2

ASPECTE LEGISLATIVE PRIVIND

EXPERŢII ŞI EXPERTIZA

2.1 Legislaţia şi organizarea activităţii de expertiză

în ţara noastră

În ţara noastră, activitatea de expertiză tehnică judiciară şi

extrajudiciară, implicit a expertizei merceologice, asimilată mai mult sau
mai puţin expertizei tehnice, este reglementată potrivit prevederilor
Ordonanţei nr. 2/2000 a Guvernului României, aprobată prin
Legea nr. 156/2002.
Potrivit acestui act normativ, la nivel naţional, coordonarea şi
îndrumarea, pe linie administrativă şi metodologică, precum şi exercitarea
controlului activităţii de expertiză judiciară se realizează de către Biroul
central pentru expertize tehnice judiciare, care funcţionează în cadrul
Ministerului Justiţiei.
Pe plan local, la nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucureşti, în
cadrul tribunalelor, funcţionează Birouri locale pentru expertize judiciare
tehnice şi contabile.
În domeniul expertizei tehnice judiciare, în afara prevederilor
Ordonanţei nr. 2/2000, sunt luate în considerare şi normele de drept comun
cuprinse în Codul de procedură civilă şi în Codul de procedură penală ale
ţării noastre.
Potrivit prevederilor Capitolului V al Ordonanţei nr. 2/2000 a
Guvernului României, Biroului central pentru expertize tehnice judiciare îi
 Expertiza calităţii mărfurilor

revin următoarele atribuţii principale:

• coordonarea, îndrumarea şi controlarea, din punct de vedere
administrativ, a activităţii de expertiză tehnică judiciară;
• întocmirea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a
tabelului nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, cu toate
datele de identificare ale acestora. In cuprinsul tabelului, experţii
tehnici judiciari sunt nominalizaţi pe specialităţi şi pe judeţe,
respectiv Municipiul Bucureşti, ţinând seama de domiciliul
acestora, ca şi de eventualele modificări intervenite ca urmare a
radierii din tabel a unor experţi;
• întocmirea şi comunicarea către birourile locale pentru expertize
judiciare tehnice şi contabile a listelor nominale cuprinzând
experţii şi specialiştii care pot efectua expertize tehnice judiciare;
• organizarea desfăşurării examenului pentru atribuirea calităţii de
expert tehnic judiciar, precum şi testarea specialiştilor;
• întocmirea şi eliberarea legitimaţiei de expert tehnic judiciar, în
care se menţionează numele şi prenumele, specialitatea şi
domiciliul expertului;
• studierea practicii de efectuare a expertizelor tehnice judiciare, în
vederea generalizării celor mai eficiente metode de efectuare a
acestora;
• organizarea activităţii de perfecţionare a pregătirii experţilor
tehnici judiciari şi a specialiştilor;
• îndrumarea metodologică şi luarea măsurilor pentru
îmbunătăţirea calităţii expertizelor;
• exercitarea atribuţiilor referitoare la stabilirea şi sancţionarea
abaterilor săvârşite de experţii tehnici judiciari.

Birourile locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile au

următoarele atribuţii:
• ţin evidenţa experţilor tehnici judiciari şi a experţilor contabili
care domiciliază în judeţele respective, pe baza listelor publicate
Aspecte legislative privind experţii şi expertiza

în Monitorul Oficial al României şi a comunicărilor primite de la

Biroul central pentru expertize tehnice judiciare;
y recomandă organelor interesate în efectuarea expertizelor experţi
sau specialişti, care pot efectua expertize judiciare în condiţiile
stabilite de lege;
y urmăresc efectuarea la timp a expertizelor judiciare, sesizând
Biroul central pentru expertize tehnice judiciare asupra
întârzierilor produse din vina experţilor tehnici judiciari sau a
experţilor contabili;
y asigură primirea rapoartelor de expertiză şi a deconturilor de
cheltuieli ocazionate de efectuarea acestora. Verifică şi vizează
deconturile de cheltuieli pe care, împreună cu rapoartele de
expertiză, le înaintează organelor care au dispus efectuarea
expertizelor;
y achită onorariile cuvenite experţilor;
y întocmesc şi trimit periodic Biroului central pentru expertize
tehnice judiciare situaţii statistice privind dinamica efectuării
expertizelor judiciare.

