Tema nr.

PLANUL ŞI PROGRAMELE DE APROVIZIONARE ALE UNITĂŢILOR

ECONOMICE:

4.1. Nomenclatorul de materiale şi echipamente tehnice;

4.2. Structura materială a planului şi a programelor de aprovizionare ale
unităţilor economice;
4.3. Conţinutul planului şi al programelor de aprovizionare a unităţilor
economice; calculul indicatorilor specifici.

Întrebări
Teste grilă
Aplicaţii practice:
- rezolvate.
- de rezolvat.
Bibliografie.

OBIECTIVE

Prin acest capitol se urmăresc mai multe obiective:

- cunoaşterea rolului şi conţinutului, ca şi a modului de elaborare a nomenclatorului
de materiale şi echipamente tehnice;
- înşusirea criteriilor e grupare a resurselor materiale necesare unităţilor economice
care formează structura materială a planurilor şi programelor de aprovizionare;
- cunoaşterea obiectivelor care se au în vedere la elaborarea planurilor şi
propunerilor de aprovizionare, ca şi a modalităţilor de îndeplinire a acestora;
- însuşirea metodologiei de elaborare şi fundamentare a planurilor şi programelor de
aprovizionare;
- cunoaşterea metodelor de calcul al necesităţilor de consum ale unităţilor
economice de producţie, ca şi modalităţilor concrete de aplicare a lor.

93
 Cursul nr. 4

PLANUL ŞI PROGRAMELE DE APROVIZIONARE A

UNITĂŢILOR ECONOMICE

4.1. Nomenclatorul de materiale şi echipamente tehnice

În vederea realizării activităţii economice, a obiectivelor propuse, unităţile din industrie,
construcţii şi transporturi trebuie să îşi asigure, în fiecare perioadă de gestiune, baza materială şi de
echipamente tehnice a cărei structură este, de regulă, extrem de extinsă. Din această cauză,
prelucrarea manuală a datelor pentru elaborarea programelor de aprovizionare, evidenţa exigentă a
mişcării materialelor, a stocurilor etc., este greoaie, necesită un volum de muncă mare şi nu asigură
operativitate la un grad de reacţie care să permită acţiune în "timp util" pentru luarea deciziilor şi
măsurilor care se impun, după caz.
În sistemele computerizate de planificare a cererilor de materiale, un rol important revine
"nomenclatorului de materiale şi echipamente tehnice". Acesta reprezintă o listă (catalog)
centralizatoare a tuturor resurselor materiale, pieselor de schimb, subansamble, alte repere
necesare unităţii economice, ordonate după anumite criterii, definite prin toate caracteristicile
fizico-chimice, dimensional-configurative şi de calitate, prin care se asigură individualizarea
distinctă a fiecărui articol. Totodată, în cadrul nomenclatorului se mai precizează, pentru fiecare
articol component, sursele de furnizare cunoscute, preţurile de ofertă, după caz, şi condiţiile de
livrare-furnizare care sunt specificate în oferte. Pe baza acestui nomenclator se elaborează "fişierul
de materiale şi de echipamente tehnice" care va fi actualizat ori de câte ori este nevoie pentru lucrările
de prelucrare automată a datelor de genul: elaborare de planuri strategice şi programe de
aprovizionare, stabilirea cantităţilor economice de comandat, studierea şi alegerea furnizorilor,
alegerea substituenţilor etc.
În elaborarea nomenclatorului general de materiale, produse şi echipamente tehnice sunt
antrenate toate compartimentele şi subunităţile întreprinderii în scopul identificării reale a tuturor
resurselor necesare pentru fiecare perioadă de gestiune; totodată, se foloseşte o documentaţie largă de
informare care să evidenţieze elementele şi caracteristicile care prezintă interes pentru a fi precizate în
cadrul nomenclatorului: purtătorii de informaţii existenţi în unitatea economică care evidenţiază
clar şi complet resursele folosite curent în cadrul acesteia (reţete de fabricaţie, listele cu cereri de
materiale emise de secţii, ateliere etc., fişe de magazie ş.a.), cataloage de STAS-uri, cataloage
comerciale, oferte ale furnizorilor, prospecte, pliante etc. Pe această bază se defineşte în detaliu, până
la ultimul element de individualizare, fiecare "articol". De fapt, toate elementele de caracterizare permit
întocmirea unei "cartele informative" (un exemplu în tabelul 4.1.), sugestive pentru fiecare material,
care să asigure informarea factorului de decizie şi a celui de aprovizionare, în scopul identificării şi
formulării cererilor de resurse materiale, ca şi în asigurarea acestora. Datele din nomenclator asigură
vehicularea şi comunicarea informaţiei tehnico-economice într-un "limbaj comun" între utilizatorii din
unitatea economică şi în relaţiile cu furnizorii resurselor prevăzute pentru aprovizionare.

94
 Tabelul 4.1
Nr.......... Fişier M
CARTELA MATERIALULUI
____________________________
1. Denumire ___________________ u /m ______________ preţ _________
2. Calitate, dimensiuni, format _______________________________________
3. Alte caracteristici _______________________________________________
4. STAS, norma internă, caiet de sarcini, proiect ________________________
5. ______________________________________________________________
Nr. crt. FURNIZORI ADRES FIŞIER F nr.
A

______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
6. Condiţii de livrare - ambalare ___________________
ce se solicită - transport __________________
- etichetare, marcare __________
- recepţie ___________________
- alte condiţii ________________

7. Lotul optim de livrare ____________________________________________

8. Consumul (zilnic, trimestrial, anual) ________________________________
9. Stocul curent (zile, cantităţi) ___________
siguranţă (zile, cantităţi) ________
1 Produsele la care se consumă _____________________________________
0.
Nr. Denumirea Fişier
crt. produselor P. nr.
_______________________________
_______________________________
_______________________________
_______________________________
1 Materiale înlocuitoare
1.
Nr. crt. Denumirea materialelor Fişier M. nr. Fişier P. nr.

În elaborarea nomenclatorului se succed două etape. Prima etapă este cea de pregătire a acţiunii
şi constă în strângerea purtătorilor de informaţii (cataloage comerciale, STAS-uri, liste cu norme de
consum, caiete de sarcini ş.a.) din care se vor colecta datele necesare definirii conţinutului viitorului
nomenclator, ca şi în stabilirea formei de prezentare a acestui instrument. A doua etapă are în vedere
elaborarea propriu-zisă care presupune parcurgerea următoarelor momente de lucru:

95
 1. Întocmirea listei centralizatoare a tuturor resurselor materiale şi produselor potenţial necesare
întreprinderii, fiecărui articol precizându-i-se denumirea (tehnico-constructivă, dimensional-
configurativă şi de calitate) oficială, nominalizată în cadrul purtătorilor de informaţii
(documentaţiei) recunoscuţi atât pe planul intern al unităţii, cât şi în afara ei, după caz; denumirea
reală, generală sau detaliată, a fiecărui articol prezintă importanţă deosebită atât pentru clasificarea
şi codificarea ulterioară, cât şi pentru comunicarea în limbaj comun între utilizatorii interni şi
externi.
2. Restructurarea şi rearanjarea articolelor (materii prime, materiale, piese de schimb etc.) pe
grupe, subgrupe, feluri, tipuri şi alte subdiviziuni şi stabilirea astfel a locului real pe care
trebuie să-l ocupe fiecare dintre ele în nomenclatorul de aprovizionat. Această acţiune este
deosebit de complexă, prezintă un apreciabil grad de tehnicitate şi de complexitate, necesită un
volum de muncă important; se realizează prin mai multe "iteraţii succesive" de grupare şi
regrupare. Operaţia prezintă mare importanţă întrucât ea intră într-un raport de condiţionare
reciprocă cu sistemul de codificare ales; pe baza acestei stricte corelaţii se asigură premisele
necesare utilizării tehnicii electronice de calcul în activitatea de culegere, prelucrare, transmitere şi
înmagazinare-stocare a datelor şi informaţiilor referitoare la resursele materiale şi echipamentele
tehnice aprovizionate de întreprindere şi care au format obiectul consumului.
Regulile şi criteriile folosite în clasificarea şi gruparea resurselor din nomenclator trebuie să
asigure evidenţierea apartenenţei fiecărui articol la grupa, subgrupa din care face parte, stabilirea
ierarhiei tehnologice în utilizare (arborele produsului) ş.a. De regulă, diferenţierea resurselor se
prezintă pe grade diferite de detaliere, în funcţie de interesele utilizatorului, de nivelul ierarhic căruia i se
adresează informaţia, de scopul şi destinaţia de utilizare a informaţiei (calculul costului de producţie,
stabilirea normelor de consumuri specifice, fundamentarea cererilor de materiale, raportări statistice
etc.). De exemplu, pentru elaborarea specificaţiilor de materiale şi emiterea comenzilor de
aprovizionare se utilizează o clasificare cu grad maxim de detaliere; pentru raportări statistice, care
comportă un anumit grad de agregare, se foloseşte o clasificare mai generală. Ca subdiviziuni de
clasificare a resurselor materiale se folosesc în general: grupa, subgrupa, familia, clasa, tipul,
sortimentul, dimensiunea, marca (calitatea).
Principalul "criteriu de clasificare" este cel al naturii resurselor materiale, produselor sau
echipamentelor tehnice; după acest criteriu se disting: grupa metalelor feroase, a celor neferoase, a
materialelor şi produselor din lemn, a produselor petroliere, a componentelor electronice ş.a.
Fiecare grupă se subdivide pe subgrupe, familii, clase etc. după STAS-uri, norme tehnice, caiete de
sarcini, alte documentaţii.
3. Codificarea (indexarea) materialelor, pieselor de schimb, a altor repere incluse în cadrul
nomenclatorului; "codificarea" reprezintă acţiunea prin care, folosind un anumit sistem de
indexare, se atribuie fiecărui articol un simbol, în scopul substituirii denumirii acestuia;
astfel se asigură fiecărei resurse o formă mai scurtă de prezentare, care permite identificarea
operativă a poziţiei ce o ocupă în nomenclator. "Codurile", împreună cu denumirile stabilite pe
fiecare articol, servesc la înregistrarea, colectarea şi prelucrarea, prezentarea şi analiza
informaţiei economice; ele se înscriu pe documentele care circulă în cadrul relaţiilor ce se
stabilesc între compartimentele şi subunităţile întreprinderii, sau cu furnizorii. Prin cod se asigură:
denumirea într-o formă prescurtată a articolelor din nomenclator; creşterea operativităţii în
vehicularea informaţiei; simplificarea operaţiilor de completare a documentaţiei economice;
prelucrarea în sistem computerizat a datelor, a informaţiei economice în general ş.a. Pentru a
permite obţinerea unor asemenea avantaje, codul trebuie să fie rezultatul unui "sistem de
indexare" eficient şi de utilitate practică; între sistemele utilizabile menţionăm: cel alfa-numeric
şi numeric. "Sistemul numeric" se prezintă în mai multe variante: zecimal, centisimal, milenar,

96
 combinat. Din aceste variante cel mai utilizat este sistemul numeric combinat; un exemplu de cod
elaborat după această variantă se prezintă pe lungimea a cinci subdiviziuni, astfel:

0 - 1 - 00 - 03 - 001
grupa subgrupa felul tipul sortimentul

O atenţie deosebită trebuie acordată verificării înscrierii codurilor pe diverse documente, operaţie
care, în mod curent, se realizează cu ajutorul unei "cifre de control"; aceasta se poate stabili în mai
multe variante metodologice şi se ataşează codului pentru care se determină (însoţindu-l întotdeauna). O
modalitate de determinare a cifrei de control "C" foloseşte relaţia:
C=r-R
în care:
C = cifra de control;
r = modulul;
R = restul împărţirii.
Restul împărţirii (R) se determină cu ajutorul relaţiei:
n
∑ Q K× W k
R= k =1
r
în care:
Qk = numerele codului;
Wk = ponderi acordate convenţional.
Ca modul, în cazul sistemului de codificare adoptat, se poate stabili cifra 9, iar ca ponderi
cifrele 8, 7, 5, 4, 2, 1. În vederea desfăşurării calculului, ponderile se vor aranja faţă de cod ca în tabelul
4.2.
Tabelul 4.2
Codul (Qk) 4 0 3 1 1 1 3 0 6 1 2 1
Ponderi (Wk) 8 7 5 4 2 1 8 7 5 4 2 1
ΣQk x Wk 32 0 15 4 2 1 24 0 30 4 4 1= 117

