Laura

CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I - LOGODNA.
Secţiunea 1.Noţiunea şi natura juridică a logodnei
Secţiunea 2. Logodna în reglementarea actuală şi anterioară Noului Cod Civil
Secţiunea 3. Caractere Juridice
CAPITOLUL II - ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI - Condiţii de fo rma
Secţiunea 1. Declaratia la casatorie
Secţiunea 2. Locul inchierii casatoriei
Sectiunea 3 Termenul in care se incheie casatoria
Sectiunea 4 Celebrarea casatoriei
CAPITOLUL III - NULITATEA CĂSĂTORIEI - Nulitatea absolută,
relativa şi efecte.
Sectiunea 1 Cauze de nulitate absolută.
1.1.Lipsa vârstei matrimoniale.
1.2.Căsătoria fictivă.
1.3.Persoanele care pot invoca nulitatea absolută.
1.4.Lipsa încuviinţărilor cerute de lege.
1.5.Viciile de consimţământ.
1.6.Lipsa discernământului.
1.7.Termenul de prescripţie.
Sectiunea 2.Căsătoria putativă.
CAPITOLUL IV CONDITIILE DE FOND CERUTE PENTRU INCHIEREA
VALABILA A UNEI CASATORII
Sectiunea 1Varsta matrimoniala
Sectiunea 2 Diferentierea de sex
Sectiunea 3 Consimtamantul
Sectiunea 4 Impedimente la inchierea casatoriei
STUDIU DE CAZ - speta
CONCLUZII:
BIBLIOGRAFIE:
1
INTRODUCERE
„Este extrem de puţin ceea ce se ştie despre dragoste. Şi această incultură scandaloasăeste
o cauză indubitabilă a multor perturbări şi nelinişti ale lumii contemporane.” (Ortega Y Gasset,
Jose, 1991, 35)
1. Familia romană era concepută ca o instituţie politică, condusă de bărbat, femeia având
statutul de subalternăşi supusă a bărbatului, aceasta cel puţin până în epoca lui Iustinian (527-
565). 1
Din punct de vedere juridic, statutul femeii măritate de-pindea de forma de căsătorie
contractată.
În evoluţia dreptului roman 2 au fost cunoscute două forme de căsătorie:
a) cum manus, prin care femeia trecea de sub autoritatea părintelui său (patria potestas)
sub puterea bărbatului care acum îi era soţ. Astfel, bărbatul avea drept de viaţă şi de moarte
asupra acesteia, cu complementul de a exercita şi un drept de proprietate asupra femeii;
b) sine manus sau căsătoria liberă a înlocuit treptat juridic şi social pe cea în care femeia
era in manu viris.
Statutul personal al femeii nu diferea prea mult al celei aflate sub autoritatea bărbatului.
Aceasta, deoarece ea era supusă autorităţii parentale. Astfel, femeia datora respect bărbatului şi
trebuia să îl urmeze pe acesta acolo unde el fixa domiciliul conjugal.
2. În spaţiul românesc 3, nu avem date complete şi sigure despre existenţa dreptului geto-
dac, dar se pare că în jurul secolelor V-VI î.Hr., familia gentilicăera dominată de principiul
poligamiei.
1
Adrian Pricopi, Dreptul Familiei, Editura Fundatiei Romania De maine, Bucuresti, 2007
2
Gaius, Instituţiunile, Ed. Academiei, Bucureşti, 1982; L. Guillouard, Traité du contrat de mariage, vol. I, Ed. A
Pedone, Paris, p. 19-28; E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993, p. 95-100.
3
P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Partea generală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 120-135.
2
3. Ius valachium ne precizează că obiceiul pământului a jucat un rol esenţial în orânduirea
raporturilor de familie dintre strămoşii noştri. Astfel, familia medievală era tot patrilocală şi
supusă autorităţii bărbatului.
În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o importanţă deosebită căsătoriei,
aceasta fiind studiată atât sub aspectul condiţiilor pentru încheiere validă a ei, a efectelor pe care
le produce, cât şi a cauzelor pentru care poate fi desfăcută. Legiuirile amintite au oferit şi primele
definiţii în limba română ale acestei instituţii, definiţii care, fiind de drept canonic, erau valabile
pentru întregul spaţiu ortodox.
Astfel, Îndreptarea legii, tipărită în 1652 din porunca domnitorului Matei Basarab,
definea în glava 203 nunta (căsătoria) „drept împreunarea bărbatului şi a muerii, adecă
amestecare, sau amestecare şi moştenire întru toată viaţa lor, şi omului celui drept apropiiare de
Dumnezău”4.
4. În legiuirile române şti de la începutul secolului al XIX-lea, instituţia căsătoriei a fost

şi mai amănunţit reglementată, iar definiţia acestei instituţii a devenit extrem de explicită şi
completă. Astfel, în art. 63 din Codul Calimach (1817), căsătoria este definită ca un contract
(„căsătorească tocmeală”) prin care „două persoane, parte bărbătească şi parte femeiască, arată
cu un chip legiuit a lor voinţă şi hotărâre, de a vieţui într-o legiuită însoţire, cu dragoste, cu frica
lui Dumnezeu şi cu cinste întru o tovărăşie nedespărţită, de a naşte prunci, a-i creşte, a se ajuta
intre ei după putinţă la toate întâmplările”5.
5. Codul civil Cuza (1864) nu conţinea o definiţie expresă a căsătoriei. Din această cauză,
explicarea conţinutului noţiunii a revenit doctrinei. Astfel, căsătoria era definită drept „o
societate între bărbat şi femeie, un contract solemn prin care un bărbat şi o femeie se unesc în
îndoitul scop de a-şi crea o posteritate şi de a duce în comun sarcinile şi greutăţile vieţei”. De
asemenea, căsătoria era considerată un contract pur civil6.
6. Codul familiei atribuia termenului de căsătorie două înţelesuri:
a) de act juridic, prin care viitorii soţi consimt să se căsătorească în condiţiile şi în

formele prevăzute de lege (art. 3-18 C. fam.);
4
Indreptarea legii, Ed. Pelerinul român, Oradea, 2002, p. 301.
5
Codul Calimach. Ediţie critică, Ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958, p. 89 şi 91.
6
D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. I, Ed. Ate-lierele Grafice Socec & Co., S.A., Bucurşti,
1926, p. 203 şi 205.
3
b) situaţie juridică, adică un statut legal al soţilor (art. 25-36 C. fam.).
Deci, Codul familiei nu definea noţiunea de căsătorie, dar doctrina din dreptul românesc a
suplinit acest gol. Astfel, căsătoria este definită drept acordul de voinţă dintre un bărbat şi o
femeie, realizat în condiţiile şi cu solemnităţile prevăzute de lege, în scopul de a întemeia o
familie7.
7. Noul Cod civil, în art. 259, reglementează instituţia căsătoriei astfel: „(1) Căsătoria este
uniunea liber consimţităîntre un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (2) Bărbatul şi
femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3) Celebrarea religioasă na
căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile. (4) Condiţiile de încheiere şi
cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil. (5) Căsătoria încetează
prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. (6) Căsătoria poate fi
desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii”.
Potrivit alin. (1) al art. 259 NCC, căsătoria este consimţită între un bărbat şi o femeie,
încheiată în condiţiile legii. Termenul de „uniune” din cuprinsul definiţiei sugerează dubla
accepţiune legalăa „căsătoriei”, de act juridic şi de statut juridic. 8
Se observă că şi noua reglementare respinge ideea unei căsătorii între persoane de acelaşi
sex.
8. Scopul căsătoriei, potrivit alin. (2) al aceluia şi articol, este de a „întemeia o familie”.
Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine şi concepţiei ce

a stat la baza Codului civil Napoleon, deşi în contextul secolului al XXI-lea căsătoria poate
reprezenta şi un mijloc de a uni destinele a doi oameni, fără ca aceştia să dea naştere în mod
necesar unor urmaşi.
Dispoziţiile menţionate mai sus se pun în acord cu dispoziţiile art. 48 alin. (2) din
Constituţia României.
Este, în legislaţia noastră actuală, regimul matrimonial legal. Aceasta înseamnă că, în
toate situaţiile în care soţii nu încheie o convenţie matrimonială şi nu optează pentru alegerea
7
T. Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 47.
8
4
altui regim matrimonial, relaţiile patrimoniale ale acestora se vor conduce după regulile
comunităţii legale.
Caracterul legal al acestui regim matrimonial nu rezultă explicit, nu este calificat ca atare
de textele odului civil, dar se face subînţeles nu numai din denumirea sa ci şi din interpretarea
diferitelor prevederi ale legii . Astfel, de exemplu, art. 313 alin. 3 NCC dispune că
“neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face că soţii să fie consideraţi, în raport cu terţii de
bună credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale”, iar art. 329
NCC prevede că “alegerea altui regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin
încheierea unei convenţii matrimoniale. “
În măsura în care a fost ales de către soţi ori viitorii soţi, regimul matrimonial al
comunităţii legale are, pe toată durata supravieţuirii sale, caracter imperativ – fapt
prevăzut expres de art. 359 NCC care dispune că “orice convenţie contrară prezenţei secţiuni este
lovită de nulitate absolută în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunităţii
convenţionale”.
5
CAPITOLUL I - LOGODNA.
Secţiunea 1.Noţiunea şi natura juridică a logodnei
Logodna este promisiunea reciprocă dintre un bărbat şi o femeie de a încheia o

9
căsătorie . Pentru realizarea acestei definiţii am avut în vedere textele din noul cod
civil. Spunem acest lucru nu întâmplător, ci pentru a sublinia faptul că logodna nu se poate
încheia decât între două persoane ( în nici un caz mai multe ) şi este obligatoriu ca acestea să fie
de sex diferit, tot aşa cum căsătoria nu se poate încheia decât între "un bărbat şi o femeie" 10.
Fiind indisolubil legată de căsătorie, logodna este reglmentata juridic în noul cod civil
în titlul II referitor la căsătorie. Niciuna dintre ele, însă, nu este condiţionată de încheierea
11
celeilalte, întrucât conform legii spune că “ încheierea căsătoriei nu este condiţionată de
12
încheierea logodnei”, iar din analiza art 267 alin 1 NCC distingem ca nici existenţa logodnei
nu obliga la încheierea ulterioară a unei căsătorii.
Dincolo de rezonanţă ei socială, logodna poate fi privită, din punct de vedere juridic, ca şi
un contract, mai precis ca un "precontract de căsătorie" - sigur, având faţă de această
perspectivă aceleaşi rezerve pe care le putem semnala atunci când încercam să tratăm şi căsătoria
ca pe un contract. Similitudinea o facem, însă, în scop pur teoretic şi de analiza, permitandu-ne-o
mai ales datorită faptului că, din punctul nostru de vedere, tratam cu precădere aspectele juridice
13
şi patrimoniale ale logodnei, iar nu pe cele morale, psihologice, subiective ale acesteia.
Potrivit opiniei, larg răspândită în doctrina de specialitate, se consideră că

logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult
efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive.14
9
art. 266 alin. 1 şi alin. 5
10
conform art 259 alin 1 NCC
11
art 266 alin 4 NCC
12
art 267 alin 1 NCC
13
14
Avram, M., Nicolescu, C., op. cit., 2010, p. 75, cu trimitere la Albu, I., „Căsătoria în dreptul
român", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 28-32; A. Bénabent, „Droit civil". La Familie, Litec, Paris,
2003, p. 50
6
Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei,
considerându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale să se nege aspectul său
contractual. Aceste opinii au drept argument faptul că acest „contract" nu are con inutul unui
antecontract de căsătorie, astfel încât părţile nu s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), ci s-ar obliga
doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei
(obligaţie de mijloace). Astfel, libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, deoarece oricare dintre
părti poate denunţa unilateral „contractul" oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în
caz de denun are abuzivă. Astfel înţeles, „contractul" de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi
calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic.15
Recent, potrivit opiniei nou apărute în doctrina de specialitate, pornind de la

compararea textelor NCC cuprinse în art. 266 alin. (1) şi ale art. 259 alin. (1) 16, prin care: 1.
logodna este definită ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria..."; 2. căsătoria este definită
ca fiind (..., uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile
legii" - se poate observa că „în vreme ce în cazul logodnei se subliniază, în mod
exclusiv, acordul de voinţă, la căsătorie accentul cade pe starea juridică subsecventă
exprimării consimţământului".17
Potrivit acestei opinii această diferen iere nu este justificată „întrucât ambele
instituţii izvorăsc dintr-un act juridic şi generează o stare juridică, un statut reglementat de
lege, ce nu poate fi ignorat". 18 Pentru aceste consideraţii, termenului „logodnă" i se pot acorda
două accepţiuni:
1. într-o primă accepţiune de act juridic;
2. în a doua accepţiune de statut juridic.
Astfel, logodna statuează (juridic) actul juridic prin care viitorii logodnici îşi promit
reciproc, printr-o în elegere prealabilă, realizarea unui scop comun şi anume
„încheierea căsătoriei", fapt care ne poate conduce spre ideea de convenţie, ca urmare a
19
promisiunii sinalagmatice de a încheia căsătoria.
15
Ibidem, cu trimitere la Cornu, C., „Les régimes matrimoniaux", PUF, Paris, 1997, p. 265.
16
art. 266 alin. (1) şi ale art. 259 alin. (1),
17
Lupaşcu, D., Crăciunescu, C. M., op. cit., 2011, p. 38. 12 Ibidem
18
Ibidem
19
Identificăm în doctrina de specialitate un demers argumentativ, pe care-l însuşim şi noi, în legătură cu opinia
potrivit căreia apartenen a logodnei la categoria actelor juridice nu poate fi refuzată: „Promisiunea
reciprocă de a încheia căsătoria este prin defini ie (legală) un acord de voin e, ceea ce o exclude din rândul faptelor
juridice.[...] Dacă, prin voin a explicită a legiuitorului român, promisiunea maritală poate fi
7
Astfel, ne raliem opiniei potrivit căreia logodna este un act juridic sui
generis, care atrage un anume statut legal pentru persoanele logodite - fiind de acord cu
definiţia astfel atribuită logodnei potrivit căreia aceasta este o „stare juridică facultativă,
premergătoare căsătoriei, izvorâtă din promisiunea reciprocă intervenită, în condiţiile legii, între
un bărbat şi o femeie, de a încheia căsătoria".20
Secţiunea 2. Logodna în reglementarea actuală şi anterioară Noului Cod Civil
Biserica creştină a folosit de la început logodna ca un act premergător căsătoriei, fiindcă

