Cronicile din Romania: Avocatul, sărăcia și lumânările.

Când a văzut nota de plată cerută de inexistentul liber acces la justiție mioritic (taxe de timbru, cautiuni,
expertize, onorariu), o amică ce vroia să-I dea una-n buletin fostului soț și să-și încheie trebile cu el, s-a
uitat la mine ca un copil căruia i-ai spus că nu mai primește ciocolată până la Crăciun și mi-a zis resemnată:
“Gabi, la banii ăștia, mai bine cumpăr 3 lumânări negre, scriu un acatist și-l rog pe Șefu’ ăl mare să-i dea
boului două peste bot. E mult mai ieftin. Și mai sigur.”

După ce-am râs amândoi până la umezeală inghinală nonerotică de soluția magică, am realizat drama din
spatele stării de fapt, sau în limbaj academic cât de belită e treaba: majoritatea românilor sunt prea săraci
ca să poată beneficia de liberul acces la justiție.

E adevărat că bestia asta hâdă numită statul român, născută parcă dintr-un sex mutant la beție dintre
Cernobîl și Fukushima, spune că ești liber să te duci la tribunal, nu că e moca. Dar e doar o altă harneală
iluzorie. Ca învățământul gratuit și asistența medicală full option de care benefiează, nu-I așa, oricine
cotizează la CASS.

Nu plătești nimic când intri pe poarta spitalului, da’ schimbă-ți minimul pe economie în bancnote mici, că
o să împarți din el mai ceva ca ploaia de flyere a lăbarilor din parlament în campanie electorală. La fel și
cu justiția. Ai bila prinsă de picior cu lanțul taxelor de timbru, dar ești liber să alergi către dreptate. Ai grijă
să nu te ia radarul pe drum, că iar ți-o dă statul în dantură. Și nu ai bani de dentist.

În România, zeița justiției umane, adică Themis pentru ăia care au jucat ping-pong cu “Legendele
Olimpului” fără să o deschidă, s-a sinucis prin înfometare în fundul curții, după ce șmecherii i-au furat,
prin lege votată în unanimitate, balanța, eșarfa de pe ochi, rochia și sandalele din picioare. A vrut să își
facă harakiri cu sabia din dotare, dar, surpriză, a constatat că îi fusese tirată de combinatori prin metoda
Maradona și vândută la fier vechi.

Când ești sărac, miroși a prost și în libertate, și la pușcărie. Și nici pe lumea cealaltă nu o duci prea bine.
N-ai bani nici de o lopată, instrument indispensabil pentru a îngropa o zeitate în care nimeni nu mai crede.
Culmea e că ne îndreptăm inevitabil spre momentul în care și lumânările și acatistul vor deveni un lux.

Și atunci va fi nasoală rău; când, înghesuit de facturi, taxe și impozite mari ca gipul unui parlamentar
posesor de penis minuscul, românul nu va mai avea 3 lei pentru lumânări și acatist ca să își ardă dușmanii
pă persoană spirituală, când până și Mama Omida va da faliment că nu mai vrea nimenea abur pă sporu’
casii și cununii legate cu ața de la mort, vom fi dispărut deja ca popor.

Themis e moartă în fundu curții, doamnelor și domnilor. Câinii vor să o pișe, porcii să o mănânce. Am
cerut ajutor public judiciar pentru funeralii și ne-au dat termen la calendele grecești.

Am trimis plângerea și mai sus și ne-au răspuns că va veni Nemesis în inspecție. Sper să mănânce bine
înainte, să își ia chiloții de tablă și să își tragă puncte zdravene de sudură pe armură. Ca să nu i-o fure
șmecherii.

Gabriel Dumitru