S.I.12.

Probleme ale transportului energiei electrice :

pierderile de tensiune şi de putere activă

Reţeaua trifazată de transport este un circuit cu parametri distribuiţi. Pentru un

studiu calitativ, aceasta se poate reprezenta pe fiecare fază ca o impedanţă concentrată
având expresia:
Z L = RL + jXL, (1)
în care RL şi XL sunt rezistenţa, respectiv reactanţa liniei de transport care, în general
are caracter inductiv. In consecinţă, la transportul energiei electrice, se produc două
fenomene importante din punct de vedere tehnic şi economic:

1. căderea fazorială de tensiune pe impedanţa liniei de transport, U  Z L I şi

2. pierderea de putere activă pe rezistenţa liniei de transport p  RL I 2 ,
iar în mai mică măsură, înmagazinări de putere reactivă în reactanţa liniei, XL.

Sunt fenomene nedorite, cu efecte negative, care trebuiesc limitate cât mai mult posibil
şi drept urmare, prin proiectare şi construcţie, se iau măsuri ca valorile parametrilor liniei
de transport, RL şi XL să fie cât mai mici.

Schema echivalentă a unui circuit monofazat (sau a unei faze de circuit trifazat în
regim simetric) este dată în fig.1a, în care U1 este tensiunea la generator (transformator),
iar U2 - tensiunea la bornele receptorului de impedanţă Z .

Fig.1

Ecuaţia de tensiuni a circuitului, căreia îi corespunde diagrama fazorială din fig.1.b este:
U 1  U 2  Z L I  U 2  ( RL  jX L ) I , (2)

În cazul unui receptor dat, Z , presupus inductiv, se cunosc:

U2 – valoarea efectivă a tensiunii nominale la receptor,

I – valoarea efectivă a curentului absorbit de receptor,
 = (U 2 , I ) >0- defazajul inductiv între tensiune şi curent la bornele receptorului,
deci
P= U2Icos - puterea activă absorbită de receptor şi trebuie determinate

- tensiunea necesară, de alimentare a reţelei, U1 şi

- secţiunea conductoarelor liniei de transport, sCu (de fapt rezistenţa acesteia,
RL =  lCu /sCu în care lungimea lCu a liniei se cunoaşte).
1. Căderea fazorială de tensiune, U  Z L I se manifestă prin următoarele 2 efecte:

a.- pierderea de tensiune : U  U1  U 2 diferenţa valorilor efective,în V,

(3)
b.- defazajul  (introdus de către impedanţa de linie, Z L între U 2 şi U 1 ).

Căderea de tensiune pe impedanţa liniei de transport face ca tensiunile (de fază şi

de linie) la receptor să difere faţă de tensiunile omoloage de la generator transformator).

Pentru liniile de transport electrice (care pot fi: cabluri aeriene sau subterane) este
stabilită prin norme valoarea admisibilă a pierderilor de tensiune, Uadm . Aceasta este
exprimată în procente din tensiunea nominală Un a liniei de transport şi are valori în plaja
Uadm=(5-10)%Un, , Un=(U1+U2)/2 în funcţie de tipul receptorului alimentat (iluminat,
consumator industrial, casnic etc.) şi de regimul de funcţionare al liniei (normal sau de
avarie). Se impune aşadar condiţia:

U  U 1  U 2 ≤ Uadm = = (0,05 - 0,1)Un, (4)

Deoarece tensiunile U1 şi U2 nu trebuie aşadar să difere cu mai mult de (5 - 10)%,

unghiul  (fig.1.b) este foarte mic, iar pierderea de tensiune (3) se poate aproxima prin:

U  U 1  U 2  AB rab  AB '  AC '  C ' B ' 

 R L I cos    X L I sin   (5)
RL P  X L Q
 ,
U2
în care P şi Q sunt puterile activă, respectiv reactivă, absorbite de receptorul Z , iar în
fig.1.b B rab este rabaterea, iar B' şi C ' sunt proiecţiile punctelor B, respectiv C pe
direcţia fazorului tensiunii U 2 .

