Universitatea Creștină ”Dimitrie-Cantemir”

Studii postuniversitare, master Științe penale

Instituții de drept penal-partea generală

Minoritatea făptuitorului
 București, 2018
Minoritatea făptuitorului (cauză de neimputabilitate)
Noţiune, condiţii de existenţă şi efecte

Minoritatea. Noțiune
În art. 27 din Codul penal se regăsește reglementată noțiunea de minoritate, astefl încât: ”Nu
este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii
acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.”
Acest text lege precizează faptul că, nu se înlătură caracterul penal al faptei, ci reprezintă
cauză de neimputabilitate, fapta persoanei care, la momentul săvârșirii faptei prevăzute de legea
penală nu întrunea condițiile legale pentru a putea răspunde penal, ceea ce înseamnă că, acea
persoană nu prezenta capacitate psihofizică1
În dreptul penal s-a impus stabilirea unei limite minime de vârstă, iar dacă făptuitorul este
mai mic de acea vârstă, să fie exclusă răspunderea penală a acestuia.2
Astfel analizate cele mai sus menționate, se mențin următoarele aspecte:
a) dacă minorul este în vârstă de până in 14 ani, se prezumă a nu răspunde din punct de
vedere penal;
b) dacă faptuitorul are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, aceasta răspunde penal numai dacă
se face dovada faptului că a săvârșit fapta cu discernământ; În acest interval de vârstă minorul se
prezumă că nu are capacitatea psihică îndeajuns de dezvoltată, aceast aspect putând fi răsturnat
prin expertiza medico-legală phihiatrică dispusă de organele de cercetare penală;
c) dacă persoana ce săvârșește o infracțiune are peste 16 ani, acesta răspunde din punct de
vedere penal, împotriva lui putând fi luate măsuri educative, ce sunt prevăzute de art 114.
Persoana care săvârșește o infracțiune iar vârsta acesteia este sub 16 ani, este prezumată a nu
avea discernământ, neavând capacitatea psihică necesară a înțelege semnificația socială a
faptelor sale, așadar nu poate fi încadrat ca subiect activ al infracțiunii.3
Dovada de a dovedi existența discernământului revine acuzării, minorul bucurându-se de
prezumția relativă a lipsei discernământului4

1
Viorel Pașca, Curs de drept penal, partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 209;
2
Păvăleanu Vasile, Drept penal general, Ed.Universul Juridic, București, 2012, p. 261;
3
William Branză, Drept penal. Partea generală, Ed Universul Juridic, București, 2012, p. 89;
 Condițiile minorității
Pentru existența stării de minoritate, făptuitorul trebuie să întrunească cumulativ 2 condiții5:
a) Săvârșirea unei fapte nejustificate, prevăzută de legea penală;
Faptele pot fi săvâșite în orice calitate prevăzută de legea penală respectiv: coautorat,
instigator, complice iar infracțiunea poate fi în stare consumată sau în stare de tentativă.
b) să existe starea de minoritate la momentul săvârșirii faptei;
Potrivit acestei reglementări, minorii de până în 14 ani sunt prezumați absolut că nu au
discernământ și nu răspund penal, minorii cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani sunt prezumați
relativ că nu au discernământ, această prezumție putând fi răsturnată de către organele judiciare.
În cazul infracțiunilor cu durată de consumare, cum sunt de exemplu infracțiunile continue,
continuate și de obicei,, făptuitorul minor răspunde penal și pentru actele după momentul la care
acesta răspunde penal.

Jurisprisprudență

Instanţa de fond, a dispus prin sentinţa penală nr. 763/15.04.2016 a Judecătoriei Galaţi,
rămasă definitivă la data de 24.05.2015, prin neapelare, în temeiul art.38 alin.1,art.114 alin.2
litera b,art.115 alin.1 pct.2,litera a,art.124 alin.3 Cod Penal,art.125 Cod Penal stabilirea şi
aplicarea inculpatului minor F.C., măsurii educative privative de libertate a internării într-un
centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat,
fapte prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. 1 din Codul Penal şi art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) din
Codul Penal, cu aplicarea art. 113 din Codul Penal.
În temeiul art.127 Cod Penal,raportat la art.72 alin.1 Cod Penal, instanţa a dedus din durata
măsurii aplicate ,durata arestării preventive de la 24.04.2015 la 29.06.2015,precum şi perioada
executată de la 30.06.2015 la zi.

