Sunteți pe pagina 1din 37

Asigurări internaţionale

 “Este o operaţiune prin care unei părţi, asiguratul, i se promite prin intermediul unei remuneraţii pe care o plăteşte (prima) pentru el sau
pentru un terţ, că, în caz de realizare a unui risc, cealaltă parte, asigurătorul, luând în sarcina să un ansamblu de riscuri, le va compensa în
conformitate cu legile statisticii”.

Riscul - element esenţial al asigurări

 reprezintă elementul specific al conceptului de asigurare;


 în domeniul asigurărilor: “pericol, primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi
protecţie”;
 riscului =incertitudinea.
Modalităţi de abordare a riscului (evitare; acceptare; reducere; dispersie; transfer)
 Risc (Cauza potenţială a unei pierderi; Ex: incendiu, furt, accident) ≠ Hazard (Condiţie ce poate crea sau spori posibilitatea producerii unei
pierderi)

Hazard – tipologie:

1. Fizic – proprietăţi fizice care sporesc posibilitatea producerii/dimensiunea unei pierderi ca urmare a unui risc. Ex: tipul de construcţie,
gradul de ocupare al unei locaţii etc.
2. Moral – atitudine deschisă faţă de asumarea unor situaţii care pot spori probabilitatea producerii unui eveniment nefavorabil, încurajata
prin siguranţa conferită prin asigurare.
3. Etic - creşterea probabilităţii de producere a unui eveniment, ca urmare a lipsei de onestitate a asiguratului

 Riscuri previzibile şi imprevizibile:


 Riscurile previzibile: provocate de factori ce pot fi prevăzuţi înainte de asumarea obligaţiilor contractuale, precum: boala, munca în mediu
toxic, bătrâneţea, maternitatea, decesul, fluctuaţiile valutare, etc.

 Riscurile imprevizibile: provocate de factori imprevizibili, ce nu pot fi prevăzuţi înainte de asumarea obligaţiilor contractuale, precum:
seceta, inundaţiile, grindină, alunecările de teren, cutremurele de pământ, uraganele, furtuna. - Riscurile provocate de evenimente de forţă
majoră în cadrul raporturilor între om şi natură, sau cele provocate de evenimente fortuite, în cadrul raporturilor dintre oameni, cum sunt
războaiele, revoltele, grevele, blocadele economice

 Riscuri interne şi riscuri externe:


 Riscurile interne: generate de factori care acţionează pe plan intern precum: incapacitatea profesională; dotarea insuficientă cu mijloace
materiale, financiare şi valutare; defecţiuni în depozitarea, manipularea şi transportul pe teritoriul naţional; nerealizarea la timp a
investiţiilor proiectate; slabă aprovizionare şi nerealizarea la timp a producţiei, etc.

 Riscurile externe: pot rezulta din: faliment; interzicerea transferului valutar sau amânarea plăţilor în valută prin acte de guvernământ;
anularea, tot prin acte de guvernământ, a transferului profitului şi a repatrierii fondurilor; defecţiuni în depozitarea, manipularea şi
transportul pe teritoriu străin, etc.

 Riscuri sociale, riscuri economice şi riscuri politice

 Riscurile sociale sunt cele provocate de evenimente sociale precum: îmbolnăvirile, accidentele, invaliditatea, pierderea locului de
muncă, diminuarea nivelului de trai, maternitatea, etc.
 Riscurile economice sunt cele mai numeroase, clasificarea lor făcându-se în funcţie de natura factorilor economici care le determină.
Se poate vorbi de riscuri în agricultură, industrie, transporturi, comerţ, finanţe, turism, etc.
 Riscurile politice sunt riscurile determinate de evenimente politice majore cum sunt: stările beligerante, revoltele, revoluţiile, grevele,
blocadele economice, embargoul, manevrele militare, naţionalizările, sechestrul în interes public, interzicerea exportului în interesul
consumului naţional, etc.

Pentru a fi asigurat, un risc trebuie să îndeplinească anumite criterii de asigurabilitate:


 Să fie calculabil
 Să nu poată fi evitat
 Să fie suportabil financiar ca mărime şi frecvenţa (de către asigurator)
 Să fie compensatoriu
 Să fie contractual
 Să fie compatibil cu reglementările legale în vigoare

 Asigurarea:
 exprimă o protecţie financiară pentru pierderile suferite de indivizi sau de companii, pierderi datorate unor diverse riscuri.
 oamenii au organizat această formă de protecţie sub forma unor societăţi de asigurări care să funcţioneze în baza unei legislaţii, a unor
norme, principii economice şi de protejare a persoanelor ce consimt să participe la aceste fonduri financiare.
 În România, activitatea de asigurare desemnează “oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare,
încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi
atrase prin activitatea desfăşurată”.
 are la bază un acord de voinţă (contract) încheiat intre asigurat şi asigurator, prin care asiguratorul oferă asiguratului protecţie pentru
riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul
asigurărilor de viaţă) în caz de producere a acelor evenimente, în schimbul platii de către asigurat a unei sume de bani numite prima de
asigurare.

 Clasificarea asigurărilor:
 de viaţa/generale
 interne/externe
 obligatorii/facultative
 de bunuri/persoane/răspundere civilă/interes financiar
 Pentru riscuri cu caracter natural/Pentru riscuri în agricultură/De accidente/De deces/De răspundere civilă

 Coasigurarea:

 practicată mai ales când valoarea bunului asigurat este mare şi este implicată o răspundere mare a asigurătorului
 constă în transferul riscului de la un asigurat către doi sau mai mulţi asigurători
 Prin coasigurare, asiguratul cedează cote părţi din riscul asigurat mai multor asigurători până la 100% din valoarea riscului (nu se va
depăşi acest procent)

 Autoasigurarea:
 formă de autoprotecţie care constă în crearea unui fond propriu la nivelul unei societăţi, destinat acoperirii pagubelor rezultate din
producerea evenimentelor neprevăzute (incendii, calamităţi, furt etc).
 nu are la bază un contract de asigurare
 este uneori completată prin stipularea unor poliţe de asigurare a unor anumite riscuri, în condiţii speciale.

 Reasigurarea: asigurătorul direct (iniţial) cedează o parte a riscului asumat prin contractul încheiat cu asiguratul unui alt asigurator,
contra unei prime de reasigurare, urmând ca în eventualitatea producerii evenimentului asigurat, reasigurătorul să contribuie la
despăgubirea asiguratului pentru daunele suferite.
 Principii:

1. Comunicarea de risc

2. Fond de resurse - Constituirea fondului de resurse destinat acoperirii pagubelor provocate de anumite fenomene sau evenimente:

 îmbracă în mod necesar forma bănească;


 se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare/contribuţii), pe care le achită persoanele fizice şi
juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite fenomene (evenimente);
 se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure.
3. Acordul de voinţă:
 principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigurător, prin care asiguratul beneficiază de protecţie
pentru riscurile pe care asigurătorul şi le-a asumat.
 asigurătorul, prin contractul de asigurare, în schimbul încasării primei de asigurare, se obligă să plătească asiguratului despăgubiri,
astfel încât acesta din urmă să fie repus în situaţia financiară, materială în care se afla înaintea producerii evenimentului ce i-a
cauzat o pierdere.
 Existenţa unei comunităţi de risc (pericole).
 Persoanele fizice sau juridice, expuse la aceleaşi potenţiale riscuri, acţionează în sensul apărării intereselor lor comune.
4. Mutualitate
 fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani – prima de asigurare – la crearea fondului de asigurare din care asigurătorul acoperă
daunele suferite de asiguraţi.
 asigurătorul este custodele acestui fond de asigurare, având obligaţia de a administra banii încredinţaţi în interesul asiguraţilor,
astfel încât în orice moment să dispună de lichidităţile necesare pentru a onora obligaţiile financiare ce decurg din contractele
semnate.

 Funcţiile Asigurărilor:

 Funcţia de repartiţie – funcţia principală a asigurărilor, care se manifestă în primul rând în procesul de formare a fondului de asigurare,
la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de asigurare suportată de persoanele fizice cuprinse în asigurarea ex contractu
sau ex lege.
 Funcţia de control – funcţie complementară asigurărilor – urmăreşte modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale
organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor,
cheltuielile administrative ş.a., corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguraţilor, gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare,
îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare ale instituţiei de asigurare către stat şi către terţi.
 Funcţia de compensare a pagubelor produse asiguraţilor de calamităţi sau accidente prin acordarea de despăgubiri, la asigurările de
bunuri şi de răspundere civilă, şi plata sumei asigurate, la asigurările de persoane pentru cazul când în viaţa asiguraţilor intervin
anumite evenimente, funcţia directă de compensare a pagubelor fiind funcţia originară a asigurării, cea care a determinat apariţia
asigurării şi constituind, în fapt, principalul conţinut al asigurărilor.
 Funcţia financiară prin fondurile pe care le centralizează temporar, formate din încasările de prime, precum şi prin rezervele
constituite, cu deosebire în asigurările de viaţă, asigurările au rolul deosebit de important de a contribui la finanţarea şi creditarea
economiei naţionale.
 reducerea efectelor producerii evenimentelor nedorite
 oferă securitatea financiară
 realizarea distribuirii daunelor între mai mulţi deţinători de poliţe, lucru ce nu poate fi obţinut sub altă formă
 compensarea financiară a pierderilor, posibilă datorită faptului că a fost creat un fond de asigurare din primele de asigurare plătite de
către asiguraţi
 refacerea unei situaţii financiare în urma daunelor pe care le pot suferi asiguraţii şi preluarea obligaţiilor de către societatea de
asigurări faţă de unele evenimente pentru care asiguraţii sunt direct răspunzători
 prevenirea pagubelor (prin finanţarea unor activităţi de prevenire a producerii riscurilor, programe de informare şi educare a
asiguraţilor)
 reducerea costurilor cu protecţia socială pentru bugetul de stat.

 Funcţiile Reasigurării
 protejează asiguratorii direcţi
 Realizează o dispersie mai mare a riscurilor
 Ajuta asiguratorul să obţină un grad de stabilitate a daunelor
 Îmbunătăţirea flexibilităţii asiguratorului privind dimensiunile şi tipurile de riscuri, precum şi volumul activităţilor pe care acesta le poate
subscrie
 Creşterea capacităţii de subscriere a asiguratorului
 Reasiguratorul poate oferi asistenta şi servicii tehnice pentru riscurile mari, complexe sau speciale prin oferirea de informaţii etc.

 CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE ASIGURARE


 formă scrisă cerută ad validitatum, contractul neputându-se dovedi cu martori, chiar dacă există început de probă scrisă.
 alte sisteme de drept nu cer forma scrisă, existenţa contractului de asigurare putând rezulta şi din fapte concludente ale asiguratului,
precum plata primei de asigurare.

1. FORMAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE: PĂRŢILE CONTRACTANTE

 Asigurătorul - societate comercială obligată a plăti anumite sume de bani (indemnizaţia de asigurare) la realizarea evenimentului prevăzut
în contractul de asigurare.

 Asiguratul

 persoana fizică sau juridică care intră în raporturi juridice cu asigurătorul prin încheierea contractului de asigurare.
 titularul interesului asigurat ori persoana asupra căreia poartă asigurarea (riscurile vizând patrimoniul său său persoana să) şi
totodată titularul indemnizaţiei de asigurare în ipoteza survenirii cazului asigurat.
 în raporturile de asigurare mai poate interveni şi o altă persoană: beneficiarul asigurării.
 terţa persoană căreia - în virtutea contractului sau a legii – asigurătorul urmează să plătească indemnizaţia de asigurare la
realizarea evenimentului prevăzut în contract (caz asigurat).
 dacă contractul este încheiat în favoarea beneficiarului, contractantul (asiguratul) se mai numeşte stipulantul asigurării.
 De exemplu, un tată se asigură pentru caz de moarte în favoarea copilului său. În acest caz, tatăl este contractantul, asiguratul şi
stipulantul asigurării, iar copilul beneficiarul asigurării.

2. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE

 DECLARAŢIA DE ASIGURARE

Declaraţia sau cererea de asigurare, ca act unilateral de voinţă, nu este susceptibilă de efecte juridice până ce nu a fost acceptată de către
asigurător. În caz de neacceptare, declaraţia nu este obligatorie şi poate fi revocată, expres sau tacit. Este, de regulă, un gen de chestionar, la care
partea trebuie să răspundă în scris, dând cât mai multe date cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc, pe care le cunoaşte.

Consimţământul societăţii de asigurare la încheierea contractului se dă tot în scris, de regulă, prin confirmarea cererii de asigurare.

 el poate să rezulte şi din trimiterea unui document de asigurare, precum poliţă de asigurare sau certificat;
 poliţa are valoarea unui titlu de credit, putând fi după caz, nominală, la ordin sau la purtător.
 Contractul se consideră de la data indicată în cererea de asigurare dacă aceasta este confirmată în scris de către societatea de
asigurare.
 ANALIZA DECLARAŢIEI DE RISC (importanta cunoaşterii riscului)

 asigurătorul nu poate, în mod echitabil, grupă şi compensa riscurile decât dacă cunoaşte cât mai exact toate împrejurările esenţiale
referitoare la riscul pe care urmează să-l ia în sarcina să.
 asigurătorul este în măsură să stabilească un alt element esenţial al contractului, prima de asigurare.
 Asiguratul este obligat să declare asigurătorului toate împrejurările esenţiale, referitoare la risc, pe care le cunoaşte.
 În materie de asigurare, buna-credinţă presupune că, în interesul general, asiguratul să facă declaraţii exacte şi complete, acţionând cu
francheţe şi loialitate.
 Contractul de asigurare se bazează nu numai pe bună credinţă, ci pe cea mai categorică bună-credinţă care se cere fiecărei părţi să o
aibă în conduita sa faţă de cealaltă parte.

 Împrejurările, având o influenţă asupra avizării riscului, pot fi obiective sau subiective.

 Cele obiective permit asigurătorului să calculeze probabilitatea şi intensitatea riscului, şi, în consecinţă, să stabilească, în mod
corespunzător, prima de asigurare.
 Cele subiective se referă la însăşi persoana asiguratului. Aceste împrejurări privesc faptele care nu sunt asigurabile prin ele însele sau
trăsăturile de caracter ale asiguratului.
 Ignoranţa sa nu îl poate elibera de obligaţia de a declara împrejurările esenţiale referitoare la risc decât dacă sunt circumstanţe pe care,
în mod raţional, nu le putea cunoaşte.
 Asigurătorul nu are obligaţia de a controla, înainte de încheierea contractului, veridicitatea răspunsurilor asiguratului. În cazul când o
face, asiguratul nu este eliberat de răspundere şi de consecinţele pe care le antrenează declararea neexactă.
 În cazul în care asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete, asigurătorul are dreptul ca înainte de producerea evenimentului
asigurat să modifice sau să denunţe contractul, iar după producerea evenimentului asigurat, sancţiunea va fi reducerea indemnizaţiei
sau refuzul plăţii acesteia.
 Dacă asiguratul a fost de rea-credinţă, asigurătorul va denunţa contractul înainte de producerea evenimentului asigurat, iar după
producerea acelui eveniment va refuza plata indemnizaţiei.

2.1. MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI


 Asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor şi emiterea documentului de asigurare. Înscrisul constatator al contractului se
numeşte poliţă de asigurare sau certificat de asigurare.
 Uneori, asigurătorul emite asiguratului un înscris de acoperire provizorie care confirmă acceptarea asigurării. El îşi pierde valabilitatea în
momentul eliberării contractului de asigurare.
 Între absenţi, contractul de asigurare se consideră a fi încheiat în momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă despre acceptare. În
conformitate cu sistemul informaţiei, va fi luată în considerare data primirii poliţei sau contractului.
 În asigurările maritime, ca de altfel în majoritatea asigurărilor externe, contractul de asigurare se încheie între absenţi. Cererea de asigurare
este înaintată asigurătorului prin intermediari (brokeri).
 În asemenea ipoteze, contractarea între absenţi se perfectează în baza sistemului recepţiei, conţinutul poliţei de asigurare fiind considerat
acceptat dacă în termen de două zile lucrătoare de la înmânare, asiguratul nu ridică obiecţiuni.
 Momentul încheierii contractului nu trebuie confundat cu data intrării în vigoare a asigurării.
 Noţiunile sunt distincte, întrucât un contract poate fi perfectat, fără ca să intre în vigoare, din momentul încheierii. Obligaţiile ce revin
părţilor pot fi raportate la o dată ulterioară, stabilindu-se ordinea în care trebuie executate.
 Intrarea în vigoare a asigurării şi începerea răspunderii asigurătorului sunt şi ele noţiuni distincte. (De regulă, ele au loc concomitent, dar
sunt situaţii în care data la care asigurarea intră în vigoare nu coincide cu data începerii răspunderii asigurătorului. Diferenţa se datorează
faptului că uneori răspunderea este în funcţie nu numai de plată primei, ci şi de natura riscului.)
 Momentul încheierii prezintă interes practic şi pentru determinarea locului încheierii contractului de asigurare.
 În dreptul internaţional privat, locul încheierii contractului poate determina legea aplicabilă, în caz de conflict de legi în spaţiu.

2.2. CONŢINUTUL CONTRACTULUI


 Documentul de asigurare se prezintă, de regulă, sub forma unei blanchete ce conţine clauze imprimate şi manuscrise.
 Clauzele imprimate, specifice pentru fiecare fel de asigurare, cuprind, în mod obişnuit, extrase din condiţiile generale care
reglementează raporturile între asigurat şi asigurător. Extrasele se referă numai la acele părţi din condiţiile generale de natură a atrage
atenţia asiguratului asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
 Părţile neimprimate ale documentului care se completează în momentul emiterii contractului, se referă, în principal, la indicarea
părţilor, determinarea riscurilor, arătarea primei, a sumei asigurate şi a duratei contractului.

1. Părţile contractante (denumirea şi sediul asigurătorului, denumirea sau numele şi prenumele asiguratului, cu domiciliul sau sediul său.)

2. Determinarea riscului privind bunul supus asigurării, priveşte obiectul riscului şi natura riscului asumat de asigurător. În descrierea amănunţită a
cazurilor în care asigurătorul plăteşte indemnizaţia sau suma asigurată, cu precizarea riscurilor excluse.
3. Prima de asigurare care se fixează corespunzător riscului asumat, cât şi modalitatea ei de plată, este prevăzută printr-o altă clauză contractuală.
Atunci când este eşalonată în timp, în contract se indică scadenţele ratelor ulterioare de primă, precum şi modul în care trebuie plătite.

4. Indicarea sumei asigurate (este de natură a determina limitele răspunderii asigurătorului pentru cazul producerii evenimentului asigurat, pe
durata contractului, termenul de valabilitate a asigurării.)

5. Alte menţiuni proprii fiecărei ramuri a asigurării, cu precizarea că în toate cazurile, o indicaţie specială inserată în contract se referă la data
intrării în vigoare a asigurării.

Documentul de asigurare se întocmeşte, în mod frecvent, în două exemplare.

2.3. DURATA CONTRACTULUI DE ASIGURARE

 Fiind cu executare succesivă, contractul de asigurare trebuie să cuprindă durata sau perioada de timp la care se referă drepturile şi
obligaţiile părţilor. Asiguratul cunoaşte cât timp este obligat de a plăti prima de asigurare şi perioada în care este garantat că în cazul
producerii evenimentului asigurat va avea dreptul la încasarea despăgubirii sau sumei asigurate. Asigurătorul poate pretinde
asiguratului plata primei şi, în mod corespunzător, să-i acorde protecţia prin asigurare.
 Conform dreptului comun, durata asigurării se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor contractante. Perioada pentru care asigurarea
poate fi încheiată sunt prevăzute în condiţiile de asigurare. În momentul în care părţile au convenit, durata se consemnează în contract
pentru a produce efectele scontate.
 De regulă, contractele de asigurare au o durată determinată.

3. PROBA CONTRACTULUI
 Pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare consimţământul părţilor se cere să se manifeste prin întocmirea unui înscris.
Necesitatea formei scrise a contractului de asigurare se justifică prin mai multe argumente.

 Forma scrisă face posibilă stabilirea certă a momentului încheierii contractului, a intrării sale în vigoare, a începerii şi sfârşitului
răspunderii asigurătorului. Elementele esenţiale ale contractului sunt precizate cu exactitate, ceea ce constituie o garanţie pentru
executarea prestaţiilor părţilor în condiţiile stabilite, evitându-se neînţelegerile ulterioare.

4. INTERPRETAREA CONTRACTULUI

 Problema interpretării contractului se pune, de obicei, în faţa instanţelor de judecată sau a organelor arbitrale, când părţile nu se înţeleg
asupra voinţei lor reale.
 Principiul care se aplică în materia asigurării, este cel al interpretării stricte a condiţiilor contractului.
 Literatura de specialitate străină consideră că, în caz de îndoială, datorită întrebuinţării improprii a unui termen sau modului de
redactare confuz al unei clauze, interpretarea contractului de asigurare trebuie făcută întotdeauna împotriva asigurătorului, asigurătorul
fiind cel care face legea contractului şi tot el redactând poliţa de asigurare. Ca urmare, asigurătorul trebuie să răspundă după principiul
ambiguitas contra stipulationem est.
 Problema interpretării se pune şi cu privire la actele redactate în dublu exemplar. În cazul în care nu sunt identice, obligaţiile
asiguratului trebuie precizate după prevederile cuprinse în exemplarul ce i-a fost înmânat de asigurător, chiar dacă celălalt este semnat
de asigurat.

 ASIGURĂRILE MARITIME
 Istoria asigurărilor maritime: este prima formă de asigurare formată după tipul chinezilor, a fenicienilor, a grecilor şi a românilor; prima
formă a fost de asigurarea Ship and goods pentru navele, mărfurile, navlul şi vieţile omeneşti, apoi a apărut Cargo şi Casco.

 SCOPUL:

 Compensaţie financiară pentru avarierea, distrugerea sau pierderile survenite ca urmare a comerţului pe mare; “Aventura maritimă”; Orice
marfă expusă pericolelor mării; Veniturile din navlu, taxe, comisioane aflate în pericol datorită expunerii mărfii la pericolele mării; Orice
răspundere faţă de o terţă persoană, ca urmare a pericolelor mării.

