CALICELE RENALE MICI, MARI, PELVISUL RENAL

Calicele mici sunt în număr de 7-14 şi sunt situate în sinusul renal. Prezintă:
- o extremitate dilatată ce înconjoară papila renală. Între papila renală şi calicele
mic se află un fund de sac, numit fornix caliceal
- o extremitate distală mai îngustă, care se deschide într-un calice mare
- suprafaţă internă urinară
- suprafaţă externă înconjurată de grăsimea perirenală şi vasele şi nervii din
sinusul renal.

Calicele mari sunt situate în pelvisul renal. Numărul lor este variabil, frecvent fiind
trei calice mari: superior, mijlociu şi inferior.
Fiecare calice mare se poate deschide separat în pelvisul renal.
Prezintă:
- o extremitate proximală dilatată în care se deschid calicele mici
- o extremitate distală, mai îngustă, care se deschide în pelvisul renal
- suprafaţă internă urinară
- suprafaţă externă înconjurată de grăsimea perirenală şi vasele şi nervii din
sinusul renal.

Pelvisul renal are formă de pâlnie cu baza situată superior. Forma pelvisului
diferă, astfel:
o când calicele mari sunt scurte, pelvisul renal este voluminos şi se numeşte
pelvis renal ampular
o când calicele mari sunt lungi, pelvisul renal este mic, cu aspect ramificat
şi se numeşte pelvis renal dendritic.
Pelvisul renal prezintă:
- 2 feţe:
o anterioară
o posterioară
- 2 margini:
o superioară - convexă
o inferioară - concavă
- o bază la nivelul căreia se deschid calicele mari
- un vârf care se continuă cu ureterul la nivelul joncţiunii pielo-ureterale

Hilul renal împarte pelvisul renal în două porţiuni:

- o parte intrasinusală în care are raporturi:
o anterior cu:
 arterele segmentare prepielice
 plexul venos prepielic
 grăsimea perirenală
o posterior cu:
 artera retropielică
 plexul venos retropielic
 grăsimea perirenală.
- o parte extrasinusală sau extrarenală, în care formează partea posterioară a
pediculului renal. Are următoarele raporturi:
 o anterior cu:
 artera renală
 vena renală
 foiţa anterioară a fasciei renală
 prin intermediul fasciei de coalescenţă Treitz cu:
 duodenul descendent – în partea dreaptă
 corpul pancreasului cu vasele lienale – în partea stângă
o posterior cu:
 foiţa posterioară a fasciei renale
 grăsimea pararenală Gerota
 muşchiul psoas
Faţa posterioară a porţiunii extrarenale a pelvisului renal este
neacoperită de vase şi reprezintă locul de abord chirurgical.
o superior cu artera segmentară posterioară (retropielică), care trece pe
marginea superioară a pelvisului la nivelul hilului renal

Vascularizaţia arterială a calicelor şi a pelvisului renal este asigurată de ramuri din

artera renală, iar cea venoasă este asigurată de vena renală.
Limfa este drenată în ganglionii limfatici lombari latero-aortici.
Inervaţia calicelor şi a pelvisului renal este realizată de ramuri din plexul nervos
renal.

Hidronefroza reprezintă acumularea de urină aseptică în calicii şi pelvisul renal,

datorită unui obstacol care îi împiedică evacuarea. Dacă urina se infectează, vorbim de
pionefroză.
Datorită compresiunii asupra parenchimului renal, acesta se atrofiază şi este împins
spre periferia organului.
Când curgerea normală a urinii este împiedicată (ex: un obstacol pe ureter), pelvisul
renal se destinde mult, formând o pungă plină cu lichid (hidronefroză sau pionefroză).
Punga hidronefrotică poate fi formată numai din calicii şi pelvisul renal, sau să
înglobeze şi ureterul – ureterohidronefroză.
Inflamaţia pelvisului se numeşte pielită.
În hidronefroză, raporturile dintre pelvisul renal şi ureter sunt modificate. Ureterul
nu mai continuă în mod direct pelvisul renal, ci se găseşte pe partea lui medială, fapt care
îngreunează curgerea urinei.
În acelaşi timp, se formează o valvulă care micşorează orificiul ureterului, ceea ce
face şi mai grea evacuarea urinei.