ea era practicată – fiind chiar legiferată – atât în Vechiul Testament cât şi în dreptul roman.
Definiţia logodnei - sponsalia – a adoptat-o Biserica din dreptul roman (Dig. XX III, 1, 1) ca
“promisiunea reciprocă a unui bărbat şi a unei femei că se vor căsători în viitor”
dovedită prin orice mijloc de probă (la fel ca faptul juridic) şi nu este înzestrată cu for ă
obligatorie, discu ia asupra naturii juridice a logodnei reglementată prin art. 266 din Noul Cod
civil nu este oare doar un exerci iu de pedanterie teoretică, fără nicio utilitate practică? Nicidecum.
Există un aspect al logodnei care se cuvine des- cifrat, anume inciden a sanc iunii nulită ii, specifică
numai categoriei actelor juri dice şi, dacă este cazul, identificarea efectelor sale. Ne întrebăm dacă şi în ce condi
ii o cauză de nulitate în sine, fără «aportul» altor elemente de fapt survenite ulterior logodnei,
legitimează ruperea acesteia şi dacă nulitatea este aptă să îndepărteze perspectiva răspunderii
pentru ruperea abuzivă sau culpabilă a logodnei ori dacă sanc iunea, ridicată în apărare de cel ac ionat în
judecată pentru ruperea abuzivă sau culpabilă a logodnei poate înlătura răspunderea, generând în
schimb obliga ia reciprocă de restituire a cheltuielilor făcute în vederea căsătoriei.[...] Pornind de la premisa că
logodna este un act juridic, suntem de părere că va fi lovită de nulitate ori de câte ori s-a încheiat cu
neobservarea condi iilor de fond stabilite pentru căsă- torie - anume, conform indica iilor din sec iunea
consacrată nulită ii absolute a căsătoriei, art. 293 şi 294, a exigen elor privind consim ământul la căsătorie şi
căsă- toria între persoane de sex diferit (art. 271), vârsta matrimonială (art. 272), starea de persoană
necăsătorită (art. 273), inexisten a rudeniei fireşti sau adoptive în grad interzis de lege (art. 274), interdic ia
căsătoriei între tutore şi persoana minoră afla- tă sub ocrotire (art. 275), precum şi lipsa impedimentului
constând în aliena ie sau debilitate mintală (art. 276). Cum se poate observa, unele dintre aceste condi ii - ne
referim la cerin a diferentei de sex (art. 271), impedimentul rudeniei în grad interzis de lege (art. 274), precum şi la
interdic ia de căsătorie dată de aliena ia sau debilitatea mintală (art. 276) - nesocotite la data promisiunii, nu pot fi
„remediate" şi au severitate de impedimente peremptorii la căsătorie, în sensul că încheierea valabilă a căsătoriei
între logodnicii respectivi nu este şi nu va fi nicicând posibilă. Conside- răm că aceste împrejurări, cunoscute de
ambele păr i la data promisiunii de căsăto- rie, sunt de natură să excludă ideea rupturii abuzive ori culpabile a
logodnei, niciuna dintre păr i nefiind îndreptă ită ca, prin încheierea cu rea-credin ă a logodnei să-şi
procure vreun avantaj patrimonial însă, invocându-se nulitatea, ambii logodnici vor fi inu i să-şi
restituie dona iile, precum şi să împartă cheltuielile făcute în vederea căsătoriei. Dacă însă numai unul
dintre logodnici ştia, la data logodnei, de existen a impedimentului peremptoriu la căsătorie, în caz de rupere a
logodnei, „logodnicul de rea-credin ă" nu este îndreptă it, spunem noi, să se prevaleze de prevederile art. 269 C. civ.,
în schimb celălalt, de bună-credin ă fiind, este protejat de prevederea amin- tită şi poate ob ine daune interese,
materiale şi morale; credem că cele stipulate prin art. 269 alin. (2) permit o atare interpretare, în sensul că, cel care, a
ascuns cu bună- ştiin ă o împrejurare de natură să se opună în mod categoric finalizării proiectului
de căsătorie, prin conduita sa culpabilă, l-a determinat pe celălalt să pună capăt logodnei". (E. Florian, op.
cit., 2009, p. 632-633)
20
Ibidem, p. 39.
8
Importanţa şi consecinţele logodnei Biserica şi le-a însuşit însă din Vechiul Testament, în
care logodnica era socotită ca soţie a logodnicului, iar acesta ca soţ al logodnicei lui (Deut. 22,
23-27; Matei 1, 18-20). Părinţii Sinodului VI ecumenic, în canonul 98, socotesc că vinovat de
adulter pe cel care va lua în căsătorie pe o femeie logodită cu altul, fiind încă în viaţă logodnicul
ei.
Sfântul Vasile cel Mare, în canonul 69, rânduieşte ca logodnicul care ar fi avut raporturi
de intimitate cu logodnica sa înainte de încheierea căsătoriei, să fie sancţionat numai cu oprire de
la Sfânta Împărtăşanie, aplicând pedeapsa menţionată numai pentru neînfrânare, iar nu pentru
desfrânare, socotind că, în realitate, el a păcătuit cu o femeie care nu era cu totul străină de
dânsul.
În dreptul roman, logodna nu avea urmări de drept, deşi se încheia printr-un contract
verbal sau scris, iar mirele dădea o arvună (arra)_, ca semn că logodna s-a încheiat. Cei logodiţi
nu erau însă obligaţi să-şi ţină promisiunea dacă între timp se răzgândeau. Singură consecinţă la
care se putea expune bărbatul vinovat de nerespectarea logodnei, era restituirea darurilor pe care
le primise cu prilejul logodnei, uneori chiar dublul acestor daruri. La greci, tinerii mergeau la
templu, aduceau sacrificii şi făceau rugăciuni.
Deoarece logodna este un act premergător al căsătoriei, ea loveşte, într-o oarecare

măsură, în consensul liber necesar căsătoriei (consens liber qui facit nuptias), obligând la
căsătorie.21
Biserica a intervenit la încheierea logodnei cu binecuvântare, ca şi la încheierea

căsătoriei, logodna devenind astfel obligatorie ca act premergător al cununiei, act îndeplinitor al
căsătoriei creştine. Încheiată înaintea episcopului sau a preotului, după o formă anumită
(rugăciuni, schimbarea inelelor), logodna are aproape un caracter în toate egal căsătoriei.
Întrucât logodna se putea încheia şi la o vârstă mai mică decât cea prevăzută pentru
încheierea căsătoriei (7 – 8 ani) când cei în cauză nu-şi puteau da seama de importanţa şi
implicaţiile actului pe care îl încheiau, s-a apreciat că obligaţia care rezultă pentru logodnici din
binecuvântarea Bisericii, de a se considera că şi căsătoriţi, era în contradicţie cu libertatea pe care
o acordau legile statului celor logodiţi de a nu-şi respecta promisiunea făcută prin logodnă, dacă
nu mai doreau să întemeieze împreună o familie, prin căsătorie.
21
Adrian Pricopi, Dreptul Familiei, Editura Fundatiei Romania De maine, Bucuresti, 2007, p. 11 la 64
9
Efectele logodnei precum şi raportul ei cu cununia le-a fixat împăratul Leon Filosoful
(886 – 912), care a stabilit etatea pentru logodnă , precum şi condiţiile desfacerii ei. Prin Novela
74 împăratul a confirmat punctul de vedere al Bisericii, asimilând logodna cu căsătoria în
privinţa consecinţelor şi a interzis ca Biserica să mai binecuvinteze logodna celor care nu au
împlinit vârsta cerută pentru încheierea căsătoriei “14 (18) ani la bărbat şi 12 (15) ani la femeie”.
La puţin timp, Leon Filosoful a intervenit cu o nouă lege – Novela 109 – prin care a
menţinut interdicţia ca logodna să fie binecuvântată înainte ca logodnicii să fi împlinit vârsta
prevăzută de Novela 74, şi ea să nu dezlege cu uşurinţă, dacă a fost binecuvântată de Biserică. În
acelaşi timp, împăratul şi-a rezervat dreptul de a acorda dispensă atât pentru vârstă cât şi pentru
binecuvântarea religioasă celor logodiţi cu dispensă de vârstă dată de el.
Împăratul Alexie I Comnenul prin bula de aur din anul 1084, prevede ca la logodnă să se
facă rugăciuni şi cântări, hotărând că numai atunci logodna va avea putere iar “dacă s-ar strica o
logodnă, nebinecuvântată de Biserică, persoana care a stricat-o nu este supusă amenzii” 22 în
novela din 1092 împăratul a reînnoit măsurile din 1084 şi declară că părţile care se logodesc
trebuie să-şi ţină cuvântul.23
Urmările logodnei, după canonistul Valerian Şesan, sunt: “oprirea logodnicilor de a se

logodi cu alte persoane;24 obligaţia morală de a încheia căsătoria cu cel logodit; produce o
rudenie între cei logodiţi şi neamurile de sânge ale lor; pe candidaţii la preoţie îi opreşte de la
hirotonie în următoarele cazuri: dacă după desfacerea legală a logodnei s-a căsătorit cu alta (fiind
privit ca bărbatul femeii a doua) şi dacă s-a căsătorit cu logodnica altuia (fiind considerat drept
căsătorit cu una quasidivorţată; can. 98 Trulan)” 25. După canonistul Balsamon acest efect îl are
nu numai logodna bisericească ci şi cea civilă, dar Matei Vlăstare şi Pidalianul îl restrâng numai
la logodnă bisericească.26
În imperiul bizantin şi alţi împăraţi au întărit asimilarea logodnei cu căsătoria, dar după ce
au luat naştere state naţionale cu Biserică Ortodoxă autocefală, asemenea dispoziţii au putut fi
respectate numai în statele în care jurisdicţia asupra căsătoriei a fost încredinţată Bisericii. În
statele în care logodna nu a mai fost legiferată, iar efecte juridice s-au recunoscut numai
22
Măgureanu Ilie, Dreptul familieişi acte de stare civilă, conform noilor reglementări juridice. Note de curs, 2013.
23
Ibidem, p.207.
24
25
26
Ibidem.
10
căsătoriei civile, respectarea rânduielilor bisericeşti, referitoare la logodnă şi căsătorie, a devenit
tot mai dificilă.
De aceea, pentru a fi evitate inconvenientele ce ar fi rezultat dacă fiecare Biserică

autocefală ar fi aplicat legislaţia proprie, făcând abstracţie de legislaţia statului respectiv, Sinodul
fiecărei Biserici autocefale a luat hotărârea ca logodna religioasă să nu se mai oficieze separat, ci
numai odată cu Sfânta Taină a Cununiei şi Taina Cununiei să se săvârşească numai celor ce fac
dovada că au încheiat în prealabil căsătoria civilă.
Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu această situaţie începând cu 1 decembrie

1865, când a intrat în vigoare Codul Civil. Caracterul exclusiv civil al căsătoriei l-a păstrat şi
Codul Familiei care a intrat în vigoare de la 1 februarie 1954.
Prin articolul 3 acest Cod prevede: “Numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare
civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi” 27, iar în articolul 18 se precizează: “Căsătoria
nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului întocmit în
registrul actelor de stare civilă”.28
Întrucât Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor libertatea de conştiinţă şi

libertatea religioasă iar Cultele religioase recunoscute au libertatea de a se organiza şi funcţiona
liber, credincioşii pot cere binecuvântarea religioasă a căsătoriei lor. Sfântul Sinod a luat
hotărârea ca logodna religioasă să se săvârşească odată cu Taina Cununiei, pentru a-i feri pe
credincioşi de situaţia ce li s-ar crea din punct de vedere bisericesc, de a fi socotiţi că încheind a
doua căsătorie dacă s-ar întâmpla ca unul dintre logodnici să moară înainte de a fi încheiat
căsătoria sau nu ar mai vrea să se căsătorească cu logodnicul său.
Desfacerea logodnei bisericeşti este admisă, ca nefiind chiar o cununie deplină şi aceasta
se face, în afară de motivele pentru desfacerea cununiei (pe care le vom prezenta într-un capitol
următor) şi în următoarele cazuri, când: “unul dintre logodnici trece la o confesiune eterodoxă,
cade în erezie sau se constată că este eterodox; este imoral; din cauza bolii cununia ar trebui
amânată mai mult de 4 ani; e condamnat la închisoare mai mult de 4 ani; pleacă într-o călătorie
urgentă pentru timp îndelungat; suferă o însemnată schimbare a stării sale personale sau sociale;
încheie o căsătorie cu o altă persoană; îmbrăţişează viaţa monahală; ajuns la pubertate nu vrea să
mai încheie căsătoria făgăduită; află că logodnica este însărcinată de altcineva; în caz de
27
Prof.Iorgu D.Ivan, Codul familiei, în Revista „Biserica Ortodoxă Română”, LXXII (1954), nr.4, p.472.
28
Ibidem.
11
epilepsie, însănătoşirea nu survine până în trei ani; păcătuieşte cu sora, nepoata sau vară celuilalt
logodit (Matei Vlăstare şi Pravila c.78).29
Desfacerea ilegală sau neîndeplinirea desfacerii logodnei în cazuri date, se pedepseşte iar
cel care se căsătoreşte cu logodnica altuia, cât timp aceste este în viaţă, iar logodna nu a fost
desfăcută în mod legal, e pedepsit ca un adulter, iar nu numai ca un desfrânat (Canonul 98
Trulan).30
Logodna este definită de noul Cod Civil ca fiind “promisiunea reciprocă de a încheia
căsătoria”. Însă, tot Codul civil prevede că nu este obligatoriu ca relaţia să se finalizeze cu un
mariaj.
Potrivit NCC, condiţiile de fond pentru încheierea unei căsătorii se aplică şi regulilor
privind încheierea logodnei.
“Asta înseamnă că logodna nu poate interveni între bigami, persoane de acelaşi sex
sau rude”.31
În acelaşi timp, noile dispoziţii în materie civilă prevăd ca încheierea logodnei nu este
supusă niciunei formalităţi.
“Faptul că NCC nu prevede nicio formalitate pentru încheierea logodnei înseamnă că se

poate încheia verbal sau în scris pentru cei care nu cred în vorbe, oriunde, oricând. Deci,
deplină libertate de imaginaţie şi contractuala”.32
Totodată, aceasta mai precizează că, din punct de vedere legal, un contract în acest sens
nu are nicio implicare pentru ca “nu poţi forţa logodnicul să accepte căsătoria”. În acest sens,
NCC prevede faptul că “clauza penală stipulata pentru ruperea logodnei este considerată
nescrisă”. 33
“Nu poţi pedepsi un om liber pentru că nu vrea să se însoare. O clauză penală se trece, ca
exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare. Răzgândirea atrage doar daune. Din aceste
considerente legiuitorul o numeşte <<nescrisa>>”.
29
Dr.Dr. Valerian Şesan, op.cit., p.195.
30
Dr.Nicodim Milaş, op.cit., p.484.
31
Cristina Mareş, Dreptul famuiliei, Ed. CH BECK, 2013
32
33
12
Despăgubirile
Conform noilor prevederi din Codul Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate
fi obligată la plata unor despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea
căsătoriei.
“Cu privire la <<alte prejudicii>> despre care vorbeşte NCC, se aplica teoria că oricine
produce altuia un prejudiciu, e silit a-l repara”.
În acelaşi timp, este reglementată expres şi situaţia în care, în mod culpabil, unul din
logodnici îl determină pe celălalt să rupă logodnă, cel dintâi urmând a plăti astfel despăgubiri.
Totuşi, dreptul logodnicului de a cere despaguburi se prescrie într-un an de la ruperea

logodnei.34
Restituirea darurilor
Potrivit NCC, logodnicii care se despart trebuie să restituie darurile pe care le-au
primit “în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu
excepţia darurilor obişnuite”.
“Darurile obişnuite sunt cele pe care le primim de ziua noastră. Mai inspirate, mai
comune, oricum, daruri <<de zi>>. Darurile care nasc dispute sunt cele care sunt oferite
logodnicilor în vederea îmbunatăţirii vieţii lor de familie, precum o casă, o maşină, o mobilă.
Lucruri pe care cuplul le foloseşte în <<legalitatea>> relaţiei”.
Executarea oricărei obligaţii se face în natura pentru a se restabili situaţia anterioară, iar
prejudiciul să fie recuperat integral. Însă, NCC prevede ca obligaţia de restituire nu mai exista
dacă logodnă a încetat prin moartea unuia dintre parteneri.
Logodnă, potrivit NCC, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
34
13
“Ca mijloace de probă, fiind o situaţie de fapt, se va recurge la mijloacele de probă din
această arie: martori, corespondenţa, inel, orice te poate conduce la concluzia sigură că două
părţi s-au numit logodnici”.
Pe site-urile de socializare îţi poţi expune “starea civilă”. Astfel, ai suficienţi martori
pentru ca logodna să devină "oficială" şi să îţi confere dreptul la despăgubire în cazul în care eşti
părăsit înainte a finalizarea căsătoriei.35
"Putem să ne expunem statusul de logodiţi şi pe Facebook, în orice cercuri sociale. Dacă

