1. Le pasă mai mult despre părerile colegilor lor decât aproape orice altceva.

Asta înseamnă că ei vor fac câteodată lucruri fără sens, cum ar fi să nu predea o
temă la care tu știi că ei au lucrat din greu, deoarece tocmai au aflat că va trebui
să o citească cu voce tare în fața clasei. Sau să refuze oferta ta de ciocolată cu
lapte, deși le place ciocolata cu lapte, deoarece prin apropiere este cineva care a
declarat despre ciocolata cu lapte că e pentru bebeluși.
Cum să te procedezi cu asta: Vezi dacă poți face această calitate să lucreze pentru
tine: Găsește copiii cei mai încrezători în ei, aceia la care toată lumea se uită ca la
un model și încearcă să-i faci să adopte un nou proiect sau să conducă cucerirea
unei realizări în care vrei să îmbarci pe toată lumea. Dacă Josie, fata cea grozavă
spune că îi place Shakespeare, ceilalți probabil că o vor urma. Trebuie să știi de
asemenea că socializarea este un factor de motivare uriaș pentru copiii de
gimnaziu. Dacă le promiți cinci minute de discuții la sfârșitul orei în schimbul
muncii grele, este probabil că vei obține cooperarea lor. (dar ai grijă să te ții de
cuvânt!, n.n.)

2. Ei sunt îngroziți de ce fac corpurile lor.

Pentru aceia dintre noi care au trecut cu bine peste adolescență, lor le este ușor să
uite cum este să ai de a face cu trădarea constantă care vine din partea noului
corp. Iată–te văzându-ți de treburile tale de copil când, într-o zi pielea ta
explodează cu coșuri. Spargerea lor le transformă în ceva și mai evident. Sau stai
în a treia oră, suferind în tăcere din cauza mirosului urât al corpului vreunui copil.
Scăpând la a patra oră, descoperi că mirosul este încă prezent, de asemenea. După
o scurtă verificare, ești zdrobit de realizarea devastatoare că TU ești persoana cu
acel miros al corpului. La fiecare două săptămâni, un nou fenomen se petrece în
viața fizică a școlarului, amenințând să le distrugă viețile până la absolvirea
liceului.
Cum să te procedezi cu asta: Încearcă să nu le atragi atenția asupra corpurilor lor;
ei ar prefera ca nimeni să nu arate că vocea lor se schimbă, piciorele lor devin mai
mari sau, mai rău, că nu par să crească deloc. Altceva? Dacă tu încerci să pui un
copil să facă ceva în public, cum ar fi să rezolve o problemă pe tablă sau să predea
o fișă și ei îți rezistă cu adevărat? Există probabil o explicație fizică, fie o erecție
involuntară, bănuiala unei scurgeri de ciclu sau o descoperire neașteptată a unui
coș cât o brioșă. Dacă întâmpini o rezistență inexplicabilă, renunță. Nu încerca să
ghicești care este motivul. Doar treci la alt copil. Cel pe care l-ai lăsat să scape din
cârlig îți va fi veșnic recunoscător.
3. Tendința lor este să reacționeze exagerat.
Tu spui că este un păianjen în colțul unei clase a șaptea? Pregătește-te pentru
cățărat pe pereți și țipete ca la filmele horror, reacții în stil Armagedon. Tocmai a
început să ningă afară? Stai liniștit și privește-i cum reacționează ca și cum n-ar fi
văzut niciodată zăpadă, completat cu țipete și pumni ridicați și cu întreaga gașcă
alergând la fereastră! Stai – e cineva care plânge în baie la ora de gimnastică
artistică? Observă cum zece fete aleargă prin sala de sport, prinzându-se una de
alta de braț, cu niște fețe care spun că ăsta este cel mai important lucru care s-a
întâmplat vreodată. Indiferent că este vorba de experiența de viață limitată sau de
hormonii care îi lovesc cu un val de emoții, tinerii adolescenți tind să exagereze
puțin.
Cum să te procedezi cu asta: Validează sentimentele reale din spatele acestor
exagerări în timp ce încerci să re-încadrezi experiențele lor în termeni mai
realiști: ”Da, păianjenii pot fi înspăimântători. Hai să avem grijă de acest micuț în
așa fel încât să ne putem întoarce la lucru.” Prin descrierea cu calm a problemei,
limbajul rațional, tu le modelezi modul în care o persoană sănătoasă navighează
printre surprizele vieții. Și încearcă să ai simțul umorului. În loc să devii plictisit de
acest comportament, tu trebuie să știi că acesta va trece și, privit într-o anumită
lumină, este de fapt amuzant.