 Contractul de asigurare maritimă –este un acord între asigurat şi asigurător prin care asigurătorul se obligă să-l despăgubească pe asigurat
pentru pierderile suferite ca urmare a unei AVENTURI MARITIME: Orice marfă expusă pericolelor mării; Veniturile din navlu, taxe,
comisioane aflate în pericol datorită expunerii mărfii la pericolele mării; Orice răspundere faţă de o terţă persoană, ca urmare a pericolelor
mării.
 Riscurile mării” erau considerate: Coliziune, incendiu, furt şi eşuare

 Forme de pierderi: Pierderea dreptului de proprietate, total sau parţial asupra navei (naufragiu, incendiu total) sau mărfii (pierdere sau
degradare completă)

 Apariţia de obligaţii patrimoniale nedorite (despăgubiri faţă de terţi). Neobţinerea dreptului de proprietate sperat (navlul sperat)

 INTERESUL – dreptul patrimonial pe care asiguratul doreşte să-l păstreze sau să-l obţină, sau obligaţia patrimonială a cărei apariţie
doreşte să o evite. (trebuie să existe în momentul încheierii contractului şi să aparţină asiguratului sau beneficiarului poliţei.)
 Interesele în asigurarea maritimă sunt legate de: Nave; Mărfuri; navlul; chiria pentru navlosirile pe timp (time charter); plata călătoriei
efectuate în baza contractului de transport maritim de pasageri; profitul sperat din realizarea mărfii; contribuţiile la avaria comună; riscul
asumat de asigurator; prima de asigurare.
 Mărfurile -> pentru orice persoană care poate suferi pierderi ca urmare a avariei totale sau parţiale a mărfurilor (ex. Proprietarul,
depozitarul, cărăuşul);
 Nava (corpul navei, maşinile, instalaţiile) -> aparţine proprietarului (armatorului), administratorului, armatorului chiriaş sau şantierelor
navale;
 Navlul -> pentru armator sau proprietarul mărfii, adică acela care poate suferi o daună din pierderea sau neîncasarea să;
 Chiria pentru navlosirile pe timp (Time Charter) -> pentru armator, pentru chiria care i se datorează de către navlositor, conform
contractului de navlosire
 Plata călătoriei efectuate în baza contractului de transport maritim de pasageri -> pentru armator;
 Profitul sperat din realizarea mărfii ->pentru proprietarul mărfii, respectiv comerciantul;
 Contribuţiile la avaria comună -> interes financiar pentru toţi cei interesaţi în aventura maritimă;
 Riscul asumat de asigurător -> pentru asigurător în cazul riscurilor preluate şi reasigurate ulterior;
 Prima de asigurare -> pentru proprietarul navei sau al mărfii asigurate care trebuie să o plătească asigurătorului.
 Riscurile în asigurările maritime
 Riscuri asigurabile vs. Neasigurabile (excluse)
 Riscurile asigurabile
 Generale - prime de asigurare reduse, Frecvenţă de apariţie relativ bine cunoscută de către asigurători pe baza datelor statistice (“riscurile
mării”: coliziunea, incendiul, furtul, eşuarea, furtuna, trăsnetul, naufragiul, răsturnarea, etc)
 Speciale (numite) - prime de asigurare suplimentare ce ţin de natura bunului asigurat (ex. Spargerea, alterarea, încingerea, risipirea,
zgârierea, etc), cele cu caracter social – politic (ex. Război, grevă, revoluţie, rebeliune, arest, măsuri militare, etc).
 Riscuri excluse – evenimente ce cauzează pagube care ţin mai ales de natură şi caracteristicile fizice ale bunurilor care fac obiectul
asigurării (ex. Evaporarea, uscarea, acrirea, moartea naturală, uzura normală, ambalarea necorespunzătoare, deteriorarea provocată de
insecte, etc).
 Garanţia implicită vs. Explicită
 Garanţia implicită (implied warranty): Nava trebuie să fie în stare de navigabilitate la începutul oricărei călătorii din toate punctele de
vedere. Aventura maritimă să fie legală, iar legalitatea ei să poată fi controlată de către asigurător – INTENŢIA
 Garanţia explicită (expressed warranty): Devierea sau schimbarea voiajului (VCP)

 Avariile navei şi ale mărfii în asigurarea maritimă - Se împart în:


 Avarii totale (total loss)
 Avarii parţiale sau particulare (particular loss)
 Avarii comune (general average loss)
 Avaria totală (total loss) se împarte:
• Reală (actual real loss)
• Constructivă (constructive total loss)
 Avaria parţială sau particulară (particular loss) - specifică unui anumit risc
 Avaria generală (avaria comună) trebuie să îndeplinească - 4 CONDIŢII:
1. Pericolul/primejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun şi să ameninţe atât nava, cât şi încărcătura;
2. Sacrificiul sau cheltuielile să fie rezultatul unui act intenţionat în scopul salvării proprietăţii comune;
3. Sacrificiul (cheltuielile) să fie absolut necesare şi să aibă un caracter excepţional;
4. Sacrificiul să fie real şi rezonabil.

 Modalităţi de acoperire a riscurilor. - Condiţii de asigurare a mărfii şi a navei:


Prin condiţiile de asigurare, riscurile sunt împărţite în:
 “toate riscurile” vs. “riscurile numite”;
 În funcţie de natura asigurării, distingem mai multe tipuri de condiţii de asigurare, iar cea mai uzuală dintre acestea este condiţia “toate
riscurile”, care presupune o acoperire amplă, pt toate evenimentele probabile, cu excepţia excluderilor menţionate în condiţii.
 Cele numite sunt desemnate în mod expres în poliţa sau în condiţiile generale ale poliţei respective.
 În lunga evoluţie a asigurărilor, s-a plecat de la poliţa “ship and goods”, când marfa şi nava erau ale aceluiaşi proprietar, şi s-a ajuns la
asigurări specializate, precum poliţele casco (pt nava), şi cargo (pt marfa).

 Condiţiile de asigurare a mărfurilor


 Condiţiile de asigurare a mărfurilor pe durata transportului, pentru riscurile generale care se practică în prezent, sunt condiţiile A, B,
C.

 Condiţia de asigurare A

 • Cea mai largă sferă de cuprindere – se oferă protecţie pentru toate riscurile cu excepţia celor excluse şi care sunt prezentate separat.

 Riscurile excluse sunt comune celor 3 condiţii şi sunt grupate în trei categorii:
A. Pierderea, avaria şi cheltuiala rezultând sau provocate de:
 Comportarea necorespunzătoare voită a asiguratului;
 Scurgerea ordinară, pierderea uzuală în greutate şi volum, uzura normală a bunului asigurat;
 Starea de nenavigabilitate a navei, navă sau container neadecvate
 Ambalarea şi pregătirea insuficientă/necorespunzătoare a bunului asigurat;
 Viciul propriu sau natura bunului asigurat;
 Întârzierea directă, chiar dacă întârzierea de datorează unui risc asigurat;
 Pierderea sau frustrarea voiajului sau călătoriei;
 Insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către proprietarii, administratorii, navlositorii sau operatorii navei;
 Utilizarea oricărei arme de război care foloseşte fisiunea şi sau fuziunea atomică: Contaminarea radioactivă;
B. Riscurile de război
C. Riscurile de greve

 Condiţia de asigurare B

 Acoperă pierderea şi avaria bunului asigurat (cu menţinerea excluderilor de la a+b+c) cauzate de următoarele riscuri numite:
 Incendiu sau explozie;
 Eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei sau ambarcaţiunii;
 Răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru;
 Coliziunea sau contactul navei, ambarcaţiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa;
 Descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
 Cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet;
 Sacrificiul în avaria comună;
 Aruncarea mărfii
 Luarea mărfii de valuri peste bord;
 Intrarea apei de mare, lac sau râu în navă, ambarcaţiune, mijloc de transport, container sau loc de depozitare;
 Dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării sau descărcării pe şi de pe navă, ambarcaţiune sau alt
mijloc de transport.

 Condiţia de asigurare C

 Este cea mai puţin cuprinzătoare, comparativ cu condiţiile A sau B


 Acoperă pierderea şi avaria bunului asigurat (cu menţinerea excluderilor de la a+b+c) cauzate de următoarele riscuri numite:
 Incendiu sau explozie;
 Eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei sau ambarcaţiunii;
 Răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru;
 Coliziunea sau contactul navei, ambarcaţiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa;
 Descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
 Cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet;
 Sacrificiul în avaria comună; Aruncarea mărfii
Alte condiţii de asigurare a mărfurilor pot include riscuri, precum:
 “riscuri de furt, jaf şi nelivrare”
 “riscuri de război”
 “riscuri de grevă”
 “riscuri de depozitare”
 Riscuri excluse:
 Uzura normală şi deteriorarea treptată a corpului navei, maşinilor (motoarelor) sau a celorlalte părţi ale navei;
 Pagubele produse de forţarea gheţii, cu excepţia spărgătoarelor de gheaţă;
 Cheltuielile efectuate pentru curăţarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecinţa unui risc asigurat;
 Scoaterea sau îndepărtarea epavei;
 Pierderi sau avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepţia celor de pe altă navă cu care nava
asigurată intră în coliziune;
 Salariile şi întreţinerea comandantului, ofiţerilor şi echipajului, cu excepţia cazurilor de avarie comună;
 Pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau îmbolnăviri;
 Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmarea unui risc cuprins în
asigurare.
 Condiţiile de asigurare practicate pentru nava, sunt următoarele:
 “pierdere totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni”
 “pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru coliziuni”
 “pierdere totală”
 “pierdere totală şi avarii”
 “pierdere totală şi avarii comune”
 “riscuri de război şi greve” (protecţie suplimentară)
Diferenţa între primele două consta în faptul că cea din urmă nu acoperă daunele rezultând din avaria particulară decât dacă sunt ca urmare a
coliziunii navei asigurate cu alte nave sau alte obiecte fixe sau plutitoare.
 Contractul de asigurare maritimă. - Tipuri de contracte

 Poliţa de asigurare maritimă, oferă protecţie pentru marfă, navă şi/sau navlu

 “Este o poliţă de asigurare care poate acoperi marfa (cargo), nava, navlul sau orice interes asigurabil legat de acestea, împotriva
pericolelor mării sau pericolelor adiacente unei aventuri maritime”

 Informaţiile cuprinse într-o astfel de poliţa sunt: (clauze principale ale poliţei maritime; Numele asiguratului; Numele
asigurătorului; Obiectul asigurării; Voiajul şi/sau durata voiajului asigurat; Numele navei, armatorul, anul construcţiei, tonajul registru
şi tonajul deadweight, inclusiv date despre alte mijloace de transport care participă la expediţie; Riscurile acoperite şi riscurile excluse;
Numele beneficiarului îndreptăţit să primească despăgubirea în caz de avarie; Prima de asigurare.)

 În funcţie de interesul asigurabil:

 HULL – pentru asigurarea navei (nava şi echipamentele “Hull & Machinery”) – 1 an în condiţia “All Risks”
 CARGO – pentru asigurarea mărfii – pe o anumită durată sau pentru o călătorie în condiţiile Institute Cargo Clauses (A, B sau C)
 FREIGHT – pentru asigurarea navlului

 În funcţie de durată:
 time policy (pe o anumită perioadă de timp)- de obicei un an, indiferent de nr. voiajelor
 voyage policy (poliţe de călătorie) – pentru o anumită călătorie pe un anumit traseu;
 mixed policy (poliţe mixte), pt o anumită călătorie, dar cu extinderea duratei de valabilitate şi după terminarea cursei (ex: staţionarea în
port)
 building risks policy (poliţe de construcţie) – pentru perioada de construcţie a navei şi până la terminarea probelor de drum)
 floating policy (poliţe flotante) - oferă asiguratului protecţie, cu o mare rezervă pentru acoperirea mărfii; o sumă iniţială mare este
garantată şi pentru fiecare expediţie efectuată, asiguratul declara valoarea expediţiei care se scade din suma asigurată rămasă, până la
epuizarea sumei respective.

 Poliţele cargo, sunt:


 Individuale
 Generale
 Poliţe flotante (de alimentare, floating policy)
 Contracte de abonament (open cover)
 Poliţe globale (block policy, merchandise- floaters): poliţe individuale - prin care se acoperă riscurile unei expediţii delimitate în
spaţiu şi timp, cele mai răspândite fiind poliţele de voiaj; poliţe generale - prin care se asigura toate mărfurile sau anumite mărfuri
importate sau exportate de un agent economic într-o perioadă de timp.

