1.1.

Esenţa economică a asigurărilor, tipurile şi funcţiile acestora

Asigurarea reprezintă una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publice de producţie.
Sensul iniţial al asigurării este legat de cuvântul „frică”. Expresia „asigurare” uneori se foloseşte cu sensul
de susţinere într-o afacere, garanţia succesului într-un anumit domeniu etc. La momentul actual, acest
termen tot mai des se foloseşte în calitate de instrument de protecţie a intereselor patrimoniale ale
persoanelor fizice şi juridice.
Formele iniţiale ale asigurării au apărut în antichitate. Încă din epoca orânduirii sclavagiste proprietarii de
avere şi robi foloseau asigurarea ca metodă de protecţie împotriva forţelor naturii, a pierderilor în urma
tâlhăriilor şi altor evenimente neprevăzute.
Cele mai vechi reguli ale asigurării sunt descrise în una din cărţile lui Talmud. Dacă unul dintre ciobani îşi
pierdea animalul, Talmud ordona altor ciobani să-i dea în schimb alt măgar, dar în nici un caz bani. Astfel,
încă de atunci a fost elaborat principiul de bază: asigurarea este doar o protecţie contra riscului şi în nici un
caz nu poate servi drept bază pentru îmbogăţire.
La baza primelor forme ale asigurării a fost ajutorul reciproc colectiv, care era garantat prin obligaţii
reciproce.
O dată cu dezvoltarea oraşelor şi apariţia localităţilor mari sporea şi pericolul de moarte sau deteriorare a
averii în urma incendiilor sau altor dezastre şi astfel, este foarte clară tendinţa oamenilor de a se uni pentru a
preveni pericolul, a lichida consecinţele acestuia, inclusiv prin metode economice. Astfel, în anul 1310 în
oraşul Brugge (Germania) a fost înfiinţată „Camera de asigurare”, care se ocupa de protecţia intereselor
patrimoniale ale negustorimii şi breslelor meşteşugăreşti.
În epoca descoperirilor geografice se observă o dezvoltare vertiginoasă a transportului maritim şi comerţului
internaţional. Apariţia noilor pieţe pentru comerţ sporeşte pericolul, totodată crescând necesitatea de
protecţie a intereselor patrimoniale. Apar primele forme ale organizaţiilor de asigurare, la care participă
diferiţi proprietari de avere. Aceste organizaţii au fost create în baza asigurării patrimoniale reciproce de
către grupuri separate ale negustorimii sau proprietarilor de nave maritime. În cazul unei caravane de comerţ
terestru sau a transportării pe cale maritimă, construcţiei sau producerii în comun oamenii se înţelegeau ca în
caz de distrugere sau deteriorare a patrimoniului unuia dintre participanţii la această întreprindere comună,
prejudiciul acestuia se împarte proporţional între toţi participanţii. Acesta era principiul asigurării reciproce.
Pe lângă asigurarea imobilului ca obiect al activităţii de antreprenoriat se dezvolta şi asigurarea contra
incendiului. Cea mai simplă formă a acestui tip de asigurare consta în crearea unui fond special pentru a-i
ajuta pe cei, ai căror avere a ars sau a fost deteriorată. Astfel, după incendiul de la Londra din 1666, când
acesta a distrus aproape tot centrul oraşului, a fost creată „Poliţa de asigurare contra incendiului” pentru
asigurarea caselor şi altor edificii. În 1667 în oraşul Cristiania (Oslo) a fot creată „Brand-casa” norvegiană.
În decurs de câţiva ani în toată Europa au apărut o serie de organizaţii de asigurare.
Trebuie de menţionat că în cazul asigurării reciproce scopul participanţilor la astfel de comuniuni nu era
obţinerea profitului din acest tip de activitate. Aceştia se ocupau doar de minimizarea daunelor, care ar putea
apărea. Astăzi, un astfel de sistem există în domeniul asigurării maritime.
Cu timpul, primele comuniuni de asigurare reciprocă au început să fie transformate în companii de asigurare
comerciale profesioniste, care se dezvoltau pe principiile antreprenoriatului şi obţinerii de venit din acest tip
de activităţi. Profitul acestora era compus dintr-un procent din prima de asigurare şi posibilitatea că
evenimentele asigurate nu vor surveni.
Pe măsura dezvoltării economice, creşterii intereselor patrimoniale sporea şi numărul de companii de
asigurare, capitalul circulant al acestora şi investiţiile în alte ramuri ale economiei. La începutul anilor 60
secolul XVIII în Occident existau circa 100 de tipuri de asigurare a averii şi asigurare de persoane. Ideea
asigurării satisfăcea complet necesităţile economiei care se dezvolta şi asigurarea s-a răspândit rapid în toate
sferele de activitate. Formele şi metodele asigurării se modificau periodic în dependenţă de necesităţi. Spre
exemplu, în 1706 a fost creată prima companie de asigurare de viaţă, iar în sec. XVIII-XIX a început apariţia
unor noi tipuri de asigurare, cum sunt asigurarea animalelor, asigurarea contra furtului, asigurarea pierderilor
financiare, asigurarea de accidente şi alte tipuri de asigurare.
Experienţa acumulată de-a lungul anilor demonstrează că cu toate că calamităţile neprevăzute poartă un
caracter întâmplător şi neuniform, numărul persoanelor afectate întotdeauna este mai mic decât numărul
persoanelor sau organizaţiilor asigurate. În aceste condiţii distribuirea solidară a daunelor posibile între
proprietarii de avere interesaţi aplanează semnificativ consecinţele calamităţilor. Cu cât numărul persoanelor
participante în distribuirea daunelor este mai mare, cu atât mai mică este cota resurselor pentru fiecare
participant. Astfel a apărut asigurarea, esenţa căreia constă în distribuirea închisă a daunelor între persoanele
interesate.
O formă mai primitivă a asigurării a fost asigurarea naturală. Odată cu creşterea relaţiilor monetare şi
comerciale, asigurarea naturală a cedat locul asigurării în formă bănească.
Distribuirea daunelor în formă bănească a lărgit şi a simplificat semnificativ posibilităţile de asigurare.
Asigurarea s-a transformat într-o metodă universală de protecţie a averii persoanelor fizice şi juridice în
cazul unor anumite evenimente (cazuri de asigurare) din contul fondurilor monetare formate din contribuţiile
pentru asigurare (prime, plăţi). Adică, esenţa economică a asigurării constă în formarea de către asigurator a
fondului de asigurare din contul primelor de asigurare ale persoanelor asigurate, destinat pentru efectuarea
plăţilor de asigurare în beneficiul asiguraţilor în cazul apariţiei cazurilor de asigurare, stipulate în contract.
Din punct de vedere al perioadei actuale este necesar de a sublinia importanţa asigurării ca categorie
economică independentă.
Asigurarea reprezintă îmbinarea subiectivului şi obiectivului. Ea reflectă sfera necesară şi existentă a
relaţiilor economice. Aceasta este o relaţie dintre stat, întreprinderi, organizaţiile de toate formele de
proprietate, populaţie, companiile de asigurare. Caracterul obiectiv al asigurării s-a format în situaţia
contradicţiilor existente dintre om şi natură, precum şi a contradicţiilor care apar în procesul de producţie şi
diferite tipuri de fenomene şi evenimente. Aceasta este o contradicţie dintre posibilităţile dezvoltării
societăţii şi dezvoltarea ca atare, diferite riscuri apărute în cazul încălcării dezvoltării tehnice a acestui
proces. Activitatea publică a omului, viaţa şi experienţa acestuia permanent sunt însoţite de posibilitatea
apariţiei calamităţilor, accidentelor, riscul apariţiei cărora se măreşte o dată cu dezvoltarea ştiinţei, tehnicii,
producţiei.
Rolul asigurării poate fi perceput corect în cazul analizei cadrului economic monetar al republicii, care
include finanţele (bugetul de stat şi finanţele întreprinderilor), creditul şi asigurarea. Fiecare dintre aceste
categorii economice are trăsături, esenţă, forme de manifestare, funcţii proprii. Categoria economică a
asigurării se manifestă prin diferite ramuri, tipuri şi subtipuri ale asigurării.
După conţinut şi provenienţă asigurarea diferă de finanţe şi credit. Asigurarea reprezintă o categorie
economică independentă. Aceasta constituie un sistem de relaţii economice, care în primul rând, include
formarea din contul aporturilor persoanelor fizice şi juridice a unui fond special de resurse şi, în al doilea
rând, utilizarea acestuia pentru compensarea daunelor aduse averii în urma calamităţilor naturale şi
accidentelor, precum şi pentru acordarea ajutorului cetăţenilor în cazul unor evenimente din viaţa acestora.
Veriga iniţială de studiere a esenţei asigurării – distribuirea închisă a daunelor între persoanele interesate.
Asigurarea reciprocă este un exemplu clasic de distribuire închisă a daunelor.
În afară de aceasta, asigurarea întotdeauna este legată de posibilitatea de apariţie a unui caz de asigurare,
adică caracteristica obligatorie a asigurării este caracterul probabil al relaţiilor. Utilizarea mijloacelor
fondului de asigurare este legată de apariţia şi consecinţele cazurilor de asigurare.
În calitate de categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice, care include
totalitatea formelor şi metodelor de formare a fondurilor de asigurare şi utilizarea acestora pentru
compensarea daunelor în caz de apariţie a unor evenimente neprevăzute, precum şi pentru acordarea
ajutorului în cazul unor evenimente apărute pe parcursul vieţii.
Totodată, asigurarea presupune redistribuirea închisă a daunelor prin intermediul fondului specific de
asigurare, format din primele de asigurare. În cadrul asigurării apar relaţii de redistribuire, legate de crearea
şi utilizarea acestui fond, fapt care pe de o parte apropie asigurarea de finanţe, iar, pe de altă parte, scoate în
evidenţă trăsăturile acesteia. Mişcarea costului în formă monetară în asigurare depinde de probabilitatea de
cauzare a daunelor în rezultatul apariţiei cazurilor de risc.
Funcţiile asigurării şi conţinutul acesteia în calitate de categorie economică sunt corelate din punct de vedere
organic.
În calitate de funcţii de categorie economică ale asigurării pot fi numite următoarele:

 formarea fondului specific de asigurare în formă bănească;

 compensarea pagubelor şi asigurarea materială personală a cetăţenilor;
 prevenirea şi minimizarea daunelor.

Prima funcţie – formarea fondului specific de asigurare în formă bănească ca plăţi pentru riscul, pe care şi-l
asumă companiile de asigurare. Crearea fondului poate fi efectuată atât obligatoriu, cât şi benevol.
Funcţia de formare a fondului de asigurare în formă bănească este îndeplinită prin formarea sistemului
fondurilor de rezervă, care asigură stabilitatea asigurării, garantarea plăţilor şi compensărilor. Dacă în cadrul
băncilor comerciale acumularea fondurilor de la populaţie cu scopul, spre exemplu,acumulării mijloacelor
băneşti are doar un caracter de economisire, atunci asigurarea prin intermediul funcţiei de formare a fondului
de asigurare poartă un caracter de economisire şi de risc. În plan moral, fiecare participant la procesul de
asigurare, spre exemplu asigurarea vieţii, este sigur de obţinerea asigurării materiale în caz de accident şi
expirarea termenului contractului. În cazul asigurării patrimoniului prin intermediul funcţiei de formare a
fondului de asigurare nu doar se rezolvă problema de compensare a valorii patrimoniului prejudiciat în
limita sumelor şi condiţiilor asigurării prevăzute în contractul de asigurare, dar şi se creează condiţii pentru
compensarea materială a valorii totale sau parţiale a patrimoniului prejudiciat.
Tot prin intermediul acestei funcţii se rezolvă problema investirii mijloacelor temporar disponibile în
structurile bancare sau alte structuri comerciale, a investirii mijloacelor băneşti în imobil, achiziţionării
hârtiilor de valoare etc. O dată cu dezvoltarea pieţii asigurărilor, se va perfecţiona şi extinde mecanismul de
utilizare a resurselor temporar disponibile. Va spori semnificaţia funcţiei de formare a fondurilor de
asigurare specială.
A doua funcţie a asigurării este compensarea pagubelor şi asigurarea materială personală a cetăţenilor. Doar
persoanele fizice şi juridice care au participat la formarea fondului de asigurare au dreptul la plata pagubelor
bunului. Compensarea pagubelor prin intermediul acestei funcţii persoanelor fizice şi juridice este efectuată
doar în limitele contractelor de asigurare de bunuri. Ordinea de compensare a pagubelor este determinată de
compania de asigurare, reieşind din condiţiile contractelor de asigurare şi este reglementată de stat
(licenţierea activităţii de asigurare).
A treia funcţie a asigurării – prevenirea cazului de asigurare şi minimizarea daunelor – presupune un set de
măsuri preventive, inclusiv finanţarea evenimentelor pentru împiedicarea sau minimizarea consecinţelor
negative ale accidentelor, calamităţilor naturale. Tot aici este inclusă şi impactul legal asupra asigurătorului,
prevăzut de contractul de asigurare, încheiat şi orientat spre managementul bunului asigurat. Măsurile
asigurătorului de prevenire a cazului de risc şi minimizare a pagubelor poartă denumirea de măsuri de
preventive. În scopul îndeplinirii acestei funcţii asigurătorul creează un fond de măsuri de preventive.
Este în interesul asigurătorului să transmită o anumită sumă din mijloacele băneşti pentru măsurile de
prevenire a pagubelor (spre exemplu, finanţarea măsurilor de prevenire a incendiilor: procurarea
echipamentului de stingere a incendiului, instalarea dispozitivelor de control a emanărilor de căldură etc.),
care vor contribui la păstrarea bunului asigurat. Cheltuielile asigurătorului pentru măsurile preventive sunt
utile, deoarece permit economisirea semnificativă a mijloacelor băneşti la momentul achitării plăţii de
asigurare, prevenind un incendiu sau orice altă situaţie de risc. Sursele de formare a fondului pentru măsuri
preventive sunt defalcările din primele de asigurare.
Asigurarea serveşte drept un factor important de stimulare a activităţii şi garantarea unui mod de viaţă
sănătos, stimulează creşterea productivităţii muncii în conformitate cu investiţia personală în producţie şi
asigurarea bunăstării proprii.

Clasele de asigurări

A. Asigurările de viaţă
Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:
a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la
termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea
de căsătorie, asigurarea de naştere;
b) anuităţile;
c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări corporale,
asigurările de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă
din accident, asigurările de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară
de muncă din accident, asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave,
asigurările de şomaj, cînd acestea sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;
d) asigurările permanente de sănătate.
Clasele de asigurări de viaţă
(inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):
1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul compartiment la
lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.
2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.
3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în prezentul
compartiment la lit.a) şi b).

B. Asigurările generale
Clasele de asigurări generale:
1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.
2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3. Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:
- daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;
- daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.
4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:
- daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.
5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:
- daunele survenite la navele aeriene.
6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:
- daune survenite la navele fluviale;
- daune survenite la navele lacustre;
- daune survenite la navele maritime.
7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:
- daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.
8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:
- daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate
de:
- incendiu;
- explozie;
- furtună;
- alte fenomene naturale, în afara de furtună;
- energie nucleară;
- alunecări de teren.
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
- daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în
care aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele prevăzute la pct.8.
10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:
- daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).
11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:
- daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).
12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:
- daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv răspunderea
transportatorului).
13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:
- daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.
14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:
- insolvabilitatea;
- creditul de export;
- vînzarea în rate;
- creditul ipotecar;
- creditul agricol.
15. Asigurările de garanţii pentru:
- garanţiile directe;
- garanţiile indirecte.
16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:
- riscurile de şomaj;
- insuficienţa veniturilor;
- pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;
- nerealizarea beneficiilor;
- riscurile aferente cheltuielilor curente;
- cheltuielile comerciale neprevăzute;
- deprecierea valorii de piaţă;
- pierderile de rentă sau alte venituri similare;
- pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;
- pierderile financiare necomerciale;
- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
17. Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:
- cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat
într-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală,
administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.
18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la
domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.
Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor auxiliare.

C. Riscurile auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă
clasă, fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri, dacă ele:
- sînt legate de riscul principal;
- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;
- sînt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.
Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 “Asigurările de credite”, nr.15 “Asigurările de
garanţii” şi nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” pot fi considerate
riscuri auxiliare clasei nr.18 “Asigurările de asistenţă” în cazul în care sînt legate de riscul principal şi în
care riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul
deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.
Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu respectarea prevederilor primului
alineat al prezentului compartiment dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sînt aferente utilizării
navelor maritime.

