LUCRARE DE DIPLOMA

Medicația aparatului urinar

 CUPRINS

ARGUMENT

I. Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

II INSUFICIENTA RENALA

a. Definiţia

b. Clasificare

c. Etiologia

d. Simptomatologie

e. Diagnostic

III. Medicația de elecție. Diureticele

a. Generalităţi

b. Clasificare

c. Mecanism de acţiune

d. Farmacodinamie

e. Farmacotoxicologie

f. Posologie

IV. Forme farmaceutice: denumiri comune internaţionale şi denumiri comerciale

Bibliografie

2
 ARGUMENT

Medicația specifică afecțiunii insuficienta renala este reprezentată de diuretice.

Scopul prezentului proiect este de a identifica medicaţia specifică afecţiunilor date de

insuficienta renala , din cadrul activităţii asistentului medical de farmacie.

Structura prezentului proiect este următoarea:

I. Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

II Insuficienta renala

a. Definiţia

b. Clasificare

c. Etiologia

d. Simptomatologie

e. Diagnostic

III. Medicația de elecție . Diureticele

a. Generalităţi

b. Clasificare

c. Mecanism de acţiune

d. Farmacodinamie

e. Farmacotoxicologie

f. Posologie

IV. Forme farmaceutice: denumiri comune internaţionale şi denumiri comerciale

3
 Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:

1.Consiliere

2.Abilitati de comunicare

3.Prelucrarea retetelor

Am ales această temă deoarece afectiunea denumita insuficienta renala este destul de
frecvent intalnita, iar eventualii clienti cauta mereu in farmacii medicatie pentru aceasta
afectiune.

4
 1. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

NOTIUNI DE ANATOMIE

Aparatul urinar este alcatuit din cei doi rinichi si caile evacuatoare ale urinii, calicele,
bazin, uretere, vezica urinara si uretra. Rinichii, organele secretoare ale urinii, au forma de
boaba de fasole. Fiecare rinichi este inconjurat de un strat celuloadipos si este invelit de o
capsula fibroasa.

Rinichiul

Principalul component al aparatului urinar, este un organ pereche situat in spatiul

retroperitoneal al cavitatii abdominale de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Axul
longitudinal al rinichiului nu este paralel cu coloana vertebrala, ci oblic, polul superior fiind
mai apropiat de coloana, iar cel inferior mai departat. Proiectat pe schelet, rinichiul drept
corespunde vertebrelor T12 - L3, iar cel stang corespunde vertebrelor T11 - L2.

Rinichiul este asezat in loja renala, formata de fascia renala care este alcatuita dintr-o
foita anterioara sau fascia Toldt, care se continua pe dinaintea venei cave inferioare si aortei
cu cea de partea opusa, si o foita posterioara sau fascia Zuckerkandl. In partea superioara,
cele doua foite invelesc si glanda suprarenala, de care adera foarte strans, iar mai sus se unesc
si se prind pe fata inferioara a muschiului diafragm. Intre foitele fasciei renale si capsula
rinichiului se gaseste o masa de grasime, care formeaza capsula adipoasa a rinichiului, iar
intre foita posterioara si peretele posterior al abdomenului se afla grasimea pararenala
Gerota.

5
 fig 1. Aparatul urinar

Forma rinichiului si dimensiunile. Rinichiul se aseamana cu un bob de fasole si

prezinta: o fata anterioara, mai bombata, o fata posterioara plata, convexa, o margine
mediala, concava, si doua extremitati - superioara si inferioara.

Pe marginea mediala si ceva mai apropiat de polul superior se afla hilul rinichiului,
locul pe unde patrund sau ies din rinichi formatiunile pediculului renal, format din pelvisul
renal, artera si vena renala, limfatice si nervi. Hilul este marginit de o buza anterioara si alta
posterioara si prin el se patrundeintr-o cavitate din interiorul rinichiului denumita sinus renal
in care se gasesc pelvisul renal, ramurile arterei si venei renale, limfatice, nervi si tesut
conjunctiv lax.

Greutatea rinichiului este de 120 - 200 g, lungimea de 11 - 12 cm, grosimea de 3 - 4

cm, iar latimea de 5 - 6 cm.

6
 Raporturile rinichiului. Fata posterioara are aceleasi raporturi la ambii rinichi. Astfel,
prin intermediul capsului adipoase, a fasciei retrorenale si grosimii pararenale, ea vine in
raport superior de arcul lombocostal si a 12-a coasta cu muschiul diafragm si corespunde
hiatusului dintre stalpii lateral si intermediar ai acestuia.

Polul superior al rinichiului vine in raport cu glanda suprarenala. Raporturile fetei

anterioare: La rinichiul drept, fata anterioara vine in raport cu flexura dreapta a colonului,
superior de acesta cu lobul drept al ficatului, iar inferior cu colonul ascendent, in partea
laterala, cu portiunea descendenta a duodenului in partea mediala. Fata anterioara a
rinichiului stang este intretaiata de radacina mezocolonului transvers si portiunea
corespunzatoare regiunii mezocolonice vine in raport cu splina, coada pancreasului. In partea
inferioara vine in raport cu colonul descendent, lateral, iar in rest este acoperita de peritoneul
parietal.

Structura rinichiului. Rinichiul este invelit la exterior de o capsula fibroasa, sub care
se gaseste un strat discontinuu de fibre musculare netede. Pe o sectiune frontala, parenchimul
renal, cuprins intre capsula fibroasa si sinusul renal, se prezinta alcatuit din substanta
corticala, dispusa la periferie, de culoare rosie bruna, si substanta medulara spre centru, de
culoare mai deschisa si cu striatii in lungul ei.

