Anticorpi

Anticorpii (imunoglobulinele) sunt produse de limfocite, fiind prezenti in :

 Plasma sangvina
 Limfa
 Lichid interstitial

Sistemul imun produce peste 1 000 000 de anticorpi specifici.

Limfocitele sunt un tip de leucocite care prezinta nucleu mare si citoplasma putina, avand originea in
ganglionii limfatici. Prezenta antigenilor le stimuleaza pentru a produce anticorpi.

Dependent de locul unde se vor matura, vor rezulta doua tipuri de limfocite :

1. Limfocite B = la om sunt maturate in maduva osoasa, iar la pasari in bursa cloacala( bursa lui
Fabricius). Prin activare se transforma in plasmocite care secreta anticorpi, capabili sa
recunoasca antigenii, intra in circulatie si determina imunitatea umorala.

Limfocitele B alcatuiesc un nou tip de celule. Ele poseda markeri de suprafata de tip IgM, complet
exteriorizata, ce functioneaza ca situs pentru recunoasterea antigenului. Cand se intalnesc
antigenele proprii, dupa o recunoastere reciproca, adera sau se leaga la ele.

Celulele B puse astfel in miscare se transforma imedita in :

a) O parte devin celule plasmatice, care pot fi considerate fabrici de anticorpi. Ele produc circa 2
000 de molecule/ sec. Pentru a raspunde specific trebuie stimulate prin substante specifice
(interleukina) produse de limfocitele Th.
b) Unele limfocite B, stimulate de limfocitele T, se transforma in celule cu memorie. Acestea opresc
efectivul limfocitelor programate sa sesizeze antigenii.Cu alta ocazie, daca apare acelasi antigen,
organismul este pregatit si se apara impotriva lui mult mai repede si cu mai multa eficienta.

In urma stimularii, din limfocitele B se formeaza plasmocitele. Acestea au un bogat aparat Golgi si
produc mari cantitati de anticorpi.

Specificitatea limfocitelor B este determinata de receptori specifici de membrana BCR.

2. Limfocitele T= sunt maturate in timus, care determina imunitatea mediata celular. Sunt
raspunzatore de urmatoarele functii :
 Reactivitate cutanata intarziata
 Apararea impotriva fungilor, bacterii, virusuri
 Respingerea imunologica la alogrefe.

Inainte de a parasi timusul, parcurg o diferentiere suplimentara, rezultand limfocite reglatore ( de

tip helper si supresor), limfocite efectoare ( de tip Killer citotoxice).
 Celula Th helper este celula necesara pentru dezvoltarea sau exprimarea unei alte celule, a unui virus
sau al unui vector combinat. Functiile specifice ale limfocitelor helper :

1. Produc stimulatoare ale imunitatii mediate celular

2. Activeaza un numar mare de efectori implicati in raspuns
3. Diferentierea limfocitelor B spre plasmocit
4. Formarea limfocitelor cu memorie

Limfcite T (supresoare)= inhiba limfocitele T si B efectoare, induc starea de toleranta la anumiti antigeni

Limfocitele T citotoxice= elimina celulele infectate si celulele tumorale

In urma stimularii, limfocitele T incep sa se divida mitotic, formandu-se subpopulatii de celule efectoare
cu viata scurta si celule cu memorie cu viata lunga (circa 10 ani).

Limfocitele cu memorie intra intr-o stare de inactivitate pana la reintalnirea cu acelasi antigen, cand vor
intra rapid in mitoze pentru a forma limfocite efectoare.

Limfocitele efectoare reactioneaza specific cu un antigen prin receptori specifici de membrana TRC.

Raspunsul imun mediat celular este eficient asupra antigenilor celulari. Cel media umoral este eficient
numai asupra antigenior extracelulari.

Determinismul genetic al receptorilor de antigen.

Atat limfocitele T cat si cele B prezinta o mare diversitate de receptori pentru antigeni.

Multi timp s-a considerat ca un limfocit poseda receptori pentru mai multi antigeni. Aceasta teorie a fost
infirmata de identificarea unui nr imens de anticorpi, si ca un limfocit B formeaza celule producatoare de
anticorpi contra aceluiasi antigen.

In prezent se stie ca receptorul pentru antigen TRC preexista pe suprafata limfocitelor si prin urmare
este determinat genetic.

Limfocitele T poseda 4 polipeptide (alfa, beta, gama, delta) care costituie receptori pentru antigeni cu
structuri dimerice : alfa, beta, respectiv gama, delta.

