Baltagul

Temă: îmbinarea lumii tradiţionale cu lumea nouă a relaţiilor capitaliste; ancheta Hamletului feminin,
Vitoria Lipan; viaţa neclintită a muntenilor, oameni dârzi, cu inima uşoară, căutând să impună mereu
echilibrul cosmic; esenţa vieţii în natură, stabilirea unor raporturi universale cu timpul, moartea, viaţa
şi dragostea.

Idee centrală: Vitoria Lipan îşi caută soţul dispărut de 70 de zile, parcurgând un drum sinuous în
nord-estul Moldovei. Cu presimţirea morţii, vajnica soţie citeşte semnele naturii şi ale credinţei în
fierbintea ei căutare a adevărului.

Idei principale şi secvenţe: Există în acest roman o armonie compoziţională internă, ce urmează
etape tradiţionale în structurarea unui conflict. Vitoria pierde siguranţa familiei sale, prin intuiţia că
Nechifor a fost omorât. În primele cinci capitole, lumea muntenească în care vieţuieşte Vitoria capătă
un sens. Ea e o femeie ca toate celelalte, un personaj-arhetip, care aşteaptă parcă momentul
declanşator, momentul în care să parcurgă traiectoria ei specială de personaj ce îşi depăşeşte
condiţia. Vitoria devine curând, în partea a doua (capitolele VI-XIII), un personaj realist cu o
personalitate distinctă: dârză, abilă, îndârjită, receptivă, bătăioasă, cu un incredibil simţ al
observaţiei. Călătoria Vitoriei se încheie cu descoperirea cadavrului lui Nechifor. Ultimele capitole
dezvăluie soluţia, Vitoria reconstruieşte crima (într-o pagină magistral scrisă, ea devine narator) şi îl
îndeamnă pe Gheorghiţă să pălească pe criminal cu baltagul. Astfel, romanul are o structură rotundă:
declanşarea conflictului, călătoria-căutare şi soluţionarea conflictului.

Problematică: îmbinarea lumii tradiţionale cu lumea nouă a relaţiilor capitaliste. Autorul nu

procedează cum o face Slavici în romane precum „Mara”. Slavici plasează lumea tradiţională
deasupra lumii capitaliste, criticând-o dur pe cea din urmă, ca pe o dimensine a pângăririi morale a
tot ce e frumos şi bun. Sadoveanu recomandă o asumare a acestor două lumi diferite, dar totuşi
asemănătoare. Legile divine şi legile scrise ghidează viaţa omului, plasând-o în ciclurile cosmice ale
naturii şi în microuniversul, tot ciclic, al relaţiilor dintre oameni. Individul ce îşi asumă aceste două
lumi distincte nu e şi nu trebuie să fie o victimă, nu e sfâşiat de o alegere sau de o asociere
imposibilă. Vitoria transformă semnele în repere ale propriei intuiţii, dar ea ascultă cu luare aminte
cuvintele cârciumarilor şi le transformă în limbaj, cu spiritul fin al unui detectiv ce completează
spaţiile libere. Ea ordonează pentru sine fragmentele disparate din „lumea de jos”, a oamenilor
conduşi de prefecţi. Ceea ce respinge Sadoveanu este excesul oricăreia dintre lumi: respinge
superstiţia adusă la rang de idol, respinge tranformarea banului în principiu director al existenţei
omeneşti. Deci să nu se facă următoarea confuzie: „Baltagul” e romanul ciocnirii a două lumii, nu, nu,
nu, „Baltagul” e romanul asumării lucide a acestor două lumi.

