T ipăriturile lui Coresi, fiind primele texte imprimate în limba română, au constituit

suportul material de la care a plecat studiul limbii române literare. S-a manifestat, astfel, un
interes deosebit faţă de aspectele lingvistice ale acestora, abordându-se subiecte ca localizarea
traducerilor originale care au stat la baza versiunilor coresiene1 , operaţie care s-a întemeiat pe
circulaţia particularităţilor dialectale ale limbii române din perioada respectivă, probleme
referitoare la fonetica textelor2 , la lexic3 , la morfologie4 şi sintaxă5 .

Au fost studiate, de asemenea, şi probleme leagate de topică6 şi chiar dacă tipăriturile

coresiene sunt toate texte religioase, asupra lor s-au efectuat cercetări în vederea identificării
stilurilor literare7 . Interpretarea tuturor acestor aspecte a determinat susţinerea în literatura de
specialitate a diferite opinii cu privire la rolul pe care aceste tipărituri l-au avut în formarea limbii
române literare de mai târziu8 .

Existenţa versiunilor româneşti din textele rotacizante, considerate a fi anterioare celor

coresiene, a făcut ca specialiştii în domeniu să îşi îndrepte cercetările în vederea identificării
surselor originale ale textelor coresiene înspre aceste versiuni 9 . Raportul dintre Codicele
Vorneţian şi Apostolul coresian a fost îndelung dezbătut, constituind chiar subiectul unei
controverse între Alexandru Rosetti şi Nicolae Corlăteanu10 . În cazul textelor româneşti care nu
îşi găsesc corespondent în cele rotacizante, s-au efectuat studii în vederea identificări originalelor
în funcţie de mediul cultural care a determinat apariţia tipăriturilor respective sau s-a încercat
stabilirea existenţei unor versiuni anterioare care, din necunoscute cauze, nu s-au păstrat până
astăzi, dar care sunt reclamate de componenţa straturilor lingvistice din tipăriturile în cauză11 .
În cazul tipăriturilor slavone, dar şi al unora dintre cele româneşti, era firesc ca specialiştii să se
orienteze spre versiunile originale slavone12 .

Pentru că sunt primele texte româneşti imprimate pentru toţi românii, precum şi pentru
întreg spaţiul ortodox de expresie slavonă, în cazul tipăriturilor imprimate în această limbă,
textele coresiene s-au răspândit pe un larg teritoriu care a fost identificat de cercetările care au
avut ca obiect acest aspect 13 . Circulaţia textelor româneşti imprimate la Braşov a generat
atitudini diferite faţă de particularităţile lingvistice proprii textelor în discuţie despre care s-a
afirmat că ar fi impus caracterul de „normă” faţă de textele literare din perioada următoare.

Receptivitatea faţă de aceste fenomene lingvistice a constituit obiectul <<< 28

ISTORIOGRAFIA CORESIANĂ a numeroase studii 14 . Cele mai concludente dintre acestea
sunt cele care stabilesc gradul de fidelitate al textelor ulterioare faţă de cele coresiene, indiferent
din ce zonă a ţării provin copiile şi prelucrările tipăriturilor braşovene, precum şi cele care au
avut în vedere identificarea acestor particularităţi lingvistice în tipăriturile din secolul al XVI-lea
care au întrebinţat în alcătuirea lor textele imprimate de diaconul tipograf 15 . Analiza
istoriografiei expuse mai sus evidenţiază câteva concluzii referitoare la imaginea de ansamblu a
bibliografiei subiectului în discuţie. Studiul acesteia demonstrează că istoriografia coresiană a
trecut prin mai multe faze de evoluţie care reflectă stadiul cercetărilor în diferite perioade,
precum şi filiaţia ideilor între cercetători. Astfel, în prima perioadă istoriografică se înregistrează
menţiuni izolate despre existenţa tipăriturilor realizate de diaconul Coresi la Braşov, acestea
înmulţindu-se odată cu începutul secolului al XIX-lea. În a doua etapă se întocmesc cataloagele
descriptive naţionale ale cărţii româneşti vechi, în cuprinsul acestora fiind prezentate şi cărţile
coresiene. La acestea se adaugă preocupările similare ale specialiştilor străini care prezintă în
lucrările lor exemplarele coresiene identificate în bibliotecile din afara ţării. Acum debutează
acţiunea de reeditare a textelor în discuţie, ca o consecinţă a importanţei acestora în istoria
literaturii şi a limbii române literare. Sunt întocmite în acest timp şi primele monografii coresiene
care vor încerca să înfăţăşeze activitatea tipografică a meşterului Coresi în integritatea ei. Din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea cercetările coresiene intră într-o nouă etapă, în care studiile
se diversifică, abordând multiple aspecte referitoare în special la activitatea cultural-tipografică şi
la domeniile tangenţiale acesteia. Acum dobândeşte o mare importanţă cercetarea filigranologică,
prin intermediul căreia cărţile al cărui an de imprimare nu era cunoscut au putut fi, astfel, datate.
O dezvoltare deosebită iau acum şi studiile dialectale referitoare la identificarea traducerilor
originale care stau la baza textelor româneşti coresiene, precum şi stabilirea stemelor de filiaţie a
copiilor acestora. S-a insistat, de asemenea, pe importanţa lingvistică a textelor în cauză, precum
şi pe rolul pe care acestea l-au exercitat asupra dezvoltării limbii române literare din perioadele
următoare. Cercetări aprofundate au stabilit mediul care a determinat apariţia cărţilor coresiene,
editorii implicaţi, dar şi interesele confesionale şi comerciale ale acestora. Locul de funcţionare a
tipografiei a constituit subiectul a numeroase articole în care s-au susţinut opinii diferite. S-au
dezvoltat cercetările referitoare la particularităţile atelierului tipografic coresian în raport cu
celelalte tipografii chirilice, la colaborările tipografului Coresi cu ceilalţi meşteri din aceeaşi
perioadă, precum şi gradul de implicare a diaconului în activitatea de traducere a cărţilor pe care
le imprima. În consecinţă, se poate spune că nu a exista aspect al acestei probleme care să nu
intre în atenţia cercetătorilor. Acest fapt a contribuit la o tot mai bună cunoaştere a acestui
fenomen cultural, iar atenţia acordată de către specialişti este pe măsura importanţei pe care
activitatea tipografică a lui Coresi o reprezintă în istoria culturii româneşti.