2.2 Calitatea de expert

Se ştie că, în activitatea lor, judecătorii şi arbitrii comerciali

internaţionali se întâlnesc uneori cu probleme controversate a căror
soluţionare presupune cunoştinţe de strictă specialitate din diferite domenii
ale ştiinţei, economiei, tehnicii etc. In asemenea situaţii, pentru a se
clarifica şi a se pronunţa asupra anumitor împrejurări, de fapt, este necesar
să se recurgă la sprijinul experţilor.
Cuvântul „expert”, atribuit persoanei care efectuează expertiza,
desemnează pe acei specialişti de înaltă calificare într-un anumit domeniu
care, prin pregătirea lor, au dobândit o competenţă ridicată în înţelegerea şi
rezolvarea celor mai complexe probleme specifice domeniului
activităţii lor.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Rezultă că, în timp ce expertiza este un mijloc de probă, dar de un

fel deosebit, expertul este un auxiliar al instanţei, fără a fi însă martor.
Într-adevăr, datorită competenţei, cunoştinţelor de specialitate
într-un domeniu dat, instanţa poate să atribuie persoanei respective
efectuarea expertizei, iar expertiza şi concluziile expertului au o putere
probatorie.
Dreptul de a judeca şi hotărî rămân însă integral un atribut al
instanţei, în baza respectării principiului fundamental al intimei convingeri
a judecătorului.
În acelaşi timp, trebuie să se facă demarcaţia între calitatea de expert
şi calitatea de martor. Deosebirea principală constă în aceea că, în timp ce
expertului nu-i sunt cunoscute în prealabil împrejurările şi faptele
incriminate, el pronunţându-se ca specialist asupra faptelor dovedite prin
alte mijloace de probaţiune, martorul este persoana care narează fidel
împrejurările sau faptele incriminate, percepute direct de ea prin
intermediul organelor sale de simţ.
În literatura de specialitate se acreditează uneori părerea că expertul
este un martor sau că el poate îndeplini rolul de judecător al cauzei supuse
expertizei, întrucât concluziile acesteia reprezintă o hotărâre ştiinţifică.
Astfel, în SUA şi Anglia, expertul este considerat un martor ştiinţific, iar
expertiza este asimilată declaraţiei de martor. Legislaţia altor ţări, între care
şi cea din ţara noastră, nu acceptă însă o asemenea situaţie deoarece cele
două mijloace de probă (martor-expert) au individualitate proprie. Această
individualitate apare mai pregnant dacă se compară asemănările şi
deosebirile dintre martor şi expert.
Cele mai importante asemănări dintre martor şi expert sunt
următoarele:
■ situaţia procesuală a expertului şi a martorului este aceeaşi, ambii
fiind consideraţi terţi sau subiecţi secundari într-o cauză ce se
judecă, îndeplinind activităţi ajutătoare;
■ atât martorul, cât şi expertul fac parte din aceeaşi categorie
procesuală a mijloacelor de probă;
Aspecte legislative privind experţii şi expertiza

■ concluziile expertizei, precum şi depoziţiile martorilor nu au

putere probantă absolută, ci relativă, fiind supuse liberei aprecieri
a organului judiciar asemenea celorlalte probe;
■ ambii au reguli procesuale comune (sunt citaţi în mod identic,
obligaţiile lor procesuale sunt considerate îndatoriri cetăţeneşti,
pot exista aceleaşi motive pentru care anumite persoane nu pot fi
experţi sau martori).
În privinţa deosebirilor dintre martor şi expert, sunt emise
numeroase păreri legate de competenţa ştiinţifică, de faptul că expertul
poate fi înlocuit în timp ce martorul nu.
Deosebirile esenţiale dintre expert şi martor sunt:
■ informaţiile deţinute de martor sunt independente de activitatea
judiciară, mărturia lui se datoreşte întâmplării că a auzit sau a
văzut aspecte care interesează cauza. Un martor relatează unele
fapte aşa cum le-a perceput, în timp ce expertul explică
provenienţa lor, emite păreri specializate cu privire la ele, iar
munca lui îşi are originea în activitatea desfăşurată de organul
judiciar;
■ expertul are drepturi pe care martorul nu le are (dreptul de a
cerceta dosarul cauzei, de a asista la dezbateri, de a cere lămuriri
părţilor, organului judiciar etc.);
■ expertul îndeplineşte o funcţie activă, în timp ce martorul are o
poziţie procesuală pasivă.
În România, calitatea de expert tehnic judiciar se atribuie pe bază de
examen, care se organizează de către Ministerul Justiţiei. Examenul are
scopul de a verifica nivelul cunoştinţelor de specialitate ale candidaţilor,
gradul de însuşire a actelor normative referitoare la specialitatea respectivă,
a dispoziţiilor din Codurile de procedură civilă şi penală referitoare la
expertiză şi din alte acte normative care reglementează activitatea de
expertiză tehnică judiciară.
Candidaţii care solicită atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
¾ să fie cetăţean român şi să cunoască limba română;
¾ să aibă capacitate de exerciţiu deplină;
 Expertiza calităţii mărfurilor

