�n putine locuri, si acelea sunt mai ales filocalice, se constata

ca starea launtrica are un rol determinant �n structurarea perceptiei

si �n procesul �ntelegerii mele. Pentru ca nu e de ajuns sa stiu, ca
sa fiu. Aproape ca nici ceea ce fac nu e de ajuns, desi fapta patrunde
mai mult, daca e repetata, cu toate ale ei, �n solul vietii mele.
E esential si ceea ce simt, si felul cum g�ndesc si, mai ad�nc dec�t
acestea, st�nd cumva la radacina lor, este esentiala coloratura starii
launtrice. Din ad�ncul ei porneste lantul g�ndurilor, care ma poate
trage �n afara, departe de cele ziditoare. �n starea interioritatii
mele sta ascunsa si dispozitia cea buna, care ma face sa �ncordez
ochiul launtric, ca el sa caute catre cele �nalte si frumoase.

De aceea, pentru a fi mai precisi, nu ne zideste doar ceea ce facem,

ci si ceea ce g�ndim, si modul cum g�ndim, si ceea ce simtim, si
modul cum simtim, si, �n fine, ceea ce traim, nu doar ca rezultat al
unei experiente din afara, ci �mpreuna cu partea interioara, cu acel
complement launtric ce �nsoteste �ntreaga experienta. Starea launtrica
are o contributie cognitiva. Si, pentru a nu distorsiona �ntelegerea
mea asupra celor din afara, e necesara o ecologizare a vietii
interioare, o degajare de toate continuturile ei toxice. Omul si
lumea trebuie sa intre �ntr-o convalescenta spirituala, dupa ce omul
va fi �nteles ca a traversat o coma a placerii cauzata de o
hipertrofiere a poftei si de un exces comportamental, anume consumul
excesiv. Consum�nd lumea, el nu e tentat sa epuizeze doar resursele
ei, ci se apropie el �nsusi de oboseala cronica. Nu e vorba neaparat
de acea oboseala cronica ce e constatata �n mod obisnuit �n practica
medicala.