În ceea ce priveşte elevii cu probleme de sănătate, pe baza concluziilor examinărilor medicale şi

a rezultatelor primite de la medicii specialişti, ei sunt îndrumaţi fie spre un anumit profil şcolar,
fie spre învăţământul special. Acest modul trece în revistă principalele momente ale consilierii şi
orientării, etapele pe care elevii le au de parcurs în raport cu vârsta lor.

Pentru o activitate eficientă de orientare a elevilor, medicii şi profesorii trebuie să cunoască, pe

lângă particularităţile anatomo-funcţionale ale fiecărui elev, aptitudinile lor, traseele şcolare
posibile pe care le pot urma, activităţile practice care se realizează în atelierele şcolare sau în
întreprinderile unde se efectuează instruirea practică. Nimeni nu poate fi împiedicat să practice o
anumită profesie/meserie, dar nici viaţa unui copil cu probleme de sănătate sau a altora nu poate fi
pusă în pericol printr-o ambiţie sau orientare greşită.

Între medicul şcolar, consilier/profesor şi părinte trebuie să existe, în permanenţă, o strânsă

legătură, atât în ceea ce-i priveşte pe copiii cu probleme de sănătate, cât şi pe cei valizi, pentru că
numai prin colaborarea lor se realizează o îndrumare adecvată a elevului spre o reuşită inserţie
socio-profesională.

Elevii cu deficienţe motorii, senzoriale şi mintale majore sunt orientaţi spre şcoli speciale. În acest
sens sunt stabilite anumite criterii după care se face repartizarea lor spre un anumit tip de şcoală
specială.

Deficienţele senzoriale:

 vizuale – vicii de refracţie (hipermetropie, miopie, astigmatism); orientarea şcolară

şi profesională se realizează diferenţiat, după ce s-a efectuat corecţia cu lentile.

 auditive – şcolarizarea se realizează diferenţiat în raport cu gradul de recuperare

după protezare şi cu nivelul limbajului. Copiii cu pierdere de auz de peste 65 de
decibeli sunt orientaţi spre şcolile speciale, cei cu pierdere între 35-65 de decibeli
pot fi orientaţi spre şcolile de masă, cu avizul Comisiei judeţene/municipale de
orientare şcolară şi profesională.
Când deficienţa auditivă este congenitală sau apare la vârste timpurii provoacă dificultăţi în
însuşirea limbajului, iar în cazuri grave chiar muţenia. Când apare după achiziţionarea structurilor
verbale determină o involuţie la nivelul activităţii psihice dacă nu se aplică programe educative
speciale. Deficienţa de auz poate fi parţială (hipoacuzie- gama de deficit auditiv între 20-90 db)
sau totale (surditatea- pierderea auzului de peste 90 db).

In comparaţie cu alte deficite, cea de auz nu este prea uşor observabilă, atât de catre oamenii
obişnuiţi şi uneori nici chiar de către medici. Una din particularităţie acestei disfuncţii este si marea
variabilitate a pierderii senzoriale, dar si momentul pierderii auzului.

Cauzele care stau la baza pierderii auzului sunt cauze prenatale, perinatale si postnatale. Cauzele
prenatale sunt boli infectioase, alcoolismul, diabet, iradiatii, factori toxici. Cele perinatale sunt
leziuni anatomo-patologice in timpul nasterii. Cauzele postnatale sunt de natura infectioasa: boli,
traumatisme. Pe langa aceste cause se numara si cele ereditare: copilul se maste cu malformatii
care pot fi la nivelul urechii externe (lipsa sau deformarea pavilionului sau ale conductului auditiv
extern), la nivelul urechii medii (infectii, acumulare de fluid) si la nivelul urechii interne
(malformatii ale labirintului).

Exista 4 tipuri de comunicare: cea verbala, non-verbala, bilingva si totala.

Comunicarea verbala se refera la utilizara limbajului verbal, iar pentru copilul surd acest lucru
inseamna un proces indelungat de invatare a limbajului. Ca proces de comunicare verbala el
utilizeaza labiolectura (citirea pe buze)

Limbajul gestual se refera la dezvoltarea unor sisteme de comunicare gestuala sau simbolica.
Utilizarea mainii ca instrument privilegiat de comunicare, inca din primii ani de viata, se explica
prin numeroasele sale posibilitati motorii si senzitive. Pentru copilul surd gestul prezinta un mijloc
natural de expresie si comunicare. Limbajul gestual nu este afectat cu nimic de existenta deficientei
de auz deoarece se bazeaza pe circuitul vedere-gest. Un copil care se naste intr-o familie de surzi
utilizeaza limajul gestual si nu va cunoaste nici un handicap in procesul de comunicare. El invata
“limba sa materna”intr-un context de polisenzorialitate comun cu copilul auzitor si reuseste
comunicarea.

Comunicarea bilingva se refera la utilizarea a doua sisteme lingvistice total diferite (ex.
limbajul gestual si limbajul oral).

Comunicarea totala desemneaza vorbirea, semnele, dar acopera si pregatirea auditiva,

labiolectura alfabetului dactilic, scrierea si citirea. Acest tip de comunicare are ca scop
comunicarea cu copilul surd sub mai multe forme.