4. Ei sunt îngroziți de lauda în public.

Copiii din clasele elementare par să fie încântați atunci când sunt recunoscuți în
fața colegilor lor. Să câștige premiul pentru prezența perfectă, elevul lunii, cea mai
mare notpă la matematică – toate astea îi fac să se ”urce la tavan” de mândrie. Dar
trage-l pe un copil de gimnaziu în fața colegilor lui să-l lustruiești poetic pentru
bunele lui calități și l-ai putea vedea pe acel copil zbârcindu-se ca un strugure
vechi. Am avut odată un elev, un băiat bosniac dur care s-a întâmplat să fie de
asemenea și un scriitor fantastic. Într-o zi, când le înapoiam lucrările am spus tare,
”Dacă vreți să vedeți un eseu cu adevărat bine scris, uitați-vă la al lui Emir.” M-am
gândit că ei își vor spune toți, Uau, dacă un băiat așa cool ca Emir scrie bine,
atunci vreau și eu asta. Nu! Emir s-a uitat în sus la mine ca și cum i-aș fi luat
portofelul. Și pentru tot restul anului mi-a dat numai lucrări proaste. Nu a fost
faptul că lauda nu era binevenită, partea cu publicul nu i-a plăcut. Dacă vroiam ca
el să continue să scrie bine, ar fi trebuit să păstrez tăcerea despre asta.
Cum să te procedezi cu asta: În mod cert continuă să-i lauzi/ să le recunoști
valoarea, dar dacă bagi de seamă că un elev nu răspunde în felul în care ai sperat,
este un semn că el preferă să faci asta într-o discuție privată.
5. Nu poți avea încredere în ei.
Tocmai ai descoperit că ești însărcinată și vrei să împărtășești asta cu un elev de
care ești apropiată? Ai putea să pui asta în anunțurile de dimineață de la stația de
radio a școlii. Vrei să organizezi o petrecere surpriză pentru un coleg profesor și
vrei să-ți implici copiii în acest secret? Consideră surpriza ruinată. Copiii de
gimnaziu ar putea avea toate intențiile de a păstra o informație confidențială
pentru ei, dar când se ivește de la sine o oportunitate de a o împărtăși, ei nu vor
putea să reziste să fie singurii care știu asta. La această vârstă, ei nu înțeleg
consecințele care pot rezulta din împărtășirea a ceva ce nu este menit să fie
împărtășit. Ceea ce e mai rău, ei au un mod de a renunța la subtilitățile mesajului
original, așa că atunci când se întâmplă să spui, ”Clasa Domnișoarei Flowers este
un pic mai structurată decât a mea” ei îi transmit Drei Flowers ”Doamna Gonzales
a spus că ești prea severă.”
Cum să te procedezi cu asta: Tratează-i pe elevii tăi de gimnaziu în același fel în
care ar trebui să tratezi internetul. Nu împărtăși nici un lucru pe care nu ai dori să
îl transmiți în public.

