CURS 1

BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Obiective:
¾ înţelegerea conceptului de analiză economico-financiară a întreprinderii şi
rolului acesteia;
¾ stabilirea tipurilor de analiză economico-financiară;
¾ înţelegerea derulării procesului de analiză economico-financiară;
¾ stabilirea utilizatorilor informaţiilor furnizate de analiza economico-
financiară;
¾ deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei
economico-financiare;
¾ stabilirea etapelor analizei economico-financiare.

Conţinut:
1.1 Analiza economico-financiară în mecanismul conducerii
1.2 Tipuri de analiză
1.3 Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.4 Clasificarea factorilor de influenţă a fenomenelor economice
1.5 Rolul analizei în evaluarea performanţelor entităţilor
1.6 Utilizatorii rezultatelor analizei economico-financiare
1.7 Metode şi tehnici utilizate în analiza economico-financiară
1.7.1 Metode de analiză calitativă
1.7.2 Metode de analiză cantitativă
1 .8 Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economice

1.1 Analiza economico-financiară în mecanismul conducerii

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau

desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele componente,
procedând la identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care l-au generat, respectiv
influenţat.
Analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic, respectiv
al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute.
Analiza financiară reprezintă un studiu metodic şi sistematic al situaţiei şi
evoluţiei unei entităţi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ
(poziţia financiară), de la contul de profit sau pierdere (performanţa financiară), de la
situaţia fluxurilor de numerar (de trezorerie), precum şi de la situaţia modificării
capitalurilor proprii.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode,
tehnici, procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în
vederea formulării unor aprecieri referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent
economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, din punct
de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.
Diagnosticul economico-financiar reprezintă finalitatea analizei economico-
financiare.
Analiza economico-financiară se defineşte prin următoarele:
9 elementele, reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat;
9 factorii, sunt forţe motrice care provoacă, determină un fenomen, un
rezultat;
9 cauzele finale, reprezintă acele împrejurări care în anumite condiţii explică
apariţia unui fenomen precum şi starea şi evoluţia acestuia.

1.2 Tipuri de analiză

Ţinând cont de diversitatea activităţilor desfăşurate şi de criteriile utilizate, există

mai multe tipuri de analiză economico-financiară:
a. În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului cercetat avem:
™ analiza postfactum (analiza realizării obiectivelor);
™ analiza previzională (analiza prospectivă).
Analiza postfactum presupune cercetarea unei activităţi desfăşurate şi urmăreşte
relevarea modului de îndeplinire a obiectivelor stabilite.
Analiza previzională se desfăşoară înaintea fenomenului cercetat şi presupune
estimarea evoluţiei acestuia.
b. Din punct de vedere al însuşirilor esenţiale ale fenomenelor întâlnim:
™ analiza calitativă;
™ analiza cantitativă.
 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile principale ale
acestuia, respectiv factorii care determină fenomenul.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
comensurabile exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, durată.
c. După nivelul la care se desfăşoară analiza, întâlnim:
• analiza microeconomică (la nivelul întreprinderii);
• analiza macroeconomică (la nivel economiei naţionale sau al economiei
mondiale).
d. După modul de urmărire în timp a fenomenelor, avem:
¾ analiza statică, studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile
dintre elementele şi factorii ce determină o anumită poziţie a fenomenului
studiat;
¾ analiza dinamică, studiază fenomenele în mişcare, relevând poziţiile lor într-
un şir de momente.
e. După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
9 analiza tehnico-economică (îmbină caracterul tehnic cu cel economic);
9 analiza economico-financiară (vizează corelaţia dintre activitatea economică
şi cea financiară);
9 analiza financiară (tratează cu predilecţia fluxurile financiare care se
formează la nivelul întreprinderii).
f. După orizontul de timp, avem:
¾ analiza pe termen scurt (mai mic de 1 an);
¾ analiza pe termen lung (de regulă 3 – ani).
g. În funcţie de delimitarea obiectului analizat, deosebim:
‰ analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice;
‰ analiza pe probleme (cifra de afaceri, rentabilitate, reducerea costurilor).

