Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

din Timișoara

Facultatea de Management Agricol

Specializarea: Inginerie Economică în agricultură – ID

Disciplina: Politici agricole

REFERAT
FUNCTIONAREA POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALA SI RURALA IN
ROMANIA

Coordonator științific: Student:

SEF LUCR. DR. CAMELIA MANESCU BERNSTEIN LEONARD BOGDAN

Anul IV ID

TIMIȘOARA

2018
 FUNCTIONAREA POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALA SI RURALA IN
ROMANIA

Politica de dezvoltare regionala reprezinta o componenta esentiala a procesului de

reforma in Romania, avand drept scop principal diminuarea dezechilibrelor economice si
sociale acumulate, preintampinarea aparitiei unor noi dezechilibre si sustinerea dezvoltarii
generale durabile a tuturor regiunilor tarii.
Aceasta politica a fost introdusa in Romania in anul 1998. Pana la acea data, Romania
nu si-a formulat in mod clar o politica de dezvoltare regionala, desi guvernele au actionat in
acest sens prin diverse politici macro-economice si sectoriale. Astfel, au existat programe
specifice de dezvoltare a unor zone sever dezavantajate, cum ar fi: Muntii Apuseni, Delta
Dunarii sau judetele: Botosani, Giurgiu si Vaslui.
O data cu inaintarea in reformele necesare tranzitiei catre o economie de piata
functionala, precum si in contextul cerintelor pe care Romania trebuie sa le respecte pentru a
putea adera la Uniunea Europeana, s-a conturat necesitatea adoptarii de catre Romania a unei
politici de dezvoltare regionala eficienta si clara, ca element nou si important al strategiei de
reforma, care sa fie benefica nu numai pentru regiunile mai putin dezvoltate, ci si pentru
dezvoltarea socio-economica a tarii, in general.
Astfel, in perioada 1996 - 1998, Comisia Europeana si Guvernul Romaniei au dezvoltat
programul PHARE pentru politica de dezvoltare regionala care a avut ca obiective, pe de o
parte, constientizarea factorilor responsabili si a publicului larg asupra dezvoltarii regionale in
Romania, iar pe de alta parte, propunerea unui model de dezvoltare regionala propriu
Romaniei, pe baza unei analize detaliate a situatiei existente, precum si a cadrului istoric si
cultural specific.
Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comunitare, creată cu
obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunităţii. PAC reprezintă un set de
reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor
agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie crescândă dezvoltării rurale.
PAC este constituită din doi piloni: a) organizaţiile comune de piaţă (măsurile comune
de reglementare a funcţionării pieţelor produselor agricole) şi b) dezvoltare rurală - măsurile
structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a zonelor rurale.
PAC s-a dezvoltat pe baza principiilor pieţei unice (circulaţia fără restricţii a produselor
agricole în interiorul UE), preferinţei comunitare (favorizarea consumului produselor originare
din Uniunea Europeană) şi solidarităţii financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un
buget comun).
În ultima perioadă, PAC a trecut printr-un amplu proces de reformă, iniţiat de Comisia
Europeană la 12 octombrie 2011 şi care a fost finalizat în noiembrie 2013, cu aportul statelor
membre şi al Parlamentului European. Reforma s-a concretizat într-un set de regulamente care
stabilesc cadrul legislativ al PAC pentru perioada 2014-2020. Actele de bază constau în patru
regulamente al Consiliului şi ale Parlamentului European privind: i) plăţile directe, ii)
organizarea comună a pieţelor (OCP) unică, iii) dezvoltarea rurală şi iv) un regulament
orizontal privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea PAC.
În perspectiva anului 2020, PAC trebuie să deţină capacitatea de a răspunde
