UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Instalatii de obtinere a biodieselului

 
 Cuprins

Capitolul I. Notiuni introductive despre biodiesel......................................................................3

1.1. Istoric...................................................................................................................................3
1.2. Chimismul biodieselului......................................................................................................5
1.3. Relaţia dintre compoziţia materiei prime şi caracteristicile biodieselului...........................7
1.4. Situatia pe plan intern si extern privind utilizarea biodieselului..........................................9
1.4.1. Orientări,direcţii,obiective cunoscute,studiul existent......................................................9
1.4.2. Situaţia pe plan extern.......................................................................................................9
1.4.3. Situaţia pe plan intern.....................................................................................................10
Capitolul II. Uleiuri vegetale (soia) – obtinerea biodieselului..................................................10
2.1. Utilizarea combustibililor pe bază de uleiuri vegetale în alimentarea motoarelor diesel. .10
2.2. Avantajele utilizării uleiurilor vegetale..............................................................................12
2.3. Corelarea unor proprietăţi caracteristice ale motorinei cu ale uleiurilor vegetale.............13
Capitolul III. Tehnici de extracţie a uleiului vegetal (din soia)...............................................16
Capitolul IV. Biodiesel..............................................................................................................17
4.1. Obtinerea biodieselului prin cataliza bazica......................................................................17
4.2. Cataliza acidă şi combinarea catalizei acide cu cea bazică................................................19
4.3. Substanţe reziduale şi produse secundare..........................................................................21
4.4. Avantajele si dezavantajele biodieselului...........................................................................23
4.4.1. Avantajele biodieselului..................................................................................................23
4.4.2. Principalele dezavantaje ale biodieselului......................................................................24
4.5. Performanţele biodieselului în motoarele diesel................................................................24
Bibliografie...............................................................................................................................26

2
 Capitolul I. Notiuni introductive despre biodiesel

1.1. Istoric

Biodieselul reprezintă o sursă de combustibil lichid complet regenerabil care poate fi

folosit ca o alternativă la combustibilul diesel obţinut din petrol.
Procesul de fabricaţie a combustibililor din materii prime regenerabile se utilizează
inca din anii 1800 iar principiile in mare sunt aceleaşi de astăzi. Istoria biodieselului este mai
mult politica si economica decât tehnologica. Inca de la începutul secolului XX începe
introducerea benzinei pentru alimentarea automobilelor. Companiile petroliere s-au văzut
obligate sa rafineze suplimentar ţiţeiul in speranţa obţinerii unui surplus de distilat de tip
benzina. Ceea ce au obţinut a fost un combustibil excelent pentru motoarele diesel la un preţ
mult mai mic decât uleiurile vegetale. Pe de alta parte folosirea resurselor regenerabile
prezenta inca de atunci o preocupare a fermierilor pe piaţa noua împreuna cu petroliştii.
Producerea biodieselului din uleiuri vegetale nu este un proces nou. Conversia
uleiurilor vegetale si a grăsimilor animale in esteri monoalkilici sau biodiesel este cunoscuta
ca tranesterificare. Duffy si Patrick au realizat transesterificarea inca de la începutul anului
1853. Totuşi motorul Diesel apare abia in anul 1893, când faimosul inventator german Dr.
Rudolf Diesel publica articolul intitulat "Teoria si Construcţia unui Motor Termic Raţional".
Acest articol descrie un motor revoluţionar in care aerul va fi comprimat cu ajutorul unui
piston la o foarte mare presiune, care va da naştere unei temperaturi ridicate ce ducea la
aprinderea combustibilului. In cazul Dr. Diesel, acest motor funcţiona cu ulei vegetal. Diesel a
primit patent pentru acest tip de motor in 1893 si i-a demonstrat funcţionalitatea in 1897.
Dr. Diesel folosind ulei de alune ca si combustibil, a expus la Paris in 1900 acest
motor(Nitsche and Wilson 1965). Datorita înaltului grad de compresie si a temperaturii mari
create, motorul era capabil sa funcţioneze cu o mare varietate de uleiuri vegetale. In 1911 la
Expoziţia Mondiala de la Paris, Dr. Diesel a pus in funcţiune motorul cu ulei de alune si a
declarat "Motorul Diesel funcţionează cu ulei vegetal si va fi de un considerabil ajutor pentru
dezvoltarea agriculturii in tarile cu acest potenţial".

3
 Figura nr 1.1. Motorul Diesel, prezentat la expozitia de la Paris de inventatorul Rudolf
Diesel

Una din primele utilizări a uleiurilor vegetale transesterificate intr-un motor are loc in
Africa de Sud înaintea celui de-al doilea Război Mondial. Numele de biodiesel(bio-in greaca-
viata si diesel motorul lui Diesel) a fost dat uleiurilor vegetale transesterificate pentru a
descrie posibilitatea utilizării lui ca si combustibil pentru motorul lui Diesel (Demir Bas
2002). Uleiul vegetal se folosea in motoarele diesel inca din anii 1920. După 1920
producătorii de motoare diesel preiau distilatul cu vâscozitate scăzuta din petrol-motorina-
mult mai ieftin si mai accesibil decât uleiul vegetal.
Reluarea experimentala a uleiului vegetal ca si combustibil alternativ are loc la
începutul anilor '80. In paralel in aceeaşi perioada se deschid mai multe instalaţii de producere
a biodieselului in Europa iar câteva oraşe importante încep folosirea biodieselului la autobuze
in locul motorinei. Mai aproape de noi Renault si Peugeot aproba utilizare biodieselului la
câteva dintre motoarele lor de autocamioane.
In fapt concurenta dintre biodiesel si motorina nu a dezvoltat un suport tehnologic
global din considerente politico-economice, cunoscut fiind ca principalii producători de
motoare si echipamente diesel au ca acţionar principal companii petroliere.
Ca termen general biodieselul poate fi definit ca un combustibil domestic regenerabil
pentru motoare diesel, derivate din uleiuri naturale. In termeni tehnici, biodieselul este un
combustibil pentru motoare diesel constând din esteri monoalkylici ai acizilor graşi derivaţi
din uleiuri vegetale si grăsimi animale. Chimic vorbind sunt in special metili sau etili esteri ai
acizilor graşi derivaţi din surse de lipide regenerabile prin procesul de transesterificare. In
mod tipic lanţuri lungi ai acizilor graşi ca: uric, palmitic, stearic, oleic, etc. din ulei de rapiţa,
de soia, de floarea soarelui, de palmier, mai recent din alge si grăsimi animale, sub forma de
amestecuri sunt convertite chimic in biodiesel prin reacţia cu metanol sau etanol in prezenta
hidroxidului de Na sau K ca si catalizator.

4
 1.2. Chimismul biodieselului

Din punct de vedere tehnic, biodieselul este un metil ester al unui acid gras. El este
obţinut, în mod obişnuit, prin reacţia lipidelor (trigliceride) cu un alcool primar (metanol) şi o
bază (hidroxid de sodiu). Acest proces se referă la procesul de cataliză bazică.

