Metode şi procedee folosite în cadrul unor strategii
de formare a comportamentului de emiţător de mesaje orale
Profesor Diaconescu Dorina
Şcoala cu clasele I-VIII Volovăţ, jud. Suceava
Repovestirea are rolul de a-i pune pe elevi în ipostaza de a deveni ei înşişi
povestitori - după modelul învăţătorului/actorului sau având ca punct de plecare un text citit; repovestirea poate fi dirijată, într-o anumită măsură, dacă este cazul, prin ilustraţii, printr-un plan dat de învăţător etc. Povestirea liberă constă în prezentarea de către elevi a unor întâmplări din propria experienţă sau din imaginaţie; elevii pot povesti „liber" întâmplări asemănătoare cu cele relatate de învăţător sau în texte literare, pornind de la un început dat sau vizând un anumit tip de final al acţiunii etc (Pentru nuanţări, vezi Şerdean, 2002, pp. 241-244). Problematizarea pune elevul în situaţia de a gândi asupra unui anumit aspect, dar şi de a comunica în legătură cu acesta; de exemplu, elevului i se cere să spună ce ar face în situaţia în care, aflat într-o excursie la Paris, s-ar rătăci de grup din cauza aglomeraţiei şi, fără a cunoaşte limba franceză, ar trebui să ajungă la autocarul aflat într-un anumit loc. Binomul imaginativ sau perechea buclucaşă este un tip de exerciţiu care constă în crearea unui mesaj/schimb de mesaje având ca punct de plecare două cuvinte din câmpuri semantice cât mai diferite; de exemplu, stilou şi frunză. Ipoteza imaginativă sau ce s-ar întâmpla dacă...? este o metodă de desfăşurare a unor activităţi de comunicare pornind de la întrebarea ,,ce s-ar întâmpla dacă...(cerul ar fi galben/câinii ar vorbi cu oamenii/planeta noastră ar fi din ciment/am putea deveni invizibili etc.)?”. Jurnaliştii povestesc se constituie într-o activitate care poate implica toţi elevii unei clase şi vizează dezvoltarea capacităţii de comunicare, dar şi exersarea memoriei. Elevii primesc statutul de participanţi la joc sau de spectatori/observatori; conducătorul de joc povesteşte, în calitate de jurnalist, o anumită întâmplare, iar ceilalţi participanţi la joc trebuie să repovestească întâmplarea respectivă, în timp ce spectatorii/observatorii trebuie să noteze eventualele greşeli/omisiuni făcute de „jurnalişti"; la sfârşit, se discută erorile respective şi este rândul spectatorilor/observatorilor să reconstituie întâmplarea povestită iniţial. Povestea/povestirea din prelungiri poate fi realizată cu toţi elevii sau cu două grupe de elevi (cea a jucătorilor şi cea a observatorilor); jucătorii sunt aşezaţi în cerc; conducătorul de joc îi spune primului jucător începutul unei întâmplări; acesta trebuie să reia textul respectiv şi să-1 comunice următorului jucător, dar prin adăugarea unei fraze; se procedează în aceeaşi manieră până la încheierea cercului; dacă nu s-a ajuns la un sfârşit convenabil al întâmplării, fie se continuă cercul, fie intervin observatorii (dacă s-a optat pentru împărţirea elevilor în două grupe); la sfârşit, se discută (de către toţi elevii sau de către observatori) modul în care s-a desfăşurat activitatea. Eventual, activitatea poate fi reluată, dar cu schimbarea locului jucătorilor în cerc. Am văzut, am citit presupune povestirea, de către un elev, a unei cărţi, a unei întâmplări, a unui film etc; pe parcursul povestirii, elevul trebuie să pronunţe, cât mai des, fără a altera sensul celor povestite, un cuvânt indicat de învăţător (cuvânt scris pe o foaie arătată doar elevului care povesteşte); ceilalţi elevi trebuie să-şi dea seama care este cuvântul indicat de învăţător şi să poată repovesti cartea/întâmplarea/filmul etc. Jurnalistul cameleon sau povestitorul vesel/trist/mulţumit/nemulţumit/amuzat/increzător/neîncrezător etc. (rol interpretat de un elev) trebuie să citească sau să relateze o întâmplare în diferite variante: pe un ton neutra, cu tonul celui care se bucură/se amuză/se miră de întâmplarea respectivă, cu accent de francez/englez/chinez etc, cu atitudinea unei persoane timide sau dezinvolte etc. Ceilalţi elevi pot da propria interpretare unora dintre situaţiile prezentate sau pot propune altele noi.