Simptomele mai importante în neurologie.

Paralizia este imposibilitatea de a executa o mişcare în teritoriul unui muşchi, al unui segment al corpului.
Deosebim doua feluri de paralizii:
paralizia dată de lezarea celulei nervoase motorii din măduva spinării; este o paralizie limitată la
teritoriul muscular pe care îl inervează etajul respectiv al măduvei.
paralizia dată de lezarea fasciculului piramidal care îşi are originea în scoarţa cerebrală; această paralizie
prinde de obicei o jumătate de corp (hemiplegie), fiind suprimată numai mişcarea voluntară.
Tulburările de sensibilitate sunt produse de inflamaţia sau lezarea traumatică a diferitelor formaţiuni
(nervi, fascicule nervoase) care transmit sensibilitatea. Deci, orice leziune a acestor fibre, începând de la
piele până la scoarţa lobului parietal, pot duce la tulburări de sensibilitate ca:
cefaleea, datorită fie iritării nervilor pielii capului, fie a meningelor sau vaselor creierului.
nevralgia, durere datorită lezării unui nerv periferic, limitată la teritoriul care corespunde nervului
suferind.
parestezia, o senzaţie anormală care nu corespunde cauzei care a produs-o (de exemplu, senzaţia de
furnicături sau de arsuri în picioare în anumite boli ale nervilor – polinevritele – sau senzaţia de arsură de
o anumită parte a corpului, pe care o simte bolnavul când este atins cu un obiect rece). Când se produce o
întrerupere prin distrugerea fibrelor care transmit sensibilitatea apare o diminuare sau chiar o lipsă totală
de sensibilitate pentru teritoriul corespunzător (hipoestezie, anestezie).
Sindromul extrapiramidal este produs de lezarea lenticulari (formaţiuni cenuşii situate sub scoarţa
emisferelor cerebrale), care controlează mişcările automate şi totodată şi tonusul muşchilor
corespunzători. De aceea, tulburările în cadrul acestui sindrom se caracterizează prin apariţia de mişcări
involuntare şi modificarea tonusului muscular (scăderea tonusului – hipotonie; creşterea tonusului –
hipertonie). Tipurile mai importante de mişcări involuntare care pot apărea în lezarea nucleilor lenticulari
sunt:
mişcarea parkinsoniană, mişcare ritmică care mimează număratul banilor;
mişcarea coreică, mişcare dezordonată ca în coreea acută;
mişcarea atetozică, mişcare şerpuitoare, mai ales la mâini şi la picioare (se observă în special la unii copii
care au avut encefalită).

Bolile neurologice mai frecvente

Bolile vasculare ale creierului

Ramolismentul cerebral. Astuparea unei artere a creierului ca zona irigată de acest vas să se modifice
(ramolisment). Cauzele sunt multiple: ateroscleroza vaselor cerebrale, hipertensiunea arterială, inflamaţia
şi îngroşarea arterelor (produse de sifilis şi alcool), un cheag de sânge, o tumoare cerebrală care apasă o
arteră a creierului. Frecvenţa cea mai mare se întâlneşte la oamenii în vârstă cu tulburări vasculare.
Substanţa nervoasa cerebrală, fiind deosebit de sensibilă la lipsa de sânge se mortifică foarte repede, în
circa cinci minute. Deoarece ramolismentul cuprinde de obicei fascicul piramidal din creier, se vor
produce paralizii de o anumită parte a corpului (hemiplegie). Instalarea ramolismentului nu duce
întotdeauna la pierderea cunoştinţei, bolnavul asistând conştient la instalarea paraliziei membrelor sale.
Distrugerea de ţesut cerebral este ireversibilă. De aceea, tratamentul trebuie început cât mai repede pentru
a limita această distrugere. Ca principiu general bolnavul trebuie să stea culcat, să nu fie deplasat. Dacă
accidentul a survenit acasă este preferabil ca bolnavul să nu fie internat în spital (deplasarea agravează
boala). Dacă accidentul s-a petrecut pe stradă este bine ca bolnavul să fie internat într-un serviciu de
specialitate (neurologie). Tratamentul de urgenţă este simptomatic, el constând din depletive (substanţe
care diminuează infiltraţia cu lichid a creierului), vasodilatatoare, vitamine. Apoi, în raport cu cauza
(afecţiune cardiacă, infecţie, tumoare, ateroscleroză cerebrală), se dau tratamentele corespunzătoare. Ceea
ce este foarte important şi stă în putinţa familiei este prevenirea unor asemenea accidente care, de cele mai
multe ori, transformă bolnavul într-un infirm, pentru oamenii în vârstă, în special, sunt necesare o
alimentaţie uşoară, evitarea abuzurilor alimentare, evitarea emoţiilor, oboselii, tratarea corectă a bolilor
cardio-vasculare.
 2

