Sunteți pe pagina 1din 3

AVANGARDISMUL/ AVANGARDA ROMÂNEASCĂ

PRELIMINARII:

Modernismul românesc s-a cristalizat pe trei momente sau etape, toate contribuind
esenţial la dezvoltarea literaturii, cu prelungiri până în prezent, sub forma
postmodernismului:
a) avangarda, ca o mişcare radicală;
b) modernismul lovinescian, care estompează decalajul dintre literatura română şi cea
europeană, şi
c) neomodernismul, reprezentat de nume ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid
Dimov, Mircea Ivănescu, care îşi propune o acţiune recuperatoare şi reintegratoare, o
întoarcere a poeziei la ea însăşi.

AVANGARDISMUL

 termen împrumutat din limbajul militar – detaşamentul care explorează primul, din trupă,
un teren necunoscut; noţiune pusă în circulaţie abia la sfârşitul secolului al XIX-lea având
menirea de a pregăti instaurarea unor noi structuri artistice, prin sublimarea celor vechi;
 orientare culturală disipată în mai multe curente (futurismul, constructivismul,
dadaismul, suprarealismul, expresionismul), dar, în esenţă, având toate acelaşi mod de
a înţelege realitatea (secolul al XX-lea);
 mişcare literară care luptă împotriva tradiţiei, propunând o ,,reluare” a literaturii de pe
baze radical noi sau chiar de la zero, contestând uneori însăşi ideea de artă şi de literatură;
se revoltă împotriva trecutului osificat în formule vide, academice, învechite, cultivând
spiritul de rebeliune, agresiunea, nihilismul, scandalul.
 coeziunea scriitorilor, de regulă, mult mai uniţi şi mai decişi decât scriitorii pe care îi
contestă radical; manifestările lor publice, şocante uneori, au loc mai degrabă în grup
decât individual;
 corespunde unei crize a valorilor, a căutării identităţilor, a sensului literaturii;
 principalele caracteristici pot fi formulate astfel: caracter eterogen, permanentă căutare a
unei formule artistice, caracter insurecţional, extremism, caracter antifilistin (filistin- om
mulţumit de sine, făţarnic, laş, mărginit), anticonformism, antiacademism, antiburghez,
anticonvenţional, îndrăzneală, libertate absolută, negativism radical, anarhism;
 nu a dat opere literare prestigioase, dar a insuflat literaturii un spirit nou, bântuit de
nelinişte, de frământări şi tensiune, opunându-se lâncezelii, inerţiei, automulţumirii şi
dogmelor estetice de până la el;
 avangarda românească se sincronizează aproape perfect cu cea europeană, ajungând să
se constituie chiar ca model prin dadaismul lui Tristan Tzara.

EUGEN IONESCU, Discurs despre avangardă:

,,Avangarda este un fenomen artistic şi cultural care într-adevăr schimbă totul.


Prefer să definesc avangarda în termeni de opoziţie şi ruptură. În vreme ce majoritatea
scriitorilor, artiştilor, gânditorilor îşi imaginează că sunt ai timpului lor, autorul rebel are
conştiinţa că este împotriva timpului său. Omul de avangardă este ca un duşman în
interiorul însuşi al cetăţii împotriva căreia se revoltă, este opozantul faţă de sistemul
existent.”

1
1. DADAISMUL (numele vine de la cuvântul dada, găsit la întâmplare de Tzara, deschizând
un dicţionar Larousse)

 iniţiat în 1916 la Zürich de românul Tristan Tzara alături de Marcel Iancu, Hugo Ball,
Hans Arp ş.a. după deviza ,,antiartă pentru antiartă”;
 în 1919 Tzara pleacă la Paris, unde formează un alt nucleu dadaist, în jurul revistei
intitulate ironic Littérature, alături de André Bréton, Louis Aragon, Philippe Saoupault,
scriitori francezi care vor fonda mai târziu suprarealismul. Se continuă opera de negare şi
de distrugere, subordonate lui ,,Nu!”
 mişcarea se dizolvă în 1921;
 antipoetica dadaistă cere imperativ eliberarea cuvântului de sub controlul raţiunii,
dezagregarea semantică şi sintactică a frazei, asocierea întâmplătoare a cuvintelor care
duce la un adevărat haos verbal, inventat din convingerea că limbajul obişnuit este plin de
constrângeri, conţine formule şi clişee care nu mai spun nimic, ducând şa falsificarea
spiritului.
 creaţii predadaiste se întâlnesc la Urmuz, autor al unor bucăţi de proză şi al fabulei
Cronicarii, adevărate exerciţii dadaiste, fără ca autorul să fi avut vreo legătură cu acest
curent, în care cultivă un umor negru, bazat pe absurd.