ţine până la căsătorie, este primul bun câştigat de către viitorii soţi”.
Cum Facebook-ul şi, în general, lumea virtuală au ajuns o parte din viaţa noastră, ceea ce
alegem să publicăm pe site-ul de socializare este o reflectare a ceea ce suntem şi facem în viaţa
de zi cu zi. Potrivit revistei TIME, în cazul divorţurilor din Statele Unite ale Americii, avocaţii
recomanda soţilor să urmărească activitatea din online a consorţilor. Nu ar trebui să ne mire că,
potrivit aceleiaşi surse, unul din cinci divorţuri este cauzat de Facebook.
Logodna vs. Concubinaj
Între concubinaj şi logodna nu exista decât diferenţe semantice.
“Din punct de vedere material, bunurile dobândite în afara căsătoriei se împart la fel.
Este o coproprietate pe cote părţi”.36
În plus, o alta diferenţa între cele două tipuri de relaţie se referă şi la partea cu darurile.
Logodnă, reglementata încă de acum 200 de ani
Reglementarea logodnei în NCC apare ca fiind o noutate, deşi cu aproximativ 200 de ani
înainte, în Codul lui Calimach, instituţia logodnei era supusă unor norme relativ similare.
Totuşi, vechile dispoziţii în materie civilă se referă şi la aspecte precum vârsta minimă pentru
logodna.
35
36
14
“Nu este ertat a se face desăvârşita logodnă, mai înainte de a împlini partea bărbăteasca
al 14-le an al vrâstei şi partea femeiască al 12-le an; iar cea nedesăvârşita nu este slobod a se
face mai înainte de 7 ani a vrâstei celor ce se logodesc”, spun vechile reglementări.
De asemenea, lege veche prevedea şi un termen de cel mult patru ani pentru încheierea
căsătoriei:
“După logodna trebuie să se săvârşească cununia în curgere de doi ani dacă se vor afla
amândouă fetele în ţara aceasta (...) Înstrăinata fiind, una din fetele logdnei, poate să păsuiască
cununia pan la trei ani. Pentru binecuvântata pricina se poate păsui cununia şi pan la al
patrulea an, adecă pentru boala a unei părţi, pentru moartea părinţilor sau pentru vinovăţia de
criminal sau pentru cea din nevoe îndelungata înstrăinare”.37
În plus, pe lângă precizările clare privind faptul că doar persoanele de sex opus se pot
căsători, existau şi restricţii privind religia. Astfel, numai persoanele de aceeaşi religie se
puteau logodi:
“Tot intru o vreme se pot uni prin legiuita însoţire numai două persoane adecă un bărbat
şi o femeie. Nu este slobod a se face căsătoria între creştini şi necreştini, precum nici între
pravoslavnici şi între cei de altă dogmă”.38
Secţiunea 3. Caractere Juridice
Modificările substanțiale cuprinse în Noul Cod Civil își găsesc rațiunea în schimbările
din viața socială specifică ultimelor decenii. Însă unele dintre instituțiile legiferate nu sunt
altceva decât revenirea la o înțelepciune pierdută în negura timpului și regăsită astăzi, după mai
bine de un secol în care absența lor din legislație a dovedit justețea vechiului dicton latinabyssus
abyssum invocat (prăpastia cheamă prăpastie). Una dintre aceste instituții este logodna.39
Absentă din actualul Cod Civil intrat în vigoare în anul 1864, logodna nu a încetat să
lipsească din contextul social autohton. Legiuitorul sfârșitului de secol IX a preferat să ignore
37
38
39
15
dispozițiile referitoare la logodnă existente la începutul secolului atât în Codul Caragea, cât și în
Codul Calimach, optând pentru o incursiune ex abrupto în instituția căsătoriei, după modelul
Codului Napoleon. Deși în fapt logodna continuă să fie prezentă în viața socială, în drept aceasta
nu produce niciun efect juridic. Noul Cod Civil își propune să îndrepte această lacună legislativă,
instituția logodnei fiind reglementată în Titlul II, Capitolul I, art. 266-270.
Astfel, logodna este definită ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, fără
însă a se institui obligația existenței sale anterior celebrării căsătoriei. Cu alte cuvinte, se
legiferează un drept (care, prin esență, reprezintă o facultate a titularului) și nu o obligație (de la
care, dat fiind eventualul caracter imperativ, nu se poate deroga).40
Răspunzând unor presiuni sociale inexistente în contextul adoptării vechilor reglementări,

se precizează faptul că logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie. Această dispoziție nu
este altceva decât un corolar al prevederilor cuprinse în lege 41, prin care se interzice căsătoria
dintre persoane de același sex. Însă spre deosebire de căsătorie, supusă unor formalități concrete,
logodna nu este condiționată de nicio formă specială și, ca atare, poate fi dovedită prin orice
mijloc de probă, deci inclusiv înscrisuri sub semnătură privată sau în formă autentică. Eventualul
caracter scriptic al actului de logodnă reiese din interpretarea art. 267 alin. 2, care menționează
faptul că orice clauză penală stipulată pentru ruperea logodnei va fi considerată nescrisă.
Cu toate acestea, în situația ruperii logodnei intervin două consecințe legale: obligația
restituirii darurilor făcute în considerarea logodnei sau în vederea căsătoriei și răspunderea celui
ce rupe logodna în mod abuziv sau, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să întreprindă o
asemenea acțiune.
Dreptul pentru formularea ambelor acțiuni se prescrie în termen de un an de la ruperea

logodnei, reținând două situații diferite: restituirea darurilor se poate cere atât de către logodnici,
cât și de către terții care le-au făcut daruri în considerarea logodnei; răspunderea pentru ruperea
culpabilă a logodnei poate fi angajată atât la cererea logodnicului vătămat, cât și la solicitarea
terților care, în vederea căsătoriei, au achitat sau contractat anumite cheltuieli.
Astfel, considerăm că pot avea calitate procesuală activă părinții ce dovedesc ajutorul
material oferit în temeiul logodnei și în perspectiva căsătoriei, prejudiciul acestora fiind exclusiv
de natură patrimonială. Dimpotrivă, printr-o acțiune în răspunderea pentru ruperea logodnei,
40
41
art. 277 din Noul Cod Civil
16
logodnicul vătămat poate solicita atât daune materiale (în măsura în care acestea s-au produs în
patrimoniul său), cât și daune morale ca urmare a modalității exclusiv abuzive prin care s-a pus
capăt logodnei.42
Persoanele interesate vor trebui să dovedească existența logodnei – după cum am văzut
deja, prin orice mijloc de probă – validitatea acesteia – respectiv îndeplinirea condițiilor de fond
necesare pentru încheierea căsătoriei, mai puțin avizul medical și autorizarea instanței de tutelă –
și nu în ultimul rând, caracterul abuziv al ruperii logodnei. Probarea acestui ultim aspect se va
dovedi deosebit de dificilă.
Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea

căsătoriei, considerăm că logodnicii au oricând posibilitatea de a rupe logodna de comun acord,
urmând principiul mutuum consensus, mutuum dissensus. În același timp, această posibilitate
trebuie să-i fie recunoscută unui logodnic chiar dacă nu are acordul celuilalt, dar manifestă bună-
credință în ruperea logodnei.
În lumina acestor considerații, caracterul abuziv trebuie să fie o înfrângere totală a bunei-
credințe privind ruperea logodnei, fiind în sarcina persoanei interesate să răstoarne această
prezumție. În aprecierea caracterului abuziv, alături de elementul intențional, considerăm
aplicabil atât elementul temporal (respectiv durata logodnei), cât și elementul material (respectiv
motivele concrete).
Spre exemplu, poate fi abuzivă ruperea logodnei cu puțin timp înainte de căsătorie, după
ce publicitatea acesteia și efectuarea cheltuielilor necesare supun logodnicul vătămat unui
prejudiciu ușor de dovedit sub aspect material și moral. La extrema cealaltă, considerăm că se
înscrie în categoria abuzului și ruperea logodnei la un interval deosebit de scurt după încheierea
ei, în acest caz existând o îndoială puternică față de seriozitatea pe care cel ce pune capăt
logodnei o manifestă la încheierea acesteia.
Culpabilă este și infidelitatea unui logodnic ce poate determina ruperea logodnei de către
logodnicul vătămat, acesta din urmă având dreptul 43de a solicita repararea prejudiciului. Totuși,
apreciem că infidelitatea unui logodnic urmată de ruperea logodnei din propria sa inițiativă nu
poate constitui un abuz în sensul dat de art. 269, întrucât între logodnici nu se instituie obligația
de fidelitate. Dimpotrivă, o atare ipoteză poate fi interpretată în sensul “bunei-credințe” pe care
42
43
17
logodnicul infidel o dovedește față de cealaltă parte, bună-credință privită ca sinceritate în relația
dintre cei doi logodnici, cu condiția ca infidelitatea să fi intervenit ulterior încheierii logodnei 44.
Dacă însă infidelitatea logodnicului este anterioară încheierii logodnei și a continuat pe parcursul
acesteia sau logodnicul infidel rupe logodna fie la un interval deosebit de scurt după încheiere,
fie cu puțin timp înainte de căsătorie, caracterul abuziv poate fi reținut.
Pe cale de consecință, instituția logodnei comportă valențe deosebite ce vor fi dezvoltate

de doctrină și jurisprudență după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Se restituie astfel o
instituție ce nu ar fi trebuit niciodată să părăsească sfera legislativă, dovedind învățămintele pe
care, în pofida timpului, vechile legiuiri continuă să le transmită generațiilor actuale și viitoare.
CAPITOLUL II - ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI - Condiţii de

fo rma şi formalităţi.
44
18
Căsătoria este uniunea liber consimţităîntre un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile
legii45. Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie 46.
Celebrarea religioasă na căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile 47.
Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil 48.
Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. 49
Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii50”.
Căsătoria este consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.

Termenul de „uniune” 51din cuprinsul definiţiei sugerează dubla accepţiune legalăa „căsătoriei”,
de act juridic şi de statut juridic.52
Se observă că şi noua reglementare respinge ideea unei căsătorii între persoane de acelaşi
sex.
8. Scopul căsătoriei, potrivit alin. (2) al aceluia şi articol, este de a „întemeia o familie”.
Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine şi concepţiei ce

a stat la baza Codului civil Napoleon, deşi în contextul secolului al XXI-lea căsătoria poate
reprezenta şi un mijloc de a uni destinele a doi oameni, fără ca aceştia să dea naştere în mod
necesar unor urmaşi.
Dispoziţiile menţionate mai sus se pun în acord cu dispoziţiile art. 48 alin. (2) din
Constituţia României.
53
Conform legii, căsătoria se încheie prin consimţământul liber al viitorilor soţi. În
vederea asigurării liberei manifestări a consimţământului viitorilor soţi, legea dispune că aceasta
se dă în forme bine determinate, ceea ce imprimă un caracter solemn căsătoriei. Faptul că
încheierea căsătoriei se face în prezenţa delegatului de stare civilă, consimţămintele viitorilor soţi
exprimându-se în faţa acestuia, face să se întâlnească rar cazurile de lipsă de consimţământ la
45
Noul Cod civil, în art. 259,-aliniatul 1
46
47
48
49
50
51
Potrivit alin. (1) al art. 259 NCC
52
Pricopie Ciprian -Curs universitar - Dreptul Familiei - Casatoria – Editura Fundatiei Romania de Maine - an 2012
53
art. 271 din NNC
19
căsătorie. În ceea ce priveşte viciile de consimţământ la căsătorie, acestea sunt: eroarea, dolul şi
violenţa; în materia căsătoriei nu-şi poate găsi aplicare leziunea.54
Secţiunea 1 Declaratia la casatorie
Declaraţia de căsătorie este actul prin care viitorii soţi îşi exprimă voinţa în vederea
încheierii căsătoriei.
Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria,
el va putea face declaraţia de căsătorie în localitatea unde se află, la serviciul de stare civilă, care
o va transmite, din oficiu şi fără întârziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea
căsătoriei.
În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică legală la
căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.” 55
Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a
se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul
sau reşedinţa, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia
căsătoria.” 56
De asemenea, art. 281 din N.C.civ. prevede că „ (1) În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi
vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe
care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales.
(2) Odată cu declaraţia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru
încheierea căsătoriei.”
Din analiza comparativă a celor două reglementări rezultă o reglementare identică:
54
55
56
20
 Conţinutul declaraţiei de căsătorie
Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă: voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se

căsători, faptul că îndeplinesc condiţiile legale pentru căsătorie, respectiv că nu există
impedimente la căsătorie, precum şi numele pe care îl vor purta în timpul căsătoriei.
O noutate faţă de actuala reglementare o constituie faptul că declaraţia de căsătorie

trebuie să facă referire şi la regimul matrimonial ales.
 Formalităţi privind înregistrarea declaraţiei de căsătorie
Declaraţia de căsătorie se face personal de către fiecare dintre viitorii soţi, în scris şi se
semnează de către declarant în faţa ofiţerului de stare civilă Viitorii soţi trebuie să prezinte actele
de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătăţii şi, când este
cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei anterioare ori dispensa de vârstă sau de
rudenie.De lege lata, declaraţia de căsătorie se face la serviciul public comunitar local de
evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă unde urmează a se încheia căsătoria
(art. 28 alin. 1 din Legea nr. 119/1996) . Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în unitatea
administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie
la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii
administrativ-teritoriale unde se află temporar, care o transmite în termen de 48 de ore serviciului
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unde urmează a se
încheia căsătoria.57
Secţiunea 2 Locul inchierii casatoriei
57
alin. (4) al art. 280
21
Casatoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila, la sediul primariei. Conform
legii58 .
Prin exceptie, casatoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de catre un ofiter

de stare civila de la o alta primarie decat cea in a carei raza teritoriala domiciliaza sau isi
au resedinta viitorii soti, cu obligativitatea instiintarii primariei de domiciliu sau de resedinta a
viitorilor soti, in vederea publicarii.
Sectiunea 3 Termenul in care se incheie casatoria
Pornind de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabileşte norme privitoare la proba

