UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

DELIMITAREA MARITIMA IN MAREA NEAGRA INTRE

ROMANIA SI UCRAINA

COORDONATOR: STUDENT:
Asist.univ.dr. DAN GUNA SIRBU VASILE

ANUL III

1
 Este indiscutabil faptul ca dupa 1991 raporturile româno-ucrainiene sunt grevate
de numeroase şi spinoase diferende. Din lunga listă a acestora amintim :

 „problema” sudului Basarabiei, nordului Bucovinei, ţinutului Herţa si Insulei

Şerpilor; situaţia minorităţii române din Ucraina;
 construirea de către Ucraina ( pe pământ istoric românesc ) a canalului Dunăre –
Marea Neagră, denumit generic „Bastroe”;
 despăgubirile pe care România trebuie să le primească în urma investiţiilor
făcute în combinatul de exploatare miniera Krivoi Rog, de la Dolinska;
 stabilirea pe teren a liniei de frontieră;
 delimitarea zonelor economice exclusive şi a platoului continental al celor două
ţări în Marea Neagră.

Ucraina, stat recent apărut ( 1991 ) pe harta politică a Europei, şi-a arogat
calitatea de „moştenitoare” a fostei Uniuni Sovietice, adjudecându-şi teritoriile
româneşti smulse cu forţa de fosta U.R.S.S. de la România.
Nu s-a sinchisit de protestele Bucureştiului, nici de eventualele litigii.
Kievul a privit teritoriile româneşti pe care le-a încorporat, în buna tradiţie sovietică, ca
părţi inseparabile ale noului stat ucrainian, deci ca o „succesiune legitimă” de la fosta
U.R.S.S.
Firesc ar fi fost ca toate aceste „probleme” să-şi fi găsit rezolvarea încă din
1991, în spiritul bunei vecinătăţi, prin respectarea drepturilor istorice şi juridice ale
României, a Tratatului de Pace de la Paris ( 10 februarie 1947 ), a celorlalte documente
juridice ce guvernează viaţa internaţională.
Din păcate nici una dintre aşteptările noastre legate de aceste chestiuni litigioase
nu şi-a găsit rezolvarea prin tratative, pe cale amiabilă, în spiritul adevărului istoric.
În ciuda acestei situaţii dezavantajoase pentru ţara noastră, în ciuda
inflexibilităţii şi tergiversărilor la care partea ucrainiană a apelat în mod constant, partea
română, de bună credinţă, având moral, istoric şi juridic dreptatea de partea sa, a decis
continuarea negocierilor cu Kievul în vederea găsirii unor soluţii corecte.
Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost subiectul unei dispute între
România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat la Curtea Internaţională de Justiţie de la
Haga. Procesul a început acum aproape 4 ani. Miza procesului a fost clar una
economică: în regiunea de 12.000 de kilometri pătraţi în disputa se află petrol şi gaze
care ar putea asigura independenţa energetică a României timp de 18 ani, la nivelul de
consum din 2007.
Pentru Ucraina, resursele ce ar urma să fie exploatate – 100 de miliarde de metri
cubi de gaze si 10 milioane de tone de ţiţei - ar ajunge doar pentru cinci ani. În 1997, în
urma unui proces complex de negocieri, România şi Ucraina au încheiat două
instrumente juridice:
Tratatul privind relaţiile de cooperare şi bunăvecinătate dintre România şi
Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997 şi un acord conex, încheiat prin schimb
de scrisori ale miniştrilor afacerilor externe ai celor două State.

2
 Prin aceste acorduri, cele două State şi-au asumat obligaţia de a încheia un tratat
privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina, precum şi un acord pentru
delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două State
în Marea Neagră.
În acelaşi timp, Acordul conex a stabilit principiile care urmau să fie aplicate
pentru delimitarea spaţiilor maritime mai sus menţionate şi a prevăzut angajamentul
celor două ţări de a supune disputa spre soluţionare Curţii Internaţionale de Justiţie, în
cazul în care vor fi îndeplinite anumite condiţii.
Au avut loc negocieri în vederea stabilirii liniei de delimitare maritimă. Cu toate
acestea, nu s-a obţinut vreun rezultat şi nu s-a ajuns la o soluţie acceptabilă de
delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră. Pentru a se evita prelungirea
nejustificată a unor discuţii care, în opinia părţii române, în mod evident nu pot duce la
nici un rezultat, România a sesizat Curtea cu diferendul dintre cele două părţi privind
delimitarea maritimă în Marea Neagră şi a solicitat Curţii să delimiteze platoul
continental şi zonele economice exclusive ale celor două State în Marea Neagră şi să
stabilească o linie de delimitare maritimă unică în aces Partea română a prezentat în
cadrul procedurilor o argumentaţie complexă, susţinută de un material probatoriu
amplu, principalele linii de argumentaţie fiind: segmentul iniţial al liniei de
delimitare a fost deja fixat printr-o serie de acorduri româno-sovietice (pe care Ucraina,
ca stat succesor al fostei URSS, trebuie să le respecte) şi care sunt în vigoare între
România şi Ucraina, care a recunoscut acest aspect; această linie de delimitare, care
descrie un arc de cerc cu raza de 12 mile în jurul Insulei Şerpilor (lăsând spaţiile
maritime de la sud de acest arc de cerc României) a fost reprezentată în mod constant
pe hărţi de navigaţie emise de serviciile hidrografice competente din fosta URSS,
Ucraina, România şi state terţe;
In larg faţă de sectorul iniţial, linia de delimitare trebuie trasată prin utilizarea
metodei folosite de obicei de Curte şi de tribunalele arbitrale în materia delimitării
spaţiilor maritime, denumită „linie echidistantă/mediană-circumstanţe speciale”;
aceasta presupune trasarea unei linii echidistante (egal depărtate de ţărmuri) între
coastele adiacente (în prelungire) ale României şi Ucrainei şi a unei linii mediane între
ţărmurile opuse (faţă în faţă) ale celor ţări; nicio circumstanţă specială nu justifică
modificarea acestei linii în favoarea uneia dintre părţi; chiar făcând abstracţie de
acordurile româno-sovietice menţionate, practica statelor şi jurisprudenţa instanţelor
internaţionale demonstrează că Insula Şerpilor (având în vedere dimensiunile reduse şi
poziţionarea sa geografică izolată, neintegrată în coasta continentală ucraineană) nu
poate fi luată în calcul la trasarea liniei de delimitare, în caz contrar ajungându-se la
consecinţe inechitabile; In orice caz, Insula Şerpilor, care nu poate susţine locuirea
umană sau o viaţă economică proprie, este o „stâncă” în sensul Convenţiei de la
Montego Bay privind Dreptul Mării ceea ce presupune că nu este îndreptăţită la platou
continental şi zonă economică exclusivă proprii. Această calificare a Insulei Şerpilor a
fost susţinută de România prin ample mijloace de probă, inclusiv provenite din anexele
incluse de Ucraina în Contra-Memoriul depus în 2006. Activităţile părţii ucrainene
având scopul de a modifica pe cale artificială caracteristicile naturale ale Insulei
Şerpilor nu produc efecte juridice împotriva României fiind efectuate după data critică
a diferendului bilateral; mai mult, ele reprezintă o recunoaştere implicită din partea
Ucrainei a statutului de „stâncă” al Insulei Şerpilor, la acestea se adaugă argumentele

