1.

greutatespiratorii superioare
Sunt reprezentate de nas, sinusuri paranazale, faringe si laringe.
Nas – formatiune mediocefalica cu caracteristici specifice fiecarui individ, cu dublu
rol – respirator si olfactiv. Aerul insipirat prin nas ajunge in plamani. Mucusul vascos
si perii aflati in nas au rol de filtrare a impuritatilor din aer. La om prin inspiraţie sunt
folosite nările alternativ (la un interval de 20 -30 de minute), permitand astfel
regenerarea mucoasei nazale.
Cavitatea nazala – este impartita in 2 cavitati numite fose nazale de un perete median
(septul nazal). Fosele nazale comunica cu exteriorul prin 2 orificii (narine), iar cu
faringele prin 2 orificii largi (meaturi narofaringiene). Cavitatea nazala este captusita
cu o mucoasa foarte vascularizata si impartita in 2 regiuni: mucoasa olfactiva ce se
afla in partea superioara si mucoasa respiratorie, aflata in partea inferioara.
Faringe - organ musculos căptuşit cu o mucoasă, care reprezinta locul de incrucisare a
caii respiratorii (laringele) cu cea digestiva (esofag). Faringele este delimitat in partea
superioara de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul palatin, iar de cavitatea
nazală de coanele nazale. Faringele incalzeste aerul inspirat pana la temperatura
corpului.
Laringe – este un organ cartilaginos, căptuşit cu o mucoasă în interior, situat între
laringe si trahee. Laringele, pe langa rolul de protejare a caii respiratorii, este si un
organ al fonatiei. In faringe sunt situate coardele vocale. Laringele se intinde de la C-3
la C-6. Controleaza curentul de aer si, prin contractia sa rapida, previne patrunderea in
caile aeriene a alimentelor, lichidelor si a obiectelor straine.
 2. Reeducarea unui hemitorace

3. Tipuri de torace

1. torace emfizematos – este globulos, rotund, cu toate cele 3 diametre marite in special cel
sagital (torace in butoi).
Se caracterizeaza prin:
- fixarea coastelor in inspir fortat;
- sternul este proeminent;
 - coastele sunt orizontalizate;
- unghiul xifoidian este marit (unghiul format de coastele inferioare);
- spatiile intercostale largite;
- fosele supraclaviculare sunt pline, proeminente (nu se mai vad);
- perimetrele toracice (subaxilar, mediu si bazal) marite;
- cartilajele costale sunt frecvent calcificate sau osificate.
- ampliatii respiratorii reduse.

2. torace astenic – aspect general alungit si aplatizat. Are diametrul antero-posterior redus
sugerand predispozitia la varsta adolescentei pentru dezvoltarea unor procese specifice de
tipul TBC.
Din cauza formei toracelui, segmentele invecinate sunt si ele modificate:
- umerii sunt coborati;
- gatul aparent alungit si inclinat anterior;
- fosele supra si subclaviculare sunt adancite;
- claviculele sunt proeminente;
- coastele foarte proeminente din cauza spatiilor intercostale deprimate.
- sternul este in general turtit;
- omoplatii cu marginea interna si unghiul inferior departate de planul costal
creand aspectul de aripi de porumbel;
- unghiul xifoidian este ascutit;
- miscari respiratorii de mica amplitudine.

3. torace in palnie – aspect caracteristic mai dilatat in jumatatea superioara dupa care se
stramteaza sub mamelonar, jumatatea inferioara fiind aproximaiv cilindrica cele 2 jumatati
sunt separate printr-o depresiune circulara, medio-toracica, orizontala, la nivelul insertiei
endotoracice transversale a diafragmului. Asocierea cu adenopatia hilara (la nivelul hilurilor
pulmonare) vizibila la examenul radiologic, sugereaza trecutul bacilar.

4. toracele conoid (piramidal sau clopot) – este dilatat la baza cu varf relativ stramt. Evazarea
bazala se datoreaza cresterii volumului abdomenului in perioada de dezvoltare a organismului
si este in mod uzual semn de malnutritie (ascita malnutritie sau hepatosplenomegalie –
cresterea in volum a organelor imediat sub torace)

5. toracele rahitic – polimorf, in functie de gravitatea deficitului de calciu si de vitamina D,

sau de perioada in care a durat acest deficit. Modificari multiple se intalnesc in asocieri
variate:
- modificari ale sternului care este in general proeminent si este descris si ca
torace in carena, piept de pasare sau prova de vapor;
- matanii costale (proeminenta si apoi calcifierea cartilajelor costale);
- prezenta santului Harrison, produs de un diafragm mai puternic dacat cutia
toracica pe care se insera;
- cifozarea coloanei dorsale sau dimpotriva, infundarea sternala la nivelul
median, cifolordoze, cifoscolioze – deviatii ale coloanei vertebrale.
Modificarile toracale sunt frecvent insotite de dezaxari articulare la nivelul
membrelor inferioare sau chiar deformari ale segmentelor osoase.
Alte variante de torace rahitic:
- torace infundat – se caracterizeaza prin stern infundat in portiunea inferioara
sau pe toata lungimea (piept de pantofar), care prexinta ampliatii toracice
reduse;
- toracele cu modificari xifoidiene – apendice xifoid putand fi proeminent sau
infundat, distanta dintre acesta pana la coloana toracala putand fi chiar 1,5 cm.
Alte variante de modificari toracice:
 torace aplatizat si toracele turtit lateral – apare la fetele tinere cu sindrom Turner
  toracele in scut sau in pavaza
 distrofia toracica asfixianta – o forma de condrodistrofie congenitala in care cartilajele
costale se micsoreaza treptat afectant gradat dar ireversibil functia respiratorie;
 anomaliile osoase sunt mai frecvente, cel mai des intalnite fiind defectele congenitale
sau tulburaile de statica vertebrala. Afectiunile congenitale pot determina deformari
toracale prin afectarea in principal a plastronului sterno-costal (peretele anterior al
toracelui) sau prin modificari musculare. Aspectele clinice sunt variate iar sunetul
functional este inegal.

Anomaliile musculare sunt rare si insotesc de regula alte malformatii. Cea mai
frecventa este AGENEZIA muschiului mare pectoral (absenta), sindromul Poland. Poate
aparea unilateral sau bilateral si se asociaza de regula cu malformatii costale si musculare de
tipul :
- relaxarea muschiului drept abdominal;
- lateralizarea insertiilor muschiului pectoral mare;
- relaxarea muschiului diafragm, ceea ce are ca urmare modificarea tuturor
diametrelor cutiei toracice.

4. Posturi de drenaj bronsic- doar descriere

1. DV pe o bancheta de gimnastica cu trunchiul in afara

banchetei, membrele superioare flectate, antebratele
sprijinite pe sol, fruntea pe antebrate – dreneaza
segmentele posterioare ale lobilor inferiori, drept si
stang;

2. DL stg cu membrele inferioare si bazinul pe

bancheta de gimnastica, trunchiul inclinat
lateral, antebratul stang sprijinit pe sol, capul
pe antebratul stang, pe o pernuta – se dsreneaza
segmentele laterale si lobul inferior drept;

3. DL dr pentru drenarea lobului inferior stang si

segmentelor laterale stangi;

4. D dorso-lateral stg cu trunchiul inclinat catre sol,

membrele inferioare si bazinul pe bancheta, sprijin
pe omoplatul stang – pentru drenarea lobului
mijlociu drept; D dorso-lateral dr cu trunchiul in
afara banchetei si sprijin pe omoplatul drept –
pentru drenarea segmentelor mijlocii;

5. DD cu membrele inferioare si bazinul pe

bancheta, trunchiul extins, in sprijin pe sol la
nivelul omoplatilor, pentru drenarea segmentelor
anterioare din lobii inferiori, drept si stang;
6. DD intins cu capul pe perna si membrele inferioare
flectate, pentru drenarea segmentelor anterioare din
lobii inferiori, drept si stang;

7. DV intins, pentru drenarea segmentelor superioare

din lobii inferiori dr si stg;

8. DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna,

cu umarul dr sustinut de KT – pentru drenarea
segmentelor posterioare ale lobului superior drept;

9. DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna,

cu umarul stg sustinut de KT – pentru drenarea
segmentelor posterioare ale lobului superior stang;

10. asezat pe scaun cu trunchiul sprijinit – pentru drenarea

segmentului apical din lobii superiori
drept si stang.

Posturi modificate

A. din DL cu capul pe o perna mica – pentru segmental posterior si superior al lobului

inferior de partea opusa sprijinului;

B. din DL ventral usor, cu capul pe o perna astfel incat umerii sa formeze cu planul
patului unghi de 45 grade – pentru segmentul lateral al lobului inferior de partea opusa
sprijinului

C. din DD lateral dreapta la 45 grade fata de pat – pentru lobul inferior stang
din DD lateral stanga la 45 grade fata de pat – se dreneaza lobii inferior si mijlociu al
plamanului drept
 5. Reglarea reflexa a respiratiei

Este bazată pe sisteme de feed-back excitatiile ajungând pe diverse căi la centrii respiratori
bulbari. In functie de aceste excitati, acesti centri controlează frecvenţa, durata şi ritmul
salvelor (sau trenurilor) impulsurilor descărcate.

a) reflexe vagale pulmonare – plecate de la nivelul plamanului – sunt:

 reflexul de destindere pulmonară are ca punct de pornire, receptorii sensibili la creşterea

de volum a plămânului, care sunt situaţi în căile aeriene şi în musculatura bronşiilor
(tunica musculara). Stimulul transmis de aceşti receptori este în funcţie de viteza mişcării
şi de creşterea amplitudinii miscarii (a volumului). Volumul pulmonar la care se
declanşează acest reflex este de 800 ml. Acest reflex inhibă inspirul, permiţând începerea
expirului. Există şi un reflex invers, de deflatie (cand se strange plamanul) care inhiba
expirul putand determina inceputul prematur al unui alt act inspirator. Acest reflex este
prezent doar în condiţii patologice si explica instalarea dispneei la bolnavii respiratori la
care un act inspirator poate incepe inainte de terminarea expirului precedent;

 reflexele de iritaţie pulmonară – au ca punct de plecare receptorii pentru iritatie situaţi

sub epiteliu bronşiolar care sunt activati (stimulati) de:
 colapsul pulmonar
 particule şi gaze iritante
 pneumotorax
 scăderea complianţei pulmonare (proprietatea plămânului de a se lăsa destins de
elasticitatea lui)
 tracţiuni pe bronşii
 embolii pulmonare
 obstrucţii pe venele bronşice
 bronhoconstricţie

 reflexele receptorilor de tip J – aceşti receptori sunt răspândiţi în alveole şi sunt identici
cu receptorii de deflaţie (revenire, dezumflare). Aceştia au fost descoperiţi în 1973 în
apropierea capilarelor pulmonare. Ar fi stimulaţi de congestia capilară (umplerea vaselor
cu sânge) şi de edemul interstiţial care presează pe peretele alveolar micşorând peretele.
Aceşti receptori sunt stimulaţi de embolia în circulaţia pulmonară, de serotonină şi alte
substanţe simpaticomimetice, determinând creşterea frecvenţei respiratorii şi creşterea
amplitudinii mişcărilor respiratorii

Răspunsul la excitarea acestor receptori este hiperventilaţia şi bronhoconstricţia

 reflexul de tuse – receptorii sunt situaţi în căile mari, stimularea lor provocând tusea care
reprezintă expulzia rapidă a coloanei de aer, în scopul eliminării factorului iritant

b) reflexele proprioceptive – reprezintă o adaptare permanentă a forţei

musculare necesare realizării oricărei activităţi. Tendoanele muşchilor
respiratori posedă în aparatul Golgi un receptor proprioceptiv pentru
 detectarea stării de tensiune în muşchiul contractat, în timp ce fusul
neuromuscular este sensibil la întindere. Prin excitarea acestor receptori iau
nastere stimuli care sunt transmisi catre maduva. Stimulul trimis spre
măduvă de aparatul Golgi în momentul în care muşchiul este contractat
ajunge la nivelul neuronului din cornul posterior al substantei cenusii
medulare unde face sinapsa, apoi axonul trece în cornul anterior unde face
din nou sinapsă cu axonul motor din cornul anterior şi axonul acestuia
ajunge la fusul neuromuscular pe care-l stimulează. Muşchii intercostali
sunt foarte bogaţi, atât în receptori Golgi, cât şi în fusuri neuromusculare.
Diafragma – are mai puţine fusuri neuromusculare însemnând că întinderea diafragmului nu
va duce imediat la inhibarea contracţiei (contractie in 2 timpi). Intercostalii întinşi descarcă
stimuli în număr mare prin aferenţe de tip I (adică directa, fara neuroni intercalari) direct către
motoneuronii α din cornul anterior care comandă contracţia fibrelor musculare extrafusale.
Destinderea cutiei toracice va tracţiona de diafragm inhibându-i contracţia. În
intercostalii interni care sunt preponderent expiratori apar descărcări de stimuli doar prin
aferenţele de tip II (cu neuroni intercalari) pe calea motoneuronilor γ.
De aceea aceasta stimulare nu este urmata de contractie, ceea ce inseamna ca expirul
normal este pasiv.
La nivelul muschilor expiratori există terminaţii nervoase libere, cu rol mai puţin
cunoscut. Reflexele proprioceptive se mai pot declanşa şi de la nivel articular pentru
informarea SNC asupra poziţiei respectivelor articulaţii si a elementelor osoase. Dar aceste
reflexe se pot închide şi la nivel toracic informând asupra variaţiilor de volum ale cutiei
toracice, asupra rezistenţei opuse de aceasta la mişcare şi asupra eventualelor deformări ale
peretelui toracic sau ale anomaliilor de cinetică toraco-pulmonară.