Substanta medulara este formata din 9 - 14 piramide renale sau piramide Malpighi, de
aspect triunghiular pe sectiune si de forma conica, spatial orientate cu baza spre periferie si
varful spre sinusul renal. Substanta corticala periferica de sub capsula se numeste cortex
corticis.

Piramidele renale sunt alcatuite din tubii renali drepti sau tubii Bellini, din tubii
colectori ce se deschid iin tubii drepti si intr-o parte a ansei Henle care coboara pana la
piramide. Varful piramidei poarta denumirea de papila renala si prezinta 15 - 20 orificii prin
care se deschid tubii renali drepti, varsand urina in calicele mari. Papilele renale se deschid in
calicele mici, situate in sinusul renal. O piramida renala cu substanta corticala din jurul sau
formeaza un lob renal. Corticala si medulara rinichiului sunt alcatuite din tubii uriniferi si
vasele de sange care le apartin. Tubul urinifer este format la randul sau din nefron si tubul
colector.

7
 Nefronul constituie unitatea structurala si functionala a rinichiului, fiind alcatuit din
corpusculul renal, tubul contort proximal, ansa Henle si tubul contort distal sau segmentul
intermediar ce se deschide in tubul colector.

Corpusculul renal Malpighi este format din capsula Bowman si glomerulul vascular.
Capsula Bowman este o membrana epiteliala alcatuita dintr-o foita parietala formata dintr-un
strat de celule epiteliale turtite, asezate pe membrana bazala. Aceasta foita se continua cu
polul superior al capsulei din tubul contort proximal, iar la polul vascular din partea opusa cu
o foita viscerala care adera intim pe ansele glomerulului. Intre cele doua capsule ale foitei s-a
format astfel o cavitate in care se acumuleaza urina primara, rezultata din filtratul glomerular.

Tubul contort proximal, lung de aproximativ 30 mm si ghemuit, continua foita

parietala a capsului Bowman. Peretele sau este contituit din celule cubice, care spre lumen,
prezinta microvili, ce maresc suprafata celulei prin care se resorb in capilarele din jur
anumite substante din urina primara. Odata cu resorbtia au loc procese de secretie a
substantelor, formand urina finala. Tubii contorti impreuna cu corpusculii renali sunt situati
in corticala, iar numarul corpusculilor renali este de peste un milion.

Ansa Henle continua tubul contort si patrunde in piramidele Ferrein, ajungand pana in
piramidele renale. Segmentul subtire al ansei Henle are o lungime variind intre 5 - 20 mm, iar
lungimea totala a ansei este de 20 - 40 mm.

Tubul contort distal lung de aproximativ 10 mm, continua ramira ascendenta a ansei
Henle si este situat in corticala, in vecinatatea corpusculului renal.

Tubul colector trece din corticala in piramidele Ferrein si mai departe in piramidele
renale.

Vascularizatia si inervatia. Rinichii primesc sange prin arterele renale, ramuri ale
aortei abdominale. Artera renala dreapta, in traiectul ei spre hil, trece posterior prin vena cava
inferioara. Inainte de a intra in hil, arterele renale se ramifica in ramuri prepielice si o ramura
retropielica. S-a constatat ca arterele renale prezinta o distributie segmentara. Fiecare
segment poseda spre hil un pedicul segmentar, iar teritoriul pe care il iriga nu prezinta limite
de separatie vizibila la suprafata rinichiului.

8
 fig. 2. Rinichii

Venele din corticala si medulara continua reteaua capilara din jurul tubilor contorti si
a ansei Henle, urca spre venele stelate, iar de aici pornesc venule spre venele arcuate,
anastomozate intre ele. Venele din jurul tubilor drepti ai piramidelor se varsa in venele
acsuate. Acestea se continua cu venele interlobare si, in ultima instanta formeaza venele
renale dreapta si stanga, afluenti ai venei cave inferioare.

Limfaticele merg la ganglionii lombari.

Inervatia este data de fibre simpatice provenind din nervii splanhici, care pe calea
vaselor ajung la rinichi.

Caile Urinare

Caile de eliminare a urinii incep in sinusul renal, cu calicele mici si mari si pelvisul
renal.

9
 Calicele renale mici continua tubii drepti si colectori ai piramidelor renale. Ele se
insera, in profunzimea sinusului,pe papilele renale carora le corespunde ca numar.

Calicele renale mari iau nastere din confluenta calicelor mici si sunt in numar de 2-3.
Prin unirea lor se formeaza pelvisul renal (bazinetul).

Pelvisul renal este un prim rezervor de colectare a urinii, cu o capacitate de

aproximativ 10 ml. Pelvisul renal poate avea forme diferite. El este de tip ampular,
asemanandu-se cu o palnie, de tip dendritic, cand acestea sunt lungi sau prezinta forme
intermediare. Ca situatie anatomica, pelvisul renal are o portiune intrarenala si alta
extrarenala.

Ureterul

Ureterul este un conduct lung de 30 cm care se intinde de la bazinet la vezica urinara,

i se descriu o parte abdominala si alta pelviana. In lungul sau ureterul prezinta trei portiuni
stramtate, in care sunt cuprinse doua parti fusiforme de calibru mai mare. O stramtoare se
afla la origine, alta la intrarea in bazin, formand flexura marginala si ultima la capatul
terminal, in peretele vezicii urinare. Portiunea terminala a acestuia se numeste jonctiune
ureterovezicala.

Vezica Urinara

Vezica urinara este un organ cavitar, cu o capacitate de 250-300 ml, situat in pelvis,
posterior de simfiza pubiana. Prin structura sa, vezica urinara are cateva caracteristici care o
deosebesc de alte rezervoare din organism. Acestea constau in marea ei plasticitate, in
puterea de a mentine urina fara resorbtie si secretie, si totodata in puterea de expulzie pana la
ultima picatura de urina.