1.3 Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evoluţiei reale a

fenomenului. Drumul pe care-l parcurge analiza poate fi redat în următoarele etape:
a. Stabilirea obiectului analizei, presupune constatarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate. Delimitarea se face în timp şi spaţiu, calitativ şi
cantitativ, utilizând anumite metode de calcul şi evaluare.
b. Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat. Stabilirea
elementelor presupune efectuarea unei analize structurale. Factorii se
urmăresc în mod succesiv, plecând de la cei cu acţiune directă la cei cu
acţiune indirectă până la stabilirea cauzelor finale.
 c. Determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomen analizat precum şi a
corelaţiilor dintre diferiţii factori care acţionează. Se urmăreşte practic relaţia
cauză-efect şi raporturile dintre factori.
d. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor elementelor şi factorilor asupra
modificării fenomenului studiat, se face cu ajutorul analizei calitative.
e. Sintetizarea rezultatelor analizei, presupune stabilirea concluziilor şi
aprecierilor asupra activităţii studiate.
f. Elaborarea măsurilor are rolul să asigure folosirea optimă a resurselor şi
sporirea eficienţei în viitor.

1.4 Clasificarea factorilor de influenţă a fenomenelor economice

Fiecare întreprindere, indiferent de tipul, profilul de activitate şi localizarea ei se

confruntă cu o multitudine de factori care formează mediul de afaceri.
Relaţiile dintre firmă şi societate pot fi:
- relaţii directe, adică relaţiile cu: acţionarii, clienţii, creditorii, managerii
companiei, angajaţii, guvernul, comunitatea financiară;
- relaţii indirecte, cum ar fi relaţiile cu: firmele concurente, instituţiile
juridice, furnizorii, sindicatele, asociaţiile de comerţ, grupurile de interes
special, intelectualii, grupurile politice, organizaţiile locale, mass-media.
Aceşti factori acţionează nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de
legături închegate. Clasificarea factorilor se poate face după mai multe criterii:
a. După natura lor: tehnici, tehnologici, economici, sociali, demografici,
naturali, biologici, psihologici.
b. După caracterul lor într-o anumită relaţie de cauzalitate, avem factori:
calitativi, cantitativi, de structură.
c. După modul cum acţionează, distingem:
¾ factori cu acţiune directă;
¾ factori cu acţiune indirectă, care acţionează asupra fenomenului analizat prin
intermediul altor factori.
d. În funcţie de activitatea întreprinderii, avem factori:
ƒ dependenţi de activitatea întreprinderii;
ƒ independenţi de activitatea întreprinderii.
e. După izvorul acţiunii, lor întâlnim factori:
¾ interni (endogeni), care îşi au originea în interiorul întreprinderii, de exemplu
ritmicitatea producţiei, organizarea internă a întreprinderii;
¾ externi (exogeni), care îşi au originea în mediul extern al entităţii, de
exemplu inflaţia, modificarea cursului de schimb valutar.
 f. După gradul de sintetizare pot fi factori:
• simpli, care nu pot fi dezmembraţi;
• complecşi, care sunt determinaţi de o serie de alţi factori.
g. După stadiul circuitului economic, întâlnim:
¾ factori specifici aprovizionării;
¾ factori specifici producţiei;
¾ factori specifici vânzării.
h. După posibilităţile de previziune, există:
o factori previzibili (cerţi sau determinabili), acţionează în cadrul unor procese
controlate de conducerea întreprinderii;
o factori imprevizibili (aleatorii), acţionează necontrolat, ca urmare a unor
abateri.

1.5 Rolul analizei în evaluarea performanţelor entităţilor

Diagnoza presupune cercetarea funcţionării sistemului sub raport structural şi

funcţional –cauzal şi se întemeiază pe informaţia de stare.
Analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor disfuncţionalităţilor,
stabilirea stării şi a măsurilor care conduc la redresarea activităţii întreprinderii. Analiza
diagnostic a performanţelor unei întreprinderi se efectuează de regulă atunci când apar
abateri de la obiectiv sau de la norma de funcţionare a sistemului.
Diagnosticarea activităţii întreprinderii este condiţionată de sistemul de
indicatori folosit şi de capacitatea informaţională a acestuia. Indicatorii operaţionali în
analiza diagnostic pot fi grupaţi astfel:
™ indicatori de rezultate: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, profitul,
valoarea adăugată;
™ indicatori de exprimare a resurselor: numărul mediu de salariaţi, valoarea
medie anuală a mijloacelor fixe, soldul mediu al activelor circulante;
™ indicatori ai consumului de resurse: cheltuieli totale, cheltuieli de exploatare,
cheltuieli materiale, cheltuieli salariale;
™ indicatori de eficienţă: cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri, productivitatea,
viteza de rotaţie a activelor circulante, ratele de rentabilitate.