6. Posturi relaxante si facilitatoare ale respiratiei

Posturi relaxante si facilitatoare pentru respiratie

O respiratie corecta nu se poate realiza decat dintr-o pozitie relaxanta. Postura corecta
respiratorie cuprinde intregul corp, incluzind capul, bazinul, membrele, coloana vertebrala,
care nu participa activ la respiratie, dar prin forma si pozitie, influenteaza datorita
musculaturii intersegmentare, pozitia si echilibrul sistemului toraco-abdominal.
Pe de alta parte, multi dintre muschii respiratori sunt muschi ai posturii. Alterarea
posturii trunchiului va determina tulburari ventilatorii. Reciproc, o ventilatie deficitara se va
rasfrange asupra posturii. Posturile de facilitare respiratorie sunt posturi relaxante.
Pornind de la postura ortostatica corecta, marele dispneic in criza isi va deriva pozitia
catre una care sa-i faciliteze respiratia:
1. spatele rezemat de perete; coloana vertebrala usor cifozata; trunchiul usor flectat; umerii
cazuti (relaxati), cu membrele superioare atarnind intr-un plan anterior fata de trunchi;
membrele inferioare in usoara flexie la nivelul genunchilor si soldurilor.
Aceasta postura relaxeaza peretele abdominal, permitind o respiratie abdominala
facilitara.
Alte posturi relaxante din ortostatism

1. cu fata la 20 cm de un perete, memebrele superioare flectate la 90o in

scapulohumerale, coatele flectate la 90o, antebratele sprijinite de perete,
fruntea pe antebrate, trunchiul usor flectat, membrele inferioare extinse, cu
coapsele abduse la un unghi de 30o (intre ele);

2. cu fata catre un pupitru inalt (pana la piept), memebrele superioare

flectate la nivelul umerilor si coatelor, care se sprijina de pupitru,
antebratele incrucisate pe pupitru, fruntea pe antebrate, trunchiul usor
 flectat, membrele inferioare usor abduse, cu flexie de 15-20 o in articulatiile soldurilor si
genunchilor.

1. in ortostatism, cu trunchiul flectat anterior, membrele superioare in

flexie 30-45o fata de trunchi, coatele extinse, soldurile si genunchii mai mult
flectate, astfel incat mainile se sprijina pe genunchi, coapsele se abduc la
30o.

Posturi relaxante din decubit

1. DD cu portiunea craniala a patului ridicata la 45o, capul
pe o perna mica, umerii in afara pernei, bratele in
abductie 30-45o cu antebratele sprijinite pe un suport;
este cea mai relaxanta postura adoptata de pacientii in
stare grava (insuficienta respiratorie);

2. DL dreapta, cu spatele cifozat, genunchii flectati la

60o, trunchiul sprijinit pe o perna, capul sprijinit pe
doua perne, membrele superioare scoase din planul
trunchiului prin flexie.

Posturi facilitatoare din asezat

1. trunchiul flectat, membrele superioare flectate, coatele sprijinite pe

genunchi, coapsele abduse (pozitia vizitiului);

2. asezat in fata unei mese, pe care se afla una-doua perne, capul

sprijinit pe perna, membrele superioare mai mult flectate, coatele si
antebratele pe masa, coapsele abduse.

Variante la pozitia asezat

- asezat pe pat/podea cu genunchii mult flectati, plantele pe sol, membrele
superioare relaxate pe langa trunchi, trunchiul usor flectat; este pozitia gebu-pectorala, care
favorizeaza expirul in cazurile de fiboze pulmonare sau emfizem avansat, cand elasticitatea
plamanului este scazuta;
- postura mahomedana;
-asezat pe gambe si taloane cu mainile pe coapse, cu trunchiul usor flectat, asemanator
pozitiei de salut din yoga;
- asezat in fotoliu cu trunchiul rezemat, membrele superioare usor abduse, plantele pe sol

Posturi facilitatoare din patrupedie

- flexia trunchiului adoptata de pacient cu disfunctie obstructiva, care permite diafragmului sa
participe mai usor la respiratie, blocindu-se in acelasi timp toracele superior;
Postura cu trunchiul flectat la 30-40o scade tensiunea in muschii abdominali, scade
presiunea viscerelor pe diafragm, creind premizele mobilizarii acestuia cu cresterea ventilatiei
lobilor inferiori si zonelor hilare.
Dispneea dispare in cazul tuturor pacientilor in acesta postura, datorita scaderii
spatiului mort, nivelul ventilatiei se deplaseaza din zona volumului expirator de rezerva catre
volumul expirator de repaus, fara cresterea consecutiva a presiunii partiale a CO 2-ului,
deoarece costul ventilatiei scade.
Dispneea sau senzatia de dispnee scade prin disparitia hipertoniei in muschii
respiratori accesori situatia la nivelul gatului, umerilor si toracelui superior. In consecinta,
reflexele proprioceptive de la acesti muschi, nu mai transmit semnale de tensiune inadecvata
(crescuta).
Analiza gazelor sanguine in momentul de usurare a respiratiei arata valori
neschimbate, deci nu hopoxemia sau hipercapnia sunt cauzele dificultatilor de de respiratie
cel putin in I etapa a evolutiei bolii.
Posturile relaxante si facilitatoare ale respiratiei capata o importanta deosebita in cazul
pacientilor operati pe torace. Se vor adopta variantele de postura permise de starea locala a
toracelui.

7. Musculatura respiratorie

 Inspiratori (ridica coastele prin deschiderea cutiei toracice):

- principali (participa la respiratia nefortata):
 diafragm;
 intercostali externi.
- accesori (participa la realizarea inspirului fortat):
 sternocleidomastoidieni (2);
 scaleni (6);
 fibrele ascendente ale trapezului;
 dintatul sup.;
 pectorali
 dorsali
 iliocostal
 patratul lombar

 Expiratori (trag coastele in sus):

- în expirul nefortat: expirul nefortat este pasiv;
- în expirul fortat:
 intercostali interni;
 M.abdominali[oblicii interni, externi, transvers, dreptii abdominali]
 dintatul postero-inferior.
 M.triunghiular al sternului
 M.patrat lombar

8. Alveola pulmonara si membrana alveolara capilara

Alveolele - peretele alveolar are o grosime de 5-10 milimicroni şi este format dintr-un strat
de celule aplatizate format din pneumocite. Există 2 tipuri de pneumocite tip 1 şi 2. Cele de
tip 2 produc surfactantul alveolar care este un complex fosfolipidic dispus pe un strat de
mucopolizaharide şi proteine care participă la dezvoltarea unei tensiuni superficiale
intraalveolare. Datorită acestei tensiuni superficiale alveolele rămân deschise şi nu se
colabează (strâng).
Surfactantul, alături de reculul elastic pulmonar şi un număr redus de fibre musculare
netede care există în peretele alveolar, asigură forţa de retracţie sau de revenire a plămânului
la dimensiunile de repaus în timpul expirului.
Tensiunea superficială alveolară (în expir) scade, odată cu scăderea suprafeţei
intraalveolare şi creşte când creşte suprafaţa. În acest fel este împiedicată colabarea rapidă a
alveolelor în expir şi menţinerea lor deschisă mai mult timp.
 Colabarea totală a alveolelor în expir ar necesita un efort uriaş pentru reinflarea
plămânului. În inspir, presiunea creşte, tracţiunea asupra pereţilor alveolari creşte, iar
surfactantul apără peretele alveolar de destinderi exagerate.
Surfactantul are şi un rol de barieră împotriva trecerii serului sanguin dinspre
capilarele pulmonare spre alveole care s-ar putea produce la începutul inspirului (în interiorul
căilor şi alveolelor scade presiunea aerului).

Membrana alveolo-capilară

Peretele alveolar face parte din membrana alveolo-capilară, membrană care este
străbătută în ambele sensuri de gazele respiratorii în cadrul schimburilor gazoase. Ea are o
grosime variabilă 0,3-5 milimicroni şi este constituită din mai multe straturi (dinspre lumenul
alveolar până în sânge):
 surfactantul alveolar
 pneumocitul alveolar (celula alveolară cu membrană şi citoplasmă)
 membrana bazală alveolară
 spaţiul interstiţial (perialveolar, pericapilar)
 membrana bazală capilară
 celula endotelială a capilarului sanguin cu membrană şi citoplasmă
 plasma
 hematia cu membrană şi citopasmă
Trecerea O2 şi CO2 prin membrana alveolo-capilară se realizează pe baza gradienţilor
(diferenţei) de presiune parţială a gazelor respiratorii (O2 şi CO2) în aerul alveolar şi în
sângele venos.

9. Reeducare diafragmatica si abdominala

A. REEDUCAREA DIAFRAGMULUI
EXERCITII:

I. DD cu genunchii flectati si greutate de 2-5 kg pe abdomen se realizeaza inspir cu

ridicarea peretelui abdominal si expir cu deprimarea lui; pentru accentuarea expirului
se pot flecta genunchii la piept.
ACTIUNE: mobilizarea si tonifierea portiunii posterioare a diafragmului.
II. DV.cu abdomenul pe o perna si o greutate intre 2-5 kg asezata pe baza toracelui
posterior; se respira abdominal cu bombarea si relaxatrea peretelui.
ACTIUNE: tonifierea portiunii anterioare a diafragmului
III. ASEZAT cu trunchiul flectat la 30, coapsele in abd.; se respire abdominal
ACTIUNE: mobilizarea diafragmului si peretelui abdominal
IV. DL. Cu o perna sub baza hemitoracelui de sprijin si M.I. homolateral flectat; se respira
abdominal
ACTIUNE: antrenarea hemidiafragmului de partea sprijinului in situatia
blocarii hemitoracelui de aceeasi parte
V. DL. Cu M.I. semiflectate si pacientul relaxat se executa:
1) Un expir foarte rapid cu pronuntarea literei “F” si se repeta de cateva ori; in acest
exercitiu diafragmul se ridica rapid in timp ce toracele se inchide simetric prin
contractia muschilor Muschilor oblici
2) Se executa un inspir profund urmat de 2 expiruri rapide , primul mai scurt, al doilea
prelungit cu pronuntarea literei “O”; se repeta de cateva ori; abdomenul se retracta la
fiecare expir.
3) Se executa un inspir profund urmat de 3-4 expiruri rapide; primul scurt, celelalte
progresiv mai lungi; se repeta de cateva ori.
 VI SE EXECUTA INSPIR CU REZISTENTA care antagonizeaza contractia diafragmului
determinand tonifierea lui. Se realizeaza inspir cu pronuntarea unui “S” cu limba pe dintii
superiori, tinand buzele intredeschise si se astupa fanta cu degetele

VII SE MAI REALIZEAZA INSPIR PE-O NARA, CEALALTA PRESATA CU

DEGETUL, SAU PRESAND ALTERNATIV NARILE

Toate aceste exercitii realizeaza rezistente reglabile ce determina cresterea fortei

diafragmului si sunt utile entru pacientii ce au abandonat respiratia abdominala si au trecut
la cea costala superioara.

In general toate exercitiile ce se adreseaza diafragmului si amplitudinii sale de miscare

trebuie sa se realizeze concomitent cu o foarte buna relaxare abdominala

B. REEDUCAREA MUSCULATURII ABDOMINALE

Exercitii:
I DD.cu genunchii flectati M,S. Flectate la 90 cu coatele extinse se flecteaza trunchiul pana ce
mainile depasesc linia genunchilor; dificultatea exercitiului creste cu mainile in solduri sau la ceafa;
ACTIUNE:tonifierea muschilor drepti abdominali cu precadere portiunea supraombilicala
II. DD;se executa flexia M.I.cu genunchii extinsi
ACTIUNE: tonifierea portiunii subombilicale, a dreptilor abdominali
III..DD. cu un genunchi flectat, calalalt extins, M.S. in abd. la 90 cu coatele extinse; se executa flexia
si rotatia trunchiului de partea genunchiului flectat; dificultata creste daca se plaseaza mainile in
solduri sau dupa ceafa
ACTIUNE: tonifierea muschilor oblici;
variante:DD cu coapsele flectate pe bazin se executa rotatii
IV. PATRUPEDIE, se retracta puternic peretele abdominal pe timp expirator {3-5 sec. Se mentine
contractia}
ACTIUNE:Tonifierea muschiului transvers

10. Traheea – structura

TRAHEEA – tub fibrocartilaginos de aprox.10-12 cm, cu diametrul variind intre 13-22 mm.,
este primul segment al cailor resp. Inferioare.
Ea este formata din 20 de inele cartilaginoase incomplete posterior, de forma literei U,
in zona de raport cu esofagul. Faptul ca la acest nivel este depresibila poate determina
fenomene obstructive (dischinezia hipotona traheo-bronsica).
Formata din:
 mucoasa- cuprinde epiteliul cilindric cu celule ciliate si calciforme
 submucoasa- cu glande bronsice cese deschid in lumenul bronsic
 tunica musculara cu fibre longitudinale,transv. Si oblice

11. Reeducarea respiratiei costale

 12. Anatomia arborelui bronsic

BRONSIILE – reprezinta caile aeriene care rezulta din arborizarea traheei.