 Acestea constituie, pentru asigurat, un abonament de asigurare, putând fi emise ca:


 poliţe flotante - pentru o valoare asigurabila,
 contracte de abonament cu valabilitate anuală sau chiar mai mare,
 poliţe globale - prin care se acoperă expediţiile la purtător, fiind folosite pentru expediţii poştale;
 poliţele de reasigurare.
 poliţele pentru asigurarea navlului;

 După modul de evaluare a mărfurilor, poliţele CARGO pot fi:


1. Evaluate - unde obiectul asigurat este evaluat la o sumă precisă;
2. Neevaluate - unde evaluarea se face după ajungerea mărfurilor la destinaţie sau după producerea evenimentului asigurat.

 Asigurarea pentru protecţie şi indemnizare


 Constituie o asigurare reciprocă a răspunderii armatorilor, distinctă faţă de asigurările maritime CASCO şi asigurările CARGO.
 Această asigurare are ca scop angajarea răspunderii armatorilor, care trebuie să desdăuneze terţii păgubiţi sau vătămaţi, sau să suporte
eventualele amenzi, penalităţi, taxe, după caz.
 Această formă de asigurare nu implica societăţile de asigurare, fiind o asigurare reciprocă a răspunderii armatorilor care se realizează prin
intermediari, cluburi de protecţie şi indemnizare (P&I).
 Asigurarea de protecţie şi indemnizare constituie o formă complementara a asigurării maritime contractuale, prin care armatorii se asigura
reciproc, pentru a putea acoperi acele daune posibile lăsate de asiguratorii contractuali pe riscul propriu al asiguraţilor, respectiv al
armatorilor.
 Riscurile legate de răspunderea armatorului fac parte din protecţie, iar cele rezultate din exploatarea navei fac parte din indemnizare.

 Încheierea şi efectele contractului de asigurare maritimă


 Încheierea contractului de asigurare maritimă, trebuie să cuprindă: Declaraţia (cererea) de asigurare; Valoarea asigurabilă, suma asigurată
şi acoperirea prin asigurare;
 Prima de asigurare - ţine seama de factori precum: Condiţia de asigurare (sfera de cuprindere a asigurării); Valoarea asigurată şi suma
asigurată; Natura mărfii şi felul ambalajului; Voiajul şi nava care-l execută; Statistica pierderilor anterioare încheierii asigurării;
Aprecierile obiective şi subiective ale asigurătorului; Aprecierile obiective şi subiective ale asigurătorului; Starea conjuncturală a pieţei
internaţionale a asigurărilor; Efectele subrogării.

Încheierea contractului de asigurare maritimă se face în concordanţă cu Condiţiile de asigurare în contractele de vânzare – cumpărare
internaţionale.

INCOTERMS 2000

 Regulile INCOTERMS sunt reguli publicate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (Intrernational Chamber of Commerce-ICC)
în mai multe etape - 1936, 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 - şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi
cumpărătorului privind derularea contractului de vânzare internaţională referitor la livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul
riscurilor şi formalităţile documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător.

 Categoria "E “Vânzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziţia cumpărătorului:

 EXW (Ex Works)

Franco uzina: este condiţia de livrare cea mai comodă pentru vânzător care trebuie să pună marfa ambalată la dispoziţia cumpărătorului, care este
obligat să o încarce pe cheltuiala şi riscul sau. Variante: Ex Warehouse, Ex Mill, Ex Plantation etc.

 Categoria "F “Transportul principal nu este plătit de către vânzător, care remite marfa unui transportator desemnat:

 FCA (Free Carrier) Franco la cărăuş: marfa, după ce a fost vândută este predata de exportator primului cărăuş, numit de cumpărător, la
locul convenit. Indicat este să se stipuleze în contract obligaţia vânzătorului de a încărca şi stivui marfa în containere în mijlocul de
transport pe cheltuiala să, rămânând în sarcina cumpărătorului cheltuielile cu transportul şi de descărcare.
 FAS (Free Alongside Ship) - Franco de-a lungul navei: se poate utiliza numai în cazul transporturilor maritime şi fluviale, cumpărătorul
angajează nava, iar vânzătorul aduce marfa în port şi o plasează pe chei de-a lungul navei.
 FOB (Free on Board) Franco la bord: transferul de la vânzător la cumpărător al mărfii, cheltuielilor, formalităţilor şi riscului se face în
momentul când marfa a trecut balustradă (copastia) vasului.
 Categoria "C “Transportul principal este plătit de către vânzător, care suporta cheltuielile, dar nu şi riscurile pe timpul transportului:

 CFR (Cost and Freight) Cost şi navlu: vânzătorul angajează nava, o încărca şi o duce în portul de destinaţie convenit.
 CIF (Cost Insurance and Freight) Cost, asigurare şi navlu: pe lângă CFR vânzătorul are obligaţia să procure pentru cumpărător, pe
contul acestuia din urmă, un contract de asigurare împotriva riscurilor maritime de avariere sau de pierdere a mărfii în timpul
transportului.
 CPT (Carriage Paid To): vânzătorul plăteşte transportul până la destinaţie. Condiţia poate fi utilizată pentru toate felurile de transport.
 CIP (Carriage and Insurance Paid To) Transport şi asigurare plătite până la: pe lângă CPT vânzătorul asigura marfa, în numele şi pe
contul cumpărătorului, contra riscurilor minime de avariere şi pierdere.
 Categoria "D “Vânzătorul suporta toate cheltuielile şi riscurile pentru livrarea mărfii la locul de destinaţie convenit:
 DAF (Delivered at Frontier) Livrat la frontiera: vânzătorul pune marfa la dispoziţia cumpărătorului la frontiera convenită şi
îndeplineşte formalităţile de vămuire la import.
 DES (Delivered Ex Ship) Livrat franco navă: vânzătorul suporta
 cheltuielile şi riscurile aducerii mărfii în portul de destinaţie, punând-o la dispoziţia cumpărătorului la bordul navei, nevămuita pentru
import.
 DEQ (Delivered Ex Quay) Livrat franco chei: pe lângă DES, vânzătorul plăteşte vamă în ţara cumpărătorului.
 DDU (Delivered Duty Unpaid) Livrat vama neplătita: vânzătorul nu plăteşte vamă şi celelalte taxe din ţară cumpărătorului
 DDP (Delivered Duty Paid) Livrat vama plătita: vânzătorul plăteşte toate taxele şi riscurile care intervin, ducând marfa la destinaţie.
 Noutăţile aduse de INCOTERMS 2000
 FCA - modificări privind obligaţiile de încărcare şi de descărcare: apare o obligaţie de specificare a unui loc. Anterior, specificarea
unui loc nu era o obligaţie, ci doar o obişnuinţă.

 EXW - pentru acest termen se face recomandarea: Termenul nu trebuie utilizat atunci când cumpărătorul nu poate efectua direct
sau indirect formalităţile la export. În asemenea cazuri trebuie utilizat termenul FCA sub rezerva că vânzătorul accepta să încarce
marfă pe cheltuielile şi riscul sau.

 FAS - beneficiază de aceeaşi precizare; Termenul FAS impune vânzătorului obligaţia de suporta cheltuielile de export. Este vorba
de o soluţie total diferită faţă de versiunile anterioare când acestea reveneau cumpărătorului. Termenul FAS este utilizat exclusiv
pentru transportul pe mare sau pe cai navigabile interioare.
FOB - cunoaşte şi el o menţiune: Dacă părţile nu înţeleg că marfa este livrată la momentul în care trece peste balustrada vasului,
termenul FCA trebuie utilizat.

 Asigurarea reciprocă a răspunderii armatorilor

La asigurările maritime exista 2 forme distincte de asigurare:


 Forma contractuală

 Forma asigurării reciproce sau mutuale (printr-o asociaţie de asigurare mutuală) – formă de asigurare complementară asigurării
contractuale prin care armatorii îşi acordă sprijin reciproc

 Asociaţiile (cluburile) de Protecţie şi Indemnizare (Protection and Indemnity Associations sau Protection and Indemnity Clubs
sau P & I Clubs)

Asigurările P&I au anumite caracteristici prin care se disting de asigurările contractuale, şi anume:

 protecţia de risc are un caracter mutual, datorită faptului că membrii clubului au, în acelaşi timp, dubla calitate de asiguraţi şi asiguratori;
 asigurarea are drept scop protecţia activa şi reală a membrilor clubului prin indemnizarea, despăgubirea acestora în cazul pagubelor
suferite, ca urmare a angajării răspunderii fata de terţi;
 contribuţia membrilor la constituirea fondului de asigurare al clubului P&I este fixată anual şi revizuită la finele anului, în funcţie de
situaţia reală înregistrată (evaluarea daunelor plătite);
 principiul de organizare şi funcţionare a cluburilor P&I îl constituie mutualitatea, dar în condiţiile în care activitatea acestora nu are la
baza criteriul profit realizat în baza ecuaţiei:
 cotizaţii + venitul din investiţii = daune şi cheltuieli de investiţii;
 cluburile P&I promovează o politică comercială flexibilă şi operativa, în sensul că preia răspunderea în sarcina membrilor săi, pe măsura
apariţiei ei realizându-se o protecţie continua a armatorilor;
 cluburile P&I nu emit poliţe de asigurare, calitatea de asigurat decurgând din calitatea de membru;
 protecţia prin cluburile P&I acoperă riscurile care nu pot fi şi nu sunt acoperite prin asigurarea maritimă contractuala;
 membrii cluburilor P&I reprezintă un colectiv de armatori independenţi sau de societăţi care au aceleaşi interese.
 Asigurarea prin cluburile de P&I are, în principiu, funcţia de preluare a răspunderii armatorilor, într-un context de reciprocitate.
 După caz, la cererea cluburilor, se pot lua măsuri pentru a preîntâmpina arestarea navelor asigurate, se pot procura sau emite scrisori de
garanţii bancare.

În prezent exista 16 Cluburi de Protecţie şi Indemnizare,

 Asigurarea reciprocă a răspunderii armatorilor: Deosebiri faţă de asigurarea contractuală:

 Acoperă răspunderea faţă de terţi


 Se bazează pe principiul mutualităţii (nu se obţin profituri):
 Contribuţia la club + venituri din investiţii = acoperirea daunelor + cheltuieli
 Dublă calitate – asigurat şi asigurător
 Nu se emit poliţe de asigurare
 Politică flexibilă şi operativă
 RISCURI ACOPERITE
 Compensarea pentru pierderea de vieţi omeneşti, vătămarea corporală sau îmbolnăvirea membrilor echipajului şi terţelor părţi (inclusiv
răspunderea proprietarului navei conform legii);
 Răspunderea legală pentru spitalizare, cheltuieli medicale, cheltuieli funerare şi repatriere, compensarea veniturilor pentru perioada de
îmbolnăvire şi convalescenţă a oricărei persoane aflate la bordul navei;
 Salvarea vieţilor omeneşti;
 Cheltuielile necesare pentru substituirea căpitanului navei, ofiţerilor sau oricărui membru al echipajului ca urmare a decesului, rănirii,
îmbolnăvirii sau părăsirii navei,
 Cheltuielile apărute ca urmare a devierii, taxele portuare rezultate din nevoia de acostare pentru salvarea membrilor echipajului în caz de
rănire sau îmbolnăvire pe vas;
 Răspunderea legală pentru obiectele personale pierdute ale acestora şi alte cheltuieli legale;
 Răspunderea pentru neasigurarea protecţiei şi conservării mărfii în timpul transportului;
 Răspunderea pentru transporturile de mărfuri în containere;
 Răspunderea armatorului pentru daunele produse mărfii sau altor obiecte transportate cu nava sa prin coliziune;
 Răspunderea pentru cheltuielile de exploatare ale navei;
 Neîncasarea contribuţiei mărfii la avaria comună;
 Răspunderea pentru îndepărtarea epavelor rezultate din naufragiu;
ASIGURĂRILE DE TRANSPORT RUTIER
1. Scurt Istoric: Secolul XX- lea, la început cuprinse în asigurările de accidente, ulterior clasă distinctă. Primii asiguratori, tot în Anglia,
înainte de 1900. După primul război mondial, s-a constatat o creştere fără precedent a transporturilor rutiere, datorată în special revigorării
economice şi dezvoltării ramurilor producătoare de autovehicule şi motociclete. “Boom” în ultimii 20-30 de ani.

