Sunteți pe pagina 1din 6

Partide Politice – Prezentare Generala

Partidele politice pot fi definite ca asociatii libere ale cetatenilor prin care se urmareste, pe baza unei
platforme, definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, asociatii care au, si isi afirma clar si
deschis vocatia si aptitudinea guvernarii.

Etimologic, cuvantul provine din latinescul “pars, partis”, care inseamna “parte dintr-un intreg”.

a. Concluzii privind definirea partidelor politice

1. Un partid politic nu este o comunitate ci o asociaţie de comunităţi

2. Un partid politic este o uniune de grupuri mici dispersate pe întreg teritoriul unei ţări (asociaţii locale,
organizaţii teritoriale, comitete locale, etc.)

3. Aceste organizaţii sunt legate între ele prin instituţii centrale sau regionale cu rol coordonator.

b. Criterii de recunoastere a partidelor politice

1.Continuitatea organizational

2. Vizibilitatea locala si caracterul territorial complet al organizatiei.

3. Vointa de a accede la putere si de a o pastra fie sigur, fie in cadrul unei coalitii.

4. Adaptarea partidului pentru cautarea unui cat mai mare sprijin popular, in particular cu ocazia
confruntarilor electorale.

c. Criteriul funcţional în definirea partidelor politice

a. Funcţia de organizare a alegerilor

1. încadrarea opiniei

2. încadrarea aleşilor

b. Funcţia de educaţie politică

1. acţiunea de informare

2. rolul educativ al partidelor


c. Funcţia de integrare socială : educarea de masă, integrarea socială, socializare politică, administrarea
resurselor sociale atunci când devin partide de guvernământ, organizarea cadrului legislativ, ca partide
parlamentare.

d. Nivele de organizare

Partidul are mai multe nivele de organizare in functie de numarul de membri si de influenta
electoral. In privinta raportului cu membrii partidului politic apare ca o conventie care stabileste cat de
stransa este relatia dintre partid si individ.

Primul nivel al participarii la viata politica este constituit de electorat. Electorii reprezinta forma
cea mai slaba de atasament fata de partid, ei nu sunt juridic membri dar sprijina partidul.

Al doilea nivel este constituit de catre simpatizanti, acestia nu sunt membri dar spre deosebire de
electori participa la reuniunile publice.

Al treilea este reprezentat de membri. Membrii sunt personae care fac juridic parte din partidele
politice. Un partid isi formuleaza lista cu membri in functie de cotizanti.

Un al patrulea nivel este reprezentat de militant, adica acei membri care isi dedica o parte din
timp activitatilor de partid: scriu scrisori si declaratii, participa la campanii electorale. Dintre militant sunt
selectionati functionarii care sunt platiti.

Al cincilea nivel este reprezentat de conducere. Liderii de partid sunt acele persoane care au
dreptul sa reprezinte partidul in raport cu tertii si cu statul si care determina strategia si stabilesc tacticile
partidului. Ei fac parte din elita politica.

e. Functiile partidelor

1. Contribuie la definirea si exprimarea vointei cetatenilor, respectand suveranitatea nationala,


integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei
2. Indeplinesc functiile unui organ constitutional:
- Functia electoral
- Functia de control/de orientare a partidelor politice
- Functia de definire si exprimare a pozitiilor politice

In Romania, in art.8 din Constitutie, se stipuleaza ca partidele politice contribuie la definirea si


exprimarea vointei publice a cetatenilor. Aceasta functie esentiala se dimensioneaza in raport de
valorile democratiei constitutionale cum sunt ele definite in art.1 si art.8:

a. Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei


constitutionale
b. Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la
definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala,
integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei.
f. Tipologia clasică: partide de cadre-partide de masă

Cea mai cunoscută tipologie a partidelor politice a fost realizată de de Maurice Duverger în 1951 în
Les partis politiques. In principal, acesta deosebeşte două categorii de partide: partide de masă şi partide
de cadre.

1. Partidele de cadre

Se referă la acel tip de partid care este alcătuit din membri aderenţi, care sunt notabili.
Caracteristica de bază a acestui tip de partide este aceea a calităţii. Partidele de cadre nu caută membri
aderenţi, ceea ce nu înseamnă că ar refuza adeziunea unei persoane la programul şi doctrina partidului.

A doua caracteristică a partidelor de cadre este aceea că au o structură laxă, şi o autonomie


mare la nivelul comitetelor şi filialelor locale. Contactele personale primează în organizarea acestui tip de
partide. De aici rezultă disciplina laxă, partidul nedispunând de mijloace de presiune asupra membrilor
săi.

A treia caracteristică este o mare autonomie a comitetelor locale. Comitetul local există prin şi
pentru parlamentarul ales, membrii acestui comitet fiind doar intermediari între notabilul local şi alegători.

2. Partidele de masă

O primă caracteristică a partidelor de masă este aceea a obiectivului organizaţional: recrutarea a


cât mai mulţi aderenţi. Istoric vorbind, partidele de masă au apărut din sindicate, cazul cel mai clar fiind
cel al Partidului Laburist. Instituţia sufragiului masculin, apoi cea a sufragiului universal a făcut posibilă
apariţia acestui tip de partide, care se opun partidelor tradiţionale ce se prezentau ca partide de cadre.

Apărute întâi ca partide socialiste, partidele de masă vor avea un mare număr de militanţi şi de
aderenţi, spre deosebire de partidele de cadre care au simpatizanţi.