Forma vezicii urinare difera dupa cat este de goala sau de plina. Cand este goala are
forma semilunara, partea ei superioara formand o concavitate cu deschiderea in sus, care
aproape atinge partea inferioara sau fundul vezicii. Cand este plina, vezica devine ovoida si
depaseste superior simfiza pubiana,venind in contact cu peretele anterior al abdomenului.
Vezica urinara prezinta o fata anterioara, doua fete laterale si o fata posterioara.

Uretra

10
 Uretra constituie ultima parte a cailor urinare, iar la barbat este si ultima parte a caii
spermatice.

Uretra masculina lunga de 25 cm, are trei portiunin:prostatica, membranoasa si

spongioasa. In traiectul sau, uretra descrie o curba subpubiana, cu concavitatea orientata
anterior si superior si alta la originea uretrei spongioase, cu deschiderea orientata inferior,
care dispare in erectie.

Uretra feminina mult mai scurta (4-5cm) si mai larga decat la barbat si diferita de
aceasta, constituie ultima parte a cailor nurinare, fiind separata de calea genitala. Ea incepe la
nivelul vezicii cu orificiul intern al uretrei si se deschide in vestibulul vaginului sub clitoris,
prin orificiul extern al uretrei, situat in varful unei ridicaturi numita papila uretrala.

11
 2. INSUFICIENȚĂ RENALĂ

a. Definiţia

Atunci cand functioneaza in parametri normali, rinichii joaca un rol esential la buna
functionare a intregului organism. In schimb, insuficienta renala poate pune viata in pericol,
permitand reziduurilor sa se acumuleze si sa provoace probleme serioase.

Oamenii au, in mod normal, doi rinichi, doua organe in forma de boaba de fasole si
de marimea unui pumn. Rinichii sunt localizati in partea posterioara a cavitatii abdominale,
deasupra mijlocului, pe fiecare parte a coloanei vertebrale. Rinichii au principalul rol de a
filtra si elimina deseurile din organism.

Printre aceste reziduuri pe care rinichii le filtreaza se numara excesul de lichide,

particulele ramase in sistemul digestiv, sodiul/sarea sau alti electroliti si diverse alte
substante gasite in sange. Pe langa faptul ca elimina deseurile din organism prin urina,
rinichii ajuta la eliminarea medicamentelor sau a toxinelor, la reglarea tensiunii arteriale si au
rol in procesul de formare a vitaminei D.

Insuficienta renala apare atunci cand rinichii nu mai functioneaza in parametri optimi
pentru a mentine organismul sanatos. Insuficienta renala acuta apare atunci cand rinichii
inceteaza brusc sa functioneze optim.

12
 fig.3. Imagine sugestiva cu un rinichi bolnav

b. Clasificare

1. INSUFICIENTA RENALA ACUTĂ

Prin urmare, insuficienta renala poate fi o afectiune extrem de grava - care necesita
interventia medicala de urgenta, in special dializa, care presupune munca de filtrare pe care
rinichii nu mai sunt capabili sa o faca.

Insuficienta renala - generalitati

Rinichii filtreaza sangele si indeparteaza excesul de apa si reziduurile din organism.

Insuficienta renala apare atunci cand o anumita situatie medicala afecteaza functionarea

13
rinichilor. Aceste probleme perturba eliminarea deseurilor, iar acest lucru poate duce la
insuficienta renala.

Potrivit specialistilor, insuficienta renala apare atunci cand functia renala a scazut sub
15% din capacitate.

2. INSUFICIENȚĂ RENALĂ CRONICĂ

Boala cronică de rinichi, denumită anterior insuficiență renală cronică, este afecțiunea
în care rinichii își pierd, parțial sau complet, abilitatea de a funcționa normal, cumulând
totalitatea patologiilor caracterizate prin anomalii anatomice sau de funcție renală. Astfel,
produșii catabolismului și substanțele toxice nu mai sunt eliminate de rinichi, ci sunt reținute
în organism.

14
 c. Etiologia

Insuficienta renala – cauze

Insuficienta renala poate fi rezultatul mai multor afectiuni sau cauze. Potrivit
specialistilor, cele mai frecvente doua cauze sunt hipertensiunea arteriala si diabetul.
Persoanele care sunt cele mai expuse riscului de insuficienta renala au de obicei una sau mai
multe dintre urmatoarele probleme.

Pierderea fluxului de sange catre rinichi

O pierdere brusca a fluxului sangvin catre rinichi poate provoca insuficienta renala.
Printre afectiunile care cauzeaza pierderea fluxului sangvin catre rinichi se numara:

 infarctul
 bolile de inima
 insuficienta hepatica
 deshidratarea
 arsurile severe
 reactiile alergice
 infectiile severe, cum ar fi sepsisul.

d. Simptomatologie

Simptome

Simptomele variaza foarte mult in functie de tipul afectiunii si de stadiul in care se

afla. Insuficienta renala este de doua tipuri: acuta si cronica si poate avea cinci stadii.

Simptomele pot aparea in orice stadiu al bolii. Cu toate acestea, ele debuteaza de
obicei in fazele ulterioare. Simptomele tipice ale insuficientei renale sunt:

 umflarea picioarelor din cauza retentiei de lichide

15
  pierderea poftei de mancare
 crampele musculare
 probleme cu somnul
 amorteala sau furnicaturi la nivelul degetelor de la maini sau de la picioare
 gust metalic in gura

In stadiul 5 al bolii pot aparea urmatoarele semne si simptome:

 durere de cap
 flux urinar redus
 probleme de respiratie
 greata si varsaturi
 modificari ale culorii pielii.