Traheea poate fi considerata bronsia de ordinul (generatia) 0 de la care incep
urmatoarele generatii de bronsii.
Bronsiile de generatie 1 sunt cele principale dreapta si stanga, care se desprind din trahee la
nivelul unghiului sternal Louis.
Bronsia principala dreapta este mai larga si mai scurta, avand o lungime de 2-2,5 cm.
Ea se desprinde la un unghi de 200 fata de trahee.
Bronsia principala stanga are o lungime aprox. de 5 cm, este mai subtire si se
desprinde la un unghi de 40-450 fata de trahee. Aerul va patrunde mai repede in bronsia
dreapta fapt pentru care plamanul drept este si mai expus imbolnavirilor.
Bronsiile principale dau nastere bronsiilor de ordinul 2 care corespund lobilor
pulmonari: 3 pentru dreptul si 2 pentru stangul.
Din aceste trunchiuri bronsice pornesc bronsiile segmentare care conduc aerul la
segmentele pulmonare: sunt 10 de fiecare parte.
Denumirea segmentelor (bronsiilor segmentare) este diferita in functie de autori
Bronsiile continua sa se divida (pentru a permite o curgere a aerului cat mai lina)
pana la a 23-a generatie.
Arborele bronsic are o asimetrie ce permite descrierea a 2 cai distincte de la trahee
pana la bronsiola terminala.
Este descrisa o cale scurta care traverseaza 10 generatii de bronsii si o cale lunga care
poate traversa 30 de generatii de bronsii. Astfel, bronsii de generatie 10 pot ajunge fie la
bronsiola terminala, fie la bronsii de diametru mediu.
De regula, caile scurte sunt descrise catre segmentele inferioare care vor fi primele
aerate si la care se ajunge usor (pentru ca acolo cresc cele 3 diametre: longitudinal, sagital si
transversal).
 Deci, respiratia de repaus este realizata de segmentele inferioare supradiafragmatice,
in timp ce segmentele corespunzand lobilor superiori vor fi aerate in respiratia de efort (sau
compensatorie), care este mare consumatoare de energie.
In stransa dependenta cu anatomia cailor aeriene, in ce priveste in special diametrul si
lungimea acestora, este rezistenta pe care o inpampina coloana de aer la traversarea acestor
cai. Aproape in totalitate, aceasta rezistenta, apare in bronsiile de ordinul 8 pana la 12, adica
in bronsiile subsegmentare. Rezistentele sunt foarte mici in bronsiile de calibru relativ mare,
pana la generatia a 8-a.

13. Relaxarea – def, clasificare

DEFINITIE:
 Din punct de vedere biologic are dublu sens: referitor la fiziologia musculara ea reprezinta
inversul starii de activitate a unui muschi(repaus muscular).
 Din punct de vedere al fiziologiei sistemului nervos reprezinta inversul starii de tensiune
nervoasa.
 Din punct de vedere kinetic este procesul prin care un sistem ce a fost scos din starea de
echilibru , revine la STAREA DE ECHILIBRU INITIALA sau la alta stare de echilibru.
Relaxarea e un proces organic si psihologic-PROCES PSIHOSOMATIC
CLASIFICARI:
Relaxarea extrinseca- in care starea de tonus se rezolva printr-un factor extern
pacientului.; ea creeaza dependenta
Ex: terapie medicamentoasa; masajul sedativ miorelaxant;diverse aparate
relaxatoare(prin vibratii); hipnoza
Relaxarea intrinseca:- singura capabila sa realizeze relaxare.Pacientul isi face singur
programul; e autonom chiar daca beneficiaza de un instructor pana la invatarea
tehnicii.
Prin aceasta metoda seproduce inhibitia reciproca intre psihic si muschi care
duce la eutonie.

14. Auscultatie - raluri umede

Ralurile umede – sunt ralurile subcrepitante, ralurile crepitante si ralurile cavernoase

Raluri subcrepitante – au originea bronsica alaturi de ralurile sonore, de aceea sunt incluse
uneori alaturi de acestea in ralurile bronsice.
Sunt zgomote inegale care apar in ambii timpi respiratori si se modifica cu tusea. Ele
seamana cu zgomotul produs sufland printr-un pai intr-un pahar cu apa. Caracterul variabil
este dat de calibrul bronsic si intensitatea cu care se sufla.
Calsificare:
 raluri subcrepitante mici (fine);
 mijlocii;
 mari (groase).
Mecanismul de producere este reprezentat de conflictul dintre coloana de aer si lichid
la nivelul bronhiilor de calibru mic cu mobilizarea exudatului bronsic si formarea unor bule.
Ele apar in procese bronsice variate :
 bronsite acute si cronice,
 congestii pulmonare,
 bronsiectazii,
 bronhopneumonii
in ceea ce priveste momentul aparitiei in evolutia bolii, ele pot avea caracter predictiv:
 Daca apar in urma ronflantelor si sibilantelor sugereaza o bronsita descendenta, adica
extinderea progresiva a procesului patologic catre periferia arborelui bronsic.
  Daca sunt percepute intr-o zona circumscrisa lor sugereaza un proces patologic local
(cel mai frecvent un TBC).

Raluri crepitante – singurele de origine alveolara. Sunt descrise ca zgomote fine, egale,
relativ uscate, care apar in a 2-a jumatate a inspirului, se inmultesc dupa tuse (apar in ploaie
dupa tuse) si seamana cu frecarea unei suvite de par langa ureche sau cu zgomotul produs de
dizolvarea sarii in apa calda. Ele se datoreaza desprinderii exudatului de pe peretii alveolari in
momentul patrunderii aerului in alveole.
Ralurile crepitante semnifica prezenta unui proces patologic alveolar insotit de exudat, adica
existenta unei alveolite. Se ausculta in pneumoii, bronhopneumonii, edem pulmonar, infarct
pulmonar.

Mai sunt descrise 2 tipuri speciale de raluri crepitante:

 de intoarcere – apar in perioada de vindecare (de rezolutie) a pneumoniei. Sunt mai
intense, ocupa tot inspirul si au timbrul relativ umed si caracter similar subcrepitantelor
 de deplisare – apar la indivizii fara suferinta pulmonara, care au mentinut mult pozitia de
decubit si se datoreaza colabarii alveolelor de partea sprijinului. Ele dispar dupa ce
pacientul isi modifica pozitia si dupa cateva inspiruri profunde

Raluri cavernoase – seamana cu subcrepitantele mari si apar in zone apicale, sunt mari,
inegale, mai putin numeroase. Prezenta lor semnifica existenta unei caverne.
Mecanismul de producere este reprezentat de formarea de bule de aer intr-o caverna cu
continut lichidian. Caverna imprima o rezonanta particulara unui ral subcrepitant, care ia
nastere in bronsia de drenaj.

15. Indicatiile drenajului postura

Sunt 3 categorii de pacienti carora li se adreseaza:

A. Pacienti din serviciile chirurgicale
- in perioada preoperatorie;
- in alectazii postoperatorii;
- pacienti supusi ventilatiei artificiale prelungite;
- incarcarea bronsica postanestezie (in timpul anesteziei scade tonusul simpatic si
ramane in functiune doar parasimpaticul care face sa creasca secretia bronsica).
Anestezicul reprima respiratia.
B. Pacienti din serviciile medicale
- bolnavi cu suferinte cornice bronhopulmonare:
- bronsite cornice;
- bronsiectazii (dilatarea bronsiilor cu modificari anatomice al peretilor)
- abces pulmonar
- mucoviscidoza – boala congenitala care are mai multe manifestari (afectiunea
glandelor exocrine – gl.bronsice si sudoripare – in care secretia lor creste cantitativ)
- bronhopneupatii acute inflamatorii sau infectioase;
- atelectazii pulmonare – in general de decubit;
- pacienti cu ventilatie artificiala prelungita.
C. Pacienti din servicii de neurologie
- bolnavi imobilizati la pat – cu tetra, para sau hemiplegii;
- bolnavii aflati in coma vigila usoara care pot raspunde la stimulari din mediu.

16. Contraindicatiile drenajului postural

1. Urgente medicale sau chirurgicale ale aparatuui respirator:

- Hemoptizii (eliminarea de sange prin cavitatea bucala (prin tuse) cu origine din
arborele respirator);
 - Pneumotorax (umplerea spatiului pleural cu aer);
- Corpi strini intra-bronsic (pacientul este agitat si tuseste);
- Embolie pulmonara (obstruarea vaselor pulmonare cu sânge coagulat, care are
originea mai frecvent la nivelul venelor membrelor inferioare sau la nivelul
inimii, sau prezenta unui fragment de aterom pe artera, picatura de grasime sau
embolie aerica – din perfuzie. Se manifestă prin dureri toracice, dispnee,
cianoză, transpiraţii, anxietate);
- Edem pulmonar acut (invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a
traversat peretele capilarelor - asazisul inec pe uscat)
2. Dureri sau alte tulburari care impiedica colaborarea pacientilor;
3. In anumite situatii drenajul postural poate fi aplicat doar din posturi modificate:
- cand pacientul este foarte dispneic;
- cand exista suferinte cardiace asociate;
- cand exista hernie hiatala care produce regurgitari;
- in cazul pacientilor cu varsta inaintata;
- pacienti obezi;
- pacienti imediat dupa interventia chirurgicala

17. Auscultatie,– suflurile pulmonare

Urmareste descoperirea zgomotelor produse in timpul celor 2 faze respiratorii la trecerea

aerului prin arborele bronsic.
. SUFLURILE PULMONARE– (zgomote supraadaugate) la nivelul laringelui si traheei
cervicale se poate percepe la persoane sanatoase un zgomot cu caracter aspru suflant, produs
de trecerea in ambele sensuri a aerului si care poarta numele de suflul laringo-traheal. In mod
normal, la indivizii sanatosi, el nu se aude la auscultatia plamanului, deoarece nu este transmis
pe torace. In anumite conditii patologice, suflul laringo-traheal normal se transmite si sta la
baza producerii suflurilor pulmonare. Acestea sunt: suflul tubar, suflul pleuretic, suflul tubo-
pleuretic, suflul cavitar, suflul amforic

A. Suflul tubar – zgomot asemanator suflului laringo-traheal si seamana cu zgomotul produs

cand se sufla printr-un tub cu pereti rigizi; el reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal
printr-o condensare a parenchimului pulmonar cu bronsia de drenaj libera. Se ausculta in
pneumonie, bronhopneumonie, neoplasm pulmomar sau infarct pulmonar mare. Toate acestea
se insotesc de convulsi.

B. Suflul pleuretic – are intensitate medie sau slaba, caracter dulce, cu timpul expirator mai
prelungit, apare in revarsate lichidiene medii, insotite de un grad de condensare pulmonara
corticala secundara compresiei prin lichid care determina aplatizarea bronsiilor din zona
respectiva.

C. Suflul tubo-pleuretic – are caracter intermediar, intre primele doua, si apare in condensari
pulmonare cu exudat pleural in cantitate moderata.

D. Suflul cavitar (cavernos) – apare in cavernele superficiale cu dimensiuni mari care au

diametrul minim de 6-7 cm. Bronhia de drenaj sa fie libera si sa comunice direct cu arborele
traheobronsic.
Suflul cavitar este perceput ca zgomot intens cu fazele inspirului si expirului egale cu
nuanta gaunoasa, ca si cum am sufla intr-o cavitate limitata de ambele palme. Reprezinta
transmiterea suflului laringo-traheal in cutia de rezonanta reprezentata de caverna goala.

