PRELEGEREA 1

Noțiuni fundamentale pentru dreptul administrativ

§ 1. Considerații introductive
Prezentarea fiecărei instituții – triplă perspectivă: legislativă, jurisprudențială, doctrinară.
Legislație = dispozițiile constituționale și legale în materie. Jurisprudență = soluțiile date de
instanțele judecătorești unor cauze; „pe litera și spiritul legii”. Doctrină = tot ceea ce se publică
într-o ramură.
Analiza unei instituții – cercetare sub dublu aspect: istoric și de drept comparat. Sub aspect
istoric – 3 mari perioade: interbelică/ clasică, postbelică/ socialistă, postdecembristă/actuală. 3
perioade ale doctrinei: interbelică, postbelică, postdecembristă/ actuală (postcomunism).
Sfârșitul anului 1989 = începutul unei noi etape în evoluția doctrinei juridice românești, prin:
 reîntoarcerea la vechile tradiții ale doctrinei interbelice
 cercetarea vastei experiențe occidentale, îndeosebi a celei franceze
Sistemul de drept românesc al începutului de secol și de mileniu – influențe ale sistemului
anglo-saxon (transparența decizională în administrația publică, legislația privind medierea = acte
normative care pun accentul pe apropierea procesului decizional de cei cărora li se adresează).
Obiectivul principal al dreptului administrativ românesc – parcurgerea procesului de
integrare deplină în sfera dreptului administrativ european.
Dreptul public = toate regulile după care funcționează viața colectivă:
 dreptul constituțional
 dreptul administrativ
 dreptul financiar
Dreptul privat = toate regulile după care funcționează viața individuală:
 dreptul civil
 dreptul familiei și regimurile matrimoniale
 dreptul securității sociale
Distincția nu trebuie absolutizată, pentru că se produc și imixtiuni.

§ 2. Corelația administrație publică – administrație de stat. Cele 2 sensuri ale noțiunii de

administrație publică
Sfera administrației publice > a administrației de stat. Administrația publică – administrația
de stat = raport de la întreg la parte; administrația de stat + administrația locală = administrația
publică.
Autoritățile autonome alese pot lua decizii administrative, având un interes exclusiv local (ex:
construirea unei școli într-o comună).

1
 Administrația publică statală situată la nivel teritorial intermediar răspunde principiului
deconcentrării administrative – 2 tipuri de autorități administrative: prefectul și serviciile publice
deoncentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.
Administrație publică:
 sens funcțional, material = activitate desfășurată de anumite autorități
 sens organic = când ne referim la organele care realizează activitatea

§ 3. Noțiunile de autoritate a administrației publice, autoritate publică, instituție publică,

putere publică, interes public, serviciu public și putere discreționară
Evocarea celor 2 sensuri ale noțiunii de administrație publică – problema organismelor ce o
înfăptuiesc = structuri administrative, sau autoritate a administrației publice, sau organ al
administrației publice.
Spre deosebire de Constituțiile socialiste, actuala Constituție utilizează cu predilecție
noțiunea de autoritate a administrației publice, mai puțin pe cea de organ al administrației
publice; una și aceeași categorie juridică = structurile care înfăptuiesc administrația.
Autoritățile administrației publice – rezolvă problemele cotidiene ce apar în viața socială,
adoptă măsurile operative pentru satisfacerea nevoilor membrilor societății, contribuind la
realizarea progresului social.
Categoria autorităților administrației publice intră în sfera mai largă a autorităților publice.
Instituție publică = structurile subordonate sau în coordonarea unor autorități ale
administrației publice, care funcționează din venituri bugetare, dar și din surse extrabugetare (ex:
instituțiile de învățământ de stat, Academia Română și institutele de cercetare din subordinea
acesteia = instituții publice ≠ autorități publice)
 instituțiile publice desfășoară servicii publice fundamentale
 în raporturi de subordonare ierarhică față de autoritatea care le-a înființat
 după cum serviciul public pe care-l prestează servește colectivitatea:
o de interes național
o de interes local
 în doctrina și legislația interbelică – stabiliment public
o s-a impus și noțiunea de stabiliment de utilitate publică = persoana juridică privată
autorizată de administrația publică să presteze un serviciu public prin exercitarea
unei activități de interes general
o stabilimentele publice și stabilimentele de utilitate publică – persoane morale/
juridice de drept administrativ
 noțiunea de stabiliment de utilitate publică – înlocuită în prezent cu cea de instituție de
utilitate publică
Putere publică – măsurile de aplică direct, iar în cazul în care nu sunt respectate, beneficiază
de forța de constrângere a statului.

2
 Interesul public – depinde de scopurile politice.
Serviciu public – în doctrina franceză – 3 tipuri de semnificații:
 instituțională
 juridică
 ideologică
Putem distinge și în cazul serviciului public 2 sensuri: un sens material, funcțional și un sens
organic (= întreprinderea girată de administrație prin care se satisface o necesitate de interes
public).
Încă din perioada interbelică – trăsăturile serviciului public:
 continuitatea
 egalitatea tuturor în fața lui
 necesitatea adaptării lui la nevoile utilizatorilor
În prezent, sunt adăugate și principiile eficienței și eficacității serviciului public.
Teoria conceptelor juridice nedeterminate – noțiuni a căror interpretare e lăsată la libera
alegere; a permis dezvoltarea teoriei puterii discreționare a administrației, dincolo de care se
ajunge la exces de putere.
Art. 2, alin. (1), lit. n) din Legea contenciosului administrativ – excesul de putere
Caracterul oricărei activități de natură administrativă de a constitui un fapt administrativ, un
fenomen administrativ, înțeles ca specie a fenomenului social.