Simptomele legate de incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele și lichidele în

exces din organism sunt:

 Edeme ale pleoapelor;

 Edeme ale membrelor superioare și inferioare;
 Hipertensiune arterială;
 Oboseală;
 Anorexie – pierderea apetitului, grețuri și vărsături, pierdere inexplicabilă în
greutate);
 Prurit – mâncărimi persistente și generalizate;
 Crampe musculare;
 Cefalee.

Pe măsură ce boala cronică de rinichi se agravează, iar toxinele se acumulează în

sânge, pot apărea tulburări de memorie , tulburări cognitive, somnolență si confuzie mentală.

16
 e. Diagnostic

Diagnosticul de insuficienta renala

Pentru a diagnostica insuficienta renala, medicul poate efectua analize de sange sau
de urina.

Analizele de sange masoara nivelul creatininei. Daca nivelul creatininei din sange
este mare, este posibil ca rinichii sa nu functioneze bine.

De asemenea, testul de urina verifica nivelul albuminei, o proteina care ajunge in

urina daca rinichii sunt afectati.

Diagnosticul bolii cronice de rinichi

Pentru diagnosticarea bolii cronice de rinichi, se realizează analize de sânge și urină:

uree și creatinină serice, sumar de urină, dozarea proteinelor din urină.

Cel mai bun parametru de evaluare a funcției renale este rata filtrării glomerulare.
Calcularea acesteia se face pe baza analizelor de sânge. În funcție de rata filtrării
glomerulare, se realizează stadializarea bolii cronice de rinichi.

Pentru diagnostic, sunt utile și investigațiile imagistice:

Ecografia abdominală – indică forma și structura rinichilor și pune în evidență o

eventuală obstrucție a căilor urinare ce poate cauza boala cronică renală;

17
 Ecografia Doppler pentru vasele renale;

Tomografia computerizată și rezonanța magnetică – permit vizualizarea detaliată a

rinichilor;

Biopsia renală permite examinarea morfologică a țesutului renal.

Tratamentul bolii cronice de rinichi

Tratamentul bolii cronice de rinichi constă, în primul rând, în tratarea cauzei, la care
se adaugă modificarea regimului alimentar și de viață și, nu în ultimul rând, tratamentul
complicațiilor.

Este necesară diagnosticarea precoce și tratarea bolii de bază pentru încetinirea

ritmului de progresie a boli renale și diminuarea riscului dezvoltării complicațiilor.

Dacă deteriorarea funcției renale continuă în pofida tratamentului administrat,

ajungându-se în stadiu terminal de boală renală, sau dacă există complicații ce pun în pericol
viața pacientului, se recurge la substituirea funcției renale prin dializă sau transplant renal.

18
 3.MEDICAȚIA DE ELECTIE. DIURETICELE

a. Generalitati

Diureticele sunt medicamente care sunt utilizate pentru a stimula secreția de apă și
electroliți din rinichi prin creșterea producției și excreției de urină (diureză). Acestea sunt
utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, a stărilor edematoase, în cazurile de
hipervolemie și în cazurile în care este necesar să se elimine rapid deșeurile și substanțele
toxice din organism.

b. Clasificarea diureticelor

Diuretice de ansa

(DA) – furosemid, torsemid, bumetanid, acid etacrinic. Cu exceptia acidului

etacrinic, toate diureticele de ansa sunt derivati sulfonamidici.

Mecanismul de actiune:

Inhiba simportul de 4 ioni Na+/K+/Cl- la nivelului portiunii terminale a ansei Henle

ascendente (TAL – thick ascending limb) determinand scaderea reabsorbtiei de Na+, Cl-, K+
si potentialulluminal determinat de reciclarea K+ cu scaderea reabsorbtiei Mg2+ si Ca2+

DA induc sinteza de prostaglandine la nivel renal => vasodilatatie => crestere

suplimentara aFG; administrarea de AINS reduc intensitatea efectului diuretic al
furosemidului.

19
 Se pare ca DA au efect direct asupra fluxului sanguin in anumite teritorii: furosemidul
crestefluxul sanguin renal; furosemidul si acidul etacrinic scad congestia pulmonara inainte
decresterea debitului urinar.

Farmacocinetica:

DA se absorb bine dupa administrare orala; pentru furosemid efectul apare in 2-3 ore
dupa administrare orala si in 15-30 de minute dupa administrare i.v.

Durata efectului: 4-6 ore

O doza obisnuita de furosemid de 40 mg administrata pe cale orala, la un bolnav

normal hidratat,creste de 5 ori volumul urinar si cantitatea ionilor de Na+ si Cl- eliminati prin
urina in decurs de 4 ore. In prezenta edemelor, diureza poate depasi 10 L/24 ore. Furosemidul
se poate administrain doze cuprinse intre 20 mg si 2 g pe 24 ore, dozele mari fiind utilizate in
cazurile care raspundfoarte greu la tratament.

T1/2 depinde de functia renala fiind cuprins intre 0.3 – 1.5 ore

DA actioneaza la nivelul suprafetei luminale a celulelor tubulare deci eficacitatea DA

secoreleaza cu secretia lor la nivelul TCP.

Procesul de secretie tubulara al DA poate fi interferat de AINS care folosesc acelasi

sistem desecretie pentru acizi organici.Modificarile induse de DA la nivel urinar si sanguin:
DA nu influenteaza semnificativ eliminareaHCO3-.

Indicatiile DA:

20
 1.EPA – furosemid i.v. – scade brusc presiunea hidrostatica in capilarele pulmonare si
cresterea presiunii osmotice a sangelui cu favorizarea resorbtiei revarsatului alveolar. Se
foloseste inasociere cu digoxina.