2. Pierderea de putere activă, p pe linia de transport ( monofazată) poate fi

exprimată sub forma:
S2 P2  Q2
p  RL I 2  RL  RL , (6)
U 22 U 22
în care S=U2 I reprezintă puterea aparentă a receptorului Z.

Din (5) şi (6) se constată că pierderile de tensiune U şi pierderile de putere activă, p

pe o linie de transport dată, de impedanţă Z L se pot micşora în două moduri:

- prin utilizarea unor tensiuni de transport cât mai mari, ceea ce explică tendinţa
actuală de trecere a reţelelor, generatoarelor şi a unor receptoare la tensiuni superioare de
ex. de (MT):10 kV, 20 kV, sau (TI): 110 kV, 220 kV, 400 kV, 700kV;
 - prin micşorarea valorii puterii electrice reactive, Q vehiculată de consumator pe
linia de transport (absorbită în cazul consumatorilor inductivi – care au o pondere
majoritară – sau cedată în cazul consumatorilor capacitivi, mai puţin numeroşi).

Calculul secţiunii minime a conductoarelor liniilor de transport se face, pe baza

următoarelor criterii restrictive:

a) încălzirea conductoarelor ca urmare a trecerii curentului să nu depăşească

anumite limite admisibile, Δθ  Δθ adm (  C) ( nerespectarea acestei condiţii duce la
deteriorarea izolaţiei prin supraîncălzire) ; JT, L mică
b) pierderile de tensiune U să fie mai mici decât valorile admise prin norme
U <Uadm (V) (neasigurarea tensiunii U2 = U1 - U necesară consumatorului are drept
consecinţă o funcţionare anormală a acestuia şi chiar scoaterea lui din funcţiune);
JT+MT, L mare
c) pierderile de putere activă, Δp  Δpadm (W) în rezistenţele liniei trebuie să
se menţină în limitele stabilite prin calculele tehnico-economice, pentru a nu micşora
randamentul transportului şi a nu mări costul energiei electrice livrate consumatorilor.
IT , Lmare

Fiecare dintre aceste criterii poate conduce la valori diferite pentru secţiunea
conductoarelor şi întotdeauna se adoptă secţiunea cea mai mare (care satisface toate cele
trei condiţii).

În practică se constată că secţiunea maximă a conductoarelor rezultă:

1.- din condiţia de încălzire a conductoarelor pentru reţelele de joasă tensiune, de

lungime mică,
2.- din condiţia referitoare la pierderile de tensiune (3) pentru reţelele de joasă şi
medie tensiune, de lungime relativ mare şi
3.- din condiţia referitoare la pierderile de putere (5), în cazul reţelelor de înaltă
tensiune şi lungime mare.

Exemplu de dimensionare a secţiunii conductoarelor de transport prin

impunerea condiţiei: U  U1  U 2 ≤Uadm =(5 - 10) U2 %
Dacă se consideră că definim Un=U2 şi că reactanţa liniei este neglijabilă, XL  RL,
pierderile de tensiune, U obţin expresia:
P l P
U  R L   Cu Cu  U adm =(0,1-0,05)U2,
U2 s Cu U 2
iar secţiunea conductorului de transport trebuie să satisfacă condiţia:

 Cu l Cu P
 s Cu 
(0,1  0,05)U 22
 S.I.13. Factorul de putere: importanţa economică, metode de ameliorare

Factorul de putere al unei instalaţii electrice se defineşte, în general, prin raportul

dintre puterile activă şi aparentă ale acesteia:
P
Kp  . (1)
S
În regim sinusoidal (atât pentru receptoarele monofazate, cât şi pentru
receptoarele trifazate în regim simetric de funcţionare), factorul de putere Kp rezultă
egal cu cosinusul defazajului  dintre tensiunea şi curentul circuitului, respectiv (v. § ):