1.2. Rolul asigurărilor în economie şi formarea pieţei de asigurări în Republica Moldova

Rolul şi locul asigurărilor în economie. Asigurarea reprezintă un sector strategic al economiei. În cadrul
relaţiilor de piaţă antreprenorul are posibilitatea să-şi concentreze atenţia asupra problemelor legate de piaţă
şi concurenţă, fiind convins că mijloacele de producţie şi obiectele muncii sunt protejate de risc din punct de
vedere material.
Anume asigurarea sporeşte potenţialul de investire şi permite mărirea averii naţiunii.
Asigurarea serveşte ca factor important pentru stimularea activităţii economice în condiţiile economiei de
piaţă, creează drepturi egale pentru toţi participanţii relaţiilor de piaţă, creează stimuli psihologici puternici
pentru activitatea economică, tendinţa de obţinere a unui beneficiu, dorinţa de a risca şi de a te verifica pe
tine însuţi.
Creşterea nivelului de independenţă a producătorilor, formarea infrastructurii de piaţă, a relaţiilor
contractuale, diminuarea sferei de influenţă a statului asupra dezvoltării proceselor de producere şi
distribuire a bunurilor materiale, necesită o abordare nouă a utilizării mecanismului financiar-creditar în
economie. În această privinţă, o importanţă deosebită prezintă problemele asigurării activităţii economice, ce
ia în consideraţie interesele persoanelor particulare din ţară şi este orientată spre crearea unor condiţii egale
de trecere la economia de piaţă. Această problemă are o importanţă teoretică şi practică majoră, pune în faţa
ştiinţei economice probleme noi, soluţionarea cărora va permite îmbunătăţirea bazei ştiinţifice a măsurilor
luate pentru dezvoltarea economiei, a orientării sociale a acesteia, aducerea la aceeaşi valoare a fluxului de
mărfuri şi a celui monetar, reţinerea proceselor inflaţioniste şi reducerea deficitului bugetar. Este necesar să
se formeze o piaţă naţională de asigurări, care ar reflecta circulaţia banilor, inclusiv fluxurile financiar-
creditare.
Primul pas în formarea pieţei naţionale de asigurări este considerată demonopolizarea reală a activităţii de
asigurare, şi, prin urmare, creşterea rapidă a numărului de companii de asigurare alternative. Treptat se
formează spaţiu economic pentru activitatea companiilor de asigurare. Se fondează o mulţime de companii
de asigurare ce diferă după statut şi formă de proprietate. S-au ivit tipuri noi de asigurări din punct de vedere
calitativ. Însă acest proces nu decurge uniform. Se simte povara greşelilor din trecut, lipsa unui sistem fiscal
destul de flexibil, precum şi a unui sistem legislativ desăvârşit, care ar reglamenta relaţiile în asigurări. Fără
existenţa unor acte legislative de nivel înalt ce priveşte ordinea organizării şi desfăşurării activităţii
organizaţiilor de asigurări, nu este posibilă existenţa unei pieţe contemporane de asigurări. Fiecare dintre
părţi trebuie să aibă posibilitatea de a obţine respectarea contractului de asigurare prin intermediul organelor
de justiţie. Legislaţia reprezintă baza ordinei economice în domeniul asigurărilor, iar Statul, prin intermediul
organelor împuternicite e necesar să conducă acest proces, prin adoptarea normelor legislative şi efectuarea
controlului asupra executării acestora.
O piaţă de asigurări deja formată nu poate exista fără concurenţă, care timp de mulţi ani a fost considerată de
către economiştii sovietici drept un fenomen exclusiv dăunător sistemului capitalist. Concurenţa influenţează
pozitiv caracterul şi dinamica activităţii economice, stimulând înnoirea şi lărgirea gamei serviciilor de
asigurare, introducerea în procesul de asigurare a ultimelor descoperiri tehnico-ştiinţifice şi a celor mai noi
metode de organizare şi conducere.
Desigur, din punct de vedere tactic concurenţa este necesară, în special la etapa iniţială a lucrului cu clienţi
noi, publicităţii active şi atragerii clientelei. Însă din punct de vedere strategic, este posibil ca cererea de
asigurări în timpul apropiat să depăşească de zeci şi sute de ori posibilităţile financiare reale ale tuturor
organizaţiilor de asigurări concurente.
În calea spre o piaţă naţională de asigurări nu există soluţii simple. Ele sunt în strânsă legătură cu situaţia
social-economică din republică, problemele denaţionalizării gospodăriilor, politica financiar-creditară şi
structurală, asigurarea legislativă şi organizaţională a reformei economice.
Trecerea la economia de piaţă contribuie la creşterea rolului asigurărilor în domeniul reproducerii sociale,
lărgind considerabil sfera serviciilor de asigurare.
Dezvoltarea relaţiilor de piaţă, când fiecare producător începe să acţioneze independent, măreşte rolul şi
importanţa asigurărilor. În afară de aceasta, pe lângă rolul tradiţional – protejare împotriva calamităţilor
naturale (cutremure de pământ, inundaţii, furtună, etc.), evenimentelor întâmplătoare cu caracter tehnic şi
tehnologic (incendiu, accident, explozie, etc.); tot mai des sunt asigurate pierderile de pe urma diverselor
fenomene criminale (furturi, atacuri banditeşti, furtul de autoturisme, etc.). Întreprinderile şi organizaţiile cu
diverse forme de proprietate, în calitate de asiguraţi, nu necesită doar despăgubirea pierderilor precum
distrugerea sau prejudicierea mijloacelor fixe şi circulante, dar şi compensarea venitului pierdut sau a
cheltuielilor suplimentare cauzate de stagnarea forţată a întreprinderii (furnizări nesistematice de materii
prime, incapacitatea de plată a cumpărătorilor cu ridicata).
Schimbările ce se petrec în economia de piaţă de asemenea vizează şi sfera asigurărilor de persoane şi a
proprietăţii cetăţenilor, fapt ce are legătură directă cu interesele patrimoniale ale populaţiei. Raportul dintre
contractele de asigurare pe termen lung şi cele pe termen scurt, combinarea condiţiilor de asigurare riscante
cu cele cumulative, nivelul dobânzii bancare pentru depunerea mijloacelor din asigurarea de viaţă, în conturi
de depozit, evidenţa tendinţelor preţurilor şi luarea măsurilor antiinflaţioniste inevitabil devin obiecte ale
politicii de asigurare în perioada de trecere la economia de piaţă. Creşte oferta la serviciile de asigurare, se
formează treptat piaţa de asigurări. Formele benevole de asigurare sunt prioritare, deşi în unele sfere se
păstrează, sau chiar se introduc asigurările obligatorii (spre exemplu asigurarea medicală şi altele).
În cadrul economiei de piaţă asigurările reprezintă pe de o parte un mijloc de protejare a afacerilor şi
patrimoniului cetăţenilor, iar pe de altă parte – o activitate comercială ce generează profituri. Veniturile
organizaţiilor de asigurări constituie veniturile din activitatea de asigurare propriu-zisă, investirea fondurilor
de asigurare temporar libere în sfera de producere, sfera neproductivă, acţiuni ale întreprinderilor, depozite
bancare, etc.
În condiţiile reformei economice radicale se simte necesitatea de apreciere ce reprezintă piaţa de asigurări
contemporană şi care sunt caracteristicile ei. Piaţa de asigurări este o structură social-economică specifică, o
sferă anumită a relaţiilor financiare, unde obiectul vânzării-cumpărării este protecţia asigurată, şi unde se
formează cererea şi oferta acesteia. Baza obiectivă pentru dezvoltarea pieţei de asigurări este necesitatea
asigurării continuităţii procesului de producţie prin oferirea ajutoarelor băneşti celor ce au suferit de pe urma
survenirii evenimentelor nefavorabile neprevăzute. Această piaţă mai poate fi considerată o formă de
organizare a relaţiilor băneşti ce ţin de formarea şi distribuirea fondului de asigurări pentru protecţia
societăţii din punct de vedere al asigurărilor, totalitatea organizaţiilor de asigurări (asigurătorilor), care
prestează acest tip de servicii.
O condiţie necesară pentru existenţa pieţei de asigurări este existenţa cererii pentru serviciile de asigurare şi
existenţa agenţilor de asigurări, capabili de a satisface această cerere. Trecerea economiei naţionale la
economia de piaţă schimbă esenţial rolul şi locul agentului de asigurări în sistemul relaţiilor economice.
Organizaţiile de asigurări se transformă în subiecte cu drepturi depline ale activităţii economice.
O piaţă de asigurări ce funcţionează reprezintă un sistem integrat complicat, ce include diverse elemente
structurale. Elementul primar al pieţei de asigurări îl reprezintă organizaţiile de asigurări.
Izolarea economică a organizaţiei de asigurări se reflectă în izolarea deplină a resurselor acesteia, circulaţia
lor independentă completă. Organizaţia de asigurări funcţionează în cadrul sistemului economic în calitate
de subiect independent şi este inclusă într-un sistem anumit de relaţii de producţie. Organizaţiile de asigurări
economic adaptate stabilesc relaţii de reasigurare şi coasigurare cu alte organizaţii de asigurări.
Economia de piaţă se bazează pe libertatea cetăţenilor de a alege. În principiu, fiecare poate decide singur
cum să procedeze. Persoana poate să distribuie liber veniturile sale şi să decidă ce parte din acestea vor fi
utilizate pentru consum, şi ce parte va fi economisită. În plus, persoana are libertatea de a încheia acorduri
cu alte persoane. Toate acestea sunt luate în consideraţie de piaţa de asigurări, ce oferă un spectru larg de
servicii de asigurări.
Principiul de bază al economiei de piaţă este faptul că fluctuaţia liberă a cererii şi ofertei stimulează apariţia
unor astfel de servicii de asigurare, care sunt necesare potenţialilor persoane asigurate. Formarea liberă a
preţului, exprimată prin tarifele diverselor servicii de asigurare, creează condiţii de concurenţă între
asigurători. Piaţa de asigurări îndeplineşte un rol de reglementare în condiţiile existenţei concurenţei
economice. Însăşi concurenţa nu explică pe deplin succesul pe piaţa de asigurări.
Acest succes depinde în mare măsură de asigurător, care motivează colaboratorii companiei să caute în
permanenţă clienţi potenţiali noi, să perfecţioneze formele şi metodele de deservire în domeniul asigurărilor.
Este foarte important, în special la etapa creării organizaţiilor de asigurări, ca asigurătorul să conducă
personal toată activitatea internă şi externă, prin aceasta punând baza culturii de asigurare.
Deciziile luate de către asigurător la semnarea poliţei de asigurare sunt bazate pe aşteptări, care sunt
confirmate de practica socială. În condiţiile economiei de piaţă asigurătorul este conştient de faptul că el este
dependent de modul în care va utiliza resursele fondului de asigurare pe care le are la dispoziţie.
Asigurătorul joacă rolul de antreprenor, fiind persoana cointeresată, deoarece este responsabil în faţa co-
proprietarilor întreprinderii de situaţia afacerilor, fapt menţionat în actele legislative corespunzătoare.
Piaţa de asigurări reprezintă relaţiile economice cu privire la vânzarea-cumpărarea produsului de asigurare.
Piaţa asigură o legătură limitată între persoana asigurată şi asigurător. Aici are loc recunoaşterea publică a
serviciilor de asigurare. Legile economice de bază ale funcţionării pieţei de asigurări sunt legea costului şi
cea a cererii şi ofertei.
Piaţa de asigurări se formează pe parcursul formării economiei naţionale şi reprezintă un element integrant şi
important al acesteia. Condiţiile pentru apariţia lor sunt diviziunea socială a muncii şi existenţa diverşilor
proprietari – producători de bunuri separaţi. Raportul real dintre condiţiile date indică nivelul de dezvoltare
al relaţiilor de piaţă. Piaţa de asigurări presupune independenţa subiecţiilor relaţiilor de piaţă, parteneriatul
loial al acestora la vânzarea-cumpărarea serviciului de asigurare, un sistem dezvoltat al acestor relaţii.
Legislaţia de stat, poziţionarea puterii politice influenţează activitatea comercială a asigurătorilor. Aceasta se
exprimă prin influenţa legislativă asupra asigurătorilor prin elaborarea actelor normative corespunzătoare, ce
reglementează activitatea de asigurare atât direct, cât şi indirect.
Un element al reglementării de stat a activităţii de asigurare este prevenirea înţelegerilor criminale,
acordurilor, precum şi a activităţii organizaţiilor de asigurare în direcţia divizării pieţei cu scopul
minimizării concurenţei, excluderea sau limitarea accesului pe piaţă a altor participanţi. Se consideră
inadmisibilă folosirea mijloacelor şi metodelor concurenţei neloiale: mărirea sau micşorarea artificială a
tarifelor, tentative de inducere în eroare a persoanei asigurate în urma informării subiective despre condiţiile
tipului respectiv de asigurare dat sau a concurenţilor.
Participanţii pieţei de asigurări sunt vânzătorii, cumpărătorii şi intermediarii, precum şi asociaţiile lor.
În dependenţă de volumul cererii şi ofertei pentru serviciile de asigurare poate fi determinată piaţa internă,
externă şi internaţională a asigurărilor.
Piaţa internă a asigurărilor poate fi considerată piaţa locală, pe care există cerere pentru serviciile de
asigurare, având tendinţa de a o satisface de anumiţi asigurători.
Piaţa externă a asigurărilor este piaţa din afara graniţelor pieţei interne şi care include organizaţii de
asigurare intercorelate atât în ţară, cât şi peste hotare.
Piaţa mondială a asigurărilor reprezintă cererea şi oferta pentru serviciile de asigurare la nivelul economiei
mondiale.
În calitate de pieţe internaţionale pot fi considerate pieţele locale ale asigurărilor, care se caracterizează prin
capitalizarea înaltă a operaţiunilor de asigurare internaţionale (New York, Londra, Ţiurrich).
Pentru concordarea intereselor şi rezolvarea problemelor comune ale organizaţiilor de asigurări există
asociaţii de asigurare internaţionale (Asociaţia internaţională a asigurătorilor contra riscurilor tehnice,
Asociaţia internaţională a asigurătorilor maritimi etc.).
Cele mai mari peţi de asigurări se află în S.U.A., Anglia, Suedia, Germania, Franţa, Japonia şi Italia.
Categoria vânzătorilor este compusă din persoane juridice specializate în oferirea serviciilor de asigurare –
companiile de asigurări – asigurători.
Cumpărătorii sunt persoane fizice şi juridice – cetăţeni, antreprenori, companii şi organizaţii, instituţii şi
organizaţii de stat – persoane asigurate.
Intermediarii dintre vânzători şi cumpărători sunt persoanele fizice şi juridice, care asigură alegerea
reciprocă a cumpărătorului şi vânzătorului, şi a serviciului de asigurare respectiv – brokeri şi agenţi de
asigurare.
Toţi sunt personaje principale, însă nu prezintă totalitatea structurilor, organizaţiilor şi subiecţiilor, ce
participă sau sunt cointeresaţi în activitatea de asigurare, care împreună formează o infrastructură unică a
pieţei de asigurări, considerată un sistem de instituţii şi organizaţii, ce asigură circulaţia liberă a bunurilor şi
serviciilor de asigurare pe piaţă.
Intermediarii pe piaţa de asigurări sunt agenţii şi brokerii de asigurări. O importanţă majoră pentru piaţa de
asigurări pentru astfel de servicii profesioniste o conferă anume existenţa unui număr mare de companii de
asigurare, precum şi numărul mare de asigurători potenţiali, care de altfel nu au competenţă, cunoştinţe şi
deprinderi suficiente pentru a se orienta de sine stătător pe piaţa de asigurări.
Produsul specific oferit pe piaţa de asigurări este serviciul de asigurare. Preţul de consum al acestuia este
acordarea protecţiei, sub formă de acoperire a poliţei de asigurare. Preţul serviciului de asigurare este
reprezentat de tariful de asigurare. Preţul se formează pe bază competitivă, în dependenţă de cerere şi ofertă.
Nivelul minim al preţului se stabileşte după principiul egalităţii între prima de asigurare, achitată de
persoana asigurată şi plăţii sumelor şi despăgubirelor de asigurare; nivelul maxim se stabileşte în dependenţă
de necesităţile persoanei asigurate. Dacă preţul serviciului de asigurare este mare, organizaţia de asigurare se
poate afla într-o poziţie nefavorabilă în comparaţie cu concurenţii săi şi poate să piardă clienţii potenţiali.
Preţul serviciilor unei organizaţii de asigurare concrete depinde de mărimea şi structura portofoliului de
asigurări, calitatea activităţii de investiţii, mărimea cheltuielilor administrative, profitul aşteptat.
Serviciul de asigurare este oferit pe bază de contract (în cazul asigurării benevole) sau în baza legislaţiei (în
cazul asigurării obligatorii). Vânzarea-cumpărarea serviciului de asigurare se documentează prin încheierea
contractului de asigurare, iar persoanei asigurate, drept confirmare, i se eliberează certificatul de asigurare
(poliţa). Spectrul tipurilor de asigurare pe care le poate utiliza persoana asigurată reprezintă asortimentul
pieţei de asigurare.
Este important de evidenţiat schimbările esenţiale în caracterul serviciilor de asigurare, cauzate de aşa-
numita explozie tehnologică, introducerea pe larg a electronicii şi automatizării. Cererea pe piaţă şi
concurenţa dictează necesitatea continuării dezvoltării înzestrării tehnice a procesului de asigurare şi a
întregii infrastructuri a organizaţiilor de asigurări (agenţii, reprezentanţe, filiale ale organizaţiei de asigurări).
Dezvoltarea pe larg a relaţiilor de piaţă în Republica Moldova a schimbat esenţial situaţia în sfera
asigurărilor deoarece În URSS asigurarea purta un caracter mai mult formal, iar în conştiinţa cetățenilor
sovietici asigurarea nu prezenta un component obligatoriu al organizării vieţii.
Analiza etapelor de formare a pieței naționale de asigurări. Începînd cu anii 20 a secolului trecut și pînă la
finele anilor 80, în legătură cu schimbarea situației social-politice, sistemul de asigurări era monopolizat, iar
organul de supraveghere a asigurărilor a fost anulat. În perioada dată asigurările se efectuau de către
organele de stat, direcțiile prioritare de activitate a cărora era asigurarea populației, deoarece în condițiile de
exzistență a proprietății publice asupra mijloacelor de producție, asigurarea acestora nu se considera
necesară în sistemul de asigurări de stat.
În URSS asigurările aveau un caracter formal. În mentalitatea cetățenilor sovietici asigurările nu figurau ca o
componentă obligatorie de organizare a vieții.
Direcția Generală a asigurărilor de stat în URSS a fost Gosstah. Pînă în anul 1958 sistema Gosstrah a fost
strict centralizată la nivelul URSS. Din 1958 o parte din sistemul Gosstrah a fost transmis sub jurisdicția
ministerului de finanțe a Republicilor unionale. Din 1967 pînă în 1991 sistemul Gosstrah a fost deja
organizat la nivel republican și se supunea Consiliului Gosstrah URSS, care la rîndul sau se supunea
Ministerului de Finanțe a URSS.
Activitatea de asigurări în conponența Ministerului de Finanțe era supusă în interesul bugetului de stat,
predominau interesele dîn domeniul fiscal în detrimentul dezvoltării activității de asigurări. Statul își
permitea să acopere deficitul bugetar prin retragerea grătuită a unor sume enorme din rezervele de asigurare.
Asigurările au fost transformate într-o ramură auxziliară a sistemului financiar de stat.
După destrămarea URSS în anul 1991 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea ”Cu privire la
măsurile urgente de demonopolizare a economiei naționale”. La 28 mai a aceluiași an, Guvernul a
implimentat măsuri cu privire la perfecționarea și reglementarea activității de asigurări, ce a marcat
începutul reorganizării Consiliului Gosstrah al Republicii Moldova și creărea societăților de asigurări pe
principii de concurență.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.296 din 12 iunie 1991 a fost creat Serviciul de Stat pentru
supravegherea asigurărilor pe lîngă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. La 11 iulie 1991 a fost
înregistrată prima companie de asigurări comercială „ASITO”.
Începînd cu 1991, la prima etapă de formare a asigurărilor comerciale, în țară au început să apară și să se
dezvolte primele organizații comerciale de asigurări. Însă în țară lipsea cadrul de reglementare a activității
de asigurări.
Etapa dată de formare a pieței se caracterizează prin lipsa aproape completă de surse proprii a organizațiilor
de asigurări și capital social insuficient. Specificul acestei etape în general a fost determinată de situația
economică a epocii de ”acumulare primitivă a capitalului”. Numărul organizațiilor de asigurări, care practic
acordau clienților săi acoperire de asigurare clasică, era extrem de insuficient, iar gama serviciilor acordate
de acestea era limitată.
Primele de asigurare în 1992 au constituit 993,9 mii lei, iar despăgubirele de asigurare au fost de 482,4 mii
lei sau 48,5% din suma primelor subscrise.
În 1993, volumul primelor de asigurare au crescut brusc și sau majorat în comparație cu 1992 cu 6,9 mln.
lei.
Etapa a doua de formare a pieței de asigurări din Republica Moldova se poate de considerat perioada
începînd cu 1993. Parlamentul Republicii Moldova la 15 iunie 1993 a adoptat legea nr. 1508-XII ”cu privire
la asigurări”. Intrarea în vigoare a legii date a schimbat situația pe piața de asigurări dim Moldova. Au fost
exact stabiliți parametrii de bază în activitatea de asigurări și cerințele cu privire la stabilitatea financiară în
asigurări.
Dacă ne referim la creșterea cantitativă a numărului de asigurători, atunci se poate de menționat, că perioada
pînă la 1995 s-a marcat prin creșterea rapidă a numărului organizațiilor de asigurări. În perioada din 1991
pînă în 1995 numărul asigurătorilor înregistrați a atins cifra de 90, iar în 1996 au fost înregistrate încă 12
organizații de asigurări. În perioada dată, multe organizații de asigurări n-au rezistat concurenței și au fost
închise, în așa fel încît la 31 decembrie 1996 în Pepublică funcționau 55 de organizații de asigurări.
În 1996 toate organizațiile de asigurări au majorat cuantumul primelor de asigurare subscrise și au constituit
97 mln. lei. Pe tipurile de asigurări binevole – 73,1 mln. lei sau 75,3% din suma totală a primelor de
asigurare, inclusiv: asigurarea facultativă de persone – 40,6 mln. lei (41,8%); asigurarea facultativă de
bunuri – 20,4 mln. lei (21,1%); altele asigurări binevole – 12 mln. lei (12,4%). Pe asigurările obligatorii au
fost subscrise 23,9 mln. lei sau 24,7% din suma totală a primelor subscrise. Liderii pieții pe primele de
asigurare subscrise în anul 1996 au fost organizațiile de asigurări: ”Asito”, ”Asito-Trafic”, ”Moldova-
Astrovaz”, ”Afes-M”, ”Orateh”, ”Seabeco-Asint”. Cota primelor de asigurare subscrise de companiile mari
în suma totală a primelor de asigurare a constituit 83,7% .
Ce se referă la tendința de formare a pieței de asigurări, etapa a doua de dezvoltare a acesteia se
caracterizează prin continuarea de creștere extensivă în direcții ce puțin au comun cu asigurările clasice. Mai
mult au fost practicate asigurările facultative de persoane și asigurările facultative de bunuri.
Începutul etapei contemporane de formare a pieței de asigurări din Moldova poate fi considerată perioada
din 1996 – 1997.
La 10 iunie 1997, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 533 ” Cu privire la unele măsuri de
reglementare a activității de asigurare” [3]. Provocarea schimbărilor în dezvoltarea asigurărilor a fost
influiențată de condițiile externe din asigurări. Piața de asigurări s-a redus considerabil, iar concurența a
crescut semnificativ. Organizațiile de asigurări au început să dezvolte afacerea în alte direcții. Concurența
între asigurători s-a transferat pe segmentul asigurărilor de riscuri a persoanelor juridice și fizice, mai multă
atenție a început să se atragă la asigurările de bunuri. Aceasta a fost facilitată de punerea în aplicare a
Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 484 ”cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale
agenţilor economici şi persoanelor fizice care practică activitatea de întreprinzător, permise ca deduceri de
cheltuieli aferente activităţii de întreprinzător pentru scopuri fiscale” din 04 mai 1998, care a exclus din baza
de impozitare cheltuielile întreprinderii cu privire la toate asigurările obligatorii și asigurările facultative de
bunuri, mărfuri și răspundere; asigurarea angajaților contra accidente.
Formarea sistemului național de asigurări necesită elaborarea și implimentarea unor măsuri de îmbunătățire
a calității serviciilor de asigurări, ce presupune utilizarea potențialului intern a Republicii și oportunitățile
investiționale proprii.
Pentru realizarea scopului dat, este necesară organizarea unui sistem național de asigurări eficient și
accilerarea dezvoltării unor asigurări sociale. Sfera de asigurări acoperă toate aspectele vieții umane,
activitatea de producere și social-economică, îndeplinind funcțiile de compensare și cumulare.
În condițiile economiei de trecere o importanță deosebită în industria de asigurări revine mai multor factori.
În primul rînd, asigurarea prezintă securitate suplimentară multiplilor interese a persoanelor juridice și
fizice, indiferent de caracterul și volumul măsurilor întreprinse de stat. În perioada actuală povara
cheltuielilor de lichidare a calamităților naturale și dezastrelor provocate de om, rămîn pe seama bugetului
de stat, posibilitățile căruia, din motive obiective, sunt limitate.
În al doilea rînd, utilizarea mecanizmului de asigurare în condițiile date asigură dezvoltarea rapidă a afacerii,
îmbunătățăște tehnologiile de producție utilizate, ținănd cont de specificul ramurilor principale ale
economiei din Moldova, climatul acesteia și localizarea geografică.
Sistemul de asigurări contribuie la dezvoltarea sigură și durabilă a economiei țării, reprezentînd o bază
suplimentară pentru sporirea securității populației, asigurarea bunurilor cetățenilor și entităților economice.
În același timp dezvoltarea asigurărilor într-o mare măsură depinde de perfecționarea cadrului legal,
eficiența politicilor fiscale și monetare a statului, calitatea supravegherii activității de asigurări și stabilitatea
funcționării societăților de asigurări.
Dezvoltarea modernă a pieței de asigurări din Republica Moldova. La 13 septembrie 2004 prin Hotărârea
Guvernului nr. 1012 ”cu privire la aprobarea Concepţiei şi obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei
asigurărilor în Moldova pe termen mediu”, a fost aprobat Planul de acțiuni pentru realizarea Concepţiei şi
obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu (2004-2007).
Principalul scop al Concepţiei este formarea unei pieţe naţionale a asigurărilor stabile, valoroase şi
funcţionale, capabilă să devină un instrument real în protejarea intereselor cetăţenilor, agenţilor economici şi
statului.
În rezultatul realizării eficiente a Concepției date, piața de asigurări din Moldova, statul și inclusiv
consumatorii serviciilor de asigurări, au bineficiat de cadrul legal la nivel european în domeniul de asigurări,
deoarece la momentul aprobării acesteia baza legislativă nu reglementa totalmente activitatea de asigurări. În
același timp, Inspectoratul de Stat pentru supravegherea asigurărilor și fondurilor nestatale de pensii nu
aveau suficientă autoritate. Din aceste considerente, una din cele mai importante sarcini a fost stabilită
formarea unui organ de stat independent, împuternicit de funcții și drepturi similare Băncii Naționale din
Moldova și Comisiei Naționale de valori mobiliare. Astfel, avînd în vedere, intenția Republicii Moldova de
integrare economică prin adoptarea și punerea în aplicare a normelor economice și comerciale, ce operează
în spațiul economic european, în scopul implimentării pe piața financiară a unui cadrul de reglementare
prudentă și sistem de supraveghere echivalent cu cel din Uniunea Europeană, la 26 decembrie 2006 a fost
semnată de către Parlamentul Republicii Moldova legea ”cu privire la asigurări” nr. 407 – XVI, care a fost
publicată în Monitorul Oficial al RM la 06 aprilie 2007.
Legea primită asigură conformitatea maximă a cerințelor legislației din Republica Moldova cu standardele
europene, axate pe dezvoltarea unei piețe eficiente, stabile și prudente, precum și orientarea acesteia spre
cooperarea în viitor cu autoritățile de supraveghere din alte state. Prin legea dată de asemenea a fost stabilită
autoritatea de supraveghere de stat, și anume Comisia Națională a pieței financiare din Republica Moldova.
O dată cu acestea, principalele obiective ale reglementării activității de asigurări dîn țară, sunt de a spori
eficiența activității de supraveghere în scopul protejării intereselor asiguraților, menținerea unui mediu
concurențial favorabil pe piața de asigurări și dezvoltarea infrastructurii acesteia în conformitate cu practica
internațională de organizare a activității de asigurări.
Aprobarea noii legi ”cu privire la asigurări” a asigurat pieței de asigurări o infrastructură stabilă și un nivel
înalt a cerințelor de pregătire profesională a cadrelor în sfera de asigurări.
Concomitent cu aceste cerințe, de asemenea a fost realizat un nivel înalt de protecție a agenților economici și
a cetățenilor de diferite grupuri de riscuri, îmbunătățirea calității și lărgirea spectrului serviciilor de
asigurări; îmbunătățirea calitativă a competivității pieței naționale de asigurări și creșterea oportunităților
investiționale; consolidarea procesului de integrare a pieței naționale de asigurări în sistemul internațional.
Conform dispozițiilor tranzitorii ale noii legi ”cu privire la asigurări”, societățile de asigurări ce activau la
momentul întrării în vigoare a acesteia au avut posibilitate de a continua activitatea de asigurări în baza
licențelor primite anterior pînă la expirarea termenului acestora. De asemenea, acestea au avut posibilitatea
de a majora capitalul statutar pînă la valoarea minimă prevăzută de noua lege în termen de 5 ani, nivelul
căruia în aprilie 2012 trebuia să atingă obligatoriu mărimea de 15 mln. lei pentru activitatea în clasele de
asigurări generale, deci s-a stabilit aplicarea coeficientului 1, pentru activitatea de asigurări în clasele de
asigurări pe termen lung de viață coeficientul stabilit este de 1,5 la nivelul minim aprobat și 2 pentru
activitatea de reasigurare.
Conceptele de bază adoptate în legea ”cu privire la asigurări” ce a intrat în vigoare în 2007 reglementează în
special activitatea tuturor participanților profesioniști pe piața de asigurări, inclusiv intermediarilor în
asigurări, care au început activitate din 2008 și către 2012 numărul acestora a constituit 77 de agenți
economici, iar primele de asigurare subscrise de ei au atins nivelul de aproape 30% din suma totală a
primelor brute de asigurare subscrise de piața de asigurări. În rezultatul modificărilor date în legislație,
activitatea brokerilor în asigurări a fost supusă licențierii și au fost stabilite anumite cerințe în activitatea
brokerilor și agenților de asigurare.
O dată cu aprobarea legii „cu privire la asigurări” la 22.12.2006 a fost aprobată și apoi publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova legea „cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule”, care a permis acumularea volumului de prime și majorarea
acestora în produsul intern brut. Legea dată de asemenea prevede implimentarea sistemului unic automatizat
a informației cu privire la asigurarea obligatorie a răspunderii civile auto, ce este o cerință obligatorie pentru
promovarea produsului dat în spațiul european. Sistemul dat a fost pus în aplicare începând cu 01 februarie
2013. Formarea unei baze de date unice este una din sarcinele principale în dezvoltarea sistemului de
asigurări obligatorii, care va asigura o supraveghere eficientă a conformității cu legislația în vigoare
(disponibilitatea poliței de asigurare, implimentarea sistemului bonus-malus, excluderea polițelor false, etc)
și facilita accesul persoanelor cointeresate la informația cu privire la existența poliței de asigurare obligatorie
pentru anumită unitate de transport.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova la 03 martie 2011 a aprobat legea nr.35 ”pentru aprobarea
Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011–2014 şi a Planului de acţiuni pentru
implementarea Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011–2014”. În scopul
consolidării pieței de asigurări din Republica Moldova, principalul obiectiv în domeniului asigurărilor este
formarea unei pieţe stabile şi transparente, bazată pe tehnologii moderne de asigurare, capabilă să protejeze
interesele cetăţenilor şi ale agenţilor economici, precum şi să devină o sursă importantă de investiţii pentru
dezvoltarea economiei ţării.
Dezvoltarea cu succes a activității de asigurări este imposibilă în condiții naționale de auto- izolare, fără
utilizarea experienței internaționale.
Diferite modele și soluții, practicate în domeniul asigurărilor în țările dezvoltate au fost implimentate și în
Moldova. Directivele UE ce țin de licențierea activității de asigurări; stabilirea clasificării tipurilor de
asigurări după riscurile asigurate și obiectul asigurării; cerințele diferențiate cu privire la mărimea capitalul
statutar al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate în domeniul asigurărilor; și de asemenea: cerințele
față de formarea și menținerea rezervelor de asigurare; respectarea marjei minime de solvabilitate a
asigurătorului; cerințele față de activele ce se admit pentru acoperirea rezervelor tehnice și marjei minime de
solvabilitate, au stat la baza elaborării actelor normative ce funcționează recent în industria asigurărilor din
Moldova.
În urma influienței schibărilor intense din ultimii ani au avut loc schimbări calitative pe piața de asigurări
din Republica Moldova. A crescut cererea la serviciile de asigurări ce se petrece, fără îndoială, prin
îmbunătățirea calității prestării acestora și implimentarea noilor tipuri de asigurări.
În ultimii ani au avut loc schimbări și în structura participanților profesioniști pe piața de asigurări din
Moldova, după cum se observă în diagrama 1.
Diagrama 1. Evoluția numărului participanților profesioniști pe piața de asigurări din Moldova, 2005-
2012.
 Sursa: www.cnpf.md,

În perioada anului 2012 societățile de asigurări au subscris 1089,3 mln. lei prime de asigurare sau 69,9 mln.
euro în comparație cu 61,6 mln.euro în anul 2011.
Din diagrama 2, se observă creșterea primelor brute subscrise (PBS) în ultimii ani de dezvoltare a pieții de
asigurări.
Diagrama 2. Evoluția PBS pe toate tipurile de asigurări și despăgubirele de asigurare plătite de
societățile de asigurări în perioada 2005-2012 г.г.

Sursa: www.cnpf.md
În anul 2012 primele zece companii, lideri pe piața de asigurări din țară, au subscris 90,2 % din suma totală
a primelor de asigurare, iar 10 % de prime au fost subscrise de către ceilalți participanți profesioniști pe piața
de asigurări din Republica Moldova (la sfârșitul anului 2012 în țară activau 17 societăți de asigurări).
Tabelul 1. Primele zece societăți de asigurări din Republica Moldova pe primele de asigurare
subscrise în anul 2012

Nr.d/o/ Denumirea societății de asigurări/ Name of

nomber insurance company mln. lei euro
1 Moldasig 334,36 20,90
2 ASITO 166,17 10,38
3 Moldcargo 130,68 8,16
4 Grawe Carat Asigurari 118,68 7,42
5 Donaris-Group 85,23 5,33
6 Euroasig 45,40 2,84
7 Victoria Asigurari 40,91 2,56
8 Acord-Grup 39,56 2,47
9 Transelit 28,69 1,80
10 Klassika Asigurari 18,85 1,18
 Sursa: www.cnpf.md,
Lideri în anul 2012, pe primele de asigurare subscrise sunt societățile de asigurări prezentate în tabelul 1.
Pentru evaluarea pieței de asigurări o importanță semnificativă o au indicatorii calitativi. În primul rînd,
acest indicator este raportul dintre primele de asigurare subscrise la produsul intern brut (PIB). Prima brută
subscrisă (PBS) în PIB în anul 2012 a constituit 1,23%, ce este aproape de 10 ori mai mică decît în alte țări
dezvoltate.
Diagrama 3. Ponderea primelor brute subscrise (PBS) în PIB, Republica Moldova,%
Sursa: www.cnpf.md
Îndicatorul primei brute subscrise în PIB este un indicator calitativ a nivelului de trai al populației din țara
noastră. Din analiza prezentată este vizibil, că în perioada 2005-2012 indicatorul dat a crescut numai în
2005-2009, iar din 2009 indicatorul dat a început să scadă și în 2011 a ajuns pînă la 1,22% în PIB. Numai
începînd cu anul 2012 indicatorul primei brute subscrise în PIB a început să crească și a atins nivelul de
1,23%.
În ultimii ani pe piața de asigurări a Republicii Moldova se observă o creștere a sumelor totale pe
despăgubirele de asigurare plătite o dată cu creșterea rapidă a primelor de asigurare subscrise (diagrama 2).
Tabelul 2. Primele zece societăți de asigurare din Republica Moldova ce au plătit cele mai mari
despăgubiri de asigurare în anul 2012.

Nr.d/o/
Denumirea societății de asigurări/ Name of insurance company mln. lei
number
1 MOLDASIG SA 160 ,98
2 ASITO SA 59 ,23
3 MOLDCARGO SA 43, 99
4 DONARIS-GROUP SA 34 ,62
5 MOLDOVA-ASTROVAZ SA 25 ,02
6 GRAWE CARAT ASIGURĂRI SA 22 ,24
7 VICTORIA ASIGURARI SA 20 ,16
8 EUROASIG SA 17 ,78
9 KLASSIKA ASIGURĂRI SA 9 ,39
10 TRANSELIT SA 8 ,61
Celelalte societăți de asigurări 28,49
Total plăți pe piața de asigurări 430,51
Sursa: www.cnpf.md
Datele prezentate în tabelul 2 arată, că societățile de asigurări – lideri, ce au subscris cele mai mari volume
pe primele de asigurare, sunt și cei mai mari plătitori a dispăgubirelor de asigurare pe piața de asigurări din
Republica Moldova. Suma totală a despăgubirelor de asigurare plătite în 2012 au constituit 430,5 mln. lei.
Cota primelor 10 societăți de asigurări în suma totală a constituit 93,38%.
Concluzii. În ultimii ani, s-a schimbat atitudinea societății față de asigurări, în primul rînd din partea
organelor legislative și executive. A fost implimentată și continuă să se perfecționeze legislația în asigurări.
A sosit timpul, cînd se înțelege că asigurările pot să influiențeze semnificativ procesele economice ce au loc
în societate și din acestă cauză necesită susținere din partea statului. Au fost făcuți primii pași spre integrarea
pieței de asigurări din Moldova cu piața internațională de asigurări.
Dezvoltarea rapidă a industriei naționale de asigurări, ținând cont și de potențialul existent a altor segmente
a pieței financiare din țară, a influiențat considerabil reformele economice din Moldova.

1.3.Terminologia utilizată în asigurări

L E G EA cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006
(Monitorul Oficial nr.47-49/213 din 06.04.2007)

DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
activitate de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de
contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres
şi de recuperare;
activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care constă din prezentarea sau
propunerea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor
astfel de contracte, din încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul
solicitării de daune.
Aceste activităţi nu se consideră de intermediere în asigurare şi/sau în reasigurare în cazul în care sînt
îndeplinite de un asigurător sau de un angajat al lui care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului. Nu
se consideră activităţi de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări nici următoarele: furnizarea
ocazională de informaţii, în contextul unor alte activităţi profesionale al căror scop nu rezidă în oferirea de
asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract de asigurare şi/sau reasigurare,
administrarea daunelor unui asigurător (reasigurător) la nivel profesional şi nici compensarea daunelor şi
evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;
actuar – persoană fizică specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode actuariale (statistice,
matematice şi economice) titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere;
acţionar semnificativ – persoană fizică sau persoană juridică ce exercită nemijlocit şi de una singură ori prin
intermediul altor persoane fizice sau juridice, ori în colaborare cu ele, acţionînd în mod coordonat, drepturi
aferente unor acţiuni de cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale asigurătorului (reasigurătorului);
agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut sau organizaţie de
microfinanţare, care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept să încheie, în numele şi din contul
asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat;
agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza
mandatului acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte
de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de
asigurător, reasigurător, agent bancassurance sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube
materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare;
asigurat – persoană care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul;
asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei
legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare);
asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită printr-o procură, în baza unui
contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă
profesională a brokerului în cauză, să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului
de brokeraj;
asistenţă (assistance) – acordare de către asigurător (reasigurător) sau alte persoane juridice, în cadrul
asigurărilor de persoane, a asistenţei asiguratului (beneficiarului) în caz de producere a riscului asigurat, care
constă în organizarea prestării către asigurat (beneficiar) a serviciilor tehnice, medicale, financiare, juridice;
autoritate de supraveghere – Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în
condiţiile prezentei legi, negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi
(reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care
prestează servicii de consultanţă şi inspecţie de risc şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în
legătură cu regularizarea daunelor, după caz;
caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului
dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;
cheltuieli de achiziţie – cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atît
cheltuielile direct imputabile, precum comisioanele de achiziţie şi cheltuielile de deschidere de dosar sau de
acceptare a contractelor de asigurare în portofoliu, cît şi cheltuielile indirect imputabile, precum cheltuielile
de publicitate sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de
asigurare;
coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o
cotă-parte din el;
contractant al asigurării – persoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind
o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare, fără a obţine calitatea de
asigurat;
corespondent – orice asigurător sau altă persoană juridică desemnată de către unul sau mai mulţi asigurători
nerezidenţi ai Republicii Moldova, cu aprobarea prealabilă a Biroului Naţional al Asigurătorilor de
Autovehicule, în scopul regularizării şi soluţionării cererilor de despăgubire rezultate din accidente de
autovehicule produse pe teritoriul Republicii Moldova pentru care asigurătorul sau asigurătorii nerezidenţi
au emis o poliţă de asigurare valabilă pe teritoriul Republicii Moldova;
franşiză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, care este stabilită în calitate de sumă fixă sau de procent
din despăgubirea de asigurare ori din suma asigurată şi care este prevăzută în contractul de asigurare;
intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate de intermediere în
asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de asigurare , agent de asigurare sau agent
bancassurance;
intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în schimbul unei remuneraţii, în
principal activitatea de reasigurare;
mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat) sau potenţial asigurat
(reasigurat), în calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare prin care se încredinţează
acestuia din urmă negocierea încheierii contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă
înainte şi pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;
participaţie calificată – deţinere directă sau indirectă a cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot în
capitalul social al unui asigurător (reasigurător);
participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor – asigurător (reasigurător), intermediar în asigurări şi/sau în
reasigurări şi actuarul care desfăşoară activitate în temeiul prezentei legi;
persoană cu funcţie de răspundere – persoană care, fiind învestită prin lege, statut sau act administrativ, îşi
asumă obligaţii şi exercită de sine stătător sau în comun cu alte persoane atribuţii de dispoziţie în numele şi
în contul asigurătorului, reasigurătorului sau brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, şi anume:
membru al consiliului societăţii, al organului executiv, al comisiei de cenzori, contabil-şef, conducător al
filialei etc.;
primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare
(reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume din aceasta;
primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare
(reasigurare) după deducerea părţii din prima transmisă în reasigurare;
risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, viaţa ori
sănătatea persoanei;
risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de
asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de
viaţă, fenomenul de supravieţuire şi fenomenul de deces se încadrează în noţiunea de risc asigurat);
reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un asigurător, denumit reasigurat
(cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rîndul său, îşi asumă angajamentul să
recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată;
reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de
reasigurare, a sumei asigurate;
reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă obligaţia de a
efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în
mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului);
reţinere proprie – partea din risc care rămîne în răspunderea asigurătorului după cedarea riscului în
reasigurare;
subagent – persoană fizică, alta decît conducătorul agentului de asigurare persoană juridică, avînd calitatea
de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent de asigurare, care acţionează în numele acestuia şi sub
acoperirea contractului de răspundere civilă a agentului de asigurare persoană juridică.

