STUDENT: CHIHAROI LORENA IOANA

SERIA E, GRUPA 36, ANUL I MEDICINA GENERALA

Etica Medicala
Codul lui Hammurabi (sau Hammurapi sau Codex Hammurapi) este cea mai veche culegere de legi, din
timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un
Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri.
Stela a fost descoperită în 1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice efectuate la Susa.
Se presupune că a fost pradă de război luată de un cuceritor dintr-un oraș babilonian. Stela se află în
muzeul Louvre din Paris, iar o copie a ei se află la muzeul Pergamon din Berlin.

Codul diferențiază trei tipuri de oameni: omul liber, subalternul (omul care se prosternează) și sclavul
(juridic fiind asimilat unui bun mobiliar). Drepturile femeii sunt protejate juridic. Femeia dispune de
bunurile sale pe care le administrează liber, practică numeroase meserii și uneori poate avea răspunderi
importante în societate. După căsătorie, femeia se supune autorității soțului. Ca văduvă, poate
administra și apăra interesele moștenitorilor. La moartea tatălui (capul familiei), puterea revenea fiilor
și, în cazul lipsei de moștenitori de parte bărbătească, fiicelor. Pentru supuși, codul lui Hammurabi
prevedea obligativitatea monogamiei. Suveranii puteau fi însă poligami.

 Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
 Dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.
 Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să
plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai
judece.
 Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
 Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl returnează proprietarului, acesta va trebui să
plătească doi șekeli.
 Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
 Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar
banii obținuți vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.
 Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
 Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp de
patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.
 Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în
funcție de producția vecinului.
 Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul
său și pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberați.
 Dacă un om dator își plătește datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot
exista obiecții.
 Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are niciun fel de relații cu aceasta, nu se
consideră căsătorie.

 Dacă o soție are relații cu un alt bărăbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția
poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.
 Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi
omorât, iar femeia considerată fără vină.
 Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare
suficientă, ea va fi aruncată în apă.
 Dacă un bărbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă
părăsește casa.
 Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este
obligată să se reîntoarcă.
 Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din
pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.
 Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi
zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.
 Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali
nu pot cere întoarcerea acestuia.
 Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de ori.
 Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mina de aur.
 Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
 Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece
șekeli.
 Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi
șekeli pentru fiecare suprafață a casei.
  Dacă, însă, nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi
omorât.
 Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.

În ciuda numeroaselor sale obligații în această perioadă, tocmai atunci Maimonide reușește să-și
redacteze operele sale cele mai importante.

Moise Maimonide (n. 30 martie 1135, Córdoba - d. 13 decembrie 1204, Fustat, azi Cairo) a fost un
filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) si stabilit în Egipt. El este
cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon (sau acronimul: RaMBaM), iar în limba
arabă ca Abu Imran Musa ibn 'Ubayd Allah Maimun al Qurtubi al Israili. Maimonide este considerat cel
mai important înțelept al Iudaismului din perioada medievală a istoriei. Opera sa principală, Călăuza
șovăielnicilor[1], publicată în limba arabă (cca. 1190), în care propune o formulă alegorică de interpretare
a textelor sfinte, pentru anularea contradicțiilor dintre învățătura lui Dumnezeu relevată în Tora,
cunoștințele oferite de științele naturii și filosofie, a exercitat o influență asupra dezbaterilor religioase și
filosofice din iudaism și creștinism până în secolul al XVIII-lea.

În Sanhedrin Mișna, scrisă în limba arabă și tradusă mai târziu în ebraică, comentează Mișna
(Ansamblul legilor nescrise ale iudaismului rabinic transmise prin tradiția orală. Mișna împreună
cu comentariile sale - Ghemara - alcătuiesc Talmudul) și stabilește "Cele 13 principii ale
Credinței", care sunt și astăzi recitate de evlavioșii evrei în fiecare dimineață, ca parte
componentă a rugăciunii. Aceste principii sunt:

 1. Cred că Dumnezeu este Creatorul și Conducătorul întregii lumi.

 2. Cred că Dumnezeu este unic și nu există nici o altă unitate sau unicitate care să se
asemene cu a Lui.
 3. Cred că Dumnezeu nu are corp și nici o descriere de ordin fizic care I s-ar putea asocia.
 4. Cred că Dumnezeu este veșnic, că El există de dinainte de a exista lumea și va
continua să existe după ce aceasta se va sfârși.
 5. Cred că rugăciunile și preamărirea trebuie îndreptate doar către Dumnezeu, și nu către
oricine sau orice altceva.
 6. Cred că toate cuvintele profeților sunt adevărate.
 7. Cred că Moise este cel mai important dintre profeți, că nivelul său de profeție nu a fost
și nu va fi atins niciodată de către nimeni altcineva.
 8. Cred în faptul că Tora a constituit obiectul Revelației divine la Muntele Sinai și că
Tora pe care o avem astăzi este aceeași cu cea primită de la Dumnezeu atunci.
 9. Cred că Tora nu va fi niciodată schimbată de către Dumnezeu sau înlocuită cu o altă
învățătură.
 10. Cred că Dumnezeu este atotștiutor.
 11. Cred că Dumnezeu oferă răsplată și pedeapsă în funcție de modul în care oamenii Îi
respectă poruncile.
 12. Cred că Mesia va veni și chiar dacă întârzie îl aștept în fiecare zi.
 13. Cred că morții vor fi înviați în era Mesianică.
 Marele merit al lui Maimonide este acel de a fi combinat filosofia aristotelică cu o teorie
iudaică distinctă asupra preceptelor etice ale Torei. Creativitatea sa a însemnat însă și
 principalul obstacol în calea acceptării ideilor sale. Într-o religie fondată pe tradiții de
nezdruncinat, punctele de vedere ale lui Maimonide au constituit timp de secole subiecte
controversate, în special în sfera rabinilor ortodocși. Impactul acestora însă nu poate fi
negat. Textele sale teologice continuă să fie dezbătute și azi în academiile iudaice.
Maimonide este primul care a pus accentul pe percepția pe care omenirea o poate avea în
relația directă cu Dumnezeu, formulându-și celebra teză potrivit căreia oamenii l-ar vorbi
pe Dumnezeu numai de rău din moment ce se discută mai degrabă despre „ce nu este”
decât despre „ce este” Dumnezeu. Maimonide consideră că între Dumnezeu și oameni s-
ar interpune o categorie specială, trupurile paradisiace, pe care le numește „îngeri”,
modelul spre care aspiră oamenii atunci când încearcă să atingă acel summum bonum,
cunoașterea lui Dumnezeu. Aici Maimonide scoate la iveală „judecata”, unul dintre
principalele instrumente ale gândirii sale, prin intermediul căruia va cerceta toate
poruncile tradiționale iudaice. Desemantizând și explicitând aceste porunci, separând
sacrul de profan, Maimonide reușește să transforme „morala divină” într-o „morală
profană”,iar de aici provine ușurința cu care preceptele sale au devenit repede puncte de
referință pentru legile morale firești.
 Diferența dintre judecată și revelație nu echivalează cu diferența dintre ce este inteligibil
și ceea ce este „învăluit în mister”. Inteligența este un proces treptat care tinde spre a
înțelege și explica conținutul cuprins într-un fapt profetic. Pentru Maimonide, profeția
devină posibilă (nu oricui, fiind de fapt un dar divin) atunci când la baza acesteia se află
un summum de informații. Filosofia este una dintre artele pe care Maimonide le
consideră căi spre profeție. Chiar dacă el este de părere că nu toți filosofii trebuie să fie în
mod necesar profeți, Maimonide consideră însă că profeții sunt în mod absolut filosofi.
Astfel nu poate exista un decalaj între adevărul derivat din filosofie și cel derivat din
Tora. Cu toate acestea, sarcina sa s-a îngreunat vizibil atunci când a trebuit să explice de
ce uneori Tora și filosofia nu se armonizezează. Aici Maimonide pune accentul pe
moralitate, considerând morala ca unul dintre derivatele filosofiei. Pentru ca moralei să i
se poată opune o lege cel puțin la fel de argumentată logic, trebuie ca aceasta să fie
susținută temeinic de precepte derivate din observația științifică a realității

Sursa: Wikipedia.ro