Reacţia de mai sus, cunoscută sub numele de transesterificare, duce la formare de

biodiesel şi glicerina într-un raport volumetric de 10:1. În situaţia în care materia primă
conţine valori ridicate de acizi graşi liberi, se recomandă procesul de cataliză acidă în locul
celei bazice. Când se foloseşte procesul de transesterificare, în care se folosesc baze, acizii
graşi liberi formează „săpun".
Sursele obişnuite de trigliceride folosite pentru obţinere de biodiesel le reprezintă
uleiurile din plante şi grăsimile animale. Cele mai utilizate materii prime vegetale sunt:
boabele de soia (aproape tot biodieselul făcut în SUA este obţinut din soia), canola (planta
asemănătoare rapiţei), floarea soarelui, seminţele de bumbac şi seminţele de rapiţă (cea mai
folosită materie primă din Europa). Există, în momentul de faţă, cercetări promiţătoare
referitoare la surse noi de materii prime, cum ar fi algele şi muştarul.
Glicerina rezultată în timpul procesului poate fi folosită brută sau rafinată şi
reprezintă sursa cheie de venit pentru industria biodieselului de astăzi.
La nivelul anului 2002, producţia totală de biodiesel în SUA a fost de aproximativ 75
x 10 litri, iar capacitatea naţională de producţie, de aproximativ, 208 x 106 litri biodiesel.
6

Din punct de vedere al performanţei, s-a constatat, în general, că biodieselul arde în

motoarele diesel existente fără probleme majore. De fapt, multe studii au arătat că biodieselul
arde mult mai curat.
Din punct de vedere chimic, biodieselul este un amestec de mono-alchil esteri ai
acizilor graşi obţinuţi din uleiurile extrase din plante şi /sau grăsimi animale. Atât uleiurile din
plante, cât şi grăsimile animale sunt considerate materii prime lipidice. Uleiurile din plante
cele mai folosite pentru obţinere de biodiesel conţin în cea mai mare parte acid oleic şi
linoleic.
Din punct de vedere tehnic, uleiurile vegetale crude pot fi folosite direct în motoarele
diesel. Cu toate acestea, ele au câteva caracteristici care le fac mai puţin adecvate acestui scop
(viscozitate ridicată în timpul celor mai multe condiţii de funcţionare). De fapt, când Diesel
şi-a construit motorul, el a folosit la început, drept combustibil, uleiurile vegetale. Uleiurile
vegetale folosite ca atare sunt mai puţin corespunzătoare calităţii de carburant decât cele care
sunt transformate în alcool esteri. Prin urmare, în ultimii câţiva ani, se află în curs de
dezvoltare/optimizare conversia uleiurilor crude într-un combustibil superior (biodiesel).
Astfel, numeroase tehnici de prelucrare continuă sau discontinuă, care au la bază reacţii de
cataliză acidă sau bazică, au fost testate şi dovedite a fi viabile din punct de vedere tehnic. în

5
momentul de faţă, sunt cercetate şi alte tehnici, cum ar fi cea dezvoltată de Departamentul de
Agricultură al Statelor Unite referitoare la reacţiile induse de lipaze.
În SUA, procesul predominant de producere a biodieselul este metil-transesterificarea
uleiului de soia catalizată de o bază. În acest proces, uleiul de soia reacţionează cu un alcool
primar (metanol) şi o bază (hidroxid de sodiu) pentru a forma mono-alchil-esterul unui acid
gras (în acest caz, un metil ester).
Reacţia, clasificată ca reacţie de transesterificare, este similară reacţiei de
saponificare, care se foloseşte pentru a produce săpun din acizi graşi.
Reacţia de transesterificare se realizează în reactoare închise cu alcool şi baze care se
adăugă ca un singur reactiv după ce au fost cei doi compuşi au fost amestecaţi în prealabil.În
mod real,metanolul şi baza reacţionează pentru a forma metoxid de sodiu, un compus foarte
reactiv, care scindează molecula de trigliceridă în metil-ester şi glicerina.În reactor,
substanţele sunt amestecate şi adesea încălzite la temperaturi de aproximativ 60°C pentru a
accelera reacţia (unele procese au loc la temperatura camerei). Perioada de staţionare în
reactor variază de la o oră la opt ore, în funcţie de compoziţia reactanţilor şi a condiţiilor de
reacţie. Cercetări recente arată posibilitatea reducerii timpului reacţiei de transesterificare prin
introducerea unor co-solvenţi care micşorează separarea pe faze a reactanţilor. Prin urmare,
are loc reducerea limitării transferului de masă.
În urma reacţiei se formează două faze, glicerina şi etanol/alcool, deoarece glicerina
are o greutate specifică mai mare şi nu este miscibil în biodiesel. Pentru separarea acestor
două faze, adesea, se foloseşte un vas de sedimentare sau un separator centrifug. îndată ce
glicerina este separată, se îndepărtează alcoolul din biodiesel utilizând distilarea sau
evaporarea cu detentă. În cele mai multe procese, biodieselul este purificat folosind una sau
mai multe ape de spălare. Biodieselul final satisface cerinţele Societăţii Americane pentru
Testare şi Materiale.
În afară de puritatea reactivului, factorii determinanţi ai calităţii, vitezei şi eficienţei
procesului de obţinere a biodieselului includ: temperatura, amestecarea, concentraţia şi tipul
catalizatorului, precum şi raportul alcool :ester.
Glicerina este colectată şi poate fi vândută şi utilizată ca materie primă pentru alte
procese sau poate fi rafinat pentru a fi vândut industriei farmaceutice. Biodieselul şi alcoolul
sunt separate cu recircularea alcoolului în cadrul instalaţiei. Biodieselul colectat este supus, în
continuare, procesului de purificare care constă din spălare cu apă, distilare, uscare şi filtrare.
Din punct de vedere energetic, biodieselul are aproximativ 85% din potenţialul
energetic al combustibilului diesel din petrol. Când biodieselul este amestecat cu motorina din
petrol la valori mai mici de 20%, amestecurile se comportă, în general, ca şi dieselul
convenţional.
Din punct de vedere al protecţiei mediului, biodieselul poluează mult mai puţin decât
motorina din petrol, cu reduceri semnificative ale cantităţilor de substanţe poluante, cu
excepţia nivelurilor puţin mai ridicate ale NOx (până Ia 5%). În cazul scurgerilor în mediul
înconjurător, biodieselul este inofensiv pentru zona respectivă deoarece este biodegradabil.
Din contră, motorina convenţională reprezintă o ameninţare pentru ecosistem deoarece multe
dintre componentele dieselului din petrol sunt canceroase şi persistente.

1.3. Relaţia dintre compoziţia materiei prime şi caracteristicile biodieselului

6
 Tipul de acizi graşi şi concentraţia lor depind de tipul de materie primă. Uleiul de soia
este principala materie primă din care se obţine biodieselul în SUA. În America de Sud, uleiul
de cocos este folosit pentru a produce biodieselul, în timp ce în Europa uleiul de rapiţă este
principala materie primă. Compoziţia şi caracteristicilor acestor uleiuri depind mult de clima
în care ele sunt crescute.
Tipul şi concentraţia acizilor graşi din materia primă determină, în mod direct, câteva
dintre proprietăţile cheie ale biodieselului. Combustibilul diesel convenţional este format din
lanţuri lungi de hidrocarburi, neramificate, Unul dintre motivele importante pentru care
biodieselul este un substitut adecvat pentru dieselul din petrol este faptul că acesta constă din
lanţuri, lungi neramificate de acizi graşi.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale oricărui combustibil diesel este cifra
cetanică, care este o măsură a calităţii de aprindere a dieselului. Calitatea de aprindere este
direct legată de timpul de întârziere la aprindere al combustibilului, respectiv cu cât este mai
scurt timpul de întârziere la aprindere cu atât este mai mare numărul cetanic. Hidrocarburile
saturate, cu catenă lungă şi neramificate au numere cetanice ridicate, în timp ce hidrocarburile
ramificate şi cele aromatice au numere cetanice mici. Cu toate acestea, numerele cetanice prea
mari sau prea mici pot duce, în ambele cazuri, la o ardere incompletă. Cei mai mulţi
producători de motoare recomandă o cifră cetanică între 40 şi 50. Dacă o materie primă este
compusă, în special, din acizi graşi saturaţi, biodieselul derivat din această materie primă ar
putea avea o cifră cetanică prea ridicată. Dacă, din contră, materia primă este compusă din
acizi graşi în cea mai mare parte nesaturaţi, atunci cifra cetanică a biodieselului ar putea fi
prea mică.
Două alte proprietăţi importante ale unui carburant sunt temperatura de tulburare şi
căldura de combustie. Temperatura de tulburare este temperatura la care combustibilul devine
tulbure din cauza formării cristalelor de ceară, iar căldura de combustie este căldura care se
eliberează atunci când arde o anumită cantitate de materie. Ambele caracteristici sunt direct
legate de nivelul de saturare şi de numărul de atomi de carbon al acizilor graşi. În general, cu
cât un acid gras devine mai saturat sau dacă numărul de atomi de carbon din catenă creşte,
atunci temperatura de tulburare şi căldura de combustie cresc şi ele.
Punctul de lichefiere este parametrul indicator al proprietăţilor de curgere a biodieselului
la temperaturi scăzute. O valoare ridicată a acestui parametru ar putea limita utilizarea
biodieselului în regiunile cu climă rece. Temperatura de lichefiere este direct corelată cu
compoziţia uleiurilor sau a grăsimilor animale. Grăsimile animale au un conţinut ridicat de
acizi graşi saturaţi şi o valoare relativ ridicată a punctului de lichefiere. Din contră, acizii graşi
din uleiurile vegetale sunt, în cea mai mare parte, nesaturaţi ceea ce conferă performanţe mai
bune pe vreme rece. Tabelul 9. compară compoziţia uleiurilor materiilor prime potenţiale
pentru producerea de biodiesel din Mississippi, incluzând grăsimile reziduale din industria de
prelucrare a cărnii.
După cum se poate vedea în tabel, uleiurile din seminţe conţin peste 70% acizi graşi
nesaturaţi în comparaţie cu aproximativ 50% cât conţin grăsimile reziduale din industria de
prelucrare a cărnii.
Prin urmare, compoziţia materiei prime joacă un rol important în determinarea
compatibilităţii unei materii prime pentru procesul de producţie a biodieselului.