provocărilor viitoare cu care se vor confrunta agricultura şi zonele rurale şi să îndeplinească
obiectivele stabilite pentru PAC, şi anume:
-producţia alimentară fiabilă
-gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice
-dezvoltarea teritorială echilibrată
Elementele-cheie ale modernizării PAC:
Plăţi directe
Schema de plată de bază (BPS): Statele membre pot folosi 70 % din pachetul financiar
naţional pentru plăţi directe, noii scheme de plată de bază, diferenţa fiind angajata pentru plăţile
suplimentare destinate tinerilor fermieri, precum şi pentru alte opţiuni, cum ar fi: plăţile
suplimentare pentru zonele defavorizate, schema pentru micii fermieri, plăţile redistributive,
precum şi plăţile „cuplate”. Pentru UE-12, termenul limită pentru schema de plată unică pe
suprafaţă (SAPS), mai simplă, va fi extins până în 2020.
Convergenţa plăţilor directe din cadrul PAC – acestea vor fi distribuite în mod mai
echitabil atât între statele membre, cât şi între regiuni şi între agricultori, se va renunţa la
referinţele istorice pentru stabilirea cuantumurilor pentru statele membre, plăţile directe pe
hectar urmând a fi ajustate progresiv până în anul 2019. De-a lungul perioadei de programare,
toate statele membre cu plăţi directe sub nivelul de 90% din media la nivel UE, vor reduce
diferenţa dintre nivelul actual al plăţilor şi media UE cu 1/3.
Plăţi pentru practici agricole durabile – eco-condiţionalitate: pe lângă plata de bază,
fiecare exploataţie va primi o plată la hectar pentru respectarea anumitor practici agricole
benefice pentru climă şi mediu. Statele membre vor utiliza 30% din pachetul financiar naţional
pentru finanţarea acestei măsuri, care este obligatorie, şi care nu va face obiectul plafonării.
 Zonele care se confruntă cu constrângeri naturale: statele membre (sau regiunile) pot
acorda o plată suplimentară - de până la 5% din pachetul financiar naţional - pentru zonele care
se confruntă cu constrângeri naturale.
Tinerii fermieri: în vârstă de până la 40 de ani sunt susţinuţi în continuare pentru
instalare prin programul de dezvoltare rurală, dar vor putea primi şi o plată la hectar
complementară, din pilonul I (plăţi directe), în primii 5 ani de la începerea activităţii în
agricultură, aceştia vor primi un sprijin la hectar suplimentar finanţat din 2% bugetul naţional
de plăţi directe.
Micii fermieri: această schemă prevede o plată anuală fixată de statul membru cuprinsă
între 500 şi 1250 euro, indiferent de dimensiunea fermei. Costul total al schemei nu poate
depăşi 10% din pachetul financiar naţional.
Plaţi „cuplate” oferă statelor membre opţiunea de a oferi cuantumuri de plăţi „cuplate”
(legate de un anumit produs).
Transferul de fonduri între piloni: statele membre au posibilitatea de a transfera până la
10% din pachetul lor financiar naţional pentru plăţi directe către pachetul financiar destinat
dezvoltării rurale.
„Plafonarea” (capping): presupune limitarea sprijinului agricol primit de marile ferme
iar sumele astfel economisite vor fi direcţionate către dezvoltarea rurală.
„Fermieri activi”: sprijinul nu va mai fi acordat solicitanţilor ale căror plăţi directe în
cadrul PAC sunt mai mici de 5% din totalul veniturilor obţinute din toate activităţile neagricole.
Mecanisme de gestionare a pieţei
Sistemul de cote pentru zahăr ar trebui să expire la 30 septembrie 2017. Suprimarea
cotelor este singura opţiune pentru a oferi sectorului o perspectivă pe termen lung, mai ales în
contextul îmbunătăţirilor preconizate în ceea ce priveşte productivitatea.
Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi sistemul de distribuire a
laptelui în şcoli va continua si in perioada următoare.
Dezvoltare rurală
Dezvoltarea rurală reprezintă cel de-al doilea pilon al politicii agricole comune (PAC),
al cărui obiectiv este acela de a sprijini zonele rurale să facă față multiplelor provocări