Infecţiile sistemului nervos

Encefalita epidemică (encefalita letargică von Economo) se manifestă prin temperatură mare, somnolenţă
accentuată, uneori cu insomnie în timpul nopţii, de multe ori însoţită de o paralizie a muşchilor ochilor
(dând naştere la strabism şi diplopie – vedere dublă). Produce lezări în diferite zone ale creierului, care se
vindecă sau pot rămâne ca sechele ale bolii. De multe ori boala este considerată ca o gripă şi bolnavul
aparent se face bine. După un timp, uneori chiar după mai mulţi ani apare însă forma ei cronică,
“parkinsonismul postencefalitic”. În această perioadă, tratamentul nu poate face altceva decât să
amelioreze suferinţa bolnavului: mişcările involuntare pe care le prezintă bolnavul, hipertonia muşchilor
care duce la încetinirea tuturor mişcărilor. Boala este datorată unui virus care se dezvoltă în substanţa
cenuşie a creierului şi mai ales în formaţiunile extrapiramidale
Zona Zoster este o inflamaţie virotică a nervilor periferici, de obicei limitată la teritoriul unui singur nerv.
Mai frecvent prinde nervii intercostali sau ramura superioară a trigemenului, care dă sensibilitatea ochiului
şi frunţii. În teritoriul nervului respectiv, pielea devine foarte dureroasă, se înroşeşte, apar băşicuţe
caracteristice, apoi cruste care se usucă şi cad, pielea rămânând un timp pigmentată mai intens. Boala nu
este gravă. Rareori se complică printr-o infecţie a creierului. Tratamentul constă în igiena pielii inflamate
şi pudrarea ei cu sulfamide. Când durerile sunt insuportabile se aplică roentgenterapia în doze
antiinflamatoare, în teritoriul ganglionilor rahidieni corespunzători.
Turbarea (rabia) este o infecţie foarte gravă, totdeauna mortală la apariţia bolii declarate. Ea se datoreşte
virusului transmis prin muşcătura animalelor turbate. De la locul muşcăturii, virusul ajunge în creier, unde
se dezvoltă. Singurele măsuri cu adevărat eficace sunt acele de prevenire: stârpirea câinilor vagabonzi,
vaccinarea câinilor necesari, vaccinarea persoanelor muşcate de un animal turbat. Vaccinarea imunizează
pe cel muşcat înainte de apariţia primelor semne de boală.
Meningitele sunt infecţii localizate pe învelişurile creierului.
Majoritatea microbilor pot să infecteze meningele: streptococul, stafilococul, pneumococul , bacilul
tuberculozei, spirocheta sifilisului precum şi un număr mare de virusuri. Simptomele sunt alarmante:
temperatură mare, frison, durere de cap, fotofobie (bolnavul nu poate suporta lumina) şi întepenirea cefei.
Tratamentul este strict individualizat după microbul care a dat boala: sulfamide şi antibiotice în cantităţi
mari.
Encefalopatiile infantile sunt urmele lăsate de o boală a creierului copilului, încă din perioada embrionară,
din timpul naşterii sau după naştere. Bolile din această perioadă sunt însoţite de tulburări ca: hemiplegii,
paraplegii, tulburări extrapiramidale (mişcări involuntare), tulburări psihice (de la debilitate psihică până
la demenţă), epilepsie. În perioada embrionară, sifilisul, alcoolismul părinţilor, rubeola mamei, anemia
gravă şi bolile cardiace grave ale mamei pot leza creierul fragil al copilului. În timpul naşterii dăunează
prelungirea travaliului, care duce la scăderea irigaţiei creierului copilului, naşterea cu forcepsul,
circularele de cordon ombilical (cordonul ombilical se poate strânge în jurul gâtului fătului, la naştere
tulburând circulaţia sângelui spre creier). În perioada postnatală, alimentaţia artificială neştiinţifică şi
tulburările în nutriţia copilului, meningitele şi encefalitele microbiene sau virotice contractate de copil pot
duce la leziuni ale creierului încă în formare. În general, encefalopatia infantilă este o stare cronică şi
ireversibilă. In unele cazuri, mijloacele de reeducare în şcoli speciale pot ajuta mult copilul în însuşirea
unor deprinderi necesare sau a unei meserii care să-l facă util societăţii. În unele cazuri (epilepsia),
tratamentul poate face ca tulburările bolnavului să dispară sau să diminueze. Iată motive serioase ca
persoanele care vor să dea naştere unui copil să se gândească la răspunderea mare pe care o au: sifilisul să
fie tratat la timp şi înainte de conceperea copilului; să nu se abuzeze de băuturi alcoolice mai ales în
timpul concepţiei copilului; mama să se ferească de boli în timpul sarcinii, să se hrănească substanţial şi
cât mai complet, să nu facă eforturi fizice sau intelectuale exagerate, să se controleze din timp la medic
pentru a se descoperi vreo strâmtoare de bazin care va îngreuna sarcina; naşterea să se facă numai în
spitalele special amenajate, unde mama va învăţa cum trebuie şi când trebuie hrănit sugarul, va înţelege
mai bine cât este de necesară curăţenia perfectă a copilului (care va fi astfel ferit şi de alte boli ce pot avea
urmări grave mai devreme sau mai târziu).