1.4. Organizarea activităţii de asigurări şi rolul Statului în această activitate.

Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre
asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format din Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al
Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 „Cu privire la
asigurări”, alte acte legislative, acte normative ale Autorităţii de supraveghere a asigurărilor, acordurile
internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.
Piaţa de asigurări, ca o parte componentă a pieţei financiare, este obiect de supraveghere şi control de către
stat prin intermediul Autorităţii de supraveghere cu scopul de a garanta o funcţionare stabilă.
În procesul asigurării participă două subiecte esenţiale: asigurătorul şi asiguratul.
Asigurătorul este persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care deţine dreptul de a desfăşura
activităţi de asigurare conform legislaţiei în vigoare.
Asigurat este declarată persoana, care are încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul şi a achitat sau va
achita prima de asigurare conform condiţiilor prevăzute de acesta.
Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare sau
al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare.
Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova,
corelate cu:

 persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea lor de muncă
(asigurarea de persoane);
 bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice (asigurarea
de bunuri);
 răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru
prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Obiectul asigurării serveşte drept criteriu de clasificare a asigurărilor.

După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi benevolă (facultativă).
În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi,
condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc prin lege.
În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se
stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole sînt stabilite de asigurător, în
conformitate cu legislaţia şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere în vigoare.
Activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători, sub formă de societate pe acţiuni
de tip deschis, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prevăzute de
legislaţie.
Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale fără avizul Autorităţii de supraveghere a asigurărilor.
Acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi persoane juridice rezidenţi şi
nerezidenţi ai Republicii Moldova, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la asigurări şi ale altor acte
legislative în vigoare.
Capitalul statutar minim al asigurătorului (reasigurătorului) conform legislaţiei în vigoare este stabilit de 15
milioane lei, la care se aplică:

 coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale;

 coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă;
 coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă.

Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la momentul înregistrării de stat, capitalul statutar al
asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către acţionarii săi.
Aporturile la capitalul statutar minim se depun integral în formă bănească atât la constituire, cât şi la
majorare.
Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: “asigurări de viaţă” şi “asigurări generale”.
Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria
“asigurări de viaţă” sau pentru activitate în categoria “asigurări generale”.
Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetăţenie), care desfăşoară activitate pe
teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte negocierea, încheierea şi
executarea contractelor de asigurare ca şi persoanele fizice şi persoanele juridice ale Republicii Moldova.
În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la asigurare,
reasigurare şi la operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din activitatea de
asigurare sau reasigurare:

 investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor tehnice în modul
stabilit de actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
 acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele sumei de
răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viaţă, cu acumulare a capitalului respectiv.

Legea cu privire la asigurări prevede obligaţia asigurătorului (reasigurătorului) în cazurile modificărilor

participaţiilor în capitalul social să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere.
În cazul dobândirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, individual sau în comun cu
persoanele sale afiliate, a dreptului de proprietate sau în cazul dobândirii de către o persoană juridică a
dreptului de administrare asupra participaţiilor calificate la capitalul social al asigurătorului
(reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze despre aceasta Autoritatea de
supraveghere în termen de 7 zile de la data efectuării tranzacţiei.
Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere informaţie detaliată despre identitatea
acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor deţinute, în modul şi în termenele stabilite
prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.
Majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) peste 20%, 33% sau
50% din acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi, respectiv, reducerea sub aceste niveluri a participaţiei
calificate se efectuează cu avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere, în modul stabilit prin actele sale
normative.
Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale, prezentarea actelor de
constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de la alte persoane juridice care
intenţionează să obţină participaţii calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi
să solicite informaţii autorităţilor administraţiei publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a
persoanelor menţionate.
Asigurătorul (reasigurătorul) în scopul dirijării activităţii sale conform cadrului legislativ în acest domeniu
este obligat să respecte următoarele norme specifice de prudenţă:

 organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în concordanţă cu specificul şi

amploarea ei;
 încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire şi
de competenţă profesională.

Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elaboreze:

 propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

 propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau
de cea a asiguratului;
 propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
 propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă concordanţă cu
prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;
 reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de propriul sistem
de evidenţă operativă, cu respectarea actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;
 reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.

Asigurătorul are următoarele obligaţii:

1. Să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:

 întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere;

 analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este
rentabilă.

2. Să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de asigurare astfel încât activitatea
de asigurare pe care o desfăşoară să nu fie periclitată (depistate încălcări).
3. Să-şi organizeze procedurile de control intern astfel încât să îndeplinească prevederile legale şi să prezinte
Autorităţii de supraveghere toate documentele, situaţiile şi informaţiile solicitate de ea.
4. Să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise de către
Autoritatea de supraveghere.
5. Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea legii
cu privire la asigurări.
6. Să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.
7. Să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o organizaţie de audit.
În scopul menţinerii situaţiei financiare adecvate, legea cu privire la asigurări limitează răspunderea
asigurătorului la preluarea riscurilor.
Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în
reasigurare nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului de asigurare (reasigurare)
depăşind limita stabilită de actele normative în vigoare, cu condiţia ca partea excedentă a riscurilor legate de
executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.
În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reţinerea
proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20%
din volumul total al obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor legii cu privire la asigurări la efectuarea
acestor operaţii.
Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la dezvăluirea informaţiilor privind
existenţa de instrumente financiare derivate neincluse în raportul financiar al asigurătorului
(reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi de reasigurare conform actelor normative în vigoare
sunt obligaţi să elaboreze regulamente interne, care prevăd cerinţe minime privind respectarea următoarelor
principii obligatorii ale guvernării corporative:
1. Acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale
brokerului de asigurare şi de reasigurare vor corespunde cerinţelor stabilite prin actele normative ale
Autorităţii de supraveghere.
2. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi
de reasigurare vor evita în activitatea lor relaţiile cu acţionarii sau cu persoanele cu funcţie de răspundere ale
altor asigurători (reasigurători) şi brokeri de asigurare şi reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea
obligaţiilor lor fiduciare faţă de asiguraţi.
3. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi
de reasigurare nu vor deţine mai mult decât o funcţie în cadrul societăţii în cazul în care cumulul de funcţii
ar putea conduce la apariţia unor conflicte de interese.
4. Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) îşi vor exercita obligaţiile cu
scopul de a asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi matematice, menţinerea marjei minime a solvabilităţii şi
îndeplinirea cerinţelor privind rezervele tehnice şi matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţilor şi
respectarea de către asigurător (reasigurător) a prevederilor actelor normative ale Autorităţii de
supraveghere.
5. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare sau de reasigurare vor evita încheierea de tranzacţii
cu persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se află în relaţie de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de
asigurare şi reasigurare, în condiţii mai favorabile decât cele existente în mod general pentru celelalte
persoane care nu se află cu aceştia în asemenea relaţii.
Legea cu privire la asigurări prevede unele restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către asigurător
(reasigurător):
1. Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capitalul propriu în capitalul social al
unei societăţi comerciale fără avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere.
2. Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al
Autorităţii de supraveghere.
3. Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice:

 să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele juridice de organizare de
societate în nume colectiv sau de societate în comandită;
 să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşesc 10% din valoarea capitalului social fără avizul scris
al Autorităţii de supraveghere.

4. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să informeze Autoritatea de

supraveghere despre gajarea bunurilor sale, acordarea de garanţii sau preluarea unei alte obligaţii
nereflectate în bilanţul contabil.
Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul la constituirea filialelor (reprezentanţelor) ce se efectuează în modul
prevăzut de legislaţie.
Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub denumirea
asigurătorului (reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de supraveghere, în termen de 5
zile de la data adoptării, hotărârii adunării generale privind constituirea filialei sau reprezentanţei.
Cum a fost menţionat, asigurătorul desfăşoară activitate în categoria ce a obţinut licenţă de activitate.
La desfăşurarea de către asigurător a activităţii de asigurare de viaţă, legea cu privire la asigurări prevede
următoarele obligaţii:
1. Să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă, inclusiv calcularea, conform
principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente asigurărilor de
viaţă şi a rezervelor matematice necesare, precum şi estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice,
matematice şi activele aferente.
2. Să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice perioadă, la cererea Autorităţii de
supraveghere, conform condiţiilor stabilite de legea cu privire la asigurări.
3. Să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe care Autoritatea de supraveghere
o consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situaţiei sale financiare, după depunerea la Autoritatea
de supraveghere a raportului privind asigurările de viaţă.
Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigurărilor de viaţă vor fi folosite doar
în raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări. Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau
ipotecă.
Legea cu privire la asigurări permite desfăşurarea activităţii simultană în categoriile “asigurări de viaţă” şi
“asigurări generale” numai în condiţiile separării acestor două activităţi, în conformitate cu prevederile legii
şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere.
Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală sunt gestionate separat pentru ca:

 interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de poliţe de asigurare generală să nu
fie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat în una dintre cele două activităţi să nu fie
folosit în beneficiul celeilalte activităţi decât în cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a
Autorităţii de supraveghere;
 marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări şi cu actele
normative ale Autorităţii de supraveghere, pentru fiecare dintre cele două activităţi să fie calculate în
mod independent, fără transfer de active de la o activitate la alta.

În cazul în care prin respectarea acestor condiţii rezultă că mai există active disponibile la una dintre cele
două activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste active pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu
aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere.
Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încât din înregistrări să derive
sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. În acest scop, toate veniturile (în special
primele încasate, plăţile de la reasigurători şi veniturile din investirea activelor) şi toate cheltuielile (în
special cele de plată a daunelor, sumele suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matematice,
primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit
originii lor.
Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pentru fiecare activitate, în
conformitate cu o metodă de repartizare aprobată de către Autoritatea de supraveghere.
În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă, Autoritatea de
supraveghere aplică, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează deficienţe, măsuri de redresare.
Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sunt obligaţi:

1. Să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special al activelor, în conformitate cu
prevederile legii cu privire la asigurări.
2. Să transmită Autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documentele şi raportările, a căror formă,
al căror conţinut, ale căror detalii şi certificări sînt stabilite pentru fiecare activitate.
3. Să depună la Autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la încheierea anului financiar, separat
pentru fiecare dintre cele două activităţi, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, la care să
anexeze rapoartele de audiere, precum şi rapoartele financiare stabilite de Autoritatea de
supraveghere.
Documentul juridic ce reglementează baza normativă între asigurător şi asigurat este contractul de asigurare,
în baza căruia asigurătorul este obligat la survenirea cazului asigurat să efectueze plata de asigurare
asiguratului sau altei persoane în favoarea căreia este încheiat contractul de asigurare.
Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia civilă în vigoare.
Contractul de asigurare trebuie să conţină următoarele clauze: numele sau denumirea părţilor contractante,
numărul de identificare de stat, domiciliul sau sediul lor; obiectul asigurării; riscurile care se asigură;
începutul şi durata asigurării; suma asigurată; prima de asigurare, locul şi termenele de plată; modalitatea de
modificare, reziliere şi încetare a contractului; condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare sau a
indemnizaţiei de asigurare; drepturile şi obligaţiile părţilor; răspunderea părţilor; jurisdicţia soluţionării
litigiilor şi alte clauze stabilite prin lege sau prin acordul părţilor.
La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are
posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.
Împrejurările riscante duc la producerea cazului asigurat. Producerea cazului asigurat înseamnă survenirea
cazului asigurat.
Cazul asigurat prezintă evenimentul, riscul asigurat la a cărei producere legislaţia sau contractul de asigurare
prevede plata sumei asigurate sau a despăgubirii de asigurare.
Consecinţele cazului asigurat se exprimă în distrugerea integrală sau parţială a obiectului asigurării. La
survenirea cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata de asigurare (paguba) se achită sub formă de
despăgubire de asigurare, iar la survenirea cazului asigurat cu persoanele asigurate plata de asigurare se
achită sub formă de indemnizaţie de asigurare.
În cazul asigurării de viaţă, indemnizaţia de asigurare se acordă sub formă de plată unică sau de plăţi
periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces poate să difere de suma asigurată pentru asigurarea de
supravieţuire.
Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz de deces al acestuia, beneficiarului desemnat de
el conform contractului de asigurare încheiat. Dacă nu s-a desemnat nici un beneficiar, indemnizaţia de
asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.
În cadrul asigurării de viaţă pentru care se constituie rezervă matematică, asiguratul poate să înceteze
efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia,
solicitând restituirea rezervei constituite (suma de răscumpărare), conform contractului de asigurare.
Legea cu privire la asigurări prevede, ca asiguratul care a încheiat contract de asigurare de viaţă individual
trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării contractului de către asigurător, o perioadă de 20 de zile în
interiorul căreia să poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de asigurare
de viaţă cu o durată de până la 6 luni inclusiv.
Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din
asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile de producerea lui, precum şi
de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu
au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după
caz.
În cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la calcularea tarifelor de asigurare şi
prevăzut în contractul de asigurare nu poate depăşi procentul anual stabilit prin actele normative ale
Autorităţii de supraveghere.
Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul asigurătorului, să beneficieze de un împrumut cu dobândă în
limitele rezervei acumulate în cazul asigurării de viaţă.
Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la rezilierea contractului de asigurare de viaţă, asigurătorul
restituie asiguratului, conform contractului de asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare).
La asigurarea de bunuri legea cu privire de asigurări prevede următoarele clauze contractuale specifice.
Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legislaţia în vigoare
sau contractul nu prevede altfel.
Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din momentul încheierii contractului de
asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte
valoarea reală a bunurilor la momentul încheierii contractului.
La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata existenţa şi
starea lor reală.
Legea cu privire la asigurări obligă asiguratul să întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în
conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a preveni producerea riscului asigurat. Asigurătorul are
dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate
depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real
suportat.
În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului, asiguratul
este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de
împrejurări, măsuri de limitare a pagubelor.
În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului supus
asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi
valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
Dacă pentru acelaşi bun sînt încheiate mai multe contracte de asigurare care, în ansamblu, depăşesc valoarea
reală a bunului, fiecare asigurător este obligat să plătească partea din prejudiciu egală cu raportul dintre
suma asigurată prin contract şi valoarea totală a sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca asiguratul să
poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are
obligaţia să declare existenţa unor alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atât la încheierea
contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării lui.
În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobânditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de
asigurare sau de a-l rezilia în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
În cazul menţinerii valabilităţii contractului de asigurare, vânzătorul are obligaţia de a informa asigurătorul,
în decursul a 10 zile de la data înstrăinării, despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul
de asigurare se consideră reziliat în momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rândul său este obligat
să recalcule prima de asigurare pentru noul asigurat şi să reducă sau, respectiv, să majoreze prima de
asigurare pentru perioada neexpirată a contractului de asigurare.
În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplicarea francizei, al cărei cuantum se
stabileşte prin acordul comun al părţilor.
La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru cheltuielile suportate de asigurat
în proces civil.
Prin contractul de asigurare, se poate include în asigurare şi răspunderea civilă a unei persoane, alta decât
aceea care a încheiat contractul.
În cazul asigurării răspunderii civile, drepturile persoanei păgubite se exercită împotriva persoanei
răspunzătoare de producerea pagubei.
Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin prin
contractul de asigurare.
Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit
contractului de asigurare ori unei hotărâri judecătoreşti. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor
produse pe teritoriul Republicii Moldova, părţile sînt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul
spre soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova.
Asigurătorul plăteşte nemijlocit celui păgubit despăgubire (care nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului) în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului
în cazul în care acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune
de regres faţă de asigurat.
La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul este în drept:

 să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea circumstanţelor producerii

cazului asigurat;
 să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza circumstanţele cazului pretins
asigurat.

La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din
culpa asigurătorului conform prevederilor legii cu privire la asigurări asiguratului i se restituie integral
prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare
pentru lunile complete până la expirarea contractului, reţinând suma cheltuielilor efective de gestiune în
funcţie de clasele de asigurare.
Restituirea primelor de asigurare se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează
despăgubiri de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi considerat nul în cazurile prevăzute de legislaţie sau dacă a fost încheiat:

 în condiţii care contravin legislaţiei în vigoare sau care defavorizează situaţia asiguratului în raport cu
legislaţia în vigoare;
 asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau arestate ori care urmează a fi
confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive;
 cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului;
 după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare prevede plata despăgubirii de
asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.

În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie integral asiguratului primele de
asigurare încasate. Asigurătorul sau asiguratul poate pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin
contractul de asigurare declarat nul.
Nici o faptă a asigurătorului (reasigurătorului) ori a intermediarului în asigurări sau în reasigurări constând
în încălcarea oricăror prevederi ale legii cu privire la asigurări sau a actelor normative ale Autorităţii de
supraveghere, a cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor reglementări privind încheierea
contractului de asigurare sau reasigurare, nu poate fi invocată (a se baza) de asigurător (reasigurător) pentru
anularea contractului de asigurare sau de reasigurare.
Specificul legislaţiei civile în sfera asigurărilor constă în aceia, că asigură egalitatea în drepturi a tuturor
participanţilor afacerii în asigurări, dar cu prioritatea asiguratului. Aceasta demonstrează protejarea
asiguratului din mai multe motive. În primul rând, particularităţile manifestării esenţei asigurării, care constă
în faptul că asiguratul în momentul încheierii contractului de asigurare achită plata pentru asigurare, iar în
schimb primeşte acoperirea de asigurare şi nu un produs cu acelaşi cost. În al doilea rând, asigurarea se
diferă din cauza procedurilor complicate legate de calculele tarifelor de asigurare, despăgubirilor şi sumelor
de asigurare şi este bazată pe o terminologie specifică ce complică înţelegerea documentelor de asigurare şi
multe aspecte ale tranzacţiilor în asigurări de către asigurat, care este nepregătit. În al treilea rând, interesele
asigurătorului sunt aparate de profesionişti, care activează în cadrul organizaţiilor de asigurări.
În baza motivelor enumerate mai sus, sistemul legislaţiei civile garantează egalitatea drepturilor şi
obligaţiilor părţilor contractuale în asigurări prin prioritatea apărării intereselor asiguratului, fiindcă
tranzacţiile în asigurări sunt unele dintre cele mai complicate tipuri de tranzacţii în afaceri pentru client.
Obiectul asigurării poate fi asigurat în comun de câţiva asigurători, aceasta constituind o acţiune de
coasigurare.
În cazul coasigurării drepturile şi obligaţiile sunt repartizate între asigurători, potrivind unor corelări
acceptate unanim.
Pentru asigurarea unor riscuri mari şi deosebit de periculoase, coasigurătorii pot înfiinţa prin acorduri
asociaţii de asigurare.
Organizaţia de asigurare, care nu-şi acoperă obligaţiile asumate în contractele de asigurare din propriile
mijloace şi rezerve, este obligată să garanteze îndeplinirea obligaţiilor faţă de asigurat pe calea reasigurării
lor.
Reasigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice şi normative, în conformitate cu care asigurătorul,
primind riscul în asigurare, transmite o parte din răspundere altor asigurători (reasigurători) în baza
condiţiilor coordonate cu ei în scopul creării unui portofoliu de asigurări echilibrat, precum şi pentru
asigurarea propriei stabilităţi financiare.
Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui, prevăzute de legislaţia în vigoare în
domeniul asigurărilor, sunt aplicabile reasigurătorului care efectuează reasigurarea ca gen de activitate.
Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în
afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova dacă
acesta este un reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul
(reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat
nerezident al Republicii Moldova poate fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau
rezident al Republicii Moldova.
Legea cu privire la asigurări reglementează procesul de efectuare a supravegherii pieţei de asigurări:

1. Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efectuează prin:

 control al documentelor;
 analize din oficiu şi inspecţii în teren;
 intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta legea cu privire la asigurări.

1. În cadrul supravegherii, Autoritatea de supraveghere solicită participanţilor profesionişti la piaţa

asigurărilor orice informaţie şi document pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor încredinţate sub
acest aspect.
2. În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri eficiente, participanţii
profesionişti la piaţa asigurărilor, autorităţile publice, organizaţiile şi întreprinderile sînt obligate să
prezinte Autorităţii de supraveghere orice informaţie sau document solicitat pentru executarea
prevederilor legii cu privire la asigurări.
3. Inspecţiile în teren se efectuează de către Autoritatea de supraveghere, în conformitate cu procedura
stabilită prin actele sale normative.
 4. Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sînt obligaţi să colaboreze cu Autoritatea de
supraveghere la atingerea obiectivelor controlului, să facă posibilă chestionarea oricărui angajat, să
asigure accesul la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.
5. Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurătorului), brokerului de asigurare
şi de reasigurare poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru divulgarea
informaţiilor, obţinute pe parcursul controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.
6. Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurătorilor) şi brokerilor de asigurare
sau de reasigurare, în limitele împuternicirilor prevăzute de actele legislative, vor comunica Autorităţii
de supraveghere încălcările legislaţiei în domeniul asigurărilor.
7. Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi
penală pentru deciziile şi acţiunile lor care au periclitat neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au
cauzat prejudicii.

Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări sau în reasigurări care încalcă prevederile legii cu
privire la asigurări şi ale altor acte normative ce reglementează activitatea de asigurare poartă răspundere în
conformitate cu legislaţia civilă, administrativă şi penală.
Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, a prevederilor legii cu privire la asigurări şi
ale actelor normative ale Autorităţii de supraveghere se sancţionează cu:

 limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie;

 amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi brokerului
de asigurare;
 amendă de până la 0,3 la sută din capitalul social, aplicabilă asigurătorului (reasigurătorului) şi
brokerului de asigurare;
 suspendarea sau retragerea licenţei.

Amenzile se aplică prin decizia Autorităţii de supraveghere şi constituie venit la bugetul de stat.
Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei sancţionate.
Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare se repară în modul
stabilit de legislaţia civilă.
Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de supraveghere.
Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei în
condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigurare.
Asigurătorul intră în lichidare prin hotărârea adunării generale a acţionarilor sau prin hotărâre
judecătorească, adoptate conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate, precum şi în cazul prevăzut de legea
cu privire la asigurări.
Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) conform legii cu privire la asigurări se supune unui audit anual
extern efectuat de către o organizaţie de audit sau de către un auditor întreprinzător individual care deţine
licenţă pentru activitate de audit în domeniul asigurărilor.
Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţiile financiare anuale ale
asigurătorului (reasigurătorului) în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu standardele de audit,
armonizate la standardele internaţionale de audit, şi înaintează asigurătorului (reasigurătorului) actul de
control privind situaţiile financiare anuale, însoţit de raportul de expertiză contabilă.
Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului întreprinzător individual este
anexată la raportul anual al asigurătorului (reasigurătorului) şi se publică împreună cu acesta în conformitate
cu prevederile legii cu privire la asigurări.
2.1. Sistemul de reglementare a contabilităţii în societăţile de asigurări
Modificarea sistemului de relaţii publice, utilizatorilor de informaţie, cadrului drepturilor civile, precum şi
necesitatea de racordare a sistemului de contabilitate la standardele internaţionale, respectiv, condiţionează
necesitatea de transformare a sistemului de contabilitate în ţară.
În condiţiile economiei de piaţă, întreprinderea – element independent al sistemului economic –
interacţionează cu partenerii de afaceri, bugetele la diferite niveluri, deţinătorii de capital şi alţi subiecţi,
proces ce condiţionează apariţia relaţiilor financiare.
Astfel, la momentul actual, rolul contabilităţii constă în asigurarea unei informaţii obiective şi veridice
tuturor utilizatorilor, mai ales proprietarilor şi conducătorilor de întreprinderi.
Cu ajutorul contabilităţii, conducătorii întreprinderilor elaborează planuri şi decizii administrative,
supraveghează îndeplinirea acestora, determină rezervele de sporire a eficienţei producţiei, evaluează
rezultatele activităţii întreprinderii, departamentelor şi angajaţilor. Pentru a obţine o activitate eficientă,
conducătorii au nevoie de pârghii cum sunt indicatorii economico-financiari, care la rândul lor se bazează pe
informaţia contabilă.
Contabilitatea reprezintă un sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare,
generalizare a elementelor contabile (active, capital propriu, datorii, consumuri, cheltuieli, venituri, rezultate
financiare şi fapte economice ale entităţii) şi de raportare financiară.
Persoanele juridice şi fizice ce activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligate să ţină contabilitatea
operaţiilor economico-financiare în conformitate cu Legea contabilităţii, Standardelor de Contabilitate,
Planului de conturi contabile şi altor acte normative în vigoare în domeniul contabilităţii.
Standardele de Contabilitate constituie baza ţinerii contabilităţii şi raportării situațiilor financiare de către
entităţi şi sunt parte componentă a cadrului juridic al Republicii Moldova.
Conform Legii contabilităţii organele de reglementare a contabilităţii sunt: Guvernul, Ministerul Finanţelor,
Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, Serviciul informaţional al rapoartelor
financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică şi asociaţiile profesionale care au drept scop
perfecţionarea şi dezvoltarea contabilităţii.
Guvernul Republicii asigură aplicarea unei politici unice în domeniul contabilităţii şi raportării situațiilor
financiare şi este responsabil de actualizarea oportună a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară
şi de publicarea acestora, de aducerea prevederilor Standardelor Naţionale de Contabilitate în concordanţă
cu prevederile Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.
Ministerul Finanţelor elaborează, examinează, aprobă şi publică: Standardele Naţionale de Contabilitate;
Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public; comentarii privind aplicarea standardelor de
contabilitate; Codul privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor; regulamente, instrucţiuni,
indicaţii metodice, reguli şi comentarii; Planul general de conturi contabile pentru entitățile ce raportează
situațiile financiare în baza Standardelor Naționale de Contabilitate; modele de documente primare, registre
contabile, rapoarte financiare şi norme metodologice de întocmire şi utilizare a acestora. De asemenea
reprezintă interesele ţării în organizaţiile internaţionale în domeniul contabilităţii şi raportării situațiilor
financiare, creează grupe de lucru pentru elaborarea actelor normative în acest domeniu şi acordă entităţilor
ajutor metodologic în aspectele problematice ale contabilităţii şi raportării situațiilor financiare.
Serviciul informaţional al rapoartelor financiare colectează, verifică şi generalizează situațiile financiare;
asigură prezentarea informaţiilor din situațiile financiare tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv
publicului; supraveghează respectarea de către entităţi a actelor normative contabile aferente formei
situațiilor financiare, a termenilor şi modul de întocmire şi prezentare a acestora; acordă consultaţii şi
organizează seminare cu entităţi în vederea aplicării actelor legislative şi altor acte normative privind
întocmirea şi prezentarea situațiilor financiare; publică situațiile financiare în ediţie specială oficială sau pe
pagina sa oficială în reţeaua internet.
Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice pot solicita suplimentar cerinţelor standardelor de contabilitate, rapoarte specifice
pentru anumite scopuri, inclusiv supraveghere prudenţială ce se aprobă de Ministerul Finanţelor, iar
rapoartele aferente instituţiilor financiare se elaborează şi se aprobă de Banca Naţională a Moldovei de
comun acord cu Ministerul Finanţelor.
Conform Legii contabilităţii, entităţile organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului de contabilitate
complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete, simplificat în partidă dublă cu
prezentarea situațiilor financiare simplificate şi în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare.
Sistemul de contabilitate complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete este
obligatoriu pentru: instituţiile publice; entităţile de interes public; entităţile în a căror capital social cota
proprietarului persoană juridică, ce nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, depăşeşte
35%, cu excepţia organizaţiilor necomerciale; companiile fiduciare; entităţile importatoare de mărfuri
supuse accizelor; organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut, alte instituţii
financiare; casele de schimb valutar şi lombardurile; întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc.
Sistemului de contabilitate simplificat în partidă dublă cu prezentarea situațiilor financiare simplificate
pentru entităţile, care nu depăşesc limitele a două din următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune
precedentă:

 totalul veniturilor din vânzări – cel mult 15 milioane de lei;

 totalul bilanţului contabil – cel mult 6 milioane de lei;
 numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune – cel mult 49 de persoane.