∑Q ×W
n

k k
k=1
= 117 : 9 = 13 si rest 0 (R=0 )
r

C=r-R=9-0=9

La acelaşi rezultat se ajunge dacă se adună cifrele componente ale produsului (Qk x Wk), şi apoi
suma se împarte la modul (r), iar restul împărţirii se scade din modul. Suma cifrelor componente ale
produsului (Qk x Wk) este 36:

3+2+0+1+5+4+2+1+2+4+0+3+0+4+4+1 = 36
deci: 36
= 4 si rest 0 (R = 0)
9
C=r-R=9-0=9

97
 Pentru introducerea datelor în calculator se codifică asemănător şi "unităţile de măsură"
corespunzătoare fiecărui articol. O modalitate concretă de elaborare a codurilor se prezintă în tabelul
4.3. Menţionăm că se pot adopta şi alte "variante" de combinaţie a sistemelor cifrice de codificare.
Indiferent de variantă însă, sistemul utilizat trebuie să permită obţinerea unor coduri cu un număr
de caractere relativ redus (pentru a nu încărca inutil capacitatea de înmagazinare a calculatorului), dar
prin care se identifică, până la ultima caracteristică, fiecare articol din nomenclator (şi implicit din
fişierul de materiale - fişier nomenclator). De asemenea, sistemul ales trebuie să fie cuprinzător, să
permită includerea ulterioară a noi coduri aferente resurselor materiale care nu au fost avute în
vedere în faza iniţială de elaborare a nomenclatorului. Asociat sistemului de coduri utilizat de
unitatea economică pentru nevoile interne, aceasta trebuie să elaboreze şi un "dicţionar de translaţie"
în diferite alte coduri folosite de factorii cu care ea are relaţii de comunicare a informaţiei economice
(furnizori, sistemul statistic, financiar-bancar ş.a.). Pentru simplificarea acţiunii de codificare, s-au creat
sisteme informatice adecvate.

4. Nominalizarea, în dreptul fiecărui articol din nomenclator, a tuturor furnizorilor cunoscuţi

şi a preţurilor de ofertă specifice acestora. Aceasta permite ca, în orice moment, factorul
interesat să se poată informa şi să cunoască toate sursele de furnizare pentru un anumit tip de
resursă materială; în raport cu acestea şi condiţiile specifice de furnizare se pot face opţiuni pe
criterii economice pentru asigurarea materială. Pentru o cunoaştere mai extinsă a furnizorilor şi
condiţiilor lor specifice de satisfacere a unor comenzi, alături de cele două informaţii (furnizor-
preţ), se pot include în nomenclator şi altele care sunt prezentate în purtătorii de informaţii
investigaţi (proprii şi din afară) - de exemplu, condiţia franco, modalitatea de plată curent
utilizată (anticipat sau după livrare), adresa furnizorului etc. Pe această bază se elaborează
"fişierul furnizorilor", care va cuprinde "cartela informativă" pentru fiecare (un exemplu în
tabelul 4.4.).

98
Tabelul 4.3

99
 Tabelul 4.4
Nr.......... Fişier F
CARTELA FURNIZORULUI

1. Denumirea furnizorului şi adresa ____________________________________

2. Număr cont, banca ______________________________________________
3. Distanţa de transport pe cale ferată, auto ____________________________
4. Cheltuieli de transport pe t/km în diferite condiţii de transport
_________________________________________________________________
5. Ce produse livrează furnizorul:
_________________________________________________________________

Nr. Denumirea u/m

Condiţii de livrare Fişier P nr. Preţ unitar
crt. produsului oferite ritm mărimea
lotului
________________________________________________________________

6.Observaţii: - dacă respectă termenul de livrare__________________

- litigii avute în trecut ____________________________
- perspective de îmbunătăţire a relaţiilor _____________
- perspective de îmbunătăţire a calităţii ______________
- produse noi avute în vedere _____________________
- probleme de negociere a preţului _________________
- alte observaţii ________________________________
- furnizori potenţiali în perspectiva _________________

Pentru ca "nomenclatorul" de resurse materiale şi echipamente tehnice să fie de utilitate

practică, să răspundă scopului esenţial pentru care se elaborează "informarea completă, la zi, a
factorilor interesaţi asupra elementelor materiale necesare unităţii economice, ca şi a surselor
potenţiale de furnizare etc.", acesta trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: să fie complet, adică să
cuprindă toate articolele de care are nevoie întreprinderea, pe toate subsistemele componente, pe întreaga
perioadă de gestiune; să prevadă poziţii de rezervă pentru includerea ulterioară în cadrul acestuia a noi
articole neprevăzute sau neidentificate iniţial; să cuprindă fiecare articol distinct la o singură poziţie
şi să îi corespundă un singur cod; să fie completat la zi (actualizat) cu noile informaţii care impun
acţiunea. Numai astfel acest catalog de informare îşi justifică utilitatea şi efortul antrenat în elaborarea
şi adaptarea sistematică a lui. Un "model" privind conţinutul nomenclatorului de resurse materiale se
prezintă în tabelul 4.5.

100
 Tabelul 4.5
Nr. Cod Denumirea Preţ de Furnizor
materiilor Caracteristici tehnico-constructive vânzare
crt. prime Lei/t
U/M STAS Marca Dimensiune
1. 201018 oţel slab to. 500-68 OL44K 549 Galaţi
aliat 532 Faur Buc.
517 Hunedoara
2. 201019 oţel slab to. 500-68 OL44K - 549 Galaţi
aliat 517 Hunedoara
. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
318 203110 oţel aliat to. 323-64 MoM26 - 549 Galaţi
532 Faur Buc.
517 Hunedoara

4.2. Structura materială a planului şi programelor de aprovizionare a unităţilor

economice
Desfăşurarea, la parametrii proiectaţi, a activităţii unităţilor economice presupune asigurarea în
condiţii economice, în timp util, ritmic, în cantităţile, calitatea şi sortimentaţia prevăzute, a tuturor
resurselor materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum, şi în primul rând
pentru producţia de bază. Aceasta se realizează prin elaborarea, încă înaintea perioadei de gestiune la
care se referă, a unei strategii, a unui plan şi a unor programe de aprovizionare judicioase. Prin
planul şi programele de aprovizionare se nominalizează, de fapt, cererile de resurse materiale ale
întreprinderii pe o anumită perioadă (de regulă, de până la un an), pe categorii de resurse (materii
prime şi materiale diverse, echipamente tehnice, piese de schimb, diferite repere etc.), nivelul acestora
şi sursele de acoperire. Datele şi informaţiile respective sunt "estimate" fie în funcţie de elementele
certe cunoscute, fie în funcţie de previziunile referitoare la activitatea unităţii economice; datele certe
sunt evaluate pe baza comenzilor ferme de producţie şi a contractelor economice încheiate şi prin care
se creează un anumit "grad de certitudine" în asigurarea bazei materiale necesare.
Prin conţinut, planul şi programele de aprovizionare răspund, într-o formă sintetică sau
analitică, la întrebările specifice subsistemului de asigurare materială:
ce anume trebuie comandat şi asigurat pentru perioada de gestiune?
în ce cantitate urmează a fi aprovizionată resursa materială pentru orizontul de timp avut
în vedere (an, semestru, trimestru)?
din ce surse (interne-proprii sau de la terţi) şi în ce proporţie se prevede acoperirea necesităţilor?
Stabilirea structurii materiale a planului şi programelor de aprovizionare dă răspunsul la prima
întrebare formulată mai sus.
Resursele materiale necesare unei unităţi economice se diferenţiază după mai multe "criterii", astfel:
după importanţa pentru activitatea economică a întreprinderii: vitale, de importanţă mare,
medie, mică;

101
 după aria (sfera) consumului: materiale de uz general (utilizabile pe o paletă extinsă de
destinaţii şi de un număr mare de consumatori) şi materiale specifice (consumabile pe o
singură destinaţie de unul sau un număr restrâns de utilizatori);
după destinaţia de folosire-consum: materiale destinate producţiei de bază, care defineşte
profilul unităţii economice, şi materiale pentru activitatea auxiliară sau de servire (respectiv
pentru: efectuarea de lucrări de revizii tehnice şi de reparaţii; confecţionarea de ambalaje;
asigurarea condiţiilor normale de muncă; asigurarea funcţionalităţii normale a maşinilor, utilajelor
şi instalaţiilor; desfăşurarea producţiei de SDV-uri şi a activităţii de întreţinere şi recondiţionare a
acestora ş.a.). Din acelaşi punct de vedere, combustibilul şi energia electrică se individualizează
pe: consum în scopuri tehnologice, ca forţă motrice, pentru încălzit, pentru iluminat, după
caz şi tip de resursă;
după natura resursei se desprind: materiale metalurgice feroase şi neferoase, materiale şi
produse plate din lemn, materiale şi produse chimice, combustibili şi lubrifianţi, materiale
textile ş.a.;
după sursa de provenienţă: resurse materiale din ţară (indigene) şi din import (pe relaţii: vest,
est ş.a.);
după forma de aprovizionare: resurse materiale care se asigură direct de la producători, şi
cele de la unităţi en gros specializate în comercializarea de produse;
după forma şi stadiul tehnic de prezentare (prelucrare): resurse materiale aflate în fazele
primare de prelucrare şi respectiv cu un grad avansat sau definitiv de prelucrare (aşa cum
sunt piesele, reperele, subansamblele care se aprovizionează pentru a fi încorporate în produsul ce
se fabrică);
după efortul financiar antrenat la cumpărare şi stocare: foarte mare, mare, mediu, redus;
după gradul de certitudine (sau de risc) în asigurarea de pe piaţă: mare, mediu, mic sau
necritice, critice;
după posibilităţile de substituire: nesubstituibile, parţial sau integral substituibile ş.a.
Cunoaşterea unor asemenea diferenţieri ale resurselor materiale este necesară pentru a se realiza
rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii, atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie
manifestate în procesul aprovizionării şi gestionării lor, strategia care trebuie conturată în procesul
asigurării materiilor prime şi materialelor, sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente ş.a.
Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire foarte diferite,
sugerează că procesului de aprovizionare, pe fazele lui - planificare, programare, organizare,
derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză, evaluare - îi este specific un volum amplu de muncă.
Ca urmare, desfăşurarea acestuia cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu cerinţele de consum din
unitatea economică, necesită un "sistem informaţional" simplu, cuprinzător, aşezat pe baze
informatice.

4.3. Conţinutul planului şi al programelor de aprovizionare a unităţilor

economice; calculul indicatorilor specifici
Prin planul de aprovizionare se conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi cu
echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită perioadă de timp, de regulă un
an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în aprovizionarea
materială au, de această dată, un caracter de previziune, de evoluţie probabilă. Acestea reprezintă baza
orientativă pentru delimitarea cadrului în care conducerea unităţii economice îşi organizează întreaga
activitate de aprovizionare.