7
 Materii prime
Seminţe Boabe Tărâte Grăsimi1
Acid gras Porumb1 Sorg3
bumbac soia1 Orez2 reziduale
C-12:0 0,1
C-14:0 0,7 0,1 0,49 0,1 3,2
C-14:l 0,9
C-15:0 0,5

8
 C-16:0 21,6 10,6 13,89 10,9 14,0 24,3
C-16:l 0,6 0,1 0,2 3,7
C-17:0 0,1 1,5
C-17:l 0,1 0,8
C-1S:0 2,6 4,0 2,01 2,0 2,1 18,6
C-18:l 18,6 23,3 43,60 25,4 31,0 42,0
C-18:2 54,4 53,7 36,60 59,6 49,0 2,6
C-18:3 0,7 7,6 1,17 1,2 2,7 0,7
C - 20:0 0,3 0,91 0,4 0,2
C-20:l 0,3
C-22:0 0,3 0,1
Tabel 1.1. Compoziţia uleiului din materiile prime folosite în Mississippi

Când biodiselul se foloseşte drept carburant fără a fi amestecat cu motorina din petrol el
se numeşte biodiesel „curat". Totuşi, cel mai des este vândut pe piaţă în amestec cu motorina.
Un amestec de 20 % biodiesel şi 80% motorină se găseşte pe piaţă sub numele de B20. Este
important de notat că atât Agenţia de Protecţia Mediului, cât şi Departamentul de Energie din
SUA clasifică B20 ca un combustibil alternativ. Biodieselul nu trebuie confundat cu
combustibilul în curs de dezvoltare care este amestecul de etanol şi motorină (E-diesel), care
nu conţine biodiesel, dar care conţine etanol şi motorină.

Materii prime aflate în cercetare

Alegerea materiei prime este probabil decizia cea mai importantă de luat în cadrul
procesului de fabricaţie, deoarece costul materiei prime reprezintă, în mod obişnuit, 60 - 80%
din costul total de producţie. De asemenea, disponibilitatea pe termen lung a materiei prime
este un element care trebuie luat în consideraţie atunci când se face selecţia reactanţilor. în
plus, în timpul realizării planului de afaceri, trebuie să se ţină cont de felul în care creşterea
pieţei de biodiesel influenţează costurile pe viitor ale materiei prime (şi a glicerinei).
Nu este surprinzător că în America de Nord, materia primă cea mai folosită pentru
fabricare de biodiesel este uleiul de soia, având în vedere că acesta reprezintă 75% din totalul
uleiurilor vegetale obţinute anual în această ţară. La nivelul anului 2002, uleiul de soia (8,3 x
10" kg) este urmat, în ordine descrescătoare, de uleiul de porumb (1,08 x 10 9 kg), uleiul de
seminţe de bumbac (458 x 106 kg), de floarea soarelui (453 x 106 kg) şi de alune americane
(99,8 x 106 kg).
Cele mai obişnuite uleiuri folosite ca materie primă, în procesul de fabricare a
biodieselului, sunt cele de soia, de canola, porumb, rapiţă şi de palmier, Noile uleiuri de plante
potenţiale pentru acest proces includ: uleiul din seminţe de muştar, alune americane, floarea
soarelui, alge şi seminţe de bumbac.

1.4. Situatia pe plan intern si extern privind utilizarea biodieselului

1.4.1. Orientări, direcţii, obiective cunoscute, studiul existent

9
 Combustibilii fosili de tipul ţiţeiului şi gazelor naturale sunt în prezent una dintre
principalele surse energetice exploatate ale planetei. Conform ultimelor evaluări, rezervele
certe de ţiţei sunt de cea. 1000 miliarde barili. Se estimează că la nivelul actual de consum,
rezervele de ţiţei ar putea acoperi necesarul mondial pentru cel mult 44 ani. Resursele fosile
sunt neuniform repartizate pe glob şi limitate cantitativ, în timp ce consumul anual este în
creştere. Analizând distribuţia pe glob a rezervelor de titei, s-a constat o situaţie alarmantă în
unele zone mari consumatoare de derivaţi petrolieri, ca spre exemplu Europa de vest

1.4.2. Situaţia pe plan extern

Pe plan internaţional, scăderea rezervelor de ţiţei şi majorările consecutive ale preţului

acestuia, au creat premize favorabile abordării fabricaţiei de combustibili alternativi.
În acelaşi sens benefic acţionează şi legislaţiile antipoluare, care limitează sever
cantitatea de noxe din gazele de eşapament ale motoarelor cu ardere internă. Oxizii de azot şi
de sulf, fumul şi hidrocarburile incomplet arse din gazele eşapate de motoarele care utilizează
combustibili clasici, sunt agenţi poluanţi majori ai atmosferei. De asemenea, acumularea în
atmosferă a bioxidul de carbon rezultat din arderea combustibililor clasici, contribuie la
amplificarea efectului de seră. Se impunea astfel realizarea unor combustibili alternativi prin a
căror ardere să se diminueze sensibil cantitatea de noxe evacuate în atmosferă, şi prin
utilizarea unor resurse de materii prime regenerabile să se elimine efectul de seră datorită
acumulării de bioxid de carbon în atmosferă.
În S.U.A. protejarea rezervelor strategice de ţiţei şi asigurarea protecţiei mediului
ambiant, constituie factori determinanţi ai politicii administraţiei de stat. întreprinderile
particulare şi sectorul public au reacţionat la dependenţa (din punct de vedere al aprovizionării
cu ţiţei) de ţările OPEC, încă din anul 1973. În 1993, Bank of America era proprietara celui
mai mare parc de vehicule particulare din lume, care funcţionau cu combustibili alternativi. O
soluţionare pozitivă a acestor probleme s-a ivit o dată cu introducerea în fabricaţie a
combustibililor pentru motoarele diesel, obţinuţi prin chimizarea uleiurilor vegetale. în
prezent, clasica dar poluanta motorină poate fi înlocuită cu succes de astfel de biocombustibili
ecologici fără a fi nevoie de modificări ale motoarelor diesel. Produsele respective care s-au
impus cu rapiditate pe piaţă şi sub diverse denumiri ca biodiesel, petrole vert, LKW diesel,
se pot achiziţiona de la benzinării din ţări ale Europei şi S.U.A., la aceleaşi preţuri cu cel al
motorinei (în unele locuri chiar uşor mai scăzute). Un exemplu tipic de astfel de
biocombustibil, are la bază esteri metilici obţinuţi prin metanoliza trigliceridelor conţinute în
uleiul de rapiţă. Pe plan internaţional au existat şi există numeroase preocupări legate de
obţinerea şi utilizarea combustibililor alternativi din uleiuri vegetale. Preocupări de acest gen
deja există în multe ţări europene. Astfel, în anul 2000 în 10 ţări din Europa funcţionau
instalaţii producătoare de biocombustibili diesel, obţinuţi prin procesarea chimica a uleiurilor
vegetale, cu o capacitate totală de 1.210.000 t/an,
“Biodieselul" este un produs „domestic", un combustibil ,re-înnoibil" periodic, care
poate fi utilizat în motoare diesel care nu necesită modificări asupra sistemului de alimentare.
Este un produs sigur, biodegradabil reducând serios -produşii poluanţi ca: cenuşa, particulele
solide, monoxidul de carbon, hidrocarburile şi noxele. Performanţele, cerinţele legate de
stocare precum şi cele legate de întreţinere sunt similare combustibililor petrolieri. Biodieselul
nu conţine aromatice şi nici sulfuri, are o cifră cetanică destul de ridicată şi are calităţi de
10
ungere superioare combustibilului petrolier. în plus, de exemplu în S.U.A., utilizatorii pot
beneficia de credite acordate de EPAct (Energy Policy Act), deci printr-o politică la nivel
guvernamental.