E. Suflul amforic – este un suflu cu tonalitate inalta cu nuanta metalica, similar suflului intr-
o amfora sau vas cu gat ingust. El reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal printr-o
cutie de rezonanta mare (in pneumotorax cand cutia de rezonanta este reprezentata de
cavitatile pleurale) sau intr-o caverna foarte mare cu pereti netezi.
In concluzie, suflurile pulmonare reprezinta transformarea patologica a unui zgomot
normal (suflul laringo-traheal) si sunt determinate fie de condensare pulmonara, fie de
modificarile bronsiilor, fie de existenta unor leziuni cavitare care realizeaza cutii de rezonanta
sau de prezenta revarsatului lichidian pleural.
Zgomote supraadaugate
Auscultatia pulmonara mai poate identifica 2 categorii de zgomote supraadaugate peste
murmurul vezicular:
 Ralurile pulmonare;
 Frecatura pleurala

18. Metodologia drenajului postural

 in cazul pacientilor obstructivi (bronsii, bronsiole, hipersecretie, bronhospasm), se
administreaza cu 10-15 minute inaintea sedintei un bronhodilatator (aerosol);
 drenajul se realizeaza inainte de masa;
 drenajul se poate executa o data sau de mai multe ori pe zi, in functie de necesitati
si toleranta pacientului;
 un drenaj al intregului plaman nu trebuie sa dureze mai mult de 30-40 minute;
 in cadrul unei sedinte se va trece prin cateva posturari mai importante mentinute
fiecare pe o durata de 5-10 minute fiecare;
 zonele cele mai incarcate se dreneaza primele;
 dupa fiecare postura, pacientul va respira LENT si profound de cateva ori, dupa
care va tusi de cateva ori incercand sa expectoreze;
 bolnavii vor avea la indemana un pahar pentru colectarea secretiilor. Prezenta
acestui pahar are un bun effect psihic;
 la sfarsitul fiecarei posturi, timp de 1 minut, kinetoterapeurul va aplica deasupra
zonei drenate manevre de tapotament sau percurie, respectiv manevre de vibratie
(manual sau instrumental);

In anumite situatii (copii sau personae mai firave) se poate realiza vibrare-scuturare a
intregului torace
Pentru sputele groase, vascoase, este mai indicata percutia, in timp ce pentru sputele
mai fluide e mai eficienta vibratia. Ambele manevre determina vibratii in tesutul subiacent.
In timp ce manevrele de tapotament si percutie determina vibratii cu lungime de unda
mai mare si frecventa mai mica, in cazul vibratiilor este invers, adica lungime de unda mai
mica si frecventa mai mare.
Se pare ca exista o legatura intre lungimea de unda a vibratiilor si lumenul bronsiilor
pe care le influenteaza.
In concluzie, unii kinetoterapeuti recomanda alternarea percutiilor cu vibratiile, 30
secunde cu 30 secunde.
 dupa drenaj se practica aerosolizarea cu antibiotice, antifungice si glucocorticoizi
(antiinflamator).

19. Aparat secretor traheo – bronsic

1. Sistemul mucosecretor este format din 2 componente:

 glandele bronşice, relativ rare, cu o densitate de 1/1 mm 2 de epiteliu bronşic; ele sunt
situate profund în submucoasă şi prezintă canale de excreţie catre lumenul bronsic
 celule caliciforme mucipare cu densitate 1 la 5 celule ciliate, împreună cu care formează
epiteliul traheobronşic.
 Secreţia celulelor caliciforme este stimulată de iritatia directa locala , in timp ce
secretia de glande bronsice este stimulata de sistemul vegetativ parasimpatic. Mucusul este
un fluid vâscos elastic care se dispune într-un strat de 5-7 μm la suprafaţa epiteliului in 2
straturi:
1. stratul sol – mai fluid,în care bat cilii, are o grosime de 5 μm
2. stratul gel – mai dens, la suprafata, cu o grosime de 1-2 μm, in care se fixează diverse
particulele favorizandu-le transportul ca pe o bandă rulantă.

Secreţia zilnică la persoane sanatoase este de 10-100 ml mucus, uneori putandu-se dubla sau
chiar tripla.
Creşterea secreţiei este o reacţie la factori agresivi ai aerului şi are la bază, pe de o
parte creşterea activităţii secretorii, pe de altă parte creşterea numărului de elemente
secretoare (glande si celule) în detrimentul celulelor ciliate la nivelul bronsiilor

20. Relaxarea Jacopson

SCOALA FIZIOLOGICA-e reprezentata de Jacobson Edmond, ea avand la baza relaxarea

progresiva pornind de la musculatura periferica ce induce si relaxare neuropsihica.
Are la baza identificarea kinestezica a starii de tensiune musculara din timpul contractiei ce se
opune lipsei contractiei(adica relaxarii).
TEHNICA
-Contractii alternante cu decontractii la nivelul anumitor grupe musculare; contractia
trebuie sa aiba forta minim 3 la testing muscular pentru ca segmentul respectiv sa fie ridicat
antigravitational. Ridicarea trebuie realizata in timp ce pacientul isi imagineaza ca deabia o
poate executa(ca miscarea e ff. dificila)
-Progresia exercitiului consta in reprezentarea mentala a efortului de ridicare,
desprinzand tot mai putin segmentul de pe planul patului pana ce nu-l mai desprinde ci doar
isi imagineaza miscarea(contractia gandita)
-Decontractia se realizeaza prin relaxare brusca, completa, ce determina cadere libera
a segmentului in timp ce pacientul isi imagineaza senzatia de eliberare indusa de lipsa
contractiei.
Cele 2 faze ale exercitiului se cupleaza cu miscari respiratorii
Pozitia pacientului: DD cu trunchiul deasupra orizontalei si genunchii flectati
sprijiniti pe un rulou ,capul pe-o perna mica ,membrele superioare in abd. 30 fata de trunchi,
palmele pe planul patului.
In timpul programului se recomanda ca bolnavul sa primeasca cat mai putine excitatii
din mediul extern;se executa in conditii de liniste, la semiintuneric, fara mirosuri, temperatura
de confort termic si imbracaminte lejera.

21. Palparea toracelui

La palparea toracelui obtinem informatii generale privind starea tegumentului si a tesuturilor

subiacente si putem aprecia:
- temperatura cutanata generalizata sau localizata, hipertermia insotind frecvent
bolile acute de origine infectioasa
- starea de umiditate
- starea de hidratare
- alte caractere ; elasticitatea, prezenta edemului etc;
- caracterele unor deformatii subtegumentare: consistenta, aderenta,
sensibilitate
Palparea este utilizata si pentru aprecierea amplitudinii si simetriei miscarilor celor 2
hemitorace. Ambele aspecte se modifica in prezenta unor procese ce genereaza durere.
Examinatorul se pozitioneaza in spatele pacientului si aplica mainile pe torace in zone
simetrice, dupa care solicita bolnavului sa respire normal, sa execute inspiratii profunde, sa
tuseasca. In acest fel se observa modificari de cinetica cu limitarea miscarilor de partea
plamanului afectat, in timp ce plamanul sanatos hiperventileaza.
Daca exista procese care afecteaza difuz plamanii (fibroza), miscarile respiratorii sunt
diminuate bilateral.
Aceasi reducere a ampliatiilor toracale apare la pacientii in varsta, cu redori ale
articulatiilor costovertebrale.
Palparea mai este folosita pentru aprecierea vibratiilor vocale. I se cere pacientului sa
rosteasca cuvinte care contin consoane dure (R) si se apreciaza modul in care intra in vibratie
structurile toracale. Vibratiile vocale se apreciaza ca fiind normale, diminuate sau exacerbate,
in functie de densitatea tesuturilor subiacente.

22. Recuperarea disfunctiilor respiratiei obstructive

1. Pneumoconiozele – afecţiuni pulmonare difuze care se însoţesc de scăderea elasticităţii

pulmonare şi apar în urma expunerii la anumite noxe (praf, siliciu, azbest), agent
cancerigen
Înainte de realizarea unui program terapeutic se impune testarea pacientului pentru stabilirea
capacităţii respiratorii:
Obiective:
1. oprirea sau încetinirea bolii care presupune:
 diagnosticare precoce (este necesară testarea periodică a muncitorilor care lucrează în
mediu poluant)
 ecoterapie (scoaterea din mediu – de muncă) şi eliminarea altor factori nocivi (fumat,
alcool, ferire de infecţii)
 cure repetate, îndelungate de climato-terapie în zone cu aero-ionizare negativă
 aerosolizare zilnică
 antrenare, călire, creşterea toleranţei la efort şi la frig

2. tratarea bronhopneumopatiei cronice supraadăugate

3. stabilizarea deficitului funcţional (încetinirea bolii)

2. Sindroamele posttuberculoase
 sindromul bronşitic cronic similar BPOC(bronhopneumonie obstructiva cronica)
 sindromul bronşiectazic
 alte sindroame bronşitice
 sindrom supurativ cronic
 sindrom de distrofie buloasă
 scleroze retractile cicatriceale
 sindroame pleurale
 sindrom de insuficienţă pulmonară cronică
 cord pulmonar cronic
 sindroame cu fibroză pulmonară

Conduita teraputică:
 drenaj postural
 aerosoloterapie
 respiraţie în presiune pozitivă
 reeducare respiratorie
 educarea tusei
 dezvoltarea compensatorie a tontonilor pulmonare restante (antrenarea plămânului
sănătos)
 readaptare la efort
 terapie ocupaţională
 antrenament la efort dozat
 tehnici de călire a organismului
După vindecare se recomandă:
 climatoterapie periodică de 2 ori/an
 hidroterapie alternantă
 practicarea unor jocuri sportive
 cura de teren (să meargă însoţit pentru ca kinetoterapeutul să-i aleagă gradul de
dificultate)

23. Evaluarea inspiratorie – clinico-functionala – primele 4 teste

I. aprecierea gradului de dispnee la efort – se realizeaza prin anamneza si, dupa „Consiliul
de cercetari derivate britanic”, s-au stabilit 5 grade de dispnee:
 gradul I – dispneea apare la urcatul pantelor si scarilor, peste 15-20 de trepte
 gradul II – dispneea apare si la mersul pe teren plat, in ritm impus de o persoana
sanatoasa
 gradul III – dispneea apare la mers pe teren plan in ritm propriu
 gradul IV – dispneea apare in timpul desfasurarii unor activitati obisnuite (spalat,
vorbit, imbracat)
 gradul V – dispneea este prezenta in repaus

Pe baza acestei scale se poate cuantifica mai exact cel mai important simptom al
aparatului respirator – dispneea. Pentru o dozare mai exacta se poate mentiona exact numarul
de trepte, distanta parcursa in metri sau numarul de pasi dupa care apare dispneea sau la care
pacientul trebuie sa se opreasca.

II. testul conversatiei si cititului – in timpul discutiei cu pacientul se observa modul in care
respira, postura adoptata, prezenta dispneei sau momentul in care apare, numarul de respiratii
pe minut si modificarile de coloratie tegumentara (cianoza). Putem observa respiratia
bolnavului, punandu-l sa citeasca cu glas tare un text la diferite ritmuri. Acest test permite o
apreciere a capacitatii respiratorii, a volumelor pulmonare care se mobilizeaza pentru a sustine
expirul, a gradului de obstructie a cailor aeriene in expir.

III. testul televizorului – bolnavul este observat in timp ce urmareste atent un program TV,
situatie in care atentia sa este deviata de la propria respiratie. Se obtine in acest fel o adevarata
respiratie de repaus, care este influentata doar de conditiile patologice ale pacientului, nu si de
factorii psihici. Aceasta respiratie da indicatii asupra severitatii bolii, orientand si asupra
directiilor de reeducarea respiratorie.
IV. testul clinic de dezobstructie – se asculta cu atentie toracele pacientului, urmarindu-se in
special timpul expirator in vederea punerii in evidenta a zgomotelor supraadaugate, sibilante
prelungi, eventual raluri inspiratorii. Apoi i se cere bolnavului sa tuseasca pentru a mobiliza
secretiile, apoi se asculta din nou plamanii, notandu-se modificarile de intensitate, de
localizare, de forma a acestor raluri. In partea a II-a se administreaza un bronhodilatator prin
aerosol (un puf), 2 pufuri la interval de 5 minute fiecare, cu pauza respiratorie de 10 minute
dupa administrare (in acest timp bromhodilatatorul isi face efectul). Se asculta din nou
plamanul pacientului. Stergerea zgomotelor supraadaugate pune in evidenta existenta
bronhospasmului. Testul are si importanta diagnostica.

