Sporturile urbane

Nu sunt priviti ca niste sportivi, nu fac performanta - cel putin nu dupa

rigorile conventionale - si nu primesc medalii. Cu toate acestea, unii dintre ei
s-ar putea masura, probabil, in agilitate, dibacie, curaj si disciplina cu marii
atleti si campioni sportivi ai lumii.
Este vorba despre practicantii indrazneti si rebeli ai sporturilor urbane,
acei copii si tineri cu adevarat liberi din orasele moderne, care reusesc sa
sfarame lanturile conventiei si ale inregimentarii, prin sfidarea normelor
citadine si, uneori, a legilor fizice. Sporturile urbane au puterea sa
transforme chiar si cea mai tehnologizata si controlata urbe intr-un teren de
joaca urias pentru spiritele libere si indraznete. Unele dintre aceste sporturi
sunt cuminti si la indemana oricarui copil staruitor, in timp ce altele vizeaza
irealul.
Patru roti

Intre cele mai accesibile sporturi urbane, care au, de altfel, zeci de
milioane de adepti si practicanti in toata lumea, se numara skating-ul si
rolling-ul. Dupa cum o spun si numele lor, aceste sporturi presupun
deplasarea cu ajutorul unui skateboard sau al unei perechi de role.
Echipamentele pot fi intrebuintate, la randul lor, pe niveluri de dificultate.
Daca cei mai multi practicanti se multumesc sa iasa la o plimbare relaxanta
pe aleile si trotuarele oraselor, stand pe o placa de skate sau purtand rolele in
picioare si riscand sa se accidenteze doar din princina neatentiei, exista si
acei utilizatori - ai acelorasi echipamente -, care transforma totul intr-o
aventura spectaculoasa.
Uneori fete, dar mai ales baieti, virtuozii skateboarderi si rolleri se
angajeaza in exhibitii uluitoare, executate fie cu ajutorul unor scari si
balustrade ale parcurilor si cladirilor, fie "asistati" de ceea ce ei numesc
"half-pipe", o structura asemanatoare unei bolte rasturnate, de obicei din
lemn, asezata pe sol si a carei forma permite executarea unor miscari
extreme: salturi, rasuciri in aer, uneori si la 720 de grade, contorsionari si, nu
in ultimul rand, accidente. Destul de frecvent in Statele Unite si in tarile
occidentale, mai rar la noi, dar nelipsind totusi cu desavarsire, se
organizeaza competitii serioase pentru acesti sportivi... altfel, care au,
uneori, mize consistente in bani si echipamente. Rolele si skateboard-urile
sunt adecvate asfaltului, barelor, treptelor, bancilor, in general unei suite de
elemente tipic urbane.
Doua-trei
In aceeasi categorie, cu practicanti atat domestici si amatori, cat si
profesionisti si extremi, intra si ciclismul. Si el este, cel mai adesea, practicat
in limitele normalitatii, pentru plimbari, dar, uneori, se ajunge si la
excentricitati motrice, pe diferite bucati de constructii si betoane, facand sa
para ca expertul implicat in actiunea respectiva este din alta lume. "Trick"-
urile cu bicicleta sunt, poate, cele mai spectaculoase si cele mai demne de
admiratie, deoarece, spre deosebire de skateboard si role, este vorba despre
un obiect mult mai mare si mai greu, a carui manuire implica atat mainile,
cat si picioarele si a carui manevrare gresita poate duce la accidentari dintre
cele mai grave.
 Derivand din skateboarding, rollerblading si ciclism, au inceput sa apara
mai multe activitati sportive urbane ce au ca element principal un dispozitiv
ci care te deplasezi. Intre acestea, cele mai populare, in alte tari, au la baza
gama de carucioare cu 3 roti KMX, cu care se pot face multe miscari
spectaculoase la nivelul solului, si modelele de tricicleta Tornado, Typhoon,
Triker s3, Rocker, Viper, Turbo Twist si Zig Zag, toate destinate "stunt"-
urilor urbane. Apoi, in categoria "sarituri", exista batul cu arc Flyar,
cataligele Flyjumpers si pantofii Rolies, Airkikcks si Kickaroos, de natura sa
propulseze individul care le foloseste la peste un metru in inaltime si pana la
mai multi metri pe orizontala.

Maini si picioare
Dar acestea sunt mai degraba jocuri si jucarii si, desi necesita indemanare si
echilibru, nu se pot incadra chiar in randul activitatilor atletice. De aceea,
pentru ca am facut o introducere lina in domeniul sporturilor urbane, este
momentul sa aducem in scena "sportul rege" al strazilor si al betoanelor, cel
despre care, totusi, nu multi au auzit si pe care extrem de putini il practica
(asa cum trebuie). Este vorba despre parkour sau freerun, o disciplina care
consta in depasirea oricarui obstacol, prin identificarea celui mai eficient si
mai rapid mod de a ajunge din punctul A in punctul B, folosind numai
mijloacele propriului corp. Practicantii acestui sport urban se numesc
traceur-i, iar antrenamentul si activitatea lor includ elemente din spatiul
cotidian, artificial sau natural, cum ar fi balustrade, copaci, masini, cladiri..
orice. Acest gen de antrenament este considerat un mod de eliberare atat din
constrangerile impuse de alte sporturi standardizate, cat si din limitarile
autoinduse.