Sistemului de contabilitate în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare pentru entităţile, care nu
depăşesc limitele a două din următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

 totalul veniturilor din vânzări – cel mult 3 milioane lei;

 valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung – cel puţin 1 milion de lei;
 numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune – cel puţin 9 persoane.

Entitatea nou-creată aplică unul dintre sistemele de ţinere a contabilităţii în conformitate cu datele din planul
de afaceri şi cu politica de contabilitate aprobată.
Entitatea cu excepţia instituţiilor publice este obligată să elaboreze Politica de contabilitate de sine stătător
în baza Legii contabilităţii şi Standardelor de Contabilitate.
Elaborarea politicii de contabilitate constă în alegerea unui procedeu din cele propuse în fiecare standard de
contabilitate, în fundamentarea procedeului ales, ţinându-se cont de particularităţile activităţii entităţii, şi în
acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situațiilor financiare.
Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportării situațiilor financiare conform Legii contabilităţii
revine:

 organului executiv – în entitatea cu răspundere limitată;

 partenerilor – în entitatea a căreia proprietari au răspundere nelimitată;
 proprietarului – pentru întreprinzătorii individuali;
 conducătorului entităţii – în entităţile cu excepţia celor enumerate mai sus.
Persoanele cărora le revine răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportării situațiilor financiare sunt
obligate:

 să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării până la
lichidarea entităţii;
 să asigure elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate în conformitate cu legea contabilităţii şi
standardele de contabilitate;
 să asigure elaborarea şi aprobarea: planului de conturi contabile de lucru al entităţii; procedeelor interne
privind contabilitatea de gestiune; formularelor documentelor primare şi registrelor contabile, în cazul
lipsei formularelor tipizate sau dacă acestea nu stabilesc necesităţile entităţii; regulilor circulaţiei
documentelor şi tehnologiei de prelucrare a informaţiei contabile;
 să asigure întocmirea şi prezentarea oportună, completă şi corectă a documentelor primare, a registrelor
contabile conform regulilor stabilite de Ministerul Finanţelor, precum şi integritatea şi păstrarea acestora
conform cerinţelor Organului de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al
Republicii Moldova;
 să organizeze sistemul de control intern, inclusiv efectuarea inventarierii;
 să asigure documentarea faptelor economice ale entităţii şi reflectarea acestora în contabilitate;
 să asigure respectarea actelor legislative şi normative în domeniul contabilităţii;
 să asigure întocmirea şi prezentarea situațiilor financiare în conformitate cu legea contabilităţii şi
standardelor de contabilitate.

În entităţile care aplică sistemul contabil în partidă simplă, contabilitatea poate fi ţinută de conducătorul
entităţii.
Societăţile de asigurare sunt societăţi specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători şi ocupă un segment
specific în economia ţării.
La rândul său contabilitatea în societăţile de asigurări are o serie de particularităţi, care sunt reglementate
suplimentar la actele legislative și normative în domeniul contabilității și de cele din domeniul de asigurări.
Contabilitatea și situațiile financiare în societățile de asigurări, în calitate de instituții publice, se ține și se
raportează conform cerințelor Standardelor Internaționale de Raportare financiară.

2.2. Sarcinile de bază a contabilităţii în activitatea de asigurări

Particularităţile specifice ale activităţii de asigurări condiţionează sarcinile principale ale contabilităţii
acestor operaţiuni, care cuprind:

 Înregistrarea corectă şi prelucrarea datelor evidenţei contractelor de asigurare pe asigurarea directă şi

reasigurare pe asiguraţi, termeni de apariţie şi stingere a creanţelor acestora faţă de asigurător.
 Reflectarea în conturile contabile a operaţiilor ce ţin de asigurarea directă şi reasigurare în corespundere
cu legislaţia în vigoare.
 Reflectarea veridică şi completă conform legislaţiei în vigoare a veniturilor din activitatea organizaţiilor
de asigurare.
 Formarea rezervelor de asigurare în corespundere cu regulile stabilite de Autoritatea de supraveghere a
asigurărilor.
 Controlul asupra îndeplinirii obligaţiilor faţă de asiguraţi în corespundere cu contractele de asigurare
încheiate.
 Întocmirea veridică, deplină şi în termenii stabiliţi a informaţiei despre operaţiile efectuate în activitatea
de asigurare directă şi reasigurare, precum şi despre achiziţionarea şi utilizarea proprietăţii organizaţiilor
de asigurare şi a obligaţiilor acestora.
 Punerea la dispoziţie a informaţiei necesare tuturor utilizatorilor, aşa ca proprietarii şi angajaţii
companiei, investitorii şi creditorii, organele fiscale şi alte organe de stat despre toate domeniile de
activitate a organizaţiilor de asigurare în corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare.
 Prezentarea calitativă şi deplină a rapoartelor, pentru utilizatorii interni şi externi ai informaţiei privind
rezultatele financiare a activităţii organizaţiilor de asigurare, privind capacitatea pentru îndeplinirea la
termen a obligaţiilor băneşti pentru plata despăgubirilor de asigurare, a altor sume asiguraţilor pe
contractele de asigurare, coasigurare şi reasigurare, precum şi informaţiei referitor la situaţia pieţei de
asigurări în întregime.
 Preîntâmpinarea şi neutralizarea pierderilor neproductive la toate etapele de circulaţie a mijloacelor
economice indiferent de cauza apariţiei lor.

Contabilitatea calitativă a operaţiunilor de asigurare permite primirea informaţiei necesare pentru toţi
utilizatorii şi nu conduce la pierderi suplimentare în activitatea de asigurare.
Un factor important ce influenţează asupra unei contabilităţi calitative în societăţile de asigurare este
eficienţa activităţii serviciului contabilităţii. Organizarea activităţii efective a serviciului contabilităţii al
organizaţiilor de asigurare exclude posibilele încălcări sau abandonări în activitatea acestora şi ca urmare în
activitatea de asigurare totalmente.

2.3. Documentarea operaţiilor de asigurări

Conform prevederilor legii contabilităţii faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare
şi centralizatoare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este
imposibil - nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului.
Documentele primare întocmite conform prevederilor art.19 alin (6) al legii contabilităţii conţin următoarele
elemente obligatorii: denumirea şi numărul documentului; data întocmirii documentului; denumirea, adresa,
IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este întocmit documentul; denumirea, adresa, IDNO (codul
fiscal) al destinatarului documentului, iar pentru persoanele fizice - codul personal; conţinutul faptelor
economice; etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice; funcţia, numele,
prenumele şi semnătura, inclusiv digitală, a persoanelor responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor
economice. La întocmirea documentelor primare elementele enumerate nu sunt obligatorii.
Bonurile maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală sînt recunoscute drept documente primare ce
confirmă procurarea activelor şi prestarea serviciilor, cu condiţia respectării cerinţelor enumerate mai sus
conform art.19 alin.(6) al legii contabilităţii.
Serviciile de asigurări sunt prestate în baza condiţiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislaţiei în
vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de
asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii.
Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări
obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare. Încheierea contractului de asigurare
este confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit, a unui certificat, numit Poliţă de
asigurare. Poliţa de asigurare în toate cazurile prezintă dovada intrării contractului de asigurare în vigoare.
Contractul de asigurare, poliţa de asigurare şi documentele ce confirmă plata primei de asigurare sunt
documentele primare ce justifică înregistrarea în contabilitatea asigurătorului a veniturilor din asigurări, iar
în contabilitatea entităţilor economice ce profită de aceste servicii, cheltuielile de asigurare.
Asigurătorul este obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare. În poliţa
de asigurare se va indica: numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante; obiectul
asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă; riscurile ce se asigură; începutul şi durata asigurării; suma
asigurată; prima de asigurare, locul şi termenele de plată; alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.
Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia civilă în vigoare. Prin contract de
asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să
plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată
ori despăgubirea de asigurare, în limitele şi în termenele stipulate în contractul de asigurare.
Pentru încheierea contractului de asigurare, asiguratul prezintă asigurătorului propunere (cerere) scrisă, în
care indică interesul propriu şi cel al beneficiarului asigurării sau declară verbal că doreşte să încheie
contract de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi încheiat în favoarea mai multor beneficiari.
Conform legislaţiei civile, în contractul de asigurare se stipulează obligatoriu: numele sau denumirea,
domiciliul sau sediul părţilor contractante; obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă; riscurile ce
se asigură; începutul şi durata asigurării; sumele asigurate; primele de asigurare, locul şi termenele de plată;
alte date, conform legii sau contractului.
Valoarea veniturilor din asigurări se stabileşte în contractul de asigurare şi în poliţa de asigurare sub formă
de primă de asigurare.
Începând cu 01 ianuarie 2008, data întrării în vigoare a noii legi a contabilităţii, societăţile de asigurări
conform prevederilor articolului 20 „Documente primare cu regim special” sunt obligate la suma serviciilor
de asigurare prestate să elibereze asiguraţilor facturi.
Facturile fiscale la suma serviciilor de asigurare acordate, nu se eliberează de către societăţile de asigurări,
deoarece serviciile date sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată conform titlului III, capitolul 4, articolul
103, p.12 g) al Codului Fiscal al Republicii Moldova.
Conform modificărilor şi completărilor ulterioare la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.294 din
17 martie 1998 Comisia Naţională a Pieţei Financiare poate elabora şi promova formulare de documente
primare cu regim special şi instrucţiunea privind completarea acestora în coordonare cu Ministerul
Finanţelor, Biroul Naţional de Statistică cu completarea anexei nr. 1 la această hotărâre.
La moment de către CNPF sunt elaborate:
- Factura de prestare a serviciilor de asigurare
- Factura de prestare a serviciilor de intermediere în asigurări.
Formularele documentelor primare interne se elaborează de către Societate de sine stătător și se aprobă de
către Administratorul Societății (printr-un ordin intern – se practică ca anexă la Politica contabilă)
Documentele primare după conținut trebuie să satisfacă cerințele minime prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru operaţiunile de export-import al activelor şi serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate
documentele aplicate în practica internaţională sau cele prevăzute de contract.
Emiterea mai multor documente primare pentru unele şi aceleaşi operaţiuni se interzice.

2.4. Planul de conturi al contabilității în societățile de asigurări

Planul de conturi are caracter de recomandare și se aplică de către societățile de asigurări licențiate în
Republica Moldova.
Planul de conturi reglementează modul de înregistrare a faptelor economice în conturile contabile ale
societăților de asigurări conform prevederilor IFRS, altor reglementări contabile și acte normative naționale
în domeniul.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
 1. Dispoziţii generale
2. Nomenclatorul conturilor contabile

III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile

În capitolul I sînt prezentate modul general de clasificare şi simbolizare a conturilor contabile şi metodele de
corectare a înregistrărilor contabile eronate.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor de conturi, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile
sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
În capitolul III sînt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi prezentate conturile
corespondente pe fiecare cont sintetic.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate
2. Active circulante
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii curente
6. Venituri
7. Cheltuieli
8. Conturi de gestiune
9. Conturi extrabilanţiere

3.1. Componenţa şi clasificarea veniturilor şi cheltuielilor privind activitatea de asigurări

Componenţa şi clasificarea veniturilor din activitatea de asigurări. Veniturile reprezintă afluxuri globale
de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii
sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu,
cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietarilor întreprinderii.
Prin afluxuri globale de avantaje economice în activitatea organizaţiilor de asigurări se înţeleg încasările
primelor de asigurare sau care urmează să fie primite din prestarea serviciilor de asigurare, coasigurare şi
reasigurare şi din alte operaţiuni efectuate în procesul desfăşurării activităţii economico–financiare conform
legislaţiei în vigoare referitoare la activitatea organizaţiilor de asigurări.
Serviciile de asigurare de către organizaţiile de asigurări se prestează în baza condiţiilor de asigurare, care
sunt elaborate de asigurător şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de
asigurare benevolă şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii. În baza condiţiilor de asigurare sau
legii cu acordul părţilor, în scris se întocmeşte contractul de asigurare. Contractul de asigurare intră în
vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condiţiile de asigurare nu prevăd altfel.
Încheierea contractului de asigurare este confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit în
condiţiile asigurării, a unui certificat, numit poliţă de asigurare. Poliţa de asigurare în toate cazurile este
dovada intrării contractului de asigurare în vigoare.
În componenţa veniturilor organizaţiilor de asigurări nu sunt incluse sumele colectate în numele terţelor, de
exemplu, încasările globale obţinute de la realizarea poliţelor de asigurare ce aparţin altor organizaţii de
asigurări, în cazurile când se practică activitatea de intermediar în asigurări. În aceste cazuri veniturile
societăţii de asigurări cuprind numai comisioanele obţinute ce se calculează din suma primei de asigurare
brută pe poliţele realizate în mărimea stabilită în contractul de mandat.
În funcţie de surse de intrare, veniturile organizaţiilor de asigurări se clasifică în două grupe:

1. Venituri din activitatea operaţională care cuprind sumele încasate sau de încasat din activitatea de
bază a organizaţiilor de asigurări;
2. Veniturile din activitatea neoperaţională care includ sumele primite sau de primit din alte activităţi a
organizaţiilor de asigurări.

Veniturile din activitatea operaţională ale organizaţiilor de asigurări includ:

1.1. Venituri din activitatea de asigurare:

 primele de asigurare pe asigurarea directă;

 primele de asigurare şi portofoliul de prime încasate pe riscurile primite în reasigurare;
 recompensa de comision şi broker, tantieme, taxe încasate;
 recompensa procentuală a pagubelor pe riscurile transmise în reasigurare şi retrocesiune încasată;
 veniturile din modificarea mărimii rezervelor de asigurare;
 alte venituri din activitatea de asigurare.

1.2. Alte venituri operaţionale:

 venituri de la realizarea altor active curente;

 venituri din arenda curentă;
 venituri în formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri;
 venituri din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente;
 alte venituri operaţionale.

Veniturile din activitatea neoperaţională ale organizaţiilor de asigurări includ:

2.1. venituri din activitatea de investiţii;
2.2. venituri din activitatea financiară;
Structura veniturilor organizaţiilor de asigurare este prezentată în următoarea figură:
Fig. 1. Structura veniturilor societăţilor de asigurări
Veniturile se determină la valoarea (venală) justă care reprezintă suma la care activul poate fi schimbat în
procesul operaţiunii comerciale între părţile independente, informate şi interesate, care au consimţit
tranzacţia.
Valoarea serviciilor de asigurare se stabileşte de contractul de asigurare sub formă de primă de asigurare.
Prima de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eliberarea
poliţei de asigurare, în modul şi în termenul prevăzut de contractul de asigurare, în schimbul preluării de
către asigurător a riscului asigurat.
Plata primei de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în contract
conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al reprezentanţilor săi dacă în contractul de asigurare
nu se prevede altfel.
Prima de asigurare (prima brută) este formată din cota de bază (prima netă), care formează fondul pentru
plata sumelor asigurate sau despăgubirilor de asigurare şi adaosul la cota de bază din care se acoperă
cheltuielile de gestiune ale asigurătorului.
Veniturile în activitatea de asigurare se constată la respectarea unor criterii anumite de surse de obţinere a
acestora: prestarea serviciilor de asigurare, acordarea în folosinţă altor persoane a activelor proprii. Criteriile
generale de constatare a tuturor felurilor de venituri sunt:

 existenţa unei certitudini întemeiate că avantajele economice aferente tranzacţiei vor fi obţinute de
societăţile de asigurări;
 existenţa posibilităţii reale de a determina cu certitudine suma venitului.

Constatarea veniturilor în societăţile de asigurări are particularităţi specifice acestei activităţi, care depind
de momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare şi de răspunderea asumată de asigurător conform
condiţiilor asigurării.
Criteriile specifice de constatare a veniturilor din activitatea de asigurări sunt următoarele:
1. Momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare:
1.1. Contractul de asigurare, întră în vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condiţiile de
asigurare nu prevăd altfel.
1.2. Contractul de asigurare, întră în vigoare la data semnării de către părţi, conform condiţiilor asigurării.
2. Răspunderea asumată de asigurător conform condiţiilor asigurării:
2.1. În caz, când condiţiile contractului de asigurare prevăd, că asigurătorul poartă răspundere
proporţional mărimii primei de asigurare achitate, atunci venitul calculat se egalează cu mărimea primei
încasate, deoarece contractul de asigurare este în vigoare doar pentru mărimea primei de asigurare plătite de
asigurat;
2.2. În caz, când răspunderea asigurătorului conform condiţiilor contractului de asigurare este deplină,
venitul se calculează în mărimea totală a primei de asigurare, indiferent de valoarea ei încasată.
În afară de venitul rezultat din prestarea serviciilor de asigurare, organizaţiile de asigurări obţin venituri sub
formă de dobânzi, redevente şi dividende.
Dobânzile reprezintă venitul obţinut din acordarea în folosinţă a mijloacelor băneşti altor persoane prin
procurarea titlurilor de valoare.
Redeventele reprezintă sumele primite pentru acordarea în folosinţă altor persoane juridice şi fizice a
activelor nemateriale.
Dividendele reprezintă sumele calculate în urma repartizării venitului net după impozitare, între acţionari
(participanţi), în conformitate cu cota de paticipaţie în capitalul statutar.
Componenţa şi clasificarea cheltuielilor privind activitatea de asigurări. Cheltuielile se reflectă în
contabilitate şi situațiile financiare în baza metodei calculării din perioada în care s-au produs şi cuprind
cheltuielile activităţilor operaţionale, de investiţii, financiare, precum şi pierderile excepţionale.
În funcţie de direcţiile efectuării, cheltuielile se subivizionează în trei grupe:

1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale.

2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale.
3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile activităţii de asigurări cuprind următoarele:

1. Cheltuielile activităţii operaţionale - cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii de bază ale
societăţilor de asigurări ce cuprind:
1.1. Cheltuieli ale activităţii de asigurare:
 despăgubirele de asigurare pe asigurarea directă;
 recompensa procentuală a pagubelor pe riscurile primite în reasigurare şi retrocesiune;
 primele de asigurare plătite pe riscurile transmise în reasigurare şi retrocesiune;
 recompensa de comision şi broker, tantieme, taxe plătite;
 cheltuieli din modificarea mărimii rezervelor de asigurare;
 alte cheltuieli ale activităţii de asigurare.

1.2. Cheltuieli comerciale:

 cheltuieli privind operaţiile de marketing;

 cheltuieli de transport privind desfacerea;
 cheltuieli privind reclama;
 alte cheltuieli comerciale.

1.3. Cheltuieli generale şi administrative:

 cheltuieli privind uzura mijloacelor fixe;

 cheltuieli privind amortizarea activelor nemateriale;
 cheltuieli de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere;
 cheltuieli pentru impozite, taxe şi plăţi cu excepţia impozitului pe venit;
 cheltuieli privind protecţia muncii;
 cheltuieli de reprezentare;
 cheltuieli de deplasare;
 cheltuieli privind recompensa de comision agenţilor de asigurare, intermediarilor, brokerilor;
 cheltuieli privind plăţile pentru atragerea experţilor, surveierilor, comisarilor de avarie, juriştilor,
avocaţilor;
 alte cheltuieli generale şi administrative.

1.4. Alte cheltuieli operaţionale:

 cheltuieli din vânzarea altor active curente;

 cheltuieli privind arenda curentă;
 cheltuieli sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri;
 cheltuieli din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente;
 cheltuieli privind dobânzile pentru credite şi împrumuturi;
 alte cheltuieli operaţionale.

2. Cheltuielile activităţii neoperaţionale ale societăţilor de asigurări - cheltuielile suportate de acestea la

desfăşurarea altor feluri de activităţi cecuprind:
2.1. Cheltuielile activităţii de investiţii:
2.2. Cheltuielile din activitatea financiară:
Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind cheltuielile şi
pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie, terenurilor,
mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung, sumele reducerii valorii activelor
pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate.
Cheltuielile activităţii financiare ale societăţilor de asigurări rezultă din modificarea mărimii şi structurii
capitalului propriu ale acestora, împrumuturilor şi creditelor ce cuprind cheltuielile privind operaţiunile
aferente plăţii redevenţelor, arendei finanţate a activelor materiale pe termen lung, diferenţele nefavorabile
de curs valutar etc.
3. Cheltuielile privind impozitul pe venit cuprind:
3.1. Cheltuieli curente (economii) privind impozitul pe venit;
3.2. Cheltuieli (economii) amânate privind impozitul pe venit aferent apariţiei şi inversării diferenţelor
temporare.
Cheltuielile societăţilor de asigurări în funcţie de direcţiile efectuării sunt prezentate în fig. 2.
Fig. 2. Structura cheltuielilor societăţilor de asigurări

Cheltuielile se includ în costul serviciilor prestate, se reflectă în Situația de profit și pierdere a societății de
asigurări şi se scad din venituri la determinarea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune.

3.2. Contabilizarea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de asigurare directă și

coasigurare
Contractele de asigurare directă.
Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condiţiilor de
asigurare, care sunt elaborate conform legislaţiei în vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea
de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări
obligatorii.
Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări
obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare.
Tratamentul contabil al contractelor de asigurare actualmente este prevăzut în SIRF 4 „Contracte de
asigurare”. Standardul dat nu se limitează la societăţile de asigurări, ci se aplică tuturor emitenţilor de
contracte de asigurare şi, prin urmare, poate avea impact şi asupra altor entităţi care emit contracte ce
întrunesc definiţia contractelor de asigurări.
Trebuie menționat faptul, că SIRF 4 „Contracte de asigurare” este un standard provizoriu, în aşteptarea
finalizării etapei a II-a a proiectului Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB)
privind contractele de asigurări. SIRF 4 a fost elaborat în scopul reducerii schimbărilor de sisteme pe termen
scurt. În acest sens, acesta permite entităţilor să continue să îşi utilizeze politicile contabile existente pentru
datoriile ce decurg din contractele de asigurări în perioada cît politicile existente îndeplinesc anumite cerinţe
prevăzute în SIRF 4 și actelor normative în vigoare.
Alte elemente semnificative din situaţiile financiare ale unei societăţi de asigurări, în afară de activele şi
pasivele aferente asigurării, pot fi reprezentate de investiţii (de exemplu: instrumente financiare, investiţii
imobiliare), împrumuturi, creanţe comerciale etc.
Încadrarea în cadrul contractelor de asigurare conform prevederilor SIRF nu este condiţionată de forma
juridică a contractului, ci de esența economică a acestuia. SIRF 4 defineşte contractul de asigurare ca fiind
un contract conform căruia o parte (asigurătorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea
celeilalte părţi (asiguratului - titularul poliţei) prin faptul că este de acord să îl despăgubească pe cel din
urmă în cazul în care acesta este afectat de un viitor eveniment incert (evenimentul asigurat).
Standardul consideră orice entitate emitentă a unui contract de asigurări drept „asigurător“, indiferent dacă
entitatea este sau nu privită ca o societate de asigurare în scopuri legale şi de reglementare. De asemenea,
acoperă instrumentele financiare emise de orice entitate şi care au o caracteristică de participare
discreţionară. Nu se aplică activelor şi pasivelor unei entităţi ce nu decurg din contractele de asigurări sau
instrumentele financiare cu caracteristici de participare discreţionară. Prevederile standardului dat nu se
aplică contabilizării contractelor de asigurări de către deţinătorii poliţelor.
Principiul fundamental al definiţiei contractului de asigurare este acela că ar trebui să existe un risc de
asigurare semnificativ decurgând dintr-un eveniment viitor incert care îl afectează pe asigurat - deţinătorul
poliţei de asigurare. Pentru a respecta acest principiu este necesar ca:
- să existe un eveniment viitor incert specificat care îl afectează pe deţinătorul poliţei de asigurare;
- evenimentul rezultă dintr-o situaţie cu conţinut comercial şi dintr-un risc preexistent; şi
- beneficiile suplimentare datorate în cazul producerii evenimentului asigurat sunt semnificative
comparativ cu toate celelalte situaţii.
Riscul constituie esenţa unui contract de asigurare. Cel puţin unul dintre următoarele aspecte este incert la
începutul unui contract de asigurare: dacă evenimentul asigurat se va produce sau nu; cînd se va produce;
sau cît de mult va trebui să plătească asigurătorul dacă evenimentul se produce.
Pentru a corespunde definiţiei detaliate mai sus, un contract trebuie să acopere un risc de asigurare. Riscul
de asigurare este definit de SIRF 4 „Contracte de asigurare” ca fiind orice alt risc decît cel financiar. Riscul
financiar se defineşte ca fiind riscul unei posibile viitoare schimbări a uneia sau mai multor rate de dobîndă,
preţuri de instrumente financiare, indici de preţuri sau rate, rating al creditului sau indici ai creditului sau a
altor variabile numai dacă, atîta timp cît în cazul unei variabile nonfinanciare, aceasta nu este specifică unei
părţi din contract.
Conform definiţiilor prezentate, un contract este necesar să prevadă plata către deţinătorul poliţei de
asigurare (asigurat), dacă se produce un eveniment incert specificat de condițiile acestuia. Cu toate acestea,
contractul nu este unul de asigurare decît dacă evenimentul decurge dintr-o variabilă nonfinanciară specifică
deţinătorului poliţei de asigurare şi dacă respectivul eveniment îl afectează în mod negativ pe acesta. Un
exemplu de astfel de eveniment este decesul sau accidentul rutier.
Contractele ce conţin atât riscuri financiare cît şi de asigurare nu sunt excluse din definiţia contractelor de
asigurări cîtă vreme riscul de asigurare este semnificativ. Contractele cu primă unică ce conţin un element de
asigurare de viaţă şi o sumă acumulată pe un anumit termen, inclusiv cota de profit, sunt un exemplu de
astfel de caz care trebuie analizat cu atenţie. SIRF 4 face distincţia între contractele emise de societăţile de
asigurări care nu conţin un risc de asigurare semnificativ şi se referă la ele ca fiind „contracte de investiţii“.
Contractele de investiţii sunt contabilizate în baza IAS 39, „Instrumente financiare: Recunoaştere şi
evaluare”, şi IAS 18, „Venituri“, și nu în baza SIRF 4 „Contracte de asigurare”, chiar dacă din punct de
vedere juridic sau în scopuri de reglementare, ele sunt numite contracte de asigurări.
Asigurătorilor li se permite să îşi modifice politicile contabile existente pentru contractele de asigurări
conform cerințelor SIRF numai dacă modificările conduc la prezentarea unor informaţii care sunt mai
relevante şi nu mai puţin viabile sau mai viabile şi nu mai puţin relevante decât anterior.
Paragraful 14 din SIRF 4 „Contracte de asigurare” prevede cerinţele minime ce trebuie îndeplinite de
societăţile de asigurări cu privire la impactul paragrafelor 10-12 din IAS 8 „Segmente de activitate” conform
cărora entitatea trebuie să determine ce set de componente constituie segmentele de activitate, în funcţie de
principiul de bază și anume:
a) nu vor recunoaşte ca datorie nici un provizion pentru posibilele cereri de despăgubiri viitoare dacă
acestea decurg din contracte de asigurări ce nu sunt în vigoare la sfîrşitul perioadei de raportare;
b) vor efectua testul privind adecvarea datoriilor;
c) vor elimina o datorie asociată contractelor de asigurare (sau o parte din aceasta) din situaţia financiară
numai atunci cînd aceasta este stinsă (adică atunci cînd obligaţia specificată în contract este plătită sau
anulată sau expiră);
d) nu vor compensa: active de reasigurare cu datoriile aferente asigurării; sau venituri sau cheltuieli din
contracte de reasigurare cu cheltuieli sau venituri din contractele de asigurare aferente; vor lua în calcul dacă
activele de reasigurare sunt depreciate.
Testul de adecvare a datoriilor presupune ca asigurătorul să evalueze la sfârşitul fiecărei perioade de
raportare dacă datoriile sale aferente asigurării şi recunoscute sunt adecvate, folosind estimările curente ale
fluxurilor de trezorerie aferente contractelor sale de asigurare. Dacă acea evaluare indică faptul că valoarea
contabilă a datoriilor sale aferente asigurării (minus costurile de achiziţie amânate şi activele necorporale
aferente cum ar fi cele înregistrate în cazul unui transfer de portofoliu) este inadecvată din perspectiva
viitoarelor fluxuri de numerar estimate, întregul deficit va fi recunoscut în profit sau pierdere (prevederile
SIRF 4, p.15).
Testul privind adecvarea datoriilor presupune următoarele două etape:
În prima etapă, se stabileşte dacă entităţile au deja în practicile lor contabile un test de adecvare similar care
să satisfacă următoarele cerinţe minime:
- testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale şi ale
fluxurilor de trezorerie aferente, cum ar fi costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire, precum şi
cele rezultate din opţiunile şi garanţiile încorporate;
- dacă testul relevă faptul că datoria nu este adecvată, întregul deficit este recunoscut în profit sau
pierdere.
Cea de-a doua etapă se aplică atunci cînd nu sunt îndeplinite cerinţele minime menționate mai sus. Aceasta
necesită recunoaşterea unei pierderi pentru contractele de asigurare în conformitate cu IAS 37 -
„Provizioane, datorii contingente şi active contingente“. În anumite situaţii, testul descris în IAS 37 include
marje de risc şi incertitudine, precum şi luarea în calcul a valorii-timp a banilor (adică actualizare) care, în
anumite situaţii, ar putea conduce la o pierdere recunoscută conform IAS 37 mai mare decît cifra ce ar fi fost
acceptabilă în conformitate cu SIRF 4.
Creanţele din prime constau, în principiu, în soldurile scadente ale primelor care sunt datorate de deţinătorii
poliţelor de asigurare.
Dacă există probe obiective că aceste creanţe sunt depreciate, entitatea trebuie să reducă în consecinţă
valoarea contabilă a creanţelor din asigurare şi să recunoască respectiva pierdere din depreciere în contul de
profit şi pierdere. O posibilă abordare ce poate fi utilizată în colectarea probelor obiective conform cărora o
creanţă din asigurare este depreciată ar fi utilizarea aceluiaşi proces adoptat în cazul împrumuturilor şi al
creanţelor (adică în conformitate cu IAS 39). Într-o astfel de situaţie, pierderea din depreciere se poate
calcula cu aceeaşi metodă folosită în cazul instrumentelor financiare. SIRF recomandă să se facă o analiză
pe vechime a soldurilor conturilor de creanţe cel puţin trimestrial, pe baza datei scadente a creanţelor.
În practică, provizioanele sunt constituite pentru creanţele cu o restanţă mai mare de un anumit număr de
zile de la data scadentă, cum este specificat în contractul de asigurare. Cea mai bună estimare a
provizioanelor pentru prime trebuie să se bazeze pe proiecţiile tuturor fluxurilor de trezorerie relevante.
Metodele statistice pot fi, de asemenea, utilizate pe baza informaţiilor istorice. O dată ce este considerat
neîncasabil, soldul creanţei din prime va fi trecut pe cheltuială, sub forma cheltuielilor cu clienţi incerţi,
presupunând că încă nu a fost constituit un provizion. Dacă a fost constituit un provizion, cheltuiala
suplimentară va fi egală cu diferenţa dintre creanţă şi suma provizioanelor.
Operațiile de bază cu privire la primele subscrise și decontările pe contractele de asigurare directă sunt
următoarele:
1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise de către asigurător pe contractele de asigurare directă:
Debit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
2. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă prin intermediarii
în asigurări:
Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale intermediarilor
pe prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”
3. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de
asigurare directă:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” (operaț. 1+ operaț. 2)
4. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la asigurați:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”

5. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari, în caz când prima de asigurare
la încheierea contractului a fost achitată acestuia de către asigurat:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale intermediarilor
pe prime subscrise”

6. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor și onorărilor calculate

intermediarilor în asigurări:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7121 ”Cheltuieli privind
comisioanele și onorările intermediarilor în asigurări”
Credit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”

7. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de

vînzări:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7122 ”Cheltuieli privind
remunerarea angajaților aferente vânzărilor”
Credit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”
8. Achitarea comisioanelor și onorărilor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare achitate
asigurătorului conform condițiilor contractului de mandat:
Debit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”

9. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de

asistenţă medicală la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzări
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7123 „Cheltuieli privind
asigurările sociale și medicale din remunerările
angajaților aferente vânzărilor”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul
asigurărilor sociale de stat”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile
asigurării obligatorii de asistenţă medicală”

10. Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările calculate angajaților asigurătorului

Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”
Credit 534 „ Datorii faţă de buget”, subcont 5342 ”Datorii privind impozitul pe venit din salariu”,
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul
asigurărilor sociale de stat”
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile
asigurării obligatorii de asistenţă medicală”

11. Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurător
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”

Contabilizarea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de asigurare directă va fi analizată în baza

unei situații practice:
Asigurătorul „X” în luna august 2014 a subscris prime de asigurare a bunurilor în mărime de 167 045 lei pe
contractele încheiate de angajații secției vânzări, inclusiv: Marin M. – 45 723 lei; Ivanov E. – 78 327 lei și
Cojocaru O. – 42 995 lei. În baza rapoartelor prezentate de intermediarii în asigurări pentru luna august
2014, asigurătorul a subscris pe tipul dat de asigurări 785 720 lei prime.
Primele de asigurare au fos încasate de către asigurător de la asigurați în luna august 2014:
1. în casieria asigurătorului:
- pe contractele încheiate de către angajați: Marin M – 20723 lei; Ivanov E. – 27051 lei și Cojocaru O.
– 20116 lei.
- pe contractele încheiate de către intermediarii în asigurări – 59950 lei.
2. la contul curent în valută națională:
- pe contractele încheiate de către angajați: Marin M – 25000 lei; Ivanov E.-51276 lei și Cojocaru O. –
12379 lei.
- pe contractele încheiate de către intermediarii în asigurări – 250275 lei.
Primele încasate la contul curent în valută națională de la intermediarii în asigurări pe contractele achitate
acestora de către asigurați în luna august 2014 au constituit 307590 lei.
Conform condițiilor contractului de mandat comisionul intermediarilor în asigurări pe asigurarea bunurilor
constituie 12% din prima subscrisă și se achită de către asigurător din prima încasată de acesta. Retribuirea
muncii pentru angajați conform contractelor individuale de muncă constituie 5% din prima brută subscrisă
pe tipul dat de asigurări. Spre plată, conform prevederilor contractelor de muncă, sunt îndreptate datoriile
salariale calculate din primele de asigurare achitate asigurătorului de către asigurați. Conform situației la 31
iulie 2014 salariul calculat și îndreptat spre plată a angajaților constituie: Marin M. – 38 560 lei; Ivanov E. –
27 450 lei și Cojocaru O. – 18 390 lei.
Asigurătorul a achitat comisionul intermediarilor în asigurări de la contul curent în valută națională, iar
salariul angajaților diminuat la suma impozitelor, asigurărilor sociale și asigurărilor obligatorii medicale din
casierie.
Contabilizarea primelor subscrise pe contractele încheiate de către angajați și intermediarii în asigurări,
achitarea datoriilor salariale și decontările pe contractele de asigurare directă, au fost înregistrate de către
asigurătorul „X” în modul următor:
1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe asigurarea de bunuri de către asigurător pe
contractele de asigurare directă încheiate de către angajați și intermediari în august 2013, achitate
asigurătorului:
Debit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” - 477 270,00
(167045+250275+59950) = 477 270 lei.
2. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise în luna august 2013 pe contractele de asigurare directă
încheiate prin intermediarii în asigurări și achitate acestora:
Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale intermediarilor
pe prime subscrise”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” - 475495,00
(785 720-250275-59950) = 475 495 lei.
3. Înregistrarea rezervei de prime necâștigate pe asigurarea bunurilor la suma primelor de asigurare
subscrise pe contractele de asigurare directă încheiate în luna august 2013 de către asigurător:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” (167 045 +785 720) = 952 765 lei.
4. Încasarea primei de asigurare de către asigurător pe asigurarea de bunuri în august 2013de la
asigurați:
a) în casieria asigurătorului:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”
(20723+27051+20116+59950) = 127840 lei.
b) la contul curent în valută națională a asigurătorului:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”
(25000+51276+12379+250275) = 338930 lei.

5. Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari la contul curent în valută

națională în luna august 2014:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale intermediarilor
pe prime subscrise” = 307590 lei.

6. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor calculate intermediarilor în

asigurări pe asigurarea de bunuri în august 2014:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7121 ”Cheltuieli privind
comisioanele și onorările intermediarilor în asigurări”
Credit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”
(785720*12%) = 94286,40 lei.

7. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de

vînzări pentru luna august 2014 pe asigurarea bunurilor:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7122 „Cheltuieli privind
remunerarea angajaților aferente vânzărilor ”
Credit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”
[(45723+78327+42995)* 5%] = 8352,25 lei.

8. Achitarea comisioanelor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare încasate de către

asigurător direct de la asigurați și prin intermediarii în asigurări:
Debit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat” – [(250275+59950+307590)*12%] = 74137,80 lei.
9. Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de
asistenţă medicală la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzări:
Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7123 „Cheltuieli privind
asigurările sociale și medicale din remunerările angajaților aferente vânzărilor”
(1921,02+292,33) =2213,35 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul
asigurărilor sociale de stat” (8352,25*23%) =1921,02 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile
asigurării obligatorii de asistenţă medicală” (8352,25*3,5%) = 292,33 lei.

10. Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările îndreptate spre plată angajaților
asigurătorului în luna august 2014: Marin M. – (45723*5%); Ivanov E. – (78327*5%) și Cojocaru O. –
numai din suma primei achitate asigurătorului (32495*5%)]. Angajatului Cojocaru O. remunerarea din
suma 10500 lei (42995-32495) – creanța asiguraților pe prima de asigurare subscrisă, care nu s-a achitat
asigurătorului în luna august 2013 va fi îndreptată spre plata conform condițiilor contractului de muncă la
încasarea acesteia de către asigurător.
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”- 937,18
lei.
Credit 534 „ Datorii faţă de buget”, subcont 5342 ”Datorii privind impozitul pe venit din salariu” - 193,58
lei (calculate conform normelor fiscale);
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul
asigurărilor sociale de stat” [(2286,15*6%) +(3916,35*6%)+(1624,75*6%)] = 469,64 lei;
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile
asigurării obligatorii de asistenţă medicală” [(2286,15*3,5%) +(3916,35*3,5%)+(1624,75*3,5%)] = 273,96
lei.

11. Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurător din casierie
pentru luna august 2013:
Debit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională” (7 827,25 -193,58 -469,64-
273,96) = 6 890,07 .

Contractele de coasigurare.
Obiectul asigurării poate fi asigurat în comun de câţiva asigurători, aceasta constituind o acţiune de
coasigurare.
În cazul coasigurării, drepturile şi obligaţiile sânt repartizate între asigurători potrivind unor corelări
acceptate unanim.
O dată cu încheierea acordului între coasigurători, unul dintre ei îi poate reprezenta pe ceilalţi în relaţii cu
asiguratul, purtând răspundere proporţională părţii asumate.
În baza acordului încheiat între coasigurători, unul dintre coasigurători este reprezentant sau partea ce
administrează riscul din numele coasigurătorilor. Deci, coasigurătorul ce administrează riscul reprezintă
interesele celorlalţi coasigurători pe toată perioada de acţiune a contractului de coasigurare.
Evidenţa operaţiilor pe contractele de coasigurare, cum a fost menţionat mai sus se ţine în acelaşi mod ca şi
operaţiile pe contractele de asigurare directă cu excepţia încasării primei de asigurare.
Prima de asigurare pe contractele de coasigurare se încasează de către reprezentantul coasigurătorilor în
mărime totală şi se repartizează între coasigurători conform răspunderii asumate pe contractul dat de
coasigurare.
Operaţiile de bază reflectate în contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor şi în contabilitatea celorlalţi
coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare sunt următoarele:
1. Contabilizarea primei de asigurare la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în
contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor:
Debit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime
subscrise”– la suma totală a primei de asigurare pe contractul de coasigurare;
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” – la suma primei de
asigurare calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorul reprezentant pe contractul
dat de coasigurare;
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6122 ” Comisioane din deservirea contractelor de
asigurare” – la suma comisionului calculat coasigurătorului reprezentant conform condițiilor contractului
de coasigurare;
Credit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele
subscrise aferente contractelor de coasigurare” – la suma cotei primei de asigurare ce aparţine celorlalţi
coasigurători, participanţi la coasigurarea riscului dat, proporţional răspunderii asumate.

2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce

îi revine coasigurătorului reprezentant conform răspunderii asumate:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”

3. Încasarea primei de asigurare de către reprezentant pe contractul de coasigurare de la asigurat:

Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211„Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”–
la suma achitată.

4. Plata primei de asigurare de către reprezentant celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de

coasigurare:
Debit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele
subscrise aferente contractelor de coasigurare”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”- la suma primei de asigurare calculate proporţional cotei părţi a răspunderii asumate pe contractul
dat de coasigurare.
Contabilizarea primelor de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare
în contabilitatea celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare se înregistrează prin
următoarele operații:
1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractul de coasigurare de către participanți:
Debet 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de
asigurare și coasigurare”
Credit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”- la suma primei de
asigurare calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorii ce participă la contractul dat
de coasigurare.

2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare

ce îi revine participantului proporțional răspunderii asumate:
Debit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117„Modificarea rezervei de prime necîștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”

2. Încasarea primei de asigurare de către coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare de la

reprezentant se înregistrează prin următoarea formulă contabilă:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de
asigurare și coasigurare”
Contabilitatea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de coasigurare se prezintă în baza
următorului studiu de caz:
Conform acordului semnat între părţi – Coasigurătorul „A” şi Coasigurătorul „B” efectuează operaţiile de
coasigurare facultativă a riscurilor financiare. Reprezentant pe riscurile asumate este coasigurătorul „A”.
Răspunderea pe riscurile asumate este repartizată între părţi în modul următor: Coasigurătorul „A”
reprezentant – 60%, Coasigurătorul „B” participant –40%.
Decontările pe riscul preluat se efectuează de la conturile curente în valută naţională a participanților.
Conform dării de seamă pe luna curentă, prezentată de către coasigurătorul „A”, reprezentant, prima de
asigurare pe riscul coasigurat constituie 52 490 lei. Pentru administrarea riscului, coasigurătorul
reprezentant, beneficiază de un comision în mărime de 10% de la prima subscrisă pe contract.
Operaţiile reflectate în contabilitatea Coasigurătorul „A”, reprezentant:
1. Înregistrarea primei de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de
coasigurare în contabilitatea reprezentantului – Coasigurătorul „A”:
Debit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime
subscrise”– 52 490 lei.
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6122 ”Comisioane din deservirea contractelor de
asigurare” (52490*10%) – 5 249 lei;
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” [(52490-5249)*60%
-cota reprezentantului] – 28 344,60 lei;
Credit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele
subscrise aferente contractelor de coasigurare” [(52490-5249)*40% -cota participantului] – 18 896,40 lei.

2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce

îi revine coasigurătorului reprezentant conform răspunderii asumate:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” – 28 344,60 lei.

3. Încasarea primei de asigurare de către reprezentant pe contractul de coasigurare de la asigurat:

Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211„Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”–
52 490 lei.
4. Achitarea primei de asigurare de către reprezentant coasigurătorului „B”, participant la suma primei
de asigurare calculate proporţional cotei părţi a răspunderii asumate pe contractul dat de coasigurare:
Debit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datori pe primele
subscrise aferente contractelor de coasigurare”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat” – 18 896,40 lei.
Contabilizarea primei de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în
contabilitatea coasigurătorului „B”, participant se înregistrează:
1. Contabilizarea primei de asigurare subscrise pe contractul de coasigurare de către participant la suma
calculată proporţional răspunderii asumate:
Debet 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de
asigurare și coasigurare”
Credit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise - 18 896,40 lei.

2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce

îi revine participantului proporțional răspunderii asumate:
Debit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117„Modificarea rezervei de prime necîștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” – 18 896,40 lei.
3. Încasarea primei de asigurare de către coasigurătorul „B”, participant la contractul de coasigurare de
la reprezentant se înregistrează prin următoarea formulă contabilă:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de
asigurare și coasigurare” – 18 896,40 lei.

3.3. Noţiuni despre plăţile de asigurare şi contabilitatea cheltuielilor privind aceste plăţi
Documentul juridic ce reglementează baza normativă între asigurător şi asigurat este contractul de asigurare.
Conform SIRF 4 „Contracte de asigurare”, un contract de asigurare este un contract conform căruia o parte
(asigurătorul) accepta un risc de asigurare semnificativ de la cealaltă parte (asiguratul), convenind să
despăgubească deţinătorul poliţei de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul
asigurat) are un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare. Înţelegerea SIRF cu privire la
activitatea de asigurare nu este dependentă de forma juridică a contractului, ci mai degrabă de conţinutul
acestuia.
De aici apar urmatoarele condiţii necesare:
- un anumit eveniment viitor incert care afectează în mod negativ asiguratul;
- evenimentul viitor apare dintr-o situație cu conţinut comercial şi dintr-un risc inevitabil, precum şi
- beneficiile suplimentare datorate cazului în care evenimentul asigurat se va produce sunt semnificative în
comparaţie cu toate celelalte evenimente.
Nu toate contractele considerate contracte de asigurare fac parte din aria de aplicare conform SIRF 4. De
exemplu, contractele de investiţii care au forma legală a unui contract de asigurare, dar nu transferă un risc
semnificativ sau contractele care au forma legală a unui contract de asigurare, dar transferă toate riscurile
semnificative înapoi asiguratului, și nu îndeplinesc condiţiile enunţate în definiţia SIRF.
Conform prevederilor SIRF 4 „Contracte de asigurare”, nu există nici o orientare cantitativă pentru a facilita
această distincţie, cu excepţia unui prag de semnificaţie de 10%, care este utilizat în US GAAP în baza
concluziilor.
În cazul în care un contract este reclasificat ca o investiţie, atunci acesta necesită a fi evaluat în conformitate
cu IAS 39„Instrumente financiare: Recunoaştere şi evaluare” .
O atenţie deosebită în cadrul SIRF 4 este acordată aplicării standardului în cazul contractelor de asigurare cu
o componenta investiţională semnificativă şi instrumentelor financiare pe care entitatea le emite cu o
caracteristică de participare discreţionară (paragraful 35, SIRF 4).
La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are
posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.
Cheltuielile legate de despăgubiri constituie unul dintre principalele articole de cheltuieli din asigurarea
directă.
Plățile de asigurare se achită de către asigurător în conformitate cu contractul de asigurare sau conform legii,
în baza cererii asiguratului şi conform deciziei societăţii de asigurări, după cercetările proprii privind cauzele
şi circumstanţele producerii cazului asigurat.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate
depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real
suportat.
La încheierea contractelor de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despăgubirea de asigurare nemijlocit
celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului
în cazul în care acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit, dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune
de regres faţă de asigurat.
Consecinţele cazului asigurat se exprimă în distrugerea integrală sau parţială a obiectului asigurării. La
survenirea cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata de asigurare (paguba) se achită sub formă de
despăgubire de asigurare, iar la survenirea cazului asigurat cu persoanele asigurate plata de asigurare se
achită sub formă de indemnizaţie de asigurare.
Plata sumelor de asigurare la survenirea cazului asigurat se achită de către asigurător în limita răspunderii
asumate sub formă bănească prin suma asigurată.
Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor, ce condiţionează corelaţia
dintre suma de asigurare a bunurilor asigurate şi paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute.
Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru
care s-a încheiat contractul de asigurare.
Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare și formarea rezervei de daune se înregistrează în
contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:
1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii asiguratului
referitor la producerea evenimentului asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
Credit 543 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării
dosarului de daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7111„Daune achitate pe asigurarea directă și
coasigurare”
Credit 541 „Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411 ”Datorii față de asigurați
aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
3. Înregistrarea modificării (micșorării) rezervei de daune nesoluționate la suma despăgubirii de
asigurare spre plată:
Debet 543” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezerve de daune
nesoluționate”
La finele fiecărei perioade de raportare asigurătorul verifică rezerva de daune nesoluționate și sumele ce
vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni se trec la datorii asociate contractelor de asigurare pe
termen lung.
4. Înregistrarea datoriei pe termen lung aferente rezervei de daune declarate, dar nesoluționate:
Debet 543 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 433„Rezerva de daune nesoluționate pe termen lung”, subcont 4331 ” Rezerva de daune declarate,
dar nesoluționate pe termen lung”
5. Achitarea plăţilor de asigurare asiguraţilor de către asigurător:
Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411„Datorii față de asigurați
aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 ”Numerar la conturi curente în valută străină”
Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare, formarea rezervei de daune nesoluționate,
modificarea rezervei de daune declarate, dar nesoluționate și achitarea despăgubirii de asigurare, autorul
le prezintă în baza unei situații practice:
Societatea de asigurări a înregistrat cererea asiguratului referitor la producerea evenimentului asigurat.
Conform condiţiilor de asigurare a contractului dat, asiguratul achită prima de asigurare în rate. Rata a doua
în sumă de 800 lei a primei de asigurare la momentul survenirii cazului asigurat n-a fost achitată de către
asigurat, deoarece termenul de plată n-a expirat.
În urma cercetărilor efectuate, asigurătorul a primit hotărârea de a achita asiguratului despăgubirea de
asigurare în mărimea anunțată la depunerea cererii de 16800 lei din casierie. Franciza necondiționată pe
contract constituie 5% din suma despăgubirii de asigurare. Asiguratul a prezentat asigurătorului acordul
referitor la reţinerea ratei a doua a primei de asigurare ce n-a fost achitată din suma despăgubirii de
asigurare.
Operaţiile date în contabilitatea societăţii de asigurări se înregistrează:
1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la suma cererii înaintate de asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
Credit 543 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate” – 15 960lei
[16 800 - (16 800 *5%)]
2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării
dosarului de daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7111„Daune achitate pe asigurarea directă și
coasigurare”
Credit 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411„Datorii față de asigurați
aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
– 15 960 lei
3. Micșorarea rezervei de daune declarate, dar nesoluționatene la suma despăgubirii de asigurare spre
plată:
Debet 543„ Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
- 15 960 lei
4. Stingerea creanţei asiguratului la suma primei de asigurare (rata a doua) reţinută din suma
despăgubirii de asigurare:
 Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcontul 5411 ”Datorii față de asigurați
aferente cererilor de despăgubire spre plată”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”
– 800 lei.
5. Plata despăgubirii de asigurare din casieria asigurătorului diminuată la suma primei de asigurare
reţinută:
Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411 ”Datorii față de asigurați
aferente cererilor de despăgubiri spre plată”
Credit 251„Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională” – 15 160 lei
(15 960 – 800)
Principiile de acoperire a daunelor sunt prevăzute de condiţiile speciale de asigurare (la asigurarea
obligatorie de lege) şi pot fi specificate în contractele de asigurare.

3.4. Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurări

Conform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova, articolul 1329, asigurătorul, care a plătit
despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă
persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea
pagubei, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Legea nr. 414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse de autovehicule”, art. 29 „Acțiunea de regres” prevede cazurile cînd asigurătorul are dreptul să
înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor și anume:
a) accidentul a fost produs cu intenţie;
b) în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus în stare de ebrietate sau sub influenţa
stupefiantelor;
c) persoana răspunzătoare de producerea accidentului care conducea autovehiculul fără permis de conducere
sau cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere;
d) persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între
posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.8
alin.(2) lit.b) a legii date, care prevede încheierea contractului fără indicarea persoanelor admise să utilizeze
autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori);
e) contrar prevederilor legale care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile naţionale şi cele locale,
persoana răspunzătoare de producerea accidentului a părăsit locul lui;
f) utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii
accidentului;
g) accidentul a avut loc din vina autorului unei infracţiuni, care încearcă să fugă de urmărire.
Acestea sunt cazurile cînd asigurătorul are dreptul la înaintarea pretenției de regres la persoana vinovată în
cadrul asigurării obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. În practică pot fi
întîlnite diferite situații și pe alte tipuri de asigurări.
Operaţiile de circulaţie a sumelor privind pretenţiile de regres în contabilitatea societății de asigurări se
înregistrează în modul următor:
1. Înregistrarea sumelor pe pretenţiile de regres înaintate de către societăţile de asigurări persoanelor
vinovate ce au dat acord la restituire sau în caz când, instanța de judecată primește hotărîre cu privire la
restituirea sumelor de daune achitate persoanelor păgubite de către persoana vinovată asigurătorului:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și
regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regresuri”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de regres
înaintate”
2. Încasarea sumelor privind pretenţiile de regres de către asigurător:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și
regres”
Asigurătorul verifică (reclasifică) sumele pe pritențiile de regres înaintate la data de raportare și cele ce
vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni conform graficelor stabilite sau hotărârii de judecată se
trec la alte creanțe pe termen lung aferente contractelor de asigurare.
3. Înregistrarea creanței pe termen lung aferente contractelor de asigurare conform reclasificării
creanțelor aferente operațiilor de subrogare și regres la data de raportare:
Debet 171„Creanțe pe termen lung”, subcont 1712 „Alte creanțe pe termen lung aferente contractelor de
asigurare”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare
și regres”
Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurări se examinează în baza următorului
exemplu:
Societatea de asigurări „A” a înaintat cererea în instanţa de judecată cu privire la recuperarea daunei plătite
păgubitului (asiguratului) ce deţine Poliţa de asigurare benevolă a mijlocului de transport auto în suma de
180 000 lei către asigurătorul „B”, ale cărui asigurat deţine Poliţă de asigurare obligatorie a răspunderii
civilă auto şi este partea vinovată în accidentul rutier ce a avut loc.
Asigurătorul „B” a refuzat restituirea benevolă a despăgubirii de asigurare cât integral atât și parțial. Instanța
de judecată în urma examinării cazului dat, a obligat asigurătorul ”B” să restituie asigurătorului ”A” suma de
120 000 lei, care constituie suma reală spre achitare persoanei păgubite în rezultatul deteriorării mijlocului
de transport din vina persoanei asigurate de către asigurătorul ”B”.
Suma înaintată de către asigurătorul ”A” n-a fost acceptată integral spre restituire de către instanța de
judecată, deoarece unele piese de schimb și asamblare conform actului de examinare a unității de transport
nu se prevedea de a fi schimbate, dar reparate.
După hotărârea definitivă a instanţei de judecată în favoarea societăţii de asigurări „A”, asigurătorul „B” a
restituit suma despăgubirii de asigurare integral la contul curent a societăţii de asigurări „A” .
Aceste operaţii în contabilitatea societăţii de asigurări „A” au fost înregistrate în modul următor:
1. Înregistrarea venitului asigurătorului recuperat din pretențiile de regres conform Hotărârii instanței
de judecată:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și
regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regres”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de regres înaintate”-
120 000 lei.
2. Încasarea sumei achitate la contul curent de către asigurătorul „A”:
Debit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și regres”- 120 000lei
Presupunem altă situaţie. Asigurătorul „B” a dat acord să restituie benevol suma despăgubirii de asigurare
la contul curent a societăţii de asigurări „A” până la înaintarea cererii de către aceasta în instanţa de
judecată.
Atunci, societatea de asigurări „A” înregistrează următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea venitului asigurătorului ”A” recuperat în baza pretenției de regres înaintată
asigurătorului ”B”:
Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și
regres”
Credit 613„Venituri din subrogare și regres”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de regres înaintate”-
180 000 lei.
2. Încasarea creanței aferente pretenției de regres înaintate de către asigurătorul ”A” la contul curent:
Debit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212 „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și
regres”- 180 000lei
Dar presupunem şi a treia situaţie, când instanţa de judecată a motivat asigurătorul „B” şi a primit hotărârea
în favoarea acestuia, deci suma despăgubirii de asigurare nu va fi restituită societăţii de asigurări „A”.
În acest caz, societatea de asigurări „A” nu înregistrează venituri din pretențiile de regres înaintate, deoarece
conform hotărârii instanței de judecată asigurătorul n-a reușit să realizeze dreptul de regres către persoana
vinovată și dauna achitată persoanei păgubite a rămas pe seama acestuia. Conform SIRF sumele creanțelor
înaintate nu pot fi recunoscute în contabilitate fără acordul debitorului, deoarece nu corespund criteriilor de
recunoaștere a activului financiar.