1.4.3. Situaţia pe plan intern

Având în vedere diminuarea producţiei proprii de ţiţei a României, cât şi epuizarea

rezervelor sale într-un viitor apropiat, se impune cu stringenţă realizarea unor combustibili
alternativi având la bază materii prime provenite din resurse regenerabile, de tipul uleiurilor
vegetale.
Necesitatea reducerii poluării mediului datorită gazelor de eşapament, cât şi alinierea la
normativele Uniunii Europene în acest domeniu, recomandă de asemenea înlocuirea motorinei
cu un combustibil ecologic.
În România nu există instalaţii industriale producătoare de biocombustibili din uleiuri
vegetale, iar cercetările în domeniu sunt în fază incipientă.
La noi în institut s-a încercat obţinerea biodieselului, cu rezultate neconvingătoare din
punct de vedere al separării şi purificării.
În prezent, în ţară colaborăm cu ICECHIM în ceea ce priveşte aplicaţiile pe motoarele
diesel indigene. De asemenea, suntem la început de drum într-o colaborare internaţională într-
un parteneriat din care fac parte: MAŞTER SA Bucureşti, Universitatea „Politehnica"
Bucureşti, Universitatea Tehnica din Perugia şi Universitatea din Torino, prin care urmărim
realizarea unor modele de simulare numerică a funcţionării motorului alimentat cu biodiesel,
precum şi dezvoltarea unor metode de evaluare a diverşilor biocombustibili obţinuţi din
uleiuri vegetale şi din uleiuri arse rezultate în industria „Fast Food".

Capitolul II. Uleiuri vegetale (soia) – obtinerea biodieselului

2.1. Utilizarea combustibililor pe bază de uleiuri vegetale în alimentarea

motoarelor diesel

Utilizarea uleiurilor vegetale drept carburanţi ca atare sau sub formă de derivaţi,
constituie o nouă cale, care permite acoperirea parţială a necesarului de combustibili auto al
ţărilor care nu dispun de petrol, dar care posedă astfel de materii prime.
Valorificarea uleiurilor vegetale în calitate de combustibil diesel se realizează pe
următoarele căi:
- folosirea uleiurilor vegetale ca atare;
- utilizarea monoesterilor obţinuţi prin transesterificarea uleiurilor vegetale, în stare pură sau
în amestec cu motorina;
- conversia uleiurilor vegetale în hidrocarburi, prin procese de descompunere termică.
Dintre variantele aplicate, un interes deosebit îl prezintă utilizarea uleiurilor vegetale
ca atare şi a derivaţilor de tip monoesteri pentru următoarele considerente:

11
- reprezintă o nouă cale de economisire a combustibililor de origine petrolieră şi de acoperire
a necesarului de motorine;
- uleiurile vegetale, derivaţii lor de tipul monoesteri şi amestecurile motorine-monoesteri sunt
compatibile cu motoarele ce echipează vehiculele actuale;
- alimentarea motoarelor diesel cu monoesteri sau amestecuri motorine-monoesteri permite
reducerea poluării atmosferei, prin scăderea concentraţiilor de oxid de carbon şi de fum din
gazele emise.
Biodieselul are avantajul că este biodegradabil. Are o biodegradabilitate de 4 ori mai
mare decât motorina. În 28 de zile biodiselul pur se poate descompune în apa în procent de
80-85%.
Biodieselul se poate folosi acolo unde se folosesc combustibili diesel, cu excepţia
perioadelor reci, deoarece în aceste perioade biodieselul îşi măreşte vâscozitatea şi sunt
necesare echipamente speciale. Echipemantele fabricate înainte de 1993 pot avea elemente de
etanşare din cauciuc în pompele şi sistemele de alimentare cu combustibil, care pot ceda daca
se foloseşte biodiesel. Aceste elemente trebuiesc înlocuite cu alte elemente de etanşare fără
cauciuc în cazul folosirii biodieselului. Se pot folosi de asemenea amestecuri de 20 sau 30%
biodiesel cu orice combustibil diesel, chiar şi pe motoare reci fără nici o modificare. Trebuie
doar supravegheate elementele de etanşare. Biodieselul se amestecă bine cu combustibilul
diesel şi rămâne aşa chiar şi in prezenţa apei. Amestecurile de combustibil diesel şi biodiesel
au o onctuozitate superioară, ceea ce reduce uzura şi fisurile din motor, prelungind durata de
viaţă a motorului. Aceste amestecuri vor curăţa de asemenea şi sistemul de alimentare.
Pâna în luna mai 2004, în SUA existau peste 400 mari parcuri de autovehicule care
funcţionau cu biodiesel incluzând aici parcuri auto a forţelor armate ale SUA, parcul naţional
din Yellowstone, NASA, diferite departamente de stat şi diferite şcoli care poseda autobuze.
Cele mai bune rezultate s-au obţinut amestecând biodiselul cu motorină cu conţinut sărac în
sulf.
Pentru a se evalua posibilitatea de utilizare a uleiurilor vegetale şi a derivaţilor lor în
calitate de substituenţi ai motorinei, trebuiesc luate în considerare următoarele caracteristici
principale: intervalul de distilare, vâscozitatea, indicele cetanic, comportarea la rece, puterea
calorifică volumică, stabilitatea în cursul stocării.
Intervalul de distilare. Condiţionează posibilitatea de vaporizare a combustibilului şi
arderea completă a acestuia în motor. În comparaţie cu motorina, intervalul de distilare al
uleiurilor vegetale, în special în cazul uleiurilor vegetale, care conţin procente ridicate de acizi
liberi, este mult mai mare. Ca urmare, la alimentarea motoarelor cu uleiuri vegetale, acestea
determină combustii incomplete în motor cu formare de depuneri.
Vâscozitatea. Influenţează alimentarea motorului şi pulverizarea combustibilului în
motor. Creşterea vâscozităţii defavorizează pulverizarea şi arderea combustibilului în motor.
Un combustibil prea vâscos va înrăutăţi formarea amestecului carburant, deoarece picăturile,
fiind mari şi penetrante, vor ajunge în peretele opus injectorului. Uleiurile vegetale au o
vâscozitate de circa 10 ori mai mare decât motorina.
Cifra cetanică (CC). exprimă calităţile la autoaprindere al combustibililor auto în
camera de combustie. Pentru motorinele auto, domeniul optim al cifrei cetanice este cuprins
între 40 şi 50. Comparativ cu motorina, uleiurile vegetale au valori ale indicilor cetanici
relativ mai mici (30 - 40) în funcţie de tipul uleiului şi structura chimică a radicalilor organici
care intervin în structura acestora.