In Romania, parkour se practica de putin timp, pe cand in tari ca Anglia

sau Franta este un fenomen vizibil inca de prin anii '80. Parintele
parkourului este David Belle, un francez in varsta de 38 de ani, profesor de
educatie fizica, cascador si actor. Experienta sa militara si atletismul,
alpinismul, gimnastica si artele martiale practicate de foarte tanar au
contribuit ca elemente de baza ale disciplinei pe care a fundamentat-o.
Parkour este o disciplina fizica inspirata de miscarea corpului omenesc. Se
concentreaza pe miscarea eficienta si neintrerupta inainte, peste, pe sub, in
jurul si prin obstacole, intr-un anumit mediu inconjurator. Miscarea poate fi
sub forma de fuga, sarituri, catarari si tehnici mai complexe. Scopul
principal al parkour-ului este acela ca practicantul sa-si adapteze miscarea si
fizicul la orice obstacol din calea sa.
Practicarea acestui sport nu implica echipamente prea complexe: o
pereche de pantofi sport cu o talpa cu aderenta buna si destul de groasa
pentru a absorbi socurile, iar in rest - haine lejere, care sa nu jeneze
miscarile; majoritatea practica parkour "la bustul gol". Initial, acest sport era
desfasurat strict in parcuri si in zone impadurite, dar freerun-ul a imprimat
acestei manifestari o plaja mai larga de locuri adecvate - de exemplu,
intregul oras. Acesta este si unul dintre motivele popularitatii parkourului:
nu este deloc pretentios in privinta echimapentului si a terenului. In ceea ce
priveste abilitatile fizice, acestea sunt cu certitudine un "dar" ce nu poate
lipsi din dotarea unui traceur. Sunt necesare antrenamente si repetari
nenumarate ale unor miscari, o conditie fizica perfecta, articulatii flexibile si
puternice. adica forta si mobilitate. In filme precum Yamakashi sau District
13, dar si in filmari neregizate de pe Youtube, se pot observa performantele
incredibile la care ajung cei mai dotati sportivi din parkour. Este vorba
despre cele mai extreme cascadorii, de la salturi in gol, pe distante de pana la
10-15 metri, pana la sarituri intre cladiri, escaladari de blocuri si alte
manevre ce amintesc, mai degraba, de zbor si imponderabilitate.
In Bucuresti, spre exemplu, pe la orele pranzului, pot fi observati tineri,
cu varste intre 12 si maximum 18 ani, care exerseaza, in zona Teatrului
National, diferite miscari si procedee de parkour, uneori stangaci, alteori cu
destul succes. Nu se stiu inca prea multe despre practicanti profesionisti la
noi in tara, insa fenomenul prinde contur, iar doritori entuziasti si capabili
exista. Poate daca s-ar infiinta o scoala si acesti tineri nu ar mai presta "dupa
ureche", sansele de... performanta ar putea creste. Sau, dimpotriva, asta ar
treansforma parkour-ul intr-un sport conventional si l-ar ingradi?

31

Totusi, chiar daca parkour este sportul de capatai al strazilor, nu inseamna

ca el nu poate fi egalat ori chiar surclasat in materie de prin inovatie si
senzatii. Ceva despre care precis foarte putini stiu si pe care o mana de
oameni, probabil, au avut norocul sa il incerce, este sportul urban denumit
Extreme Street Rollerblading. Cu foarte multa indulgenta, se poate spune ca
este un sport extrem derivat din mersul pe role, insa la o dimensiune de
necuprins raportat cu acesta. In cuvinte, nu este mult de spus, dar senzatia
practicarii este, cu siguranta, de nedescris. Practic, este vorba de un
echipament ce consta intr-un costum de tip body, asemanator celor din
neopren ale scafandrilor, intarit asemenea "armurilor" de motociclisti;
costumul imbraca integral corpul si este dotat cu pana la 31 de roti si rotite
dispuse peste tot pe suprafata sa. Acest costum ii permite celui care il
imbraca si, desigur, este un bun atlet si cascador, sa se deplaseze pe asfalt cu
viteze de pana la 80 de kilometri pe ora, atat in picioare, cat si culcat in
diferite pozitii, cu fata in jos sau pe spate. E un sport experimental si aproape
utopic, la care numai cativa norocosi nebuni au ocazia sa acceada. Cine stie
daca aceste costume vor ajunge vreodata la indemana publicului larg si daca
vor putea fi vreodata utilizate in deplina siguranta?
"Partieeeeee!"
Un alt sport, care poate fi - si este, cel mai des - practicat in zone salbatice
sau nepopulate dar care, desfasurat deasupra unui oras si chiar in el, capata
titlul de sport urban, este parasutarea extrema (urbana, in acest caz). Un
individ cu parasuta in spate se arunca dintr-un avion aflat la altitudinea de
2.000 - 6.000 de metri deasupra unui oras si incearca, eventual, sa
nimereasca - aproximativ - un anumit obiectiv. Riscurile la care se supune
nici nu mai trebuie mentionate - se profileaza o serie de scenarii cu final
tragic. Totusi, de cele mai multe ori, practicantii sunt parasutisti cu vechi
state de seviciu - cu experienta si, probabil, cu zeci si sute de aterizari
perfecte la sol in spatii marcate. Marturie pentru acest fapt stau cele cateva
demonstratii filmate si publicate pe Internet, in care parasutistii urbani
reusesc nu doar sa aterizeze in deplina siguranta intr-un oras, dar chiar isi
controleaza atat de bine traiectoria si viteza, incat trec la perfectie, exact
atunci cand trebuie, pe sub poduri sau pasarele dispuse deasupra
carosabilului Daca asta nu este si urban, si extrem, in acelasi timp, atunci
nimic nu mai este.