3.5. Contabilitatea decontarilor pe contractele de asigurare încetate

Conform prevederilor Legii nr. 407-XVI din 21.12.2006 „cu privire la asigurări”, art.18 „Încetarea
contractului de asigurare”, contractul de asigurare poate fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului,
doar în cazul în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute de contract sau încalcă legislaţia, cu
excepţia cazului înstrăinării bunurilor asigurate (art.15, alin.9 al legii), conform căruia, dobînditorul are
opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia.
La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din
culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul
restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete pînă la expirarea
contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare.
După înregistrarea cererii de reziliere a contractului de asigurare, asigurătorul efectuiază calculele necesare
conform prevederilor legale și restituie asiguratului, reasiguratului sau altei persoane ce s-a adresat prima de
asigurare rămasă.
Decontările pe contractele de asigurare reziliate până la expirarea termenului de valabilitate se
înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime de asigurare anulate”
Credit 542„Datorii pe prime anulate” – subcontul este selectat în dependență de persoana ce are dreptul la
solicitatea primei rămase după rezilierea contractului de asigurare.
2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapele neachitate, în caz dacă prima de asigurare
conform condițiilor contractului de asigurare se achită în rate:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2211„Creanțe ale asiguraților pe prime
subscrise”
3. Înregistrarea veniturilor din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare, cînd asigurătorul
prevede aceste plăți suplimentare în condițiile de asigurare în caz de rezeliere a contractului:
Debet 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de
asigurare”
Credit 612„Venituri din comisioane”, subcontul 6122„Comisioane din deservirea contractelor de
asigurare”
4. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 251„Numerar în casierie”, subcont 2511”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută națională”, subcont 2521„Numerar la conturi curente
nelegat”,sau
Credit 253 ”Numerar la conturi curente în valută străină”
Restituirea primelor de asigurare prevăzute de lege se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau
nu se datorează despăgubiri de asigurare pe contract.
Situații practice. Contabilitatea decontărilor pe contractele de asigurare încetate.
Asigurătorul „X” în luna de raportare (septembrie 2013) a înregistrat următoarele cereri cu privire la
rezilierea contractelor de asigurare:

1. La 01 septembrie 2013 a înregistrat cererea cu privire la rezilierea contractului de asigurare obligatorie

a răspunderii civile auto în legătură cu vinderea unității de transport. Prima achitată de asigurat
constituie 567 lei, perioada de valabilitate a contractului este 03.06.2013 – 02.06.2014. Cheltuielile de
gestiune a asigurătorului conform metodologiei de calcul a tarifului constituie 20% de la prima
subscrisă. Prima anulată pe contractul reziliat a fost restituită din casieria asigurătorului.
2. În luna septembrie 2013 au fost înregistrate 5 cereri de rezeliere a contractelor de asigurare a
cheltuielilor medicale a persoanelor ce pleacă temporar peste hotare, dintre care, la 10 septembrie
2013 pentru 3 contracte în legătură cu refuzul de a fi deschisă viza de către ambasada Germană, prima
subscrisă pe acestea a constituit: 108 lei, 216 lei și 387 lei corespunzător. Termenul de valabilitate
01.10.2013-31.10.2013. Costul unei polite de asigurare, achitat de către asigurător la confecționarea
 blanchetelor, constituie 12 lei, care conform condițiilor de asigurare la rezilierea contractului se achită
de către asigurat, în cazurile cînd nu se rețin cheltuielile de gestiune, care conform structurii taxelor
tarifare ale asigurătorului constituie 25% din primele subscrise. La 17 și 24 septembrie 2013 au fost
înregistrate 2 cereri cu privire la rezilierea contractelor pe acelasi tip de asigurare. Prima cerere pe
contractul de asigurare cu valabilitatea 15.05.2013-14.11.2013 din motivul întoarcerii de peste hotare
înainte de termen, pe care asiguratul a achitat 1620 lei. A doua cerere în legătură cu rezilierea
contractului de muncă peste hotare și intoarcerea în țară a asiguratului, perioada de valabilitate
05.08.2013-04.08.2014, prima subscrisă a constituit 2950 lei. Decontările pe contractele reziliate au
fost efectuate din caseria asigurătorului.
3. La 26 septembrie 2013 a încetat acțiunea unui contract de asigurare facultativă a autovehiculelor,
echipamentului suplimentar, conducătorului auto şi pasagerilor de accidente (CASCO) a asiguratului-
persoană juridică din motivul neachitării ratei a doua a primei de asigurare de către asigurat. Termenul
de valabilitate a contractului constituie 11.06-2013-10.06.2014. Prima de asigurare subscrisă
constituie 4680 lei, care trebuia să fie achitată în 2 rate căte 50 % fiecare, prima la încheierea
contractului, iar a doua rată peste 3 luni. Conform condițiilor contractului de mandat a intermediarului
ce a intermediat contractul dat, în caz de reziliere a contractului asigurătorul nu reține cheltuielile de
gestiune și stornează comisionul la suma neachitată pe contract. Asigurătorul pe acest contract
bineficiază de un comision în mărime de 10% pentru deservirea acestuia. Prima anulată pe contractul
reziliat a fost restituită de la contul curent în valută națională a asigurătorului.

Ce cere: De efectuat calculele necesare conform prevederilor legale și condițiilor asigurării; de înregistrat în
contabilitatea asigurătorului decontările pe contractele reziliate până la expirarea termenului de acțiune a
acestora.

Situația 1.
1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime de asigurare anulate”
Credit 542„Datorii pe prime anulate” – 341,75 lei.
[567 :365*275 (perioada neexpirată a contractului)]- [427,19 – 85,44 (427,19*20%)]
2. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului din casierie:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 251„Numerar în casierie”, subcont 2511”Casa în monedă națională”- 341,75 lei.

Situația 2.
1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime de asigurare anulate”
Credit 542„Datorii pe prime anulate” – 2969,50 lei.
Calculul:
Primele 3 contracte reziliate se reține numai costul confecționării poliței de asigurare 12 lei, deoarece
termenul de valabilitate a polițelor n-a început pînă la momentul refuzului de deschidere a vizei de plecare
peste hotare. (108 -12) +(216-12)+(387-12) =675 lei.
Contractul reziliat la 17 septembrie 2013 în legătură cu întoarcerea de peste hotare înainte de expirarea
termenului de valabilitate a contractului: (1620:183*58)-(513,44*25%)=385,08lei.
Contractul reziliat la 24 septembrie 2013 în legătură cu rezilierea contractului de muncă peste hotarele țării:
(2950:365*315)-(2545,89*25%) =1909,42 lei
Total spre plată prima anulată constituie: 675 + 385,08 +1909,42 = 2969,50 lei.
2. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguraților pe contractele reziliate:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 251„Numerar în casierie”, subcont 2511”Casa în monedă națională” – 2969,50 lei.

Situația 3.
1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime de asigurare anulate”
Credit 542„Datorii pe prime anulate” (4680:365*258) – 3308,06 lei.

2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapa neachitată:

Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2211„Creanțe ale asiguraților pe prime
subscrise” (4680*50%) – 2340 lei.
3. Înregistrarea venitului asigurătorului din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare:
Debet 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de
asigurare”
Credit 612„Venituri din comisioane”, subcontul 6122„Comisioane din deservirea contractelor de
asigurare” (3308,06 *10% ) – 330,81 lei.

4. Stingerea creanței asiguratului la suma comisionului calculat asigurătorului pentru deservirea

contractului:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de
asigurare”- 330,81 lei.
5. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:
Debet 542„Datorii pe prime anulate”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută națională”, subcont 2521„Numerar la conturi curente
nelegat”
(3308,06 – 2340– 330,81) – 637,25 lei.

4.1. Noţiuni privind operaţiile de reasigurare

Organizaţia de asigurări, care nu-şi acoperă obligaţiile asumate în contractele de asigurare din propriile
mijloace şi rezerve, conform legislaţiei în vigoare, este obligată să garanteze îndeplinirea acestora pe calea
reasigurării lor.
Reasigurarea reprezintă cedarea parţială sau integrală a unor riscuri preluate de un asigurător, denumit
reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rândul său, îşi asumă
angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată de către cedent
pe contractul de asigurare directă.
În majoritatea cazurilor, organizaţiile de asigurări nu dispun de mijloace financiare proprii suficiente pentru
soluţionarea de sine stătător a tuturor pretenţiilor ce ţin de achitarea plăţilor de asigurare conform riscurilor
primite în asigurare. Prin transmiterea unei părţi din răspunderea sa reasigurătorului, organizaţia de asigurări
poate garanta îndeplinirea obligaţiilor sale faţă de asigurat, chiar şi în cazul producerii câtorva cazuri de
asigurare majore. Acest fapt reprezintă o garanţie suplimentară pentru asigurat în ceea ce priveşte primirea
despăgubirii de asigurare în mărimea prejudiciului suferit, ajutând în acelaşi timp asigurătorului să-şi
menţină stabilitatea financiară.
Reasigurarea este o condiţie necesară pentru asigurarea stabilităţii financiare a operaţiunilor de asigurare şi a
funcţionării satisfăcătoare a organizaţiilor de asigurări.
Asigurătorul este obligat să adopte un program privind necesităţile de reasigurare pentru fiecare an financiar.
Asigurătorul care transmite riscul în reasigurare (cedentul) este responsabil integral faţă de asigurat pe
obligaţiile asumate faţă de acesta pe toată perioada de valabilitate a contractului încheiat.
Asigurătorul (cedentul) este obligat să comunice reasigurătorului (cesionarului) toate modificările
intervenite în contractul de asigurare încheiat cu asiguratul.
Reasigurarea se clasifică în reasigurare proporţională şi reasigurare neproporţională.
Reasigurarea proporţională prezintă divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de
reasigurare, a sumei asigurate, iar reasigurarea neproporţională este reasigurare prin care reasigurătorul
(cesionarul) îşi asumă obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor
prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului).
Persoana juridică, care doreşte să efectueze reasigurarea ca gen de activitate este obligată să îndeplinească
condiţiile de constituire, licenţiere şi încetare a activităţii sale conform prevederilor legislaţiei în vigoare
pentru activitatea de asigurări.
Reasigurătorul care deţine licenţă pentru reasigurare poate desfăşura atât activitate de reasigurare
proporţională, cât şi activitate de reasigurare neproporţională, conform categoriilor “asigurare generală” sau
“asigurare de viaţă”.
Asigurătorul care deţine licenţă pentru categoria “asigurare generală” sau categoria “asigurare de viaţă” are
dreptul, fără a dispune de licenţă pentru reasigurare, să desfăşoare activitate de reasigurare proporţională şi
neproporţională numai în limitele claselor pentru care a obţinut licenţă.
Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în
afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova dacă
acesta este un reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul
(reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat
nerezident al Republicii Moldova poate fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau
rezident al Republicii Moldova.
Operaţiile de reasigurare includ operaţiile de transmitere a riscurilor în reasigurare şi operaţiile de primire a
riscurilor în reasigurare.
 Reasigurarea este un domeniu destul de specific al relaţiilor de asigurare, fapt reflectat şi prin termenii
pe care îi utilizează. Procesul, ce ţine de transmiterea riscului, complet sau parţial, se numeşte risc de
reasigurare, sau cesiune de reasigurare. În acest caz, reasiguratul, care transmite riscul, se numeşte cedent,
iar reasigurătorul, care primeşte riscul – cesionar. Riscul, primit de către reasigurător de la reasigurat (de
către cesionar de la cedent), deseori este transmis complet sau parţial altei organizaţii de asigurări. O astfel
de transmitere ulterioară a riscului reasigurat se numeşteretrocesiune. Organizaţia de asigurări, care
transmite riscul unei persoane terţe, se numeşte retrocedent, iar organizaţia de asigurări, care primeşte riscul
în cauză – retrocesioner.
Scopul retrocesiunei este redistribuirea ulterioară a riscului, precum şi satisfacerea parţială a cerinţelor
partenerului în obţinerea unui câştig în reasigurare. Redistribuirea riscului sub forma retrocesiunei se
desfăşoară în acelaş mod, ca şi anterior în reasigurare, adică retrocedentul primeşte comisionul şi dreptul de
participare în distribuirea veniturilor.
Formele de transmitere, primire a riscurilor în reasigurare şi încheiere a relaţiilor juridice între părţi pot fi
facultativă şi obligatorie.
Conform formei facultative de reasigurare organizaţia de asigurare transmiţătoare (cedentul) poate transmite
riscurile primite în reasigurare altei organizaţii de asigurare (reasigurătorului), şi în orice caz să fie liberă în
luarea deciziei de cesiune.
Organizaţia de asigurare transmiţătoare nu are faţă de reasigurător obligaţii de a transmite riscul în
reasigurare. Această chestiune se precaută şi să decide pe fiecare risc aparte.
La rândul său, reasigurătorul nu are obligaţii faţă de organizaţia de asigurare transmiţătoare de a primi în
reasigurare riscurile propuse: el poate să respingă riscurile propuse în reasigurare, să primească parţial sau să
elaboreze condiţii de întâmpinare conform cărora riscul poate fi primit în reasigurare.
Conform formei obligatorii de reasigurare relaţiile dintre reasigurat şi reasigurător poartă un caracter
obligatoriu.
Baza juridică a relaţiilor dintre reasigurat (cedent) şi reasigurător (cesionar) este contractul de reasigurare. El
reprezintă un document de bază în cazul dezbaterilor juridice, litigiilor între reasigurat şi reasigurător.
După tipul de participare a reasigurătorului la risc în fiecare caz aparte şi îndeplinire a relaţiilor legale între
părţi (asigurătorului şi reasigurătorului) relaţiile contractuale de reasigurare se împart în proporţionale şi
neproporţionale.
Principalele forme ale contractelor reasigurării proporţionale sânt:

 cotă-parte;
 excedentare;
 mixte (cotă şi excedent).

După condiţiile contractului de reasigurare cotă-parte organizaţia de asigurări transmite în reasigurare cota
procentuală, coordonată cu reasigurătorul, a tuturor riscurilor primite în asigurare pe un tip anumit de
asigurare sau o grupă de asigurări adiacente.
În aceeaşi cotă-parte reasigurătorului i se transferă prima ce i se cuvine şi el despăgubeşte reasiguratului
această cotă-parte a tuturor daunelor plătite, în conformitate cu condiţiile de asigurare.
Transmiţând riscurile în reasigurare, reasiguratul are dreptul la comision în favoarea sa, precum şi la
participarea anumită în beneficiul posibil al reasigurătorului, obţinut de la riscurile primite în reasigurare,
adică reasiguratul are dreptul la tantiemă.
După condiţiile contractului de reasigurare excedent un factor determinativ în mecanismul reasigurării este
aşa numita reţinere proprie a organizaţiei de asigurări care reprezintă în majoritatea cazurilor nivelul
economic argumentat al sumei în limita căreia organizaţia ia („reţine”) asupra sa o parte determinată a
riscurilor asigurate, transmiţând în reasigurare sumele ce o depăşesc.
Limitele răspunderii proprii sau reţinerii proprii organizaţia transmiţătoare, de regulă, le stabileşte într-o
sumă determinată ce se referă la toate riscurile de asigurare pe un tip de asigurare: încărcături, obiecte
industriale etc.
Principalele forme ale contractelor reasigurării neproporţionale sunt următoarele:

 excedent de daună;
 oprire de daună (Stop loss).

După condiţiile contractului excedent de daună, procesul reasigurării intră în vigoare numai atunci, când
suma determinată a daunei pe riscul asigurat în rezultatul cazului de asigurare sau unui şir de cazuri de
asigurare, ca urmare a acţiunii unuia şi aceluiaşi incident, va depăşi suma determinată.
Prima, care se cuvine reasigurătorilor - participanţilor la încheierea contractelor, excedentul de daună, de
regulă, se stabileşte în anumite procente faţă de prima brută anuală, pentru portofoliul de asigurări deţinut.
După condiţiile contractului orice daună a organizaţiei de asigurări apără rezultatele generale ale gestiunii pe
un tip determinat de asigurare în cazul, dacă nerentabilitatea va depăşi procentul determinat în contract sau
mărimea ei.
Mărimea nerentabilităţii asupra căreia contractul este în vigoare se determină în aşa mod, încât organizaţia
transmiţătoare să nu aibă posibilitatea de a avea rentabilitate financiară din partea răspunderii ce-i revine,
adică contractul are scopul nu de a garanta organizaţiei transmiţătoare beneficiu, dar numai de a apăra de la
pierderi suplimentare sau neaşteptate.
Caracteristica amănunţită a riscului transmis în reasigurare se expune în slip (document-ofertă, care se
expediază de către reasigurat reasigurătorului şi conţine principalele caracteristici ale riscului propus).
Pe contractele de reasigurare excedente, în cazul asigurării vieţii şi pe celelalte tipuri de reasigurare pentru
riscurile ce depăşesc un anumit nivel al sumei de asigurare minimă, cedentul periodic prezintă
reasigurătorului borderoul de prime.
Daunele achitate reflectate separat pe anii de apariţie se aduc la cunoştinţa reasigurătorului periodic
(trimestrial, lunar) sub formă de borderou de daune.
Reasigurătorul duce împreună cu cedentul evidenţa contabilă curentă. Cedentul, periodic, prezintă
reasigurătorului notele contabile ce includ datele privind comisionul şi tantiema plătite de către asigurător,
soldul debitor şi creditor pe rezerva de prime, procentele şi impozitele pe veniturile obţinute de la rezerva de
prime.
Plăţile de reasigurare, conform contractelor de reasigurare se determină individual conform acordului
dintre părţi.
Conform condiţiilor contractului de reasigurare, reasigurătorul este obligat să restituie cheltuielile
reasiguratului, pe care ultimul le-a suportat în rezultatul producerii cazului asigurat conform contractului de
asigurare directă în limita răspunderii primită în reasigurare.
Reasigurătorul este obligat să restituie reasiguratului partea despăgubirii de asigurare, plătită conform
cazului asigurat, care a avut loc în perioada de acţiune a contractului de reasigurare, chiar şi în cazul când
plata de asigurare se efectuează după expirarea termenului de acţiune a contractului de reasigurare.

4.2. Contabilitatea operaţiilor de reasigurare la reasigurat (cedent)

Activitatea de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea și primirea unor riscuri pe piața
internă și externă de asigurări. Predarea riscurilor de un asigurător, denumit reasigurat (cedent) poate fi
parţială sau integrală, aceste riscuri sunt preluate de un alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care la
rândul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare
acordată de către cedent pe contractul de asigurare directă.
Asigurătorul care transmite riscul în reasigurare (cedentul) este responsabil integral față de asigurat și este
obligat să comunice reasigurătorului toate modificările intervenite în contractul de asigurare directă.
În urma cedării riscurile în reasigurare, cedentul are dreptul la anumite venituri în formă de: recompensă de
comision; recuperări din reasigurare; tantiemă.
Cheltuielile cedentului din operaţiile de transmitere a riscurilor în reasigurare constituie suma primei cedate
pe riscurile transmise în reasigurare, pe care acesta este obligat să o achite reasigurătorului.
Mărimea recompensei de comision, plăţilor de reasigurare, modul şi termenii aplicării tantiemei ca şi alte
condiţii ale procesului de reasigurare se stabilesc de contractul de reasigurare.
Venitul cedentului sub formă de comision obținut din transmiterea riscului în reasigurare este destinat pentru
acoperirea cheltuielilor de achiziție, cheltuielilor legate de distribuire și altor cheltuieli de administrare a
contractelor de asigurare și de exploatare.
Evidenţa analitică a creanțelor pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi pe fiecare risc
transmis în reasigurare.
În cazurile când contractele de reasigurare prevăd formarea depozitelor de prime, societatea cedentă în
perioada de acţiune a contractului de reasigurare, formează acest depozit. Depozitele de prime pot fi formate
în cazurile când situaţia financiară a cedentului nui permite achitarea daunelor pe contractele de asigurare
direată, pe care riscul parțial sau integral este cedat în reasigurare, de sine stătător până la efectuarea plăţilor
de către reasigurător în limita răspunderii sale.
Evidenţa analitică a depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi tipuri de
contracte de reasigurare.
Operaţiile de bază ce ţin de riscurile cedate în reasigurare în contabilitatea societății de asigurare
cedentă se înregistrează prin următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea primelor cedate pe riscurile transmise în reasigurare:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6113„Prime cedate pe riscurile transmise în
reasigurare și retrocesie”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”.

3. Înregistrarea venitului cedentului la suma comisionului calculat pe riscurile cedate în reasigurare

conform condiţiilor reasigurării:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe
riscurile cedate”
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6121„Comisioane primite de la reasigurători”
4. Micșorarea datoriei cedentului pe primele cedate în reasigurare la suma comisionului calculat ce îi
revine pe riscul cedat, în caz cînd contractul de reasigurare prevede expres compensarea creanţei
reasigurătorului din contul datoriei cedentului pe un risc anumit:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe
riscurile cedate”
5. Achitarea primei de asigurare pe riscurile cedate în reasigurare de către cedent reasigurătorului:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
După cum a fost menționat sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor,
adică despăgubirea persoanei păgubite la survenirea cazului asigurat. În caz, când pe riscul cedat a avut loc
cazul de asigurare, reasigurătorul este obligat, conform condițiilor contractului de reasigurare, să restituie
cedentului o parte din dauna achitată de către acesta păgubitului pe contractul de asigurare directă conform
răspunderii asumate. La survenirea cazului asigurat, cedentul este obligat să anunțe reasigurătorul, iar acesta
poate să participe în procesul de regularizare a daunei sau să încredințeze instrumentarea dosarului de daune
cedentului, după caz. Cedentul poate să înregistreze în contabilitate recuperările calculate din riscurile
transmise în reasigurare, conform condițiilor contractului de reasigurare, numai după ce reasigurătorul
acceptă participarea la acoperirea daunei date.

6. Înregistrarea sumelor spre recuperare pe riscurile transmise în reasigurare în contabilitatea

cedentului:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113„Recompense de pagube încasate pe
riscurile transmise în reasigurare”
Creanța reasigurătorului aferentă recompensei de pagube pe riscul preluat poate fi stinsă din suma
depozitului de prime format de cedent la momentul transmiterii riscului în reasigurare, în caz când contractul
prevede aceste condiții. În caz contrar reasigurătorul este obligat să achite cedentului cota parte a daunei
conform răspunderii asumate pe riscul primit în reasigurare și condițiilor prevăzute în contract.
7. Stingerea creanței reasigurătorului aferentă recompensei de pagube din suma depozitului de prime
format la intrarea în vigoare a contractului de reasigurare, dacă condițiile acestuia prevede efectuarea
operației date:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare”
8. Încasarea de către cedent a recompensei de pagube achitate de reasigurător, în caz când contractul de
reasigurare nu prevede stingerea creanței reasigurătorului din suma depozitului de prime:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare”.

9. Reflectarea lunară a cheltuielilor cu costuri de finanțare de către societatea cedentă la suma dobânzii
calculate pe depozitul de prime format:
Debet 717„Cheltuieli cu costuri de finanțare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5132„Dobânzi aferente
depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare”

La expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare societatea de asigurări cedentă restituie

reasigurătorului depozitul de prime şi dobânda calculată conform condiţiilor reasigurării.
10. Achitarea de către cedent reasigurătorului:
a) sumei depozitului de prime sau soldului acestuia (dacă au fost efectuate plăți de daune din suma
depozitului):
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
b) dobânzii calculate:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”5132„Dobânzi aferente depozitelor de
prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Operaţiile ce ţin de transmiterea riscurilor în reasigurare la cedent se examinează în baza următoarei
situații practice:
Societatea de Asigurări „X” la 03 septembrie 2012 a semnat contractul de reasigurare cu privire la cedarea
riscului de asigurare a bunurilor reasigurătorului „Polish Re”. Răspunderea reasigurătorului pe riscul cedat
constituie 60%. Termenul de acţiune a contractului este de un an (03.09.2012 – 02.09.2013). Prima de
asigurare subscrisă pe contractul de asigurare directă constituie 520 670 lei.
Conform condițiilor reasigurării riscului dat, cedentul formează pe perioada de valabilitate a contractului de
reasigurare un depozit de prime în scopul îndeplinirii obligațiilor cu privire la achitarea plăților de asigurare
în momentul survenirii cazului asigurat pe contractul de asigurare directă. Depozitul de prime se formează în
mărime de 50% din suma primei calculate pe riscul cedat la intrarea în vigoare a contractului de reasigurare.
Rata dobînzii aferentă depozitului format de către cedent constituie 5% anual.
Reasigurătorul, conform condițiilor contractului de reasigurare achită cedentului un comision din suma
calculată pe riscul cedat în mărime de 7% în scopul acoperii unei părți din cheltuielile cedentului legate de
achiziție, administrarea riscului cedat și altor cheltuieli de exploatare.
La 01 martie 2013, cedentul a achitat despăgubirea spre plată pe contractul de asigurare directă în mărime
de 180 520 lei. Creanța reasigurătorului aferentă recompensei pagubei date în limita răspunderii asumate, a
fost stinsă de către cedent din suma depozitul de primă format.
Decontările ce ţin de operaţiile de transmitere a riscului în reasigurare s-au efectuat de la contul curent în
valută națională.
Depozitul de primă şi comisionul, conform condiţiilor reasigurării s-au reţinut de către cedent din prima de
asigurare calculată pe riscul cedat.
La 03 septembrie 2013, data expirării termenului de acţiune a contractului de reasigurare, cedentul a
restituit reasigurătorului soldul depozitului de primă format la întrarea în vigoare a contractului şi dobînda
calculată.
Contabilizarea operaţiilor ce ţin de transmiterea riscului în reasigurare la societatea de asigurare cedentă
se înregistrează prin următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea primelor cedate pe riscurile transmise în reasigurare:
Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6113„Prime cedate pe riscurile transmise în
reasigurare și retrocesie”
Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
(520670 * 60%) – 312 402 lei.
2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”
(312000*50%) - 156 201 lei.

3. Înregistrarea venitului cedentului la suma comisionului calculat pe riscurile cedate în reasigurare

conform condiţiilor reasigurării:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe
riscurile cedate”
Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6121„Comisioane primite de la reasigurători”
(312402*7%) – 21 868,14 lei.
4. Micșorarea datoriei cedentului pe primele cedate în reasigurare la suma comisionului calculat ce îi
revine pe riscul cedat conform prevederilor contractului de reasigurare:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe
riscurile cedate” – 21 868,14 lei.
5. Plata primei de asigurare reasigurătorului, pe riscurile cedate în reasigurare de către cedent:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în
reasigurare”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
(312402-156201-21868,14) – 134 332,86 lei.

6. Înregistrarea sumelor spre recuperare pe riscurile transmise în reasigurare în contabilitatea cedentului

după ce reasigurătorul a acceptat participarea la acoperirea daunei date:
Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113„Recompense de pe încasate pe riscurile
transmise în reasigurare”
(180520*60%) – 108 312 lei.
7. Stingerea creanței reasigurătorului aferente recompensei de pagube din suma depozitului de prime
format la intrarea în vigoare a contractului de reasigurare conform condițiilor acestuia:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”
Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare” – 108312 lei.
8. Reflectarea lunară a cheltuielilor cu costuri de finanțare de către societatea de asigurări cedentă la
suma dobânzii calculate pe depozitul de prime format:
Debet 717„Cheltuieli cu costuri de finanțare”
Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5132„Dobânzi aferente
depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare”
[(156201*5%/365*179) + (47889*5%/365*186)] – 5050,33 lei.
9. Achitarea la 03 septembrie 2013 de către cedent reasigurătorului:
a) sumei soldului depozitului de prime:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe
riscurile cedate în reasigurare”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
(156201-108312) – 47 889 lei.
b) dobânzii calculate:
Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”5132„Dobânzi aferente depozitelor de
prime pe riscurile cedate în reasigurare”
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat” – 5050,33 lei.

Operaţiile retrocedentului ce ţin de transmiterea riscurilor în retrocesiune se contabilizează în acelaş mod ca

şi operaţiile la cedent ce ţin de riscurile transmise în reasigurare.