acesteia59.
Principiul în această materie este că o căsătorie nu poate fi dovedită decât prin certificatul
de căsătorie.
”Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului
întocmit în registrul actelor de stare civilă”.60
În acelaşi sens, dar cu un domeniu de aplicare mai general, este art. 22 alin. 1 din
Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, potrivit
căruia starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cu cele înscrise, potrivit legii, în registrul
de stare civilă iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că certificatele eliberate în temeiul
registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în
registre61.
Pe aceeaşi linie se situează şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civilă care prevăd că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de
stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora62.
58
ART. 279 NCC
59
I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 36.
60
61
V.NICOLESCU, Unele probleme privind certificatele de stare civilă, (citat în continuare Unele probleme...) în L.P.
nr. 11/1961, pag. 34.
62
Starea juridică a persoanei fizice, ca totalitate a elementelor prin care este individualizată în societate şi familie,
constituie un atribut al personalităţii, prin caracterizarea subiectului de drept. Starea civilă a persoanei fizice este
unul din aspectele cuprinse în noţiunea de stare juridică. Starea civilă în sensul în care ne preocupă în acest studiu
constituie totalitatea elementelor care determină personalitatea juridică în familie, cu modificările ce pot interveni în
timpul vieţii. A se vedea : E.LUPAN, D.A.POPESCU, Drept civil, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1993, pag. 133-134.
22
Este de precizat că dovada căsătoriei cu exclusivitate prin certificatul de căsătorie este
cerută numai când se pretind efectele căsătoriei; de exemplu când se pretinde o pensie de
întreţinere în calitate de soţ.
Dacă însă dovada căsătoriei este necesară în alte scopuri, căsătoria va fi privită ca un
simplu fapt juridic, susceptibil de a fi dovedit prin orice mijloc de probă; de exemplu, în cazul
unui contract de întreţinere cu titlu gratuit între foştii soţi, încheiat sub condiţie rezolutorie a
recăsătoririi creditorului întreţinerii, caz în care debitorul pârât va putea dovedi în mod liber
căsătoria fostului soţ63.
Persoanele fizice şi persoanele juridice, ce stabilesc modul de dovedire a stării civile în

faţa instanţelor judecătoreşti, nu-şi găsesc aplicarea decât în măsura în care nu contrazic celelalte
texte din Codul familiei. O soluţie contrară ar însemna consacrarea unei situaţii periculoase, prin
aceea că cetăţenii ar fi tentaţi să nu se mai prezinte în faţa ofiţerului de stare civilă pentru
celebrarea căsătoriei, iar în caz de nevoie să ceară instanţelor judecătoreşti stabilirea existenţei şi
datei pretinsei căsătorii.
Prin decizia civilă nr. 2013/195664, instanţa noastră supremă a arătat că deşi în principiu
starea civilă nu poate fi dovedită decât cu certificatul de stare civilă, sunt admisibile totuşi şi alte
probe în cazul în care partea trebuie să dovedească o căsătorie veche, întâmplată într-o localitate
necunoscută sau îndepărtată, când, pentru obţinerea certificatului de stare civilă ar întâmpina alte
piedici găsite întemeiate, cu condiţia ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare
civilă prezentate.65
Această soluţie are în vedere o serie de realităţi existente în ţara noastră în secolul trecut,
în legătură cu modul defectuos în care se ţineau registrele de stare civilă de către autorităţi,
realităţi care în unele litigii patrimoniale când se invoca rudenia cu defunctul - au impus să se
facă dovada unor căsătorii vechi prin orice mijloc de probă cu toată rigoarea art. 18 C.fam.66
63
Din practica instanţelor judecătoreşti – Rudenie. Dovedire. Mijloace de probă. Stabilire cu şi fără efecte de stare
civilă.- Dovada rudeniei cu efecte de stare civilă se face cu acte de stare civilă, astfel cum se prevede în mod expres
în art. 22 din Decretul nr. 31/1954. Ea se face de către persoane care, de regulă, invocă un drept rezultând din starea
civilă pe care pretinde că o are. Când însă rudenia trebuie stabilită fără efecte de stare civilă, adică în alte scopuri
decât pentru realizarea unui drept al persoanei şi anume pentru a se asigura aplicarea unor dispoziţii imperative ale
legii, cum este aceea prevăzută în art. 6 C.fam., care interzice căsătoria între anumite rude, trebuie admis orice
mijloc de probă în stabilirea rudeniei, pentru că numai în acest mod se dă eficienţă deplină legii. Trib.Supr., sec.civ.,
dec. nr. 1911 din 23 octombrie 1979, în R.R.D. nr. 3/1980, pag. 69.
64
Trib.Supr.,col.civ., dec.nr.2013/1955,în C.D., 1955, vol.I, pag. 31.
65
66
Din imposibilitatea constatării unei căsătorii pentru care nu s-a întocmit actul de stare civilă, nu se poate deduce că
acea căsătorie nu există.În acest sens,Trib.Supr.,col.civ., dec. nr. 878 din 24 noiembrie 1954, în C.D., 1954,vol.I,
pag. 136-137.
23
Instanţa noastră supremă a abandonat practica potrivit căreia ar fi inadmisibilă întocmirea
ulterioară a unui act de căsătorie, putând fi primită numai o cerere de reconstituire a actului de
căsătorie (cu excepţia cazurilor speciale, ale căsătoriilor vechi, întâmplate în localităţi
necunoscute sau îndepărtate, care ar putea fi dovedite şi prin alte probe când lipsesc certificatele
de căsătorie) statuând că soluţia este aceeaşi şi în ipoteza întocmirii ulterioare a actului de
căsătorie - indiferent de vechimea sau locul încheierii acesteia - atunci când căsătoria nu a fost
înregistrată din vina delegatului de stare civilă.
Dar, după cum în mod just s-a arătat, pentru admiterea unei astfel de cereri, cel interesat
este obligat de a proba că declaraţia de căsătorie a fost făcută şi semnată de către viitorii soţi,
pentru că altfel ar însemna că părţile pot cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că
în realitate ele nu au cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei.
În conformitate cu art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,
reconstituirea actului de căsătorie nu se poate face decât dacă registrele de stare civilă au fost
distruse sau pierdute, ori actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat 67, iar
întocmirea ulterioară a actului de căsătorie se poate cere numai dacă nu au existat registre de
stare civilă sau întocmirea actului a fost omisă.
În ceea ce priveşte reconstituirea actelor de stare civilă, se permite acest lucru în anumite
cazuri limitativ determinate de lege.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “Reconstituirea
actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:
a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;
67
Art. 24 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. Competenţa de
a soluţiona cererile care au ca obiect reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă aparţine
exclusiv primăriilor locale (art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă); În acelaşi sens,
Trib.Supr., dec.civ. nr. 1274 din 19 august 1963, în J.N. nr. 9/1964, pag. 54. În sistemul Legii nr. 119/1996, anularea,
rectificarea sau completarea unei înregistrări este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Judecătoria va judeca cu
citarea procuraturii şi a primăriei unde este înregistrat actul. Când instanţa judecătorească urmează să ordone
întocmirea ulterioară a actului de stare civilă de către organul competent, primăria trebuie citată – Trib.jud.Satu
Mare, dec.civ.nr.11 din 15 ianuarie 1969 în R.R.D. nr. 6/1969, pag. 172.; C.POPESCU, Aspecte practice din
activitatea serviciilor de stare civilă în R.R.D. nr. 6/1967, pag. 80-81; Acţiunea în anularea, rectificarea sau
completarea unei înregistrări nu se confundă cu acţiunea de stat. Pentru noţiunea acţiunii de stat a se vedea
I.P.FILIPESCU, Drept internaţional privat, vol.I,Ed. Actami, Bucureşti, 1997, pag. 234.
24
b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori
extrasul de pe acest act.”
Cererea de reconstituire (ca şi cea de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă)
însoţită de actele doveditoare, se depune la autoritatea administraţiei publice locale, competentă
să întocmească actul sau a locului de domiciliu a persoanei interesate, în cazul prevederilor art.
52 lit. b. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţie a primarului, care se
comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere (art. 54 alin. 1 din Legea nr. 119/1996
cu privire la actele de stare civilă).
În cazul când cererea este respinsă, petiţionarul se poate adresa instanţei judecătoreşti. De
asemeni, dispoziţia primarului prevăzută în art. 54 alin. 1, poate fi contestată la instanţa
judecătorească din a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (art. 54 alin. 2).
În practică se recurge adeseori la calea justiţiei pentru ca pe această cale, să se ajungă la

obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, care să constate existenţa căsătoriei şi care trecută în
registrul de stare civilă respectiv, ţine loc de act de căsătorie.
În sprijinul acestei restricţiuni se utilizează şi dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 31 din
30 ianuarie 1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice, potrivit căruia: “Starea
civilă se va putea dovedi, înaintea instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de probă admis de
lege dacă:
nu au existat registre de stare civilă;
registrul de stare civilă s-a pierdut ori este pierdut în tot sau în parte;
întocmirea actului de stare civilă a fost omisă;
procurarea actului de stare civilă este cu neputinţă.”
Dar această practică periculoasă prin consecinţele pe care le antrenează, deoarece

eludează dispoziţiile legale privitoare la încheierea căsătoriei, a atras atenţia organelor de drept,
care prin mijlocul cererilor de îndreptare i-au pus capăt.
Argumentele care se opun unei asemenea practici sunt următoarele:
25
În primul rând căsătoria nu poate fi încheiată decât în anumite condiţii determinate de
lege şi în anumite forme cerute “ad solemnitatem”.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 119/1996 (modificat prin Legea nr.23/1999) la încheierea
căsătoriei ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în
prezenţa a doi martori, după care îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile Codului familiei,
privind drepturile şi obligaţiile soţilor şi întocmeşte de îndată, actul de căsătorie.
Solemnitatea este de esenţa căsătoriei. Fără îndeplinirea acestor formalităţi nu există

căsătorie.
Drept consecinţă, legea permite un mijloc de probă preconstituit şi restrictiv şi anume:

numai certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă .
Toate dispoziţiile din celelalte legi incompatibile cu aceasta, nu-şi găsesc aplicarea.
Astfel, nu-şi poate găsi aplicarea art.24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele
fizice şi juridice, care prevede dispoziţia generală, cu privire la proba stării civile.
De asemeni, în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se reţine deosebirea
ce există între naştere şi moarte, evenimente naturale ce exclud voinţa omului şi căsătoria
eminamente voluntară.
Astfel, pe când la naştere se prevede posibilitatea ca înregistrarea să se facă în baza unei

hotărâri judecătoreşti68, iar la moarte de asemeni înregistrarea morţii pe baza unei hotărâri
judecătoreşti, cu privire la căsătorie nu se prevede o atare posibilitate.
De aceea căsătoria nu poate fi probată decât prin certificatul de căsătorie .Dacă s-ar
admite altfel, s-ar ajunge la situaţia ca părţile să transforme un concubinaj în căsătorie, prin
intermediul instanţei judecătoreşti, fără să mai treacă prin faţa delegatului de stare civilă, care are
sarcina şi răspunderea încheierii căsătoriei.
În unele speţe prezentate în faţa instanţei judecătoreşti, se cerea reconstituirea actului de

căsătorie care de altfel este de competenţa autorităţii administraţiei publice locale (primăriei),
când în realitate nu era vorba de o reconstituire, care presupune că actul a existat, însă din cauza
68
Din soluţiile instanţelor judecătoreşti, Trib.jud. Timiş, dec.civ. nr.681 din 21 mai 1971 în R.R.D. nr. 2/1972, pag.
170; Trib.jud.Braşov, dec.civ.nr. 1249 din 20 decembrie 1971 în R.R.D. nr. 6/1972, pag.162.
26
dispariţiei registrelor el nu mai poate fi dovedit decât printr-o reconstituire, ci de o lipsă de
înregistrare, care face să nu fi existat niciodată pretinsa căsătorie.
S-a arătat că domeniul de aplicare al art. 32 din Decretul nr. 278 din 1960 (în prezent art.
52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă), nu coincide cu cel al art. 24
din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 16 din Legea nr.
119/1996, şi că, în asemenea cazuri se poate dovedi în justiţie cu alte probe decât cu certificatul
de stare civilă69. Cazurile în care există această diferenţă între cele două texte şi deci dovada
stării civile se face cu alte probe decât cu certificatul de stare civilă sunt:
1) un act de stare civilă a fost întocmit în registrul de stare civilă, dar procurarea lui ar fi
cu neputinţă din alte cauze decât întocmirea lui în ţară străină;
2) soţii şi-au declarat consimţământul la căsătorie în condiţiile legii, dar întocmirea

actului de căsătorie a fost omisă din alte cauze decât din vina delegatului de stare civilă, adică
datorită unui caz fortuit sau de forţă majoră.
Potrivit art. 53 lit. a şi b, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:
a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele
necesare întocmirii acestuia;
b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă deşi a fost luat
consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.
Prin urmare în cazurile arătate se pune problema probei căsătoriei70.
Procedura întocmirii ulterioare a actului de căsătorie este întocmai ca aceea privitoare la

reconstituirea actului de căsătorie arătată mai sus.
69
I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit.,pag.37
70
În sensul admiterii reconstituirii actului de căsătorie dar neadmiterii întocmirii ulterioare a actului de căsătorie,
E.GHEORGHE,A.SILVIAN, op.cit., pag. 44-45. În sensul că o căsătorie netrecută în registrul de stare civilă la data
când se pretinde că a fost celebrată nu poate fi constatată pe cale judecătorească, deci în sensul că reconstituirea
actelor de căsătorie este posibilă numai în cazul când căsătoria a fost înregistrată, iar ulterior actul de stare civilă
întocmit a fost pierdut ori nu mai poate fi procurat, Trib.Supr., col.civ., dec.nr.878/1954, în C.D., 1954, vol.I,
pag.136-137. A se vedea, Trib.Supr.,col.civ.,dec.nr. 997/ 1954 în L.P. nr. 1/1955, pag. 74, cu nota S.ŞERBĂNESCU
şi dec.civ.nr. 1133/1955, în C.D., 1955, vol.I, pag. 134. În sensul întocmirii ulterioare a actului de căsătorie şi al
reconstituirii acestuia, Trib.Supr.sec.civ.,dec. nr. 1721/ 1979, în C.D., 1979, pag. 139-140. Legea nr. 119/1996 cu
privire la actele de stare civilă în art. 52-53 reglementează reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare
civilă.
27
Dacă legea nu prevede ca înregistrarea căsătoriei să se facă în baza unei hotărâri
judecătoreşti aşa cum prevede pentru naştere şi moarte, ea totuşi permite procedura întocmirii
actului de căsătorie în condiţii special prevăzute de art. 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civilă, ceea ce înseamnă că o căsătorie poate exista şi în cazul când înregistrarea
din anumite considerente nu a putut fi înfăptuită.
În ambele ipoteze de mai sus, adică, fie atunci când este vorba de întocmirea ulterioară în
condiţii speciale a actului de căsătorie, fie când este vorba de reconstituirea ei, se pune problema
probei căsătoriei, fie în faţa primăriei chemate să se pronunţe asupra cererii de reconstituire sau
de întocmire, fie în faţa instanţei judecătoreşti chemată să se pronunţe asupra deciziei de
respingere a reconstituirii sau întocmirii ulterioare.
În aceste situaţii proba71 se face prin mijloace prevăzute de dreptul comun (art. 24 din
Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice).
În acelaşi mod se va proba căsătoria, întocmai ca şi legătura de rudenie, ori de câte ori nu
se reclamă efecte de stare civilă şi, în genere nu se urmăresc efecte ale căsătoriei, ci căsătoria ar
fi doar condiţia de care depinde obligaţia contractuală. În concluzie, principiul în materia probei
căsătoriei este că aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza
actului întocmit în registrul de stare civilă .
Ţinându-se seama de caracterul solemn al căsătoriei, precum şi de faptul că efectele