12
 Puterea calorifică. Este o caracteristică importantă pentru un combustibil. Aceasta
permite să se prevadă puterea maximă ce se poate atinge pentru un motor, la un reglaj
volumetric al pompei de injecţie dat. Pentru uleiuri vegetale valoarea medie a puterii
calorifice inferioare este de 9000 kcal/mol, comparativ cu 10500 kcal/mol în cazul motorinei.
Comportarea la temperaturi joase. Datorită punctelor de tulburare, a celor de
solidificare şi a temperaturilor limită de filtrare relativ ridicate, uleiurile vegetale creează o
serie de dificultăţi
în cadrul sistemelor de alimentare ale motoarelor diesel. În cazul unor uleiuri vegetale,
punctele de tulburare variază între +13°C (pentru uleiul de soia) şi +31°C (pentru uleiul de
palimer).
Stabilitate la stocare a uleiurilor vegetale este esenţială pentru utilizarea acestora în
calitate de combustibili auto. Din acest punct de vedre, ele au o stabilitate relativ redusă
putânduse hirdroliza oxida, polimeriza, formând depuneri cu o compoziţie complexă. O
atenuare a fenomenului de hidrolizare şi de formare a gumelor la stocare s-a realizat prin
folosirea de aditivi care s-au dovedit eficienţi în protejarea uleiurilor vegetale.

2.2. Avantajele utilizării uleiurilor vegetale

a) Avantaje din punct de vedere al protecţiei mediului :

• au o toxicitate extrem de redusă;
• sunt biodegradabile;
• în urma arderii rezultă o cantitate mai mică de noxe, cu aproximativ 70% (fum, funingine),
iar cantitatea de CO şi CmHn se situează chiar sub limitele normelor Euro 1 şi 2 (figura. 3.1.).

Figura nr. 2.1 Emisiile specifice in cazul utilizarii diferitelor tipuri de combustibili

b) Avantaje economico-energetice:
• putere calorică apropiată motorinei;
• posibilitate de producţie anuală;
• proprietăţi fizico-chimice asemănătoare cu cele ale motorinei.
c) Avantaje socio-umane:
• creează noi locuri de muncă în agricultură;
• asigură siguranţă pentru muncitorii din agricultură.

13
 d) Avantaje economice
• economisirea/înlocuirea combustibililor de origine petrolieră;
• utilizarea plantei 100%: - ulei comestibil;
- combustibil MAC;
- hrană animale (şroturi);
- aşternut sau combustibil (tulpini);
• tehnologii de cultură nu prea complexe.

2.3. Corelarea unor proprietăţi caracteristice ale motorinei cu ale uleiurilor

vegetale

Pentru evaluarea posibilităţilor de utilizare ale uleiurilor vegetale şi a derivatelor în

calitate de substituenţi ai motorinei, se iau în considerare următoarele caracteristici:
densitatea, viscozitatea, cifra cetanică, puterea calorică, etc. (tabelul 3.1.).
Viscozitatea este o proprietate principală a combustibililor, de care depinde în foarte
mare măsură calitatea pulverizării şi formării amestecului, în special la motoarele cu aprindere
prin compresie.
Un inconvenient important al uleiurilor vegetale îl constituie şi procentul mai ridicat
de sedimente, care poate ajunge, în cazul uleiurilor brute, până la 2%, comparativ cu 0,05% în
cazul motorinei.
.
Tabelul nr. 2.1 Corelarea unor proprietati fizice si chimice uleiurilor cu ale motorinei

Stabilitatea la stocare ale uleiurilor vegetale, este relativ redusă, putându-se hidroliza,
oxida, etc. O atenuare a fenomenului de hidroliză şi de formare a gumelor la stocare s-a
realizat prin folosirea de aditivi în protejarea uleiurilor vegetale
Acele plante, din care se pot obţine uleiuri, se numesc plante oleaginoase. Rapiţa, soia,
inul, muştarul, macul, floarea-soarelui cresc în zonele temperate, iar ricinul, bumbacul,
arahida, măslinul, arborele de cacao, palmierul în zonele subtropicale şi tropicale ale
Pământului.

14
 Uleiurile vegetale în primul rând sunt utilizate ca uleiuri comestibile, sau materie
primă la fabricarea margarinei, iar în industria chimică stau la baza fabricării vopselelor,
lacurilor şi a săpunurilor.
După proprietăţile fizice şi chimice, uleiurile vegetale se „înrudesc” cu motorina.

Figura nr.2.2. Evoluţia suprafeţei cultivată cu oleaginoase în România

Figura nr. 2.3. Producţia de seminţe oleaginoase în România

Figura nr. 2.4 Producţia mondială de ulei la plantele oleaginoase 2005/2006

15
 Uleiurile vegetale se diferenţiază între ele după indicele de iod, în trei grupe de
sicativitate (tabelul 3.2). În funcţie de indicele de iod, uleiurile îşi dobândesc destinaţia:
uleiuri tipic industriale – cele sicative şi polinesaturate (ricin); uleiuri alimentare, cele
semisicative şi parte din cele nesicative precum rapiţa, măslinul şi arahidele. Toate aceste
uleiuri pot fi folosite cu succes şi în diverse industrii, inclusiv drept combustibili pentru
motoarele de ardere internă de tip diesel. De altfel, în anul 1901, la Paris cu ocazia Expoziţiei
Mondiale, un motor cu ardere internă a funcţionat cu „ulei de alune de pământ”.

Tabelul nr. 2.2. Clasificarea speciilor de plante oleaginoase după valoarea indicelui
de iod (Gh. Bâlteanu, 1974)

Capitolul III. Tehnici de extracţie a uleiului vegetal (din soia)

În instalaţiile mici, extracţia uleiului se realizează în cea mai mare parte prin metode de
presare, în timp ce în instalaţiile mari, industriale, presarea este urmată de extracţia cu
solvenţi. Dacă extracţia prin presare poate duce la obţinerea turtelor de furaje cu un conţinut
de 5 - 6% ulei rezidual, extracţia cu solvent duce la o turtă cu un conţinut de numai 1- 2%
ulei. Metodele de preparare ale seminţelor sunt aplicate înainte de extracţia prin presare sau cu
solvent. Astfel, pentru a evita degradarea materiei prime, seminţele sunt depozitate în condiţii
de curăţenie, precum şi de temperatură şi umiditate (< 13%) scăzute. Înainte de extracţie,
seminţele se zdrobesc, iar cojile sunt îndepărtate prin suflare de aer. Separarea cojilor duce la
un spaţiu mai mare în extract or pentru ţesutul oleaginos. Materialul sfărâmat este încălzit cu
abur pentru a mări extracţia de ulei şi convertit în aşchii prin trecerea materialului printre două
valţuri. Aşchiile mici sunt asociate cu un randament ridicat de extracţie. Cu toate acestea,
16
aşchiile mai mici de 0,254 mm pot colmata sistemul de extracţie. Prin urmare, dimensiunea
optimă a acestor aşchii, care are ca rezultat o extracţie relativ ridicată de ulei, precum şi
costurile minime totale, pot fi determinate în fiecare situaţie.
Aşchiile se introduc în extractoarele cu solvent sau cu presiune. în timpul extracţiei la
presiune, aşchiile sunt introduse într-un şnec rotativ care are la exterior o ţeava grea
orizontală. în timp ce aşchiile intră prin primul capăt al cilindrului, ele sunt supuse presiunii
existente Între şnecul rotativ şi ţeava fixă. Presiunea existentă forţează să iasă uleiul prin
orificiile ţevii, turta presată fiind transportată orizontal în direcţia axului şi descărcată la
celălalt capăt. Capacitatea (60 de tone pe zi) acestor sisteme este mică în comparaţie cu
extracţia cu solvent (4 000 tone pe zi). în plus, eficienţa procesului de extracţie a uleiului este
mai mică. Uleiul rezidual, rămas în cantitate mai mare în materialul presat, poate râncezi,
devenind, astfel, inacceptabil ca hrană animală. Un avantaj al metodei de presare la rece este
adaptarea acesteia la o mare varietate de seminţe.
Extracţia cu solvenţi este alternativa preferată de extracţie a uleiului în instalaţii mari
industriale.
Figura 4.1. ilustrează un proces de extracţie. Hexanul este, în momentul de faţă, cel mai
folosit solvent de extracţie pentru seminţele oleaginoase, în întreaga lume, deoarece este ieftin
şi se găseşte în cantităţi mari.
În mod obişnuit, aşchiile şi hexanul sunt introduse, în contracurent, în extractor pentru a
maximiza eficienţa transferului de masă. Hexanul este continuu recuperat din ulei printr-o
serie de operaţii de evaporare / condensare. Solventul este îndepărtat din aşchiile degresate
prin injectare de abur într-un dispozitiv special, unde are loc şi încălzirea aşchiilor cu formare
de compuşi inactivi, cum ar fi inhibitorii de tripsină, esenţial ca valoare nutritivă. în
continuare, aşchiile sunt răcite şi mărunţite la o dimensiune adecvată amestecării cu nutreţ.
După extragere, uleiul este rafinat pentru obţinerea unui ulei cu proprietăţile fizico-
chimice dorite.

