Ecumenism gastronomic

Selma Iusuf, Dilema Veche, nr. 412, 5-11 ianuarie 2011

O curte, la ţară undeva, pătată ici şi colo de albul unei zăpezi zgîrcite. Un grup surîde spre
dumneavoastră, cititorule. La margini, de-a stînga şi de-a dreapta, două bătrîne mici cu
basmale şi şorţuri negre, cu ochelari. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul grupului, vin
femeile mai tinere şi, în centru, bărbaţii. Care cu o secure ridicată jucăuş-ameninţător,
care cu un lung cîrnat (caltaboş?) proaspăt îndreptat spre gura vecinului de fotografie care
rîde muteşte. Mai spre fundal, cam stînga-spate, aşa, un cuplu tînăr îmbrăcat orăşeneşte
(fără veste de lînică tricotate) zîmbeşte stingher. Ea ţine delicat între două degete coada
porcului înjunghiat, ale cărui părţi componente se ivesc dintr-un soi de copaie. Arată
coada animalului spre cameră.

E o fotografie a unor şvabi bănăţeni pe care am descoperit-o într-o carte de bucate. Cartea
a fost editată în Germania de fiica uneia dintre doamnele care apar în poză. Cartea de
bucate a mamei mele. Delicii culinare din Banat. Memoriile unei bucătărese de nuntă îi
spune cărţii. Pe lîngă reţete, apar şi o serie de fotografii, unele începînd din anii ’20. Plus
picturi şi litografii care povestesc istoria celor ce se vor numi şvabi, debarcaţi odinioară
în smîrcurile bănăţene. Bărbaţi cu tricornuri, femei cu fuste lungi. Fotografii de la început
de secol XX cu mirese ţepene, din creştetul cărora curg în valuri dantele, brocarturi şi
satinuri. Imagini ale anilor ’60-’70 în care şiruri de nuntaşi în pantaloni evazaţi trec la
braţ cu doamne şi domnişoare în mini-uri şi tocuri pătrăţoase. Imagini blurate, alb-negru,
de pe la nunţi, în care fotograful surprinde defilarea bucătăreselor (pe care le ghicim
rumene), purtînd în braţe torte uriaşe. Fotografii din curţi de la tăierea porcului. Fotografii
din cămări gemînd de afumături. Fotografii ale unor Hans und Fritz aspriţi de munci.
Lotte und Grete în negru, cu pieptare şi şorţuri brodate.

Inspirată de cartea asta, am făcut sarmale. Pentru prima oară în viaţă, asistată de prietena
mea, şvăboaică, la rîndul ei, am rulat cilindrii de varză murată umpluţi cu o carne de altă
provenienţă decît cea din reţetele tradiţionale turceşti. Treaba s-a dovedit a fi serioasă şi
mîncătoare de timp. Cu dozaje atente de cimbru, mărar şi chimen. Cu sucul de roşii care
se pune abia în nuştiuce etapă a gătelii. Cu nişte afumătură ca să fie treaba serioasă.
Sarmalele creştineşti au fost însoţite de o supă dulce orientală, din fructe uscate, „aşure“
îi zice. Alăturarea, cu siguranţă i-ar fi ridicat o sprînceană bunică-mii. Tot aşa cum, nişte
ani înainte, componenţa confesională a unui apartament bucureştean oarecare a lăsat fără
cuvinte un preot ortodox venit cu Boboteaza. Din uşa deschisă cuviincios l-au privit o
pereche de ochi de chinez budist, una de român papistaş, una de neamţ ateu şi una de
tătar musulman. Bietul om n-a ştiut ce să facă cu pămătuful busuiocat. Eu m-am oferit a
fi stropită, aşa cum, copil fiind, mă iveam de mai multe ori la rînd în faţa preotului care
venea cu busuiocul prin blocuri. Evident că omul nu mă recunoştea din ceata de copii, dar
eu, la final, trăsneam de sfinţenie.