acesteia atât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile personale cât şi cele patrimoniale ale
soţilor, se produc numai din momentul încheierii ei, este normal ca proba căsătoriei să nu se
poată face decât prin certificatul de căsătorie, care se eliberează pe baza actului întocmit în
registrul de stare civilă.
Statul este interesat să ferească în viitor familia ce se formează de orice discuţii ce s-ar
putea purta în legătură cu însăşi existenţa ei şi pentru a se evita o astfel de situaţie ce ar putea da
loc la o stare de incertitudine, s-a prevăzut ca modul de probaţiune al căsătoriei să fie restrictiv.
71
Căsătoriile încheiate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei. Validitatea căsătoriei încheiată înainte de
data intrării în vigoare a Codului familiei se stabileşte potrivit dispoziţiilor legii de la data încheierii ei (art. 1 alin. 1
din Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954). Totuşi, în cazul în care căsătoria este nulă sau anulabilă după această lege
însă este valabilă potrivit Codului familiei, ori dacă după încheierea căsătoriei a intervenit un fapt care, conform
Codului familiei acoperă nulitatea căsătoriei nu va mai fi declarată nulă sau nu mai poate fi anulată după punerea în
aplicare a Codului familiei, chiar dacă la data punerii în aplicare acţiunea în declararea nulităţii sau cea în anulare
este în curs de judecată (art. 1 alin. 2 din acelaşi decret).
28
Numai certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere
doveditoare, astfel cum se arată în art. 22 din Decretul nr. 31/1954 ca şi actele întocmite sau
înscrise în registre72.
De aici rezultă că este vorba de o probă preconstituită fiind exclus orice alt mod de
dovadă.
Există şi excepţii totuşi de la această regulă, aşa cum am arătat anterior cazul probei
căsătoriei în faţa primăriei chemate să se pronunţe asupra cererii de reconstituire sau de
întocmire, fie în faţa instanţei judecătoreşti chemată să se pronunţe asupra deciziei de respingere
a reconstituirii sau întocmirii ulterioare când se folosesc pentru probă mijloace de drept comun.73
Trebuie precizat că atât reconstituirea actelor de stare civilă cât şi întocmirea ulterioară se
face în cazuri limitativ prevăzute de lege (art. 52-53 din Legea nr. 119/1996). Imposibilitatea
constatării unei căsătorii pentru care nu s-a întocmit actul de căsătorie este o soluţie ce se
impune, din moment ce căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat
pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.
În continuare ne propunem a prezenta câteva speţe şi soluţii din practica judecătorească în

materia probaţiunii căsătoriei74.
Într-o primă speţă, individul P.A. din comuna Gauriciu, raionul Zimnicea, a cerut
reconstituirea actului său de căsătorie, pretinzând că celebrarea căsătoriei a avut loc la 5
noiembrie 1925, iar pe baza declaraţiilor a doi martori şi a dovezilor de la Sfatul Popular
respectiv, că nu s-a găsit înregistrată căsătoria, Trib.pop.rai. Zimnicea a admis acţiunea,
constatând încheierea căsătoriei pe data de 5 noiembrie 1925 şi dispunând ca hotărârea să fie
trecută în registrul de stare civilă spre a ţine loc de act de căsătorie75.
Împotriva acestei hotărâri Procurorul general a introdus cerere de îndreptare, în care se

arată că nu se poate constata judecătoreşte existenţa unei căsătorii care nu s-a celebrat prin
înregistrarea ei în registrul de stare civilă.
72
A se vedea V.NICOLESCU, Unele probleme..., op.cit., în L.P. nr.11/1961, pag. 35.
73
Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face numai dacă la dosar există dovada că registrele de stare civilă
au fost distruse sau pierdute ori că actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat. Dovada imposibilităţii
se face printr-o adresă la Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Interne eliberată la cerere – C.POPESCU,
op.cit., în R.R.D. nr. 6 / 1967, pag. 80-81.
74
T.R.POPESCU, I.P.FILIPESCU – Dreptul familiei, Speţe şi soluţii din practica judiciară, E.D.P., Bucureşti, 1969,
pag. 11-12.
75
A se vedea ,Trib.Supr., col.civ.,dec. nr. 878 din 24 noiembrie 1954,în C.D., 1954, vol. I, pag. 136.
29
Se poate dispune reconstituirea unui act de căsătorie dacă nu a fost înregistrată căsătoria?
În soluţionarea speţei trebuie făcute câteva precizări şi anume:
Reconstituirea actelor de stare civilă se face doar în cazuri limitativ prevăzute de lege şi
anume:
registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte;
actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori
extrasul de pe acest act.
După cum se observă în precizările făcute anterior rezultă că nu se poate dispune

reconstituirea actului de căsătorie dacă nu a fost înregistrată căsătoria.
Mai trebuie precizat că acţiunea a fost admisă în mod greşit, dându-se o soluţie eronată şi
anume sentinţa să fie trecută în registrul de stare civilă pentru a ţine loc de act de căsătorie.
Omisiunea înregistrării căsătoriei în registrele de stare civilă nu poate fi înlocuită prin

constatarea ei printr-o hotărâre judecătorească, deoarece căsătoria este un act juridic solemn, ce
se încheie nu numai prin consimţământul viitorilor soţi, dar şi prin întocmirea “de îndată” a
actului de căsătorie.
În speţă, P.A. trebuie să introducă acţiune nu pentru reconstituirea actului său de căsătorie
ci pentru întocmirea ulterioară a actului de căsătorie iar pentru admiterea acestei cereri P.A. este
obligat de a proba că declaraţia de căsătorie a fost făcută şi semnată de către viitorii soţi, pentru
că altfel ar însemna că se poate cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că în
realitate nu s-a cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei.
De asemeni, P.A. trebuia să adreseze cererea mai întâi primăriei competente a soluţiona şi
numai în cazul respingerii să se adreseze instanţei judecătoreşti care se va pronunţa asupra
deciziei de respingere a întocmirii ulterioare. Proba în acest caz se putea face prin mijloacele
prevăzute de dreptul comun.
Într-un alt caz, admiţând acţiunea introdusă de I.I. instanţa judecătorească a constatat că
reclamanta s-a căsătorit cu M.I. în oraşul Mangalia, în 1928 şi a dispus trimiterea unei copii de
pe hotărârea serviciului de stare civilă pentru înregistrarea căsătoriei:
30
În ce condiţii se poate face reconstituirea actului de căsătorie?
Cum se face dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie?
Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 reconstituirea actului de căsătorie se poate face în
doua cazuri limitativ prevăzute de lege:
registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte;
actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori
extrasul de pe acest act.
Dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie se face prin
mijloacele prevăzute de dreptul comun (art. 16 din Legea nr. 119/1996).
Art. 16 din Legea nr. 119/1996 prevede:
Starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti, în
cazul prevăzut la art. 1076, precum şi în faţa autorităţilor administraţiei publice când se solicită
reconstituirea actelor de stare civilă, în următoarele situaţii:
nu au existat registre de stare civilă;
registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte;
nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor
după actele de stare civilă;
întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă.
76
Art. 10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “În cazul în care ofiţerul de stare civilă
refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza
judecătoria în raza căreia domiciliază”.
31
Sectiunea 4 Celebrarea casatoriei
Căsătoria este un act juridic solemn, care presupune respectarea anumitor condiţii de
formă, cerute ad validitatem.
Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se poate vorbi chiar de procedura încheierii
căsătoriei.
„Căsătoria se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul primăriei. 77
( Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiţer de

stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au
reşedinţa viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a
viitorilor soţi, în vederea publicării.”78
Tot astfel, potrivit noului cod civil79
„Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-şi da
consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare 80
civilă.
Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă poate celebra
căsătoria şi în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte condiţii
menţionate la alin. (1). 81
Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba
lor maternă, cu condiţia ca ofiţerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască
această limbă.” 82
77
Potrivit art. 279 alin. (1) din N.C.civ.: alin. 1
78
Potrivit art. 279 alin. (1) din N.C.civ.: alin. 2
79
art. 287 din N.C.civ.: alin. 1
80
81
82
32
Art. 288 din N.C.civ., reglementează condiţia martorilor la încheierea căsătoriei, astfel:
„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287.
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum şi cei care din cauza
unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).
(3) Martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.”
Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că solemnitatea căsătoriei constă în

următoarele:
A) Căsătoria se încheie în faţa unei autorităţi, respectiv a ofiţerului de stare civilă.
În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului de stare civilă, pot fi deosebite mai multe
aspecte:
a) competenţa materială (ratione materiae): cel care instrumentează încheierea căsătoriei

trebuie să aibă calitatea de ofiţer de stare civilă 83, altfel căsătoria este lovită de nulitate absolută.
Cu toate acestea, potrivit art. 7 din Legea nr. 119/1996, actele de stare civilă întocmite de o
persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea
prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Este o
aplicaţie a principiului error communis facit ius;
b) competenţa personală (rationae personae): ofiţerul de stare civilă este competent dacă
cel puţin unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se
83
Potrivit art. 3 din Legea nr. 119/1996, cu modificările şi completările ulterioare, atribuţiile de stare civilă se
îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă. Sunt ofiţeri de
stare civilă: primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, şefii misiunilor
diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, comandanţii de nave şi aeronave. Aceştia pot delega
sau retrage, după caz, exercitarea atribuţiilor de stare civilă viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari din
aparatul propriu al primăriei, respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre funcţionari consulari.
33
încheie căsătoria. Alegerea aparţine viitorilor soţi. Nerespectarea competenţei personale nu este
sancţionată cu nulitatea căsătoriei;
c) competenţa teritorială (ratione loci): este determinată de limitele teritoriului comunei,

oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti unde se află serviciul public
comunitar local de evidenţa persoanelor în cadrul căruia funcţionează ofiţerul de stare civilă; nici
încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa ratione loci nu se sancţionează cu nulitatea
căsătoriei.
Din cele de mai sus, rezultă că – din punctul de vedere al competenţei ofiţerului de stare
civilă –, solemnitatea căsătoriei este condiţionată doar de respectarea competenţei materiale,
deoarece numai această condiţie este cerută ad validitatem. 84
B) Căsătoria se încheie într-un anumit loc, şi anume la sediul primăriei.
Prin excepţie, căsătoria se poate încheia şi în afara sediului primăriei, dacă din motive
temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se prezenta. De exemplu, unul dintre
viitorii soţi este infirm, grav bolnav sau pe patul de moarte, ori viitoarea soţie are o sarcină
înaintată şi nu se poate deplasa.
C) Căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a viitorilor soţi, care trebuie

să-şi exprime consimţământul personal, precum şi în prezenţa a doi martori.
Instituţia martorilor la încheierea căsătoriei a fost introdusă prin Legea nr. 23/1999,
pentru a asigura concordanţa cu prevederile Convenţiei O.N.U. de la New York, din 10
decembrie 1962, privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi
înregistrarea căsătoriilor, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992.
84
34
Spre deosebire de actuala reglementare din Codul familiei, art. 288 din N.C.civ. consacră
un text expres martorilor, stabilind rolul acestora, precum şi unele incapacităţi speciale pentru
martori, astfel:
„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287.
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum şi cei care din cauza
unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).
(3) Martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.”
D) Căsătoria se încheie în mod public, adică în astfel de condiţii care să permită oricărei
persoane să asiste.85
Aceasta este o publicitate virtuală, spre deosebire de publicitatea efectivă care este
asigurată prin prezenţa celor doi martori. Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca, la
încheierea căsătoriei, să asiste şi alte persoane, în afara viitorilor soţi şi a celor doi martori, dar
este necesar ca încheierea căsătoriei să se facă în asemenea condiţii încât să permită şi accesul
altor persoane.
Din cele de mai sus, putem trage concluzia că solemnitatea căsătoriei constă într-un
ansamblu de condiţii, care trebuie respectate ad validitatem, spre deosebire de dreptul comun
unde, de regulă, caracterul solemn al actului juridic este dat fie de forma scrisă, fie de forma
autentică necesară ad validitatem.
CAPITOLUL III - NULITATEA CĂSĂTORIEI - Nulitatea

absolută, relativa şi efecte.
Sectiunea 1 Cauze de nulitate absolută.
85
35
Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art. 271, 273, 274, 276 şi art. 287 alin. (1).86
În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta,
hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui
declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii
noii căsătorii.87
1.1.Lipsa vârstei matrimoniale.

Atunci cand vorbim de incheierea casatoriei, remarcam ca intotdeauna alegerea
regimului matrimonial este premergatoare oficierii casatoriei. Asa cum am mai aratat,
declaratia de casatorie pe care viitorii soti o depun la primaria unde se va incheia casatoria
trebuie sa cuprinda, obligatoriu, regimul matrimonial pe care ei il aleg. In cazul in care, dupa
depunerea declaratiei de casatorie, viitorii soti doresc sa o modifice, aplicabile vor fi dispozitiile
art. 284 NCC. Modificarea declaratiei este posibila numai daca nu s-a oficiat deja casatoria. In
aceasta situatie, partile vor depune o noua declaratie, modificata, care va urma procedura
standard prevazuta de lege, fiind supusa aceleiasi publicitati si acelorasi termene. Ceea ce
intereseaza sub aspectul materiei pe care o analizam este ca , in momentul in care se celebreaza
casatoria, sotii sa fi decis in mod definitiv asupra regimului lor matrimonial88. Acesta va fi
mentionat in actul de casatorie intocmit , in baza prevederilor art. 209-210 NCC.
Anterior incheierii casatoriei, sotii isi pot alege regimul matrimonial in una din
urmatoarele modalitati :
- Prin declararea , in fata ofiterului de stare civila, a faptului ca sunt de acord sa se
supuna regimului matrimonial legal, respectiv comunitatii legale de bunuri . Aceasta
modalitate nu presupune nici un alt formalism decat completarea declaratiei de casatorie, art.
329 NCC prevazand expres ca numai alegerea unui alt regim matrimonial decat cel al
comunitatii legale se face prin incheierea unei conventii matrimoniale . Declaratia de casatorie
este un act personal, art.280 NCC stipuland expres ca "cei care vor sa se casatoreasca vor face
personal declaratia de casatorie", ceea ce inseamna ca, spre deosebire de conventia matrimoniala
care poate fi incheiata si de catre un mandatar cu procura speciala , autentica si cu un continut
predeterminat, declaratia de casatorie nu poate fi intocmita prin reprezentant. Este admisa numai
incuviintarea incheierii casatoriei de catre minorul care a implinit varsta de 16 ani, act care se
face de catre reprezentantul legal al acestuia.
86
Conform art. 293 din NCC alin 1
87
Conform art. 293 din NCC alin 2
88
36
- Prin incheierea unei conventii matrimoniale in vederea alegerii fie a regimului
separatiei de bunuri fie a regimului comunitatii conventionale . Inaintea casatoriei, oricand,
viitorii soti pot incheia o conventie matrimoniala prin care sa-si stabileasca regimul matrimonial
ales. Aceasta va trebui sa fie facuta obligatoriu in forma autentica , sub sanctiunea nulitatii
absolute, conform prevederilor art 330 NCC. Observam ca este vorba despre un act solemn, a
carui valabilitate depinde de respectarea formei autentice cerute de lege, ceea ce inseamna ca
partile au de indeplinit o formalitate speciala in cazul in care aleg un alt regim matrimonial decat
cel legal . In plus, legea prevede si anumite formalitati de publicitate ale conventiei
matrimoniale care constau in inscrirea acesteia in registrul national notarial. Viitorii soti au
obligatia de a depune la primaria unde se va oficia casatoria un exemplar al conventiei
matrimoniale ca si anexa a declaratiei de casatorie pe care o fac. Dupa oficierea casatoriei,
functionarul de stare civila este obligat sa comunice atat notarului public care a autentificat
conventia matrimoniala cat si registrului national notarial o copie a actului de casatorie. Imediat
dupa incheierea casatoriei se intocmeste actul de casatorie, pe care ofiterul de stare civila are
obligatia de a mentiona regimul matrimonial ales de soti .
Inaintea casatoriei, viitorii soti pot modifica de cate ori vor conventia matrimoniala pe
care au incheiat-o, posibilitate consacrata expres prin prevederile art 336 NCC. Modificarea
poate avea orice obiect, de la schimbarea regimului matrimonial ales initial pana la
modificarea anumitor clauze aplicabile regimului matrimonial ales, fara ca acesta sa fie
inlocuit . Viitorii soti pot deasemenea sa desfiinteze de comun acord conventia matrimoniala si
sa aleaga regimul comunitatii legale de bunuri. Oricum, relevanta va fi declaratia pe care ei o
fac in vederea incheierii casatoriei.
Efectele regimului matrimonial se produc numai din momentul incheierii casatoriei,
conform prevederilor art. 313 NCC, casatoria fiind asa cum am mai spus nu numai scopul ci si
conditia existentei valabile a regimului matrimonial .
Alegerea regimului matrimonial in timpul casatoriei

