Îţi aduci aminte plaja

Îţi aduci aminte plaja

Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

Şi pentru tot românul e poet, nu fac rabat de la regulă şi uneori mai scriu şi eu poezii
de dragoste, de dor, de jale, de visare:

Spre final

Apleacă-te peste rânduri

şi citește-mi dincolo de suflet,

Pentru că nu știu să mint

Să pun in versuri ce nu simt.

Întreabă-mă,

Întreabă-te și spune-mi apoi,

Ce-am să fac acum

cu o dragoste care nu mai e a mea

si nicidecum a ta

si nici s-o-mpart nu pot

cu nimeni altcineva?