¾să posede diplomă de absolvire a studiilor superioare în

specialitatea pentru care candidează;
¾să aibă un stagiu de cel puţin cinci ani în specialitatea în care a
obţinut diploma;
¾să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea
activităţii de expert;
¾să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună reputaţie
profesională şi socială.
Persoanele care au titlu de academician, profesor universitar sau
conferenţiar universitar, doctor docent sau doctor în ştiinţe pot dobândi
calitatea de expert judiciar cu scutire de examen în ceea ce priveşte
pregătirea de specialitate.
Ordonanţa nr. 2/2000 a Guvernului României prevede că, în lipsa
experţilor judiciari într-o anume specialitate, expertizele judiciare să
poată fi efectuate şi de alţi specialişti, care însă trebuie să îndeplinească
toate condiţiile necesare pentru atribuirea calităţii de expert judiciar.
În porturile principale există „căpitani-experţi” care dau avize cu
privire la avariile intervenite în timpul transportului maritim sau fluvial. Ei
se pot pronunţa asupra cauzelor care au generat avariile (furtună, depozitare
necorespunzătoare etc.) prin intermediul „expertizelor de avarie” denumite
expertise d'avarie - Franţa, avarinaia ekspertiza - Federaţia Rusă, survey
damage - Anglia, Schaden besichtunng - Germania.

2.3 Desemnarea şi stabilirea numărului experţilor

În cadrul unui proces sau litigiu, expertiza se poate efectua:

a. la cererea uneia din părţi;

b. la cererea ambelor părţi;
c. din oficiu (adică din iniţiativa instanţei).
De regulă, instanţa, la cererea părţilor sau a uneia dintre ele,
stabileşte, după criteriul concludentei, necesitatea de a se administra sau
Aspecte legislative privind experţii şi expertiza

de a nu se administra expertize ca mijloc de probă. Prin urmare,

încuviinţarea expertizei nu este obligatorie oricând pentru instanţă.
După încuviinţarea cererii de expertiză, persoana expertului se
stabileşte cu acordul părţilor sau din oficiu. Desemnarea experţilor se face
din lista experţilor comunicaţi de Biroul pentru expertize tehnice sau din
rândul persoanelor care pot îndeplini atribuţii de experţi. în orice caz,
instanţa are dreptul de a se pronunţa asupra persoanei expertului în ceea ce
priveşte capacitatea şi imparţialitatea, procedând în consecinţă.
În ce priveşte numărul experţilor, acesta trebuie să fie întotdeauna
impar. Numărul experţilor se stabileşte funcţie de complexitatea expertizei
ce se va efectua. în procesele sau litigiile simple se socoteşte a fi suficient
un expert, iar în cazurile complicate este necesar un număr de trei sau chiar
cinci experţi, concluziile expertizei trebuind să constituie o expresie
majoritară.
Expertul sau experţii sunt numiţi de către instanţă printr-un
document în care se precizează problemele ce trebuie clarificate prin
expertiză, onorariul expertului (experţilor) şi durata efectuării expertizei.

2.4 Recuzarea şi înlocuirea expertului

Recuzarea este un termen juridic de natură a asigura protecţia

părţilor împotriva activităţii lipsite de obiectivitate a unor experţi. Ea poate
fi generată de existenţa unor situaţii care creează prezumţia lipsei de
obiectivitate în privinţa activităţii expertului. Motivele de recuzare invocate
de părţi pot fi admise de instanţă după cum urmează:
• când expertul a fost propus de părţi, atunci se pot invoca numai
motivele de recuzare ivite după numirea acestuia. Se consideră că
părţile au cunoscut situaţia persoanei propuse ca expert şi că nu au
avut obiecţii înaintea numirii sale;
• când expertul a fost numit de instanţă (din oficiu), atunci atât una
din părţi, cât şi ambele pot invoca motive de recuzare întemeiate
pe fapte petrecute atât anterior, cât şi posterior numirii expertului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Dintre situaţiile care pot conduce la recuzarea experţilor, creând