Acesti dimeri se afla numai la suprafata limfocitelor T si recunos antigeni (fragmente epitropice) numai
daca sunt legati de MHC. Au fost identificate genele si localizarile lor in cromozomii 1, 7 si 14.

Cromozomul 1q23 Cromozomul 7p15 Cromozomul 14q11

Gena pentru catena gamma
Gena pentru catena alfa
Prezinta o accentuata instabilitate ce determina
frecvente rearanjari si in consecinta, variatii ale
secventei aa in catena delta, surse de variatii
somatice ale receptorilor pentru antigeni
Gena pentru catena delta
Au fost identificate rearanjari ale
genei responabile de recunoasterea
antigenilor
Se considera ca sistemul de sinteza al anticorpilor este epigenic, nu se mosteneste, in schimb, se
transmit regulile de functionare a limfocitelor, capacitatea acestora de a sintetiza o multitudine de
anticorpi.

Anticorpul monoclonal este un anticorp specific produs de o linie de celule clonate. Clona este o
populatie de celule derivata dintr-o celula parentala initiala. Populatia de celule care alcatuieste o clona,
avand aceeasi origine si aceeasi ereditate, este o populatie monoclonala de celule.

Celula parentala, care va da nastere unei clone, este obtinuta prin fuzionarea unei celule normale
producatoare de anticorpi (limfocit), cu o alta celula provenita de la o tumoare maligna din tesutul
limfoid.

Procesul de fuziune intre doua celule somatice (o celula tumorala de tip mielom, cu un limfocit B
normal, care produce anticorpi) constituie o hibridare somatica, iar celula hibrida este denumita
Hibridoma. Aceasta mosteneste doua caractere esentiale : capacitatea de diviziune repetata si
capacitatea de a sintetiza un anticorp specifica.

Anticorpii monoclonali sunt utilizati pentru :

1. Identificarea unui anumit antigen dintr-un amestec

2. Identificare grupei sangvine
3. Obtinerea unor vaccinuri
4. Testarea compatibilitatii dintre donor si receptor, in cadrul transplantului si grefarii
5. Detectarea prenatala a unor maladii cromozomiale si metabolice ereditare

Un anticorp prezinta o structura tipica in forma de litera Y, fiind constituit din 4 catene polipeptidice
identice intre ele doua cate doua : doua catene grele(H) cu 440- 550 de aminoacizi si doua catene
usoare(L) cu 220 de aminoacizi legate prin legaturi disulfidice. Un lant greu interactioneaza specific cu
unul usor, formand o jumatate simetrica a moleculei de imunoglobulina.

Anticorpul in forma de Y, prin cele doua terminatii lipicioase, se poate lega de doua antigene, stimuland
si lipirea antigenelor intre ele si astfel devenind o tinta mai usoara pentru leucocitele fagocitare
(neutrofilele si macrofagele) .

Ambele tipuri de catene sunt alcatuite din subunitati structurale, numite domenii. Catenele de tip L au
cate doua domenii relativ diferite, iar cele de tip H au cate patru domenii. Toate aceste domenii sunt
rasucite in spatiu, in mod similar, pentru a forma o structura tridimensionala.

Molecula este formata dintr-o regiune constanta, comuna diferitilor anticorpi (C) si din doua portiuni
specifice, variabile (V). Acestea din urma reprezinta siturile de combinare cu antigenii.

Cele doua lanturi usoare au fost denumite kappa si lambda. Nu ele constituie criteriul de clasificare al Ig,
ci lanturile grele : alpha, gamma, miu, delta, epsilor. In functie de lanturile grele, Ig au fost notate A, G,
M, D,E si reprezinta 20%din proteinele plasmatice.
La om, exista 5 clase de imunoglobuline, cu proprietati imunologice si fizice distincte :

1. Imunoglobulina G (IgG) 75%

Este principala imunoglobulina prezenta in sange, limfa si in lichidul interstitial. Ea se leaga de :

 microorganisme, initiind incorporarea lor prin fagocitoza in celulele macrofage,

 precum si de virusuri si de toxinele bacteriene, pe care le neutralizeaza.

Ea leaga de asemenea complementul care rezulta in urma lizei celulei tinta si se poate lega la placenta
pentru a proteja fetusul. Este raspunzatoare si de protectia nou nascutilor in primele luni de viata.

2. Imunoglobulina M (IgM) 10%

Este primul anticorp( anticorp timpuriu) care este produs in urma imunizarii sau infectiei. Se intalneste
in sange si in limfa, este un agregat a cinci unitati bazale in forma lui Y, fiind capabil sa nimiceasca
microorganisme sau alti agenti patogeni cu cele 10 situsuri de legare ale sale. El poate de asemenea sa
activeze complementul.