17
 Figura nr. 3.1 Extractia uleiului vegetal (soia) cu hexan

Capitolul IV. Biodiesel

4.1. Obtinerea biodieselului prin cataliza bazica

Reacţia de cataliză bazică este superioară, din punct de vedere economic, celei acide
din următoarele motive:
* Se folosesc temperaturi (60 - 65°C) şi presiuni (6,8 Pa) scăzute pentru procesul de
prelucrare.
• Randamente mai ridicate (peste 90%) cu timpi de reacţie mai mici.
• Conversie directă la alchil ester fără etape intermediare.
* Nu necesită materiale scumpe sau deosebite pentru construcţie.
Pentru ca reacţia de transesterificare bazică să fie foarte eficientă, conţinutul în acizi
graşi liberi ar trebui să fie mai mic de 0,5%. Acizii graşi liberi sunt acizi carboxilici care nu
esterifică. Prezenţa unei cantităţi mai mari de acizi graşi liberi necesită mai mult catalizator
alcalin din cauza acidităţii crescute şi produce formarea de săpun, care, la rândul său, duce la
creşterea viscozitătii sau la formarea de gel care interfera cu separarea alchil- esterilor de
glicerina.

18
 Când acizii graşi liberi reacţionează cu alcoolii cu catenă scurtă, unul dintre produşi
este apa. Prin urmare, cantitatea de apă formată creşte o dată cu creşterea cantităţii de acizi
graşi liberi. O concentraţie de minim 0,3 % apă (în greutate) poate reduce randamentul
reacţiei deoarece apa consumă catalizatorul alcalin pentru a produce săpun, astfel că nivelul
de apă trebuie limitat foarte mult.

Figura nr. 4.1. Schema bloc a fluxului unui proces de transesterificare bazică

Prima etapă a procesului este introducerea discontinuă a alcoolului, uleiului vegetal şi

a catalizatorului într-un reactor cu agitare energică. De obidei, reactorul este încălzit la o
temperatură sub temperatura de fierbere a alcoolului folosit pentru transesterificare.
Îndată ce reacţia este completă, urmează separarea produşilor.
Stratul de biodiesel se va strânge deasupra stratului de glicerina. În ambele straturi
există încă impurităţi care necesită mai multe etape de purificare. Nivelul de purificare
depinde de sursa materiei prime, deoarece uleiurile rafinate au mai puţine impurităţi decât
uleiurile sau grăsimile reziduale. În cazul biodieselului, acestea pot fi uşor amestecate cu apă
utilizând mai multe metode, cum ar fi spălarea prin barbotare cu aer sau prin pulverizare cu
apă. Când apa se introduce în biodiesel, se formează apă sub stratul de biodiesel deoarece apa
este mai densă şi cele două substanţe sunt nemiscibile. Prin metoda de barbotare cu aer, aerul
este introdus în stratul apos unde se formează bule şi acestea se ridică în stratul de biodiesel.
În timp ce bulele trec prin biodiesel, ele cară un film de apă care adsoarbe impurităţile, cum ar
fi metanolul nereacţionat şi săpunurile alcaline. Atunci când bulele ajung la suprafaţă, ele se
sparg şi eliberează apa, care se reîntoarce prin stratul de biodiesel şi adsoarbe impurităţile
pentru a doua oară. îndată ce apa ajunge la stratul de apă, concentraţia impurităţilor este
distribuită într-un volum mai mare de apă care poate fi îndepărtat şi poate fi adăugată apă
proaspătă.
Avantajul spălării prin barbotare de aer este că această metodă necesită o cantitate
mai mică de apă decât alte metode de spălare.
Sistemele de spălare cu apă fin dispersată pulverizează apa pe suprafaţa de sus a
fazei de biodiesel. Particulele mici de apă absorb impurităţile în timp ce trec prin biodiesel.
Această metodă consumă mai multă apă decât cea anterioară deoarece apa nu are capacitatea
de spălare dublă prin deplasarea ei în susul şi în josul stratului de biodiesel.

19
 Îndată ce spălarea este completă, biodieselul este încălzit la o temperatură la care
sunt îndepărtate, prin evaporare, orice urmă de apă şi alcool. Pentru a reduce cheltuielile
pentru materia primă, alcoolul poate fi recirculat în sistem.
Dacă sunt prezenţi acizi graşi liberi, ei vor ajunge în stratul de glicerina împreună cu
o parte a metanolului nereacţionat. în funcţie de cantitatea de acizi graşi liberi şi săpun
existentă, glicerina poate necesita o purificare ulterioară.
Aşa cum s-a menţionat, apa reacţionează cu catalizatorul formând săpun, care este
bazic (pH >7). Dacă nivelul de săpun este ridicat, pH-ul biodieselului şi al glicerinei poate fi
prea mare ceea ce necesită o ajustare a acestuia. După adăugarea acidului mineral în stratul de
glicerina are loc separarea acestuia de acizii graşi şi de metanol, prin distilare, sedimentare şi
evaporare. Glicerina poate fi vândută sub forma unor produse, cum ar fi leşie brută de săpun
sau sub forma unui produs brut saponificabil. Săpunurile pot, de asemenea, fi recuperate şi
vândute ca produse cu utilizare industrială, cum ar fi degresanţii.

4.2 . Cataliza acidă şi combinarea catalizei acide cu cea bazică

Când conţinutul de acizi graşi este mai mare de 1%, reacţia de cataliză bazică nu este
la fel de eficientă. Prin urmare, alte metode de transesterificare trebuie folosite. Una dintre
metodele cercetate este transesterificarea catalizată de un acid.
Cataliza acidă decurge în acelaşi mod ca şi cataliza bazică cu excepţia folosirii unui
catalizator acid în locul celui bazic. Dezavantajul major al catalizatorului acid este conversia
cu viteză scăzută a trigliceridelor în alchil esteri. în schimb, s-a constatat că acest tip de
cataliză este eficientă în conversia în esteri a acizilor graşi liberi. Acest lucru a dus la
proiectarea unui proces care utilizează două etape de reacţie: o etapă de pretratament
catalizată de un acid, urmată de o etapă de transesterificare catalizată de o bază. Principiul
acestui proces în două etape constă în aceea că prin reducerea acizilor graşi la un nivel scăzut
(mai puţin de 1 %) poate fi aplicată o reacţie mai rapidă de transesterificare bazică a
trigliceridelor cu formare de biodiesel. Figura 5.2. ilustrează reacţiile care au loc în procesul
de pretratament.

Figura 4.2. Reactia acida de pretratament

În cataliza acidă, adesea, se foloseşte metanolul, dar este adecvat orice alcool cu
catenă scurtă. Produsii de reacţie sunt metil esterii, apa, acidul sulfuric nereacţionat şi
trigliceride din materia primă.
Metoda cu pretratament acid se aplică pentru materii prime cu conţinut ridicat de acizi
graşi liberi, cum ar fi grăsimile animale. Studiul făcut de Peterson şi colaborării prezintă un
exemplu de proces continuu (figura 5.3.).