102
 În definirea conţinutului planului şi programelor de aprovizionare materială se au în vedere
"obiectivele strategice" specifice acestui domeniu de activitate, ca şi modalităţile de acţiune care
asigură îndeplinirea lor.
"Obiectivul de bază" al strategiei în aprovizionare este: "acoperirea (asigurarea) completă şi
complexă a cererilor de consum ale întreprinderii, cu resurse materiale de calitate, ritmic şi la
timp, în condiţiile unei stricte corelaţii a momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele
la care se manifestă consumul lor, asigurate de la furnizori care practică preţuri de vânzare
avantajoase, prezintă grad ridicat de certitudine în livrări, care antrenează pentru achiziţie,
transport şi stocare un cost minim".
Acestui "obiectiv de bază" i se asociază o serie de obiective derivate între care reţinem:
formarea unor stocuri minim - necesare, care asigură o viteză accelerată a mijloacelor
circulante aferente;
menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime estimate;
protecţia şi conservarea raţională a resurselor materiale pe timpul depozitării-stocării;
asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea materială pe un orizont lung
de timp.
Îndeplinirea unor asemenea "obiective" necesită punerea în valoare a următoarelor modalităţi de
acţiune:
elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare fundamentate pe bază de
documentaţie tehnică şi economică de execuţie a produselor, lucrărilor şi prestaţiilor;
prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai avantajoase
condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora;
pregătirea judicioasă, în amănunt, a acţiunilor de negociere în scopul obţinerii unor preţuri
avantajoase la achiziţia resurselor materiale şi echipamentelor tehnice, a rabaturilor
comerciale, a bonificaţiilor;
preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă pe bază de
contracte comerciale, a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori, încheiate pe un
orizont cât mai lung de timp - aspect care asigură stabilitate în timp în aprovizionarea materială;
utilizarea unor modele economico-matematice exigente în dimensionarea stocurilor, a unor
metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul dinamicii
stocurilor;
asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor materiale pe timpul
stocării;
folosirea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional simplu, operativ,
cu sferă extinsă de cuprindere, informatizat ş.a.
Pe această bază strategică se trece la elaborarea planului şi programelor de aprovizionare
materială a întreprinderilor.
Conţinutul final al planului de aprovizionare trebuie să evidenţieze o situaţie reală, judicios
dimensionată în ceea ce priveşte volumul necesarului de consum, care se va corela ulterior cu strategia
generală conturată de conducerea asigurării materiale în raport cu tendinţele şi mutaţiile ce se
înregistrează pe piaţa internă şi internaţională de materii prime. Ca urmare, strategia în aprovizionare
se va afla continuu sub influenţa modificărilor de ordin tehnic, tehnologic şi organizatoric care au loc în
unităţile economice, a celor legate de volumul şi structura activităţilor specifice acestora, a rezultatelor
cercetării ştiinţifice care contribuie la îmbunătăţirea structurii materiale necesare, la extinderea folosirii
de înlocuitori, a materialelor refolosibile, la reducerea consumurilor specifice de resurse materiale şi
energetice şi, nu în ultimul rând, a mutaţiilor de pe piaţa de furnizare.

103
 Toate aceste elemente prezentate mai sus evidenţiază faptul că, prin strategia în aprovizionare,
se urmăreşte ca permanent să se asigure o "strictă" corelare între necesităţile de consum ale unităţilor
economice cu potenţialul, pe structură, de resurse materiale care poate fi asigurat; aceasta în scopul
îndeplinirii "obiectivelor" de ansamblu ale activităţii unităţilor economice.
"Conţinutul" planului şi programelor de aprovizionare a unităţilor economice se defineşte
prin mai mulţi "indicatori specifici" care, în funcţie de natura lor economică, pot fi grupaţi pe două
categorii:
a. "indicatori" care reflectă necesităţile (cererile) de consum de materii prime, materiale,
combustibili, energie, lubrifianţi, piese de schimb ş.a., destinate realizării activităţii de
ansamblu a unităţii economice, în primul rând a celei de bază (fabricaţia de produse,
executarea de lucrări sau prestaţia de servicii), în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice
finale;
b. "indicatori" care evidenţiază sursele şi potenţialul de acoperire cantitativă şi structurală cu
resurse materiale a necesităţilor de consum (de la pct.a).
Conţinutul şi structura planului şi programelor de aprovizionare materială al unei unităţi economice
se prezintă în tabelul 4.6.
Tabelul nr. 4.6
Necesităţile de resurse materiale pentru consum Resurse pentru acoperirea necesităţilor de
- Necesar de consum consum (pe surse de provenienţă) - Resurse
1. Necesar pentru realizarea planului şi A. Surse interne (proprii) ale unităţii economice:
programelor de producţie, desfăşurarea 1. Stocul preliminat de resurse materiale
activităţii de ansamblu a unităţii econo-mice - pentru începutul perioadei de gestiune - Spî
Npl 2. Alte resurse interne - ARi
2. Stocul de resurse materiale la sfârşitul B. Surse din afara unităţii economice:
perioadei de gestiune - Ssf 3. Necesar de aprovizionat cu resurse
3. Necesar total de resurse materiale pentru materiale de pe piaţa internă şi internaţională
realizarea planului de producţie specifică a de materii prime şi produse - Na(A)
unităţii economice, a activi-tăţii generale a
acesteia - Ntpl (rd.1+rd.2)
Total necesităţi de resurse materiale şi Total resurse materiale şi energetice de
energetice pentru desfăşurarea activităţii de acoperire a necesităţilor de consum ale unităţii
ansamblu a unităţii economice (Ntpl) economice (Spî+ARi+Na)

Pentru ca activitatea generală a unităţilor economice să se desfăşoare în bune condiţii este necesară
asigurarea unui "echilibru perfect şi stabil" între necesităţi şi resurse pe întreaga perioadă de gestiune,
situaţie care se exprimă prin următoarele relaţii:
Npl + Ssf = Spî + ARi + Na
sau
Ntpl = Spî + ARi + Na
în care:
Ntpl = Npl + Ssf

Orice abatere de la această "egalitate" determină fie imobilizări nejustificate de resurse materiale
sub forma stocurilor peste limitele normale prestabilite, fie apariţia la un moment dat a lipsei de
materiale - situaţie care perturbă desfăşurarea normală a activităţii generale a unităţilor economice,
realizarea obiectivelor economico-financiare la dimensiunile proiectate. Ambele "stări de fapt"

104
generează consecinţe economice nefavorabile importante, de regulă, mai accentuate pentru al doilea
fenomen.
În procesul de elaborare a planului şi a programelor de aprovizionare materială a unităţilor
economice, o atenţie deosebită se acordă determinării "necesarului" de resurse materiale destinate
realizării activităţii de bază (fabricaţiei de produse, executării de lucrări sau prestaţii de servicii) -Npl. Cu
acest prilej, se dimensionează, pe structură, cantităţile de resurse materiale şi energetice de care trebuie
să dispună sau care urmează să şi le asigure unitatea economică pentru realizarea, la parametrii stabiliţi,
a producţiei fizice contractate sau destinate să onoreze comenzile clienţilor reali şi potenţiali.
În calculele de fundamentare a necesităţilor (cererilor) de resurse materiale pentru consum (Npl)
se folosesc mai multe metode, care, în practica economică de specialitate, îmbracă forme concrete
specifice fiecărei ramuri, subramuri, sector de activitate, grupe de produse sau de lucrări şi prestaţii.
Metodologia de calcul este influenţată şi de natura resurselor materiale şi energetice, de sursa de
provenienţă şi forma de asigurare etc. Metodele cu caracter mai larg de aplicabilitate sunt:
• Metoda de calcul direct, care ia în calcul volumul fizic, pe structură, al producţiei prevăzute
pentru fabricaţie (Qp) şi "consumul specific standard" stabilit prin proiect, reţetă de fabricaţie etc. care,
în practică, este cunoscut sub denumirea de normă de consum (Nc); calculul se realizează cu ajutorul
relaţiei:
Npl = Qp x Nc
În situaţia cea mai frecventă, când, pentru fabricaţia mai multor tipuri de produse sau sortimente,
variante constructive ale unui produs, se foloseşte aceeaşi materie primă, relaţia de calcul va fi:
Npl = Σ Qpi x Nci
în care volumul estimat al producţiei Q şi norma de consum specific se referă la produsul
varianta constructivă i. Metoda de calcul direct se utilizează în două variante, în funcţie de
modul de exprimare a volumului de producţie şi a normei de consum specific, astfel:
a. metoda de calcul direct pe piesă, caz în care necesarul de consum se determină cu ajutorul
relaţiei:
Npl = Qp x Ncp
sau
Npl = Σ Qpi x Ncpi
în care:
Qpi = volumul estimat al producţiei pentru fiecare piesă i ;
Ncpi = norma de consum specific din documentaţia tehnico-economică de execuţie a piesei i ;
b. metoda de calcul direct pe produs, care prevede stabilirea necesarului cu ajutorul metodei:
Npl = Qpr x Ncpr x (1 ± K)
sau
Npl = Σ Qpri x Ncpri x (1 ± Ki)
în care:
Qpri = volumul estimat al producţiei pentru produsul i ;
Ncpri = norma de consum specific din documentaţia tehnico-economică de execuţie a produsului
i;
K = coeficient care exprimă modificarea stocului de producţie neterminată la produsul i.
"Coeficientul" K se utilizează atunci când, la momentul calculului, nu se cunosc "fizic" stocurile
de producţie neterminată de la începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune, sau această formă de
exprimare necesită un volum prea mare de muncă (aşa cum este cazul produselor care se fabrică într-o
gamă sortimentală mare). Acest "coeficient" se determină pe baza metodei "indicatorilor valorici",
care se prezintă în două variante, în funcţie de elementele de calcul de care se dispune la momentul
stabilirii necesarului, astfel:

105
 1. în cazul cunoaşterii stocurilor de producţie neterminată de la începutul (Spnî) şi sfârşitul
perioadei de gestiune (Spns), "coeficientul de corecţie" a necesarului se calculează cu ajutorul
relaţiei:
Spns −Spnî
K=
Pmf
în care P mf reprezintă valoarea producţiei-marfă contractate şi cea probabilă;
2. dacă, la momentul determinării necesarului, nu sunt sau nu se pot preciza stocurile de producţie
neterminată de la începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune pentru care se face determinarea
coeficientului de corecţie, se consideră stocul de producţie neterminată la început egal cu cel
de la sfârşitul perioadei curente (Spnî = Spns0). Având în vedere că producţia neterminată se
modifică, de regulă, proporţional cu variaţia volumului producţiei marfă în perioada de gestiune
următoare (Pmf) faţă de cea de bază (Pmf0), stocul la sfârşit se va stabili prin corectarea celui de la
început cu procentul de modificare a producţiei marfă (K'), care se va calcula cu ajutorul relaţiei:
K ′ = P mf
P mf
iar:
Spns = Spnî + (K' x Spnî)

Pe baza elementelor astfel stabilite se procedează apoi la determinarea coeficientului de corecţie

K cu ajutorul relaţiei de la varianta 1 sau raportând (K' x Spnî) la Pmf; (K' x Spnî) reprezintă, de fapt,
diferenţa (Spns - Spnî). Metoda de calcul a lui K, folosind "indicatorii valorici" în ambele variante,
conduce la obţinerea unor rezultate aproximative, pentru că nu se ia în considerare volumul fizic pe
structura reală a producţiei neterminate şi a stadiului concret de execuţie a produselor. Eliminarea
acestui neajuns se asigură în practică prin folosirea unor modalităţi de calcul bazate pe "corelarea"
volumului şi structurii fizice a producţiei neterminate cu volumul şi structura reală de materii
prime necesare. Aşadar, când se cunoaşte nivelul fizic al stocurilor de producţie neterminată se
apelează la metoda "indicatorilor naturali" de calcul al necesarului de resurse aferent modificării
acestor stocuri (DN), sens în care se foloseşte relaţia:
DN = (Spns - Spnî) Ncpr
Relaţia de calcul al "necesarului" pentru realizarea producţiei estimate (deci, a necesarului de
consum) - Npl - va fi, în acest caz, următoarea:
Npl = Qpr x Ncpr ± DN
sau
Npl = Σ ( Qpri x Ncpri) ± DNi
Pentru produsele cu ciclu lung de fabricaţie, de peste un an, metoda de calcul direct se poate
aplica într-o variantă specifică care ţine seama de stadiul execuţiei acestora. Astfel, dacă produsul este
deja în fabricaţie, se stabileşte "coeficientul de finisare tehnică" la care s-a ajuns în perioada anterioară
şi cel care urmează a fi realizat în cea următoare. Pentru produsele care se lansează în fabricaţie în
perioada de gestiune următoare, se va preciza coeficientul de finisare tehnică care se prevede a se
înregistra în etapa respectivă. Pentru desfăşurarea calculelor se folosesc relaţiile:
Npl = Σ Qi x Nci x Kfi
sau
Npl = Σ Qi x Nci + (Spns x Kf2 - Spnî x Kf1) Nci
în care:
Kf = coeficientul de finisare tehnic care se prevede a fi asigurat în perioada de gestiune
următoare;