La nivel financiar, partidele de masă se deosebesc de cele de cadre prin apariţia cotizaţiei lunare
sau anuale pe care membrii de partid trebuie să o plătească.

Partidele de masă se caracterizează prin ierarhia strictă a organizaţiilor locale faţă de filiala
centrală.

A doua caracteristică este cea a structurii de tip piramidal. Congresul este organul care defineşte
orientarea partidului pe termen scurt, mediu şi lung. Congresul alege un Comitet Director sau un Comitet
Executiv, care se ocupă de activitatea partidului. La rândul său, Comitetul ales deleagă responsabilităţile
pentru activitatea de conducere cotidiană unui Birou permanent sau unei Comisii administrative, a cărei
componenţă este diferită de la un partid la altul.

Cel mai bun exemplu de partid de masă sunt partidele socialiste şi cele comuniste, care s-a
construit pe principiul organizatoric al “centralismului democratic”.
g. Alte tipuri de partide politice

1. “Partide suple – partide rigide” este o distincţie care se referă în concepţia lui Duverger la
partide ce se definesc pe tipologia de bază amintită mai sus. Partidele suple sunt asociate partidelor de
cadre, partidele rigide fiind asociate partidelor de masă. Rigiditatea sau supleţea partidului se referă la
tipul de structură organizatorică şi la mecanismele de luarea deciziei pe care acestea îl practică.

2. Partide cu ideologie globală şi partide specializate

Distincţia se referă la domeniul de preocupări al partidului şi la tipul de electorat căruia i se


adresează. Partidul este “global” pentru că el se referă la totalitatea vieţii politice, economice, sociale a
ţării şi a indivizilor. Partidele specializate se referă la categoriile de probleme şi la segmentul de alegători-
ţintă căruia i se adresează.

3. Partide din ţările dezvoltate, partide din ţările în curs de dezvoltare

Primele se caracterizează prin faptul că îşi definesc activitatea pe principii şi în cadru legislativ
care le separă de stat şi de clientelizarea necesară faţă de şeful statului, de exemplu. Partidele din ţările
în curs de dezvoltare sunt adesea instrumente ale statului, ele fiind la dispoziţia şefilor de stat.

4. Partide intraparlamentare şi partide extraparlamentare

Partidele intraparlamentare sunt construite de către un grup de iniţiativă din cadrul Parlamentului,
care ia decizia înfiinţării unui partid cu reprezentanţă şi instituţionalizare teritorială. Partidele
extraparlamentare se construiesc în afara instituţiei Parlamentului şi au ca obiectiv fundamental cucerirea
puterii politice sau, cel puţin, participarea la influenţarea deciziei politice prin reprezentare parlamentară.

In Tratatul de ştiinţă politică, Burdeau propune distincţia dintre partide de opinie şi partide
ideologice:

A. Partidul de opinie. Caracteristici

Grupează persoane ce aparţin la categorii sociale diferite, fără a încerca să fie expresia unei clase
sociale. Ele nu au ca bază de aderare deci originea socială a indivizilor;

b. acceptă structura socială existentă, fără a urmări schimbarea acesteia.

c. se naşte pentru a reprezenta opinii deja existente

d. personalităţile joacă un rol foarte important, determinând doctrina partidelor prin atitudinea lor, ceea ce
duce la o linie politică fluctuantă în obiectivele partidului.

B. Partidul ideologic. Caracteristici

a. Doctrina şi ideologia de partid este liantul care creează solidaritatea aderenţilor.


b. este un partid exclusivist

c. este un partid autoritarist, netolerând alte ideologii politice sau alte partide.

d. Atunci când ajunge la putere el tinde să controleze toate mecanismele statului, propunându-se ca
reprezentant al naţiuni.

In functie de criteriul apartenentei si orientarii membrilor ce le compus si platformele, pot fi:

1. Partide confesionale - au drept criteriu de reconstituire credintele religioase


2. Partide regionale – reprezinta interesele locale ale diferitelor regiuni, state, parti ale unui teritoriu
national neajuns inca la unificare.
3. Partide nationale – sunt organe de protest impotriv structurii statelor in care iau nastere
4. Partide de clasa – reprezinta interesele unei clase sociale
5. Partide entice – fac parte numai minoritati entice din statele in care se nasc

Partidele se mai clasifica in:

1. Partide unice – constituie un ansamblu omogen supus unei directii unice


2. Partide dominante – poate exista acolo unde partidului I se recunoaste sau I se stabileste pozitia
dominant
3. Partide unificate – sunt o uniune de partied care, regrupate intr-un cadru nou, accepta un
program comun, adesea putin elaborate.

In concluzie, partidele politice reprezinta o realitate a vietii politice moderne, unul din criteriile de
clasificare a statelor totalitare sau democratice. In Romania se poate observa un fenomen original:
numarul mare de partied de diferite orientari doctrinare. Se poate spune ca fenomenul se datoreaza lipsei
de libertati de exprimare din perioada comunista.
Bibliografie

1.Gh. Tănase Gheorghe, Separaţia puterilor în stat, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1994

2.George Voicu – “Pluripartidismul, o teorie a democraţiei”, Editura All, Bucureşti, 1998

3.Eugen Strautiu,”Ideologii si Partide Politice”, Sibiu, Editura Lucian Blaga, 2007

4. Raymond Aron, “Democratie si totalitarism”, Editura All, 2001