Edeme de orice cauza – cardiace, renale, hepatice.

Stari de hiperpotasemie / hipercalcemie.

IRA.

IRC – clearance la creatinina > 10 ml/min, furosemidul fiind eficace si in insuficienta

renalasevera deoarece creste fluxul sanguin renal prin sinteza de prostaglandine.

Urgentele HTA – furosemidul administrat i.v. are efect diuretic foarte intens si rapid
scazand brusc volemia si TA.7.

tratamentul cronic al HTAE moderata sau severa – se poate administra si in formele

usoare ca monoterapie; in tratamentul cronic al HTAE sau al edemelor se prefera initial
diuretice cu activitate moderata, diuretice tiazidice. Doar daca HTAE sau edemele nu
raspund la tiazidice sau pacientul prezinta contraindicatii pentru acestea, atunci se aleg
diureticele de ansa.

IC – scade volemia cu scaderea presarcinii asfel incat scade efortul cardiac

ameliorand simptomele IC mai ales edemele si dispnee.

Intoxicatii medicamentoase – prin cresterea diurezei grabeste eliminarea toxicului

din organism.

Reactiile adverse:

 hipoK+ - daca se administreaza cronic furosemid, administrarea se face

discontinuu, cu zile pauza cu administrarea de suplimente orale de KCl in
zilele in care nu se administreaza DA;in plus, administrarea continua de DA
duce la aparitia hiperaldosteronismului secundar,acesta fiind un motiv in plus
de administrare discontinua a DA sau de asociere cu diuretice
antialdosteronice.

21
  DA nu se administreaza in intoxicatia digitalica deoarece o agraveaza prin
hipopotasemia pecare o produce.

 hipocalcemie, hipomagneziemie – cu agravarea unei tetanii latente.

 hiperuricemie – DA poate precipita un atac de guta.
 ototoxicitate – apare mai frecvent la cei cu functie renala scazuta sau la cei
care primesc in paralel si alte medicamente ototoxice – aminoglicozide; riscul
de ototoxicitate creste paralelcu cresterea dozei..
 reactii alergice – fiind derivati sulfonamidici pot determina reactii alergice –
rash tegumentar,eozinofilie, nefrita interstitiala.
 deshidratare cu scaderea TA; pacientul tinde sa consume mai multa apa care
accentueazahiponatremia.

Contraindicatiile DA:

1. reactii alergice la alte sulfonamide

2. Diureticele tiazidice (DT)

– hidroclorotiazida, indapamid (Tertensif)DT au fost sintetizate in incercare de a

obtine inhibitori de anhidraza carbonica mai potenti si din acest motiv unele DT au si
proprietati de inhibare a anhidrazei carbonice.

DT nu difera intre ele dpdv alintensitatii de actiune ci doar dpvd al potentei si a

duratei efectului. Mecanism de actiune:

󰀭Inhiba simportul Na+/ Cl- din TCD crescand eliminarea de Na+, Cl-, K+, HCO3- si
H2O.

󰀭Cresc reabsorbtia de Ca2+ prin cresterea activitatii sistemului de schimb Na+/Ca2+

de pesuprafata bazolaterala a celulelor tubulare determinata de scaderea concentratiei
intracelulare de Na+

Farmacocinetica

22
 DT se administreaza oral; exista diferente mari de liposolubilitate intre diferitele DT
ceea ceduce la diferente de absorbtie; de exemplu, clorotiazida este putin liposolubila si
pentru a-si exercitaefectul diuretic trebuie administrat doze mari.Indapamida se elimina in
principal pe cale biliara dar ajunge in cantitate suficienta la nivel renal pentru a-si exercita
efectul diuretic. Are avantajul de a se administra o data pe zi.Toate DT ajung in lumenul
tubular prin secretie cu ajutorul sistemului secretor al acizilororganici din TCP, intrand in
competitie cu acidul uric si determinand hiperuricemie. O doza obisnuita de DT administrata
pe cale orala, la un bolnav hidratat normal, creste deaproximativ 3 ori volumul urinar si
cantitatea ionilor de Na+ si Cl- eliminati prin urina. Efectul DTscade foarte mult in conditii
de insuficienta renala, disparand cand clearance-ul la creatinina atinge 30ml/min si putand
chiar agrava insuficienta renala.

Indicatiile DT:

DT au un efect diuretic moderat si care se instaleaza lent. Din acest motiv nu pot fi
folosite in urgente. Ingeneral DT sunt mai bine suportate decat DA, fiind considerate de
prima alegere in tratamentul cronic alHTAE si al edemelor daca nu exista contraindicatii
pentru DT.1.

HTA

– sunt preferate pentru tratamentul HTA deoarece pe langa efect diuretic au si

efectvasodilatator musculotrop. Efectul vasodilatator este caracteristic clasei dar este foarte

23
variabil de la o tiazida la alta. De exemplu pentru hidroclorotiazida efectul vasodilatator este
putin important, in timp ce pentru diazoxid predomina efectul vasodilatator si din acest motiv
esteinclus in clasa vasodilatatoarelor directe utilizate pentru tratamentul HTA. In prezent
pentrutratamentul de fond al HTAE se prefera indapamida sau clortalidona care au un effect
vasodilatator mai intens decat celelalte DT. In principiu tratamentul diuretic evolueaza
functie de eficacitatea acestuia. De obicei se incepecu DT iar ulterior daca eficacitatea
acestuia scade, se inlocuieste cu un DA (furosemid).Urmatoarea etapa este reprezentata de
asocierea unui diuretic antialdosteronic la DA: cea maiutilizata combinatie spironolactona-
furosemid (Diurex).