106
 Kf1 = coeficientul de finisare tehnică care se preconizează să îl înregistreze produsele la
începutul acestei perioade;
Kf2 = coeficientul de finisare tehnică care se prevede să se obţină la sfârşitul perioadei luate în
calcul;
Spns = stocul de producţie neterminată la sfârşitul perioadei de gestiune;
Spnî = stocul de producţie neterminată la începutul perioadei de gestiune.
Aplicarea acestor relaţii este condiţionată de stabilirea exactă a stadiului fabricaţiei fiecărui produs
şi a normelor de consum specifice elaborate pe bază de documentaţie tehnică pe fiecare sortiment, reper,
piesă - elemente absolut necesare, în special, în cazul produselor complexe cum sunt maşinile, utilajele,
instalaţiile ş.a. De altfel, metoda de calcul direct, în variantele prezentate, are în vedere produsele
complexe care, de obicei, au ciclul de fabricaţie mai lung, cu prevederea execuţiei în interiorul sau peste
perioada de gestiune luată în calcul. De regulă, metoda de calcul direct se recomandă cu prioritate
pentru folosire la fundamentarea necesităţilor (cererilor) de materiale; aceasta pentru că rezultatele
determinărilor matematice se concretizează, în final, în stabilirea unor necesităţi precise, reale,
corespunzătoare cerinţelor concrete de consum ale producţiei. Dar, aplicabilitatea acestei metode
presupune ca, la momentul stabilirii necesităţilor de materiale, fiecare unitate economică să îşi asigure
"nominalizarea în expresie fizică", pe structură, a întregului plan de producţie şi să aibă elaborate
normele de consum specific pe bază de documentaţie tehnică pentru toate produsele din profilul de
fabricaţie şi pentru toate materialele care participă la obţinerea lor - aspect care, în economia de piaţă,
este mai dificil de realizat.
• Metoda de calcul pe bază de analogie se foloseşte pentru stabilirea necesarului de materiale
pentru "produsele noi", care nu au mai fost fabricate, dar urmează să fie trecute în producţia de serie, iar
normele de consum specific din documentaţie nu sunt încă definitivate. Calculul porneşte de la
consumurile specifice din documentaţia produselor asemănătoare, fabricate anterior sau aflate în
paralel în fabricaţie curentă (Nca) şi volumul estimat al producţiei pentru produsul nou (Qpn);
rezultatul se corectează cu un coeficient (k) care exprimă raportul (de greutate, mărime, complexitate
etc.) dintre principalele caracteristici ale produselor noi şi ale celor analoage. Conform acestei metode,
necesarul de materiale se calculează cu ajutorul relaţiei:
Npl = Qpn x Nca x k
sau
Npl = Σ Qpni x Ncai x k i
Cu ajutorul acestei metode se estimează necesarul de materiale într-o primă etapă; ulterior, până la
trecerea efectivă în fabricaţia de serie, trebuie să se elaboreze şi definitiveze normele de consum
specifice proprii pentru fiecare tip, sortiment sau variantă constructivă de produs nou asimilat, pe baza
documentaţiei tehnico-economice aferente.
Metoda de calcul pe bază de analogie conduce la determinarea unor necesităţi de materiale mai
mari sau mai mici decât cele reale, în funcţie de relativitatea gradului de exprimare a diferenţelor între
produse de către coeficientul de corecţie. Din această cauză, metoda respectivă se aplică foarte rar, în
determinări globale ale necesarului de materiale sau în calculele de dinamică, de tendinţă, pentru
aprecierea pe o perioadă mai lungă a evoluţiei consumului de materiale.
• Metoda indicelui global de consum la un milion de lei producţie nominalizată se foloseşte la
stabilirea necesarului de materiale când unitatea economică nu are "nominalizată integral", la data
elaborării planului, producţia marfă pe volumul şi structura fizică prevăzute pentru fabricaţie. Prin
această metodă, necesarul de consum se determină în mai multe etape:
a. stabilirea necesarului de materiale aferent producţiei fizice nominalizate (Nn), folosind în
acest sens metoda de calcul direct:
Nn = Σ Qni x Nci

107
 în care n reprezintă nominalizarea fizică a produselor i.
b. determinarea "indicelui mediu de consum" de materiale pentru fabricaţia unui milion de lei
producţie nominalizată (Igc) cu ajutorul relaţiei:
N n x1 milion (K g/1 mil.lei; tone/ 1 mil.lei etc.)
I gc =
Pn
în care Pn reprezintă valoarea producţiei nominalizate exprimate în milioane lei.
c. stabilirea necesarului de materiale aferent producţiei nenominalizate (Nnn) cu ajutorul relaţiei:
Nnn = Pnn x Igc
în care Pnn reprezintă valoarea producţiei nenominalizate, în milioane lei;
d. determinarea necesarului de materiale pentru îndeplinirea planului la întreaga structură a
producţiei (Npl) prin însumarea celor două categorii de necesar, folosind relaţia:
Npl = Nn + Nnn
Metoda indicelui global de consum la un milion de lei producţie nominalizată conduce însă la
obţinerea unor rezultate de regulă aproximative, deoarece "se extrapolează" consumul de materiale
aferent producţiei fizice nominalizate asupra celei nenominalizate, fără o fundamentare riguroasă.
"Diferenţele fizice" de volum şi structura dintre cele două categorii de produse, precum şi deosebirile
constructive, de tehnologie, de complexitate, de componenţă materială, nu pot asigura determinarea
astfel a unui necesar real de materiale. Această metodă poate fi utilizată în cazul unei structuri
constante a producţiei de la o perioadă la alta, precum şi atunci când este necesară determinarea
volumului de materiale pentru lucrări de construcţii, de întreţinere şi reparaţii sau pentru producţia
secundară a atelierelor întreprinderii.
• Metoda coeficienţilor dinamici, care are un pronunţat caracter statistic şi presupune
extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi pentru anul următor, folosind
relaţia:
100 - P r
N pl = C r × K ×
în care: 100
Cr = consumul total efectiv de materiale înregistrat în perioada de bază;
Pr = procentul estimat de reducere a consumului de materiale pe fiecare tip, sortiment sau
variantă constructivă de produs, ca urmare a măsurilor tehnice, tehnologice şi organizatorice
prevăzute pentru aplicare în perioada următoare, a noilor condiţii de producţie care se prevăd a
se asigura conform programelor de modernizare elaborate;
K = coeficientul care exprimă modificarea volumului de producţie în perioada următoare
(Qpl) faţă de cea de bază (Qro).
Coeficientul K se calculează cu ajutorul relaţiei:
Qpl
K=
Qro
Această metodă de calcul a necesarului de materiale este limitată şi condiţionată în aplicare, de
îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii:
menţinerea în perioada următoare a unei structuri constante a producţiei în raport cu cea fabricată
în anul de bază;
creşterea în ritm şi proporţii relativ egale a fiecărei componente a structurii producţiei (în anul
următor, ponderea fiecărui produs în volumul total al producţiei trebuie să fie aproximativ aceeaşi
cu cea realizată în anul de bază);
determinarea nivelului (procentului) reducerii consumului în etapa următoare pentru fiecare
material şi produs, pe baza analizei dinamicii consumurilor specifice efective înregistrate pe anii

108
 anteriori, a influenţei generate de noile condiţii de producţie prevăzute pentru asigurare în perioada
respectivă.
La determinarea necesităţilor pentru perioada următoare trebuie să se ţină necondiţionat seama de
faptul că progresul tehnic, introducerea în producţie a noilor realizări ale ştiinţei şi tehnicii atrag
îmbunătăţiri şi schimbări importante în structura consumului de materiale de la an la an. Din această
cauză, sfera de aplicabilitate a metodei coeficienţilor dinamici este restrânsă, pentru că rezultatele care
se obţin din calcule sunt aproximative. Procentul de reducere estimat nu poate reflecta fidel efectul
mutaţiilor de ordin tehnic, tehnologic sau organizatoric care se prevăd a se înregistra în perioada
următoare. Ca urmare, metoda este folosită mai mult pentru calculele de prognoză, de tendinţă a
evoluţiei consumurilor de resurse materiale, ca şi pentru stabilirea necesităţilor pe destinaţiile auxiliare
de consum, sau pentru care nu au fost încă elaborate, pe bază de documentaţie, normele de consum
specifice (aşa cum sunt, de exemplu, unele lucrări de întreţinere şi reparaţii, de asigurare a condiţiilor de
producţie şi de muncă normale ş.a.).
Metoda de calcul pe baza sortimentului tip este utilizată atunci când se fabrică o gamă
sortimentală de produse foarte largă. În această categorie se includ unităţile din industria textilă, a
confecţiilor, a pielăriei, din industria alimentară etc., care înregistrează variaţii mari de structură a
producţiei pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate de modă, de anotimp, specific
zonal, comenzi neprevăzute etc. Prin această metodă, necesarul de materiale se determină în funcţie de
volumul total de producţie (Q) pentru o anumită grupă de produse luată în calcul (de exemplu:
bocanci, pantofi, rochii, costume etc.) şi norma de consum estimată care corespunde sortimentului tip
ales (Ncst); calculul se face cu ajutorul relaţiei:
Npl = Q x Ncst
sau
Npl = Σ Qi x Ncsti
Această metodă conduce la determinarea unui volum de materii prime şi materiale, de regulă, mai
mare decât cel strict necesar; aceasta pentru că sortimentul tip are, în general, ponderea de reprezentare
cea mai importantă în volumul total al producţiei în raport cu celelalte. Din această cauză, sfera de
aplicare s-a restrâns treptat, metoda respectivă fiind practicată în prezent, în unele situaţii, pentru
determinarea necesarului de materiale la sculării, matriţerii ş.a. Aceasta şi ca urmare a faptului că
stabilirea necesarului de materiale pentru fiecare sortiment în parte, folosind metoda directă pentru
fiecare sortiment de produs, este înlesnită astăzi de folosirea, în calculele de fundamentare, a tehnicii
electronice de calcul.
Metodele prezentate până aici se pot folosi în determinarea necesarului atât pentru materialele de
bază noi şi refolosibile, cât şi pentru cele auxiliare, elementele de calcul fiind diferite în raport cu
destinaţia concretă de utilizare a unor asemenea resurse (pentru obţinerea produselor, executarea de
lucrări de întreţinere, de reparaţii, la confecţia de ambalaje, crearea condiţiilor normale de muncă,
prestaţia de servicii ş.a.). De exemplu, pentru materialele auxiliare prevăzute pentru folosire la
executarea de lucrări de reparaţii calculul se poate face după:
metoda directă, înmulţind volumul fizic al fiecărui tip de lucrare de reparaţie cu norma de
consum specific pe unitate fizică şi tip de lucrare de acest gen stabilită pe bază de documentaţie;
metoda indicelui global de consum la un milion lei lucrări de reparaţii (extrapolându-se
indicele mediu de consum calculat în anul de bază şi pentru perioada de plan viitoare);
metoda dinamicii al cărei rezultat, stabilit pe baza consumului efectiv de materiale în anul de
bază, modificat în raport de variaţia volumului de lucrări de acest gen programate în anul
următor faţă de cel de bază, se corectează cu procentul de reducere, care ar exprima efectul
măsurilor prevăzute pentru aplicare în acest sens, corespunzător programelor de modernizare şi
înnoire tehnică şi tehnologică, de folosire economică a resurselor.

