Topârceanu

eu, dar nu sunt eu de vină,

hii, - ochii tăi, vecină, -
ut potecă prin grădină...

aşi la geamuri storul,

chisă cu zăvorul,
iu s-aprinde-n mine dorul!

s mă poartă necuratul
ul din ochii tăi, cu sfatul
ispita şi păcatul.

de dragul suferinţei,
mi-oi pierde rostul minţii, -
las şi fraţii, şi părinţii?

ce nu se mai dezleagă,
viaţa mea întreagă
că mi-eşti atât de dragă?

cu tine-n largă lume,

, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
acă-mi dragostea cu glume.

mi vindeci inima rănită,

alda ochilor ispită,
ne uşa zăvorâtă!

juri viaţa cu zăvoare

acum le laşi să zboare,
tinereţe-i trecătoare...

i să laşi în prag veşmântul

le ce-mi ucid avântul,
şti nici vântul, nici pământul!

nopţii cade peste vale,

epţi în pragul casei tale,
r pe umerele goale.

luna nopţilor măiestre,

a o fată fără zestre, -
şi tainic prin ferestre...