Budismul este o religie şi o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea î.Hr.

şi
care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Se bazează pe
învăţăturile lui Gautama Siddhartha, gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr.. De-a
lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată,
fără o limbă sacră comună şi fără o dogmă strictă, clar formulată.

Budismul aparţine grupului de religii dharmice alături de hinduism şi de jainism, păstrând o

puternică influenţă a elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit şi
"Buddha Dharma", ceea ce înseamnă "învăţăturile Celui Luminat".

Toţi budiştii tradiţionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost
singurul buddha: se crede că au existat mulţi buddha înaintea lui şi că vor exista şi viitori buddha
de asemenea. Budismul prezintă şi câteva concepţii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar
fi reîncarnarea ("samsara"), adică reîntruparea fiinţei în alte forme de existenţă pe baza
rezultantei faptelor comise şi a legilor karmice. Budismul desfiinţează din start stratificarea
socială, ierarhizarea şi susţine egalitatea oamenilor din punct de vedere moral. Buddha dorea
abolirea sistemului de caste prezent în India şi nega valorile numelui şi al familiei şi trăinicia lor.
Se promovează nu doar o compasiune (karunā) şi o iubire necondiţionată faţă de semeni
(pali:mettā; sanscrită:maitrī), ci o identificare a eului cu însăşi fiinţa persoanei iubite. Budismul
consideră că egoismul şi sentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la propria
persoană, şi numai prin extinderea termenului asupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea
graniţelor proprii se poate ajunge la iubirea adevărată.

Putem vorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea şi
detaşarea de samsara şi "budismul karmic" care îndeamnă omul să săvârşească fapte bune
pentru ca într-o viaţă viitoare pozitivitatea karmei să-l situeze într-o poziţie mai apropiată de
condiţia iluminării. Budismul nirvanic încurajează de asemenea faptele bune, dar cere detaşarea
de rezultatul lor şi renunţare ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane fără o vocaţie
monahală.

Budismul nu admite astfel nimic veşnic, neschimbabil, totul fiind impermanent, schimbător, lipsit
de substanţă. Prin moartea omului, nu se realizează o distrugere totală a existenţei lui, faptele
sale, karma sa, fiind transmise într-o viaţă următoare prin reîncarnare.

Primul adevăr nobil: Dukkha

Potrivit primului adevăr nobil, existența condiționată, așa cum este cunoscută de oameni, este
suferință: nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este
suferință, a fi unit cu ceea ce nu iți place este suferință, a fi separat de ceea ce iți place este
suferință. Termenul suferință este de asemenea folosit pentru a exprima insatisfacția, pentru ca
merge dincolo de durerea fizică.

Al doilea adevăr nobil (Samudaya): originea suferinței

Cel de-al doilea adevăr nobil este originea suferinței . Acest adevăr este definit astfel: "Este
această "sete" cea care determină re-existența și re-devenirea , care este aviditatea pasională și
care găsește fără încetare o nouă posesiune , fiind vorba de setea plăcerilor fără sens , setea
existenței și a devenirii și setea non-existenței ."

Al treilea adevăr nobil: Nirodha

Al treilea adevăr este cel al opririi suferinței . El anunță că există o încetare a setei. Acest sfârșit al
durerii este denumit "eliberare finală" sau nirvana.

Al patrulea adevăr nobil: Magga

Al patrulea adevăr este cel al drumului ce duce către încetarea suferinței . Acest drum este Calea
Nobila cu 8 brațe: opinii corecte, intenții corecte, vorbire corectă, mijloace de existență corecte,
efort corect, acțiune corectă, atenție corectă și concentrare a minții corectă. Acest drum duce la
atingerea nirvanei.

Parabola medicului

Cele patru adevăruri nobile sunt adesea comparate cu activitățile unui medic: Persoana
conștientă, luminată ( buddha) are ca sarcină să vindece umanitatea cu propriile măini. Va pune
mai întâi un diagnostic, va căuta cauza bolii, va vedea dacă tratarea este posibilă și prescrie un
remediu.

Primul adevăr nobil:

Impermanența

Suferința propriu zisă

Vacuitatea

Absența de sine (impersonalitate).

Al doilea adevăr nobil:

Cauza

Originea

Producerea

Condiția

Al treilea adevăr nobil:

Oprirea

Pacea

Excelența

Renunțarea

Al patrulea adevăr nobil:

Calea

Cunoașterea

Facerea

Reușita

Dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul constituia elementul trecerii de la o viață la alta
prin reîncarnare, pentru budism acest element este însăși "setea" omului de pe patul de
moarte. Neexistând un suflet etern, conexiunea între un individ actual și unul dintr-o viață
preexistentă nu este una de ordin fizic sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui om
este rezultatul faptei la fel ca în hinduism și se bazează pe stricta lege a condiționismului conform
căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul. Consecința unei fapte comise în această
viață nu se materializează neapărat în viața imediat următoare, ea putând să se manifeste chiar
în aceeași viață sau în existențe mult mai îndepărtate. Cu toate acestea, nu fapta în sine
determină karma, ci mai degrabă intenția de a o săvârși și atitudinea celui care o comite. De
exemplu, dacă un om are intenția să facă o anumită faptă, dar este împiedicat, această intenție
va influența karma acelei persoane, cu toate că fapta în sine nu a modificat cu nimic mediul
înconjurător.

Pentru a obține iluminarea, un budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul reîncarnărilor,

deci trebuie să continue să facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El
trebuie să renunțe la dorință , ignoranță, poftă , iluzie, egocentrism sau credința într-un sine
veșnic și ură, să devină impersonal.

Gautama Siddhartha era nesatisfăcut de viața sa. În timpul unei ieșiri s-a întâlnit cu cele patru
imagini: un bătrân suferind, un om bolnav, un cadavru în descompunere și un ascet. Acesta este
momentul în care el decide să-și părăsească familia, să renunțe la lume și să caute o cale de
eliberare de suferință. După o perioadă de ascetism de 6 ani, Gautama a descoperit cele 4
adevăruri (nașterea, bătrânețea, boala și moartea) pentru eliberarea de suferință și calea spre
Nirvana (eternitatea).

În Hinduism, Buddha este recunoscut ca unul dintre avatarele zeului Vishnu. Conform legendelor
hinduse, se spune că odată demonii au furat poțiuniile de sacrificiu ale zeilor, folosindu-le în
practicile lor de ascetism, devenind atât de puternici încât zeii nu i-au mai putut înfrânge. Astfel,
Vishnu s-a încarnat într-un om (Buddha) și a început să predice învățături false cum ar fi faptul că
zeii sunt muritori sau că nu există rai și iad, sau că moartea poate fi înfrântă, pentru ai păcăli pe
demoni. Demonii au devenit budiști lepădându-se de adevăratele învățături vedice și fiind în cele
din urmă uciși de către zei.