1.6 Utilizatorii rezultatelor analizei economico-financiare

Situaţiile financiare reprezintă principala sursă de informaţii pentru diversele

categorii de utilizatori interesaţi de poziţia şi performanţa financiară a întreprinderii, şi
constituie în acelaşi timp o bază bună pentru orice analiză financiară.
 Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară
sunt:
1) Furnizorii de capital;
2) Partenerii de afaceri;
3) Statul;
4) Alţi utilizatori.

1.7 Metode şi tehnici utilizate în analiza economico-financiară

Metoda este un proces teoretic-abstract prin care se fixează o anumită concepţie

privind modul de studiere a unui fenomen în vederea obţinerii de cunoştinţe asupra
formei şi conţinutului acesteia.
Metodologia analizei economico-financiare cuprinde ansamblul de metode,
tehnici şi procedee folosite pentru cercetarea realităţii şi formularea rezultatelor.
Metodele pot fi grupate în metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.
Metodele analizei calitative vizează esenţa fenomenelor, respectiv depistarea
legăturilor cauzale din interiorul acestora. Metodele analizei cantitative au rolul de a
cuantifica influenţele elementelor şi factorilor ce explică fenomenul.

1.7.1 Metode de analiză calitativă

Metodele şi tehnicile calitative utilizate în analiza economico-financiară sunt
următoarele1:
A. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Această metodă constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor cercetate în
elemente componente. Folosirea diviziunii lărgeşte sfera cercetării de la nivelul
fenomenului la cel al elementelor componente, stabilind contribuţia lor la modificarea
totală şi localizând în timp şi spaţiu provenienţa rezultatelor şi a cauzelor acestora.
B. Gruparea
Cu ajutorul acestei metode de cercetare, colectivitatea studiată se separă pe
categorii omogene de unităţi după una sau mai multe caracteristici alese în funcţie de
natura elementului studiat şi scopul urmărit.
C. Comparaţia
Pentru evaluarea oricărei activităţi este necesar ca aceasta să poată fi comparată.
Orice rezultat al activităţii firmei se analizează şi se apreciază în raport cu un alt criteriu,
pe bază de comparaţie, stabilind nivelurile, proporţiile şi ritmurile de dezvoltare ale
fenomenului.

1
Vâlceanu G., Robu V., Georgescu N., - Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti,
2004, pag. 29
 D. Modelarea fenomenelor economice
Modelul este o reprezentare simplificată a realităţii. Modelul, în analiză, este
unul economico-matematic, exprimat sub formă de ecuaţii, inegalităţi, corelaţii dintre
factori, funcţii de producţie.

1.7.2 Metode de analiză cantitativă

Metodele de analiză cantitativă permit măsurarea acţiunii fiecărui element sau

factor asupra rezultatului analizat, prin care se dă finalitate de mărime şi sens legăturilor
cauzale, de a reliefa factorii cu acţiune mai importantă asupra rezultatelor şi de a aprecia
măsura în care au fost folosite resursele întreprinderii.
A) Metoda bilanţieră
Metoda bilanţieră se întâlneşte în cadrul relaţiilor ce îmbracă forma matematică
a sumei şi/sau diferenţei între elementele componente.
Măsurarea contribuţiei unui element la modificarea fenomenului cercetat se
realizează potrivit următoarelor reguli: se stabileşte soldul elementului respectiv şi se ţine
seama de semnul matematic cu care elementul se regăseşte în modelul fenomenului
cercetat.
Modelul general este dat de relaţia:
M=a+b–c
∆ M = M1 – M0
Din care:
∆a = a1 – a0
∆b = b1 – b0
∆c = - (c1 – c0)
∆a + ∆b + ∆c = ∆M