3
istorice cu relevanţă juridică în caz: faptul că preluarea ilegală de către URSS a Insulei
Şerpilor în 1948, precum şi fixarea abuzivă a frontierei maritime în 1949 nu pot
produce efecte inechitabile suplimentare; compromisul juridic de la încheierea
Tratatului politic din 1997 prin care Ucraina s-a angajat să nu ia în considerare Insula
Şerpilor în delimitare decât ca stâncă, conform art. 121. alin. (3) din Convenţia ONU
privind dreptul mării din 1982.Aşa-zisa „disproporţie” dintre ţărmurile celor două ţări,
invocată de Ucraina, este bazată pe luarea în calcul a unor segmente ale ţărmului
ucrainean care nu se află în nicio relaţie geografică cu ţărmul românesc şi sunt în
consecinţă irelevante pentru delimitarea dintre cele două ţări; ţărmurile relevante au
lungimi similare, astfel încât nu este justificată ajustarea liniei de delimitare în funcţie
de lungimea ţărmurilor; Activităţile legate de explorarea şi exploatarea resurselor de
hidrocarburi şi de supravegherea pescuitului invocate de Ucraina sunt irelevante pentru
problematica delimitării (aspect confirmat de practica CIJ şi a instanţelor arbitrale) şi în
orice caz nu susţin în niciun fel linia de delimitare propusă de Ucraina.
a) Hotărarea pe care Curtea Internaţională de Justiţie a pronunţat-o astăzi
confirmă faptul că DECIZIA PE CARE AM LUAT-O, ÎN 2004, a fost o decizie
corectă, în interesul României. La acel moment, după 6 ani de negocieri şi după 34 de
runde de discuţii bilaterale în care ne-am lovit de poziţia inflexibilă a Ucrainei ,am
considerat că singura soluţie este sesizarea Curţii. Decizia de atunci nu a fost luată fără
anumite opoziţii în ţară – era prima dată când România acceptă să supună un diferend
de frontieră hotarârii unui terţ, o instanţă jurisdicţională.
b) Recurgerea la jurisdicţia CIJ a avut avantajul garantării pronunţării unei
soluţii echitabile şi aflate în deplină concordanţă cu normele dreptului internaţional. În
plus, demersul oferea o perspectivă temporală clară şi rezonabilă pentru rezolvarea unui
diferend cu mize deopotrivă istorice si economice. Dacă nu am fi apelat la Curte, am fi
rămas şi acum într-o relaţie ambiguă cu vecinii din Ucraina în ce priveşte situaţia
platoului maritim.
c) Hotărârea pronunţată de Curte este direct aplicabila, obligatorie, definitivă şi
executorie imediat, neexistând cale de atac. De asemenea, nu sunt necesare niciun fel
de formalitaţi pentru punerea ei in aplicare. Aşa că putem vorbi despre decizia
pronunţată ca fiind una istorica.
d) Este un succes al României nu numai prin soluţia în sine. Pe această cale s-a
rezolvat un dosar litigios complex, care afecta relaţiile cu ţara vecină. De asemenea,
formula de soluţionare a diferendului cu Ucraina contribuie la creşterea autonomiei
energetice a României faţă de importurile din Est, resursele din zonă trebuind să devină
o rezervă de tip strategic pentru statul român. În acelaşi timp, hotărârea CIJ poate fi un
exemplu bun in plan regional pentru soluţionarea altor probleme bilaterale.

4
5
6
BIBLIOGRAFIE:
1) https://www.mae.ro/node/24347
2) http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1220082529 3)
https://www.juridice.ro/36840/haga-romania-ucraina-rezumat-
pledoarii-15- septembrie.html 4)
https://www.youtube.com/watch?v=8omV_GLaTRQ
3) https://www.mae.ro/node/24347 2)
http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1220082529
4) https://www.juridice.ro/36840/haga-romania-ucraina-
rezumat-pledoarii-15- septembrie.html
5) https://www.youtube.com/watch?v=8omV_GLaTRQ