ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ”CAROL DAVILA” TÂRGOVIȘTE

DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNDRUMĂTOR DE PROIECT, ABSOLVENT,

CÂRSTE GIORGIANA

ANUL III A
PROMOȚIA 2O18

2
TEMA PROIECTULUI:
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
OCLUZIE
INTESTINALĂ

3
 CUPRINS

Argument 3
CAPITOLUL I
ANATOMIE SI FIZIOLOGIE APRATULUI DIGESTIV 5
1.1 Cavitatea bucală 8
1.2. Faringele 10
1.3. Esofagul 11
1.4. Stomacul 13
1.5. Intestinul subțire 17
1.6. Intestinul gros 20
CAPITOLUL II
OCLUZIA INTESTINALA
2.a. Definiţie 27
- Clasificare
- Cauze determinante ale ocluziei mecanice
- Cauze determinante ale ocluziei funcţionale
2.b. Fiziopatologia sindromului oclusiv 29
- Simptomatologia
- Tratamentul ocluziilor mecanice
- Tratamentul preoperator
CAPITOLUL III
TEHNICI DE ÎNGRIJIRI
3.1. Măsurarea și notarea pulsului 32
3.2. Recoltarea sângelui pentru determinarea V.S.H-ului 34
3.3. Administrarea oxigenului 36
CAPITOLUL IV
CAZURI CLINICE
Cazul I 38
Cazul II 51
Cazul III 64
BIBLIOGRAFIE 77

4
 ARGUMENT
Lucrarea de faţă nu vrea să fie decât o prezentare sub formă de
conspecte, pe baza unei vaste bibliografii referitoare la urgenţele medico-
chirurgicale.
Scopul lucrării este analiza tacticii chirurgicale în urgenţă şi a
rezultatelor terapeutice imediate în ocluziile intestinale.
Personal am simţit permanent nevoia unei asemenea lucrări de sinteză,
pentru că viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată, la un moment dat, de o
suferinţă apărută brusc, care-l duce într-o situaţie critică acută ce trebuie
rezolvată de serviciul sanitar cu promptitudine şi deosebită competenţă.
În mod tradiţional oamenii au definit sănătatea în diferite moduri: o
persoană de conducere va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu
regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu
atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.
Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile
acestuia în faţa vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice
bune, a unei sănătăți fizice este important să adoptăm acele conduite ce ne
conferă o bunăstare fizică, de exemplu: evitarea ţigărilor, a consumului de
alcool şi alimentaţia moderată.
Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva
dimensiuni: emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare
contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane.

5
 Ocluzia intestinală continuă mereu să fie o cauză frecventă a
internărilor de urgenţă în secţiile de chirurgie viscerală abdominală şi este un
factor foarte important în morbiditatea şi mortalitatea intraspitalicescă.
Secţia de Chirurgie oferă o gamă variată şi spectaculoasă de pacienţi
ce au nevoie de îngrijiri.
Însa nu toţi pacienţii ajung să se vindece complet, alţii rămânînd cu
sechele vizibile sau mai puţin vizibile.
Dorinţa mea de a vedea pacienţii plecând acasă pe propriile picioare
m-a determinat să-mi aleg această temă.

6
7
 CAP.I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI
DIGESTIV

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gură, faringe, esofag, stomac,
intestinul subţire şi intestinul gros.
Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sunt: masticaţie pentru formarea bolului alimentar,
începutul digestiei glucidelor sub acţiunea ptialiniei salivare, funcţia de fonaţie, funcţia
receptoare, funcţia de apărare şi funcţia fizionomică.
Faringele este un organ care aparţine atât aparatului digestiv, cât şi aparatului respirator.
El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu esofagul.
Funcţiile faringelui sunt: funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag şi funcţia
de apărare împotriva infecţiilor care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie.
Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular care face legătura între faringe şi
stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicală (c7), în dreptul cartilajului cricoid şi se
termină în dreptul vertebrei a l1-a toracale la cardia, este lung de 25-32 cm şi are un calibru care
variază între 10 şi 22 mm.
Are trei strâmtori: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea de la nivelul încrucişării cu artera
aortă şi cea de la nivelul cardiei.
Structura esofagului, este alcătuit din trei straturi: la interior se află mucoasa cu un
epiteliu pavimentos stratificat; urmează tunica mijlocie care este musculară şi are 2 straturi -
unul intern cu fibre circulare şi unul extern cu fibre
longitudinale. Tunica externă este formată din ţesutul conjunctiv lax, care se continuă cu ţesutul
de susţinere mediastinal.
Stomacul este un organ musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat între
esofag şi intestinul gros. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere cu vârful uşor îndoit şi