Bolile degenerative ale sistemului nervos

2
 3

Miopatiile sunt boli degenerative cu localizare în muşchi care treptat se atrofiază şi imobilizează bolnavul
la pat. Atrofia începe de obicei de la muşchii spatelui şi apoi prinde muşchii picioarelor şi mâinilor. De
multe ori boala atinge mai mulţi fraţi sau se găsesc cazuri asemănătoare în familie.
Miotonia este o boală care se manifestă prin efortul care îl face bolnavul să-şi desfacă pumnul sau fălcile
încleştate. După câteva încercări, contractura cedează şi mişcarea se execută relativ normal. În afară de
această tulburare pot apărea atrofii sau hipertrofii globale ale muşchilor, căderea părului, atrofia
testiculelor sau a ovarelor. Greutatea în decontractaţie s-ar datori unei produceri mai mari de acetilcolină,
substanţă care are rolul să declanşeze contracţia musculară.
Miastenia se manifestă invers miotoniei. Este o oboseală musculară care se accentuează către seară. Dacă
oboseala este localizată în muşchii respiratori, respiraţia este foarte dificilă; dacă se localizează în muşchii
deglutiţiei, bolnavul înghite greu, sau se poate îneca cu mâncarea.

Tumorile sistemului nervos

Tumorile cerebrale se pot dezvolta fie din însăşi substanţa nervoasă (diferite tipuri de glioame) fie din
învelişurile creierului (meningioame), fie ca metastaze. Aceleaşi semne pot fi date şi de infecţii
circumscrise în anumite zone ale creierului, ca: abcesele cerebrale (ca urmare a unei infecţii plecate de la
ureche sau de la furunculii feţei), tuberculomul cerebral (infecţie plecată de obicei de la un focar
tuberculos pulmonar) şi chistul hidatic. Deoarece se dezvoltă fie în interiorul craniului, fie în interiorul
canalului vertebral, organe care nu se pot destinde, tumorile apasă şi lezează substanţa nervoasă. Pot
apărea hemiplegii, paralizii ale nervilor cranieni, tulburări de vedere, epilepsie, însoţite de cefalee,
vărsături şi tulburări psihice de diferite grade. Tulburările apar progresiv, pe măsură ce tumoarea se
dezvoltă. Radiografia craniană poate să arate uneori locul unde se găseşte tumoarea prin apariţia de
calcificări anormale, lărgirea suturilor oaselor craniene la copil, mărirea sau distrugerea şeii turceşti în
tumori ale hipofizei. Uneori este nevoie de multiple analize, ca arteriografia vaselor creierului sau
electroencefalograma, pentru a se preciza existenţa şi sediul tumorii. Rezultatul intervenţiei chirurgicale
este cu atât mai bun cu cât tumoarea s-a dezvoltat mai spre suprafaţa creierului şi cu cât este mai
delimitată faţă de substanţa nervoasă din jur.