24. Evaluarea respiratorie clinico - functionala – testele 5 si 7

V. testul apneei – se cere bolnavului ca dupa un inspir profund executat la amplitudine

maxima, sa execute o apnee cat mai lunga posibil. Cu cat disfunctia inspiratorie este mai
severa, apneea va fi mai scurta. In aceste situatie apneea post expiratorie este practic
imposibila.
 Sfarsitul perioadei de apnee voluntara se realizeaza cand presiunea partiala a CO 2 este
mai mare de 50 mmHg, iar presiunea patiala a O2 este mai mica de 70 mmHg. Cu cat apneea
este mai scurta, cu atat presiunea partiala a gazelor la inceputul apneei este mai apropiata de
valorile limita, deci functia pulmonara este mai compromisa.
Durata apneei este un test de evaluare a eficientei tratamentului cat si de evaluare a
evolutiei bolii.
VI. testul lumanarii – in timpul acestui test i se cere pacientului sa tina culcata flacara unei
lumanari asezata la o anumita distanta de gura, fara sa o stinga. Cu cat distanta de la gura la
flacara este mai mica, cu atat viteza curentului de aer emis in expir este si ea mai mica, si deci
sindromul obstructiv bronsic este mai sever. Ameliorarea obstructiei permite indepartarea
flacarii.
Durata perioadei cat flacara este mentinuta culcata va fi cronometrata, obtinandu-se
indicatii asupra capacitatii expiratorii a pacientului si a marimii volumelor de aer pe care le
poate mobiliza. Acest test se poate executa si sub forma timpului de expir fortat (se relizeaza
un inspir maxim, urmat de un expir fortat si se cronometreaza durata expirului ascultand la
nivel traheal durata reala).
In mod normal capacitatea vitala este expirata in 3-4 sec., dar in caz de sindrom
obstructiv bronsic, expirul este prelungit la 6 secunde sau peste. Aceasta inseamna ca raportul
dintre VEMS (volum expirator maxim/secunda) si capacitatea vitala este sub 65%.
In mod normal VEMS este peste 70-80%
O alta varianta ar fi:
Testul chibritului – chibiritul se mentine aprins la aproximativ 15 cm de gura si se cere
pacientului sa-l stinga; daca nu reuseste VEMS are valoare sub 1000 ml, normalul fiind de
2000 sau peste.
VII. testul formarii bulelor de aer - se cere pacientului sa sufle printr-un tub intr-o sticla cu
apa; se va sufla lent si continuu, astfel incat sa se formeze bule egale si sa se sparga uniform.
Durata expirului, evidentiata prin perioada de formare a bulelor, indica marimea volumului de
aer pe care il poate mobiliza pacientul in timpul expirului si gravitatea rezistentelor la flux.
Inaltimea lichidului in sticla, reprezinta rezistenta interpusa expirului si da informatrii asupra
fortei expiratorii pasive si active, in functie de modalitatea in care se realizeaza expirul (cea
pasiva e determinata de elasticitatea plamanului, iar cea activa de muschii expiratori accesori)

25. Segmentatia plamanului

PLAMANUL DREPT: are 3 lobi

1. LOBUL SUPERIOR:
1) –APICAL
2) -POSTERIOR
3) -ANTERIOR
2. LOBUL MIJLOCIU:
1) -LATERAL
2) -MEDIAL
3. LOBUL INFERIOR:are 5 segmente dar sunt persoane cu 6
-segmentul 6 – apical
-segmentul 6’- subapical
-4 segmente bazale
-bazal medial{cardiac}
-Bazal anterior
-Bazal lateral
-Bazal posterior
PLAMANUL STANG: are 2 lobi
1. -SUPERIOR:- segm.apical[apico-posterior]
-segm.posterior
-segm.anterior
 -segm. Medial
-segm. Lateral
2. -INFERIOR:-apical[superior]
-subapical
-anterior
-posterior
-lateral

26. Agresorii respiratorii – clasificare

Agresorii respiratori se grupează în:

 particule minerale şi organice care pătrund în plămân la diferite niveluri în funcţie de
dimensiune, formă geometrică, grad de hidratare sau încărcare electrică
 bacterii şi virusuri
 agenţi gazoşi care devin agresivi pentru aparatul respirator prin procese de oxidoreducere
şi de acidifiere a mucoasei
 corpi toxici sub formă de particule sau gaze – plumb, calciu, cadmiu, molibden
 elemente climatice – ceaţă, temperaturi scăzute, curenţi, uscăciune, vantul, aeroionizarea
pozitiva

27. Reeducarea raportului inspir-expir

INSPIRUL
Un inspir pe nas dezvolta musculatura respiratorie fiind modalitatea cea mai fiziologica de
dezvoltare a toracelui copilului in crestere. De aceea este foarte important sa avem in vedere
tonifierea musculaturii inspiratorii ce va asigura o ventilatie eficienta.

EXPIRUL
 28. Educarea expirului

-dirijarea aerului la nivelul cailor aeriene superioare pentru reeducarea inspirului si a expirului
-reeducarea respiratiei costale
-reeducarea respiratiei diafragmatice
-controlul si coordonarea respiratiei

29. Tusea ca simptom respirator – clasificare si forme

Este un act reflex sau voluntar care necesita un inspir profund si are ca rezultat expulzarea
violenta si sonora a aerului din plamani, pentru a elimina eventualele secretii patologice
(mucus, puroi, ser sau chiar sange) sau corpi straini aspirati in arborele traheobronsic. Desi
apare predominant in stari patologice, tusea reprezinta un mecanism nespecific de aparare al
organismului care, pe aceasta cale, elimina din arborele bronsic produse patologice sau corpi
straini.

Tipuri de tuse
a) Tusea umeda sau productiva – se insoteste de expectoratie in cantitate mare care va fi
eliminata pentru realizarea clearence-ului bronsic. Este caracteristica afectiunilor
aparatului respirator care evolueaza cu hipersecretie bronsica. Este mai frecventa
 dimineata. Se citeaza tusea matinala care realizeaza toaleta bronsica in cazul marilor
fumatori.

b) Tusea uscata sau neproductiva – se caracterizeaza prin lipsa sputei si apare prin
inflamatia sau iritatia mucoaselor respiratorii. Poate aparea in mai multe circumstante:
 tusea de la inceputul bolilor eruptive care evolueaza cu afectarea laringiana, atat
vocea, cat si tusea avand timbru voalat, ragusit
 tusea care apare la inceputul bronhopneumoniilor virale, care se transforma in tuse
productiva dupa suprainfectare bacteriana
 tusea rebela instalata brusc, semnaleaza adesea prezenta unui corp strain
intrabronsic; se calmeaza dupa eliminarea pe cale naturala sau terapeutica a
corpului strain
 tusea rebela lent instalata care apare la pacientii adulti sau varstnici asociata cu
scadere in greutate si spute sangvinolente, sugereaza dezvoltarea unei tumori
intrabronsice
 tusea stridenta, latratoare, necalmata de medicatia uzuala, poate aparea in afectiuni
mediastinale cu etiologie variata (adenopatii, tumori, anevrism aortic, hernie
hiatala, cardiomegalie)
 tusea cu timbru metalic, sonor caracteristica in pneumotorax
 tusea cu timbru bitonal, glotic si bronsic apare in cazurile in care o tumora
comprima traheea sau bronsiile
 tusea cu timbru cantator - apare in abcese urmate de inspiratii profunde si
zgomotoase (in tusea convulsiva)

c) Tusea emetizanta – caracterizata prin accese lungi care sfarsesc cu voma, apare in tusea
convulsiva sau in TBC pulmonara grava cu leziuni faringiene

d) Tusea cardiaca – poate avea:

- caracter uscat cand este produsa prin compresia exercitata de atriul stang
dilatat asupra arborelui bronsic (tot stang) →(stenoza mitrala)
- caracter umed daca exista staza in mica circulatie cum se intampla in HTA
(hipertensiune arteriala) veche sau in stenoza mitrala stransa.

In infarctul pulmonar tusea are caracter acut, este rebela, se insoteste de sputa
sangvinolenta (de la rosu inchis pana la negru).
Tusea este intensa si frecventa in accidente hemoragice cerebrale, rupturi vasculare
sau rupturi meningeale sau in pneumotoraxul acut (spontan).
In aceste situatii, tusea necontrolata determina cresterea presiunii intraabdominale
ceea ce poate determina incontinenta urinara (eliminare involuntara), hernii abdominale,
prolaps genital (deplasarea organelor),

30. Macanisme de aparare bronho-pumonara (clasificare)

Aerul atmosferic conţine o multitudine de elemente poluante care vin în contact cu suprafaţa
structurilor pulmonare (supraf. arborelui brobsic si suprafata de schimb alveolar) apreciată la
aproximativ 140 m2.
În 24 de ore cel puţin 10.000 l de aer trec prin plămân (aprox.18 resp/min x aprox. 500
ml aer/resp). În mediul urban inhalăm în curs de o zi peste 10 milioane de particule cu diferite
compoziţii sau dimesiuni.
Sistemele de apărare bronhopulmonare sunt repartizate de-a lungul întregului tract
respirator de la nivelul nasului până la membrana de schimb gazos.
Există 3 niveluri de apărare:
1. sistemul de apărare locală bronho-pulmonară
2. sistemul limforeticular de imunitate celulară şi umorală
3. sistemul de apărare mezenchimală
1.Apararea locala
Apărarea locală are o autonomie şi se realizează prin 3 mecanisme principale:
A. apărarea mucociliară mecanică
B. apărarea macrofagică
C. apărarea antiinfecţioasă şi de detoxifiere.
Alte mijloace de apărare fiziologice:
- filtrul nazal care reţine 50 % din totalul particulelor inhalate, iar particulele cu diametrul
mai mare de 3-5 μm fiind retinute in proportie de chiar 90%
- reflexul de tuse sau strănut care contribuie la evacuarea secreţilor încărcate cu particulele
inhalate
- bronhoconstricţia ca şi deglutiţia pot fi considerate mijloace de apărare prin blocarea
accesului spre căile respiratorii
Astfel se opreste patrunderea multor factori agresivi in special de natura gazoasa.

31. Etapele unui program de relaxare

Prologul respirator:-pe o durata de 2-4 min. va respira amplu, linistit, concentrandu-se pe

dirijarea respiratiei(in cazul dispneicilor ce prezinta incoordonare respiratorie accentuata se
renunta la prologul respirator). Acesta se introduce cand pacientul invata tehnica respiratiei in
sedintele speciale.In cadrul prologului resp.se realizeaza o hiperventilatie prin care aportul de
O2 creste, generand euforie; deasemeni hiperventilatia permite pastrarea pentru etapele
urmatoare a unei perioade de apnee care faciliteaza contractia. Pentru unii pacienti prologul
reprezinta chiar o metoda de relaxare, subiectul percepand o senzatie de greutate a capului.
Contraindicatii:-Hipocalcemie
Antrenamentul propriu-zis:-consta in mobilizarea antigravitationala prin contractia anumitor
grupe musculare incepe prin ridicarea membrului superior drept apoi a celui stang si apoi
ambele membre.Pe un inspir amplu cotul se desprinde de pe planul patului si membrul
superior se ridica incet pana ce mana relaxata paraseste planul patului. Se mentine pozitia
ridicata 15-20 sec. sugerandu-I pacientului sa se concentreze pe imaginea efortului pe care-l
realizeaza membrul superior, apoi brusc se realizeaza un expir sonor si se relaxeaza membrul
superior lasandu-l sa cada. In acest moment instructorul cauta sa-I sugereze senzatia de
eliberare ce urmeaza contractia si linistea totala cinetica ce insoteste relaxarea; timp de 10
min.pacientul va respira rar si amplu rememorand senzatiile de contractie si relaxare si
diferenta dintre ele.La inceput se realizeaza 2-3 miscari pentru fiecare membru superior si
apoi 2-3 miscari cu ambele member simultan.
Al 2-lea grup muscular e cel al membrelor inferioare. Se mobilizeaza intai un membru
inferor, apoi celalalt si amandoua in final.
Al 3-lea grup e reprezentat de extensorii trunchiul. In timpul contractiilor se desprinde
zona lombara de planul patului prin lordozare pe durata inspirului si se relaxeaza decupland
contractia pe expir; solicitam pacientului sa-si imagineze senzatia de prabusire cu aplatizarea
lombara.
Se mai poate lucra similar pentru ceafa; in acest caz capul nu se ridica ci se realizeaza
o extensie ruland capul pe zona occipitala.
In progresia exercitiului pentru membrul superior se recomanda inceperea relaxarii cu
musculatura de la radacina membrului catre periferie desi altii recomanda ordinea inversa.
Antrenamentul dureaza 30-40 de min.
La bolnavii ce au dureri articulare sau redori sau care au suferit interventii chirurgicale se
recomanda tehnica Jacobson nversata ce se realizeaza din aceeasi postura, faza de contractie
fiind reprezentata de contractie izometrica de scurta durata(6 sec.). Aceasta contractie se
realizeaza prin presarea membrului pe planul patuluisi apoi relaxare brusca.
La bolnavii cu hipertonie sau contracture in zona cefei, umerilor si membrelor superioare se
aplica segmentar-RELAXARE PENDULARA:-din asezat lateral, pe un scaun cu
spatar(spatarul sub axila membrului superior care se relaxeaza).Pacintul inspira si
concomitant realizeaza o flexie a bratului ce se mentine 10-15 sec.,apoi se relaxeaza brusc. In
momentul relaxarii bratul cade si oscileaza ca un pendul.
Revenirea:-Reintroducerea pacientului in mediu, cu reintoarcerea la tonusul normal in special
pentru musculatura antigravitationala(posturala).
Daca sedinta a fost bine executata e necesara o perioada de tranzitie intre relaxare si tonus
obisnuit muscular.
Se va solicita pacientului sa execute flexii si extensii ale degetelor si pumnilor,ale gleznelor,
cateva grimaze, sa se intinda;fiecare se executa pe cate un inspir apoi, dupa cateva repetari se
ridica din pat.