2.IC

3.Nefrolitiaza

– pentru profilaxia calculozei renale recurente.

Diabetul insipid

– deoarece inhiba procesul de diluare a urinii determinand eliminarea de

urinahiperosmolara.

Reactiile adverse ale DT:

 hipoK+ - tratamentul cronic determina la fel ca in cazul DA,

hiperaldosteronism secundar; dinacest motiv asocierea diureticelor
antialdosteronice poate fi utila prin eficacitatea crescuta acombinatiei diuretic
tiazidic – diuretic antialdosteronic. In practica, asocierea DT –
diureticantilaldosteronic este putin folosita.
 hiperuricemie cu favorizarea atacurilor de gut.
 hiperglicemie – prin scaderea eliberarii pancreatice de insulina si prin
scaderea utilizarii deglucoza in periferie fiind contraindicate la pacientii cu
DZ.
 Hiperlipidemie .

Reactii alergice – deoarece sunt derivati sulfonamidici – dermatita, anemie

hemolitica, trombocitopenie.

24
 Oboseala, parestezii

Cele mai utilizate DT sunt :

󰀭hidroclorotiazida – Nefrix – se administreaza in doze de 25 mg de 2-3 ori/zi

󰀭 butizida – potenta mai mare – se administreaza in doze de 5 mg de 2-3 ori/zi

󰀭indapamida – alta structura decat DT dar se comporta ca un DT – se administreaza

in doze de 2.5mg X 1/zi.

Diureticele antialdosteronice – DAA – diuretice ce economisesc K+

Cuprind un grup de medicamente care inhiba resorbtia ionilor de Na+ la schimb cu

K+ si H+ lanivelul portiunii terminale a TCD si in TC, proces dependent de actiunea
aldosteronului. Au un efectdiuretic slab care se instaleaza lent si persista o perioada lunga de
timpActioneaza prin antagonizarea efectelor aldosteronului:

1. antagonisti ai receptorilor pentru aldosteron – spironolactona, eplerenone

2. blocante ale canalelor epiteliale de Na+ - ENaC – amilorid, triamterene.

Scad secretia de K si H si cres eliminarea de Na+ si apa.Cresc ph-ul urinar si produc

acidoza metabolica.Actiunea lor este dependenta partial de sinteza receptorilor pentru
prostaglandine, interactionand cuAINS-urile.FC – spironolactona (cel mai utilizat diuretic
din aceasta clasa) – este un steroid sintetic ce actioneaza caantagonist competitiv; este
inactivata in ficat; efectul se instaleaza lent in 3-4 zile si dispare la fel delent. Eplerenona are
o mai mare selectivitate pentru receptorii aldosteronului.

Indicatii:

󰀭hiperaldosteronismul primar – boala Conn

󰀭hiperaldosteronismul secundar – IH, ciroza hepatica, IC

󰀭aceleasi indicatii ca si diureticele de ansa si tiazidice – in asociere cu acestea.

Reactii adverse:

25
 1. hiperpotasemia – sunt contraindicate la pacientii cu IR cand eliminarea K+ este
deja scazuta.Sunt contraindicate in asociere cu IEC/sartani/beta-blocante – medicamente care
inhiba SRAA.

2. acidoza metabolica

3. ginecomastie, impotenta, hiperplazia prostatei – doar la spironolactona. La

pacientii cu insuficienta hepatica se administreaza doze mai mici.

4. INHIBITORII DE ANHIDRAZA CARBONICA

Actioneaza atat la nivelul TCP cat si TCD inhiband schimburile Na+/H+ cu cresterea
eliminariide Na+ si HCO3-. Efectul dispare dupa cateva zile deoarece creste reabsorbtia Na+
in restul nefronului.Determina cresterea eliminarii de HCO3-, Na+, K+ cu alcalinizarea urinii
si acidoza metabolica.

5. DIURETICE OSMOTICE

Sunt substante care nu traverseaza peretii capilarelor sanguine dar sunt filtrate
glomerular si nuse reabsorb tubular. Se elimina cu echivalentul osmotic de apa.Manitolul se
administreaza doar p.i.v. in glaucomul acut, edemul cerebral, IRA Nu se administreaza in
IRA severa deoarce nu poate fi eliminat => cresterea volemiei => HTA, EPA,decompensarea
unei IC.

26
 În funcție de mecanismul de acțiune al medicamentului diuretic, acestea pot fi
împărțite în șase grupuri principale:

• Diureticele tiazidice: inhibarea reabsorbției de sodiu și clorură în tubulii renați,

determinând o creștere corespunzătoare a excreției de potasiu (clorotiazidă și compuși cu
structuri similare, cum ar fi chlorthalidona, indapamida, metolazona și mefrusida);

• Diureticele cu buclă: acestea produc o diureză intensă dependentă de doză, de o

durată relativ scurtă (furosemid, bumetanid, acid etacrinic);

• Diuretice care reduc pierderea de potasiu (amilorid, triamterene, inhibitori ai

aldosteronului);

• Inhibitori ai anhidrazei carbonice: utilizați în principal pentru a reduce presiunea

intraoculară la pacienții cu glaucom (acetazolamidă, diclorofenamidă);

• Diuretice osmotice: ele sunt utilizate pentru a reduce sau preveni edemul cerebral și
pentru a reduce presiunea intraoculară (manitol, uree);

• Diuretice Mercuriale (Mersalyl): aceste medicamente sunt acum de mică

importanță din punct de vedere terapeutic;

27
 c. Mecanisme de actiune

Actiunea diureticelor poate avea mecanism:

- renal;

- extrarenal.