UI cos  3U l I l cos 
Kp    cos  . (2)
UI 3U l I l
S-a arătat că numai puterii active îi corespunde un transfer unidirecţional
(ireversibil) de energie electrică de la generator la receptor şi o transformare a acesteia în
alte forme de energie. Funcţionarea normală a diferitelor receptoare inductive (motoare
asincrone, cuptoare electrice de inducţie, transformatoare, instalaţii pentru tratarea
metalelor cu curenţi de înaltă frecvenţă etc) necesită însă, pe lângă puterea activă P şi o
anumită putere reactivă Q ceea ce determină stabilirea unui defazaj inductiv şi, respectiv,
micşorarea factorului de putere al reţelei la care sunt conectate aceste receptoare.
În cazul unui receptor monofazat dat, având tensiunea U şi puterea activă P date,
constante, curentul I absorbit de acesta, pierderile de tensiune U pe linia de transport şi
pierderile de putere activă p în generator (transformator) şi conductoarele liniei de
transport sunt cu atât mai mari cu cât factorul de putere cos al receptorului este mai
mic. Intr-adevăr, aceste mărimi pot fi exprimate prin relaţiile:
U  const ., P  const . :
 P
 I  U cos  ,
 (3)

U  Z I  Z P RL P  X L Q
 L L , sau U 
 U cos  U
  P 
2
P2  Q2
p  RL I 2  RL    RL

  U cos   U2
în care: ZL este impedanţa liniei de transport, iar RL include rezistenţa generatorului
(transformatorului) înseriată cu rezistenţa liniei de transport.
Din (3) se constată că, în timp ce curentul I şi pierderile de tensiune U sunt
invers proporţionale cu factorul de putere, pierderile de putere p sunt invers
proporţionale cu pătratul acestuia. Pe de altă parte o valoare subunitară a Kp (cos<1)
echivalează cu transportul unei puteri reactive nenule, Q  0 . Aşadar scăderea
curentului, a pierderilor de tensiune şi de putere activă este posibilă prin creşterea valorii
factorului de putere, cos ceea ce este echivalent cu scăderea puterii reactive vehiculate
pe reţea.
Ansamblul măsurilor practice care urmăresc aducerea factorului de putere al
instalaţiilor electrice la valori apropiate de unitate constituie măsuri de ameliorare a
factorului de putere. Ele se pot grupa în două categorii:
a) măsuri naturale (tehnico-organizatorice), prin care consumatorii, utilizaţi raţional,
absorb mai puţină putere reactivă din reţea;
b) măsuri artificiale, prin care puterea reactivă necesară receptoarelor inductive este
furnizată la locul de consum de ”generatoare de putere reactivă”: compensatoare
sincrone sau baterii de condensatoare.
Din prima categorie, care nu necesită investiţii, sunt de reţinut măsurile ce
vizează motoarele asincrone:
- limitarea funcţionării în gol a motoarelor asincrone;
- utilizarea motoarelor asincrone cu putere nominală adecvată aplicaţiei şi
încărcarea lor la o sarcină apropiată de cea nominală;
-înlocuirea motoarelor asincrone supra-dimensionate cu motoare de putere
nominalămai mică, adecvată sarcinii ;
- utilizarea conexiunii stea sau triunghi la motoarele asincrone în funcţie de
încărcarea la arbore (Y - la sarcină redusă;  - la sarcină nominală);
- efectuarea corectă a reparaţiilor motoarelor asincrone, cu respectarea
dimensiunii întrefierului, evitând mărirea acestuia etc.