4
Constantim Mitrache, Drept penal român, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 197;
Mihail Udroiu, Fișe de drept penal. Partea generală. Ed. Universul Juridic, București,
5

2017, p. 97;
 În temeiul art.38 alin.1,art.114 alin.2 litera b,art.115 alin.1 pct.2,litera a,art.124 alin.3 Cod
Penal,art.125 şi art.134 Cod Penal a stabilit şi aplicat inculpatului B.C., în prezent încarcerat în
Penitenciarul pentru Minori Tichileşti, minor la data săvârşirii faptei, măsura educativă privativă
de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea
a două infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. 1 din Codul Penal
şi art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) din Codul Penal, cu aplicarea art. 113 din Codul Penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că la data de 09.01.2015 şi 16.01.2015 pe timp de
noapte şi prin efracţie, împreună cu inculpatul F.C a sustras cutiile cu bani din aparatele de
băuturi calde aparţinând persoanelor vătămate SC Aa SRL şi SC B SRL, iar faptele întrunesc
elementele constitutive a două infracţiuni de furt calificat, prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin.
1 din Codul Penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) din Codul Penal cu aplicarea art. 38 alin.
1 din Codul Penal şi art. 113 şi următoarele din Codul Penal.
În baza art.397 Cod Procedură Penală în referire la art.25 Cod procedură Penală ,raportat la
art.1349 ,art.1357,art.1358 şi la art.1381 din Codul Civil, a admis acţiunea civilă şi a obligat pe
inculpaţii minori B.C. şi F.C. şi pe fiecare dintre inculpaţi în solidar cu partea responsabile
civilmente Consiliul Judeţului Galaţi - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Galaţi, la plata de daune materiale astfel: 3297 lei către S.C. A S.R.L., cu sediul în
judeţul Galaţi şi 900 lei către S.C. B SRL, cu sediul în judeţul Brăila.

Prin încheierea penală din 19.02.2007 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală în dosar
penal nr.3787/107/2006 s-a dispus în baza art.300/2 Cod procedură penală şi art.160/h Cod
procedură penală menţinerea arestării preventive a inculpaţilor minori B. A. şi O. C. , trimişi în
judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 al. 3 C.p. cu aplic art. 99 C.p. ,
constând în aceea că împreună cu alţi trei făptuitori minori , prin constrângere şi ameninţare au
întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii
arestării preventive faţă de inculpaţi subzistă şi impun în continuare privarea de libertate precum
şi faptul că pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, legea
prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate ar acestora ar prezenta pericol
concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de nelinişte şi insecuritate în rândul
societăţii civile cu preponderenţă în rândul mediilor şcolare.
 Împotriva încheierii penale pronunţată de Tribunalul Alba, de menţinere a măsurii arestului
preventiv au formulat recurs inculpaţii arătând că faţă de starea lor de minoritate şi faptul că
impactul social al faptei săvârşite s-a estompat în timp , apreciază că pericolul social concret nu
mai subzistă , astfel că menţinerea arestului preventiv în ce-i priveşte nu se mai justifică.
Curtea a mai apreciat că faţă de starea de minoritate a inculpaţilor şi de buna lor conduită
avută în societate anterior săvârşirii faptelor , cercetarea judecătorească poate continua în condiţii
optime şi cu lăsarea inculpaţilor în stare de libertate.