In cazul in care sotii decid, in decursul casatoriei, sa-si schimbe regimul matrimonial,
inlocuindu-l pe cel existent cu un altul, au aceasta posibilitate daca a trecut cel putin un an
de la incheierea casatoriei, conform prevederilor art. 369 alin 1 NCC. Remarcam ca legea
instituie o singura conditie pentru ca regimul matrimonial sa poata fi modificat in timpul
casatoriei: trecerea a cel putin un an de la data incheierii acesteia.89
Posibilitatea alegerii unui alt regim matrimonial o au atat sotii care au incheiat
casatoria sub imperiul noului cod civil cat si sotii care erau deja casatoriti la data de 1
89
37
octombrie 2011, sub vechea reglementare a codului familiei . Avand in vedere insa termenul
de un an de la data incheierii casatoriei, observam ca imediat dupa intrarea in vigoare a noilor
prevederi legale numai sotii care erau deja casatoriti pot sa-si modifice regimul matrimonial al
comunitatii legale - regim matrimonial unic si imperativ al codului familiei anterior - si sa-l
inlocuiasca adoptand fie separatia de bunuri fie comunitatea conventionala de bunuri. Sotii
casatoriti sub regimul noului cod civil vor putea opera modificari ale regimului lor
matrimonial numai dupa data de 1 octombrie 2012, adica numai dupa trecerea unui an de la
oficierea casatoriei.
Modificarea regimului matrimonial si alegerea unui alt regim se poate face in mai multe
sensuri , ca de exemplu:
- renuntandu-se la regimul comunitarii legale si adoptandu-se un alt regim matrimonial
- renuntandu-se la regimul matrimonial al separatiei de bunuri sau al comunitatii
conventionale si adoptandu-se regimul comunitatii legale de bunuri
- inlocuind un regim matrimonial cu altul
- mentinand acelasi regim matrimonial dar modificandu-i continutul
Pentru a exista posibilitatea alegerii unui nou regim matrimonial in timpul
casatoriei, trebuie parcurse mai multe etape.90
In primul rand trebuie sa fie lichidat regimul matrimonial deja existent , fie prin
incheierea unui act de lichidare, prin buna invoiala, fie pe cale judiciara, in caz de neintelegere.
Actul de lichidare voluntar trebuie sa fie incheiat in forma autentica notariala, conform
prevederilor art 320 NCC.
Formalitatile care urmeaza momentului lichidarii regimului matrimonial sunt
diferite dupa cum sotii inteleg sa se supuna regimului comunitatii legale de bunuri sau
doresc sa aleaga un alt regim matrimonial .
In cazul in care sotii convin sa adopte regimul matrimonial legal, respectiv cel al
comunitatii legale de bunuri, atunci nu mai este necesara incheierea unei conventii matrimoniale.
Actul de lichidare se va comunica la registrul national notarial fiind suficienta existenta unei
prevederi in cadrul acestuia referitoare la alegerea ca si regim matrimonial a comunitatii legale
de bunuri .
In cazul in care sotii doresc sa aleaga un alt regim matrimonial, atunci ei vor incheia,
imediat dupa actul de lichidare, o conventie matrimoniala care sa cuprinda atat regimul
matrimonial ales cat si clauzele acestuia .
Daca sotii lichideaza regimul matrimonial deja existent fara a incheia imediat o noua
conventie matrimoniala, deci fara a alege un alt regim matrimonial, atunci ei se vor supune, prin
90
38
efectul legii, regimului comunitatii legale de bunuri care-si va produce efectele pana la
adoptarea unui alt regim matrimonial. Bineinteles ca , in acest caz, pentru a se putea adopta un
nou regim matrimonial sotii vor trebui sa lichideze regimul comunitatii legale de bunuri si abia
apoi sa incheie o alta conventie matrimoniala.
Precizam ca legea nu stabileste o anumita durata a aplicarii regimului matrimonial ales
de catre soti sau viitorii soti si nici nu impune anumite termene pentru ca sotii sa aiba
posibilitatea modificarii regimului matrimonial si a alegerii unui alt regim caruia sa i se
supuna . Singurul termen imperativ prevazut de lege este cel de un an de la incheierea
casatoriei. Dupa aceasta data, oricand si ori de cate ori doresc, sotii pot sa-si modifice, sa-si
schimbe si sa-si aleaga un alt regim matrimonial .
Observam ca legea pune la dispozitia partilor doua instrumente de alegere a
regimului matrimonial - declaratia de casatorie si conventia matrimoniala - precum si un
instrument adiacent - actul de lichidare a regimului matrimonial.
Actele de lichidare a regimului matrimonial precum si conventiile matrimoniale vor
face obiectul unor analize amanuntite ulterioare.
Concluzionam , deci, ca in materia alegerii regimului matrimonial legea respecta
principiul libertatii de vointa a partilor, limitarile despre care am vorbit la inceput nefiind de
natura sa se impotriveasca acestei reguli. Vorbim in esenta de libertatea de a actiona a oamenilor
in cadrul legii, iar nu in afara ei.
1.2.Căsătoria fictivă.
Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de
nulitate absolută.91
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a

hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori
au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.92
1.3.Persoanele care pot invoca nulitatea absolută.
91
Conform Art. 295 din NCC alin 1
92
39
Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de
nulitate absolută.93
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a

hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori
au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.94
1.4.Lipsa încuviinţărilor cerute de lege.

Este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările sau autorizarea prevăzute la art. 272
alin. (2), (4) şi (5).95
Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare era necesară.

Dispoziţiile art. 46 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.96
1.5.Viciile de consimţământ.
Viciile de consimţământ, prevăzute de vechiul Cod civil, se regăsesc şi în noul Cod civil,
acesta din urmă prezentându-le într-o formă mai clară şi mai amplă.
Viciile de consimţământ sunt
a) EROAREA poate fi de mai multe feluri: eroare esenţială, eroarea nescuzabila, eroarea
asumată, eroarea de calcul, eroarea de comunicare sau de transmitere.
În funcţie de tipul erorii, actul care a fost încheiat poate fi anulat în tot sau în parte, aceste
sancţiuni intervenind ca urmare a cererii partii ce s-a aflat în eroare.
b) DOLUL. Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în
mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie.
93
94
95
96
40
c) VIOLENTA. Exista violenta când temerea insuflata este de aşa natură încât partea
ameninţata putea să creadă, după împrejurări, ca, în lipsa consimţământului sau, viaţa, persoană,
onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent.
Violenta poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei
persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii partii al cărei consimţământ
a fost viciat.
d) LEZIUNEA. -exista leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de
nevoie, de lipsa de experient a ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea
sa ori a unei al te persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asum a o obligaţie excesivă prin
raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul
circumstanţelor.
Situaţie. Partea care a încheiat un contract de comodat îşi dă seama că a fost în eroare abia după
ce cealaltă parte contractantă a preluat bunul şi nu i-a plătit niciun preţ. Se mai poate invoca în
această situaţie anulabilitatea contractului?
Totuşi, dacă persoana care a preluat bunul doreşte să-l păstreze, declarând că doreşte să
execute ori executa contractul aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce
anulabilitatea, contractul se considera că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles aceasta din urmă
parte.
În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce
anulabilitatea a înţeles contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte
trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la dată când a fost notificata ori de la dată când i s-a
comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau s a
execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înţeles de partea aflat a în eroare.
Dacă declaraţia a fost făcută şi comunicata partii aflate în eroare în termenul prevăzut la
alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obţine anularea este stins şi notificarea
prevăzută la alin. (2) este considerată lipsită de efecte.
1.6.Lipsa discernământului.
41
Interzicerea căsătoriei ,în cazul alienatului şi debilului mintal este absolută, spre
deosebire de ipoteza lipsei vremelnice a facultăţilor mintale, când interzicerea funcţionează
exclusiv pentru perioadele în care persoana nu are discernământul faptelor sale.
Distincţia este logică şi marchează o organizare consecventă a materiei, deoarece ideea

pe care se întemeiază opreliştea legală este aceea a existenţei unui acord real de voinţe la
încheierea căsătoriei, ceea ce presupune că părţile acţionează cu discernământ şi. deci îşi dau un
consimţământ valabil.
Or, în cazul alienatului şi debilului mintal, legea consideră, prin definiţie, că un atare
discernământ nu există, situaţie care denotă lipsa totală de consimţământ.
Aptitudinea sau inaptitudinea unei persoane de a efectua o activitate profesională utilă

este irelevantă, dat fiind că legea nu sancţionează comportarea socială a individului,
condiţionând valabilitatea căsătoriei de posibilităţile de adaptare la o viaţă organizată, ci
stabileşte o împiedicare absolută, exclusiv în considerarea lipsei de discernământ a unuia dintre
soţi şi deci a neputinţei în care el s-ar afla de a-şi da consimţământul la încheierea căsătoriei.
1.7.Termenul de prescripţie.
(1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.97
(2) În cazul prevăzut la art. 297, termenul curge de la data la care cei a căror încuviinţare
sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta.98
În cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, termenul
curge de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul,
eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului.99
În cazul prevăzut la art. 300, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.100
Sectiunea 2.Căsătoria putativă.

Prin căsătorie putativă se înţelege acea căsătorie care, deşi este nulă sau anulabilă, legea
îi păstrează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat
nulitatea, efectele unei căsătorii valabile, pentru soţul sau soţii de bună-credinţă la încheierea ei.
97
98
99
100
42
Conform prevederilor art.23 alin.1 C. fam, soţul de bună-credinţă dintr-o căsătorie
desfiinţata, păstrează, până la dată când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă,
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabil încheiată.
Căsătoria nulă sau anulată este putativă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. Cel puţin unul dintre soţi a fost de bună credinţa în momentul încheierii căsătorie; unde
buna-credinţă, semnifică credinţa greşita a unuia sau a ambilor soţi că au încheiat o căsătorie
valabilă, necunoscând faptul neîndeplinirii unei cerinţe legale la căsătorie sau al existenţei unui
impediment la căsătorie.
Aşadar, pentru îndeplinirea acestei condiţii, buna-credinţă trebuie să existe în momentul

încheierii căsătorie, adică în momentul exprimării consimţământului în faţa ofiţerului de stare
civilă, chiar dacă viciul care pătează actul căsătorie este descoperit ulterior.
2. Aparenţă juridică de căsătorie; condiţie de unde rezultă că, pentru a se putea invoca
beneficiul putativităţii, este necesar ca respectiva căsătorie să fi fost celebrată şi înregistrată
potrivit legii.
În situaţia în care căsătoria nu s-a încheiat în faţa delegatului de stare civilă, uniunea
astfel realizată nu constituie o căsătorie în înţelesul legii, ci un concubinaj care exclude existenta
putativităţii.
În materie de căsătorie putativă, se face distincţie între două ipoteze posibile: ambii soţi
au fost de bună-credinţă sau numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei.
Când ambii soţi au fost de bună-credinţă efectele retroactive ale nulităţii sunt înlăturate,
ceea ce înseamnă că efectele pe care le-a produs căsătoria până la data rămânerii irevocabile a
hotărârii de anulare rămân valabile, ca şi cum căsătoria nu a suferit nici un viciu. Astfel,
hotărârea prin care se declară nulitatea căsătorie produce efecte numai pentru viitor în privinţa
ambilor soţi, nu şi pentru trecut. Aşadar în această situaţie, obligaţia de întreţinere va exista şi
ulterior desfiinţării căsătorie, în aceleaşi condiţii ca şi între soţii divorţaţi iar bunurile dobândite
în timpul căsătorie sunt supuse regimului comunităţii de bunuri, partajarea lor se va face fie prin
învoiala parţilor, fie prin hotărâre judecătorească.
Când numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă, numai acesta beneficiază de efectele
putativitţăii, nulitatea căsătorie retroactivând până în momentul încheierii căsătorie. În
43
consecinţă, numai soţul de bună-credinţă are dreptul de a cere obligarea celuilalt la plata unei
pensii de întreţinere, în aceleaşi condiţii ca şi soţul care a obţinut divorţul. Însă, conform opiniei
susţinute de majoritatea autorilor, comunitatea de bunuri profită ambilor soţi dintr-o căsătorie
putativă, chiar dacă numai unul dintre ei a fost de bună-credinţă.
Referitor la efectele căsătorie putative în planul relaţiilor personale, nici unul dintre soţi
nu îşi va putea menţine numele purtat în timpul căsătorie. Însă, atunci când minorul ce a
dobândit capacitate deplină prin căsătorie şi a fost de bună-credinţă la momentul încheierii
căsătorie, el beneficiază de efectele căsătorie putative. Pentru el efectele hotărârii prin care se
declară nulitatea căsătorie se produc numai pentru viitor. Deci recunoscându-se situaţia lui
juridică de soţ, în intervalul cuprins între momentul încheierii căsătorie şi cel al rămânerii
definitive a hotărârii prin care se declara nulitatea ei, se recunoaşte şi aplicarea art. 8 alin. 3 din
Decretul nr. 31/1954 (privitor la persoane), în virtutea căruia acest soţ minor de bună-credinţă
dobândeşte capacitate deplină din momentul încheierii căsătorie.
Dar, ce se întâmpla însa cu acele acte încheiate de aceeaşi persoană dar după rămânerea
definitivă a hotărârii prin care s-a declarat nulitatea căsătorie?
Într-o primă opinie, s-a considerat că aceste acte sunt nule relativ, întrucât sunt încheiate
de o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, considerându-se că pe data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a nulităţii căsătorie, soţul minor redevine cu
capacitate restrânsă de exerciţiu.
Într-o opinie contrară, s-a considerat că soţul minor ce a dobândit capacitate deplină de
exerciţiu în urma încheierii căsătorie ulterior declarate nule, păstrează această capacitate. Această
opinie porneşte de la <<dispoziţiile art. 6 din Decretul 31/1954, potrivit căruia "capacitatea nu se
pierde decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege " , iar legea nu prevede nicăieri că minorul
care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu prin căsătorie şi care a beneficiat un timp de ea o
pierde după aceea>>. Deci, potrivit acestei opinii, păstrându-şi capacitatea deplină de exerciţiu,
soţul minor va putea şi după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să încheie acte juridice
de dispoziţie cu respectarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la capacitate.
Declararea nulităţii sau anularea căsătorie înainte de vârsta de 18 ani pentru soţul de rea-
credinţă duce la pierderea temporară a capacitaţii depline de exerciţiu, aceasta urmând să fie
redobândită fie prin efectul împlinirii vârstei majoratului, fie ca urmare a încheierii unei noi
căsătorii valabile în timpul minorităţii.
44
CAPITOLUL IV CONDITIILE DE FOND CERUTE PENTRU
INCHIEREA VALABILA A UNEI CASATORII
45
Încheierea căsătoriei este supusă anumitor condiţii de formă în următoarele finalităţi: ca
mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie, ca
formă a recunoaşterii publice a căsătoriei şi pentru a asigura mijlocul de dovadă a căsătoriei101.
Sectiunea 1Varsta matrimoniala
Atunci cand vorbim de incheierea casatoriei, remarcam ca intotdeauna alegerea