20
 Reactantii folosiţi au fost: uleiul de canola, etanolul şi hidroxidul de potasiu drept
catalizator bazic.Ca material de spălare s-a folosit apa. Echipamentul necesar pentru acest
proces include următoarele:
• Două centrifuge continue.
• Containere de stocare pentru ulei, biodiesel şi glicerina.
• Pompă dozatoare.
• Pompă de amestecare centrifugă acţionată hidraulic.
• Pompă dozatore de ulei.
• Debitmetru de ulei.
• Agitatoare statice în-Iinie.
• Supapă cu ac.
• Debitmetru de benzină.
• Tubulatură de PVC.

Figura 4.3 proces continuu de producere a biodieselului

Debitele uleiului şi ale amestecului alcool-catalizator sunt dozate cu două pompe

dozatoare diferite, înainte ca cele două materii prime să fie introduse în pompa cu amestecare
centrifugală. Reactanţii sunt amestecaţi cu o forţă de forfecare ridicată şi apoi trecuţi printr-o
serie de agitatoare statice înainte de reţeaua de staţionare. Această reţea este făcută din
tubulatură de clorură de vinii şi acţionează ca un vas de reacţie pentru proces. îndată ce reacţia
începe, amestecul biodiesel - glicerina trece printr-o altă serie de agitatoare statice şi
21
biodieselul este, în continuare, purificat prin spălare cu vapori foarte fini. înainte ca produşii
să fie separaţi în centriâigă, ei sunt trecuţi printr-o altă serie de agitatoare statice.
Avantajul folosirii unui proces continuu, în comparaţie cu cel discontinuu, include
timpul şi costul redus de producţie, precum şi obţinerea unei cantităţi mai mari de biodiesel pe
un lucrător. De asemenea, la un debit de ulei de 22,8 L/h sistemul continuu produce la fel de
mult biodiesel în 41,5 ore, cât produce un sistem discontinuu cu o încărcătură de 945L,
presupunând că procesul discontinuu durează o săptămână. Una dintre problemele înregistrate
cu sistemul centrifug este pierderea vaporilor de alcool, care pot fi dăunători pentru operatori.
Dacă procesul nu se desfăşoară într-o arie bine ventilată, trebuie instalat un sistem de captare
a vaporilor.

4.3. Substanţe reziduale şi produse secundare

Ca şi în multe alte procese de fabricaţie, şi din procesul de obţinere a biodieselului

rezultă unele substanţe reziduale, dar şi o serie de produse secundare cu valoare semnificativă
de piaţă. De fapt, astăzi, viabilitatea economică a industriei de biodiesel, este atât de
fluctuantă încât viabilitatea economică generală este dependentă, în mare măsură, de preţul pe
piaţă a acestor produse secundare.

a. Glicerina

Glicerina în forma sa pură este un lichid vâscos, limpede, fără culoare şi miros, cu un
gust dulce, complet miscibil cu apa şi alcoolii şi puţin solubil în alţi solvenţi comuni şi
insolubil în hidrocarburi. Punctul de fierbere al glicerina este de 290°C. Este un compus
relativ stabil şi este considerat inflamabil.
Încă după al doilea război mondial, aproape toată glicerina comercială a fost obţinut ca
un produs secundar în procesul de fabricare a săpunului sau în cel de hidroliză a grăsimilor şi
uleiurilor. Astăzi, cantităţi importante de glicerina sintetică sunt produse din propilenă.
Glicerina brută este purificată pentru a obţine diferite calităţi de glicerina, cum ar fi
calitatea de dinamită, de distilat galben şi cea de glicerina chimic pur. Numai sortimentele
cele mai pure sunt folosite în industria chimică şi alimentară.
O piaţă de glicerina profitabilă este foarte importantă pentru menţinerea unei economii
rentabile în procesul de fabricare a biodieselului. Dacă biodieselul este principalul produs al
procesului, trebuie găsiţi potenţialii cumpărători şi pentru glicerina, care este un produs
secundar.
Glicerina de mare puritate are mulţi potenţiali cumpărători în întreaga lume, cum ar fi
producătorii de produse farmaceutice şi cosmetice.
Glicerina este mult utilizată ca solvent, îndulcitor, în fabricarea dinamitei, a
cosmeticilor, săpunurilor lichide, bomboanelor, cemelurilor şi lubrifianţilor. Este, de
asemenea, utilizată pentru a menţine pliabile ţesăturile, drept component în amestecurile
antigel, ca sursă de substanţe nutritive pentru culturile de fermentaţie în producţia de
antibiotice şi în multe domenii ale medicinii. Poate fi folosit ca lubrifiant acolo unde uleiul nu
este eficient. Ea este recomandată să fie folosită în compresoarele de oxigen, deoarece este
mai rezistentă la oxidare decât uleiurile minerale.

22
 Separarea glicerinei de biodiesel este relativ simplă. Centrifugarea după terminarea
reacţiei sau sedimentarea gravitaţională sunt două metode la fel de eficiente pentru separare,
în funcţie de cât de repede urmează să fie făcută separarea şi de puritatea dorită a glicerinei.

b. Făina şi turtele furajere

Făina şi turtele de soia este principala materie reziduală rezultată din boabe după
extragerea uleiului. Datorită numărului mare de potenţiali cumpărători, această făină
reprezintă un produs cu valoare ridicată, care poate fi vândut ca sursă de proteină alimentară,
ca îngrăşământ pentru terenurile de soia sau pentru multe alte utilizări. Găsirea unei pieţe
pentru făina de soia este un obiectiv foarte important.
Recent, piaţa pentru făina de soia a crescut deoarece cererea de surse de proteine atât
pentru consumul uman, cât şi pentru cel animal, s-a mărit constant. Cu această cerinţă
crescută pentru făina de soia, cantitatea de ulei produs depăşeşte cererea. Procesul de fabricare
a biodieselului nu numai că asigură o piaţă pentru excesul de ulei de soia, dar are avantajul
unui preţ deja scăzut al uleiului.
Etapa de extracţie a uleiului este foarte importantă pentru stabilirea potenţialilor
cumpărători ai făinii de soia. Astfel, dacă se foloseşte extracţia cu solvent, făina rezultată nu
poate fi folosită decât ca hrană pentru animale sau ca îngrăşământ. în situaţia în care se aplică
extracţia la presiune, ea este un produs cu valoare adăugată care poate fi folosit drept aditiv
alimentar.

c. Lecitina

Lecitina substanţă a cărei denumire chimică este fosfatidilcolinâ, este larg folosită în
alimente, ca emulgator, stabilizator şi antioxidant. Lecitina se separă din uleiul de soia prin
adăugare de apă şi centrifugare. Ea este purificată înainte de a fi folosită ca aditiv alimentar.

d. Solvenţii

Cei mai mulţi producători de ulei de soia din SUA folosesc metoda de extracţie cu
solvent. în acest proces, se foloseşte, de obicei, hexanul pentru solubirizarea uleiului din
boabele de soia. în procesul care utilizează extracţia sub presiune rezultă numai ulei, făină şi
urme de apă, în timp ce în procesul care utilizează solvent, fluidul de extracţie trebuie separat
de uleiul brut. După o etapă de distilare, acesta poate fi recirculat în sistem şi refolosit.

e. Alcoolul

Metanolul este unul din cei doi reactanţi principali care participă în procesul de
fabricare a biodieselului. Deoarece eficienţa procesului nu este de 100%, nu tot alcoolul se va
converti în biodiesel şi glicerina. Excesul de alcool, sub formă de vapori, va fi capturat şi
recirculat în sistem. Menţinerea unui flux de reciclare eficient poate duce la costuri reduse de
proces, prin diminuarea cantităţii de metanol rezidual. Prin reciclare, excesul de alcool nu mai
constituie un reziduu.

f. Acidul sau baza

23
 In reacţia de transesterificare, se foloseşte un acid sau o bază drept catalizator. Prin
definiţie, un catalizator nu se consumă în timpul reacţiei şi, prin urmare, el trebuie recirculat.
Acest lucru este valabil şi pentru procesul de fabricare a biodieselului. Acidul sau baza poate
fi recirculat după etapa de separare. Din motive economice, în cele mai multe procese la scară
ridicată se utilizează o bază. Temperatura şi presiunea scăzută şi o conversie ridicată fac
reacţia de cataliză bazică mult mai fezabilă. Cele mai obişnuite baze folosite sunt hidroxidul
de sodiu şi de potasiu care sunt, de obicei, amestecate, cu metanolul înainte de reacţie.