109
 • Metoda de calcul al necesarului de materiale aferent producţiei, prevăzută, a se obţine pe
bază de şarjă, se utilizează în industria siderurgică, cea chimică, a materialelor de construcţii etc., deci
în procesele de producţie în care mai multe materiale participă "simultan" şi în proporţii diferite la
fabricarea unui produs corespunzător reţetelor de fabricaţie specifice. Prin această metodă, necesarul
de materiale se determină în trei etape:
1. se stabileşte "volumul de material bun turnat" (volumul de produs finit bun turnat) - Mbt,
folosind relaţia:
Mbt = Σ Qi x gbi
în care:
Qi = volumul de producţie pentru piesa (produsul) prevăzută pentru realizare, exprimat în
unităţi fizice;
gbi = greutatea brută a unei piese, produs i.
2. se determină "necesarul global pe şarjă" (Ngş) cu ajutorul următoarei formule de calcul:

M bt
Ng =
K
în care k reprezintă proporţia în care se obţine "produsul finit bun" din volumul şarjei; acest
necesar mai cuprinde, alături de produsul finit bun, materialele refolosibile şi pierderile (cum sunt
cele prin ardere) care se înregistrează în fabricaţie;
3. se calculează "necesarul" pentru fiecare materie primă ce intră, conform reţetei de fabricaţie, în
volumul global al şarjei, folosind relaţia:
Ng xK′
N pl =
100
în care K' reprezintă proporţia în care participă fiecare material la formarea volumului global al
şarjei. Menţionăm că acest calcul se poate face, după caz, fie la nivelul fiecărei "şarje" şi apoi pe
numărul total al acestora, fie direct pe ansamblul "producţiei de şarje" estimate pentru obţinere pe
întreaga perioadă de gestiune (cum, de altfel, s-a prezentat metoda mai sus).
Stocul de resurse materiale la sfârşitul perioadei de gestiune, reprezentând al doilea
"indicator" care reflectă "necesităţi materiale" ale unităţii economice, are scopul de a asigura
desfăşurarea normală a procesului de producţie pe parcursul derulării perioadei de gestiune; la sfârşit de
perioadă, el urmează a se regăsi în dimensiunea şi structura prevăzute, şi va constitui "suportul
material" principal de formare a stocului de la începutul perioadei următoare (care va reprezenta
baza reluării procesului de alimentare a consumului în primele zile, săptămâni, luni ale acesteia).
Funcţionalitatea stocului la sfârşitul perioadei de gestiune se prezintă în figura 4.1.

110
 Figura 4.1

Aşadar, prin natura sa, acest stoc se formează pe parcursul perioadei de gestiune sub forma
"stocului de producţie" cu scopul îndeplinirii funcţiilor ce-i sunt stabilite acestuia, în raport de
caracteristicile resurselor materiale, destinaţia de consum a acestora, profilul de activitate al unităţii
economice etc.- aspecte care definesc şi elementele care îl compun. Relaţia care exprimă raportul dintre
"stocul la sfârşitul perioadei de gestiune" (Ssf) şi stocul de producţie (Sp) este următoarea:
Spf => Ssf şi Ssf = Spf

Egalitatea poate intra sub incidenţa unor abateri determinate de eşalonarea calendaristică a
intrărilor de materiale de la furnizori, destinate să asigure reîntregirea stocului curent - element
component de bază al stocului de producţie. Astfel, în condiţiile unui interval de 30 de zile între
intrările succesive de la furnizori, eşalonate a se efectua la sfârşitul fiecărei luni, mărimea stocului
curent fizic care urmează a se regăsi în cadrul stocului la sfârşitul anului va fi cea corespunzătoare
dimensiunii maxime de constituire a acestuia, prevăzută iniţial, caz în care Ssf = Spmaxf (vezi figura
4.2.a). Dacă eşalonarea are în vedere desfăşurarea intrărilor de materiale la data de 15 a fiecărei luni,
atunci stocul curent fizic la sfârşitul anului va fi dimensionat numai pentru 15 zile; la acest nivel
mediu va fi luat în calcul pentru stabilirea stocului la sfârşitul anului, caz în care Ssf = Ŝpf (figura
4.2.b).

111
 Figura 4.2

Includerea în stocul la sfârşitul anului a stocului curent la dimensiunea maximă în toate

cazurile, indiferent de eşalonarea calendaristică prevăzută pentru reîntregirea acestuia, conduce la
suprastocare de resurse materiale, deci la imobilizarea de fonduri financiar-valutare nejustificate
economic şi implicit la scăderea eficienţei folosirii lor. O asemenea situaţie nu este compatibilă cu
funcţionarea unităţilor în economia de piaţă, care impune gestionarea exigentă a resurselor de orice fel,
evitarea blocărilor de fonduri, aşezarea pe criterii strict economice a activităţii generale a acestora.
Întrucât este dificil să se ia în calcul pentru fiecare sortiment de material nivelul la care s-ar afla stocul
curent la sfârşitul perioadei de gestiune (nivel condiţionat de eşalonările calendaristice ale livrărilor de
materiale convenite cu furnizorii, care se pot sau nu cunoaşte la momentul determinării), într-o primă
fază, se poate adopta ideea includerii integrale a stocului curent în cadrul celui la sfârşitul anului; în a
doua fază, se va modela (reaşeza) dimensiunea acestuia în raport cu situaţiile care decurg din elementele
stabilite cu furnizorii pe linia termenelor calendaristice de livrare. Această adaptare se încadrează în
acţiunea generală de prevenire a suprastocărilor şi deci a imobilizărilor nejustificate economic. Alături
de stocul curent, în cadrul stocului la sfârşitul perioadei de gestiune se vor mai cuprinde stocurile de
siguranţă, de condiţionare şi pentru transport intern (numai după analize prealabile ale condiţiilor
care să le justifice formarea şi existenţa concomitentă a acestora). Pentru resursele la care se are în
vedere constituirea de stoc pentru sezonul de iarnă, în cadrul stocului la sfârşitul perioadei de
gestiune se va cuprinde numai acea parte care se prevede a fi folosită pentru alimentarea cererilor de

112
consum în perioada de iarnă care se estimează pentru anul următor, inclusiv stocul de siguranţă
constituibil pentru protecţie în eventualitatea prelungirii acesteia. În consecinţă, "stocul la sfârşitul
perioadei de gestiune" este dat de "stocul mediu de producţie", după caz, de "cel maxim".
Această modalitate de interpretare a conţinutului stocului la sfârşitul anului are un caracter
asigurator în acoperirea cererilor pentru consum pe întreaga perioadă de gestiune; situaţia implică însă
un efort investiţional mai mare în aprovizionare-stocare, care este însă amortizat de efectele generate
prin îndeplinirea funcţiilor care le sunt specifice stocurilor curente şi de siguranţă. Ideea porneşte de la
faptul că, prin includerea în "stocul de la sfârşitul perioadei" a celui curent se creează premisele
amplificării necesarului total de resurse pentru consum; se face abstracţie de faptul că stocul curent
se formează pe seama şi în cadrul necesarului propriu-zis de consum şi nu peste nivelul acestuia. Dacă
luăm în considerare această subliniere, atunci în stocul la sfârşit de perioadă, teoretic, nu trebuie inclus
stocul curent; deci, stocul la sfârşit de an va fi dat, în acest caz, numai de stocul de siguranţă. Dacă se
are în vedere însă încetarea consumului unei resurse până la sfârşitul perioadei de gestiune, înseamnă că,
la încheierea acesteia, în depozitul unităţii nu trebuie să rămână nici un stoc. În această nouă situaţie nu
se justifică prevederea formării stocului la sfârşit de perioadă nici la nivelul stocului de siguranţă.
În concluzie, stocul la sfârşitul perioadei de gestiune se constituie numai la resursele pentru care
se estimează extinderea consumului şi în perioada următoare, nivelul de formare intrând sub incidenţa
interpretărilor de mai sus.
"Necesarul total de resurse materiale" pentru realizarea planului şi programelor de producţie, a
activităţii de ansamblu a unităţii economice reprezentă al treilea indicator de exprimare a necesităţilor
(cererilor) de consum; acesta este o sumă a necesarului de consum prezentat mai înainte şi a stocului
la sfârşitul perioadei, deci:
Ntpl = Npl + Ssf

Acest "indicator" (Ntpl) asigură evaluarea estimativă a tuturor necesităţilor de consum pentru un
anumit tip de resursă faţă de care se stabilesc în continuare, sursele de acoperire şi potenţialul în care
acestea urmează să îşi aducă aportul. Deci, planul şi programele de aprovizionare vor cuprinde, alături
de necesităţile de consum certe şi probabile, şi indicatorii de evaluare a resurselor materiale, pe surse
de provenienţă, (care vor fi aprovizionate sau, după caz, puse la dispoziţie din surse proprii pentru
acoperirea necesităţilor interne).
Aşa cum s-a menţionat mai înainte, cea de a doua parte a planului şi programelor de
aprovizionare a unităţilor economice evidenţiază "resursele" - pe surse de provenienţă - care pot fi
acţionate pentru acoperirea necesităţilor de materiale prezentate mai sus. Aceste resurse, care sunt
asigurabile din surse interne şi din afara unităţii, se exprimă prin "stocul preliminat la începutul
anului de plan", "alte resurse interne" şi "necesarul de aprovizionat"; şi aceşti indicatori se
estimează, firesc, anticipat perioadei la care se referă şi se adaptează ulterior (inclusiv pe parcursul
perioadei de gestiune) în funcţie de condiţiile noi care apar în unitatea economică şi în afara ei.
"Stocul preliminat de resurse materiale la începutul perioadei de gestiune" (Spî), exprimă
cantitatea de materiale care se prevede să existe la momentul respectiv în depozitele unităţii
economice în scopul alimentării consumului în primele zile ale acesteia. Este o mărime probabilă
care se "extrapolează" pornind de la stocul efectiv existent în depozitul unităţii economice (Sex), de la
intrările de materiale (I0) care se prevăd a se mai înregistra în perioada curentă de până la încheierea
acesteia şi de la consumurile certe sau/şi probabile de resursă aferente aceleaşi secvenţe de timp (C0).
Estimarea se face cu ajutorul relaţiei:
Spî = Sex + I0 - C0
Intrările de la furnizori în anul curent (I0) pot fi normale (In0), restante dar acceptate în
continuare (Ir0) şi suplimentare (Is0) destinate acoperirii unor cereri noi neprevăzute iniţial:

113
 I0 = In0 + Ir0 + Is0
Consumurile pot prezenta aceeaşi structură: normale determinate de necesitatea realizării
programelor de fabricaţie elaborate pentru ultima parte a perioadei de gestiune (Cn0 = Qn0 x Nc), restante
- aferente producţiei care nu a fost realizată conform programelor, fabricaţia a fost întârziată dar se
prevede a se efectua pentru că produsele restante sunt solicitate în continuare de clienţi, cu sau fără
penalizare (Cr0 = Qr0 x Nc) şi suplimentare ca rezultat al acceptării executării unor noi comenzi de
producţie sau a unor cantităţi suplimentare de produse pentru care se întrevede vânzarea (Cs0 = Qs0xNc):
C0 = Cn0 + Cr0 + Cs0 = (Qn0xNc) + (Qr0xNc) + (Qs0xNc)
Prevederea formării, ca şi existenţa stocului preliminat la început de an este interpretabilă în
funcţie de natura resursei şi orizontul de timp pentru care se întrevede consumul acesteia. Astfel:
dacă consumul la resursa materială i se extinde peste perioada curentă şi încetează în cadrul
perioadei următoare, atunci se prevede formarea stocului numai la începutul acesteia;
dacă consumul la resursa i începe în perioada următoare în cadrul căreia şi încetează nu se
constituie stoc la începutul perioadei respective de gestiune;
dacă consumul la resursa i începe în perioada de gestiune următoare cu perspectiva depăşirii
acesteia, nu se va forma stoc la începutul ei.
În situaţiile când se constituie, pentru estimare se apelează, în prima fază, la relaţiile de mai sus,
ulterior recurgându-se la adaptarea nivelului acestuia în funcţie de mutaţiile care intervin în mărimea
elementelor iniţiale de calcul. Eventualele abateri se transmit implicit asupra necesarului de
aprovizionat. Un moment important de corecţie este începutul perioadei de gestiune pentru care a fost
extrapolat să existe, când pe bază de "inventar" se evidenţiază stocul real fizic existent în depozitul
întreprinderii. Din comparaţia stocului preliminat la începutul perioadei de gestiune (Spî) cu cel
real stabilit prin inventar la momentul definit se pot exprima situaţiile: Spî <, = sau > Srî. În cazul
egalităţii se apreciază realismul şi stabilitatea elementelor şi condiţiilor iniţiale luate în calcul. Când Spî <
sau > Srî, se impune corecţia necesarului de aprovizionat cu diferenţa (ΔSî=Srî - Spî), aşa cum se va
arăta mai jos.
În cadrul surselor interne de acoperire a necesităţilor de materiale un loc important îl ocupă şi
indicatorul "alte resurse interne" - ARi; în acest indicator se cuprind diferite categorii de resurse
materiale care pot fi furnizate chiar de sectoarele proprii de activitate ale unităţii economice (secţii,
ateliere etc.) rezultate din procesele tehnologice de prelucrare, din cele netehnologice, sub forma
resturilor materiale care sunt reutilizabile în consumul intern (fâşii, cupoane, capete nemultiple, şpan,
uleiuri uzate ş.a.). La acestea se adaugă materialele şi piesele refolosibile rezultabile din dezmembrări de
mijloace fixe scoase din uz, din produse rebutate sau chiar materiale noi care se obţin în unitatea care le
şi foloseşte. Indicatorul "alte resurse interne" reprezintă o sursă eficientă, sigură de acoperire a
necesităţilor de consum ale unităţilor economice. Estimarea cantităţilor de resurse reutilizabile în cadrul
întreprinderii se face în cadrul programului de recuperări elaborat pe subunităţile furnizoare (secţie,
atelier, sector de activitate etc.) cu eşalonare pe secvenţe de timp ale perioadei de gestiune în care se
obţin; datele se preiau în cadrul planului şi programelor de aprovizionare fiind specificate la
indicatorul alte resurse interne (ARi).
Al treilea indicator, care reflectă expresia finală a resurselor de acoperire a necesităţilor de
materiale ale unităţilor economice, este "necesarul de aprovizionat" - Na; acest "indicator"
evidenţiază cantitatea de materii prime noi şi materiale refolosibile, de combustibil şi lubrifianţi,
de piese de schimb ş.a. care trebuie asigurată de la furnizori, deci, din afara unităţii pentru
acoperirea cererilor de consum ale întreprinderii, şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
Na = Npl + Ssf - Spî - ARi
sau:
Na = Ntpl - Spî - Ari

114
ştiind că:
Ntpl = Npl + Ssf
Necesarul de aprovizionat cu resurse materiale de la terţi furnizori din ţară sau de pe piaţa
internaţională (Na) exprimă de fapt "sursa principală" de acoperire a necesităţilor de consum ale
unităţilor economice. Acest indicator, calculat astfel într-o primă etapă, formează obiectul adaptării "în
timp". O primă acţiune de acest gen se realizează la începutul perioadei de gestiune; aceasta este
determinată de necesitatea reflectării în mărimea indicatorului a eventualelor diferenţe (ΔSî) care rezultă
din comparabilitatea stocului preliminat de la începutul perioadei de gestiune cu cel real stabilit
prin inventar (rezultatul acţiunii este interpretat mai sus). Corecţia se realizează cu ajutorul relaţiei:
Na1 = Na ± ΔSî
în care Na1 reprezintă "necesarul de aprovizionat corectat" în funcţie de situaţia reală a
stocurilor fizice existente la început de an în depozitele unităţii. În funcţie de rezultatul
corecţiei (reducere sau creştere a nivelului indicatorului), se vor iniţia acţiuni în consecinţă,
care vor avea în vedere comandarea -contractarea unor cantităţi suplimentare (când Sr < Spî) sau
depistarea (când Sr > Spî) căilor de valorificare a resurselor care se prevăd a deveni disponibile
(dacă nu se pot face renunţări la angajamentele anterioare privind asigurarea materială de la
furnizori). Acţiunea de modificare a necesarului de aprovizionat se desfăşoară şi în interiorul
perioadei de gestiune ori de câte ori noile condiţii cu care se confruntă unitatea economică o
impun.

Întrebări

1. Definiţi nomenclatorul de materiale şi echipamente tehnice.

2. Care este conţinutul cartelei informative a materialului?
3. Precizaţi etapele elaborării nomenclatorului de materiale şi echipament tehnic necesare unei
unităţi economice într-o perioadă de gestiune definită.
4. Care sunt momentele de lucru specifice etapei de elaborare propriu-zisă a nomenclatorului
de materiale?
5. Ce sisteme de indexare (codificare) se pot folosi în atribuirea codului pentru fiecare articol
cuprins în nomenclator?
6. Cum se stabileşte cifra de control?
7. Care sunt cerinţele la care trebuie să răspundă sistemul de coduri atribuite articolelor din
nomenclator?
8. Care sunt cerinţele la care trebuie să răspundă un nomenclator de materiale pentru a fi
considerat în mod real ca fiind un instrument util pentru toţi utilizatorii informaţiei tehnico-
economice de conţinut?
9. Care este, în general, conţinutul cartelei informative a furnizorului de materiale şi echipament
tehnic?
10. Precizaţi „criteriile de clasificare” a resurselor materiale necesare unei unităţi economice.
11. Cum se diferenţiază resursele materiale după efortul financiar antrenat la cumpărare?
12. Definiţi obiectivul de bază al strategiei în aprovizionare.

115
13. Care sunt obiectivele derivate care se au în vedere la definirea strategiei, a planului şi
programelor de aprovizionare materială?
14. Prin ce modalităţi de acţiune se asigură îndeplinirea obiectivelor care se au în vedere la
elaborarea planului şi programelor de aprovizionare?
15. Prezentaţi cele două părţi ale planului de aprovizionare, separate prin natura conţinutului
specific.
16. Care sunt indicatorii prin care se exprimă necesităţile de consum ale întreprinderii?
17. Cum se prezintă relaţiile de echilibru a planului de aprovizionare?
18. Care sunt metodele generale de calcul a necesarului de consum al întreprinderii de producţie?
19. Arătaţi cum se calculează necesarul pentru consum, pe variante, cu ajutorul metodei directe.
20. Care sunt relaţiile de calcul a necesarului de consum specifice metodei indicelui global de
consum la un milion lei producţie nominalizată?
21. Care sunt limitele şi când se foloseşte, în general, metoda coeficienţilor dinamici?
22. Care sunt etapele (momentele) de lucru specifice metodei necesarului global de şarjă şi în
cazul căror unităţi de producţie se foloseşte?
23. Care este funcţia stocului la sfârşitul perioadei de gestiune?
24. Interpretaţi condiţiile formării ca atare a stocului la sfârşitul perioadei de gestiune.
25. De cine este dat necesarul total pentru consum?
26. Care sunt indicatorii care exprimă resurse materiale din surse proprii (interne) ale unităţii de
producţie destinate acoperirii necesităţilor de consum ale acesteia?
27. Definiţi stocul preliminat de resurse materiale la începutul perioadei de gestiune.
28. Arătaţi relaţia de calcul şi interpretaţi condiţiile de formare a stocului preliminat de resurse
materiale la începutul perioadei de gestiune.
29. Ce resurse materiale se prevăd la indicatorul „Alte resurse interne” ale unităţii de producţie?
30. Cum se calculează necesarul de aprovizionat de la terţi furnizori, când şi cum se face corecţia
acestuia?
31. Care sunt consecinţele economice nefavorabile, determinate de neefectuarea corecţiei
necesarului de aprovizionat la începutul perioadei de gestiune, în funcţie de raportul în care se
află stocul real evidenţiat prin inventar şi cel preliminat pentru momentul definit?

Teste-grilă

1. Etapa de elaborare propriu-zisă a nomenclatorului de materiale presupune următoarele

momente de lucru:
a) întocmirea listei centralizatoare a tuturor resurselor materiale necesare întreprinderii de
producţie;
b) restructurarea şi aranjarea articolelor de grupe, subgrupe, familii, clase etc.;
c) strângerea purtătorilor de informaţii care servesc la definirea conţinutului nomenclatorului
de materiale;
d) codificarea materialelor incluse în nomenclator;

116
 e) nominalizarea furnizorilor pentru fiecare articol din nomenclator.
Precizaţi textul considerat neadevărat.

2. Resursele materiale necesare unei unităţi economice de producţie se diferenţiază după

următoarele criterii:
a) importanţa pentru activitatea economică a întreprinderii;
b) aria consumului;
c) caracteristicile nevoilor de consum ale clienţilor;
d) sursa de provenienţă;
e) forma şi stadiul tehnic de prezentare.
Precizaţi textul considerat neadevărat.

3. Resursele materiale necesare unei unităţi de producţie se diferenţiază după următoarele

criterii:
a) gradul de certitudine în asigurarea de pe piaţă;
b) posibilităţile de substituire;
c) operaţiile tehnice de prelucrare pe care le necesită;
d) efortul financiar antrenat la cumpărare şi stocare;
e) forma de aprovizionare.
Precizaţi textul considerat neadevărat.

4. Obiectivele care se au în vedere la definirea conţinutului planului şi programelor de

aprovizionare materială sunt:
a) formarea unor stocuri minim necesare, care asigură o viteză de rotaţie accelerată a activelor
circulante aferente;
b) acoperirea completă şi complexă a cererilor de consum ale întreprinderii, cu resurse
materiale de calitate;
c) elaborarea unor programe de aprovizionare fundamentate pe baza documentaţiei tehnice şi
economice de execuţie a produselor;
d) asigurarea resurselor materiale de la furnizorii care practică preţuri de vânzare avantajoase;
e) asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea materială pe termen lung.
Precizaţi textul considerat neadevărat.

5. Realizarea obiectivelor care se au în vedere la elaborarea planului de aprovizionare se asigură

prin următoarele modalităţi de acţiune:

117
 a) prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai avantajoase
condiţii de livrare;
b) pregătirea minuţioasă a acţiunilor de negociere pentru a obţine preţuri avantajoase la
achiziţia resurselor materiale;
c) menţinerea stocurilor efective în limitele estimate;
d) asigurarea unor condiţii raţionale de conservare a resurselor materiale pe timpul stocării;
e) preocuparea continuă pentru concretizarea relaţiilor de colaborare cu furnizorii pe bază de
contracte încheiate preponderent pe termen lung de timp.

6. Se dau elementele:
− producţia de fabricat este de 72.000 buc.;
− norma de consum este de 10kg/buc.;
− intervalul mediu între două aprovizionări succesive este de 45 zile;
− devierea (abaterea) medie este de 10 zile;
Pe baza acestor elemente:

Necesarul total Stocul mediu de Stocul de siguranţă

este de: producţie este de: în zile este de:
a) 720.000 kg 57.000 kg 10 zile
b) 834.000 kg 69.000 kg 12 zile
c) 830.000 kg 65.000 kg 10 zile
d) 834.000 kg 57.000 kg 12 zile
e) 810.000 kg 45.000 kg 24 zile

7. Se dau datele:
− valoarea producţiei de fabricat este de 800 milioane lei, din care 80% reprezintă producţia
nominalizată în cadrul căreia se prevede execuţia a trei produse, în condiţiile din tabelul
următor:

Norma de Stoc producţie neterminată (buc.)