regimului matrimonial este premergatoare oficierii casatoriei. Asa cum am mai aratat,
declaratia de casatorie pe care viitorii soti o depun la primaria unde se va incheia casatoria
trebuie sa cuprinda, obligatoriu, regimul matrimonial pe care ei il aleg. In cazul in care, dupa
depunerea declaratiei de casatorie, viitorii soti doresc sa o modifice, aplicabile vor fi dispozitiile
art. 284 NCC. 102Modificarea declaratiei este posibila numai daca nu s-a oficiat deja casatoria.
In aceasta situatie, partile vor depune o noua declaratie, modificata, care va urma procedura
standard prevazuta de lege, fiind supusa aceleiasi publicitati si acelorasi termene. Ceea ce
intereseaza sub aspectul materiei pe care o analizam este ca , in momentul in care se celebreaza
casatoria, sotii sa fi decis in mod definitiv asupra regimului lor matrimonial 103. Acesta va fi
mentionat in actul de casatorie intocmit , in baza prevederilor art. 209-210 NCC.
Anterior incheierii casatoriei, sotii isi pot alege regimul matrimonial in una din
urmatoarele modalitati :
- Prin declararea , in fata ofiterului de stare civila, a faptului ca sunt de acord sa se

supuna regimului matrimonial legal, respectiv comunitatii legale de bunuri . Aceasta
modalitate nu presupune nici un alt formalism decat completarea declaratiei de casatorie,
104
conform legii prevazand expres ca numai alegerea unui alt regim matrimonial decat cel al
comunitatii legale se face prin incheierea unei conventii matrimoniale . Declaratia de casatorie
este un act personal, stipuland expres ca "cei care vor sa se casatoreasca vor face personal
105
declaratia de casatorie", ceea ce inseamna ca, spre deosebire de conventia matrimoniala care
poate fi incheiata si de catre un mandatar cu procura speciala , autentica si cu un continut
101
102
art. 284 NCC.
103
104
art. 329 NCC
105
art.280 NCC
46
predeterminat, declaratia de casatorie nu poate fi intocmita prin reprezentant. Este admisa numai
incuviintarea incheierii casatoriei de catre minorul care a implinit varsta de 16 ani, act care se
face de catre reprezentantul legal al acestuia.
- Prin incheierea unei conventii matrimoniale in vederea alegerii fie a regimului

separatiei de bunuri fie a regimului comunitatii conventionale . Inaintea casatoriei, oricand,
viitorii soti pot incheia o conventie matrimoniala prin care sa-si stabileasca regimul matrimonial
ales. Aceasta va trebui sa fie facuta obligatoriu in forma autentica , sub sanctiunea nulitatii
absolute, conform prevederilor legale106. Observam ca este vorba despre un act solemn, a carui
valabilitate depinde de respectarea formei autentice cerute de lege, ceea ce inseamna ca partile
au de indeplinit o formalitate speciala in cazul in care aleg un alt regim matrimonial decat cel
legal . In plus, legea prevede si anumite formalitati de publicitate ale conventiei matrimoniale
care constau in inscrirea acesteia in registrul national notarial. Viitorii soti au obligatia de a
depune la primaria unde se va oficia casatoria un exemplar al conventiei matrimoniale ca si
anexa a declaratiei de casatorie pe care o fac. Dupa oficierea casatoriei, functionarul de stare
civila este obligat sa comunice atat notarului public care a autentificat conventia matrimoniala
cat si registrului national notarial o copie a actului de casatorie. Imediat dupa incheierea
casatoriei se intocmeste actul de casatorie, pe care ofiterul de stare civila are obligatia de a
mentiona regimul matrimonial ales de soti .
Inaintea casatoriei, viitorii soti pot modifica de cate ori vor conventia matrimoniala pe
care au incheiat-o, posibilitate consacrata expres prin prevederile legii107. Modificarea poate
avea orice obiect, de la schimbarea regimului matrimonial ales initial pana la modificarea
anumitor clauze aplicabile regimului matrimonial ales, fara ca acesta sa fie inlocuit . Viitorii
soti pot deasemenea sa desfiinteze de comun acord conventia matrimoniala si sa aleaga
regimul comunitatii legale de bunuri. Oricum, relevanta va fi declaratia pe care ei o fac in
vederea incheierii casatoriei.
Efectele regimului matrimonial se produc numai din momentul incheierii casatoriei,

conform prevederilor legii108, casatoria fiind asa cum am mai spus nu numai scopul ci si
conditia existentei valabile a regimului matrimonial .
106
art 330 NCC
107
art 336 NCC
108
art. 313 NCC
47
Sectiunea 2 Diferentierea de sex
Sub imperiul fostului Cod al familiei, această condiţie era atât de evidentă, încât legea
nu a mai prevăzut-o expres. Ea se deducea din ansamblul reglementării căsătoriei, ca şi din unele
texte din C.fam. (art. 1 alin. (4): „În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de
copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.”; art. 25: „Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii
egale în căsătorie.” – subl. ns.).
În concepţia noului Cod civil, căsătoria poate fi încheiată numai între un bărbat şi o
femeie 109, precum şi art. 271 fac expres referire la bărbat şi femeie.
Mai mult, art. 277 prevede expres interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire
cu căsătoria110, după cum urmează: 111
„(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie
de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau
contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în
România.
(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor

statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.112
” Sexul, respectiv diferenţa de sex a viitorilor soţi, se dovedeşte cu certificatul de naştere

eliberat pe baza actului de naştere.
109
art. 259 alin. (1) şi (2)]
110
Pentru dezvoltări privind uniunile dintre persoane de acelaşi sex, a se vedea M.Avram, C.Nicolescu, Regimuri
matrimoniale, Hamangiu, 2010, p. 4-8.
111
112
Potrivit OUG 30/2006, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005
privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului
Economic European, aprobată prin Legea nr. 500/2006, „persoanele aflate în întreţinere, precum şi partenerul
beneficiază de drepturile membrilor de familie ai cetăţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezidenţa pe
teritoriul României, în condiţiile stabilite de această ordonanţă de urgenţă” (art. 3). De asemenea, potrivit art. 2, prin
„partener” se înţelege „persoana care convieţuieşte cu cetăţeanul Uniunii Europene, dacă parteneriatul este
înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de provenienţă sau, în cazul în care parteneriatul nu este
înregistrat, relaţia de convieţuire poate fi dovedită”.
48
Practic, această condiţie de fond interesează în cazul unor malformaţii genitale grave
care constituie o lipsă de diferenţiere sexuală113, precum şi în cazul transsexualismului.
În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin intervenţie medicală, sunt

aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 119/1996, care prevede că în actele de naştere şi,
atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la
modificările intervenite în starea civilă a persoanei, inclusiv în situaţia schimbării sexului, după
rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În aceste condiţii, persoana care şi-a
schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate căsători cu o persoană care are sexul său de
origine, neexistând nici o interdicţie în acest sens.
Ar trebui să se reţină însă obligaţia de comunicare a acestei împrejurări viitorului soţ, în

lipsă, căsătoria fiind anulabilă pentru dol.114
Sectiunea 3 Consimtamantul
115
Conform legii, căsătoria se încheie prin consimţământul liber al viitorilor soţi. În
vederea asigurării liberei manifestări a consimţământului viitorilor soţi, legea dispune că aceasta
se dă în forme bine determinate, ceea ce imprimă un caracter solemn căsătoriei. Faptul că
încheierea căsătoriei se face în prezenţa delegatului de stare civilă, consimţămintele viitorilor soţi
exprimându-se în faţa acestuia, face să se întâlnească rar cazurile de lipsă de consimţământ la
căsătorie. În ceea ce priveşte viciile de consimţământ la căsătorie, acestea sunt: eroarea, dolul şi
violenţa; în materia căsătoriei nu-şi poate găsi aplicare leziunea.
113
În practica judecătorească s-a decis că hermafroditismul constituie o asemenea anomalie genitală care atrage
nulitatea absolută a căsătoriei.
114
Cu privire la constituţionalitatea art. 44 lit. j) din Legea nr. 119/1996, a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.
530/2008 din 13/05/2008, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 lit. i) din
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi ale art. 4 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa Guvernului nr.
41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în M.Of. nr.
526 din 11/07/2008). De asemenea, cu privire la jurisprudenţa CEDO în materia căsătoriei transsexualilor care au
suferit intervenţii de schimbare a sexului, a se vedea CEDH, 11 iulie 2002, Christine Goodwin c/Royaume–Uni, în
V.Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, 2005, p. 441-444. În speţă, Christine
Goodwin este o transsexuală operată, care a trecut de la sexul masculin la cel feminin. Înainte de a se supune unor
tratamente hormonale şi chirurgicale, ea se căsătoreşte cu o femeie, împreună cu care are 4 copii. Ea divorţează
ulterior. În petiţia sa din 15 iunie 1995, adresată Comisiei, se plânge de nerecunoaşterea juridică a noii sale identităţi
sexuale, ca şi de statutul juridic al transsexualilor în Regatul Unit. Ea denunţă în mod special maniera în care este
tratată în domeniul angajării, al securităţii sociale şi al pensiilor, precum şi imposibilitatea pentru ea de a se căsători.
Ea a invocat art. 8, 12, 13 şi 14 ale Convenţiei. Curtea a reţinut că au fost încălcate art. 8 (dreptul la viaţă privată ) şi
art. 12 (dreptul la căsătorie).
115
art. 271 din NCC
49
Sectiunea 4 Impedimente la inchierea casatoriei
-1 Bigamia
Legislatia. Prevede, de asemenea, că „este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către
116
persoana care este căsătorită.” 117
În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele precizări, în raport cu soarta
primei căsătorii:
- dacă prima căsătorie nu a fost valabil încheiată şi este lovită de nulitate, iar persoana în
cauză încheie o a doua căsătorie, nu există bigamie, chiar dacă prima căsătorie este declarată
nulă după încheierea celei de-a doua căsătorii, deoarece nulitatea are, în principiu, efect
retroactiv;
- dacă prima căsătorie se desface prin divorţ,nu există bigamie, dar numai dacă cea de a
doua căsătorie este încheiată după data rămânerii irevocabile
(definitive, potrivit N.C.civ.) a hotărârii de divorţ (art. 382 alin. (1) din N.C.civ.);
- dacă prima căsătorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, nu există bigamie, dacă
data încheierii celei de a doua căsătorii se situează după data decesului. În cazul în care soţul din
prima căsătorie este declarat mort prin hotărâre judecătorească, ceea ce interesează, este data
morţii stabilită prin hotărâre judecătorească şi această dată trebuie să fie anterioară încheierii noii
căsătorii de către soţul supravieţuitor.
Cea de a doua căsătorie poate fi declarată nulă, chiar dacă între timp ea a încetat prin
decesul oricăruia dintre soţi, inclusiv al soţului bigam, sau a fost desfăcută prin divorţ.
De exemplu, nulitatea căsătoriei pentru bigamie poate fi declarată chiar dacă, între timp,
soţul bigam a decedat. În acest, caz, soţul din prima căsătorie are tot interesul să ceară
116
Art. 273 N.C.civ
117
50
desfiinţarea celei de a doua căsătorii pentru bigamie, pentru a înlătura de la moştenire pe soţul
supravieţuitor din cea de a doua căsătorie.
Dacă, însă, acesta din urmă a fost de bună-credinţă, necunoscând cauza de bigamie,
păstrează calitatea de soţ până la desfiinţarea căsătoriei, astfel încât la moştenirea soţului bigam
va veni atât soţul supravieţuitor din prima căsătorie, cât şi cel din cea de a doua căsătorie.
Potrivit (art. 293 alin. (2) din N.C.civ.), în cazul în care soţul unei persoane declarată
moartă s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea
nouă este valabilă, iar prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Este un caz
de aparentă bigamie soluţionat de legiuitor în favoarea celei de-a doua căsătorii, ţinând seama de
faptul că aceasta este cea care produce efecte, prin existenţa în fapt a relaţiilor de familie. Art.
293 alin. (2) din N.C.civ. prevede expres condiţia ca soţul care s-a recăsătorit să fi fost de bună-
credinţă, soluţie pe care doctrina a susţinut-o si sub imperiul Codului familiei. În caz contrar,
există bigamie.118
-2 Rudenia
Potrivit art. 6 alin. (1) C.fam. (art. 274 alin. (1) din N.C.civ.), este oprită căsătoria între
rudele în linie dreaptă, la nesfârşit, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad
inclusiv.
Cu toate acestea, alin. (2) al art. 6 din C.fam. prevede că, pentru motive temeinice,
căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea (veri) poate fi încuviinţată de
preşedintele consiliului judeţean în cuprinsul căruia cel care cere această încuviinţare îşi are
domiciliul sau, după caz, de către primarul general al municipiului Bucureşti (art. 28 alin. (2) din
Legea nr. 119/1996). Motivele temeinice pot să constea, spre exemplu, în starea de graviditate a
viitoarei soţii.
Reglementarea se menţine şi sub imperiul Noului Cod civil (alin. (2) al art. 274), cu
particularitatea că dispensa de rudenie, adică autorizarea, se acordă de instanţa de tutelă în a cărei
circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea, pe baza unui aviz medical special în
acest sens.
118
51
Este un impediment dirimant (este sancţionat cu nulitatea absolută) şi relativ (există
numai între rudele prevăzute de lege).
Trei precizări sunt necesare:
- rudenia constituie impediment indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei;
- pentru identitate de raţiune, rudenia din afara căsătoriei este impediment la căsătorie,
chiar dacă nu a fost legal stabilită, atunci când este de notorietate şi se reflectă într-o posesie de
stat evidentă;
- potrivit legii 119privind regimul juridic al adopţiei „impedimentul la căsătorie izvorât din
rudenie există, potrivit legii, atât între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele
sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi
persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe de altă parte.” În acelaşi sens, alin. (3)
al art. 274 din N.C.civ. prevede că impedimentul din rudenie se aplică şi în cazul rudeniei din
adopţie.
Prin urmare, în cazul adopţiei, impedimentul există sub două aspecte:
a) în ceea ce priveşte raporturile adoptatului cu rudele sale fireşti, deci cu familia de

origine, deşi, ca urmare a adopţiei încetează orice raporturi juridice de rudenie firească. Este,
aşadar, interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti, deoarece acest impediment are la
bază existenţa unei legături de sânge;
b) în ceea ce priveşte raporturile dintre adoptator şi rudele acestuia şi adoptat este de

