mulţumire în a-i ajuta pe alţii să -ș i aducă o contribuţie. Aici gă sim una dintre
atitudinile aflate la baza leadership-ului de succes. Într-o anumită mă sură , acest
lucru poate fi deja observat în camera copiilor. Copilul mai mare poate să se
mâ ndrească cu realiză rile unui frate mai mic ș i să facă tot ce poate pentru a-l
ajuta. Astfel de copii au chiar un efect integrator asupra întregii vieţi de familie;
fiind predominant prietenoș i ș i să ritori, ei îmbună tă ţesc atmosfera de familie.
Am vă zut mame cu foarte puţină ră bdare, care nu tolerau problemele, ș i care au
fă cut progrese sub influenţa unui asemenea copil. Acelaș i lucru este valabil în
viaţa ș colară , unde uneori chiar ș i unul–doi copii au un efect benefic asupra
atitudinii tuturor celorlalţi, printr-un fel de leadership moral, bazat pe o relaţie
prietenoasă ș i de cooperare cu ceilalţi copii, fă ră vreo încercare de a-i face să se
simtă inferiori.
Revenind la leadership: dacă liderul — ș i acest lucru poate fi valabil pentru
oricare alt membru al grupului — nutreș te bă nuiala că este obiectul urii, acest
sentiment îi amplifică toate atitudinile antisociale. Constată m că persoana
incapabilă să suporte critica pentru că -i activează imediat anxietatea de
persecuţie nu numai că este o pradă uș oară pentru suferinţe, ci ș i, de asemenea,
are dificultă ţi în relaţiile cu ceilalţi ș i poate chiar să pericliteze cauza pentru care
munceș te, indiferent în ce sector al vieţii; ea se va dovedi incapabilă să -ș i
corecteze greș elile ș i să înveţe de la alţii.
Dacă ne privim lumea adulţilor din punctul de vedere al ră dă cinilor ei în
copilă ria timpurie, înţelegem mai bine cum s-au construit psihicul, obiș nuinţele
ș i concepţiile noastre, pornind de la cele mai timpurii fantasme ș i emoţii infantile
ș i ajungâ nd la cele mai complexe ș i sofisticate manifestă ri adulte. Mai trebuie
trasă o concluzie, ș i anume că nimic din ceea ce a existat vreodată în inconș tient
nu-ș i pierde complet influenţa asupra personalită ţii.
Un alt aspect al dezvoltă rii copilului ce trebuie discutat este formarea
caracterului să u. Am dat câ teva exemple care arată cum impulsurile distructive,
invidia ș i lă comia ș i anxietă ţile de persecuţie ce rezultă din ele perturbă
echilibrul afectiv al copilului ș i relaţiile lui sociale. M-am referit, de asemenea, la
aspectele benefice ale dezvoltă rii pe panta opusă ș i am încercat să ară t cum apar
ele. Am încercat să conturez importanţa interacţiunii dintre factorii înnă scuţi ș i
influenţa mediului. Conferind deplină greutate acestei interacţiuni, înţelegem
mai în profunzime cum se dezvoltă caracterul copilului. Un aspect foarte
important al travaliului psihanalitic a constat întotdeauna în schimbă rile
favorabile ce se produc în caracterul pacientului pe parcursul unei analize
reuș ite.
Una dintre consecinţele unei dezvoltă ri echilibrate este integritatea ș i forţa
caracterului. Astfel de calită ţi au un efect major atâ t asupra independenţei
individului, câ t ș i asupra relaţiilor sale cu lumea externă . Influenţa unui caracter
cu adevă rat sincer ș i autentic asupra altor oameni poate fi observată cu uș urinţă.
Chiar ș i oamenii care nu deţin aceleaș i calită ţi sunt impresionaţi ș i nu pot să nu
simtă respect pentru integritate ș i sinceritate, că ci aceste însuș iri le trezesc în
minte imaginea a ceea ce ar fi putut deveni sau chiar mai pot deveni ei înș iș i.
Personalită ţile de acest fel le dau speranţa faţă de lume în general ș i o mai mare
încredere în ceea ce este bun.
Am încheiat lucrarea de faţă discutâ nd importanţa caracterului pentru că , după
pă rerea mea, caracterul reprezintă temelia tuturor realiză rile oamenilor. Efectul
unui caracter bun asupra altora se află la baza dezvoltă rii sociale să nă toase.

POST-SCRIPTUM
Câ nd am discutat cu un antropolog despre concepţiile mele privitoare la
caracter, el a obiectat referitor la premisa unei temelii generale pentru formarea
caracterului. A argumentat că , în activitatea sa de teren, a întâ lnit evaluă ri
complet diferite ale caracterului. Spre exemplu, a lucrat într-o comunitate în care
a-i înș ela pe alţii era un lucru considerat admirabil. De asemenea, a explicat, ca
ră spuns la unele întrebă ri din partea mea, că , în acea comunitate, a ară ta
îndurare faţă de un adversar se considera a fi o slă biciune. L-am întrebat dacă nu
existau deloc circumstanţe în care să poată fi ară tată îndurarea. Mi-a ră spuns că
dacă individul reuș ea să se aș eze în spatele unei femei în aș a fel, încâ t să fie
acoperit pâ nă la un punct de fusta ei, viaţa îi era cruţată . Ca ră spuns la alte
întrebă ri, mi-a relatat că , dacă duș manul reuș ea să pă trundă în cortul unui
bă rbat, nu era ucis, ș i, de asemenea, că exista un sanctuar care oferea siguranţă.
Antropologul a fost de acord câ nd am sugerat că fusta femeii, cortul ș i sanctuarul
sunt simboluri ale mamei bune ș i protectoare. A acceptat, de asemenea,
interpretarea mea că protecţia mamei se extindea asupra fratelui urâ t —
bă rbatul ascuns după fusta unei femei — ș i că interzicerea uciderii în propriul
cort are legă tură cu legile ospitalită ţii. Concluzia mea cu privire la acest ultim
aspect este că , în esenţă, ospitalitatea are legă tură cu viaţa de familie, cu relaţia
dintre copii ș i îndeosebi cu mama — că ci, aș a cum sugeram anterior, cortul
reprezintă mama care protejează familia.
Citez acest exemplu ca să sugerez posibile legă turi între culturi ce par complet
diferite ș i ca să indic faptul că aceste legă turi se raportează la obiectul bun
primar, mama, oricare ar fi formele în care sunt acceptate ș i chiar admirate
distorsiunile caracterului.