economice, sociale și de mediu. Această politică formează și vine în completarea sistemului de
plăți directe către agricultori și a măsurilor de gestionare a piețelor agricole (primul pilon). O
parte din obiectivele sale sunt comune fondurilor structurale și de investiții europene
(fondurilor ESI). Politica UE de dezvoltare rurală este finanțată prin Fondul european agricol
pentru dezvoltare rurală (FEADR). Fiecare stat membru primește un pachet financiar pentru
această perioadă de 7 ani.
Statele membre și regiunile își elaborează propriile programe de dezvoltare rurală în
funcție de nevoile din teritoriu. Acestea trebuie să vizeze, în același timp, cel puțin patru din
următoarele șase priorități ale UE:
1.să încurajeze transferul de cunoștințe și inovarea în agricultură, în silvicultură și în
zonele rurale;
2.să sporească viabilitatea și competitivitatea tuturor ramurilor agriculturii și să
promoveze tehnologiile agricole inovatoare și gestionarea durabilă a fondului forestier;
3.să promoveze organizarea lanțului de aprovizionare cu produse alimentare,
bunăstarea animalelor și gestionarea riscurilor în agricultură;
4.să refacă, să conserve și să dezvolte ecosistemele care sunt legate de agricultură și
silvicultură;
5.să promoveze utilizarea eficientă a resurselor și să sprijine tranziția către o economie
cu emisii reduse de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol,
alimentar și silvic;
6.să promoveze incluziunea socială, reducerea sărăciei și dezvoltarea economică în
zonele rurale.
Prioritățile din domeniul dezvoltării rurale sunt structurate pe arii de intervenție.
Începând din 2014, fiecare stat membru trebuie să stabilească un acord de parteneriat
care necesită coordonarea tuturor fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI)
din țara respectivă. În același timp, Comisia Europeană și statele membre colaborează cu Banca
Europeană de Investiții (BEI) în vederea creării unor instrumente financiare în cadrul FEADR.
Implementarea și impactul programelor de dezvoltare rurală sunt monitorizate și evaluate în
detaliu.
Alocarea totală 2014-2020 pentru toate statele membre (în preţuri 2011) este de 362,78
miliarde de euro, din care se prevede 277,85 miliarde euro pentru plăţile directe şi cheltuieli
legate de piaţă (Pilonul 1) şi 84,94 miliarde euro pentru dezvoltare rurală (Pilonul 2). În preţuri
curente, aceeaşi alocare totală pentru toate statele membre UE înseamnă 408,31 miliarde. euro,
alocarea pentru pilonul 1 reprezintă 312,74 miliarde euro) şi alocarea pentru pilonul 2
reprezintă de 95,58 miliarde euro.
Pentru exerciţiul financiar actual 2014 - 2020, România are alocate aproximativ 19,43
miliarde euro preţuri curente pentru ambii piloni, ceea ce înseamnă o creştere substanţială faţă
de alocarea totală anterioară 2007- 2013 care a fost de 13,8 miliarde euro.
 Distribuirea sprijinului pentru dezvoltare rurală se bazează pe criterii obiective legate
de obiectivele de politică, ţinând seama de distribuţia actuală. Aşa cum se întâmplă în prezent,
regiunile mai puţin dezvoltate trebuie să beneficieze în continuare de rate de cofinanţare mai
ridicate. FEADR intervine în statele membre prin intermediul programelor de dezvoltare rurală.
Aceste programe implementează o strategie care vizează realizarea priorităţilor Uniunii în
materie de dezvoltare rurală printr-un set de măsuri definite în titlul III, pentru aplicarea cărora
se va solicita ajutor din partea FEADR. Un stat membru poate prezenta fie un program unic
pentru întregul său teritoriu, fie un set de programe regionale. Statele membre care au optat
pentru programe regionale pot să prezinte spre aprobare şi un cadru naţional care să conţină
elementele comune ale acestor programe, fără o alocare bugetară separată.
Priorităţile dezvoltării rurale.