B) Metoda substituirilor în lanţ

Metoda substituirilor în lanţ se aplică atunci când între factori şi fenomen
intervin relaţii de tip determinist ce îmbracă forma produsului şi/sau a raportului între
factori.
Aplicarea acestei metode presupune respectarea a 3 principii:
♦ ordonarea factorilor în următoarea ordine: factorii cantitativi, factorii de
structură apoi factorii calitativi;
♦ substituirea factorilor se face succesiv;
♦ un factor odată substituit se menţine ca atare în toate operaţiile ulterioare.
Modelul în forma unui produs de mai mulţi factori, poate fi exemplificat
conform relaţiei:
 R=axbxc
R = rezultat;
a,b,c = factori de influenţă.
a. În mărimi absolute:
Ro = a0 x b0 x c0 şi R1 = a1 x b1 x c1
Iar ΔR = R1 – Ro
Separând influenţa fiecăruia din cei 3 factori asupra modificării rezultatului,
relaţiile sunt următoarele:
- influenţa factorului a:
(a1 – a0) x bo x co
- influenţa factorului b:
a1 x (b1 – bo) x co
- influenţa factorului c:
a1 x b1 x (c1 – co)
b. În mărimi relative:
Se are în vedere formula generală a produsului de indici:
I xI xI xI x...I N
I R = O 1 2 N −31
100
În rezultatul dat, rezultă:
R Ia × Ib × Ic
I R = 1 x100 =
R0 100 2
IR = indicele rezultatului analizat;
I 1 , I 2 ,....I N = indicele factorului respectiv;
ΔI R = I R − 100
- influenţa factorului a:
ia − 100
- influenţa factorului b:
ia xib
− ia
100
- influenţa factorului c:
ia xib xic ia xib ia xib (ic − 100)
− =
100 2 100 100 2

C) Metoda corelaţiei
Metoda corelaţiei se aplică atunci când între factori şi fenomenul cercetat
intervin relaţii de tip stocastic (întâmplătoare). Cu ajutorul acestei metode se măsoară
intensitatea legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă, precum şi
influenţa acestora.

D) Metoda scorurilor
Metoda scorurilor este o tehnică de analiză discriminantă cu care se operează
în mediul extern al întreprinderii (de exemplu în bănci).
Forma generală a unei funcţii de scor este:
Z = ax1 + bx 2 + .... + zx n
a, b, c,….., z = coeficienţii de ponderare
x1 , x 2 ,.....x n = ratele implicate în calcul.

E) Metoda ratelor
Rata este un raport între două mărimi comparabile logico-economice.
Ratele pot fi:
- rate de structură, se determină prin raportarea unei componente la totalul
fenomenului cercetat:
ei
Rs =
∑ ei
Rs = rată de structură;
ei = elementele componente ale fenomenului.
- rate de eficienţă, rezultă din compararea eforturilor depuse cu rezultatele
obţinute sau invers:
Efect Efort
Re = ; Re =
Efort Efect
- rate de echilibru, se determină ca raport între două mărimi comparabile, cu
semnificaţie în termeni de echilibru economic sau financiar.

F) Metoda calculului matricial

Această metodă se aplică în cazul relaţiilor funcţionale de produs sau de raport
între factori, ordinea factorilor fiind cea menţionată la metoda substituirilor în lanţ.

G) Metoda Pareto (metoda ABC)

Metoda Pareto se mai numeşte şi metoda 20/80 şi propune o analiză selectivă a
componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului.
Metoda ABC se utilizează pentru analiza vânzărilor pe produse, analiza furnizorilor.
 H) Metode ale cercetării operaţionale
Metodele cercetării operaţionale se utilizează în adoptarea deciziilor în cazul
în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere.

1.8 Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei

economice

Informaţia reprezintă materia primă de bază pentru analiza economico-

financiară. Informaţia trebuie să fie clară, concisă şi să fie furnizată în timp util. Ea
provine din două surse importante:
¾ surse interne întreprinderii, obţinute din documentele de sinteză: bilanţul,
contul de profit şi pierdere; alte surse interne sunt: contabilitatea de gestiune,
programele de fabricaţie, legislaţia fiscală şi economică;
¾ surse externe întreprinderii asigurate prin: reviste, cotidiene, colocvii,
conferinţe, congrese, saloane, expoziţii, centre de documentare, organisme
furnizoare de informaţii de sinteză, vizite, relaţii cu clienţi.
Organizarea activităţii practice a analizei economico-financiare este
dependentă de subiectul şi scopul urmărit. Având în vedere complexitatea activităţii
economico-financiare se pot avea în vedere mai multe posibilităţi de organizare ei:
• la nivelul fiecărui compartiment funcţional, pe probleme care intră în
competenţa acestora şi de soluţionarea cărora sunt răspunzători;
• la nivelul firmei, se are în vedere analiza pe bază de bilanţ realizată de
compartimentul financiar-contabil şi se prezintă spre analiză în consiliul de
administraţie.
Pot de asemenea, efectua analize tematice sau de ansamblu, organismele create
special pentru soluţionarea unor probleme.

Cuvinte şi expresii cheie

Analiza economică
Analiză economico-financiară
Analiză postfactum şi previzională
Analiză calitativă şi cantitativă
Analiza diagnostic
Utilizatori ai informaţiilor financiare
Metode şi tehnici ale analizei calitative
Metode şi tehnici ale analizei cantitative