Mecanism renal de actiune diuretica au diureticele propriu zise (numite saluretice), ce

actioneaza la nivelul tubilor renali, prin inhibitia reabsorbtiei de Na+ si H2O.

Eficacitatea si potenta diureticelor saluretice depinde de:

- locul actiunii la nivel tubular si mecanismul inhibat;

- intensitatea inhibitiei.

Mecanism extrarenal de actiune diuretica au urmatoarele grupe de medicamente:

- Glicozizii cardiotonici (au actiune diuretica indirecta, ca o consecinta a actiunii

izotrop pozitive, cu efect anterograd de crestere a fluxului sanguin arteriolar Ia nivelul
organelor, inclusiv al rinichilor si prin urmare sunt active exclusiv in edemele cardiace );

28
 - Derivatii xantici: teofilina, teobtomina ;

- Coloizii: dextrani. gelatina;

- Apa, in cantitate mare: ca atare sau in ceaiuri din plante diuretice;

Mecanismul de prevenire sau mobilizare a edemelor, ca o consecintA a efectului

diuretic:

- diureza crescuta produce hipovolemie;

- hipovolemia inseamna presiune hidrostatica in patul vascular, redusa, cu scaderea

presiunii de filtrare a apei din capilare in spatiul interstitial;

- hipovolemia inseamna hemoconcentratie si hiperproteinemie, cu cresterea presiunii

coloidosmotice a sangelui trecerea apei si electrolitilor, prin mecanism osmotic, din spatiul
interstitial spre sistemul circulator, realizand mobilizarea edemelor.

d. Farmacodinamie

Diureticele sunt disponibile comercial sub formă de tablete sau capsule care se
administrează pe cale orală sau sub formă de soluții injectabile.

Diureticele ar trebui să fie întotdeauna utilizate în regim de prescripție medicală și

prin respectarea strictă a instrucțiunilor medicului în ceea ce privește doza și modul de
aplicare. Făcând acest lucru nu poate reduce absorbția medicamentului sau face tratamentul
inutil.

e. Farmacotoxicologie

Efectele secundare datorate consumului de diuretice variază în funcție de

medicamente și doze. Cu toate acestea, reacțiile adverse frecvente includ următoarele:

• Durere de cap

29
 • Vedere neclară

• Diaree

• Amețeli

• Hipotensiunea ortostatică

Mai mult decât atât, în unele cazuri, aceste medicamente pot provoca reacții adverse
potențiale severe, cum ar fi dehidratarea sau dezechilibrul electrolitic, care sunt în general
caracterizate prin următoarele simptome:

• Greață sau vărsături

• Slăbiciune sau oboseală

• Puls slab sau neregulat

• Creșterea setei

• Gură uscată

• Crampe musculare

• Modificări ale dispoziției

• Confuzie mentală

f.Posologie

1. Diurex

Doza uzuala este de 1 la 4 capsule pe zi.

2. Indapamid

30
 Doza zilnica recomandata este de 1,5 mg indapamida (1 comprimat filmat cu
eliberare prelungita INDAPAMID LPH 1,5 mg), de preferat dimineata. Doze mai mari nu
cresc eficacitatea antihipertensiva a indapamidei, dar pot creste efectul saluretic.

3. FUROSEMID

In edemele moderate, doza recomandata este de 40 mg furosemida pe zi si poate fi

crescuta pana la 240 mg furosemida pe zi in functie de raspunsul terapeutic. In insuficienta
renala sunt necesare uneori doze mai mari: 500 mg - 1 g furosemida pe zi. La copii doza
uzuala este de 1-2 mg furosemida/kg si zi.

IV. FORME FARMACEUTICE NATIONALE SI

INTERNATIONALE

Medicamente (C03)

ALSPIRON 25 mg COMPR. FILM.

SPIRONOLACTONUM

ALSPIRON 50 mg COMPR. FILM.

SPIRONOLACTONUM

APLERIA 25 mg COMPR. FILM.

31
EPLERENONUM

APLERIA 50 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

DIUREX 50/20 mg CAPS.

COMBINATII (SPIRONOLACTONUM+FUROSEMIDUM)

DIUROCARD 50 mg/20 mg CAPS.

COMBINATII (SPIRONOLACTONUM+FUROSEMIDUM)

EPLERENONA ARENA 25 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

EPLERENONA ARENA 50 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

EPLOHART 25 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

EPLOHART 50 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

FUROSEMID ARENA 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID BASI 10 mg/ml SOL INJ./PERF.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID BIOEEL 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID HAMELN 10 mg/ml SOL INJ.

FUROSEMIDUM

32
FUROSEMID HAMELN 10 mg/ml SOL. INJ.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID LPH 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID MCC 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID MEDREG 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID SLAVIA 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID ZENTIVA 20 mg/2 ml SOL. INJ.

FUROSEMIDUM

FUROSEMID ZENTIVA 40 mg COMPR.

FUROSEMIDUM

IDUREN SR 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

IMPAMID SR 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA ATB 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA SLAVIA 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA SOPHARMA 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

33
INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA SR GEMAX 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA SR MEDREG 1,5 mg COMPR. ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMIDA TERAPIA 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMID LPH 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMID LPH 2,5 mg COMPR. FILM.

INDAPAMIDUM

INDAPAMID MCC 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMID SR LAROPHARM 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INDAPAMID SR ZENTIVA 1,5 mg COMPR. ELIB. PREL

INDAPAMIDUM

INDAPAMID STADA 1,5mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

INSPRA 25 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

INSPRA 50 mg COMPR. FILM.

EPLERENONUM

34
JINARC 15mg + JINARC 45mg COMPR.

TOLVAPTAN

JINARC 30mg + JINARC 60mg COMPR.