6. Ei doar acum realizează că tu ești o ființă umană. Stai… uită de asta.

Pe măsură ce copilul trece prin stagiile de dezvoltare cognitivă identificate de
Piaget*, ei merg de la a fi complet egocentrici – percepându-se pe ei ca fiind
centrul universului – la a fi mai conștienți de existența vieții dincolo de spațiul din
imediata lor apropiere. Chiar în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, atunci oamenii intră
de obicei în stagiul final de dezvoltare, formal operațional, unde încep să înțeleagă
că alții ar putea experimenta lumea diferit față de ei. Dar instalarea fermă a acestui
stadiu ia timp și este un drum plin de hopuri. Asta înseamnă câteva lucruri: (1) Ei
vor fi interesați cu intensitate de tine, câteodată. Ei vor pune tot felul de întrebări
despre viața ta personală, familia ta, felul de mâncare și muzica care îți place, sau
dacă tu înjuri sau bei când ești în afara orelor de școală. (2) Conștientizarea lor
față de nevoile altor oameni este încă ”peticită”. În zilele în care tu nu te simți bine
și le ceri să-ți acorde cinci minute de liniște la sfârșitul orei, ei vor accepta, dorind
pe de-a întregul să te ajute. Cinci minute mai târziu clasa ta va fi ca o grădină
zoologică înnebunită.
* https://www.webmd.com/children/piaget-stages-of-development#1
Cum să te procedezi cu asta: Bucură-te de admirația și interesul lor atunci când le
primești, dar să nu fii surprins/ă că vor exista perioade când ei uită total că tu
exiști. Acest stagiu formal operațional poate fi îngrozitor de alunecos la început.
Cât despre acele întrebări super-personale? Răspunde-le în cadrul unui motiv: în
școală tu ești modelul, un profesionist și nu ești prietenul lor, așa că dă-le
întotdeauna o versiune general-valabilă (pentru public) a vieții tale.
7. Ei se îndepărtează de părinții lor.
Nici nu pot să număr părinții care îmi spun că copiii lor abia dacă le mai spun câte
ceva, care spun că nu au nici o idee despre care e viața de școlar a copiilor lor. Să
te îndepărtezi de părinții tăi este o parte normală a adolescenței. Deși copiii la
această vârstă au probabil nevoie de ghidarea/sfaturile unui adult mai mult decât
în oricare altă perioadă a vieții lor, ei au ajuns în punctul în care părinții lor pot fi
ultimele persoane la care să caute asta.
Cum să te procedezi cu asta: Ca adultul cu o poziție de încredere din viețile lor, tu
ești în unica poziție în care îi poți influența pe acești copii și poți umple golurile
lăsate de auto-izolarea impusă față de propriile familii, așa că amintește-ți să fii
adultul: Sfătuiește-i cu responsabilitate, modelează modul în care se iau decizii
inteligente și, chiar dacă bănuiești un abuz nevinovat, evită să iei partea copilului
în fața părinților lor. Tu ești în parteneriat cu elevul, dar și cu cei care îl îngrijesc;
fii sigur că întotdeauna asta este clar.

8. Ei sunt totuși copii (încă).

Timp de un minut ai avut o discuție profundă despre simbolismul dintr-un poem al
lui Robert Frost, ei cu adevărat au înțeles, iar tu aproape că poți să vezi cum se
maturizează în fața ochilor tăi. Zece minute mai târziu ei simulează pârțuri cu
subțioara și întreabă dacă pot bea apă din acvariul peștilor. Și apoi
este sălbăticia – o cantitate aproape de nesuportat din acest aspect, în special din
partea băieților. Nivelul de maturitate demonstrat de copiii de gimnaziu acoperă
toate tipologiile de pe hartă; schimbându-se de la copil la copil și în interiorul
fiecărui individ.
Cum să te procedezi cu asta: Nu te aștepta ca comportamentele mature să dureze
și, atunci când copilăria se arată, trebuie să știi că este normal – ei acționează
potrivit vârstei. Învață cum să capitalizezi asta: Spre deosebire de copiii de liceu,
copiii de gimnaziu sunt mult mai entuziaști și ei sunt incredibil de dornici să ducă
o hârtie la birou sau să predea o lucrare pentru tine (sau să apere o cauză bună!,
n.n.). Sălbăticia este normală, de asemenea – acele corpuri cresc ca nebunele și
fără întrerupere, iar ei au puține oportunități să ardă acea energie. Dacă găsești că
sălbăticia lor îți deranjează clasa, ăsta e un bun semn că nu ai introdus suficientă
mișcare în planurile tale. Adaugă asta și ar trebui să vezi mai mult auto-control
atunci când este absolut necesar.

În majoritatea situațiilor, atunci când spun cuiva că am fost profesoară la gimnaziu

primesc practic aceeași reacție: Ei se cutremură, spun whoa, apoi adaugă ceva cam
în genul, ”Dificilă vârstă”. Iar eu aș zâmbi și aproba, știind că dificil nici măcar nu
începe să acopere totul. Un cuvânt nu ar putea niciodată să surprindă frumusețea
lor poate ridicolă, mirositoare, încăpățânată dar și fragilă, a tuturor copiilor de
gimnaziu.
Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/middle-school-kids/