8
îndreptată în sus. Forma lui este variabilă în funcţie de: conţinut, tonicitatea musculaturii
proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziţia individuală şi volumul organelor vecine.
Stomacul este situat deasupra cardiei şi care este adaptată cupolei diafragmatice se
numeşte marea tuberozitate: segmentul vertical este corpul stomacului care se continuă cu mica
tuberozitate şi apoi cu centrul piloric şi se termină cu orificiul piloric.
Structura stomacului este alcătuită din patru paturi: la interior se află mucoasa, apoi
submucoasa, pătura musculoasă, iar la exterior este învelit de seroasa peritoneală.
Intestinul subţire începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei
segmente: duoden, jejun şi ileon.
Duodenul are forma unei potcoave şi i se descriu patru porţiuni: prima porţiune, bulbul
duodenal, urmează imediat după pilor şi este uşor mobilă; porţiunea a doua, descendentă, este
situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se varsă secreţia biliară şi cea pancreatică;
porţiunea a treia este orizontală, iar porţiunea a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul
formând unghiul duodeno-jejunal.
Structura duodenului este alcătuită din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa,
seroasa peritoneală care îi acoperă numai faţa anterioară.
Jejunul, ileonul au un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavităţii peritoneale.
Este alcătuit din patru straturi:mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa.
Fiziologic-jejunul ileonul are trei funcţii: motorie, secretorie si absortie. Funcţia motorie are rol
in frământare si amestecare a conţinutului intestinal. Funcţia secretorie se manifesta prin
elaborarea unor fermenţi: erepsina si nucleo-tidaza, cu rol in digerarea proteinelor si acizilor
nucleici. Funcţia de absortie se exercita pe o foarte mare suprafaţa datorate vilozitatilor
intestinale care mai absorb
si apa, săruri minerale si vitamine.
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv: el incepe de la valvula ileo-cecala si
se termina cu anusul.

9
Intestinul gros este impartit in următoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul
transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si rectul.
Cecul este sutuat in fosa iliaga dreapta si face legătura intre ileon si cec si se realizează prin
sfincterul ileo-cecal.
Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul urcând vertical pana la fata
inferioara a ficatului unde prin unghiul hepatic se continua cu colonul transversal.
Colonul transversal se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul splenic si este situat
orizontal sau forma literei "V".

10
11
 Colonul descendent este situat in flancul stâng si se intinde de la unghiul
splenic pana la nivelul crestei iliace unde se continua cu colonul sigmoid.
Colonul sigmoid in continuarea precedentului situat in fosa iliaca dreapta
si in pelvis are forma unui "s" si se intinde pana la unghiul recto-sigmoidian.
Rectul este porţiune terminala se intinde de la unghiul recto-sigmoidian
pana la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul
anal care continua ampula rectala.
Fiziologic intestinul gros are funcţii de motricitate secreţie si absortie.
Motricitatea asigura progresia bolului alimentar prin contracţii peristatice ,
segmentare si contracţii masive. Funcţia de absorbţie este cea mai redusa si
exercita mai des la nivelul cecului si al ascendentului.
Un rol extrem de important in fiziologie si in patogenie ii joaca flora
intestinala.

1.1. CAVITATEA BUCALA

Cavitatea bucala sau gura constituie prima porţiune a tubului digestiv.
Cavitatea bucala are doua orificii de comunicare: unul anterior de
comunicare cu exteriorul si altul posterior prin care se deschide in faringe.
Orificiul anterior se numeşte orificiul bucal, cel posterior situat intre faringe si
gura se numeşte istmul bucofaringian.
Gura îndeplinește multiple funcţiuni: rol in digestie, serveşte la
prehenziunea , insalivatia si masticaţia alimentelor; rol in respiraţie; rol de
relaţie aici se găsesc receptorii gustatului si tot aici se petrec unele modificări
importante ale sunetelor.
Mucoasa linguala prezintă: papile, glande si foliculi limfatici.

12
 Papilele linguale sunt nişte proeminente care sunt situate la suprafaţa
mucoasei regiunii dorsale a limbii. Au un rol mecanic, tactil si in perceperea
gustului.
Nervii sunt motorii, senzitivi unde limba are o sensibilitate generala si una
speciala gustativa. Sensibilitatea generala este sub dependenta nervului lingual a
glosofaringianului si a laringelui superior.
Sensibilitatea gustativa este sub dependenta nervului glosofaringian si a
nervului lingual.