Subiect: În Măgura, sat de munte în apropierea râului Tarcăului, Vitoria îşi aşteaptă soţul, Nechifor
Lipan, plecat să cumpere nişte oi în zona Dornelor. Trec zile, trec nopţi şi soţul ei tot nu soseşte acasă.
Fiul, Gheorghiţă, rămas la o stână în Câmpia Jijiei, aşteaptă semn de la tătâne-său, pentru a plăti
simbria oierilor. E nevoit să se întoarcă în Măgura, alături de mama sa pentru a descâlci problema.
Vitoria se consultă cu preotul satului, Dănilă, şi cu vrăjitoarea Smaranda, pregătindu-se pentru marea
călătorie a recuperării soţului. În sinea ei, dupe semnele tainice ale credinţei, ştie că Nechifor a murit,
dar pe de o parte influenţată de ghiduşiile celorlalţi, pe de altă parte cu experienţa altor aventuri
extraconjugale ale soţului, Vitoria se teme de infidelitatea lui Lipan, acest potenţial adevăr rănind-o
adânc. După ce vinde unui ovrei oi, carne, piei şi alte produse, Vitoria adună banii necesari călătoriei,
dar prevăzătoare îi înmânează preotului spre păstrare, de frică să nu o calce hoţii, ceea ce se şi
întâmplă, din fericire jaful limitându-se la o intenţie eşuată. Pe 10 mai, Vitoria şi Gheorghiţă pornesc
spre Dorna. Vorbind din hangiu în hangiu, din cârciumar în cârciumar, Vitoria reconstituie drumul lui
Nechifor. Ovreica domnului David (negustorul care îi însoşeşte o bucată de drum) îi spune că soţul ei
a pornit noaptea la drum, fără frică de borfaşi. Moş Pricop şi baba Dochia o întâmpină frumos pe
Vitoria, dându-i alte indicii. Acum, Vitoria îşi accentuează credinţa în moartea lui Nechifor, vărsând
puţin vin pe podea înainte de a bea, ca în cinstea şi amintirea mortului. La Borca, ajunge în mijlocul
unei cumetrii, înţelegându-se şi veselindu-se cu oamenii, apoi închină în cinstea unei mirese la Cruci,
după care ajunge în Vatra Dornei. Nechifor se pare că s-a înţeles cu doi ciobani să le vânde o parte
din oile proaspăt cumpărate. Din 300 de oi, Nechifor a dat lui Calistrat Bogza şi lui Ilie Cuţui 100 de oi,
au plecat împreună spre un loc de iernat, ca tovarăşi de călătorie. Între Sabasa şi Suha, a pierit soţul
ei căci mai departe, crâşmarii nu mai recunosc călăreţul cu căciulă brumărie. Descoperă cadavrul
soţului cu ajutorul câinelui regăsit pe drumuri, Lupu. Împrietinindu-se cu soţia unui hangiu, Vitoria
învrăjbeşte soţiile celor doi împricinaţi, urmărind pas cu pas demascarea crimei. Surprinzător pentru
autorităţi, Vitoria îi invită pe suspecţi la înmormântare, îndeplinind fără ştirea ei un principiu de
drept: „confruntarea cu cadavrul”. Ca un adevărat Hamlet, ea organizează o reprezentare al cărei
scop este de a demasca vinovatul. La praznic, compară baltagul lui Bogza cu cel al lui Gheorghiţă,
râde, glumeşte şi apoi dă în vileag crima, aşa cum s-a întâmplat. Gheorghiţă îl loveşte pe buzat în cap
cu baltagul şi acesta, pe moarte, mărturiseşte întocmai fapta. Vitoria îşi urmează drumul,
planificându-şi viaţa ce i-a mai rămas, epilogul asemănându-se cu acela din „Moara cu noroc”,
secvenţa în care bătrâna ia copii şi pleacă mai departe, împăcată cu vitregiile sorţii.

Conflict: exterior – vinovaţii şi Vitoria; interior – înţelegerea lumii noi în care intră (Vitoria rezolvă
acest conflict printr-o uimitoarea mobilitate a sistemului său de valori, ajunge la concluzia că lumea
nouă a capitalismului moderat, echilibrat este o prelungire a lumii vechi, munteneşti)

Personaje:
Nechifor Lipan – prezenţă în absenţă
Vitoria Lipan – eroina romanului
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui – criminalii
Minodora – „domnişoara” lui G. Topor, fiica Vitoriei
Gheorghiţă – braţul şi fiul Vitoriei
Domnu David – ovreiul negustor
Domnu Toma – reprezentantul cel mai activ al autorităţilor din „lumea de jos”
Lupu – câinele credincios al lui Nechifor
Părintele Dănilă – reprezentantul lui Dumnezeu în satul Măgura, principiul Binelui
Vrăjitoarea Miranda – reprezentanta superstiţiilor în satul Măgura, principiul Răului (Dănilă şi
Miranda sunt localizaţi din punct de vedere geografic simetric, unul lângă altul, separaţi de clădirea
bisericii)

Moduri de expunere dominante: naraţiunea, dialogul (funcţia descrierii e mult diminuată)

Particularităţi: „Baltagul” dovedeşte un polimorfism compoziţional, el putând fi interpretat în variate

feluri: roman al iniţierii şi maturizării (bildungsroman); o monografie a satului românesc de munte; o
povestire realistă ce porneşte de la un fundament mitic, mit ca suport al cotidianului.