32. Macrofagul alveolar

M.A. provine din monocitele sanguine, care la nivel alveolar isi modifica
metabolismul devenind aerobiotice.
M.A. poate proveni si din spatiul interstitial, unde sunt cunoscute ca mastocite. Ele
migreaza in alveole, in caz de solicitare .
M.A. este o celula mare, cu diametrul de 20-40 μm, bogata in enzime necesara in
procesul de fagocitoza. Actiunea sa se desfasoara in 3 etape

1. celula recunoaste si adera la corpul strain indiferent de structura acestuia

2. celula inglobeaza corpul strain prin pinocitoza formand o vacuola de digestie (o picatura)
in care corpul strain este inactivat si apoi dezagregat
3. dupa incetarea activitatii macrofagul paraseste alveola, ajunge in interstitiu si de aici pe
cai limfatice, este condus in ganglionii limfatici regionali.
Pe langa fagocitoza M.A. are si functie secretorie. La nivelul sau se produc si se
elimina importanti factori de aparare: interferon, lizozim, complement (complement =
complex de substante care se cupleaza, se leaga de complexul antigen-anticorp).
In procesul imunitar M.A. coopereaza cu limfocitele de tip T si B in cadrul imunitatii
celulare si umorale. Macrofagele elibereaza si factori citotoxici pentru celulele tumorale. Este
posibil ca M.A. sa intervina in procesul de colageno-formare si de constituire a fibrozei
pulmonare.
Fagocitarea particulelor de praf mineral (cuart, siliciu) ar avea rol in declansarea
proceselor imunitare specifice pneumoconiozelor, deoarece localizarea proceselor fibroase din
pneumoconioze urmeaza drumul M.A. evacuate.

33. Ascultatia tusei si vocii

Auscultatia tusei permite evidentierea si diagnosticarea corecta a ralurilor. Ea este obligatorie

deoarece unele sufluri se evidentiaza dupa tuse, deoarece prin tuse s-a produs dezobstructia
bronsiei de drenaj.
Tusea este modificata in unele conditii patologice, in mod normal fiind perceputa ca
zgomote neclare.
Tipuri de tuse;

 tusea tubara sau bronsica - este intensa si clara aparand in zone de condensare pulmonara
 tusea cavernoasa – este puternica, cu timbru gaunos si apare in caverne cu diametre mari
 tusea amforica - are nuanta metalica si este descrisa in pneumotorax sau caverne foarte
mari si superficiale

Auscultatia vocii este mai putin utilizata azi si se utilizeaza metoda directa. Bolnavul
trebuie sa vorbeasca suficient de tare, timp in care se ausculta simetric toracele, de preferat
prin metoda imediata (cu urechea direct pe torace). In mod normal, vocea se transmite de la
laringe la periferia toracelui sub forma unor zgomote neclare, mai puternice in regiunile
superioare. In cazul transmisiilor anormale ale suflului laringo-traheal, se produc si modificari
ale vocii. Mecanismul de producere fiind similar suflurilor.
 Bronhofonia sau vocea tubara – apare in sindroamele de condensare, vocea avand
rezonanta puternica si clara, caracter ascutit, strident, uneori tremurat – vocea parca vine de
departe;
Egofonia – se produce in revarsate lichidiene medii , vocea fiind perceputa ca un
ecou;
Pectorilocvia sau vocea cavernoasa– apare in caverne mari superficiale, se
caracterizeaza prin timbru gaunos si da senzaia ca vocea ia nastere chiar in torace;
Vocea amforica – se intalneste in pneumotorax sau in caverne foarte mari. Ea are
rezonanta metalica si se datoreaza punerii in vibratie a peretilor cavernelor;
Pectorilocvia afona – este transmiterea vocii soptite pe torace, examinatorul avand
senzatia ca se vorbeste chiar sub urechea lui. Apare in condensari pulmonare, revarsate
moderate in cavitatea pleurala, care determina condensare corticala.

34. Reeducarea volumului curent

35. Apararea antiinfectioasa si de toxifiere

– este o grupare neomogena de factori de aparare:

11. Surfactantul alveolar – participa la neutralizarea poluantilor de natura gazoasa, a
substantelor acide, a unor particule antigenice. El are proprietati bactericide si
bacteriostatice; are rol de stimulare a functiei macrofagelor si realizeaza un transport
mecanic al particulelor patrunse la nivel alveolar.
12. Bariera alveolo-capilara – reprezinta ultimul obstacol impotriva unor agenti poluanti care
ar incerca sa patrunda in circulatia generala. Ea lasa sa treaca doar gazele respiratorii si
unele proteine serice. In conditii patologice insa, selectivitatea membranei alveolocapilara
este perturbata, in plus, la nivelul membranei bazale a barierei alveolo-capilare este sediul
unor procese imunologice.
13. Mecanisme imune – reprezinta sistemul specific de aparare pulmonara care se alatura
celorlalte sisteme de aparare considerate nespecifice.
Plamanul poate fi considerat organ limfoid, capabil sa elaboreze un raspuns imun. La
nivelul cailor respiratorii superioare (cavitati nazale, faringe, laringe) exista inelul amigdalian
nazo-orofaringian Valdeyer.
Bronhia si traheea contin tesut limfoid difuz distribuit.
La nivelul bronhiei si traheei sunt localizate rezervoare de limfocite B secretoare de
anticorpi si de limfocite T, care reprezinta elementele imunitatii de tip celular.
Tesutul limfoid bronsic secreta in primul rand imunoglobulina A (IgA) secretorie, si in
mai mica masura imunoglobuline G, E si M.
 36. Din tabelul clinic – febra

Subfebrilitatea si febra

Pot aparea in alterarea stari generale si reprezinta semne importante (pentru ca pot fi
obiectivate) in toate afectiunile respiratorii acute sau cronice. Recoltarea temperaturii
corporale trebuie facuta dimineata si seara, valorile se scriu intr-un grafic, prin unirea
punctelor corespunzatoare obtinem curba termica care are un anumit aspect. Curba termica
ofera indicii asupra diagnosticului, iar dupa stabilirea acestuia este un indicator predictiv
pentru boala si raspunsul organismului la tratament.
Subfebrilitati trenente – (dureaza mult) fara cauze evidente, cu valori mici 37-37,5 pledeaza
pentru tuberculoza pulmonara incipienta sau pentru neoplasm bronhopulmonar.

a) Febra continua – in platou, fara variatii matinale si vesperale (de seara), sugereaza o
pneumonie acuta sau tuberculoza miliara (infectie cu bacil Koch care evolueaza cu 1000 de
focare mici, improscand tot plamanul)
b) Febra neregulata – cu scaderi si ascensiuni neasteptate sugereaza viroze respiratorii,
bronsite acute sau congestii pulmonare
c) Febra intermitenta – cu ascensiuni bruste la intervale variabile de timp, caracterizata prin
diferente mai mari de 10 intre dimineata si seara este specifica supuratiilor pulmonare (infectie
cu germeni banali) sau pleureziilor purulente
d) Febra recurenta – se caracterizeaza prin perioade variabile (5-8 zile) de febra ridicata
alternand cu perioade de afebrilitate sau subfebrilitate, este descrisa in unele forme de TBC
e) Febra recidivanta – se manifesta prin cresteri de temperatura sub forma de puseuri care
survin la intervale variabile; poate aparea in unele carcinoame si TBC
f) Febra ondulanta – caracterizata prin ascensiune termica repetata la anumite intervale in
mod ritmic, caracterizeaza unele forme de cancer bronhopulmonar cu dezvoltare lenta
g) Febra inversa – caracterizata prin valori matinale mai mari decat cele vesperale; apare in
afectiuni grave :
 TBC avansata;
 supuratii profunde;
 caverne suprainfectate microbacterian
Cele de mai sus sunt simptome si semne generale care afecteaza organismul in totalitate; mai
exista simptome de ordin local si simptome specifice.

37. Dirijarea aerului la nivelul caiilor respiratorii superioare

38. Aparatul ciliar – traheo bronsic

Pentrul fiecare celula caliciforma, epiteliul bronsic are 5 celule ciliate. O celula are
aproximativ 200 de cili cu lungime de 5-7 microni. Cilii vibreaza in stratul mai fluid al
mucusului. Miscarea cililor seamana cu ondularea unor valuri si este directionata catre
orofaringe.

Vibratia cililor este dependenta de mai multi factori:

 de constitutia (vascozitatea) mucusului
 de temperatura (miscarea optima se realizeaza intre 35-380 C)
 de pH (optim 6,5 – 8,5)
 de concentrarea ionica de sodiu (mucusul trebuie sa contina 0,9 – 2 %)
In mod normal, cilii vibreaza cu o frecventa de 1000 – 1500 batai/min. In acest mod se
asigura o viteza de transport al stratului superior de mucus de 0,1 – 0,4 mm/minut la nivelul
bronhiolei distale; viteza creste progresiv spre caile mari pana la 1,3 – 5 mm/min la nivelul
traheei.
La persoanele normala aceasta vibratie asigura clearence-ul bronsic fara ca mucusul
evacuat sa devina aparent. El este purtat pana la nivelul faringelui de unde este inghitit.

39. Reglarea corticala a respiratiei

Regalrea corticala a respiratiei explica controlul voluntar al respiratiei.

Hiperventilaţia voluntară este mult mai importantă decât cea rezultată în urma controlului
subcortical. Pe de alta parte apneea voluntară poate fi mult prelungită faţă de cea involuntara,
produsă de mecanismele subcorticale. Respiraţia este foarte importantă în timpul vorbitului,
cântatului, fluieratului sau suflatului în diferite instrumente, toate aceste actiuni realizandu-se
pe expir. Pe parcursul desfasurarii lor, respiraţia este reglată la nivel cortical şi este numai
voluntară.
O altă dovadă a controlului voluntar este posibilitatea de a forma reflexe condiţionate
ale respiraţiei, hiperventilaţia dinaintea efortului fizic sau dinaintea imersiei fără tub de O 2.
Sediul excitaţiilor corticale respiratorii este la nivelul ariilor somato-motorii şi premotorii, iar
sediul inhibiţiilor corticale respiratorii se regaseste pe feţele mediale şi inferioare ale
emisferelor cerebrale.
Sistemul limbic este sediul proceselor afective şi emoţionale care influenţează
activitatea respiratorie. Frica, furia şi emoţiile pozitive duc la hiperpnee după o scurtă
perioadă de apnee.
Mezencefalul şi diencefalul exercită la rândul lor influenţe asupra centrilor bulbari
prin intermediul sistemului reticulat activator. Aceasta explica o serie de procese vegetative
generale şi procese metabolice cum sunt termoreglarea si adaptările hemodinamice la efort,
care se realizează cu modificări ventilatorii. Cerebelul este implicat în controlul respiraţiei în
special în cel voluntar, dar şi în modificările posturale, el reprezentând o staţie nervoasă
pentru reflexele proprioceptive pornite de la fusul neuromuscular, de la organul tendinos
Golgi sau de la nivel articular.
În concluzie există o multitudine de căi prin care vantilatia pulmonara poate fi
influentata de SNC. Se mai descriu şi alte modalităţi în care ventilaţia este modificata sau
antrenata, si anume:
 reflexele respiratorii la frig,
 reflexele respiratorii durere,
 modificarea amplitudinii si/sau frecventa la miscarile membrelor,
 in raport cu peristaltismul intestinal, cu distensia/contracţia viscerelor,
 modifcări intestinale,
 schimbările de ritm cardiac

40. Tulburarile de apetit si scaderea pulmonara

Inapetenta si modificarile de apetit

Foamea – fenomen natural de natura organica, gol epigastrig (jena):

 - de intensitate redusa;
- in lipsa alimentarii devine intense si dureroasa

Este produsa prin 3 mecanisme:

- scaderea in sange a concentratiei de substante nutritive;
- golirea stomacului in conditii de activitate a mucoasei si musculaturii gastrice;
- factorul psihic care sta la baza stimularii apetitului.