asemenea interzisă căsătoria, deoarece adopţia, fiind cu efecte depline este asimilată rudeniei
fireşti.
3. Tutela
119
art. 50 alin. (4) din Legea nr. 273/2004
52
Aceasta reglementare se regăseşte în120. Impedimentul este relativ, prohibitiv sub imperiul
fostului C.fam. (nu atrage nulitatea căsătoriei) şi dirimant sub imperiul N.C.civ., care îl
sancţionează cu nulitatea relativă.
4 Alienatia si debilitatea mintala
Potrivit art. 9 teza I C.fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal.
Reglementarea identică se regăseşte în noul cod civil 121
Este un impediment dirimant, deoarece încălcarea lui se sancţionează cu nulitatea

absolută şi absolut, deoarece persoana care se află într-o asemenea situaţie nu se poate căsători
cu nici o altă persoană.
Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători, indiferent dacă este sau nu pus sub
interdicţie, deoarece textul nu distinge. Deci nu există identitate de situaţie între starea care
generează acest impediment şi lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei;
Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători nici măcar în momentele de luciditate
pasageră. Cu alte cuvinte, această situaţie nu se rezumă la o lipsă a discernământului.
Alienaţia sau debilitatea mintală constituie impediment la căsătorie, deoarece o asemenea

stare este incompatibilă cu finalitatea căsătoriei.
Pot fi încadrate în categoria alienaţiei şi debilităţii mintale bolile psihice grave, precum:
schizofrenia, oligofrenia, precum şi alte afecţiuni care alterează grav şi permanent
discernământul persoanei, chiar dacă aceasta cunoaşte unele perioade pasagere de luciditate.
Spre deosebire de art. 9 C.fam., care în teza a II-a, interzice căsătoria celui lipsit
vremelnic de facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale, noul Cod civil
reglementează distinct această ipoteză în art. 299.
120
art. 275 din N.C.civ
121
art 276 din N.C.civ.
53
Conţinutul normativ este identic, numai că, din punctul de vedere al tehnicii legislative, s-
a optat pentru două texte separate, sancţiunea fiind diferită pentru fiecare caz în parte. Astfel,
numai alienaţia sau debilitatea mintală este impediment la căsătorie a cărui încălcare se
sancţionează cu nulitatea absolută, pe când lipsa vremelnică a discernământului constituie doar o
cauză de nulitate relativă. 122
Lipsa vremelnică a discernământului poate fi determinată de diverse cauze (boală gravă,

alta decât aceea care poate fi calificată ca alienaţie mintală sau debilitate mintală, beţie, hipnoză
etc.).
SPETA
Exemplu 1
122
54
În speţă, s-a reţinut că titlul de proprietate asupra imobilului este reprezentat de actul de
123
constituire a dotei autentificat de fostul Tribunal Ilfov Secţia Notariat. Prin acest act, F.C.Ş. şi
C.Ş., în calitate de părinţi, cu ocazia căsătoriei fiicei lor, S.C.Ş. cu T.G.R., au constituit dotă
averea specificată mai jos. Astfel, F.C.Ş. a constituit dotă imobilul proprietatea sa din Bucureşti,
str. S. nr. 142, fost 188. Imobilul constituit dotă nu se poate înstrăina şi nici ipoteca. La rândul
său, C.Ş. a constituit o dotă formată din avere mobilă. Acesta a specificat că averea mobilă nu
trece în proprietatea soţului, preţuirea nefăcând vânzarea.
Caracteristica regimului dotai reglementat de Codul civil era aceea că, în regulă generală,
dota era în proprietatea femeii, bărbatul având doar un drept de administrare şi de folosinţă.
Tocmai de aceea, prin
art. 1246 C. civ. se prevedea că „preţuirea nemişcătoarelor, făcută prin contractul de

căsătorie, nu strămută proprietatea lor la bărbat, dacă nu este declaraţie expresă de aceasta”. Prin
urmare, în lipsa unei stipulaţii contrare, bunul constituit dotă rămânea în proprietatea femeii.
Regula era puţin diferită în privinţa bunurilor mobile, în sensul că, în ipoteza în care
bunurile mobile făcând parte din dotă erau evaluate în contractul de căsătorie, opera, în temeiul
art. 1245 C. civ., prezumţia că părţile au înţeles să le transfere bărbatului.
Astfel se explică menţiunea expresă din contract în privinţa dotei constituite de tată, ce
cuprindea bunuri mobile, potrivit căreia acestea nu trec în proprietatea bărbatului. De aceea nu s-
ar putea interpreta per a contrario că celelalte bunuri din contract, în speţă imobilul, urmează
această soartă. Mai mult decât atât, operează şi o prezumţie simplă că ambii părinţi au aplicat
viitorilor soţi acelaşi tratament.
Prin urmare, imobilul în litigiu a fost dobândit exclusiv de mama reclamantei, fiica lui
F.C.Ş. şi C.Ş., la succesiunea căreia aceasta însă a renunţat, astfel că în mod corect prima instanţă
a respins contestaţia îndreptată împotriva dispoziţiei Primarului General prin care s-a respins
notificarea acesteia pentru partea respectivă din imobil.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., min. şi fam., decizia nr. 254/A din 23 mai 2009, nepublicată
Exemplu 2
123
55
Civil – autorizare căsătorie minoră
Încheiere nr. 13/19.01.2013
Dosar nr. 52/316/2013
Asupra cererii de faţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. B, sub nr. 52/316/2013 petenţii P C şi L A
M, au solicitat instanţei autorizarea căsătoriei minorei L A M.
În motivarea cererii a învederat că minora L A M este născută la data de 16.07.1995, este
însărcinată în luna a VII-a, iar tatăl copilului este P C.
Au precizat că au acordul părinţilor, respectiv al mamei reclamantei minore deoarece tatăl
minorei este decedat.
În drept nu şi-au întemeiat cererea.
În dovedirea cererii s-au folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosar în copie

adeverinţă medicală, declaraţia numitei L M autentificată sub nr. 16/16.01.2013 de B.N.P.
Plopeanu Berthy Iuliana.
Cererea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 272 alin. 2 cod civil „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit
vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau,
după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul”, iar la alin. 3 din acelaşi act normativ se prevede că în cazul în care unul din părinţi
este decedat sau se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte
este suficientă.
Din actele materiale depuse la dosarul cauzei rezultă că minora este clinic sănătoasă,
dezvoltarea psihosomatică este conform vârstei şi se poate căsători înainte de împlinirea vârstei
de 18 ani.
56
Cu privire la acordul părinţilor instanţa constată că mama reclamantei minore respectiv
numita L M şi-a exprimat acordul cu privire la încheierea căsătoriei prin declaraţia autentificată
subnumăr 16/16.01.2013 iar graviditatea minorei constituie un motiv temeinic pentru încheierea
căsătoriei înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Din certificatul de deces seria DS nr.
824747/30.07.2010 (fila 8) dosar, rezultă că tatăl minorei, numitul L T este decedat.
Faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 229 pct. 2 lit. a din Legea nr. 71/2011,
instanţa urmează a admite cererea astfel cum a fost formulată.124
CONCLUZII
Familia este o formă de relaţii sociale dintre oameni legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Din
familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane între care există relaţii de
rudenie. De asemenea, soţii singuri, fără copii, formează o familie.
124
http://legeaz.net/spete-civil-2/autorizare-casatorie-minora-autorizare-13-2013
57
Noţiunea de familie comportă discuţii, putând fi privită atât din punct de vedere sociologic, cât şi
juridic. În sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de
persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă,
interese sau întrajutorare, relaţiile de familie având un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte
categorii de relaţii sociale.
În mod obişnuit, familia dă naştere următoarelor raporturi:
a) de căsătorie, ce constituie baza familiei;
b) cele dintre soţi, ce constituie efectele căsătoriei;
c) cele dintre părinţi şi copii, ce sunt rezultatul raporturilor dintre soţi; d) cele dintre alte persoane, ce mai fac
parte din familie.
În ce priveşte dimensiunile familiei, acestea au variat în timp, evoluţia fiind de restrângere a numărului
membrilor ei.
Trecerea spre familia conjugală sau restrânsă din epoca modernă, - aşa-numita „familie biologică",
„nucleară" sau „primară", alcătuită numai din părinţi şi copii minori - a cunoscut o formă intermediară, în
care copiii părăsesc casa părintească după căsătorie, rămânând aici doar unul care moşteneşte şi căminul şi
prezentând faţă de sistemul anterior avantajul proprietăţii private şi faţă de cel ulterior stabilitatea şi
menţinerea tradiţiilor.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii
care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum şi din alte raporturi asimilate
relaţiilor de familie, familia fiind o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege Noţiunile
sociologică şi juridică de familie în mod obişnuit coincid şi se suprapun. Sunt însă situaţii în care această
corespondenţă nu există. Aşa, de pildă, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ relaţiile de fapt, în
sens sociologic, încetează între soţi, deoarece nu mai există între ei comunitate de viaţă şi interese, dar
unele drepturi şi obligaţii, deci relaţii de familie în sens juridic, continuă să existe (de exemplu, cele
privind întreţinerea, dreptul la nume, bunurile comune dacă acestea nu au fost împărţite la
desfacerea căsătoriei). Tot astfel, când copilul este încredinţat unei instituţii de ocrotire încetează
relaţiile de fapt între acesta şi părinţii lui, nu însă şi relaţiile juridice, care se exprimă în obligaţia
de a plăti contribuţia la întreţinerea copilului.
58
BIBLIOGRAFIE
1. Adrian Pricopi – Casatoria in dreptul roman – Editura Lumina Lex, Bucuresti,

2000;
2. Adrian Pricopi – Dreptul familiei – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004;

59
3. Adrian Pricopi – Rudenia in dreptul roman - Editura Lumina Lex, Bucuresti,
2000;
4. D. Cosma – Teoria general- Dicţionar de dreptul familiei : Bogdan Dumitru

Moloman, Editura Universul Juridic Mai 2012.
5. D. Lizeanu, D. Protopopescu - Raporturile patrimoniale dintre soti in lumina

Codului familiei – Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959
6. Dragos Alexandru Sitaru – Drept international privat – Bucuresti, 2000;
7. Emil Cernea – Istoria statului si dreptului romanesc – Edit. Lumina Lex,

Bucuresti, 2000;
8. Florin Negoita – Istoria statului si dreptului romanesc – Editura Fundatiei

Romania de Maine, Bucuresti, 2000;
9. Gabriela Lupsan – Dreptul familiei- Editura Fundatiei “Chemarea” Iasi, 2001;
10. Gheorghe Beleiu – Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele
dreptului civil – Ed. a VIII-a revazuta si adaugita de Maria Nicolae si Petrica Trusca, Bucuresti,
2003;
I. P. Filipescu – Incheierea casatoriei si efectele ei – Editura Academiei, 1981
11. Ioan Albu – Dreptul familie - Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,

1975;
12. Ioan Albu – Nulitatea casatoriei in practica judiciara – Editura didactica si

pedagogica, Bucuresti, 1975;
13. Ion P. Filipescu – Tratat de dreptul familie - Ed.aV-a, Bucuresti, Editura All
Beck, 2000;
14. Lutescu George – Nulitatile casatoriei in Vechiul si Noul Cod Civil– partea I,
Bucuresti, 1940;
15. Stefan Cocos – Dreptul familiei, vol II – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001
60
61

Laura

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Laura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

În evoluţia dreptului roman 2 au fost cunoscute două forme de căsătorie:

4. În legiuirile române şti de la începutul secolului al XIX-lea, instituţia căsătoriei a fost

6. Codul familiei atribuia termenului de căsătorie două înţelesuri:

a) de act juridic, prin care viitorii soţi consimt să se căsătorească în condiţiile şi în

Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine şi concepţiei ce

Secţiunea 1.Noţiunea şi natura juridică a logodnei

Logodna este promisiunea reciprocă dintre un bărbat şi o femeie de a încheia o

Potrivit opiniei, larg răspândită în doctrina de specialitate, se consideră că

Recent, potrivit opiniei nou apărute în doctrina de specialitate, pornind de la

1. într-o primă accepţiune de act juridic;

2. în a doua accepţiune de statut juridic.

Secţiunea 2. Logodna în reglementarea actuală şi anterioară Noului Cod Civil

Biserica creştină a folosit de la început logodna ca un act premergător căsătoriei, fiindcă

Deoarece logodna este un act premergător al căsătoriei, ea loveşte, într-o oarecare

Biserica a intervenit la încheierea logodnei cu binecuvântare, ca şi la încheierea

Urmările logodnei, după canonistul Valerian Şesan, sunt: “oprirea logodnicilor de a se

De aceea, pentru a fi evitate inconvenientele ce ar fi rezultat dacă fiecare Biserică

Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu această situaţie începând cu 1 decembrie

Întrucât Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor libertatea de conştiinţă şi

“Faptul că NCC nu prevede nicio formalitate pentru încheierea logodnei înseamnă că se

Totuşi, dreptul logodnicului de a cere despaguburi se prescrie într-un an de la ruperea

Logodnă, potrivit NCC, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

"Putem să ne expunem statusul de logodiţi şi pe Facebook, în orice cercuri sociale. Dacă

Logodna vs. Concubinaj

Între concubinaj şi logodna nu exista decât diferenţe semantice.

Logodnă, reglementata încă de acum 200 de ani

Secţiunea 3. Caractere Juridice

Răspunzând unor presiuni sociale inexistente în contextul adoptării vechilor reglementări,

Dreptul pentru formularea ambelor acțiuni se prescrie în termen de un an de la ruperea

Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea

Pe cale de consecință, instituția logodnei comportă valențe deosebite ce vor fi dezvoltate

CAPITOLUL II - ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI - Condiţii de

Căsătoria este consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.

Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine şi concepţiei ce

Secţiunea 1 Declaratia la casatorie

Din analiza comparativă a celor două reglementări rezultă o reglementare identică:

Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă: voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se

O noutate faţă de actuala reglementare o constituie faptul că declaraţia de căsătorie

 Formalităţi privind înregistrarea declaraţiei de căsătorie

Secţiunea 2 Locul inchierii casatoriei

Prin exceptie, casatoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de catre un ofiter

Sectiunea 3 Termenul in care se incheie casatoria

Pornind de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabileşte norme privitoare la proba

Persoanele fizice şi persoanele juridice, ce stabilesc modul de dovedire a stării civile în

În practică se recurge adeseori la calea justiţiei pentru ca pe această cale, să se ajungă la

nu au existat registre de stare civilă;

întocmirea actului de stare civilă a fost omisă;

procurarea actului de stare civilă este cu neputinţă.”

Dar această practică periculoasă prin consecinţele pe care le antrenează, deoarece

Argumentele care se opun unei asemenea practici sunt următoarele:

Solemnitatea este de esenţa căsătoriei. Fără îndeplinirea acestor formalităţi nu există

Drept consecinţă, legea permite un mijloc de probă preconstituit şi restrictiv şi anume:

Astfel, pe când la naştere se prevede posibilitatea ca înregistrarea să se facă în baza unei

În unele speţe prezentate în faţa instanţei judecătoreşti, se cerea reconstituirea actului de

2) soţii şi-au declarat consimţământul la căsătorie în condiţiile legii, dar întocmirea

b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă deşi a fost luat

consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.

Prin urmare în cazurile arătate se pune problema probei căsătoriei70.

Procedura întocmirii ulterioare a actului de căsătorie este întocmai ca aceea privitoare la

Ţinându-se seama de caracterul solemn al căsătoriei, precum şi de faptul că efectele

În continuare ne propunem a prezenta câteva speţe şi soluţii din practica judecătorească în

Împotriva acestei hotărâri Procurorul general a introdus cerere de îndreptare, în care se