2. Tipuri de protecţie în asigurările de transport rutier (tipologie)


 Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului;
 Asigurarea răspunderii transportatorului;
 Asigurarea autovehiculului;
 Asigurarea de răspundere civilă;
 Asigurarea pasagerilor, asigurarea de accidente a persoanelor legal transportate în autovehicul.
 În funcţie de tipul asigurării, riscurile acoperite –> “All risks” (toate riscurile) vs. “named perils” (riscurile numite)

 Asigurarea mărfii pe timpul transportului rutier


 Ce bunuri pot fi asigurate - toate bunurile care se afla în timpul transportului cum ar fi: materii prime, semifabricate, produse finite,
echipamente şi utilaje în drum spre locaţia unde vor fi instalate. Depozitarea mărfurilor pe perioada transportului poate fi asigurată.
 Cine face asigurarea? Proprietarul bunurilor (conform condiţiei de livrare) sau orice altă persoană care are un interes asigurabil (e.G. o
bancă).
 Răspunderea Civilă a Transportatorului sau a casei de expedieri. În unele situaţii proprietarul mărfurilor poate cere sau impune
transportatorului să facă el asigurarea cargo (toate riscurile).

 Riscuri asigurate - Condiţiile de asigurare


 Acoperirile standard sunt clauzele “Institute Cargo Clauses”:
 Clauză “A” - Toate Riscurile
 Clauza “B”
 Clauza “C”
 La clauzele de mai sus se pot adăuga prin clauze speciale şi alte acoperiri cum ar fi: + riscuri specifice naturii mărfii (e.G. umezire,
pătare, pietrificare risipire, ruginire etc.)
 război, război civil, revoluţie, revolta + greve, mişcări populare
 Clauză “A”: Toate riscurile - se acoperă orice risc de pierdere sau avariere a mărfurilor care nu este în mod explicit exclus.

 Clauza “B” (ricurile acoperite prin clauza “C”, plus):


 cutremur
 luarea mărfii de valuri
 intrarea apei în mijlocul de transport
 dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării/descărcării, pe/de pe mijlocul de transport

 Clauza “C”
 incendiu sau explozie
 răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru
 coliziunea sau contactul mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa.
 descărcarea mărfii într-un port de refugiu.
 aruncarea mărfii peste bord.
 cheltuielile şi contribuţia la avaria generală (comună).
 Excluderi
 Excluderi majore
 pierderi, avarii, cheltuieli datorate comportării necorespunzătoare voite a asiguratului
 scurgeri obişnuite, pierderi în greutate/volum, uzuri şi deprecieri normale ale bunurilor asigurate
 pierderi datorate ambalării sau ancorării necorespunzătoare
 pierderi cauzate de vicii proprii sau naturii bunurilor
 asigurate
 Excluderi speciale
 Furt, jaf şi nelivrare - riscuri excluse pentru clauzele “B” şi “C”.
 Război (asigurabile în anumite condiţii)
 Riscuri politice (asigurabile în anumite condiţii)
 Terorism.

 Suma asigurată: Valoarea de producţie sau în unele cazuri valoarea de factură a bunurilor (sau valoarea de piaţă a bunului în momentul
încheierii poliţei).La acestea se pot adăuga: costul transportului (freight); cheltuieli şi taxe vamale; T.V.A.; asigurarea
Supra asigurare până la 10 % din valoarea mărfii (se acoperă alte cheltuieli neprevăzute care trebuie dovedite cu documente şi nu profitul
sperat)

 Tipuri de contracte şi perioada de asigurare


 Poliţa abonament “Open policy” - eficienta în cazul unei frecvente ridicate a transporturilor; - de regulă se încheie pe un an de zile.
 Contract individual, Poliţa “one-off” - - folositor pentru transporturi întâmplătoare; - nu are limită de timp; de regulă asigurarea este
încheiată “warehouse to warehouse”.
 În cazul poliţelor abonament exista mai multe posibilităţi de plată a primei de asigurare: prima minimă şi de depozit (uzual între 70 şi 80%
din prima estimată anuală) plătibila la emiterea poliţei de asigurare. Prima este regularizata la sfârşitul anului de asigurare pe baza valorii
reale transportate. Prima minimă înseamnă că aceasta este sumă minimă acceptabilă de către asigurator pentru a prelua acest risc.
 Prima de depozit înseamnă că prima trebuie plătită integral la începutul asigurării; plăti lunare, conform valorii efectiv transportate
declarată de asigurat plata în rate semestriale sau trimestriale.
 Proceduri în caz de dăuna
 Marfa trebuie controlată la destinaţie. Dacă se observa pagube, acestea se consemnează imediat pe documentele de transport.
 Se notifica în scris brokerul sau asiguratorul.
 Se iau măsuri de limitare a daunelor/extindere a pierderilor.
 Se emit Scrisori de Protest către toate părţile implicate în transport (e.G. casa de expedieri, transportator) pentru a le ţine răspunzătoare de
pagube.
 Se acorda tot sprijinul reprezentanţilor asiguratorului sau survenitului în scopul de a determina natura, cauzele şi dimensiunea
pierderilor/pagubelor.
 Se obţin documente oficiale de constatare a producerii evenimentului asigurat (rapoartele organelor de poliţie, pompieri, procuratura, după
caz) şi de evaluarea pagubelor şi se transmit la asigurator.

 Informaţii necesare obţinerii unor oferte: descrierea mărfii ce se doreşte a fi asigurată; cantitatea/numărul de colete/greutatea/volumul
mărfii; ambalajul şi marcajul mărfii; valoarea asigurată şi componenta acesteia; rute de transport; locul/locurile de transbordare; mijlocul
de transport folosit (an construcţie, nr. identificare etc); frecvenţa transporturilor supraveghere la încărcare/descărcare.

 Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate


 Acoperirea răspunderii transportatorului (persoană fizică şi juridică) care efectuează transportul de mărfuri cu autovehicule aflate în
proprietatea sa, închiriate sau luate în locaţie de gestiune, pentru pagubele la mărfurile transportate, potrivit C.M.R.
 Exonerare de răspundere a transportatorului – când pierderea sau vătămarea mărfii apare ca o consecinţă a unui risc special, indisolubil
legat de una sau mai multe situaţii numite (încărcare, ambalare necorespunzătoare, etc.)

 Asigurarea autovehiculelor
 Asigurarea de avarii a autovehiculelor: Acoperă daunele produse autovehiculelor asigurate (casco). Sunt asigurabile autovehiculele
înmatriculate în România. Opţional se pot asigura şi persoanele aflate în autovehicule.
 Asigurarea autovehiculelor pentru riscuri speciale
 Acoperiri principale – CASCO: Ciocniri; Incendiu; Furt; Daune produse ca urmare a fenomenelor naturale; Cheltuieli de transport a
autovehiculelor avariate, etc

 Acoperiri principale - asigurare accidente persoane din auto: Deces; Invaliditate permanentă; Cheltuieli medicale (opţional)

 Beneficiile poliţei CASCO


 Protecţia bunurilor companiei;
 Previzionarea cheltuielilor cu daunele auto. Companii care deţin un parc auto redus sau de mărime medie -polita casco permite
determinarea exactă pentru un an întreg a costurilor legate de daunele auto. Companii care deţin parcuri auto foarte mari - se pot încheia
poliţe pentru acoperirea daunelor importante (ex. Furt autovehicul) sau cu franşize pentru daunele minore.

 Beneficiile poliţei de accidente


 Beneficiu pentru angajaţi
 Protecţia persoanelor transportate.
 Asigurarea de accidente a persoanelor aflate în autovehicule - recomandabila în special pentru autovehicule specializate în transport
călători şi pentru auto utilizate în mod intens (Peste 30.000 km/an)

 Asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule


 Acoperirea prejudiciilor create de asigurat unor terţe persoane pentru care acesta este răspunzător conform legii;
 Asigurarea de răspundere civilă pe teritoriul României = armonizare cu asigurarea internaţională de răspundere civilă auto – Sistemul
CARTE VERDE, după aderarea la UE

ASIGURAREA PENTRU DAUNE MATERIALE: Asigurătorul despăgubeşte pierderile materiale directe suferite de Asigurat,
provocate de riscurile menţionate specific în poliţa de asigurare.

 OBIECTUL ASIGURĂRII: Clădirile şi alte construcţii destinate unor activităţi economice sau sociale, care se asigură în integralitatea
lor constructivă. Se pot asigura şi alte instalaţii/construcţii (ex. Centrală termică, ascensoare, împrejmuiri, platforme betonate, rampe etc.)
cu menţionarea lor expresă în poliţă.

 Conţinutul, potrivit destinaţiei sau felului activităţilor desfăşurate:

A) mijloace fixe – utilaje, echipamente, instalaţii tehnice şi tehnologice, unelte, aparatură de comandă şi control, conducte tehnologice şi cabluri
electrice ce deservesc maşini, utilaje, motoare şi alte asemenea, instalaţii de telecomunicaţii, radio-TV, mobilier, birotică etc.

B) mijloace circulante – mărfuri în depozite şi magazine, materii prime şi materiale, semifabricate, produse finite aflate pe fluxul de fabricaţie sau
în magazii etc.