Anorexia se caracterizeaza prin lipsa foamei, si poate aparea atat in afectiuni digestive cat si
in afara lor, semnalizand boli grave

Boli care pot evolua:

- infectii acute si cornice
- intoxicatii cu origine exogena
- fumatul excesiv
- alcoolismul cronic
- monoxidul de carbon
- neoplasmele
- anemii
- stari de deshidratare
- statusul post iradiere

Scaderea ponderala – diminuarea greutatii corpului prin pierdere de masa grasa, initial, iar in
stadii avansate prin pierderea masei musculare. Starea de slabire accentuate insotita de atrofia
altor tesuturi tegumentare, osoase, poarta numele de CASEXIE.
Nivelul pierderii ponderale poate orienta asupra gravitatii si vechimii afectiunii si este
caracteristica bolilor de tip cosomptiv (neoplasm, TBC pulmonar)
In afara de situatiile normale ale vietii, in INVOLUTIA SENILA (varsta inaintata) exista o
multitudine de stari patologice care duc la slabire:
- infectii acute / cornice;
- intoxicatii endogene ;
- suferinte mecanice, renale, hepatice, intestinale;
- neoplazii;
- hemopatii (boli ale sangelui);
- cilagenoze;
- boli neuropsihice;
- afectiuni endocrine etc

41. Tabloul clinic – alterarea starii generale – componente

Alterarea starii generale reprezinta un grup de semne si simptome care cuprind:

a) ASTENIA FIZICA - are grade variate, este perceputa de subiect prin greutate sau
oboseala generala sau la nivelul anumitor regiuni corporale; intereseaza in general
musculatura si se explica prin cantitati scazute de oxigen care ajunge la tesutul muscular,
muschii nemaiputand sustine eforturile normale din viata cotidiana.
b) FEBRA – reprezint cresterea temperaturii corporale cu mai mult de un grad
valorile de pana la 37 grade sunt considerate normale;
37-38 – stare subfebrila;
peste 38 stare febrila

In general febrele inalte sugereaza afectiuni acute in care agresiunea bacteriana este
masiva, in timp ce subfebrilitatea insoteste de regula boli cu evolutie lenta, trenanta, de multe
ori mai grave decat primele.
c) FRISOANELE – insotesc de obicei febra, ele reprezentand senzatii de frig ce se
insotesc de contractii musculare involuntare de mica amplitudine, al carui rol este de a
produce caldura si poarta numele de FRILOZITATE.

d) TRANSPIRATIA – reprezinta in mod normal functia speciala a pielii care permite

realizarea procesului de termoliza, participand in acest fel la pastrarea homeostaziei termice a
organismului.
Transpiratiile pot fi acute sau cronice de cauze fiziologice sau patologice. In a II-a
categorie intra febra care insoteste infectii acute sau cronice, virale sau bacteriene, situatii in
care transpiratiile apar in perioada de varf a infectiei sau in convalescent

42. Programul kinetic BPOC

În cazul pacienţilor spitalizaţi care au insuficienţă respiratorie însoţită sau nu de

hipercapnie, dispnee accentuată, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se recomandă:
a) repaus şi posturări în scopul scăderii consumului de O 2, al relaxării musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitării respiraţiei abdominale, facilitării tusei şi drenajului
bronşic. Nu se recomandă repaus absolut.
Se vor executa exerciţii limitate, constând în mişcări simple de gimnastică articulară,
în special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomandă schimbarea repetată a poziţiei
corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face stază bronhopulmonară care poate favoriza
suprainfecţie gravă cu germeni.
Pacientul va fi sfătuit să respire profund, asemănător inspirurilor pentru oftat şi
mobilizări active ale membrelor superioare în exerciţii ritmate cu respiraţia.

b) drenaj bronşic postural cu vibrarea şi percuţia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienţi nu se recomandă posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci cele
derivate (pentru că au dispnee, hipercapnie, insuficienţă respiratorie)
c) exerciţii de tuse controlată pentru facilitarea eliminării secreţilor; dacă reflexul de tuse
este inhibat pacientul va fi învăţat să expire “ca şi cum ar sufla pe sticla ochelarilor”. În
acest caz glota şi buzele sunt deschise.
d) În condiţii de spital se mai realizează respiraţie în presiune pozitivă (care facilitează
inspirul)
e) oxigenoterapie
f) programe de reeducare respiratorie
g) readaptare la efort

Pentru pacienţii în ambulatoriu:

a) drenaj de postură cu manevrele ajutătoare (administrare de aerosoli cu mucolitice şi
bronhodilatatoare), vibrare şi percuţie
b) aerosoloterapie dacă este cazul
c) oxigenoterapie
d) tratament kinetic
e) posturări facilitatorii
f) relaxare tip Jacobson şi Schultz (DL – poziţie de dormit – pe dreapta)
g) antrenament la efort dozat
h) masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muşchilor respiratori accesori şi pe
tonifierea intercostalilor
i) reflexoterapie
j) proceduri de antrenare, călire, pentru adaptarea la frig

43. Recuperarea disfunctiilor respiratorii obstructive (DVO)

În această clasă de boli cuprindem:

 BPOC
 formele sale de la bronşita cronică până la emfizem pulmonar – între ele există o
multitudine de forme intermediare
 bronşita asmatiformă
 astmul bronşic
 bronşiectaziile

2. În cazul pacienţilor spitalizaţi care au insuficienţă respiratorie însoţită sau nu de

hipercapnie, dispnee accentuată, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se
recomandă:
h) repaus şi posturări în scopul scăderii consumului de O 2, al relaxării musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitării respiraţiei abdominale, facilitării tusei şi drenajului
bronşic. Nu se recomandă repaus absolut.
Se vor executa exerciţii limitate, constând în mişcări simple de gimnastică articulară,
în special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomandă schimbarea repetată a poziţiei
corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face stază bronhopulmonară care poate favoriza
suprainfecţie gravă cu germeni.
Pacientul va fi sfătuit să respire profund, asemănător inspirurilor pentru oftat şi
mobilizări active ale membrelor superioare în exerciţii ritmate cu respiraţia.
i) drenaj bronşic postural cu vibrarea şi percuţia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienţi nu se recomandă posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci cele
derivate (pentru că au dispnee, hipercapnie, insuficienţă respiratorie)
j) exerciţii de tuse controlată pentru facilitarea eliminării secreţilor; dacă reflexul de tuse
este inhibat pacientul va fi învăţat să expire “ca şi cum ar sufla pe sticla ochelarilor”. În
acest caz glota şi buzele sunt deschise.
k) În condiţii de spital se mai realizează respiraţie în presiune pozitivă (care facilitează
inspirul)
l) oxigenoterapie
m) programe de reeducare respiratorie
n) readaptare la efort

3. Pentru pacienţii în ambulatoriu:

k) drenaj de postură cu manevrele ajutătoare (administrare de aerosoli cu mucolitice şi
bronhodilatatoare), vibrare şi percuţie
l) aerosoloterapie dacă este cazul
m) oxigenoterapie
n) tratament kinetic
o) posturări facilitatorii
p) relaxare tip Jacobson şi Schultz (DL – poziţie de dormit – pe dreapta)
q) antrenament la efort dozat
r) masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muşchilor respiratori accesori şi pe
tonifierea intercostalilor
s) reflexoterapie
t) proceduri de antrenare, călire, pentru adaptarea la frig

44. Biomecanica miscarilor respiratiei

CONTRACTIA DIAFRAGMULUI
Intr-un prim timp se ia punct fix pe insertia circulara periferica, care va determina
aplatizarea boltii diafragmului si coborarea centrului frenic. In acest prim timp, presiunea
intratoracica scade iar presiunea intraabdominala creste.
Intr-un al 2-lea timp, presiunea intraabdominala crescuta si viscerele abdominale ofera
punct de sprijin centrului frenic care va fi stabilizat prin intinderea elementelor verticale care
il traverseaza (esofag, aorta si vena cava inferioara).
 In timpul al 3-lea, contractia in continuare a diafragmului se realizeaza cu inversarea
punctului fix (care devine central), fapt ce determina tractiunea pe insertia costala circulara.
Pentru coastele libere si flotante, aceasta ridicare se realizeaza cu rotarea lor laterala.
Pozitia asezat, cu trunchiul flectat (pozitie care comprima viscerele abdominale) face
vizibila ridicarea toracelui in inspir profound, coborarea si aplecarea anterioara a toracelui in
expir profound.
Diafragmul face parte dintre muschii inspiratori alaturi de intercostalii externi
Muschii respiratori au :
- rol inspirator – intercostalii externi;
- rol expirator – pentru intercostalii interni,
desi, s-au observat variatii de tensiune musculara pentru ambele grupe in ambii timpi
respiratori.
Pentru a realiza inspiratia, punctul fix pentru contractia musculara este superior, el
realizandu-se prin contractia muschilor scaleni, iar in timpul efortului se adauga SCM-ul,
pectoralii mare si mic, subclavicularul si micul dintat.
In timpul realizarii expirului, punctul fix este inferior prin contractia muschilor
abdominali care regleaza presiunea intrabdominalasi intervin in respiratie:
Muschiul transvers realizeaza centura fiziologica abdominala si este un antagonist al
diafragmului
Muschii oblici interni si externi
Muschii drepti abdominali

45. Reeducarea ritmului respirator

Bolnavii obstructivi respira la frecventa de 20 resp\min, uneori ajungand la tahipnee, la

frecvente de 30-36 resp.\min., ceea ce e in detrimentul functiei respiratorii.
 46. Reglarea automata a respiratiei

Denumirea de centru respirator este oarecum improprie, neuronii de comandă fiind răspândiţi
pe arii extinse la nivel bulbo-pontin, cei inspiratori fiind grupaţi predominant în regiunea
dorsală, iar cei expiratori predominant în regiunea ventralo-pontină.
În porţiunea superioară a bulbului se delimitează 2 grupuri celulare care pot menţine
activitatea ventilatorie autonomă în absenţa legăturilor cu etajele nervoase superioare.
1.Grupul respirator dorsal – cuprinde neuronii (inspiratori) care descarcă impulsuri în faza
incipientă a inspirului. Ei primesc aferenţe viscerale şi gustative, prin nervii vagi (perechea
X), gloso-faringieni (perechea IX) şi faciali (perechea (VII), aferenţe senzitive de la nivelul
feţei prin nervul trigemen (perechea V),
aferenţe de la nivel cortical şi aferenţe medulare senzitive (tactile, termice si doreroase) şi
proprioceptive de la nivelul musculaturii toracale.
Axonii acestor neuroni proprioceptivi coboară prîn cordoanele motorii (ventro-
laterale) ale maduvei spinarii pana la nivelul regiunilor cervicale si toracale unde fac sinapsă
cu neuronii motori din urmatoarele metamere (fiecare din elementele constitutive ale corpului
asemănătoare ca structură şi aşezate succesiv):
 C3 ÷ C5 - originea nervului frenic (inervează diafragmul)
 T1 ÷ T6 - pentru nervii intercostali
 T7 ÷ T12 + L1 - pentru nervii musculaturii abdominale

2.Grupul respirator ventral – cuprinde neuronii inspiratori şi expiratori în proporţie de 3 la 1.

Axonii neuronilor inspiratori coboară în cordoanele laterale spre nucleii musculaturii
inspiratoare, iar axonii neuronilor expiratori coboară prin partea laterală a cordoanelor
anterioare şi fac sinapsă cu neuronii metamerelor T1- L3 care vor inerva muşchii intercostali
interni şi abdominali.
3.Grupul neuronilor pontini (centrul pneumotaxic) – are un grup expirator dorso-medial, un
grup inspirator latero-ventral şi un grup al fazei de trecere (întrerupere) aşezat între primele 2
grupuri. Neuronii expiratori pontini nu primesc aferenţe medulare şi vagale, dar primesc
conexiuni de la toţi nucleii bulbari şi aferenţe senzoriale , in special vasculare si gustative.
Grupul neuronilor din truchiul cerebral – situat între bulb şi punte conţine:
 neuroni inspiratori localizati predominant dorso-lateral si caudal;
 neuroni expiratori situatibpredominant ventro-medial.
Stimulul se formează la nivelul neuronilor bulbari inspiratori si este trasmis prin axonii
acestora care coboara prin cordoanele anterioare si anterolaterale pana la neuronii motori ai
musculaturii inspiratoare. Stimulul este multiplu, deoarece nu toţi neuronii sunt activaţi
simultan, ci în lanţ, in trenuri de descarcari.
Frecvenţa acestor descarcari determina numarul de unitati motorii activate, si deci forţa şi
profunzimea respiraţiei (inspir 2-3 secunde).
Intervalul liber dintre descărcări determină frecvenţa respiratorie. Impulsurile bulbare
pornesc în 2 sensuri, atât spre musculatura inspiratorie, cât şi spre punte la nivelul centrului
pneumotaxic, care la rândul său stimulează neuronii expiratori.
Rolul neuronilor expiratori este de a inhiba primul grup, si anume grupul neuronilor
inspiratori. Acesti neuroni determina oprirea impulsurilor motorii si relaxarea musculaturii
inspiratorii intrinseci (intercostali externi si diafragmul), actiunea lor fiind mediata de alti
neuroni (neuronii fazei de trecere).
Centrul pneumotaxic nu are o activitate ritmică, el fiind stimulat de excitaţiile
periodice venite de la nivel bulbar. Ritmicitatea respiraţiei se păstrează chiar dacă centrul
pneumotaxic este scos din funcţie cu condiţia ca nervii vagi să fie intacţi. Prin aceşti nervi
vagi sunt conduse la bulb impulsurile senzitive de la receptorii pulmonari care inregistreaza
distensia structurilor alveolare de la receptorii subepiteliale (situaţi sub epitelui bronşic), de la
receptorii traheei bronsice, de la terminaţiile nervoase libere din musculatura bronşică, din
ducturile alveolare şi din alveole, de la nivelul pleurei. Mai primeste aferente de la
baroreceptorii (senzori de presiune) venelor mari, de la nivelul atriului drept, din artere, din
arteriole, din vene pulmonare, de la nivelul crosei aortei, de la nivelul chemoreceptorilor
corpusculului carotidian şi aortic, de la receptorii diafragmului, de la receptorii tubului
digestiv etc (diferitele manifestari din aceste locuri pot modifica respiratia, adica sa o inhibe!).