g. Săpunul

O cantitate foarte mică de apă este implicată în acest proces. Cantităţi extrem de mici de
apă pot fi prezente în boabele de soia înainte de extracţie. Din cauza apei, care poate ajunge în
proces după presarea boabelor, se poate forma săpun în sistem. Săpunul în combinaţie cu
glicerina poate face dificilă separarea. De obicei, uleiul brut se degumează înainte de rafinarea
caustică. în mod obişnuit, producătorii de ulei adaugă acid stocului de săpun pentru a forma
un ulei acid care poate fi vândut prelucrătorilor de acizi graşi. Dacă stocul de săpun nu a fost
de gumat, înainte de prelucrarea caustică, atunci se va forma o emulsie apă ulei acid, care va
ridica probleme, Rafinarea caustică a uleiului degumat, într-o centrifugă de autoepurare, va
reduce la minim problemele de îndepărtare a deşeurilor.
O altă apă asociată procesului este cea folosită în unitatea de încălzire. Pentru încălzirea
din timpul procesului se foloseşte apă, dar condensarea acesteia şi reutilizarea în acelaşi scop,
nu face din această apă un produs rezidual. De asemenea, trebuie să se ţină cont de apele de
spălare.

4.4. Avantajele si dezavantajele biodieselului

4.4.1. Avantajele biodieselului

o Reducerea emisiilor poluante (GHG) → combustibil ultra curat, nu contine nici sulf si
nici aromatice
o Toxicitatea → Biodieselul nu este toxic.
o Biodegradabilitatea → Biodieselul este de 4 ori mai biodegradabil decat motorina
clasica.
o Siguranta mai mare in ceea ce priveste stocarea, manevrarea si utilizarea → punctul
de inflamabilitate mai ridicat (130 ºC fata de 60 ºC pentru motorina)
o Reducerea dependentei energetice de piata mondiala a petrolului
o Uşurinţă în utilizare → Biodieselul poate fi utilizat fără a modifica infrastructura de
alimentare a vehiculelor ce au în construcţie motoare diesel, cu mici sau fără modificări ale
motorului din acest punct de vedere.
o Performanţe demne de încredere ale motoarelor care utilizează biodieselul →
Biodieselul are o cifră cetanică ridicată şi calităţi de ungere ridicate, ceea ce conferă
performanţe, siguranţă şi economie de combustibil.

24
o Mai curat şi „re-înnoibil" → Biodieselul produce emisii de evacuare reduse, micşorează
fumul negru, efectul de seră şi emisiile de particule şi de noxe şi nu produce SO2 (răspunzător
de ploile acide).

4.4.2. Principalele dezavantaje ale biodieselului

� Viscozitate mai mare → pompare mai dificila;

� Valori mai ridicate pentru temperatura de tulburare si punctul de lichefiere → probleme la
pornirea motorului la temperaturi mai scazute → consum mai ridicat;
� Procent mai ridicat al emisiilor de oxizi de azot (NOx);
� Puterea mai mica a motorului → 5% mai mica comparativ cu dieselul clasic;
� Depunerile de la nivelul injectorului;
� Grad de uzura mai ridicat al motorului;
� Costuri de productie mai mari.

4.5. Performanţele biodieselului în motoarele diesel

Biodieselul şi amestecurile cu biodiesel ar trebui să fie folosite numai în motoarele cu

aprindere prin compresie care satisfac specificaţiile aşa cum sunt definite de Societatea
Americană de Testare şi Materiale.
S-a constatat că biodieselul folosit în formă pură reduce uşor viaţa motorului. Cu toate
acestea, costurile utilizatorului pentru această uşoară reducere a vieţii motorului poate fi
compensată de costul pentru implementarea mijloacelor de reducere a emisiilor motorului. Au
fost cercetaţi aditivi care pot reduce uzura motorului în cazul utilizării biodieselului.
Experienţele au arătat că B20 poate reduce viaţa motorului în aceeaşi măsură în care o face şi
motorina, dar, în schimb, asigură beneficiile unor emisii poluante scăzute, precum şi ale
reducerii cererii de petrol. De fapt, studiindu-se funcţionarea unor motoare cu Bl00 s-a constat
că acestea sunt mai curate în interior şi funcţionează mai bine. Biodieselul are o lubricitatea
superioară, ceea ce contribuie la prelungirea vieţii motorului.
Numai în cazuri izolate s-a raportat degradarea elementelor de etanşare, izolare şi a
furtunilor după folosire îndelungată a biodieselului curat. Studii ale compatibilităţii
elastomerilor cu biodieselului au indicat că cauciucul butadien- nitrilic, nylon-ul 6/6 şi
polietilena cu densitate ridicată au fost afectate pe termen lung în contact cu biodieselul. însă,
nu s-a constat nici o influenţă a biodieselului când acesta a venit în contact cu Teflonul şi
vitons, 401-c şi GFLT.
SeQuential Fuels Inc. (Eugene, Oregon) recomandă ca toate componentele din cauciuc,
care vin în contact cu biocombustibilul pur, în interiorul motorului, şi care se degradează, să
fie înlocuite cu părţi mai compatibile. Ei recomandă, de asemenea, deţinerea la bord a unui
filtru de rezervă pentru biocombustibil ( în special pentru primele câteva umpleri ale
rezervorului) deoarece acesta tinde să spele mizeria şi depozitele de carbon din interiorul
sistemului de ardere.
Una dintre preocupările importante legate de utilizarea biodieselului este incapacitatea
potenţială a amestecurilor cu biodiesel de a funcţiona bine în zonele reci. Utilizând un
amestec B20, Five Sesons Transportation Inc., nu a raportat nici o problemă pe parcursul celor
25
2,25 x 106 km făcuţi de flota sa. Există câţiva aditivi comerciali care pot fi folosiţi pentru a
reduce problemele asociate utilizării pe timp rece.
Producătorii de autovehicule au aprobat cu greu utilizarea biodieselului în motoarele lor
garantate. Cea mai mare parte a acestor producători au aprobat, până în momentul de faţă,
utilizarea amestecului B5. Principala lor preocupare se referă la degradarea biodieselului, prin
oxidare, ceea duce la creşterea cantităţii de apă liberă cu impact advers asupra performanţei şi
longevităţii motorului. Majoritatea experţilor consideră că biodieselul trebuie să fie depozitat
pe perioade mai mici de şase luni, ceea ce face ce face greu de realizat supraproducţia şi
depozitarea produsului, asta în cazul în care nu se realizează o stabilitate îmbunătăţită. Unii
producători de autovehicule şi tractoare au aprobat utilizarea dieselului „curat" în motoarele
lor şi prin urmare oferă garanţii pentru biodiesel. Printre aceste companii se numără
Caterpillar şi John Deere. Cu toate acestea, operatorii de echipament sunt încurajaţi să
contacteze furnizorul de servicii al producătorului respectiv pentru a asigura performanţa şi
specificaţiile de garanţie referitoare la utilizarea produselor ce conţin biodiesel în propriile
echipamente.

Bibliografie

 http://www.icia.ro/Documents_Files/tie0l_Tehn%20obtinere%20biocarb.pdf

26
http://www.usamv.ro/fisiere/file/teze-doctorat/2125.pdf
http://www.bursaagricola.ro/Info-Soia-3-23702-1.html
http://www.biodieselmagazin.ro/revista/analize/132/resurse-regenerabile-si-biocombustibili
http://www.dr-biodiesel.ro/biodiesel.html
 http://www.agir.ro/buletine/280.pdf
 http://www.biodiesel-king.ro/prese.htm
 http://asae.frymulti.com/data/pdf/6/bcie2007/LecSeries31.pdf
 http://www.urtp.ro/library/evenimnte1/Prezentari23Nov/Culturi-agricole-energetice.pdf

27