prezumţia lipsei de obiectivitate a acestora, se menţionează:
■ existenţa legăturilor de rudenie între expert şi una din părţi;
■ implicarea expertului sau a rudelor sale într-o cauză
asemănătoare;
■ exprimarea de către expert, înainte de a fi numit, a unor păreri
referitoare la cauză;
■ primirea de daruri sau făgăduieli din partea uneia din părţile
implicate.
După numire, expertul este obligat să se prezinte în faţa instanţei
spre a-şi prelua sarcinile trasate în vederea lămuririi problemelor de
specialitate legate de judecarea litigiului. În acest sens, sunt extinse şi
asupra persoanei expertului dispoziţiile legislaţiei privitoare la citarea
martorilor.
Instanţa poate dispune înlocuirea expertului în următoarele cazuri:
a. neprezentarea în faţa instanţei;
b. refuzul nejustificat de a efectua expertiza (în asemenea cazuri
instanţa aplică şi o penalizare);
c. existenţa unor motive de recuzare;
d. dacă expertul se află în imposibilitate obiectivă de a efectua
expertiza.

2.5 Obligaţiile şi drepturile experţilor

Efectuarea expertizei de către experţii numiţi este obligatorie,

aceasta reprezentând o îndatorire cetăţenească ce nu poate fi refuzată decât
dacă există motive temeinice. în cazul expertizei judiciare, sarcina de a
efectua expertiza este interpretată asemenea obligaţiei martorilor într-un
proces, deşi expertul este un auxiliar tehnic al instanţei.
Dintre îndatoririle mai importante ale experţilor, se menţionează
următoarele:
¾de a executa personal expertiza (fără a o încredinţa altei persoane)
dovedind maximum de conştiinciozitate şi obiectivitate;
Aspecte legislative privind experţii şi expertiza

¾de a întocmi şi depune la termen raportul de expertiză;

¾de a se prezenta la solicitarea organului care 1-a numit pentru a
furniza informaţii suplimentare, pentru a efectua un supliment de
expertiză sau pentru a reface parţial sau integral expertiza;
¾de a păstra secretul profesional, adică de a nu divulga datele de
care a luat cunoştinţă cu prilejul investigaţiilor făcute pentru a-şi
îndeplini misiunea;
¾de a aduce la cunoştinţă organului care 1-a numit şi alte date pe
care le descoperă cu prilejul efectuării investigaţiilor.
Totodată, experţii au următoarele drepturi:
♦ de a consulta materialele existente la dosarul cauzei;
♦ de a fi degrevaţi, pe perioada efectuării expertizei, de o serie de
sarcini curente de serviciu;
♦ de a solicita şi primi lămuriri în legătură cu cauza expertizei din
partea organului care 1-a numit sau din partea reprezentanţilor părţilor;
♦ de a primi pentru munca depusă o indemnizaţie (stabilită în
funcţie de complexitatea expertizei şi calificarea expertului) şi de a
beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei
(pentru deplasare, diverse materiale etc.).

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin, experţilor li se pot

aplica, după caz, sancţiuni cu caracter civil, penal sau disciplinar.
Răspunderea lor poate fi angajată în următoarele situaţii:
- în caz de neprezentare la chemarea iniţială a organului juridic;
- pentru refuzul nejustificat de a efectua expertiza;
- pentru nedepunerea raportului de expertiză la termenul stabilit
(cinci zile înaintea datei fixate pentru judecarea cauzei);
- pentru neprezentare, la chemarea organului judiciar, spre a da
lămuriri suplimentare;
- pentru efectuarea unei expertize necorespunzătoare.
Experţilor care s-au făcut vinovaţi de abateri în executarea sarcinilor
primite li se pot aplica următoarele sancţiuni:
avertisment scris - pentru refuz nemotivat de a executa
expertiza, pentru încredinţarea executării acesteia altei persoane,
 Expertiza calităţii mărfurilor

precum şi pentru nearătarea cazului de recuzare în care expertul se

găseşte;
suspendarea drepturilor conferite de calitatea de expert
pe o perioadă de trei luni ......... un an, dacă expertul repetă abaterile
pentru care a fost sancţionat cu avertisment sau pentru alte abateri
mai grave;
retragerea calităţii de expert, dacă acesta săvârşeşte
abateri repetate după suspendarea temporară sau dacă comite fapte
de o gravitate deosebită, incompatibile cu reputaţia sa de expert.

În afara sancţiunilor disciplinare, nedepunerea raportului de

expertiză la termenul stabilit, fără motive temeinice, precum şi săvârşirea
unor abateri grave pot atrage pentru expert aplicarea sancţiunilor prevăzute
de Codul de procedură penală sau civilă.