47. Pleura

Plamanii sunt inveliti de o foita seroasa numita pleura. Ea are rolul de a usura
miscarile plamanilor prin alunecare. Fiecare plaman este invelit de o pleura. Pleura, la randul
ei, este formata din doua foite, una in continuarea celeilalte: pleura viscerala care acopera
plamanul si pleura parietala care acopera peretii cavitatii toracice.
Intre cele doua pleure, exista o cavitate inchisa - cavitatea pleurala, care in mod
normal este virtuala si care contine o cantitate infima de lichid, care favorizeaza alunecarea.
In conditiile patologice, cavitatea pleurala poate deveni reala, putand fi umpluta cu:
puroi (pleurezie), sange (hemotorax), aer (pneumotorax).
Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit spre hil
(colabat) si functia sa respiratorie este nula.

48. Programul recuperator in astmul bronsic

Astmul bronşic (bronhospasm, edem al mucoasei bronşice, hipersecreţie de mucus)

Tratament similar cu bronşita asmatiformă cu obstrucţia acută a fluxului de aer.
Programul cuprinde: posturări facilitatorii de întindere şi relaxare musculară şi neuropsihică,
controlul şi reeducarea respiratorie.
În formele grave ventilaţia mecanică care se însoţeşte de regulă cu aerosoloterapie,
tratament desensibilizant specific, în formele alergice scoaterea din mediul cu alergeni
(ecoterapie), reeducarea respiratorie, corectarea deficitelor musculo-scheletale şi antrenament
la efort. Există situaţii în care astmul bronşic poate fi indus de efort, bronhoconstricţia
apărând la 60 până la 80 % din capacitatea maximă de efort.
În această situaţie se acţionează creşterea toleranţei la efort cu antrenament la efort
dozat. Aceasta presupune o testare iniţială pentru a stabili capacitatea maximă tolerată după
care pacientului i se cere să execute eforturi de tip submaximal. După o perioadă de
antrenament (2-3 luni) pacientul va fi retestat şi dacă n-au apărut complicaţii organice nivelul
de efort maximal să fie mai înalt.
Se recomandă ca efortul să fie realizat predominant cu membrele inferioare pentru că
nu blochează toracele şi lucrul în atmosferă caldă.

49. Controlul respiratiei in miscare si efort

 50. Dispneea ca simptom respirator

Dispneea – greutate in respiratie, tulburare caracterizata prin modificarea ritmului, intensitatii

si amplitudinii miscarilor respiratorii
Are la baza patrunderea insuficienta a aerului prin caile respiratorii pana la suprafata
de schimb (dispnee inspiratorie) sau o iesire dificila a aerului dupa realizarea schimbului
gazos prin expir (dispnee expiratorie).
Se manifesta cand la nivelul tesuturilor din periferie ajunge sau este retinuta o cantitate
insuficienta de O2. Se produce astfel diminuarea proceselor oxidative tisulare, urmata de
cresterea concentratiei de CO2 in sange
- chemoreceptorii sesizeaza concentratia crescuta de CO2 raspunsul fiind de
hiperventilatie pulmonara, deci dispneea ca proces este o adaptare a organismului la
lipsa de O2 si acumulare de CO2 in sange.
Subiectiv, dispneea este descrisa ca lipsa de aer. Ea este legata de aparitia insuficientei
respiratorie si se manifesta atat la instalarea acesteia (precoce) cat si in faza de disfunctie
ventilatorie.
Dispneea poate aparea si la persoane sanatoase dupa eforturi sau emotii. Din punct de
vedere clinic este apreciata in functie de intensitatea efortului care o produce. Pentru
evaluarea ei au fost stabilite 4 grade:
 gr. I – dispnee care apare la eforturi intense, apropiate de cele ale oamenilor
sanatosi; diferenta consta in durata dispneei, a modului in care se succed
inspirul si expirul si a raportului dintre ele
 gr. II – apare la eforturi fizice moderate
 gr. III – apare la eforturi de mica intensitate
 gr. IV – sau dispneea continua sau de repaus este starea pacientului in care cele
mai mici eforturi cotidiene produc disconfort si dezorganizeaza succesiunea
micarilor respiratorii
Dispneea poate aparea in situatii patologice, circumstantele de aparitie sunt foarte variate:
a) DISPNEEA DIN INSUFICIENTA RESPIRATORIE CU ORIGINE PULMONARA

In aceste cazuri dispneea poate fi:

 - obstructiva,
- restrictiva
- mixta
I Dispneea obstructiva – din bolile cailor respiratorii superioare, a traheei, bronhiilor sau
bronhiolelor (inferioare):
 astmul bronsic
 bronsiolite
 emfizem pulmonar
 stenoze acute sau cronice (astupare prin corp strain)
 compresii sau tumori
II Dispneea restrictiva – care apare in afectiuni respiratorii acute sau cronice, caracterizata
prin afectarea pana la distructie a unor portiuni intinse ale plamanului in urma carora se
distrug peretii alveolari, se micsoreaza suprafata de schimb gazos – pneumonii,
bronhopneumonii, TBC
III Dispneea mixta – din afectiuni care evolueaza cu disfunctie respiratorie, atat restrictiva,
cat si obstructiva

B. INSUFICIENTELE RESPIRATORII DE ORIGINE EXTRAPULMONARA

I dispneea din bolile cardiovasculare care evolueaza cu incarcare pulmonara secundara
II dispneea periodica apare la pacientii coronarieni si hipertensivi si se manifesta cu
insuficienta ventriculara stanga (IVS) prin perioade alternative de tahipnee si bradipnee
III dispneea din afectiuni neurologice datorata tulburarilor de excitabilitate a centrilor
respiratori:
IV dispneea din boli ale sangelui
V dispneea din afectiuni produse prin scaderea concentratiei O2 in aerul inspirat (piloti,
scafandri)
V1 dispneea de decubit sau ortopneea – aspect caracteristic – declansata de pozitia decubit
obligand pacientul sa mentina pozitia asezat, cu trunchiul cat mai aproape de verticala. Apare,
atat in afectiuni respiratorii, BPOC sau pleurezii mari, cat si in afectiuni cardiace globale sau
stenoze valvulare
In afara patologiei specifice, mai poate aparea la obezi, in tumorile abdominale mari
sau in sarcinile avansate.
In functie de numarul de respiratii/minut dispneea poate evolua cu:
 tahipnee cand miscarile respiratorii au frecventa mare si amplitudine redusa
 bradipnee cand miscarile respiratorii au frecventa redusa si amplitudine variabila - ex: in
coma
 miscari respiratorii neregulate
 hipopneea (f. rara) cand sunt descrise miscari respiratorii foarte rare cu amplitudine
redusa. Se intalneste in hipopnee, in intoxicatii care afecteaza centrii respiratori.

51. Auscultatia – frecatura pulmonara

Frecatura pleurala – este un zgomot supraadaugat care apare datorita pierderii luciului
normal al foitelor pleurale cu aparitia unor depozite de fibrina pe aceste foite. Este
superficiala la auscultatie, se produce si se percepe imediat sub ureche. Are timbru uscat,
sacadat, apare in ambii timpi respiratori. Uneori se percepe numai in inspir, cand depozitele
nu sunt mari si, foarte rar in expir. Nu se modifica cu tusea. (chiar se accentueaza) la apasarea
cu stetoscupul pe torace.
Timbrul este variabil (de la foarte groase pana la foarte fine) si la fel, intensitatea
sunetelor. De aceea, in unele situatii este necesar diagnostic diferential cu ralurile
subcrepitante si crepitante. Prezenta lor are semnificatia unui proces inflamator pleural
primitiv sau a unei pleurezii secundare unei boli parenchimatoase pulmonare (pneumonie,
infarct pulmonar, tuberculoza, neoplasm pulmonar).
 Localizarea este de asemenea variabila in functie de extensia procesului inflamator si
de cantitatea de lichid care se acumuleaza in cavitatea pleurala.
Frecatura se ausculta direct, in special la limita superioara a lichidului din cavitatea
pleurala. Nivelul la care se ausculta frecatura are rol predictiv:
- coborarea nivelului inseamna evolutie catre vindecare cu resorbtia lichidului pleural;
- ascensionarea nivelului frecaturii inseamna agravarea bolii cu cresterea cantitatii de lichid
pleural

52. Pneumotorax – mecanisme si complicatii

In cazul in care un fragment de coasta perforeaza structurile pleuro-pulmonare, se pot

deschide cai aeriene catre cavitatea pleurala, astfel incat in inspir aerul va patrunde in cavitate
determinand pneumotoraxul care poate avea mai mule forme:
 inchis, benign in care dupa patrunderea aerului din exterior in spatiul pleural, orificiul s-a
inchis, iar aerul din cavitate este resorbit treptat; daca volumul de aer este mare rezolvarea
este terapeutica (trebuie extras aerul si umflat plamanul)
 sufocant (pneumotoraxul cu supapa) care poate determina colabarea plamanului deoarece
aerul patrunde in cavitate la fiecare inspir
 mic, cand nu e insotit de disfunctie respiratorie si eventual este situat marginal
In cazul formelor mijlocii si mari se produce colabarea plamanului
Manifestări:
 durere la nivelul hemitoracelui
 senzaţie de constricţie
 amplitudine redusă a mişcărilor respiratorii
 sonoritate crescută la percuţie
 murmur vezicular diminuat la auscultaţie
Plămânul de partea sănătoasă este influenţat şi el, deoarece hiperventilează, iar volumul
său este influenţat de deplasarea mediastinală. Treptat, se instalează insuficienţa respiratorie
acută cu dispnee, cianoză, agitaţie, senzaţie de moarte iminentă. În formă avansată se produce
compresiunea şi deplasarea mediastinului care influenţează umplerea plămânului cu sânge
venos, influenţează întreaga circulaţie pulmonară, influenţează aspiraţia toracică, deci
circulaţia venoasă în general. Se ajunge treptat la insuficienţa cardiorespiratorie acută.

53. Educare tusei

 54. Perimetria toracelui
Se masoară circumferinţa toracelui în expir şi în inspir maxim la baza toracelui, lamijloc şi
pe linia subaxilară.
Evolutia acestor perimetre este un bun indicator al sindromului restrictiv, apreciaza indirect
evolutia capacitatii vitale sub tratament, sau a agravarii bolii netratate.

55. Educarea vorbitului

Vorbirea este a 2a functie a aparatului respirator, tonul se formeaza prin oscilatiile corzilor
vocale iar cutia de rezontanta este cavitatea laringofaringiana. Vibratia corzilor este
determinata de trecerea coloanei de aer expirat.
Glota este obstacolul in fata fluxului expriator. In timpul vorbirii musculatura abdominala,
toracala, faringiana se contracta. In vorbire inspirul se face deobicei pe gura, rapid, la sfarsitul
unui cuvant sau silabe.
Dispneicul nu poate vorbi cursiv, oprindu-se la mijlocul cuvantului pentru a respira.
Tehnica de lucru
se incepe prin a explica bolnavului mecanismul vorbirii si cauza degradarii ei
in functie de gradul dispneei vom antrena pacientul pentru a adopta un ritm de vorbire
adecvat pentru gradul deficitului ventilator exemplu: pentru expir se da un numar limitat de
cuvinte, se alcatuiesc grupe de cuvinte pe care pacientul le va citi cu voce tare intr-un expir si
se va repeta de mai multe ori. Treptat aceste grupe vor creste in silabe si cuvinte, un exemplu
de expir cu 4-6 silabe: respir mai rar, respir mai usor, nu mai gafai, sunt relaxat, vorbesc
linistit. Aceste grupe de cuvinte se vor citi la diferite ritmuri, la inceput mai repede apoi din ce
in ce mai rar.
Se vor trece apoi la grupaje mai ample ca structura silabica exemplu: „a mai trecut o boare
pe deasupra viilor si a furat de prin ponoare puful papadiilor, si cu acorduri lungi de lira i-au
raspuns fanetele, toate florile ii raspunsera intorcandu-si fetele”
Spre sfarsit se trece la grupaje mult mai diferite de cuvinte si silabe
Ex: o clipa i-au crezut arhanghel
In spada si-n privire crunti
Cu suflete
Ca niste muti
In al nadejdei zbor
Le-am dat ogorul meu ca sa-l ridice-n cer
Si doar cu starmri m-am ales
Pe urma lor
Se pot face exercitii de cantat pe texte, incepand cu vocalize, cantare de cuvinte simple
fractionate pana ajunge sa citeasca sau sa cante fara a avea perturbari de dispnee. Are un efect
social si are un efect psihic.

56. Obiectivele reuperarii dupa traumatisme toracice

57. Tulburari de ventilate dupa fracturi costo-sternale
58. Traumatismele toracice – clasificare
59. Recuperarea disfunctiilor ventilatorii mixte DVM – insistati pe pneumoconioze
60. Educarea inspirului
61. Recuperarea sindroamelor post tuberculoase