Paralela fiericirii

Fericirea reprezintă o abundență de sentimente pozitive și plăcere. Psihologia pozitivă

a conceptualizat fericirea ca fiind o combinație a stării de bine hedonice și eudemonice.
Starea de bine hedonică se bazează pe ideea că un grad ridicat de plăcere și unul
scăzut de suferință conduc spre fericire. Ideea că indiferent de cât de bine ne face ceva să ne
simțim, după scurt timp ne vom întoarce în punctul de început, din punct de vedere emoțional.
Cu alte cuvinte, nivelul fericirii are tendința de a se reîntoarce în punctul original de fiecare
dată. Cu cât facem mai mulți bani, cu atât așteptările și dorințele cresc. Starea de bine
subiectivă specifică acestei orientări este de obicei utilizată pentru a face referire la ceea ce
reprezintă ”o viață bună și fericită”. Pe lângă componenta afectivă, conceptul încorporează și
o componentă cognitive, și anume satisfacția vieții. Astfel, se consideră că un individ este
fericit atunci când experimentează fericirea, atunci când nivelul afectului pozitiv și al
satisfacției vieții este unul ridicat.
Starea de bine eudemonică, pe de altă parte, se bazează pe premiza că oamenii se simt
fericiți dacă experimentează îndeplinirea scopurilor în viață, găsirea unui sens în viață,
dezvoltarea personală. Astfel, fericirea este puternic legată de îndeplinirea
domeniilor autonomiei și competenței. Din această perspectivă, prin angajarea în direcția
eudemonică, starea de bine subiectivă (fericirea) va apărea ca un rezultat. Astfel, scopul în
viață și găsirea sensului vieții produc fericire. Tendința generală este de a considera că
fericirea nu rezultă din căutarea plăcerii, ci din dezvoltarea puterilor și virtuților individuale
inventariate de psihologia pozitivă.
Starea de bine realistă se bazează pe premiza ca fericirea nu este un țel în viață, doar
ea persistă mereu.Persoana care poseda această fericire coștientizează real starea lui de
moment și vede ambele părți ale paharului, conștient de realitate.

Elaborat: Hrițcu Ștefan

Grupa: CP11M