Anexele cavităţii bucale

Gingia este porţiunea modificata a mucoasei bucale care acoperă
procesele alveolare adică porţiunile maxilarelor unde se găsesc alveolele
dentare.
Dinţii sunt organe dure de culoare albicioasa implantaţi in alveolele maxilarelor
având drept rol faramatarea alimentelor in timpul masticaţiei.
Ei fac parte din apratul dento-maxilar un ansamblu de organ care acumulează la
indeplinirea funcţiilor: digestia bucala, fonetica si fizionomica si parţial
deglutitia. In afara de dinţi aparatul dento-maxilar mai cuprinde maxilarul
superior si mandibula, articulaţia temporo-mandibulara, muşchii masticatori si
cei oro-faciali, limba, glandele salivare, buzele si obrajii.
Glandele salivare in cavitatea bucala se deschid numeroase glande ale căror
produs este saliva.
Glanda parotida este mai voluminoasa glanda salivara este situata sub conductul
auditi extern si inapoia mandibulei.
Glanda sublinguala este cea mai mica dintre glandele salivare se găseşte situata
deasupra diafragmei bucale in loja sublinguala.
1.2. FARINGELE
Faringele este un conduct musculo-membranos, o răspântie unde se incruciseaza
calea respiratorie cu cea alimentara.

13
Aerul inspirat pătrunde prin fosele nazale trece prin faringe in laringe, trahee,
bronhii spre plămâni. Bolul alimentar trece in timpul deglutitiei din cavitatea
bucala in faringe apoi in esofag spre stomac. Faringele mai serveşte la ventilarea
urechii medii si in fonatie.
Faringele este situat inaintea coloanei cervicale si înapoia foselor nazale si a
cavităţii bucale. In sus se întinde pana la baza craniului iar in jos se continua cu
laringele si esofagul.
Fetele laterale avem de studiat un segment cefalic si unul cervical.
Structura faringelui- faringele este alcătuit din mai multe tunici. In primul rând
are o tunica care ii serveşte de schelet. Tunica fibroasa este invelita la exterior
de muşchi (tunica musculara) si căptuşita la interior de mucoasa (tunica
mucoasa).
1.3. ESOFAGUL
Este un conduct musculo-membranos prin care trec alimentele din faringe in
stomac.
Esofagul străbate regiunea gatului, a toracelui, diafragma si ajungând in
abdomen se termina in stomac. I se disting patru porţiuni: cervicala, toracica sau
mediastinala, diafragmatica si abdominala.
Forma si calibrul esofagului variază după cum acesta este in stare de vacuitate
sau in stare de distensiune. Examinând esofagul (pe cadavru) in stare de
vacuitate vedem ca are aspectul unei panglici musculare.
Esofagul este invelit de un strat celulos periesofagian. In acest ţesut
periesofagian se dezvolta flegmoanele esofagiene. Prin intermediul acestui strat
celular esofagul vine in raport cu organele învecinate.
Porţiunea cervicala se întinde de la a-6a vertebra cervicala pana la un plan
orizontal care trece prin marginea superioara a sternului si vertebra a-2a
toracica.
Porţiunea toracica începe la nivelul orificiului superior al toracelui, coboară prin
mediastin si tine pana la hiatul esofagian al diafragmei. Este impartita in doua

14
segmente. Limita separativa se gasete in dreptul vertebrei a-4a toracice. La acest
nivel traheea se bifurca motiv pentru care porţiunea suprajacenta a esofagului se
numeşte suprabronhica iar cea subjacenta segment subbronhic .
Porţiunea abdominala este situata sub hiatul esofagian al diafragmei este uşor
dilatata. Din punct de vedere anatomic si funcţional poate fi considerata ca o
porţiune a stomacului motiv pentru care unii autori o numesc vestibul
gastroesofagian sau antru-cardic.
Esofagul abdominal are raporturi importante cu peritoneul. Acesta acoperă fata
anterioara a organului trece prin fata lui stânga si se continua pe fata interioara a
fundului stomacului. Spre dreapta peritoneul formează omentul mic. Fata
posterioara a esofagului e lipsita de peritoneu.
Esofagul prezintă la interior o serie de plice longitudinale asa ca o secţiune
transversala ii arata rumenul stelat. Plicele se şterg prin trecerea bolului
alimentar si se refac imediat ce bolul a trecut Plicele sunt formate din mucoasa si
submucoasă.
Structura esofagului - este format din patru straturi: o tunica musculara, o tunica
submucoasa si una mucoasa.
Glandele esofagiene sunt de tip acinos si se găsesc situate in sub mucoasa. Au
un canal excretor lung care se deschide la suprafaţa mucoasei. In vecinătatea
cardiei întâlnim glande asemănătoare celor din porţiune cardică a stomacului
(glande cardice). Ele secreta un mucus care uşurează alunecarea bolului
alimentar. Separaţia dintre mucoasa esofagiana si cea gastrica este foarte neta.

15