Priorităţile dezvoltării rurale care corespund obiectivelor Strategiei Europa 2020 sunt:
1) încurajarea transferului de expertiză şi inovării; 2) creşterea competitivităţii; 3) consolidarea
filierelor agroalimentare şi gestionarea riscului în agricultură; 4) refacerea, conservarea şi
întărirea ecosistemelor; 5) promovarea folosirii eficiente a resurselor şi tranziţia spre o
economie cu emisi reduse de carbon; 6) promovarea incluziunii sociale, reducerea sărăciei şi
dezvoltarea economică în zonele rurale.

Masuri de dezvoltare rurala propuse pentru perioada 2014-2020

Principalele măsuri de dezvoltare rurală propuse pentru perioada 2014-2020 sunt

următoarele:
– Transfer de cunoştinţe şi acţiuni de informare. În cadrul acestei măsuri se acordă
sprijin pentru acţiuni de formare profesională şi de dobândire de competenţe, activităţi
demonstrative şi acţiuni informative. Acţiunile de formare profesională şi de dobândire de
competenţe pot include cursuri de formare, ateliere de lucru şi îndrumare profesională.
– Servicii de consiliere, servicii de gestionare a exploataţiei şi servicii de înlocuire în
cadrul Exploataţiei. În cadrul acestei măsuri, se acordă sprijin pentru: a ajuta fermierii,
deţinătorii de păduri şi IMM-urile din zonele rurale să beneficieze de servicii de consiliere în
vederea ameliorării atât a performanţelor economice şi de mediu ale exploataţiilor,
întreprinderilor şi/sau investiţiilor lor, cât şi a capacităţii acestora de a genera beneficii pentru
climă şi de a fi rezistente la schimbarile climatice; a promova înfiinţarea de servicii de
gestionare a exploataţiilor, de servicii înlocuire în cadrul exploataţiei şi de servicii de consiliere
agricolă; a promova formarea profesională a consultanţilor.
 – Scheme de calitate pentru produse agricole şi alimentare. În cadrul acestei măsuri se
acordă sprijin fermierilor care participă pentru prima dată la: schemele de calitate pentru
produse agricole şi alimentare sau pentru bumbac, scheme voluntare de certificare a produselor
agricole, recunoscute de statele membre ca aplicând Orientările UE privind cele mai bune
practici pentru sistemele de certificare voluntară a produselor agricole şi alimentare.
– Investiţii în active fizice. În cadrul acestei măsuri se acordă sprijin pentru investiţii
tangibile şi/sau intangibile care: ameliorează nivelul global de performanţă al exploataţiei;
vizează prelucrarea, comercializarea şi/sau dezvoltarea produselor agricole care fac obiectul
anexei I la tratat sau ale bumbacului.
– Refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de
evenimente catastrofale şi instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare. Sprijinul
acordat în cadrul acestei măsuri constă în: investiţii în măsuri preventive destinate să reducă
efectele dezastrelor naturale şi ale evenimentelor catastrofale probabile; investiţii pentru
refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale şi de
evenimente catastrofale.
– Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor. Sprijinul acordat în cadrul acestei
măsuri constă în: ajutor la înfiinţarea întreprinderii pentru: tinerii fermieri, activităţi neagricole
în zone rurale, dezvoltarea fermelor mici; investiţii în activităţi neagricole; plăţile anuale
acordate fermierilor care participă la schema pentru micii fermieri.
– Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale. În cadrul acestei măsuri se
acordă sprijin în special pentru: a) elaborarea şi actualizarea planurilor de dezvoltare a
municipalităţilor în zonele rurale şi a serviciilor de bază oferite de acestea, precum şi ale
planurilor de protecţie şi de gestionare legate de zonele Natura 2000 de alte zone de mare
valoare naturală; b) investiţii în crearea, ameliorarea şi extinderea tuturor tipurilor de
infrastructuri la scară mică, inclusiv investiţii în domeniul energiei din surse regenerabile; c)
infrastructura de bandă largă, inclusiv construirea, ameliorarea şi extinderea acesteia,
infrastructura pasivă de bandă largă şi furnizarea accesului la banda largă, precum şi soluţii
publice de guvernare; d) investiţii în crearea, ameliorarea sau extinderea serviciilor locale de
bază destinate populaţiei rurale, inclusiv a celor de agrement şi culturale, şi a infrastructurii
aferente; e) investiţii realizate de organismele publice în infrastructura de agrement, în
informarea turiştilor şi marcarea siturilor turistice; f) studii şi investiţii asociate cu întreţinerea,
refacerea şi modernizarea patrimoniului cultural şi natural al satelor şi al peisajelor rurale,
inclusiv cu aspectele socio-economice conexe; g) investiţii orientate spre delocalizarea
activităţilor şi transformarea clădirilor sau a altor instalaţii aflate în apropierea aşezărilor rurale,
în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii sau al creşterii performanţei de mediu a aşezării
respective.
– Investiţii în dezvoltarea zonelor forestiere şi ameliorarea viabilităţii pădurilor. În
cadrul acestei măsuri se acordă sprijin pentru: împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite;
crearea de sisteme agroforestiere; prevenirea şi refacerea daunelor cauzate pădurilor de incendii
şi de dezastre naturale, inclusiv de invaziile de dăunători, de izbucnirea unor boli, de
producerea unor evenimente catastrofale şi de ameninţările legate de climă.
– Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite. Sprijinul se acordă proprietarilor de
terenuri şi concesionarilor privaţi, municipalităţilor şi asociaţiilor acestora şi acoperă costurile
de înfiinţare şi o primă anuală pe hectar pentru a acoperi costurile de întreţinere, inclusiv cele
pentru curăţenia timpurie şi cea târzie, pe o perioadă de maximum zece ani.
– Înfiinţarea grupurilor de producători. În cadrul acestei măsuri se acordă sprijin pentru
facilitarea înfiinţării grupurilor de producători din sectoarele agricol şi silvic.

BIBLIOGRAFIE

1. Comisia Europeană, „EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creştere

inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii”, Bruxelles, martie 2010.
2. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL
CONSILIULUI privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul
european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)