Efectele minorității
Minoritatea reprezintă o cauză personală de înlăturare a caracterului penal al faptei și își
produce efecte numai in personam6.
În cazul participației penale, este necesar să se verifice fiecare inculpat în parte, ținând cont
de vârsta acestora, de existența sau inexistența discernământului.
Prin înlăturarea caracterului penal al faptei săvârșite de minorul care nu răspunde penal nu
înlătură răspunderea civilă a persoanelor care aveau în pază sau îngrijire acel minor.
Față de minorii care nu răspund penal se pot lua măsuri de supraveghere specializată conform
condițiilor reglementate de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului.7
Astefel de reglementări se regăsesc și în H.G. nr. 1439/2004, prin care se regăsesc:
”Serviciile specializate destinate protecției copilului care a săvârșit o faptă penală și nu
răspunde penal”.

Măsurile educative în actualul Cod penal sunt divizate în două categorii: măsuri educative
privative de libertate și măsuri educative neprivative de libertate.
Măsurile educative neprivative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. a)-d) C.
pen.: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea
zilnică.
Măsurile educative privative de libertate sunt, în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 2 lit.
a)-b): internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.

6
Viorel Pașca, Op. cit., p. 215;
7
Păvăleanu Vasile, Op. cit., p. 262;
 În privința regimului sancționator al minorilor, Noul Cod penal a abandonat sistemul mixt de
pedepse și măsuri educative în cazul infractorilor minori, limitând tratamentul penal al acestora
numai la măsuri educative, după modelul legislației francize și belgiene, unde a fost lansat
conceptul de „minor aflat în pericol”. Acestă opțiune legislativă a fost justificată prin intenția de
a valorifica experiența și rezultatele pozitive obținute pe plan internațional în materia combaterii
delincvenței juvenile.
Necesitatea existenței unui regim sancționator special pentru minori a fost resimțită de
majoritatea statelor, care astfel au renunțat la sistemul represiv, apreciind că acesta nu era de
natură să-și atingă scopul educativ și de reintegrare socială în cazul infractorului minor, având în
vedere particularitățile personalității acestuia, caracterizată printr-o insuficientă formare și
dezvoltare psiho-fizică. Putem vorbi de o tendință de depenalizare a răspunderii minorilor pentru
săvârșirea de infracțiuni și de o preeminență a funcției de educare inițială, întrucât
„constrângerea penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept, vizând însăși persoana umană,
deci o valoare esențială, trebuie să aibă loc numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege”.

Într-o altă cauză, instanța a reținut că inculpata N.A. a sustras din buzunarul părţii vătămate
H.C.A. un telefon mobil, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de furt
calificat prev. de art. 228-229 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 113 și
următoarele C. pen..
La individualizarea sancţiunii a fost aplicată inculpatei, instanţa a avut în vedere vârsta
acesteia – 17 ani, natura şi pericolul social concret al faptei, modalitatea de săvârşire a faptei (în
timpul nopții, într-un mijloc de transport în comun), urmarea acesteia, atitudinea de recunoaştere
şi regret a inculpatei, faptul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, precum și gradul
redus de instrucţie şcolară.
Instanța a ținut cont, în procesul de individualizare a măsurii educative, de concluziile
referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune, constatând că minora beneficiază de
suportul afectiv, locativ și material al părinţilor şi că lipsa şcolarizării minorei nu a depins de o
alegere a acesteia, minora dovedind interes pentru a învăţa, întrucât a dobândit abilităţi de citit și
scris prin efortul personal.
 Faţă de cele reţinute, de persoana inculpatei, de prevederile art. 114 C. pen., în baza art. 118
C. pen., instanţa a luat față de inculpata minoră N.A. măsura educativă a supravegherii pe o
durată de 3 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5
C. pen. şi art. 113 şi urm. C. pen.
 Bibliografie

1. Viorel Pașca, Curs de drept penal, partea generală, Ed. Universul Juridic, București
2012;
2. Păvăleanu Vasile, Drept penal general, Ed.Universul Juridic, București, 2012,
3. William Branză, Drept penal. Partea generală, Ed Universul Juridic, București, 2012
4. Constantim Mitrache, Drept penal român, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
5. Mihail Udroiu, Fișe de drept penal. Partea generală. Ed. Universul Juridic, București,
2017