4.3. Contabilitatea operaţiilor de reasigurare la reasigurător (cesionar).

Reasigurătorul la realizarea operaţiilor ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare de asemenea ca și cedentul
obţine venituri şi suportă anumite cheltuieli.
Veniturile din operaţiile de reasigurare la reasigurător cuprind sumele rezultate din primele cedate pe
riscurile primite în reasigurare şi sumele dobânzilor calculate pentru rezerva depozitul de prime acordat
cedentului conform condiţiilor reasigurării la intrarea în vigoare a contractului.
Cheltuielile suportate de către reasigurător ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare constituie suma
comisionului cedentului şi sumele pagubelor achitate pe riscurile primite în reasigurare în limita răspunderii
asumate de către reasigurător.
Evidenţa analitică a creanţelor reasiguraților privind riscurile primite în reasigurare se ţine pe fiecare cedent,
pe termenele de formare şi achitare a creanţei pe fiecare contract de reasigurare.
Evidenţa analitică a depozitului de prime pe riscurile primite în reasigurare (în caz când contractul de
reasigurare prevede acordarea acestuia cedentului) se ţine pe cedenţi şi tipuri de contracte de reasigurare.
Operaţiile de bază ce ţin de riscurile primite în reasigurare în contabilitatea societății de asigurare
cesionar (reasigurător) se înregistrează prin următoarele formule contabile:
1. Înregistrarea primelor de asigurare pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6112 „Prime subscrise pe riscurile primite în
reasigurare și retrocesiune”
2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile primite în reasigurare acordat cedentului conform
condiţiilor reasigurării:
Debit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431pozite de
prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”

3. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma comisionului calculat cedentului pe riscurile

primite în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:
Debet 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7124„Cheltuieli legate de
comisioane pe riscuri acceptate în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente
comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
4. Stingerea datoriei reasigurătorului faţă de cedent la suma comisionului calculat acestuia în caz, cînd
contractul de reasigurare prevede acestă condiție concret pe riscul dat:
Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente
comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
5. Încasarea primei de asigurare de către reasigurător pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
6. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma recompensei de pagube calculare cedentului pe
riscurile primite în reasigurare conform răspunderii asumate:
Debet 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7112 „Recompense de pagube achitate pe
riscurile primite în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente
recuperărilor din reasigurare”
7. Stingerea datoriei reasigurătorului din suma depozitului acordat cedentului la suma recompensei de
pagube spre plată acestuia pe riscurile primite în reasigurare în caz, cînd contractul de reasigurare
prevede efectuarea operației date:
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente
recuperărilor din reasigurare”
Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431 „Depozite
de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”
8. Achitarea datoriei la suma recompensei de pagube pe riscurile primite în reasigurare spre plată de
către reasigurător cedentului:
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente
recuperărilor din reasigurare”
Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Credit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Credit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”

9. Înregistrarea lunară a venitului reasigurătorului la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime

acordat cedentului:
Debet 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2432„Dobânzi
aferente depozitelor de prime pe riscurile
primite în reasigurare și retrocesiune”
Credit 614 „Venituri din investiții”

10. Încasarea de către reasigurător la expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare:

a) suma depozitului de prime acordat cedentului pe perioada de acțiune a contractului de reasigurare

sau soldul acesteia dacă au fost acoperite din suma acestuia daune pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în
țară”
Credit 243„Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”, subcont 2431„Depozite
de prime pe riscurile primite în reasigurare
și retrocesiune”
b) dobânda calculată pe depozitul de prime acordat cedentului:
Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”, sau
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”, sau
Debet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numera conturi valutare în țară”
Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont, 2432„Dobânzi
aferente depozitelor de prime pe riscurile
primite în reasigurare și retrocesiune”

Contabilizarea operaţiilor ce ţin de primirea riscului în reasigurare la reasigurător se examinează în baza

aceleiași situații practice în baza cîreia au fost examinate operațiile de cedare a riscurilor în reasigurare în
contabilitatea cedentului:
1. Înregistrarea primei de asigurare pe riscul primit în reasigurare:
Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6112 „Prime subscrise pe riscurile primite în
reasigurare și retrocesiune”
(520670 * 60%) – 312 402 lei.
2. Înregistrarea depozitului de prime format de cedent conform condiţiilor reasigurării:
Debit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431 „Depozite
de prime pe riscurile primite
în reasigurare și retrocesiune”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
(312000*50%) - 156 201 lei.
3. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma comisionului calculat cedentului pe riscul primit în
reasigurare:
Debet 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcon 7124„Cheltuieli legate de
comisioane pe riscuri acceptate în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente
comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
(312402*7%) - 21 868,14 lei.

4. Stingerea datoriei reasigurătorului faţă de cedent la suma comisionului calculat acestuia:

Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente
comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise” – 21868,14 lei.
5. Încasarea primei de asigurare de către reasigurător pe riscurile primite în reasigurare:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime
subscrise”
(312402-156201-21868,14)–134 332,86 lei.
6. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma recompensei de pagube calculare cedentului pe
riscul primit în reasigurare conform răspunderii asumate:
Debet 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7112 „Recompense de pagube achitate pe
riscurile primite în reasigurare”
Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente
recuperărilor din reasigurare”
(180520*60%) – 108 312 lei.
7. Stingerea datoriei reasigurătorului din suma depozitului acordat cedentului la suma recompensei de
pagube spre plată acestuia pe riscurile primite în reasigurare conform condițiilor contractului de
reasigurare:
Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente
recuperărilor din reasigurare”
Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431 „Depozite
de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune ” - 108 312 lei.
8. Reflectarea lunară a venitului reasigurătorului la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime
acordat cedentului:
Debet 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2432„Dobânzi
aferente depozitelor de prime pe riscurile primite în
 reasigurare și retrocesiune”
Credit 614 „Venituri din investiții” – 5050,33 lei
[(156201*5%/365*179) + (47889*5%/365*186)].

9. Încasarea de către reasigurător la expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare:

a) suma soldului depozitului de prime:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 243„Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”, subcont 2431„Depozite
de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” (156201-108312) – 47 889 lei.
b) dobânda calculată pe depozitul de prime acordat cedentului:
Debet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente
nelegat”
Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune ”subcont 2432„Dobânzi
aferente depozitelor de prime pe riscurile primite în
reasigurare și retrocesiune” – 5050,33 lei.
Cedând o parte din răspunderea asumată pe contractele de asigurare încheiate altor asigurători (reasigurători)
în baza condiţiilor coordonate cu ei, asigurătorul creează un portofoliu de asigurare echilibrat şi asigură
stabilitatea financiară proprie.

5.1. Conţinutul economic şi componenţa rezervelor de asigurare

Conform prevederilor art. 34. al legii nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări „Rezervele
tehnice”, asigurătorul formează şi menţine, potrivit activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve
tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. Asigurătorul
este obligat să colecteze şi să păstreze la un nivel adecvat informaţia necesară creării de rezerve.
Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurare generală” are obligaţia să formeze şi să
menţină următoarele rezerve tehnice:
1. Rezerva de prime necîştigate;
2. Rezerva de daune nesoluţionate, care include:
a) Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate;
b) Rezerva de daune neavizate;
3. Rezerva riscurilor neexpirate.
1). rezerva de prime necîştigate care se calculează prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise
aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încît diferenţa dintre volumul primelor
brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data
calculării;
2 a). rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate, care se creează şi se actualizează în baza estimărilor
pentru avizările de daune primite de asigurător, astfel încît fondul creat să fie suficient pentru acoperirea
acestor daune;
2 b). rezerva de daune neavizate care se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea anului financiar în
baza estimărilor asigurătorului, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întîmplate, dar
neavizate, dacă reglementările autorităţii de supraveghere nu prevăd altfel;
3). rezerva riscurilor neexpirate – care se calculează în baza estimării daunelor ce vor apărea după încheierea
anului financiar aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea dată – în mărimea în care
valoarea lor estimată depăşeşte rezerva de prime necîştigate.
Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurare de viaţă” are obligaţia să constituie şi se
menţină următoarele rezerve tehnice:
1. Rezerva matematică;
2. Rezerva matematică adiţională;
3. Rezerva pentru beneficii suplimentare;
4. Rezervele specificate în categoria “asigurare generală”, după caz.

Rezerva matematică se calculează în baza evaluării actuariale necesare, luîndu-se în considerare viitoarele
obligaţii ale asigurătorului rezultate din contractele de asigurare individuale.
Asigurătorul este obligat să prezinte autorităţii de supraveghere explicaţii, în anexele la rapoartele financiare
anuale, privind baza şi metodele aplicate la calcularea rezervei matematice.
Mărimea rezervelor tehnice şi a celor matematice, constituite şi menţinute conform art. 34 al legii cu privire
la asigurări, nu poate fi mai mică decît mărimea obţinută prin calculul acestor rezerve potrivit metodologiei
stabilite prin actul normativ al autorităţii de supraveghere.
În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută
străină, rezervele tehnice aferente se pot forma şi menţine în această valută.
Modul de formare a rezervelor tehnice şi a rezervelor matematice se stabileşte prin actele normative ale
autorităţii de supraveghere.
Înformația cu privire la rezervele de asigurare se prezintă în situațiile financiare ale asigurătorului și în
rapoartele specializate. Calculul acestora se efectuiază la sfârşitul fiecărei perioade de raportare dar, în
principiu, acestea pot fi determinate la orice dată. Rezervele de asigurare reflectă mărimea obligaţiilor
asigurătorului, neîndeplinite la un moment dat conform contractelor de asigurare în vigoare la data anumită.

Rezervele de asigurare, în esenţă, reprezintă datorii şi in majoritatea cazurilor sunt obligaţiuni de plată
existente la data întocmirii situațiilor financiare ale asigurătorului. Mai mult ca atât informația cu privire la
rezervele de asigurare se prezintă în bilanţul contabil al asigurătorului în calitate de datorie ce nu este
specificată şi nu are termeni de rambursare. La stabilitatea financiară a asigurătorului în mare măsură
influenţează eficiența utilizării flucsurilor de numerar obținute în urma formării rezervelor în calitate de
sursă.
Soldul rezervelor de asigurare la sfârşitul perioadei de raportare prezintă datoria asigurătorului pe obligaţiile
neîndeplinite faţă de asiguraţi în baza contractelor de asigurare în vigoare la momentul dat.

5.2. Modul de formare a rezervelor de asigurare.

Conform REGULAMENTULUI privind rezervele tehnice de asigurare
(aprobat prin H O T Ă R Î R EA CNPF nr. 1/5 din 11.01.2011 - Monitorul Oficial nr.37-38/205 din
11.03.2011).
Capitolul II
METODE DE CALCULARE A REZERVELOR TEHNICE
Calculul Rezervei de prime necîştigate
13. Rezerva de prime necîştigate se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare, prin însumarea
cotei-părţi din prima brută subscrisă, aferentă perioadei neexpirate a contractului de asigurare.
14. Pentru calcularea valorii Rezervei de prime necîştigate, aferentă unui contract de asigurare, se aplică
metoda “pro rata temporis”, exprimată prin formula:

Ci
RPNi = PBSi ×–––
Di
în care:
RPNi – rezerva de prime necîştigate;
PBSi – prima brută subscrisă;
Ci – numărul de zile corespunzătoare perioadei neexpirate a contractului de asigurare, pentru care a fost
subscrisă prima (PBSi) de asigurare şi care se determină ca diferenţa dintre numărul total de zile (Di)
corespunzătoare perioadei de valabilitate a contractului de asigurare şi numărul de zile expirate de la data
începutului valabilităţii acestuia;
Di – numărul de zile corespunzătoare perioadei de valabilitate a contractului de asigurare, pentru care a fost
subscrisă prima (PBSi) de asigurare;
i – contractul de asigurare pentru care se calculează rezerva de prime necîştigate.
15. Rezerva de prime necîştigate totală reprezintă suma rezervelor de prime necîştigate calculate pe fiecare
contract de asigurare (RPNi) pentru care prima de asigurare a fost subscrisă la data evaluării şi este
exprimată prin formula:

RPNt =∑ RPNi
i=1

în care:
RPNt – Rezerva de prime necîştigate totală la data t ;
n – numărul de contracte pentru care se calculează Rezerva primei necîştigate.
16. Prima brută subscrisă de asigurare include atît prima subscrisă prin asigurarea directă, cît şi prima
subscrisă aferentă riscurilor primite în reasigurare, în cazul în care asigurătorul dispune de dreptul
contractual de a înregistra prima subscrisă, iar prima a fost încasată efectiv sau recunoscută şi înregistrată ca
primă de încasat la data evaluării Rezervei primei necîştigate.
17. Pentru contractele de asigurare, la care data intrării în vigoare a contractului de asigurare începe după
data înregistrării în venituri a primei subscrise, iar calculul Rezervei primei necîştigate se efectuează la o
dată intermediară între data încheierii contractului şi data intrării în vigoare a contractului, Rezerva primei
necîştigate este egală cu prima subscrisă.
Secţiunea 3
Calculul Rezervei de daune nesoluţionate
18. Rezerva de daune nesoluţionate se referă la daunele declarate sau nu pînă la data evaluării şi reprezintă
suma rezervelor tehnice descrise la pct.11 subpct.2).
19. Asigurătorul este obligat să calculeze cu prudenţă costurile finale aferente daunelor nesoluţionate,
estimate astfel încît să soluţioneze toate daunele şi/sau beneficiile apărute în perioada de pînă la data
calculării Rezervei de daune nesoluţionate şi care erau nesoluţionate la acea dată.
20. Costurile finale stabilite pentru soluţionarea daunelor şi/sau beneficiilor includ valoarea calculată sau
estimată a despăgubirii cuvenite pentru compensarea daunelor, îndemnizaţiilor sau beneficiilor persoanei
asigurate/păgubite sau beneficiarului, plus valoarea efectivă şi/sau estimată a cheltuielilor de administrare
legate cu constatarea, evaluarea şi soluţionarea daunelor şi beneficiilor aferente contractelor de asigurare
pentru care se calculează Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate şi Rezerva de daune neavizate.
21. Rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate se creează şi se actualizează separat pentru fiecare
contract de asigurare la care s-a notificat producerea cazului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile
previzibile care vor fi efectuate în viitor cu soluţionarea daunelor şi/sau beneficiilor, determinate în baza
rapoartelor de daune şi/sau avizelor recepţionate de către asigurător pe parcursul perioadei de gestiune, în
orice formă (scrisă, telefonică, fax, poştă electronică/e-mail etc.), indiferent dacă este sau nu determinată
valoarea finală a daunelor şi/sau beneficiilor, dar care nu au fost plătite sau au fost plătite parţial la data
calculării Rezervei de daune declarate dar nesoluţionate, astfel încît fondul creat aferent Rezervei de daune
declarate dar nesoluţionate să fie suficient pentru acoperirea acestor daune şi/sau beneficii.
22. Mărimea totală a Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, reprezintă valoarea estimată a
costurilor finale pentru soluţionarea tuturor daunelor şi/sau beneficiilor apărute şi declarate pe parcursul
perioadei de gestiune, pînă la data calculării. Valoarea estimată a costurilor finale se calculează prin
următoarea relaţie:
CR = (A + B – C + D),
în care:
CR – rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate, calculată pentru fiecare contract de asigurare;
A – valoarea daunelor şi/sau beneficiilor nesoluţionate din perioadele anterioare celei de gestiune;
B – valoarea daunelor apărute şi declarate şi/sau a beneficiilor care decurg din evenimentele care au avut loc
în perioada de gestiune şi care trebuie să fie înregistrate, pentru “asigurările generale”, în Registrul daunelor
şi pentru “asigurările de viaţă”, în Registrul daunelor şi beneficiilor;
C – valoarea daunelor şi/sau beneficiilor soluţionate din perioada de gestiune;
D – cheltuielile de administrare şi estimare a daunelor, care includ, după caz, următoarele:
a) valoarea de 3% din suma daunelor nesoluţionate constatate la sfîrşitul perioadei de gestiune;
b) valoarea efectivă şi estimată a cheltuielilor de constatare, evaluare şi soluţionare a daunei, aferente
serviciilor prestate de terţe persoane (experţi independenţi), constatate la sfîrşitul perioadei de gestiune, după
caz.
23. În cazul în care valoarea nesoluţionată a daunei declarate sau beneficiului este cunoscută la data
calculării, această valoare trebuie să fie recunoscută şi înregistrată ca Rezerva de daune declarate, dar
nesoluţionate. În cazurile în care dauna a apărut şi a fost declarată, dar nesoluţionată şi beneficiul a fost
recunoscut ca obligaţie, dar nesoluţionat la data calculării Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, iar
suma despăgubirii sau beneficiului încă nu a fost estimată sau calculată, valoarea care va fi înregistrată ca
Rezervă de daune declarate dar nesoluţionate este suma maximă a despăgubirii sau beneficiului de asigurare
pe riscuri similare, care însă nu poate depăşi suma asigurată pentru acest contract, plus 3% (trei procente)
din această valoare sau plus valoarea cea mai bună estimată a cheltuielilor de administrare şi ajustare a
daunelor, dacă înregistrarea şi investigarea daunelor sînt executate prin intermediul serviciilor prestate de
terţe persoane (experţi independenţi).
24. În cazul daunelor care sînt obiectele unor acţiuni în instanţă de judecată, Rezerva de daune declarate, dar
nesoluţionate reprezintă valoarea daunelor nesoluţionate conform pretenţiilor reclamantului, înaintate în
baza actelor de evaluare a prejudiciilor întocmite sub răspunderea persoanelor îndreptăţite să emită astfel de
acte, şi care nu poate fi mai mare decît suma asigurată. În cazul în care reclamantul nu prezintă un act de
evaluare, asigurătorul calculează Rezerva de daună declarată, dar nesoluţionată în baza estimărilor dispuse
de el. Valoarea Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate astfel constituită se menţine pînă la
pronunţarea hotărîrii definitive şi irevocabile a instanţei. O valoare adiţională rezervei se creează imediat şi
atunci cînd asigurătorul posedă informaţii precum că sînt necesare cheltuieli suplimentare pentru
soluţionarea daunelor finale.
241. În cazul în care asigurătorul emite decizie de refuz în achitarea despăgubirii de asigurare şi aceasta face
sau devine obiectul unei acţiuni în instanţa de judecată, Rezerva de daune declarate dar nesoluţionate se va
constitui şi se va menţine, pînă la pronunţarea hotărîrii definitive şi irevocabile, la nivelul pretenţiilor
înaintate în instanţă conform evaluării pagubelor prevăzute la pct.24.
25. La determinarea mărimii Rezervei de daune declarate, dar nesoluţionate, aferente daunelor survenite la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă Carte Verde, se ia în consideraţie valoarea daunelor
apărute şi declarate, precum şi cheltuielile de soluţionare a daunelor, indicate în cererile, notificările, debit-
notele sau alte documente similare prezentate de persoane îndreptăţite precum şi de Birourile Naţionale din
ţările-membre ale Sistemului Carte Verde.
26. Asigurătorul are obligaţia de a menţine registrele de daune prevăzute la pct.67, astfel încît toate
înregistrările aferente daunelor apărute şi declarate, inclusiv datele calendaristice de soluţionare a daunelor,
să se efectueze zilnic.
27. Rezerva de daune neavizate se calculează pe fiecare clasă de asigurări, în baza celor mai bune estimări
ale asigurătorului, prin metode actuariale, folosind date statistice rezonabile. Această rezervă se creează şi se
menţine pentru daunele întîmplate, dar neavizate pînă la sfîrşitul perioadei de gestiune (data calculării
rezervei).
28. La determinarea rezervei de daune neavizate se va aplica metoda triunghiulară de dezvoltare a daunelor
(metoda Chain Ladder). Această metodă trebuie să se bazeze pe metodologiile şi ipotezele actuariale, care
trebuie să îndeplinească, cel puţin, următoarele cerinţe:
a) să utilizeze informaţie statistică trimestrială, pentru cel puţin ultimele douăsprezece trimestre anterioare
perioadei de gestiune, aferentă daunelor plătite şi rezervelor de daune declarate, dar nesoluţionate (daune
apărute), înregistrate în cel puţin ultimele douăsprezece trimestre anterioare datei de calculare a acestei
rezerve;
b) din informaţia statistică utilizată la calculul rezervei de daune neavizate se exclud, dacă există, valoarea
regreselor şi recuperărilor, precum şi a daunelor pentru care asigurătorul a prezentat dovada legală de
respingere a acestora la plată;
c) cheltuielile de administrare şi alte cheltuieli de soluţionare a daunelor trebuie să fie incluse în valoarea
finală a Rezervei de daune neavizate. Aceste cheltuieli vor include valoarea calculată de 3% (trei procente)
din valoarea Rezervei de daune neavizate care rezultă din calculele actuariale şi, după caz, valoarea estimată
preventiv a cheltuielilor de constatare, evaluare şi soluţionare a daunei, aferente serviciilor prestate de terţe
persoane (experţi independenţi);
d) daunele cu valori foarte mari pot fi excluse în condiţiile în care actuarul consideră că o abordare
prudenţială a estimărilor ar impune neincluderea acestora în informaţia statistică folosită la calculul
Rezervelor de daune neavizate. În acest caz, actuarul este obligat să prezinte într-o notă separată, motivele
excluderii acestor date din calcul.

Secţiunea 4
Calculul Rezervei riscurilor neexpirate

29. Rezerva riscurilor neexpirate se calculează în baza estimării daunelor ce vor apărea după încheierea
perioadei de gestiune aferente contractelor de asigurare în vigoare la data calculării, în mărimea în care
valoarea estimată a acestor daune viitoare depăşeşte rezerva de prime necîştigate.
30. Rezerva riscurilor neexpirate se calculează şi se menţine separat pentru fiecare clasă de asigurări.
31. Rezerva riscurilor neexpirate, pentru fiecare clasă de asigurări, se calculează prin următoarea relaţie:
RRNi = DEi – RPNi
în care:
RRNi – rezerva riscurilor neexpirate;
DEi – valoarea daunelor estimate care vor apărea în perioadele viitoare;
RPNi – rezerva de prime necîştigate la data calculării RRNi ;
i – clasa de asigurări
32. Valoarea totală a Rezervei riscurilor neexpirate reprezintă suma rezervei riscurilor neexpirate (RRN i)
calculate pentru fiecare clasă de asigurări.

Secţiunea 5
Metode de calcul a Rezervei matematice, Rezervei matematice adiţionale şi Rezervei pentru beneficii
suplimentare
33. Rezerva matematică se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare de viaţă, folosind metoda
primei brute bazată pe o evaluare actuarială prospectivă – rezerva Zillmer (în continuare – Metoda
prospectivă brută).
34. Asigurătorul poate aplica alte metode decît Metoda prospectivă brută dacă actuarul confirmă şi certifică
că rezervele matematice calculate conform metodelor alternative (metoda primei brute bazată pe o evaluare
actuarială retrospectivă, metoda primei nete bazată pe o evaluare actuarială retrospectivă sau prospectivă
etc.) nu sînt mai mici decît mărimea rezervelor calculate folosind Metoda prospectivă brută.
35. Metoda prospectivă brută va fi aplicată ţinînd cont de:
a) toate evenimentele viitoare pentru care sînt plătibile prime sau beneficii conform termenelor şi condiţiilor
care stau la baza contractelor sau poliţelor de asigurare;
b) aşteptările rezonabile ale deţinătorilor de poliţe privind valorile de răscumpărare sau rezerva acumulată,
bonusurile, participaţia la profit sau altele asemenea stabilite conform practicilor asigurătorului şi aferente
indemnizaţiilor;
c) costul opţiunilor, inclusiv comisioanele, după caz, oferite deţinătorilor de poliţe în conformitate cu
termenele şi condiţiile contractelor de asigurare de viaţă.
36. Determinarea valorii obligaţiilor pentru fiecare contract de asigurare de viaţă se va efectua în baza unor
premise corecte şi prudente, bazate pe datele ce rezultă din experienţa asigurătorului sau alte statistici
privind parametrii relevanţi şi va include o valoare adecvată a marjei pentru variaţii adverse ale parametrilor
cu influenţă relevantă, care poate necesita majorarea valorii rezervelor matematice.
37. Metoda de calcul a rezervelor matematice şi parametrilor de evaluare a lor nu se vor modifica de la un an
la altul pe durata contractului de asigurare, din cauza modificărilor arbitrare aduse metodei de calcul sau
parametrilor de evaluare şi trebuie să fie de aşa natură, încît să permită recunoaşterea distribuţiei beneficiilor
în mod adecvat.
38. Rezervele matematice calculate la o dată intermediară, care nu corespunde cu data de aniversare a
contractului, se calculează printr-o metodă de interpolare a rezervei.
39. Orice rezervă matematică negativă va fi raportată şi evidenţiată ca fiind egală cu zero.
40. În cazul în care valoarea de răscumpărare a unui contract de asigurare este garantată, valoarea rezervelor
matematice pentru acel contract de asigurare în orice moment trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea de
răscumpărare garantată.
41. La determinarea rezervelor matematice se va ţine cont de natura, tipul şi starea activelor care reprezintă
răspunderea aferentă rezervelor, în scopul creării unor rezerve prudente care să prevină eventualele
modificări ale valorii acelor active ce ar influenţa capacitatea asigurătorului de a-şi onora obligaţiile
contractuale.
42. Rezervele matematice adiţionale se calculează în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al
activelor asigurătorului care practică asigurări de viaţă devine insuficient pentru a-şi îndeplini angajamentele
faţă de asiguraţi în ceea ce priveşte rata dobînzii utilizată în calcule.
43. Rezerva pentru beneficii suplimentare (bonusuri de asigurare) se formează şi se menţine în scopul
evaluării obligaţiilor asigurătorului datorate pentru plata bonusurilor aferente contractelor de asigurări de
viaţă la care se prevede dreptul asiguratului de a participa la beneficiile suplimentare (venitul investiţional)
obţinute din fructificarea rezervei matematice. Rezerva pentru beneficii suplimentare (bonusuri de asigurare)
se calculează prin metoda retrospectivă, separat pe fiecare contract de asigurare.

Secţiunea 9
Cota reasigurătorului în rezervele tehnice brute (contul reasigurătorului)
53. Cota reasigurătorului în rezervele tehnice brute se determină conform modului stabilit la pct.57-61, în
dependenţă de tipul reasigurării (proporţională sau neproporţională, facultativă sau obligatorie etc.), de
condiţiile şi termenele contractului de reasigurare.
54. Asigurătorul calculează cota reasigurătorului în rezervele tehnice concomitent cu determinarea valorii
brute a rezervelor tehnice. Cota reasigurătorului trebuie calculată şi raportată separat pentru fiecare tip de
rezervă tehnică.
55. La determinarea cotei reasigurătorului în rezervele tehnice aferente contractelor sau poliţelor transmise
în reasigurare, se va ţine cont de capacitatea asigurătorului de a plăti indemnizaţiile de asigurare pentru
daunele reasigurate şi oportunitatea primirii plăţilor respective de la reasigurator. Această formă de risc de
piaţă se ia în consideraţie la evaluarea rezervelor tehnice. În acest caz, actuarul trebuie să dezvăluie şi să
informeze despre existenţa unui astfel de risc, potenţialul impact al acestuia asupra rezervelor tehnice ale
asigurătorului şi modul în care actuarul a gestionat riscul respectiv la determinarea acestor rezerve.
56. Între asigurătorul care cedează şi reasigurător sau între reasigurătorul care retrocedează şi reasigurător
sau retrocesionar transferul de valori trebuie să fie real şi complet.
57. Cota reasigurătorului în rezerva de prime necîştigate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează conform metodelor pentru calculul rezervelor de prime necîştigate, prevăzute în prezentul
Regulament, iar în cazul în care aceste metode nu pot fi aplicate – în conformitate cu clauzele contractului
de reasigurare, la data intrării în vigoare a contractului de reasigurare.
58. Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate brută, aferentă contractelor cedate
în reasigurare, se calculează separat pe fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea
evenimentului asigurat şi care a fost transmis în reasigurare, şi este egală cu valoarea recuperabilă de la
reasigurători, în conformitate cu condiţiile contractelor de reasigurare.
59. Cota reasigurătorului în rezerva de daune neavizate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează pe fiecare clasă de asigurare în baza datelor statistice acumulate privind despăgubirile plătite pe
contracte de asigurare, transmise în reasigurare, pe clasa de asigurare dată, aplicînd următoarea formulă:

DRE
RDNARE = RDNABRUT ×––––
D
în care:
RDNARE – cota reasigurătorului în Rezerva de daune neavizate brută pentru o anumită clasă de asigurări;
RDNABRUT – Rezerva de daune neavizate brută pentru o anumită clasă de asigurări, care dispune de contracte
cedate în reasigurare;
DRE – valoarea daunelor şi/sau îndemnizaţiilor şi beneficiilor recuperate efectiv din reasigurare în perioada
de gestiune, aferente aceleiaşi clase de asigurări;
D – valoarea totală a daunelor şi/sau îndemnizaţiilor şi beneficiilor plătite pe parcursul perioadei de gestiune
aferente aceleiaşi clase de asigurări.
În calitate de valori DRE şi D pot fi folosite, prin argumentarea actuarului, şi valorile corespunzătoare
aferente Rezervelor de daune declarate, dar nesoluţionate stabilite la data calculării. Suma totală a Rezervei
de daune neavizate (RDNARE) corespunzătoare fiecărei clase de asigurări reprezintă cota totală a
reasigurătorului în Rezerva de daune neavizate.
60. Cota reasigurătorului în rezerva riscurilor neexpirate brută aferentă contractelor cedate în reasigurare se
calculează conform metodei prevăzute pentru calculul rezervelor riscurilor neexpirate sau conform clauzelor
contractului de reasigurare, la data intrării în vigoare a contractului de reasigurare.
61. Cota reasigurătorului în rezerva matematică se calculează separat pentru fiecare contract sau poliţă de
asigurare (grupe de contracte sau poliţe) în conformitate cu prevederile contractului de reasigurare şi/sau
programului de reasigurare.