• Prin clauze speciale se pot asigura şi bani şi/sau valori (inclusiv hârtii de valoare: bilete loto, bingo, bijuterii, titluri de valoare etc.), obiecte de
artă
 SUMA ASIGURATĂ
 • Mijloace fixe – se calculează la valoarea de înlocuire;
 • Mijloace circulante – după caz, preţul de cost, de producţie ori preţul de achiziţie sau de vânzare cu amănuntul mai puţin adaosul
comercial, respectiv la valoarea maximă a stocului existent la un moment dat. În unele cazuri se poate asigura şi la valoarea stocurilor
existente la data încheierii asigurării, ajustabilă periodic (lunar, trimestrial) pe baza declaraţiilor scrise ale asiguratului şi cu plata
corespunzătoare a diferenţelor de primă.
Suma asigurată la clădiri:
 - se stabileşte prin negociere între asigurat şi societatea de asigurare, în baza declaraţiei de asigurare, dar ţinând seama de valoarea din nou
a bunului asigurat (valoarea de înlocuire diminuată cu uzura) în momentul asigurării.
 Suma asigurată se poate stabili astfel: pentru clădiri şi construcţii, separat pentru fiecare clădire sau construcţie în parte, precum şi pentru
fiecare obiect de muzeu sau expoziţie, lucrare de artă, etc.
 pentru bunurile ce reprezintă conţinutul clădirilor şi construcţiilor (mijloace fixe şi circulante) global, pentru toate bunurile din aceeaşi
grupă prevăzute în tariful de prime sau separat pentru fiecare bun, ori pentru unele bunuri din aceeaşi grupă prevăzute în tariful de prime,
în cazul asigurării unor platforme industriale, combinate, uzine, etc. Pentru stabilirea sumei asigurate se impune efectuarea unei inspecţii
de risc de către organele de specialitate.
 Prin inspecţia de risc pot fi identificate informaţii referitoare la: natura şi structura bunului asigurat, la argumentarea sumei asigurate,
distincte pentru clădiri şi construcţii respectiv pentru conţinutul acestora, la obiectul de activitate, natura riscurilor, date statistice cu privire
la rata daunei într-o anumită perioadă de timp.
 Riscuri asigurate:
 în asigurarea clădirilor, altor construcţii şi a conţinutului lor se iau în considerare următoarele riscuri generale: incendiu, trăsnet, explozie,
ploaie torenţială inclusiv efectele indirecte ale acesteia, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire sau alunecare
de teren, greutatea stratului de zăpadă pe clădiri şi construcţii, avalanşe de zăpadă, căderea pe clădiri a unor corpuri, apă de conductă, etc.
 Se mai acordă despăgubiri şi pentru:
 cazurile de demolare sau dărâmare a unor clădiri sau construcţii, de demontarea şi mutarea unor mijloace fixe ca urmare a ameninţării
generate de producerea şi extinderea riscului de bază asigurat (incendiu, inundaţie, cutremur de pământ, prăbuşiri sau alunecări de teren,
etc.)
 cazurile de izbire a clădirilor şi altor construcţii de către un vehicul
 cheltuieli de curăţare a locului în care s-a produs cazul asigurat propriu-zis;
 carbonizarea sau topirea unor obiecte de natura mijloacelor fixe sau a mijloacelor circulante ca urmare a cazurilor de incendiu şi alte
calamităţi produse la clădiri şi alte construcţii
 avarii accidentale produse la instalaţiile de apă, gaze, canalizare, încălzire centrală, etc.
 pierderea sau dispariţia unor bunuri asigurate cauzate direct de riscurile asigurate.
 Riscurile excluse:
 distrugeri la bunurile asigurabile menţionate datorate unor surse normale de căldură sau prin oxidare, fermentare, căldură, afumare, etc;
distrugeri provenind din acţiunea curentului electric neurmate de incendiu; riscuri provenind din prelucrarea bunurilor la căldură sau foc
deschis.

 Asigurarea de bunuri se încheie pe două tipuri de poliţă: standard (incendiu, explozie, căderi de corpuri) şi extinsă (celelalte riscuri
asigurabile – la fiecare risc corespunzându-i cota de primă).

 Mecanismul asigurării: - comportă anumite aspecte caracteristice referitoare la: modul de încheiere al asigurării, suma asigurată, prima
de asigurare, obligaţiile părţilor contractante. Asigurarea clădirilor şi construcţiilor se încheie la solicitarea persoanei fizice şi juridice, pe
baza declaraţiei de asigurare, respectiv a contractului de asigurare. Durata asigurării este de un an, dar la cerere asigurarea poate fi
încheiată şi pe perioade mai reduse de timp (cel puţin 3 luni), sau mai mari de timp (cel mult 5 ani).

 Prima de asigurare:

 - se calculează potrivit sistemului de cote tarifare de asigurare diferenţiate pe categorii de bunuri, de clădiri şi construcţii, se calculează la
fel şi pentru celelalte bunuri aflate în acestea.

 Se mai diferenţiază cotele de primă şi în funcţie de destinaţia clădirilor sau construcţiilor (locuinţe, clădiri industriale, comerciale,
agricole, depozite, clădiri cu scop cultural, etc.). În cadrul asigurării aceluiaşi bun se ţine seama de riscurile asigurate şi de modul de
amplasare a clădirii sau bunului respectiv.

 Cele mai multe societăţi de asigurare practică un sistem de cote tarifare diferenţiat pentru clădiri şi pentru bunurile care se găsesc în
acestea.

 Obligaţiile părţilor:
 sunt stabilite în contractul de asigurare astfel încât să stimuleze aportul acestora în derularea asigurării.
 obligaţiile asigurătorului: - protecţia prin asigurare începe de regulă după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele de
asigurare şi s-a semnat contractul de asigurare, ea încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada de valabilitate a asigurării.
Asigurătorul are obligaţia de a plăti suma asigurată sau o parte egală cu valoarea reparaţiilor sau a înlocuirilor, la apariţia
evenimentului asigurat.
 obligaţiile asiguratului: - constau în întreţinerea bunurilor asigurate (clădirilor, construcţiilor sau alte bunuri) în condiţii
corespunzătoare destinaţiei acestora pentru a preveni producerea unor pagube. La producerea evenimentului asigurat, asiguratul
trebuie să ia toate măsurile posibile de limitare a pagubelor, pe seama asigurătorului şi în limita sumei asigurate, de păstrare a
bunurilor calamitate, să înştiinţeze în scris societatea de asigurare asupra producerii evenimentului asigurat într-un termen bine
precizat prin contractul de asigurare, să înştiinţeze în caz de incendiu sau explozie organele de poliţie sau pompieri cele mai apropiate.
 Dacă prin nerespectarea acestor obligaţii de către asigurat s-ar putea produce pagube la bunul asigurat, sau pagubă existentă s-ar putea
mări, societatea de asigurare poate denunţa contractul de asigurare chiar fără restituirea primelor de asigurare achitate sau poate refuza
despăgubirea ca urmare a producerii pagubei.

 Despăgubirea de asigurare:
 Se face ca urmare a producerii evenimentului asigurat, dacă bunurile sau clădirile fac obiectul unei asigurări.
 Cu această ocazie se impun succesiv următoarele operaţii: înştiinţarea, constatarea pagubei, evaluarea pagubei, calculul şi plata
despăgubirilor.
 Înştiinţarea cu privire la producerea evenimentului asigurat se face în scris de către asigurat la societatea de asigurare, cu care se află în
relaţii de colaborare, în cadrul unui termen limită stabilit prin lege sau prin contractul de asigurare
 Constatarea pagubei se face în general de către specialiştii societăţi de asigurare, care a fost înştiinţată în prealabil. La constatare participă
asiguratul, persoana fizică sau un membru major al familiei acestuia, respectiv un reprezentant al conducerii persoanei juridice asigurate
şi/sau organe ale poliţiei şi unităţilor de pompieri, etc. Rezultatele se înscriu în procesul verbal de constatare.
 Evaluarea pagubei: se ţine seama de faptul că urmare a producerii evenimentului asigurat se poate înregistra o pagubă totală sau pagubă
parţială, în ambele cazuri cu recuperări sau fără.
 Paguba totală – ca urmare a producerii evenimentului asigurat (incendiu, calamităţi naturale) clădirea a fost distrusă în întregime
fără a putea fi identificate resturi care s-ar mai putea întrebuinţa sau valorifica.
 fără recuperări – în urma căreia nu se pot recupera nici un fel de materiale sau elemente de construcţii

 cu recuperări – în urma căreia pot fi recuperate materiale şi părţi componente ale clădirilor (cărămizi, uşi, lemnărie)

 Paguba parţială – semnifică faptul că, clădirea sau construcţia a suferit distrugeri mici care nu au afectat structura de rezistenţă, ci
au afectat superficial unele părţi ale clădirii, dar în urma unor reparaţii clădirea poate fi folosită mai departe.

 Evaluarea pagubei ţine seama de caracterul acesteia. Pagubă reflectă valoarea reală a clădirii sau părţii distruse a clădirii la data
producerii evenimentului asigurat, din care s-au scăzut eventualele recuperări.
 Valoarea reală a clădirii (sau a părţii din clădire) avariate se stabileşte în funcţie de valoarea de înlocuire (de nou) a clădirii (sau a
părţii din clădire) din care se scade uzura.

 Valoarea de înlocuire (din nou) a unei clădiri la data producerii evenimentului asigurat se stabileşte pa baza devizului de lucrări,
de reparaţii sau refaceri. Evaluarea valorii de înlocuire a clădirii pe baza devizului de lucrări are loc după normele generale de
întocmire a devizului de lucrări pe obiect sau pe părţi de obiect.

 Metoda evaluării globale a clădirilor şi construcţiilor, practicată în asigurări, are avantajul că este operativă şi simplă, permiţând
stabilirea valorii din nou a acestora, pentru cerinţele evaluării pagubei, a valorii reale a clădirii sau construcţiei.

 Valoarea reală a clădirii sau construcţiei se stabileşte prin corectarea valorii din nou cu gradul de uzură al clădirii sau construcţiei.
Gradul de uzură depinde de vechimea şi starea de întreţinere a clădirii sau construcţiei. În practică s-au elaborat tabele cu
coeficienţii valorii rămase.

 Vechimea clădirii influenţează gradul de uzură şi se stabileşte în funcţie de: anul construcţiei înscris în evidenţe, data autorizaţiei
de construire, etc.

 Calculul despăgubirii: - în asigurarea clădirilor şi construcţiilor despăgubirea se bazează pe modul în care a fost încheiată asigurarea
(adică pe unul din cele trei principii de despăgubire: despăgubire la primul risc, despăgubire proporţională, despăgubire cu franşiză)

 În calculul despăgubirii se iau în considerare: valoarea pagubei, valoarea reală a clădirii sau construcţiei din momentul producerii
evenimentului asigurat şi suma asigurată.

 Suma asigurată a fost stabilită fie prin calcul, fie prin negociere cu asiguratul.

 Societatea de asigurare poate refuza plata despăgubirii, în anumite cazuri, cum ar fi: paguba a fost produsă cu intenţie de către asigurat,
beneficiar sau de către persoane fizice majore care gospodăresc împreună cu asiguratul, respectiv cu beneficiarul sau un membru din
conducerea unităţii asigurate sau de către propuşii acestora, sau din culpă persoanelor menţionate anterior.

 Nu se mai acordă despăgubiri pentru:

 pagube indirecte (generate de reducerea valorii bunurilor asigurate după reparaţii, scăderea preţurilor etc.)

 pagube generate de întreruperea folosinţei sau exploatării clădirii, construcţiei, etc.

 pagube produse de operaţiuni militare în timp de război


 cheltuieli care reflectă transformarea şi îmbunătăţirea calităţii clădirilor şi construcţiilor faţă de starea lor înainte de producerea
evenimentului asigurat pentru riscuri necuprinse în asigurare.

 Asigurarea maşinilor, instalaţiilor, utilajelor pentru cazurile de avarii accidentale

 Pe lângă riscurile asigurate (clasice) de incendiu şi alte calamităţi naturale, instalaţiile şi utilajele care se găsesc în clădirile asigurate sunt
supuse unor riscuri specifice care poartă denumirea de avarii accidentale.
 Avariile accidentale la maşini şi utilaje sunt generate de o serie de riscuri, între care:
 ruperi sau deformări în timpul funcţionării, ciocniri, loviri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, efecte chimice, calorice şi electrice asupra
instalaţiilor, trăsnet, cutremur de pământ, furtună, uragane, ploaie torenţială, îngheţ, alunecare de teren, căderea pe utilaje a unor corpuri,
etc.
 defecte de construcţie, de material, de turnare sau montare, cu unele excepţii. Spre exemplu riscurile de producere a unor pagube la unelte
şi piese fixate numai temporar la maşini, utilaje şi instalaţii (ca burghie, cuţite, prize, site, curele de transmisie, cabluri, lanţuri, garnituri,
etc.) se iau în asigurare prin asimilare cu condiţia ca acestea să fi fost montate în ansamblu tehnic în momentul producerii avariei.
 Mecanismul asigurării nu comportă elemente specifice. Asigurarea se încheie pe baza declaraţiei de asigurare, urmată de acceptarea şi
încheierea contractului de asigurare.
 Perioada de asigurare este de regulă un an, iar răspunderea societăţii de asigurare este bine precizată prin contract.
 Suma asigurată se stabileşte la cererea asiguratului, după caz prin negociere, separat pentru fiecare maşină, utilaj sau instalaţie în parte
ţinând seama de valoarea declarată, valoarea din nou sau valoarea reală a fiecărui bun asigurat.
 Un alt element important în stabilirea sumei asigurate este mărimea daunei maxime posibile.
 Primele de asigurare se stabilesc potrivit tarifului de prime de asigurare, în funcţie de categoria în care se încadrează fiecare maşină, utilaj
în parte în raport cu frecvenţa riscurilor. Se remarcă diversitatea primelor de asigurare în cadrul a două categorii de maşini, utilaje şi
instalaţii, respectiv după felul activităţii şi indiferent de felul activităţii ca de altfel şi în cadrul acestor categorii.
 Asiguraţii au obligaţia să manifeste grijă pentru păstrarea integrităţii maşinilor, utilajelor, instalaţiilor asigurate, să evite amplasarea
acestora în încăperi cu surse de incendiu, de explozie, în clădiri periclitate de prăbuşiri, alunecări de teren, etc.
 Constatarea pagubelor are loc conform normelor generale de asigurare a bunurilor. Evaluarea pagubelor ţine seama de caracterul acestora,
totale sau parţiale, precum şi de existenţa eventualelor cheltuieli suplimentare de salvare a bunurilor ori de limitare a pagubelor ca şi de a
eventualelor recuperări.
 Despăgubirea se estimează în funcţie de mărimea pagubei, fără a depăşi suma asigurată.