Epilepsia

Este o manifestare anormală a sistemului nervos central, caracterizată prin crize paroxistice de diferite
feluri. Ea poate avea o cauză bine determinată (epilepsia simptomatică) sau să ţină de alterarea funcţiilor
unor celule nervoase din creier. Se manifestă sub diferite forme:
Epilepsia generalizată (criza majoră de epilepsie) începe de obicei printr-o anumită senzaţie care precede
criza (aura), apoi brusc bolnavul îşi pierde cunoştinţa, cade şi tot corpul se contractă, în timp ce faţa i se
învineţeşte (faza tonică). După câteva secunde, bolnavul începe să se zbată ritmic (circa 30 secunde), îi
apar spume la gură, îşi muşcă limba, pierde urina şi fecalele (faza clonică), apoi adoarme. La trezire nu-şi
aminteşte nimic din toată această criză.
Epilepsia focală este o formă de epilepsie care apare tot în crize. Durează câteva minute şi poate îmbrăca
aspecte diferite: crize motorii localizate (mişcări involuntare într-un membru sau o jumătate a corpului);
crize senzitive (amorţeli, furnicături, arsuri într-un membru sau pe o jumătate de corp); crize senzoriale
(halucinaţii auditive sau vizuale).
Absenţele de tip epileptic constau în pierderea cunoştinţei pentru câteva sau mai multe secunde, fără ca
bolnavul să cadă. La revenire, el îşi reia activitatea din stadiul de unde a întrerupt-o.
Echivalenţele epileptice sunt cele mai polimorfe crize. Pe un fond de diminuare mai mică sau mai mare a
cunoştinţei pot apărea o serie de tulburări, ca: dromomanie (bolnavul face diferite drumuri, dar la trezire
nu ştie ce s-a întâmplat cu el); senzaţii bruşte de frică sau de agitaţie psihică mare, fără motiv; senzaţie
bruscă de rătăcire.
Cauzele epilepsiei la copil sunt numeroase: sifilisul şi alcoolismul părinţilor, bolile cardiace grave ale
mamei (în timpul sarcinii duc la tulburarea oxigenării creierului copilului), rubeola mamei în timpul

3
 4

sarcinii etc.; la adult, alcoolismul, sifilisul, traumatismele la cap, infecţiile diferite ale creierului şi
meningelor, ateroscleroza cerebrală, tumorile creierului pot fi cauzele apariţiei epilepsiei. Uneori se
observă o predispoziţie de a face epilepsie la cei care au în familie bolnavi epileptici.
Epilepsia este o boală gravă. Fiecare criză poate pune viaţa bolnavului în pericol, nu atât prin criza însăşi,
ci prin accidentele care se pot produce: fracturi (mai ales ale craniului), înec (dacă criza a survenit când
bolnavul se găseşte în apă), arsuri grave (dacă se află lângă foc). Crizele repetate produc leziuni, deşi
foarte mici, însoţite de distrugeri de ţesuturi nervoase. Epilepsia este o boală în care, dacă bolnavul
respectă cu stricteţe indicaţiile medicului, el poate duce o viaţă normală, iar crizele pot fi înlăturate de
multe ori pentru toată viaţa. Alcoolul, agravând frecvenţa şi intensitatea crizelor de epilepsie, se interzice
cu desăvârşire. De asemenea, eforturile fizice şi psihice prea mari sunt contraindicate. Se va asigura
timpul de odihnă şi somn. Tratamentele sunt foarte numeroase, în raport cu particularităţile bolii. În
principiu, medicamentul prescris va fi luat toată viaţa în ritmul recomandat (întreruperea bruscă a
tratamentului poate declanşa noi cruze de epilepsie). Uneori, insuflaţia de aer în spaţiul subarahnoidian
poate înlătura pentru mult timp crizele epileptice.
Comele

Comele sunt complicaţii grave ale multor boli. Se caracterizează prin pierderea cunoştinţei şi imobilizarea
bolnavului. În această stare numai respiraţia şi circulaţia sanguină sunt păstrate dar mult tulburate şi ele.
Cauzele mai importante ale comelor sunt: hemoragia cerebrală; ramolismentul cerebral; traumatismele
craniene mari; infecţiile generale (septicemiile);diabetul netratat; hipoglicemia (prin tumori ale
pancreasului – aşa-numitul adenom insular – sau după tratament exagerat cu insulină în diabet); epilepsia
(după crizele majore); hipertensiunea (prin edem cerebral); insuficienţa gravă hepatică; intoxicaţiile
medicamentoase cu somnifere, morfină, beladonă, stricnină; uremia (la bolnavii cu nefrită cronică gravă).
Coma necesită îngrijiri imediate şi tratamentul bolii care a determinat-o. În asemenea cazuri va fi chemat
de urgenţă medicul. Orice întârziere comportă un risc.