Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie


Departamentul de Geografie

Earth from space


--recenzie--

Dancă Emanuel-Sergiu

GM31
Documentariul ”Earth from space” oferă o nouă percepție a înțelegerii fenomenelor și
proceselor naturale ce se desfășoară pe Terra, precum și conexiunile dintre acestea. Astfel,
această nouă perspectivă, redată din spațiu, așa cum sugerează titlul, prin intermediul sateliților
sau a surselor aeriene presupune o abordare cu totul diferită.

Spre deosebire de studiul clasic, realizat prin cercetarea propriu-zisă de pe sol, a zonei sau
fenomenului respectiv, prin documentarea din spațiu, acestea capătă o nouă viziune, cu caracter
mai larg. Caracteristica pincipală a observațiilor prin satelit este că acestea urmăresc explicit și în
amănunt a fenomenului respectiv; prin ei, descoperim adevăratele probleme și lipsuri ale planetei,
arătându-ne adevărata ”față” a acesteia.

Un important rol pe care-l au observațiile făcute prin intermediul sateliților îl reprezintă


capacitatea oamenilor de știință de a afla informații cât mai precise, legate de fenomenele și
modificările climatice, a reliefului, oceanelor și a tuturor factorilor naturali dar și antropici care, în
decursul timpului ar putea influența intr-un anumit mod evoluția Terrei, precum și viața omului.

În documentariul respectiv, sunt prezentate intr-un mod complex toate fenomenele atomsferice
și terestre desfășurate pe Terra, începând de la masele de aer până la manifestările curentilor
oceanici și ale altor fenomene. Acestea prezintă în primul rând condițiile în care apar și modul în
care se desfășoară, iar, in al doilea rând, rolul lor în marele circuit al planetei. Un exemplu
evidențiat în documentar, îl reprezintă importanța și totodată necesitatea existenței curenților
oceanici. Aceștia sunt veriga celui mai mare lanț trofic, prin asigurarea și transportarea
nutrimentelor apei Oceanului Planetar dintr-o regiune în alta; nutrimente ce reprezintă sursa de
hrană a organismelor planctonice. Un alt rol al curenților oceanici, cu o semnificație la fel de
importantă este cel de moderator climatic. Așadar, curenții oceanici trasportă o masă de apă dintr-o
regiune in alta, unde climatele sunt diferite.De exemplu, un curent cald care provine din nordul
Africii ajunge până în nordul Europei, având drept efect ”îmblanzirea” climei.

Un alt exemplu evidențiat în documentar îl reprezintă capacitatea regenerabilă a naturii.Astfel,


prin incediile naturale provocate în zonele aride sau sezoanele secetoase, natura s-a adaptat astfel
încât să profite de pe urma acestora. Așadar, arderea vegetației uscate lasă locul creșterii celei
proaspete. Pe de altă parte, prin contactul cu focul, multe specii de plante și arbori își eliberează
semințele, ori, acestea incep să germineze.

În concluzie, acest tip de analiză face posibilă cunoașterea unor procese și fenomene care,
pană acum nu se conoșteau sau erau doar teorii; fenomene ce arată adevărata complexitate a Terrei
dar care ne lasă un semn de intrebare cu privire la percepția viitorului acesteia.

S-ar putea să vă placă și