 Asigurarea lucrărilor de construcţie montaj


 Lucrările de construcţie montaj au un conţinut complex. Ele reflectă cadrul specific al realizării lucrărilor de investiţii ale diferiţilor
investitori prin aportul şi implicarea firmelor specializate de antrepriză în construcţie montaj.
 În cadrul raporturilor contractuale dintre firmele de antrepriză şi diverşi investitori, unităţile de construcţie montaj pot executa în ţară şi
străinătate lucrări variate (de construcţii propriu-zise, energetice, petrochimice, sisteme de irigaţii, locuinţe, etc.), ocazie cu care se pun în
operă valori matriciale importante care se află sub incidenţa unor riscuri variate. Odată cu asigurare de construcţie montaj se mai încheie
şi asigurarea de răspundere a constructorului faţă de terţi.
 Pentru perioada de construcţie, ca şi pentru perioada de garanţie se încheie o asigurare cu caracter facultativ. Mecanismul asigurării se
încadrează în coordonatele unei asigurări facultative de bunuri şi de răspundere civilă.
 Obiectul asigurării îl constituie bunuri şi cheltuielile aferente lucrărilor de construcţie montaj între care: bunuri materiale încorporate
definitiv său temporar în obiectivul de construcţie montaj aflat în curs de execuţie; materiale de construcţii aflate în stoc, pe şantier
destinate de a fi încorporate în operă; utilaje, instalaţii şi echipamente de construcţii; maşini de construcţii; cheltuieli impuse de curăţarea
terenului şi de înlăturarea molozului şi resturilor, după şi ca urmare a producerii unor pagube cuprinse în asigurare.
 Se asimilează şi se cuprind în obiectul asigurării: cheltuieli aferente transportului bunurilor cuprinse în această asigurare (maşini, utilaje,
echipamente, materiale) de la furnizori la şantierul de construcţie montaj, în măsura în care nu au fost incluse în asigurarea de transport,
diferenţe de tarif pentru transporturi speciale (aerian sau expres) ale unor materiale sau alte bunuri, diverse taxe legale (vamale, de timbru,
etc.), cheltuieli pentru manoperă în condiţii speciale (muncă suplimentară, sporuri de noapte, sărbători legale, sporuri salariale survenite
faţă de tarifele de manoperă din deviz, alte chelt.).
 Suma asigurată reprezintă valoarea totală a contractului aferent lucrărilor de construcţie-montaj, la care se adaugă valoarea maşinilor,
utilajelor, instalaţiilor, materialelor sau altor bunuri şi cheltuieli necesare executării lucrărilor.
 Primele de asigurare sunt stabilite pe baza cotelor tarifare exprimate procentual la 1.000 de lei suma asigurată, iar plata acestora are loc, de
regulă, eşalonat în cadrul perioadei de asigurare.

 În principiu în această asigurare se despăgubesc: cheltuieli făcute de asigurat pentru salvarea şi conservarea bunurilor, micşorarea
pagubelor, prevenirea extinderii sinistrului, evaluarea pagubelor produse, cheltuieli cu demontarea şi montarea unor bunuri ca urmare a
pagubelor cuprinse în asigurare, alte cheltuieli.

 Societatea de asigurare nu acordă despăgubiri pentru: pagube având o valoare sub nivelul franşizei prevăzute în contract; pagube indirecte;
penalizări şi pagube rezultate din nerealizarea obiectivelor contractului de lucrări de construcţie-montaj, pierderi datorate unor vicii sau
greşeli de proiectare; acoperirea costului refacerii unor lucrări executate necorespunzător, pagube generate de riscuri neasigurabile (uzură,
coroziune, oxidare, deteriorare); avarii mecanice, electrice, etc; pierderi sau avarii la autovehicule care fiind folosite în şantier, circulă pe
drumurile publice, pierderea sau distrugerea documentelor, proiectelor şi altor valori sau titluri..
 În raport cu condiţiile generale de asigurare, societatea de asigurare nu acordă despăgubiri nici pentru pagube indirecte şi directe cauzate
de: război, revoluţie, război civil şi de alte riscuri politice, efecte ale radiaţiei şi reacţiilor nucleare, acţiunea voită, neglijenţa asiguratului
sau reprezentanţilor săi manifestate intenţionat, încetarea parţială sau totală a lucrului.

 Asigurarea de răspundere civilă a constructorului

 Se încheie de obicei împreună (în acelaşi contract) cu asigurarea de bunuri aparţinând constructorului, formând un tot unitar, dar are ca
obiect răspunderea civilă a constructorului pentru pagube materiale şi vătămări corporale produse terţilor.

 Suma asigurată se stabileşte prin convenţia părţilor în corelaţie cu natura lucrărilor de construcţie-montaj la care se referă contractul de
asigurare, numărul personalului angajat, numărul şi caracteristicile maşinilor şi utilajelor folosite, legislatura şi uzanţele în materie din ţara
în care se execută lucrarea de construcţie-montaj.

 Alte mecanisme cu privire la mecanismul acestei asigurări de răspundere civilă a constructorului se suprapun ori se asimilează celor care
răspund asigurării lucrărilor de construcţie-montaj.

 Despăgubirea în asigurarea de răspundere civilă a constructorului are loc în limitele prevăzute în contract pentru prejudicii sau vătămări
corporale provocate terţilor după cum urmează: vătămarea corporală accidentală sau îmbolnăvirea, urmate după caz de incapacitate de
muncă sau decesul persoanelor respective, pierderea sau avarierea accidentală a bunurilor aparţinând terţilor, în legătură cu construcţia
asigurată, pe şantier sau în vecinătatea imediată a acestuia.

 Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: răspunderea pentru deteriorarea unor bunuri, terenuri, clădiri, stabilirea bazei de sprijin a
clădirilor şi vătămarea corporală a persoanelor ca o consecinţă a riscurilor enunţate mai înainte; răspunderea pentru vătămarea corporală
sau îmbolnăvirea salariaţilor constructorului, beneficiarului sau altor firme şi membrilor de familie ale acestora, în legătură cu lucrările de
construcţie-montaj asigurate; răspunderea decurgând din pierderea sau avarierea unor bunuri aparţinând sau aflate în grijă, custodia sau
controlul constructorului, beneficiarului sau altor firme care lucrează pentru aceştia; răspunderea pentru accidente provocate de
autovehicule autorizate să circule pe drumurile publice, nave sau aeronave.

 Conceptul de răspundere civilă

 Pentru a se acorda despăgubiri este necesar:

A) să existe un prejudiciu cauzat unei terţe persoane printr-o faptă culpabilă a unei persoane ce se află sub acoperirea asigurării, ori prin
intermediul unui lucru aflat în paza unei asemenea persoane;
B) între fapta culpabilă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate;

C) prejudiciul să fie indemnizabil, adică să aibă un caracter cert, actual, să fie personal şi direct.

 Răspundere civilă generală – acoperiri

 Poliţa de răspundere civilă acoperă: daune de a căror producere asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane păgubite;
pagube materiale; vătămări corporale; Sunt acoperite pagube produse din culpă proprie de către Asigurat, precum şi din culpă
prepuşilor săi (angajaţi, reprezentanţi, delegaţi etc).

 Răspundere civilă generală - excluderi generale

 Excluderi majore: răspundere civilă contractuala; terorism; contaminarea radioactivă; daunele provocate bunurilor proprii; repararea
prejudiciului moral; daunele de consecinţa (pierdere de profit etc); pagubele provocate cu intenţie; răspundere civilă auto.

 Răspundere civilă pentru produse (producător)

 Acoperire: pierderile băneşti pe care Asiguratul ar trebui să le suporte pentru pagube provocate accidental de un produs defectuos; daune
materiale şi vătămări corporale suferite de beneficiarul produsului
 Definiţia produsului: bun imobil sau mobil manufacturat, fabricat, construit, reparat, instalat, prelucrat, modificat, întreţinut, testat, vândut,
furnizat sau distribuit (inclusiv împachetat şi etichetat) de către Asigurat şi care nu se mai găseşte în posesia Asiguratului la momentul
producerii evenimentului asigurat
 Calitatea de Asigurat o poate avea: fabricantul produsului; orice persoană ce se prezintă ca producător, înscriindu-şi pe produs numele,
marca sau alt semn distinctiv; orice importator al unui produs destinat vânzării, închirierii sau unei alte forme de înstrăinare.

 Răspundere civilă a angajatorului


 Acoperire: despăgubiri pentru sumele pe care compania (Asiguratul persoana juridică) este obligată să le plătească cu titlu de daune pentru
prejudicii cauzate din culpă să angajaţilor, vătămările corporale suferite de angajaţi şi/sau pagubele materiale la bunurile aparţinând
acestora producerea prejudiciului, trebuie să fie în legătură cu sarcinile de serviciu, pe timpul programului de lucru

 Răspundere civilă a chiriaşului fata de proprietar


 Asigurat = orice persoană fizică sau juridica ce a închiriat un bun, în baza unui contract de închiriere.
 Acoperire pentru daunele provocate bunului închiriat pentru care este răspunzător Chiriaşul.
 Alte categorii de răspunderi: Răspundere civilă a directorilor şi administratorilor; Răspundere civilă auto; Răspundere civilă profesională:
a prestatorului de servicii, a notarilor, a medicilor, a avocaţilor, a unităţilor de alimentaţie publica şi turism, etc.
 Acoperirea temporală:
A) “claims made”
Sunt acoperite daunele raportate în perioada de valabilitate a poliţei, cu condiţia ca acestea să fie rezultatul unor evenimente petrecute după o data
stabilită de comun acord cu asiguratorul
B) “occurrence”
Sunt acoperite evenimentele întâmplate în timpul perioadei de valabilitatea a poliţei, precum şi consecinţele directe ale acelor prejudicii,
manifestate ulterior expirării, dacă sunt cauzate de evenimentele petrecute în perioada poliţei.
 Acoperirea în spaţiu:
A) la locaţia/locaţiile în care Asiguratul îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul României cu extindere în afara României, pentru ţările în care
Asiguratul îşi desfăşoară activitatea excepţia fac în general SUA, Canada şi ţările/teritoriile care au acelaşi sistem legislativ cu acestea.

 ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE/ASIGURĂRI DE VIAŢĂ ŞI DE BENEFICII PENTRU ANGAJAŢI

 Protecţia prin asigurare = Garantarea platii sumei asigurate de către compania de asigurări în cazul producerii unui eveniment legat de
persoana fizică a asiguratul (vătămare corporală, deces, îmbolnăvire etc.)
 Factorul uman/riscuri specifice - decesul; pierderea capacităţii de muncă; împlinirea unei anumite vârste; pierderea locului de munca

 Acoperiri asiguratorii oferite în România de către stat sau facultative: sistemul public de pensii şi de asigurări sociale de societăţile de
asigurări: (asigurări de accidente de persoane; asigurări de viaţă; asigurări de călătorie; asigurări de sănătate.)

 TIPURI DE ASIGURĂRI: Asigurarea de accidente de persoane; Asigurarea de viaţă; Asigurarea de călătorie în străinătate în interes de
serviciu; Asigurarea de sănătate; Proceduri în caz de dăuna.

 Riscurile acoperite:
 acoperiri de bază: Deces accidental; Invaliditate parţială & totală permanenta
 acoperiri complementare: Indemnizaţie pentru fracturi; Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; Indemnizaţie
pentru intervenţii chirurgicale; Indemnizaţie pentru cheltuieli medicale; Indemnizaţie pentru boli grave
 Beneficii: Angajaţii vor primi beneficii în bani în cazul producerii unui eveniment asigurat; Protejează angajaţii împotriva consecinţelor
financiare ale unui accident asigurat; Bolile profesionale pot fi incluse în acoperire.

 Asigurarea de viaţa/Riscurile acoperite:


 acoperiri de bază: Deces din orice cauză
 acoperiri complementare: Invaliditate parţială & totală permanenta accident/orice cauză; Indemnizaţie pentru fracturi;
Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de munca accident/orice cauză; Indemnizaţie pentru intervenţii chirurgicale
accident/orice cauză; Indemnizaţie pentru cheltuieli medicale accident/orice cauză

 Beneficii: Se pot alcătui şi programe de asigurare de viaţă cu componente investiţionale care oferă în plus şi un instrument de investire pe
termen mediu său lung, constituindu-se astfel în pensii private pentru angajaţi.

 Asigurarea de călătorie în străinătate în interes de serviciu/Riscurile acoperite: Cheltuieli medicale în străinătate - accidente şi
îmbolnăviri; Asistenta medicală în străinătate 24 de ore din24; transport medical de urgenţă; repatriere medicală de urgenţă; repatrierea
corpului neînsufleţit; rambursarea contravalorii cosciugului; transport de urgenţă pentru înlocuirea persoanei asigurate; Răspundere civilă
în străinătate (vătămări corporale); Cauţiune în caz de accident rutier; Pierderea bagajelor şi a efectelor personale

 Beneficii: Este obligatorie prin forţa legii pentru călătoriile în străinătate, dar este extrem de important să fie încheiată în mod eficient,
centralizat la nivel de companie; Posibilitatea stabilirii unor sume asigurate acoperitoare astfel încât angajaţii aflaţi în călătorie în interes
de serviciu nu trebuie să îşi facă probleme cu privire la costurile ce apar în cazul unei urgenţe medicale

 Asigurarea de sănătate/Riscurile acoperite: Îngrijiri medicale; Asistenta medicală prin telefon 24 de ore din 24; Transport medical de
urgenţă; Analize de laborator; Tratamente stomatologice; Indemnizaţii de maternitate (orice afecţiune legată de starea de graviditate sau de
naştere sunt excluse de pe poliţele de Accidente, de Viaţa sau Călătorie în Străinătate); Evacuare de urgenţă; Repatriere în ţara de
rezidenţa

ASIGURĂRI AGRICOLE – NOŢIUNI ŞI CLASIFICĂRI

 Sferă şi obiectul asigurării. În condiţiile lichidării unităţilor cooperatiste din agricultură, sfera de acţiune a acestei forme de asigurare s-a
restrâns considerabil, dar ea nu s-a anulat. În principiu, prin Legea fondului funciar, s-a reconstituit proprietatea privată asupra terenurilor
agricole. Deci, noii deţinători sau proprietari de terenuri agricole îşi asumă şi riscurile care se pot ivi la culturile agricole sau rodul viilor.
 Pe de altă parte, suprafeţe importante de terenuri cu culturi agricole se afla în administrarea societăţilor agricole cu capital de stat. Evident
şi aceste culturi agricole se afla sub incidenţa riscurilor specifice agriculturii. Acoperirea eventualelor pagube nu mai poate avea loc pe
seama unor fonduri constituite la nivel departamental, întrucât aceste societăţi agricole funcţionează în regim comercial. Ca urmare,
singura soluţie o constituie asigurarea culturilor agricole prin intermediul unor societăţi specializate de asigurări.

 Obiectul asigurării îl constituie culturile agricole şi rodul viilor care pot fi afectate de calamităţi ale naturii sau de alte pericole.

 În practică asigurării culturilor agricole din ţara noastră au fost excluse de la asigurare:

A) fâneţele naturale, plantele cultivate sub plante protectoare, ierburile semănate pentru fertilizare sau pentru păşunat, plantele decorative
(grădinile de flori, tufişurile, pajiştile etc.), livezile de pomi fructiferi, arborii şi arbuştii fructiferi, butucii de vie, plantaţiile de căpşuni, de zmeură
şi alte fructe, plantaţiile de păduri, pepinierele de orice fel, culturile din sere şi răsadniţe;

B) culturile agricole pe suprafeţe de până la 10 ari.

 Riscuri asigurate. Sunt agreate în asigurare riscurile de distrugere sau vătămare a culturilor agricole, altor culturi şi a rodului viilor, cum
sunt: ploaia torenţială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, furtuna, uraganul, incendiul, prăbuşirea sau alunecarea de teren
etc.

 Efectele directe ale ploilor torenţiale generează pagube prin spălarea solului în jurul tulpinei plantei, spălarea seminţelor încorporate în
sol, dezgolirea rădăcinilor, mâlirea plantelor din cauza şuvoaielor de apă, ruperea florilor, tulpinilor, rădăcinilor, spălarea polenului,
culcarea la pământ a plantelor, scuturarea boabelor etc.;

 Efectele indirecte ale ploilor torenţiale constau în băltiri, revărsări de ape care afectează culturile respective, prăbuşiri, surpări şi
alunecări ale terenurilor agricole cu implicaţii asupra culturilor agricole.

 În cazul grindinei, se are în vedere riscul distrugerii ori vătămării plantelor, ca urmare efectelor mecanice ale grindinei sau prin stratul de
gheaţă format la baza tulpinei plantelor.

 În caz de furtună, uragan, riscul asupra culturii consta în dezgolirea din sol a rădăcinilor, spulberarea pe plante a pământului antrenat,
smulgerea plantelor, ruperea tulpinilor, a rădăcinilor sau florilor, îndoirea tulpinii plantelor fapt care împiedică ciclul de maturizare,
scuturarea seminţelor, a ciorchinelor etc.

 Anumite riscuri, generatoare de pagube, nu sunt agreate în asigurare. Între acestea vom reţine:
A) calamitaţi necuprinse în asigurare (ploile de lungă durată, umiditatea excesivă, inundaţia - cu excepţia inundaţiilor datorate ploilor torenţiale,
asfixierea, îngheţul, dezgheţul, bruma, variaţiile de temperatura care blochează dezvoltarea plantelor, polenizarea, uscarea prematură a frunzelor,
ceata, seceta, vinturile calde şi uscate, agenţii fitopatogeni, dăunătorii agricoli, încetinirea vegetaţiei etc.;

B) nerespectarea regulilor agrotehnice, cu efecte asupra producţiei;

C) acumulări, băltiri sau revărsări de ape provenite din topirea zăpezilor, din ploi de durată, din infiltraţia apelor ori datorită ridicării nivelului
apelor freatice;

D) revărsarea apelor Dunării;

E) operaţii militare şi de război.

 Societăţile de asigurare, preiau riscurile asigurabile, la culturile agricole, în raport cu produsul de bază, sau produsul principal: la
păioase - pierderile de boabe; la sfecla de zahăr - pierderile de rădăcini sau de sămânţă, în funcţie de scopul culturii, obţinerea de
zahăr sau de seminţe; la în şi cânepa, în mod similar.

 Riscul priveşte pierderea cantitativă de producţie la cultura respectivă. Exista însă şi excepţii. De pildă la culturile de tutun riscul
priveşte şi aspectele de ordin calitativ. Evaluarea riscurilor pentru culturile agricole constituie o problemă complexă, în actualitate.
Evaluarea riscului şi incertitudinii în agricultură prezintă interes pentru fundamentarea deciziilor de prevenire a consecinţelor negativ
generate, între altele de nerealizări succesive ale producţiei potenţiale la unele culturi, datorită unor factori variaţi, inclusiv unele
culturi, datorită unor factori variaţi, inclusiv amplasarea culturii.

 Perioada de asigurare. Asigurarea culturilor agricole are caracter facultativ şi se poate încheia oricând în cursul anului, fiind valabilă
pentru anul în curs. Exista şi posibilitatea încheierii unor asigurări multianuale, durata minimă a acestora fiind de 3 ani.

 Suma asigurată. În stabilirea sumei asigurate se ţine seama că obiectul asigurării îl constituie, de fapt, recolta ca rezultat al vegetaţiei
complete.

 Prima de asigurare. Pentru stabilirea tarifului de asigurare, judeţele ţării sunt împărţite, după frecventa calamitaţilor, în 4-6 categorii
sau zone.

 Tariful de prime de asigurare este mai scăzut pentru categoria I-a şi creşte în funcţie de frecvenţă riscurilor în categoriile următoare.
Prin urmare tariful de asigurare a culturilor agricole este diferenţiat în funcţie de sensibilitatea plantelor la diferite calamităţi cuprinse
în asigurare şi de frecvenţă acestora pe zone ale ţării.
 Asigurarea animalelor

 Asigurarea se adresează persoanelor fizice și/sau juridice care doresc protecție prin asigurare pentru animalele pe care le dețin în
proprietate.
 Pot fi asigurate specii şi categorii de animale aflate în adăposturi, la adresa menționată în Poliță, numai pe teritoriul României.

 Ce se poate asigura? Bovinele şi bubalinele; Porcinele - aparţinând persoanelor juridice; Ovine şi caprine; Cabaline de rasă; Familii de
albine; Pești; în baza unor clauze speciale se pot asigura şi animalele din alte specii şi categorii.

 Care sunt riscurile asigurate?


 GENERALE decesul sau sacrificarea de necesitate a animalelor, cauzate de: incendiul, explozia, trăsnetul, acţiunea curentului
electric, cutremurul de pământ, prăbuşirea, alunecarea sau surparea de teren, inundaţia, furtuna, uraganul, viscolul, avalanşa de
zăpadă, grindină, îngheţul, greutatea stratului de zăpadă etc.
 GENERALE+BOLI chirurgicale, obstetricale, interne și parazitare care au drept efect moartea sau sacrificarea de necesitate a
animalelor.
 GENERALE+BOLI+ACCIDENTE care au drept efect moartea sau sacrificarea de necesitate a animalelor, cum sunt: atacul
animalelor sălbatice, muşcătura şerpilor, înţepătura insectelor veninoase, asfixierea, înecul, lovirea sau rănirea subită, căderea,
leziunile interne provocate de înghiţirea de obiecte etc.
 Prima de asigurare se stabilește în LEI, în funcție de specie, categoria biologică, vârsta animalelor și riscurile asigurate; acesta poate
fi ajustată în funcție de nr. animalelor asigurate și modalitatea de plată a primei de asigurare.

S-ar putea să vă placă și