Producţia de
Produsul U/M consum
realizat la început de an la sfârşit de an
(kg/buc.)
A buc 20.000 10 2.000 3.000
B buc 10.000 30 3.000 2.500
C buc 42.250 20 4.000 6.000
− materia primă se asigură lunar;
− devierea medie este de 6 zile;
− stocul preliminat la început de an este de 50 de tone.
Pe baza acestor elemente:

Necesarul de Stocul de producţie

aprovizionat este de: minim în zile este de:

118
 a) 1.899,375 to 12
b) 1.800,375 to 7
c) 1.960,375 to 8
d) 1.799,375 to 6
e) 1.960,375 to 10

8. Valoarea producţiei de realizat este de 2.000 mil.lei, din care 60% reprezintă producţie
nominalizată, în cadrul căreia urmează a se fabrica produsele A, B, C în cantităţile de 50.000
buc., 30.000 buc. şi 40.000 buc. şi normele de consum de 2 kg/buc.; 1 kg/buc. şi 0,5 kg/buc.;
− Intervalul între livrări stabilit prin contractul încheiat cu furnizorul este de 40 zile;
− Devierea medie este de 10 zile;
− Stocul la început de an este de 40 tone;
− Resurse recuperabile prevăzute pentru colectare şi trecere în consumul intern al
întreprinderii 15 tone.
În acest context:

Necesarul de Stocul de producţie

aprovizionat este de: maxim în zile este de:
a) 250,72 tone 48 zile
b) 219,72 tone 50 zile
c) 231,57 tone 55 zile
d) 229,72 tone 50 zile
e) 231,57 tone 53 zile

9. Producţia de fabricat este cea prevăzută în tabelul următor:

Producţia de fabricat Greutatea specifică

Produsul
(buc.) (kg/buc.)
A 20.000 10
B 50.000 50
C 30.000 30
Procentul de regăsire a materialului bun turnat în necesarul global de şarjă este de 90%;
Fonta participă la obţinerea şarjei î proporţie de 70%.
În aceste condiţii necesarul de fontă este:
a = 4.571.628 kg.
b = 2.857.162 kg.
c = 2.800.000 kg.
d = 4.628.571 kg.
e = 4.671.826 kg

10. Se dau datele:

− producţia realizată în anul de bază este de 40.000 buc.;

119
 − consumul efectiv de materie primă înregistrat pentru realizarea acestei producţii a fost de
800.000 kg;
− producţia estimată a se realiza în anul următor este de 50.000 buc.;
− procentul estimat de reducere a consumului de materie primă, ca urmare a unor măsuri
tehnico-organizatorice este de 10%;
− intervalul între două aprovizionări succesive este de 10 zile;
− devierea medie s-a stabilit la 5 zile.
Pe această bază:
Stocul la sfârşit de an Necesarul total pentru
este de (tone): consum este de (tone):
a) 55,5 955,5
b) 25,5 925,5
c) 37,5 937,5
d) 55,5 945,5
e) 25,5 920,5

Răspunsuri corecte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
c c c e c c d b c c

120
Aplicaţii practice rezolvate

1. O fabrică de confecţii bărbăteşti produce anual 200.000 costume, 1.000.000 pantaloni,

300.000 sacouri pentru care se foloseşte „stofă” de lână de tip i; consumurile specifice de stofă sunt,
conform documentaţiei tehnice de execuţie, a planurilor (reţetelor) de croire de 4 ml pentru costum,
1,20 ml pentru pantaloni, 2,80 ml pentru sacou.
Să se determine necesarul anual de consum (Npl) de stofă.
Rezolvare:
Pentru calcul se foloseşte metoda directă, relaţia specifică fiind următoarea:

Npl = ∑ Q i × n ci
în care:
Qi = producţia de executat la produsul i;
Nci = norma de consum de stofă pe unitatea de produs.

Deci, necesarul de consum de stofă din lână de tip i este de 2.840.000 ml:

Npl = 200.000 x 4 + 1.000.000 x 1,20 + 300.000 x 2,80 = 2.840.000 ml

2. O întreprindere producătoare de accesorii şi piese de schimb pentru tractoare execută trei

repere TS 101, TS 140, TS 125 din bare oţel rotund cu diametrul de 80 mm. Producţia de executat,
consumurile normate şi situaţia producţiei neterminate se prezintă în tabelul 1.
Tabelul 1
Stoc producţie neterminată - buc. -
Producţie (Qi) Normă de consum
Reper la început de an la sfârşit de an
-buc.- (nci) - kg/buc.-
(Spnî) (Spnsf)
TS 101 120.000 0,525 5.000 4.800
TS 140 350.000 0,120 10.000 11.000
TS 125 50.000 1,1 1.300 1.350

Să se determine necesarul de consum corectat în funcţie de situaţia producţiei neterminate.

Rezolvare:
Npl = ∑ Qi × nci ± ΔN
în care ΔN reprezintă mutaţiile în nivelul necesarului de consum Npl determinate de modificările
stocurilor de producţie neterminată, şi se calculează cu ajutorul relaţiei:

ΔN = ∑ (Spns − Spni ) × nc

121
 Ca urmare:
Δ N = (4.800-5.000)x0,525 + (11.000-10.000)x0,120 + (1.350-1.300)x1,1 = 70 kg
Npl = (120.000x0,525 + 350.000x0,120 + 50.000x1,1) + 70 = 160.070 kg

3. O fabrică de mobilă specializată în biblioteci şi dulapuri execută din stejar cinci modele de
dulapuri: Armonia, Ambient, Extaz, Total, Vis. Situaţia privind producţia de executat, normele de
consum şi stocurile de producţie neterminată se prezintă în tabelul 2.
Tabelul 2
Producţia Normă de Preţ de Stoc producţie neterminată
de executat consum vânzare - mii uv -
Produs
( Q i) (nci) (Pv)
la început de an la sfârşit de an
- buc. - - m3/buc. - - uv/buc. -
Armonia 20.000 0,5 5.000 13.000 18.000
Ambient 15.000 0,4 2.500 1.900 4.000
Extaz 40.000 0,7 4.000 8.200 7.000
Total 100.000 0,125 1.200 15.000 14.500
Vis 10.000 0,6 7.000 3.000 5.000

În baza datelor din tabelul 2 să se determine necesarul de consum corectat în funcţie de

situaţia stocurilor de producţie neterminată de la începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune.
Rezolvare:
Npl = ∑ Q i × n ci × (1 ± k )

în care k reprezintă coeficientul care exprimă modificarea stocurilor de producţie neterminată

de la începutul şi sfârşitul perioadei de gestiune şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
n

∑ (S pnsi − S pnii )
i =1
k=
Vpm

în care Vpm reprezintă valoarea producţiei marfă (care este suma produsului dintre Qi şi Pvi)
respectiv de 487.500 mii uv în exemplul de faţă:

Vpm = 20.000x5.000 + 15.000x2.500 + 40.000x4.000 + 100.000x1.200 + 10.000x7.000 =

= 487.500.000 uv = 487.500 mii uv

Coeficientul k are valoarea de 0,015:

(18.000 − 13.000) + ( 4.000 − 1.900 ) + (7.000 − 8.200 ) + (14.500 − 15.000) + (5.000 − 3.000 )
k=
487.500
7.400
= = 0,015
487.500

122
iar necesarul de consum de stejar pentru executarea produselor în cantităţile amintite este de
63.437,5 m3.

Npl = (20.000x0,5+15.000x0,4+40.000x0,7+100.000x0,125+10.000x0,6)x(1+0,015) =
= 63.437,5 m3

4. O întreprindere producătoare de profile din aluminiu, utilizate pentru decoraţiuni interioare

în spaţii comerciale, instituţii publice, birouri etc. a utilizat în anul de bază 600 tone lingouri din
aluminiu, obţinând o producţie de 1.000.000.000 uv. Pentru noul an de plan estimează o producţie de
1.400.000.000 uv, în condiţiile reducerii consumului de lingouri din aluminiu cu 8% ca urmare a
prevederii aplicării unor măsuri tehnico-organizatorice.
În aceste condiţii să se determine necesarul de consum de lingouri de aluminiu.
Rezolvare:
În acest sens, se foloseşte metoda coeficienţilor dinamici (a dinamicii) pentru care este
specifică relaţia:

100 − Pr
Npl = Cr × k ×
100
în care:
Cr = consumul efectiv înregistrat în anul de bază pentru realizarea producţiei Q0;
Pr = procent de reducere a consumului de materie primă, ca rezultat al măsurilor
prevăzute pentru aplicare în acest sens;
K = coeficient care exprimă modificarea volumului producţiei de executat în anul de
plan (Qpl) faţă de cel realizat în anul de bază (Q0) şi se calculează cu ajutorul
relaţiei:
Q pl
k=
Q0

Aşadar, necesarul pentru consum va fi de 772,8 tone:

1.400.000.000 100 − 8
Npl = 600 × × = 772,8 to
1.000.000.000 100

5. O firmă specializată în turnarea de piese din aliaje neferoase şi-a propus, pentru următoarea
perioadă de gestiune, realizarea unei producţii de 10.000.000 uv de piese turnate din bronz. La
momentul elaborării planului de aprovizionare, doar 80% din producţie este nominalizată, în cadrul
căreia urmează a se realiza cinci repere (piese) în cantităţile şi normele de consum precizate în
tabelul 3.
Tabelul 3
Necesar de consum
Piesă Producţie de Norma de
Nr. aferent producţiei
- Reper de executat (Qni) consum (nci)
crt. nominalizate (Nn)
executat - - buc. - - kg/buc. -
- kg -

123
 0 1 2 3 4
1 Capac pompă K2 100.000 0,5 50.000
2 Bucşă φ110 300.000 0,75 225.000
3 Bucşă φ120 120.000 0,9 108.000
4 Bucşă φ140 300.000 1,0 300.000
5 Capac pompă-KM3 50.000 0,25 12.500
Total X X 695.500

În baza acestor date, să se estimeze necesarul de consum de bronz, în viitorul an de plan.

Rezolvare:
Pentru determinarea necesarului de consum se parcurg patru etape:
n
1 . N n = ∑ Q i × n ci
i −1

Nn
2.Igc = × 1.000 .000
Pn

3 . Nnm = Igc × Pnn

4 . Npl = Nn + Nnn
în care:
Nn = necesar aferent producţiei nominalizate;
Nnn = necesar aferent producţiei nenominalizate;
Igc = indicele global de consum la 1 milion uv producţie marfă;
Pn = valoarea producţiei nominalizate (exprimată în uv);
Pnn = valoarea producţiei nenominalizate (în uv).

1. Nn=100.000 x 0,5 + 300.000 x 0,75 + 120.000 x 0,9 + 300.000 x 1 + 50.000 x

x 0,25 = 695.500 kg
695.500
2. I gc = × 1.000.000 = 86.937,5 kg/1 mil.uv
8.000.000
86937,5 × 2.000.000
3. Nnn = = 173.875 kg
1.000.000
4. N pl = 695.500 + 173.875 = 869.375 kg

6. O întreprindere producătoare de prefabricate din beton, specializată pe tubulatură urmează să

producă în anul de plan:
− 1.000 buc. tuburi cu o greutate brută de 600 kg/buc.;
− 50.000 buc. tuburi cu o greutate brută de 125 kg/buc.;

124
 − 70.000 buc. tuburi cu o greutate brută de 50 kg/buc.;

− 20.000 buc. tuburi cu o greutate brută de 1.000 kg/buc.

Produsul finit bun se obţine în proporţie de 80%.
Să se determine necesarul de ciment ştiind că acesta participă într-o proporţie de 33% la
elaborarea betonului.
Rezolvare:
Pentru determinarea necesarului de consum se parcurg trei etape:
n
1 . M bt = ∑ Q i × gbi
i =1

Mbt
2. Ngs =
k
3. Npl = Ngs × k i'

în care:
Mbt = volumul de material bun turnat (produsul bun turnat);
gb = greutatea brută (specifică) a unei piese;
Ngs = necesar global de şarjă;
k = procentul de obţinere a produsului finit bun;
k’i = proporţia de participare a materialului „i” la obţinerea şarjei.