TOLVAPTAN

JINARC 30mg + JINARC 90mg COMPR.

TOLVAPTAN

Medicamente (C03)

KERENDIA 10 mg COMPR. FILM.

FINERENONA

KERENDIA 20 mg COMPR. FILM.

FINERENONA

NEFRIX 25 mg COMPR.

HYDROCHLOROTHIAZIDUM

RAWEL SR 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

SPIRONOLACTONA ARENA 25 mg CAPS.

SPIRONOLACTONUM

SPIRONOLACTONA ARENA 50 mg CAPS.

SPIRONOLACTONUM

SPIRONOLACTONA BIOEEL 25 mg COMPR.

SPIRONOLACTONUM

SPIRONOLACTONA LPH 25 mg CAPS.

SPIRONOLACTONUM

35
SPIRONOLACTONA MEDREG 25 mg COMPR. FILM.

SPIRONOLACTONUM

SPIRONOLACTONA TERAPIA 25 mg COMPR. FILM.

SPIRONOLACTONUM

TERTENSIF SR 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

INDAPAMIDUM

ULDIULAN 12,5 mg COMPR.

CHLORTALIDONUM

ULDIULAN 25 mg COMPR.

CHLORTALIDONUM

ULDIULAN 50 mg COMPR.

CHLORTALIDONUM

VEROSPIRON 50mg CAPS.

SPIRONOLACTONUM

36
 CONCLUZII

Insuficiența renală reprezintă o afecțiune gravă în care rinichii nu își îndeplinesc în

mod corespunzător funcțiile de filtrare a sângelui și eliminare a deșeurilor din organism.
Concluziile asupra insuficienței renale pot fi variate și depind de mai mulți factori, inclusiv
cauza subiacentă, stadiul bolii și opțiunile de tratament.

Diagnosticul precoce al insuficienței renale este esențial pentru gestionarea eficientă a

bolii. Testele de funcție renală, cum ar fi dozarea creatininei și a ureei, precum și analizele de
urină, joacă un rol crucial în identificarea problemelor renale în stadii incipiente.

37
 Insuficiența renală poate avea o varietate de cauze, inclusiv hipertensiunea arterială,
diabetul, boli autoimune, infecții renale sau obstrucții ale tractului urinar. Tratamentul și
prognosticul depind în mare măsură de cauza specifică.

Boala renală cronică este adesea divizată în stadii, de la 1 la 5, în funcție de gravitate.

Tranzitia de la stadiul inițial la cel avansat poate avea un impact semnificativ asupra
opțiunilor de tratament și prognozei.

Insuficiența renală poate duce la o serie de complicații, cum ar fi hipertensiunea

arterială, anemia, perturbări ale echilibrului electrolitic și acumularea de toxine în sânge.
Tratarea acestor complicații este esențială pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Tratamentul insuficienței renale poate varia de la modificări ale stilului de viață și

medicație la terapii de substituție renală, cum ar fi hemodializa, dializa peritoneală sau
transplantul renal. Alegerea tratamentului depinde de stadiul bolii și starea generală a
pacientului.

În multe cazuri, insuficiența renală poate fi prevenită sau gestionată mai eficient prin
controlul factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul, adoptarea unui stil
de viață sănătos și monitorizarea regulată a funcției renale.

În concluzie, insuficiența renală este o afecțiune serioasă care necesită abordare

promptă și gestionare adecvată. Diagnosticul precoce, identificarea cauzei subiacente și
aplicarea unui plan de tratament personalizat sunt esențiale pentru a îmbunătăți prognosticul
și calitatea vieții pacienților afectați.

38
 BIBLIOGRAFIE

1 Ghid De Nursing, Editia V, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 2001-

Lucretia Titirca;

2 Tehnici De Evaluare Si Ingrijiri Acordate De Asistenti Medicali - Nursing -Lucretia

Titirca - Editura Viata Medicala Romaneasca, Noiembrie 2000;

3 Tehnica Ingrijirii Bolnavului – Editia Iv, Dr. Carol Mozes, Bucuresti, 1978;

4 Ingrijiri Speciale Acordate Pacientului De Catre Asistentele Medicale,Lucretia

Titirca - Editura Viata Medicala Romaneasca, Editia Iv 2004;

39
 5 Medicina Interna – Editura All, Bucuresti, 1996 Corneliu Borundel

6 Semiologie Medicala – Editura Medicala, Bucuresti 2002, Ion I. Brukner

7 Anatomia Si Fiziologia Omului – Editura Corint, Bucuresti 1997, Roxana Maria

Albu

8 Fiziopatologie Manual Pentru Scoli Sanita- Re Postliceale, Bucuresti 1995,T.

Negru, M. G. Serban

9 Diagnostic Clinic – Editura Medicala, Bucuresti, 1994, C.C. Dimitriu

10 Tehnici Speciale De Ingrijire A Bolnavlor - Editura Didactica Si

Pedagogica,Bucuresti, 1983

11 Atlas De Anatomie – Editura Aqvila, 2000, Oradea, Editor General

– Thomasmccracken

12. Semiologie Medicala - Editura Medicala, Bucuresti 2002, Ion I. Brukner

13. Anatomia Si Fiziologia Omului - Editura Corint, Bucuresti 1997, Roxana Maria
Albu

14. Fiziopatologie - Manual Pentru Scoli Sanita- Re Postliceale, Bucuresti 1995, T.

Negru, M. G. Serban

15. Atlas De Anatomie - Editura Aqvila, 2000, Oradea, Editor General - Thomas
Mccracken

16. Farmacopeea Română, Ediția X

17. Medicina Interna - Editura All, Bucuresti, 1996 Corneliu Borundel

40