Metodele artificiale constau în :

- conectarea bateriilor de condensatoare în paralel cu consumatorul (sau cu
grupul de consumatori) de putere reactivă.
- utilizarea compensatoarelor sincrone= MaşS în regim de M la gol

Fig. 1
Schemele de conectare a bateriilor de condensatoare pentru ameliorarea factorului de
putere al unui receptor monofazat Z , respectiv al unui receptor trifazat, sunt date în
fig.1.a, respectiv fig.2.
Receptorul Z, având puterea activă P şi tensiunea U date, absoarbe din reţea
curentul (Fig. 1.b):
P
I .
U cos 
(4)
Ca urmare a conectării condensatorului C în paralel cu Z, intensitatea curentului
absorbit de grupul ZC din reţea se micşorează la valoarea:
 P
I1  I (5)
U cos 1

deoarece  1 < ; P, U = const. şi Ia = I1cos 1 = Icos = P/U = const.

Capacitatea C necesară pentru creşterea factorului de putere de la valoarea cos

la valoarea cos 1, se poate calcula imediat pe baza diagramei fazoriale din fig.1.b:
IC I sin   I1 sin 1 P Q  Q1 Q
C   ( tg  tg1 )   C2 . (6)
U U U 2
U 2
U
În cazul receptoarelor trifazate, bateriile de condensatoare se pot conecta fie în
stea, fie în triunghi (Fig.2, a şi b). La conexiunea în stea, capacitatea pe o fază a bateriei
rezultă din relaţia:
Pf P(3) QC (3)
CY  (tg  tg1 )  (tg  tg1 )  , (7)
U 2f U l2 U l2
iar la conexiunea în triunghi din relaţia:
Pf P(3) QC ( 3 ) CY
C  (tg  tg1 )  (tg  tg1 )   , (8)
U l2 3U l2 3U l2 3
în care Pf este puterea activă pe fază, P(3) = 3Pf - puterea activă totală a receptorului
trifazat, iar QC(3) = P tg - P tg 1= Q - Q1 este puterea reactivă totală, trifazată
compensată.
Pentru obţinerea aceluiaşi factor de putere, condensatoarele conectate în
triunghi, necesită o capacitate nominală de 3 ori mai mică dar o tensiune nominală de
3 ori mai mare decât a condensatoarelor conectate în stea. La condensatoarele
conectate în stea se aplică tensiunea de fază, iar la celer conectate în triunghi se aplică
tensiunea de linie.

Fig.2
Adoptarea tipului de conexiune se efectuează pe baza unui studiu tehnico-economic,
ştiut fiind că preţul de cost şi gabaritul condensatoarelor depind de puterea reactivă şi
tensiunea lor nominală. În paralel cu fiecare fază a bateriei se conectează rezistenţe de
descărcare Rd, calculate astfel încât, în cel mult 30 sec., tensiunea cu care rămân
încărcate condensatoarele în momentul deconectării lor de la reţea să scadă la o valoare
nepericuloasă (< 65V). Consumul acestor rezistenţe este neglijabil.
Prin compensarea factorului de putere se asigură:
a) reducerea pierderilor de energie în sistemul electroenergetic;
b) micşorarea pierderilor de tensiune pe liniile de transport;
c) reducerea secţiunii conductoarelor liniei de transport, ştiut fiind că aceasta se
determină în funcţie de pierderile de putere, de pierderile de tensiune şi de încălzirea
limită ;
d) creşterea capacităţii de transport a liniei în ceea ce priveşte puterea activă, prin
reducerea puterii reactive absorbite de receptoare;
e) micşorarea puterii instalate a transformatoarelor din staţiile coborâtoare de
tensiune ca urmare a reducerii puterii totale aparente absorbite de consumatori (datorită
creşterii factorului de putere).

Toţi beneficiarii de energie electrică sunt obligaţi să aplice măsurile cele mai
adecvate pentru utilizarea raţională a acesteia. Pentru stimularea lor în acest sens, în
practică, se aplică tarifarea diferenţiată a energiei (de exemplu: în cazul unui factor de
putere real sub cel neutral, fixat prin norme , costul energiei active este majorat).