Exploratorii urbani
Unii poate ca vor ataca exemplul urmator al listei. Insa trebuie aratata
aceeasi indulgenta in tratarea subiectului ca si in situatia sahului, care este
considerat tot un sport, chiar daca unul al mintii. Este vorba despre
explorarea urbana. In timp ce padurile naturii sunt compuse din copaci, tufe,
animale si rauri, exista, mai aproape de noi, gata spre a fi investigate,
"padurile" facute de oameni - orase din beton si otel, cu zgarie-nori,
catacombe si tuneluri. Unii, exploratorii urbani, chiar prefera acest gen de
padure. Planeta este plina de o multitudine de orase abandonate, care parca
implora sa fie investigate. Si chiar dedesubtul oraselor functionale exista
sectiuni care au fost lasate sa decada, in paragina. Cladirile abandonate care
le dau fiori unora nu sunt decat invitatii la cercetare pentru altii. Acesti
oameni sunt exploratorii urbani.
Majoritatea locurilor in care se aventureaza sunt calamitate, integritatea
lor structurala este indoielnica si, uneori, abunda in materiale toxice. In plus,
accesul in majoritatea acestor perimetre este interzis prin lege, se incadreaza
ca incalcare a unei proprietati sau intrare prin efractie si se poate pedepsi cu
amenzi mari sau chiar cu inchisoare. Totusi, exploratorii urbani isi asuma
riscurile si ignora panourile de avertisment, sar gardurile si se tarasc prin
catacombe pentru a intra in tentantele amplasamente uitate de civilizatie.
Desi se numeste explorare urbana, aceasta activitate nu vizeaza exclusiv
mediile citadine ci face referire la investigarea oricaror structuri construite
de mana omului. In timp ce zonele dezvoltate, precum orasele, au mai multe
locatii de oferit, structuri extrem de interesante se gasesc si in afara acestor
arii. Astfel, explatorii urbani ajung in zone izolate ale unor mine sau silozuri
de rachete abandonate in mijlocul pustietatii. Constructii umane neobisnuite
sau unice, precum vase parasite, parcuri de amuzament uitate, aziluri
dezafectate si unitati militare abandonate ofera aventuri la fel de serioase
precum zonele citadine. Chiar locuri banale precum magazine goale, sisteme
de canalizare si complexe de birouri abandonate, toate ii tenteaza pe
exploratorii urbani. Atat timp cat o alcatuire oarecare nu mai este in
folosinta, este facuta de om, iar accesul in ea este interzis, un explorator
urban va dori, probabil, sa o viziteze.
Explorarea urbana a devenit extrem de populara in timpul anilor '90, iar
coduri de conduita s-au elaborat, in timp, in jurul ei. Exploratorii urmeaza
legi etice, precum a nu lua nimic gasit in aceste locuri si a nu lasa urme ale
prezentei lor acolo. Graffiti-urile sunt infierate, la fel ca orice forma de
vandalism. Nimic nu ar trebui luat sau stricat. Asa cum, un explorator
denumit TunnelBug a descris, "daca ceva a disparut, atunci alti oameni care
vor ajunge in aceste locuri, nu se vor putea bucura, la randul lor, de ceea ce
ele ofereau initial ." De asemenea, accesul fortat in anumite incinte este
condamnat in randul exploratorilor urbani. Nu se incurajeaza folosirea unor
clesti pentru a taia un gard, spargerea geamurilor sau distrugerea
incuietorilor usilor, toate sunt impotriva codului etic. Aceste reguli ii
forteaza pe exploratori sa devina creativi atunci cand trebuie sa identifice un
mijloc de acces intr-o structura. Indiferent de motivatia sa, indiferent ca este
barbat sau femeie, un explorator urban gaseste aventura in aceste locuri
abandonate. Exista o anumita liniste in aceste pesteri goale din beton, ce nu
se aseamana cu solitudinea din paduri. Este o experienta cumva opusa celei
din natura; in loc sa descopere speranta adusa de reinnoirea anotimpurilor,
exploratorii urbani gasesc inrudirea cu trecutul.