1.Mbt = 1.000 × 600 + 50.000 × 125 + 70.000 × 50 + 20.000 × 1.000 = 30.350 tone

30.350 to
2. N gs = = 37.937,5 tone
0,80

3. N pl = 37.937,5 to × 0,33 = 12.519,375 tone de ciment

7. O fabrică de dulciuri a consumat anul anterior, considerat an de bază, 150 tone de zahăr,
obţinând o producţie de 800 milioane uv.
Pentru anul de plan, ca urmare a modernizărilor aduse liniilor de fabricaţie şi a îmbunătăţirii
organizării producţiei şi a muncii, estimează o creştere a producţiei cu 20% şi o reducere a
consumurilor cu 5%.
Aprovizionarea cu zahăr se va face o dată pe lună. Abaterea absolută de la medie a
cererilor lunare de consum, înregistrată în anul de bază, a fost de 4 tone. Coeficientul de siguranţă
care exprimă potenţialul de livrare al furnizorului este 1,25.
În momentul elaborării planului de aprovizionare, în depozitele unităţii există 17,5 tone de
zahăr; până la sfârşitul perioadei curente (de bază) urmează să mai intre în unitate 25 tone de zahăr şi
să se mai consume 37,5 tone. La începutul noului an de plan, prin inventar, se constată că stocul real
de zahăr este de 4,5 tone.

125
 În baza datelor, să se determine necesarul de aprovizionat şi apoi să fie corectat cu situaţia de
după inventar.
Rezolvare:
Pentru rezolvare se apelează la conţinutul planului de aprovizionare care are următoarea formă
(tabelul 4):
Tabelul 4
Necesar Resurse
- Stoc preliminat pentru începutul perioadei
- Necesar pentru consum (Npl) de plan (Spî)
- Stoc la sfârşitul perioadei de gestiune (Ssf) - Alte resurse interne (Ari)
- Necesar de aprovizionat (Na)
- Necesar total Nt = Npl + Ssf Spî + Ari + Na
Š Etape de calcul:
− se determină necesarul de consum:
100 − Pr 960 100 − 5
Npl = Cr × k × = 150 × × = 171 to
100 800 100

− se determină stocul la sfârşitul perioadei de gestiune care este de fapt stocul de producţie
maxim, format din stocul curent şi stocul de siguranţă, astfel:
S sf = S cr + S s

171
S cr = I × cmz = 30 × = 14,25 to
360

S s = MAD × k = 4 × 1,25 = 5 to

S sf = S p max = 14,25 + 5 = 19,25 to

− se defineşte necesarul total care este de 190,25 tone:

Nt = Npl + S sf = 171 + 19,25 = 190,25 to

− se calculează stocul preliminat pentru începutul perioadei de gestiune cu ajutorul

relaţiei:
Spî = Sex + I – C
în care:
Sex = stocul existent în depozitul unităţii consumatoare în momentul elaborării
planului de aprovizionare;
I = intrările de realizat până la sfârşitul anului curent (de bază);
C = consumurile de înregistrat până la sfârşitul anului curent.

Deci,

126
 Spî = 17,5 + 25 – 37,5 = 5 to

Necesarul de aprovizionat se obţine pornind de la relaţia de echilibru a planului de

aprovizionare:
NECESAR = RESURSE

Nt = Spî + Ari + Na

Na = Nt – Spi - Ari

Na = 190,25 – 5 – 0 = 182,25 to

În cazul în care la începutul perioadei de gestiune apar diferenţe între stocul preliminat pentru
momentul respectiv şi cel real stabilit pe bază de inventar, atunci se impune corecţia necesarului
de aprovizionat cu diferenţa ∆Sî care se stabileşte cu ajutorul relaţiei:
∆S = Srî - Spî
în care:
∆S = diferenţa între stocul fizic real şi cel preliminat pentru începutul perioadei
de gestiune (anului de plan);
Srî = stocul real stabilit prin inventar la început de an.

Deci,
∆S = 4,5 – 5 = -0,5 to

Se poate observa că, la inventar s-a constatat o lipsă de 0,5 tone de resursă materială ceea ce
înseamnă că necesarul de aprovizionat va fi majorat cu această cantitate, astfel:
Nal = Na ± ∆S

în care Nal reprezintă necesarul de aprovizionat corectat:

Nal = 185,25 + 0,5 = 185,75 to

127
Aplicaţii practice de rezolvat

1. O întreprindere de panificaţie produce zilnic 12.000 pâini, 1.000 cornuri, 1.000 chifle şi 100
cozonaci. Timp de opt zile pe an, în ajunul sărbătorilor de iarnă şi a celor pascale, se produc
suplimentar 1.000 cozonaci pe zi. Unitatea lucrează 300 de zile pe an.
Normele pentru făină sunt:
− pâine – 180 g/buc.;
− cornuri – 30 g/buc.;

− chifle – 40 g/buc.;
− cozonaci – 500 g/buc.;
Întreprinderea estimează, pentru fiecare an următor, un consum suplimentar de 12.300 kg
făină pentru fabricaţia de colaci, turte, covrigi şi alte produse destinate satisfacerii unor comenzi
previzibile din partea clienţilor pentru asemenea specialităţi.
Intrările calendaristice şi cantitative de făină în depozitul întreprinderii se prezintă în tabelul 5.
Tabelul 5
RESURSA MATERIALĂ: FĂINĂ
Date 14.01 06.02 28.02 20.03 10.04 30.04 14.05 06.06 30.06
intrare/ 34 to 40 to 20 to 60 to 10 to 25 to 15 to 35 to 20to
Cantităţi 07.07 25.07 14.08 05.09 29.09 14.10 04,11 30.11 16.12
(Qef) 5 to 15 to 45 to 30 to 20 to 10 to 15 to 35 to 25 to

Intervalul înregistrat până la 14.01 a fost de 20 zile.

În momentul elaborării planului de aprovizionare în depozit existau 15 tone de făină, iar,
până la sfârşitul anului curent urmează să mai intre în depozitul întreprinderii încă 75 de tone şi
să se mai consume 88 de tone. La începutul anului următor, pe bază de inventar, se constată că
stocul fizic de făină din depozit este zero.

2. Un fabricant de articole de cauciuc a realizat în anul de bază o producţie marfă de

100000000 uv; pentru următoarea perioadă de gestiune prevede realizarea unei producţii marfă de
140000000 uv, în cadrul căreia, la momentul elaborării planului de aprovizionare erau nominalizate
pentru fabricaţie, pe baza contractelor încheiate, a comenzilor primite de la clienţi (care au fost şi
acceptate pentru onorare), produsele specificate în tabelul 8.

Tabelul 8
Volum Preţul unitar Norme
Unitate de
Reper producţie de vânzare de consum
măsură (UM)
- Qpl negociat de cauciuc

128
 Pv(uv/buc.) (kg/buc.)
Saltele plajă Buc. 100.000 buc. 208 uv/buc. 2,750 kg/buc.

Cizme Perechi 300.000 buc. 100 uv/buc. 0,700 kg/buc.

Pelerine ploaie Buc. 50.000 buc. 180 uv/buc. 1,250 kg/buc.

Sandale Perechi 200.000 buc. 50 uv/buc. 0, 200 kg/buc.

Labe
Perechi 25.000 buc. 120 uv/buc. 0,500 kg/buc.
scafandru

Aprovizionarea materiei prime se va face, aşa cum s-a stabilit cu furnizorul, la 45 de zile,
durata de comandă aprovizionare fiind de 10 zile.
La momentul elaborării planului de aprovizionare în depozitul întreprinderii există 80 de
tone de cauciuc; până la sfârşitul anului curent unitatea economică urmează să mai primească 207
tone de materie primă (cauciuc) şi să consume 241 de tone. Stocul fizic real stabilit prin inventar la
începutul următoarei perioade de gestiune (anului de plan)este de 46 tone.
Să se întocmească programul de aprovizionare, cu efectuarea corecţiei necesare la început de
an, cunoscând că lansarea unei comenzi de aprovizionare costă 141,10 uv, cheltuielile de stocare
sunt de 25 uv pe tonă şi an. Cheltuielile de penurie (suplimentare, aferentei lipsei de resursă în
stoc) sunt de 50 ori mai mari decât cele de stocare; preţul de achiziţie al unei tone de cauciuc
natural este de 1.500 uv.

3. O întreprindere specializată în realizarea de mobilier pentru grădină şi case de vacanţă, din

cherestea de brad, şi-a propus pentru anul următor realizarea unei producţii de 500.000.000 uv.
În momentul elaborării planului de aprovizionare erau încheiate contracte comerciale şi
primite comenzi ferme pentru şase categorii de produse – nominalizate, pe condiţiile de execuţie, în
cadrul tabelului 9.

Tabelului 9
Preţ Stoc producţie neterminată
Producţia Norma
Denumire de vânzare - buc -
de fabricat de consum
produs negociat La început La sfârşit
(buc.) (uv/buc.)
(uv/buc.) de an de an
MASĂ
35.000 0,50 800 200 600
GRĂDINIŢĂ
SCAUNE
210.000 0,10 100 5.000 8.000
PLIANTE
ŞEZLONGURI 100.000 0,25 575 7.000 4.000
BALANSOAR
50.000 0,98 2.430 1.000 900
GRĂDINĂ

129
 MASĂ
50.000 0,35 1.000 800 750
TERASĂ
MASĂ
10.000 1,20 2.200 125 475
BERĂRIE

În anul de bază s-au înregistrat următoarele intrări calendaristice şi cantitative de cherestea

de brad: 30.01-20.000 m3; 10.03-15.000 m3; 04.04-21.000 m3; 05.06-12.000 m3; 25.09-18.000 m3;
15.11-22.000 m3. Intervalul efectiv înregistrat până la 30.01 a fost de 42 de zile.
Consumurile lunare înregistrate în anul de bază sunt prezentate în tabelul 10.
Tabelul 10
Luna 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Cerere
9.000 7.000 8.000 8.500 7.200 9.300 6.000 8.400 10.600 9.200 10.000 14.800
- m3 -
Coeficientul de siguranţă care exprimă potenţialul de livrare al furnizorului de cherestea de
brad este de 1,36. Pentru a fi trecută în prelucrare, cheresteaua de brad trebuie supusă unui proces de
condiţionare care durează 21 de zile.
În momentul elaborări planului de aprovizionare în depozite firmei existau 2.300 m3 de
cherestea de brad; până sfârşitul anului curent, întreprinderea urmează să mai primească 30.000 m3
şi să mai consume 29.300 m3 de cherestea de brad. Anual se pot recupera 100 m3 cherestea de brad
sub formă de capete, fâşii nemultiple care se folosesc în continuare în consumul intern al
întreprinderii pentru fabricaţia unor componente de mobilier de dimensiuni mai mici.
Stocul fizic real de cherestea, constatat la inventariere efectuată la începutul următorului an de
plan, este de 2.950 m3 cherestea de brad. Lansarea unei comenzi de aprovizionare costă 200 uv,
cheltuielile cu stocarea unui m3 de cherestea fiind de 0,025 uv pe zi. Pentru achiziţionarea unei
cantităţi duble faţă de lotul optim stabilit pe baza datelor de mai sus, furnizorul oferă o reducere
de 2 la sută la preţul de vânzare practicat, care este de 200 uv/m3.
Pe baza datelor şi informaţiilor de sus, să se întocmească programul optim de aprovizionare
pentru anul următor şi să se asigure corecţia necesară la începutul acestuia. Se va face şi
reprezentarea grafică de dinamică a stocului de producţie pe niveluri de formare.

130
 Bibliografie:

Gh Băşanu, Managementul Aprovizionării şi Desfacerii – ediţia a

M. Pricop. treia, Editura Economică, 2004, pg 277-297; 310-
316.

Gh Băşanu, „Managementul Aprovizionării Organizaţiei” în

M. Pricop. „Abordări moderne în managementul şi economia
. organizaţiei” – vol.2; Editura Economică, 2004, pg:
314-317.

Gh. Băşanu, Managementul Aprovizionării şi Desfacerii –

M. Pricop, culegere de aplicaţii practice, teste grilă, studii de caz
A. V. Gluvacov. – Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Gh. Băşanu, Management –Marketing, Editura Diacon Coresi,

Dumitru Fundătură. Bucureşti, 1993, pg: 40-55; 66-70.

131