5.3. Contabilitatea modificărilor rezervelor tehnice de asigurare

Rezerva de prime necâștigate
1. Înregistrarea rezervei de prime necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de
asigurare directă
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117”Modificarea rezervei de prime necâștigate”
Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”
2. La finele fiecărei luni se actualizează rezerva de prime necâștigate de către asigurător și se
înregistrează în contabilitate sumele eliberate din rezervă:
Debet 525 ”Rezerva de prime necâștigate”
Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117”Modificarea rezervei de prime necâștigate”

3. Înregistrarea cotei reasigurătorului în momentul încheierii contractului de reasigurare conform

condițiilor reasigurării:
Debet 261 „Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2611 „Cota reasigurătorului
în rezerva de prime necâștigate”
Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6118„Modificarea cotei reasigurătorului în rezerva
de prime necâștigate”

4. Eliberarea sumelor din cota reasigurătorului în rezerva de prime necâștigate, actualizarea la finere
lunii curente:
Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6118„Modificarea cotei reasigurătorului în rezerva
de prime necâștigate”
Credit 261 „Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2611 „Cota reasigurătorului
în rezerva de prime necâștigate”

Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate

1. Formarea rezervei de daune declarate, dar nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii
asiguratului referitor la producerea evenimentului asigurat:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
Credit 543 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
2. Actualizația lunară a rezervei:
- În caz când dauna evaluată curentă este mai mare decît dauna anunțată se înregistrează diferența
prin aceiași formulă contabilă:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
Credit 543 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
- În caz când dauna evaluată curentă este mai mică ca cea precedentă se înregistrează eliberarea
sumelor din rezervă:
Debet 543 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 „Modificarea rezervei de daune
nesoluționate”
3. Cota reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluționate se înregistrează conform
condițiilor reasigurării:
Debet 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2612 „Cota
reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115 „Modificarea cotei reasigurătorului în
rezerva de daune nesoluționate”

4. Actualizația lunară a rezervei:

- În caz când dauna evaluată curentă este mai mare decît dauna anunțată se înregistrează diferența
în cota reasigurătorului:
Debet 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2612 „Cota
reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei reasigurătorului în
rezerva de daune nesoluționate”
- În caz când dauna evaluată curentă este mai mică ca cea precedentă se înregistrează eliberarea
sumelor din cota reasigurătorului în rezervă:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei reasigurătorului în
rezerva de daune nesoluționate”
Credit 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2612 „Cota
reasigurătorului în rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”
5. După achitatea daunei pe contractul de asigurare directă se anuleză activul – cota reasigurătorului în
rezerva de daune declarate, dar nesoluționate și se recunoaște creanța reasigurătorului spre achitare
cedentului:
- Anularea activului la cota reasigurătorului în suma daunei:
Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7115„Modificarea cotei reasigurătorului în
rezerva de daune nesoluționate”
Credit 261„Cota reasigurătorului în rezervele tehnice pe termen scurt”, subcont 2612 „Cota
reasigurătorului în rezerva de daune declarate, da nesoluționate”
- Recunoaște creanța reasigurătorului la cota acestuia în suma daunei:
Debet 224„Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcontul 2242 „Creanțe aferente recuperărilor din
reasigurare”
Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113 „Recompense de pagube încasate pe
riscurile transmise în reasigurare”

6.1 Noţiunea şi condiţiile de garantare a solvabilităţii

activităţii de asigurări.
Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului)
aprobat prin Hotărârea CNPF RM nr. nr.2/1 din 21 ianuarie 2011 (Monitorul Oficial nr.59-62/310 din
15.04.2011) stabileşte modalitatea de calculare şi raportare, structura şi componentele marjei de solvabilitate
minime (MSM) şi marjei de solvabilitate disponibile (MSD), categoriile de active admise să reprezinte rezervele
tehnice şi marja de solvabilitate minimă, regulile de dispersare a plasamentelor şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului).

Termenii şi expresiile din Regulament au următoarele semnificaţii:

active lichide – mijloacele băneşti în casierie, conturi de decontare, conturi de depozit la vedere sau de depozit
la termen, care pot fi retrase necondiţionat şi valorile mobiliare care pot fi uşor convertite în mijloace băneşti fără
a atrage penalităţi;

daune apărute – daunele plătite plus modificarea rezervelor de daune nesoluţionate pentru o anumită perioadă
de raportare;

daune brute apărute – daunele apărute, înainte de deducerea cotei reasigurătorului aferentă lor;

daune nete apărute – daunele brute apărute minus cota reasigurătorului din daunele brute apărute;

fondurile asiguraţilor – totalitatea activelor admise de prezentul Regulament să acopere obligaţiile contractuale
ale asigurătorului (reasigurătorului) şi o treime din mărimea marjei de solvabilitate minime, în cuantumurile
prevăzute de regulile de dispersare;

fondurile asigurătorului (reasigurătorului) – totalitatea activelor admise şi prevăzute de prezentul

Regulament, altele decît cele care reprezintă fondurile asiguraţilor;

marja de solvabilitate disponibilă – suma cu care valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor şi
constituie nivelul capitalului propriu al asigurătorului (reasigurătorului);

marja de solvabilitate minimă – nivelul capitalului propriu pe care asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să-l
deţină şi să-l menţină în permanenţă, nivel sub care asigurătorul (reasigurătorul) nu are stabilitate financiară
garantată, punîndu-se în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi (reasiguraţi). Mărimea marjei de
solvabilitate minime nu poate fi mai mică decît mărimea capitalului social minim stabilit prin lege;

obligaţii contractuale (obligaţii asumate prin poliţa de asigurare) – valoarea totală a rezervelor tehnice de
asigurare;

rata de solvabilitate – raportul dintre valoarea marjei de solvabilitate disponibile şi valoarea marjei de
solvabilitate minime;

suma la risc – diferenţa dintre indemnizaţia de asigurare şi rezerva matematică, calculată pentru contractele de
asigurare care acoperă riscul de deces.

Rata de solvabilitate a asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie egală cu cel puţin 100%, care trebuie
menținută în permanență. Rata de solvabilitate la un nivel nu mai mic decît cel de 100% este nivelul sub care
asigurătorul/reasigurătorul este considerat incapabil de a-şi onora obligaţiile pe măsura ce acestea devin
eligibile.

Fiecare asigurător (reasigurător) este obligat să-şi calculeze şi să monitorizeze lunar în mod continuu, marja de
solvabilitate minimă şi marja de solvabilitate disponibilă.

Asigurătorul (reasigurătorul) raportează informaţia privind marja de solvabilitate minimă şi marja de solvabilitate
disponibilă la data la care se întocmesc situațiile financiare sau la oricare altă dată de raportare stabilită de
Autoritatea de supraveghere.

În cazul în care se constată că oricare dintre marjele sale de solvabilitate, minimă sau disponibilă, coboară sub
nivelul de 100% (nivel minim aprobat), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze Autoritatea de
supraveghere într-un termen de 10 zile din ziua în care a aflat despre această încălcare.

6.2. Determinarea valorii activelor admise în calculul marjei de solvabilitate.

Sînt admise să acopere şi să reprezinte rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă a
asigurătorului (reasigurătorului) următoarele categorii de active:
1. valori mobiliare emise de Guvernul Republicii Moldova sau de altă autoritate de stat, cu condiţia că
Guvernul, respectiv autoritatea, garantează achitarea sumei de bază şi a dobînzii;
2. valori mobiliare emise de guvernele, băncile centrale ale altor state, care deţin ratingul de cel puţin BBB
sau unul similar potrivit agenţiilor internaţionale de rating, precum şi de organisme financiare internaţionale,
cu condiţia că guvernele, băncile sau organismele menţionate garantează achitarea sumei de bază şi a
dobînzii;
3. valori mobiliare corporative tranzacţionate pe o piaţă reglementată (bursă) din Republica Moldova;
4. valori mobiliare corporative care nu sînt tranzacţionate pe o piaţă reglementată (bursă) din Republica
Moldova, cu condiţia că acestea sînt emise de persoane juridice care sînt constituite în conformitate cu
legislaţia în vigoare şi îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova;
5. disponibilităţi băneşti în casierie aflate sub control restricţionat din partea asigurătorului;
6. disponibilităţi băneşti în conturi de decontare curente, depozite şi investiţii, în instituţiile financiare
licenţiate de Banca Naţională a Moldovei;
7. bunuri imobiliare şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobiliare care sînt contabilizate ca terenuri sau
construcţii, cu condiţia că aceste active sau drepturi aduc sau vor aduce beneficii economice şi sînt
înregistrate în registrul bunurilor imobile;
8. creanţe aferente primelor subscrise în măsura în care nu sînt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă;
9. cota reasigurătorului în rezervele tehnice de asigurare.
Asigurătorul (reasigurătorul) va determina valoarea activelor în scopul calculării marjei de solvabilitate şi va
întocmi raportul Forma A – Active conform anexei nr.1 la Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi
coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului) .
Următoarele active vor fi recunoscute la valoarea zero:
1. activele nemateriale ale asigurătorului (reasigurătorului), cu excepţia programelor soft;
2. mobila ca parte componentă a mijloacelor fixe, materialele şi obiectele de inventar;
3. avansurile care au o vechime de peste 90 de zile de la data scadentă, acordate angajaţilor;
4. creanţele aferente primelor subscrise în măsura în care sînt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă;
5. creanţele de la reasigurători mai vechi de 90 de zile de la data scadentă;
6. alte creanţe şi avansuri, în măsura în care nu sînt recuperabile;
7. cheltuielile, inclusiv de achiziţie, reportate;
8. partea de profit şi/sau rezerve, altele decît cele tehnice, spre alocare ale asigurătorului (reasigurătorului) şi
orice active fictive altele decît cheltuielile anticipate.
Valoarea calculatoarelor şi echipamentului electronic, precum şi valoarea programelor soft trebuie să
corespundă valorilor atribuite după cum urmează:
1. şaptezeci şi cinci procente (75%) din cost în anul de achiziţie;
2. cincizeci procente (50%) din cost în al doilea an de la data achiziţiei;
3. douăzeci şi cinci procente (25%) din cost în al treilea an de la data achiziţiei;
4. zero procente (0%) ulterior.
Toate celelalte active ale unui asigurător (reasigurător) trebuie să dețină valori corespunzătoare determinate
în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.
Asigurătorul (reasigurătorul) determină valoarea obligaţiilor în scopul calculării marjei de solvabilitate şi
întocmește raportul Forma O – Obligaţii, conform anexei nr.2 la Regulamentul privind marjele de
solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului).

6.3. Cerințe de dispersare a activelor în scopul determinării marjelor de solvabilitate a

asigurătorului/reasigurătorului.
Activele care acoperă rezervele tehnice de asigurare şi marja de solvabilitate minimă trebuie plasate şi
investite în mod prudent, astfel încît să se asigure protecţia şi securitatea lor, precum şi într-un mod
diversificat, astfel încît să se evite concentrarea inutilă a riscului investiţional care poate fi asociat anumitor
categorii de active admise.
Activele admise să acopere rezervele tehnice de asigurare, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele
tehnice şi marja de solvabilitate minimă, nu pot servi drept obiect al contractelor de gaj, drept sursă de plată
a obligaţiilor asumate prin garanţii bancare sau pentru acoperirea altor obligaţii faţă de creditori, precum şi
nu pot fi grevate de alte sarcini.
La plasarea activelor admise să acopere rezervele tehnice de asigurare şi o treime din marja de solvabilitate
minimă, astfel cum sînt descrise la pct.16 al Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de
lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să respecte următoarele
reguli de dispersare:
1. valorile mobiliare emise de către Guvernul Republicii Moldova sau de altă autoritate de stat, sînt admise
în orice cuantum, în limita totalului dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele
tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă, cu condiţia că se respectă coeficientul de lichiditate
stabilit la pct.25 al Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului);
2. valorile mobiliare emise de guvernele, băncile centrale ale oricărui alt stat, sau ale unei organizaţii
financiare internaţionale, pot constitui nu mai mult de 5% în cazul unui şi aceluiaşi emitent şi nu mai mult de
20% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi
o treime din marja de solvabilitate minimă;
3. valorile mobiliare corporative pot constitui nu mai mult de 15% în cazul unui şi aceluiaşi emitent sau
debitor şi nu mai mult de 40% în ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice, exceptînd cota
reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă, cu condiţia că valorile
mobiliare care nu sînt tranzacţionate pe o piaţă reglementată (bursă) a Republicii Moldova constituie nu mai
mult de 3% în cazul unui şi aceluiaşi emitent sau debitor şi nu mai mult de 10% în ansamblu din totalul
dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de
solvabilitate minimă.
5. disponibilităţile băneşti în casierie pot constitui nu mai mult de 3% din totalul dintre rezervele tehnice,
exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;
6. disponibilităţi în conturi de decontare curente în instituţii financiare licenţiate de Banca Naţională a
Moldovei, inclusiv în valută străină, pot constitui nu mai mult de 10% din totalul dintre rezervele tehnice,
exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de solvabilitate minimă;
7. depozitele şi investiţiile în instituţii financiare licenţiate de Banca Naţională a Moldovei pot constitui nu
mai mult de 15% în cazul unei şi aceleiaşi instituţii financiare şi nu mai mult de 50% în ansamblu din totalul
dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de
solvabilitate minimă;
8. terenurile sau construcţiile separate sau terenurile sau construcţiile situate suficient de aproape unele de
altele ca să fie considerate efectiv ca o singură investiţie, într-un interes legal real într-o proprietate
imobiliară, pot constitui nu mai mult de 15% în cazul unei şi aceleiaşi investiţii şi nu mai mult de 40% în
ansamblu din totalul dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime
din marja de solvabilitate minimă;
9. creanţele aferente primelor subscrise, în măsura în care nu sînt mai vechi de 60 de zile de la data scadentă,
pot constitui nu mai mult de 3% în cazul unui şi aceluiaşi debitor şi nu mai mult de 15% în ansamblu din
totalul dintre rezervele tehnice, exceptînd cota reasigurătorului în rezervele tehnice, şi o treime din marja de
solvabilitate minimă;
10. cota reasigurătorului în rezervele tehnice este admisă în cuantumul obţinut la calcularea rezervelor
tehnice.

6.4. Modul de calcul a marjei de solvabilitate disponibile și ratei solvabilității

asigurătorului/reasigurătorului.
Asigurătorul (reasigurătorul) care practică asigurări de viaţă calculă marja de solvabilitate minimă pe baza
rezervelor tehnice aferente asigurărilor de viaţă şi sumei la risc, în conformitate cu Forma MSM V, conform
anexei nr.3 la Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului
(reasigurătorului) în continuare Regulament.
Asigurătorul (reasigurătorul) care practică asigurări generale calculă marja de solvabilitate minimă pe baza
primelor nete subscrise în ultimele 12 luni şi daunelor nete apărute în ultimele 12 luni, în conformitate cu
Forma MSM_G, conform anexei nr.4 la Regulament.
Marja de solvabilitate disponibilă şi rata de solvabilitate a asigurătorului (reasigurătorului) se calculă în
conformitate cu Forma MSD_RS, conform anexei nr.5 la Regulament.
Rezervele tehnice de asigurare şi o treime din marja de solvabilitate minimă trebuie în permanenţă acoperite
şi reprezentate de active admise, ţinînd cont de regulile de dispersare, în conformitate cu Capitolul IV al
aceluiași Regulament.
Anexa nr.5
la Regulamentul privind marjele de solvabilitate
ale asigurătorului (reasigurătorului), aprobat prin
Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
nr.2/1 din 21 ianuarie 2011

FORMA MSD_RS
Calculul marjei de solvabilitate disponibile şi ratei
solvabilităţii asigurătorului (reasigurătorului)
la data de _______________________
Nr.d/o Descriere Valoarea
 Note
A 1 2
Active admise în Fondurile asiguraţilor (rd.3
1
col.(4) din Forma A-Active), lei
Obligaţii contractuale (Rezervele tehnice de
2 asigurare) (rd.3 col.(3) din Forma O – Obligaţii),
lei
Excedent/deficit în Fondurile asiguraţilor față
3
de obligațiile contractuale (rd.1-rd.2), lei
Active în Fondurile asigurătorului
4 (reasigurătorului) (rd.3 col.(5) din Forma A-
Active), lei
Obligaţii aferente Fondurilor asigurătorului
5 (reasigurătorului) (rd.3 col.(4) din Forma O –
Obligaţii), lei
Excedent/deficit în Fondurile asigurătorului
6
(reasigurătorului) (rd.4-rd.5), lei
Total marja de solvabilitate disponibilă (MSD)
7
(rd.3+ rd.6), lei
8 Total marja de solvabilitate minimă (MSM) , lei
Rata solvabilităţii ([MSD rd.7/MSM rd.8]x100),
9
%

Prin prezenta certific că raportul privind marjele de solvabilitate a fost perfectat în conformitate cu legislaţia
în vigoare şi actele normative emise de Autoritatea de supraveghere.

Numele, prenumele şi semnătura actuarului certificat.

Data întocmirii

6.5. Modul de calcul a coeficientului de lichiditate a asigurătorului / reasigurătorului și cerințe de

garantare a acesteia.
Conform Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului
(reasigurătorului) Cap. V „Modul de calculare și raportare a coeficientului de lichiditate”, asigurătorul este
obligat să garanteze lichiditatea prin menţinerea în permanenţă a unor active negrevate de sarcini şi lichide şi
să menţină lichiditatea permanentă asigurînd executarea în termen a obligaţiilor sale contractuale, precum şi
a celorlalte obligaţii şi acoperirea cheltuielilor sale operaţionale.
Pentru a menţine o lichiditate permanentă, asigurătorul este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a
asigura securitatea investiţiilor sale cu scopul de a preveni periclitarea valorii lor de piaţă şi a lichidităţii
sale.
În scopul garantării lichidităţii, asigurătorul (reasigurătorul) va planifica în fiecare zi, în măsura în care este
posibil, fluxul de intrări şi ieşiri de lichidităţi pentru următoarele şase zile.
Coeficientul de lichiditate al asigurătorului (reasigurătorului) constituie raportul dintre activele lichide şi
obligaţiile devenite scadente.
În scopul determinării coeficientului de lichiditate activele lichide ale asigurătorului (reasigurătorului) sînt
următoarele:
1. mijloacele băneşti în conturile de decontare curente, inclusiv în valută străină;
2. numerar în casierie;
3. depozite bancare la vedere;
4. depozite bancare care pot fi retrase necondiţionat;
5. alte active care pot fi transformate imediat în mijloace băneşti pentru stingerea obligaţiilor devenite
scadente.
Obligaţiile devenite scadente ale asigurătorului (reasigurătorului) sînt următoarele:
1. obligaţiile devenite scadente conform contractelor de asigurare (reasigurare);
2. obligaţiile devenite scadente rezultate din activitatea operaţională, altele decît cele indicate la pct.1;
3. alte obligaţii devenite scadente.
Conform pct. 25 al Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să menţină în permanenţă un
coeficient de lichiditate de cel puţin 1,0.
Asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să calculeze zilnic suma activelor lichide menţionate mai sus, suma
obligaţiilor devenite scadente menţionate şi coeficientul de lichiditate, conform formei CL din anexa nr. 6 al
Regulamentului privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului
(reasigurătorului).
Forma CL întocmită de asigurător (reasigurător) se păstrează în documentele primare şi se prezentată
Autorităţii de supraveghere la cererea acesteia sau la oricare altă dată de raportare.
Asigurătorul este obligat să notifice Autoritatea de supraveghere privind incapacitatea sa de a-şi onora
obligaţiile devenite scadente în cel mult 48 de ore din momentul constatării situaţiei de incapacitate, anexînd
forma CL la acea dată.
Notificarea trebuie să includă suma şi structura activelor lichide şi obligaţiile devenite scadente dar
nesoluţionate ale asigurătorului, explicaţii privind incapacitatea de plată şi măsurile de redresare aplicate.
Anexa nr.6
la Regulamentul privind marjele de solvabilitate
ale asigurătorului (reasigurătorului), aprobat prin
Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
nr.2/1 din 21 ianuarie 2011
Forma CL
Calculul coeficientului de lichiditate pentru asigurător (reasigurător)
la data de ______________________
Denumirea asigurătorului (reasigurătorului):
________________________________________________________
Cod IDNO
Nr.Denumirea Suma, Notă
d/o lei
A 1 2 3
1 Mijloace băneşti în conturi de decontare
2 Numerar în casierie
3 Depozite bancare la vedere
4 Depozite bancare care pot fi retrase necondiţionat
5 Alte active care pot fi transformate imediat în mijloace băneşti pentru stingerea
obligaţiilor devenite scadente
6 Total active lichide
7 Obligaţii devenite scadente conform contractelor de asigurare (reasigurare)
8 Obligaţii devenite scadente rezultate din activitatea operaţională, altele decît cele
indicate în rd.7
9 Alte obligaţii devenite scadente
10 Total obligaţii devenite scadente
11 Coeficientul de lichiditate rd.6/ rd.10

Prin prezenta certific că raportul privind calculul coeficientului de lichiditate a fost perfectat în conformitate
cu legislaţia în vigoare şi actele normative emise de Autoritatea de supraveghere.

Numele, prenumele şi semnătura actuarului certificat.

Data întocmirii

Certificare:
Subsemnatul, ________________________________, actuar desemnat, certific că rapoartele de mai sus au
fost întocmite în conformitate cu Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 “Cu privire la asigurări” şi actele
normative corespunzătoare ale Autorităţii de supraveghere.
În opinia mea informaţiile prezentate mai sus sînt autentice şi juste.

Numele, prenumele şi semnătura actuarului

Data întocmirii _______________________

Conducătorul asigurătorului (reasigurătorului) _______________________

7.1. Modul de întocmire şi prezentare a situațiilor financiare de către societăţile de asigurări.

Raportarea situațiilor financiare în societățile de asigurări ca şi contabilitatea are o serie de particularităţi ce
sunt condiţionate de specificul acestei activităţi.
Situațiile financiare prezentate de către societățile de asigurări reprezintă un sistem reglementat de indicatori
financiari generalizatori, care caracterizează situaţia patrimonială şi financiară, rezultatele activităţii
economice obţinute în cursul perioadei de raportare a acestor organizaţii. Situațiile financiare se întocmesc
prin calcularea, gruparea şi prelucrarea specială a datelor contabilităţii curente şi constituie stadiul final al
acesteia. Informaţia din situațiile financiare este necesară atât pentru utilizatorii interni cât şi externi.
Societățile de asigurări, conform articolului 3 al legii contabilităţii în calitate de instituţii financiare sunt
entităţi de interes public şi prezintă situațiile financiare semianuale şi anuale. În baza articolului 47 al legii,
începând cu 01 ianuarie 2012, sunt obligate să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
(S.I.R.F.)
Rapoartele financiare semianuale cuprind:

 bilanţul contabil ;
 raportul de profit şi pierdere;
 raportul privind fluxul mijloacelor băneşti;
 raportul privind fluxul capitalului propriu;

Rapoartele financiare anuale cuprind:

 raportul conducerii;
 raportul de audit;
 bilanţul contabil;
 raportul de profit şi pierdere;
 situația rezultatului global;
 raportul privind fluxul capitalului propriu;
 raportul privind fluxul mijloacelor băneşti;
 notele explicative la situațiile financiare financiare.

Situațiile financiare prezentate vor include indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi
subdiviziunilor interioare ale organizaţiilor de asigurări, indiferent de locul amplasării acestora.
Conform prevederilor legii contabilităţii, financiare financiare se întocmesc cu utilizarea datelor inventarierii
pentru autentificarea existenţei şi stării activelor şi datoriilor. Şi vor reflecta valoarea elementelor aferente
perioadelor de gestiune curentă şi precedentă. Dacă această valoare nu este comparabilă, datele perioadei
precedente vor fi ajustate, absenţa comparabilităţii şi orice ajustare este necesar de prezentat în notele
explicative.
Conform articolului 15 al legii contabilităţii societățile de asigurări obligatoriu ţin contabilitatea după
sistemul complet în partidă dublă, cu prezentarea situații financiare complete.
Perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare este anul calendaristic, care
cuprinde perioada de la 01 ianuarie până la 31 decembrie, cu excepţia cazurilor de reorganizare şi lichidare a
entităţii.
Prima perioadă de gestiune se consideră perioada de la data înregistrării de stat a entităţii până la 31
decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în care înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1
octombrie, prima perioadă de gestiune se consideră, de regulă, perioada de la data înregistrării de stat până la
31 decembrie al anului calendaristic ce urmează după anul înregistrării de stat.
Data întocmirii situaților financiare este ultima zi calendaristică a perioadei de gestiune, cu excepţia
cazurilor de reorganizare şi lichidare a entităţii.
Situațiile financiare conform prevederilor legii se semnează până la momentul prezentării acestora
utilizatorilor de către persoanele ce reprezintă conducerea entităţii economice.
Societățile de asigurări prezintă rapoartele financiare proprietarilor (acţionarilor), Serviciului informaţional
al rapoartelor financiare, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
Conform legii contabilităţii, entităţile de interes public, inclusiv şi societățile de asigurări sînt obligate să
prezinte:
- situații financiare semianuale proprii pentru primul semestru în termen de 30 de zile următoare semestrului
de gestiune;
- situațiile financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 120 de zile următoare anului de gestiune;
- rapoartele proprii ale entităţii-mamă şi raportul consolidat ce reprezintă un raport integral la una şi aceeaşi
dată.
Termenul concret de prezentare a situațiilor financiare pentru societățile de asigurări se stabileşte de
Serviciul informaţional al rapoartelor financiare. Comisia Naţională a Pieţei Financiare separat stabileşte
termenul concret de prezentare a situațiilor financiare pentru societățile de asigurări.

7.2. Componenţa, modul de întocmire şi prezentare a rapoartelor statistice şi specializate ale

asigurătorului/ reasigurătorului.
Statistica este un instrument de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice. Existenţa şi activitatea
unui stat civilizat e de neconceput fără o statistica bine organizata, care serveşte necesităţilor de
administrare a ţarii, de informare a populaţiei, intereselor informaţionale ale societăţii în ansamblu. În
condiţiile noi de integrare în Europa şi extindere a colaborării internaţionale a Moldovei, rolul statisticii ca
producător de bază al informaţiei, devine tot mai important.
Statistica oficială în Republica Moldova este organizată în baza Legii nr. 412 din 09.12.2004 cu modificările
şi completările ulterioare. Prezenta lege reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului unic al
statisticii oficiale, cu stabilirea principiilor generale pentru colectarea, prelucrarea, centralizarea,
diseminarea, stocarea informaţiei statistice cu caracter economic, social, demografic, financiar, juridic şi de
alt gen necesare fundamentării elaborării politicilor economice şi sociale, strategiilor, deciziilor autorităţilor
publice şi ale agenţilor economici, elaborării cercetărilor ştiinţifice, informării opiniei publice, transmiterii
de date statistice organismelor internaţionale, precum şi altor categorii de utilizatori interni şi externi
Sub incidenţa legii cu privire la statistica oficială cad persoanele fizice, indiferent de cetăţenie, care se află
pe teritoriul Republicii Moldova şi/sau asociaţiile lor; persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova care
se află în afara Republicii Moldova şi/sau asociaţiile lor; persoanele juridice ale Republicii Moldova,
filialele, reprezentanţele şi subdiviziunile lor, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate pe
teritoriul Republicii Moldova.
La efectuarea cercetărilor, conform programului de lucrări statistice, persoanele fizice şi juridice sunt
obligate:

 să prezinte în mod gratuit organelor statisticii oficiale date veridice şi complete, în modul stabilit de
organul central de statistică;
 să asigure accesul liber al reprezentanţilor organelor statisticii oficiale la documentele justificative, iar în
caz de necesitate, la încăperile de serviciu şi de producţie, pe terenuri, conform legislaţiei în vigoare.

Rapoartele statistice contribuie la studierea fenomenelor materiale existente în natură şi societate.

Societățile de asigurări în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.412-XV din 09.12.2004 „Cu privire
la statistica oficială” prezintă trimestrialRaportul statistic nr. 1-asigurare „Cu privire la activitatea
companiei de asigurare”, care este aprobat prin ordinul Biroului Naţional de Statistică nr. 128 din 01
noiembrie 2002.
Raportul dat se prezintă Biroului Naţional de Statistică de către organizaţiile de asigurări până la data de 20
a lunii următoare perioadei de raport – raportul trimestrial şi nu mai târziu de 31 martie – raportul anual.
Conform prevederilor legii menţionate organele de statistică asigură utilizarea datelor în scopuri statistice.
Raportul statistic Nr. 1-asigurare „Cu privire la activitatea companiei de asigurare” se compune din două
capitole:

1. Încasări de prime de asigurare şi plăţi a despăgubirilor şi sumelor asigurate pe asigurarea directă,

coasigurare şi reasigurare;
2. Rezultatele financiare şi utilizarea lor.

În capitolul unul al Raportului (col.1 şi 2) se prezintă informaţia cu privire la încasarea primelor de

asigurare pe tipuri de asigurări din asigurarea directă, coasigurare şi reasigurare şi comisioanele din
activitatea de intermediar în asigurări. În col. 3 şi 4 se prezintă informaţia cu privire la plăţile şi sumele de
asigurare pe fiecare tip de asigurare în parte, inclusiv şi pe riscurile transmise şi primite în reasigurare.
În capitolul doi al Raportului se prezintă informaţia cu privire la venituri şi cheltuieli din activitatea
operaţională şi neoperaţională a organizaţiilor de asigurări, profitul (pierderea) perioadei raportate până la
impozitare, cheltuielile (economia) cu privire la impozitul pe venit şi profitul (pierderea netă) a perioadei
raportate. De asemenea în capitolul dat se prezintă cheltuielile generale şi administrative ale organizaţiei de
asigurări pe perioada raportată pe articole de cheltuieli.
Societățile de asigurări prezintă Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare separat de Situațiile Financiare şi
Raportul statistic nr. 1-asigurare, Forma specializată „Raportul cu privire la indicii de bază ai activităţii de
asigurare” ce este aprobată de către CNPF pentru dările de seamă anuală, semianuală și în componența
informației trimestriale solicitate de CNPF. Se prezintă până la data de 25 a lunii următoare perioadei
gestionare pentru rapoartele trimestriale și semianual şi până la 25 februarie pentru rapoartele anuale.