Trăsături:
 dorinţa de a şoca bunul-simţ prin insubordonarea faţă de orice autoritate morală, culturală,
socială, logică chiar, prin negarea violentă a culturii, a civilizaţiei, a progresului, a
familiei, prin iniţierea unor conferinţe în care oamenii politici sau militari ai timpului erau
făcuţi ,,idioţi”, prin organizarea de spectacole şi concerte cu totul epatante, teribile,
scandaloase (expoziţie de pictură unde apare Gioconda purtând mustăţi);
 ridică libertatea absolută la rangul de criteriu unic al artei;
 spiritul de frondă, de răzvrătire, opunere persiflantă împotriva burgheziei;
 negarea culturii lumii civilizate;
 dispreţul faţă de literatură, muzică, pictură, considerate viciate de ipocrizie;
 prin poetica ,,întâmplătorului” se prefigurează literatura absurdului; promovarea
absurdului, a hazardului;
 cultivarea antiliteraturii, a antipicturii, antimuzicii;
 tehnicile de creaţie au la bază incoerenţa, lipsa de logică, absurdul;

2. CONSTRUCTIVISMUL

 promovat de revista ,,Contemporanul”, condusă de Ion Vinea, care va promova


un ,,dadaism constructiv”, opus nihilismului lui Tristan Tzara; reviste înrudite ,,Punct”
şi ,,Integral”;
 are drept colaboratori pictori, sculptori, actori, regizori, scriitori: T. Arghezi, I. Barbu,
Camil Petrescu, Felix Aderca, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Constantin
Brancuşi, St. Roll;
 poziţia teoretică se precizează în 1924 în Manifest activist către tinerime de o violentă
negaţie, în care romanul este condamnat la moarte în favoarea ,,reportajului cotidian”, se
vorbeşte despre un teatru de ,,pură emotivitate”, în timp ce artele plastice trebuie să
fie ,,expresie a formelor pure în raport cu ele însele”.

Trăsături:

2
 luau în derâdere modelele clasice;
 deviza: ,,Noi vrem să fin beton armat”;
 ideea era necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnologiei
moderne, care inventează forme noi concurând natura;
 arta trebuie să imite tehnica modernă;
 sub egida acestui curent vor apărea:
 pictura abstractă, nonfigurativă;
 ideea armoniei de senzaţii cromatice;
 cubismul;
 ideea de a descompune percepţia vizuală a obiectelor şi de a le recompune arbitrar;
 stilizarea energică a sculpturii (Brâncuşi);
 sincretismul artelor: pictopoezie, jazzbandul frazelor, colajul poetic,
funcţionalismul arhitectural.

3. SUPRAREALISMUL

 mişcare artistică apărură în Europa după Primul Război Mondial;


 îşi are originea în suprearealismul francez, iniţiat de Andre Breton (1924, Manifest al
suprarealismului) şi promovat de Louis Aragon, Paul Eluard, pictorii Max Ernst,
Salvador Dali, Pablo Picasso.
 promovat de revistele ,,Unu”, ,,Urmuz”, ,,Alge”, de către Tristan Tzara, Ilarie Voronca,
Marcel Iancu, Victor Brauner, Geo Bogza, Saşa Pană, Gellu Naum, Aurel Baranga,
Miron Radu Paraschivescu;

Trăsături:
 pătrunderea artei în planul subconştientului, al visului, al delirului, în acele spaţii care
scapă de sub controlul conştiinţei;
 este prezentă o tendinţă a poeţilor ,,de a substitui tot ce e categoric şi explicit cu ceea ce
e indecis, intermediar şi tulbure” (Carlos Bausono)
 consideră că adevărata realitate apare deformată de cenzura conştiinţei care introduce
numeroşi factori de modelare convenţională, schematică a fiinţei umane; pătrunzând în
subconştient, arta ar aşeza omul în realitatea lui integrală, adevărată, într-o suprarealitate
autentică, neipocrită;
 se inspiră din psihanaliza lui Sigmund Freud şi filozofia lui Henri Bergson;
 tehnica propusă: dicteul automat (încercarea de transcriere rapidă a unor cuvinte,
propoziţii, fraze ca şi cum ar ieşi spontan din fluxul continuu al subconştientului
suprimând raţiunea) şi alte tehnici combinatorii întâmplătoare, fortuite.

BIBLIOGRAFIE:

 ION POP, Avangardismul poetic românesc, E.P.L., 1969


 SAŞA PANĂ, Antologia literaturii române de avangardă
 MARIN MINCU, Avangarda românească literară, antologie, studiu introductiv şi
note bibliografice de Marin Mincu, Editura Minerva, Bucureşti, 1983