3. Imunoglobulna A (IgA) 15%

Este intalnita in saliva, lacrimi, lapte de san si secretii mucoase, ser. Are rolul de a neutraliza virusurile si
bacteriile, precum si alti corpusculi. Aparatorul mucoaselor.

4. Imunoglobulina D (IgD) 0,2%

Este intalnita in ser, in concentratie foarte scazuta, insa este intalnita pe suprafata celulelor B secretoare
de anticorpi, unde activitatea sa poate fi reglata. Ea actioneaza impreuna cu IgM, ca un receptor de
antigen, probabil intervin in diferentierea limfocitelor B.

5. Imunoglobulina E (IgE) 0,04%

Este intalnita in concentratie doarte scazuta in sange si in tesutul conjuctiv, insa joaca un rol crucial in
reactiile alergice. Ea se leaga la celule si determina eliberarea de histamine si provoaca alte simptome
comune alergice. Are rol major in ceea ce priveste hipersensibilitatea specifica. Se leaga cu mare
afinitate de celulele tisulare (mastocite) dar si de alergeni.

Complementul constituie un grup de proteine serice( notate C1 si C2) prezente in plasma sangvina si in
lichidul esential, cu rol in procesele de aparare a organismului, consecutive raspunsului imun. Codifica
gene care fac parte din complexul major de histocompatibilitate.

Proteinele sistemului complementar circula in sange in forma inactiva. Cand prima proteina a seriei
complementului este activata ( de obicei de un anticorp care s-a legat de un antigen, sau de un antigen
neprelucrat), acesta declanseaza o reactie in lant. Fiecare proteina a complementului intervine intr-o
etapa precisa a lantului de reactii.
 Produsul final al acestor reactii este formarea unui cilindru care se insereaza pe membreana intrusului si
o perforeaza. Efectul este scurgerea citoplasmei celulei straine si distrugerea ei. Complementul este un
sistem de lagatura intre mecansimele de aparare specifice si cele nespecifice fata de antigeni.

Dupa ce are lor reactia antigen-anticorp, complementul este activat pe cale chimica si se leaga de
complexul antigen-anticorp (fixarea complementului). El poate determina liza unor tipuri de bacterii sau
poate preda celula tinta cea mai susceptibila pentru fagocitoza, proces numit optimizare.

Conform teoriei selectiei de clonale elaborate de MacFarlane Burnet, la suprafata unei limfocite B exista
un singur tip de de IG pentru un anumit determinant antigenic. Determinantul antigenic reactioneaza cu
IG specifice limfocitelor B pe care le selecteaza si le determina sa se multiplice activ, formand clone
celulare capabile sa sintetizeze o mare cantitate de anticorpi.

Doua tipuri de mecanisme genetice stau la baza diversitatii enorme a capacitatii limfocitelor B de a
sintetiza diferite IG :

 Modificare ADN-ului la nivelul liniei germinative, prin recombinarea genetica somatica, in timpul
dezvoltarii ontogenice
 Mutatii somatice, a caror rata de producere este estimata la 10-3 per nucleotida si per generatie
celulara, ceea ce face sa fie de106 mai mare decat rata mutatiilor spontane la alte gene

W.J Drever si J.Benett – au emis ipoteza existentei unei singure gene pentru regiunea constanta C si a
catorva sute sau mii de segmente de gene pentru regiunea variabila V a Ig

Prin recombinare genetica somatica, produsa in cadrul liniei germinale, segmentele de gene pentru
regiunea variabila a Ig se unesc intr-o multitudine de variante, formand milioane de gene functionale, pe
baza carora se sintetizeaza o imensitate de tipuri de anticorpi.

O alta sursa de variabilitate a genelor ce determina sinteza anticorpilor o constituie mutatiile somatice
punctiforme, care afecteaza domeniile variabilile si pe cele adiacente acestora, dar nu si domeniile
constante ale genei.

Mutatiile punctiforme se produc dupa ce s-a realizat selectia celulelor B, sub actiunea antigenului
specific, in timpul proliferarii clonei respective.

Anticorpii pot recunoaste si interactiona cu peste 100 de antigene diferite. Aceasta diveristate este data
de :

1. Existenta mai multor gene pentru anticorpi

2. Realizarea rearanjarilor genelor pentru imunoglobuline din limfocite B
3. Producerea de combinatii in structura ARN in timpul maturarii limfocitelor B

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca pot fi produse de 5 ori mai multe Ig decat cele identificate.