Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pe stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, este redată o
reprezentare mai rar întâlnită a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aceea în
care apare tronând şi fiind încoronat cu coroana de mare martir, primind
armele de apărare şi răspândire a credinţei creştine – spada şi scutul. Sfântul
este aşezat pe un tron cu spătar, cu tăblia decorată cu motive geometrice
realizate din fir de mătase albăstruie, stând pe o pernă roşie, cu genunchii
uşor depărtaţi şi cu tălpile sprijinite pe corpul unui balaur înaripat, cu trei
capete. Capul din stânga al balaurului este mai mare, în timp ce cele din
dreapta sunt mai mici. Sfântul Gheorghe ţine în mâna dreaptă garda unei
spade şi cu cea stângă, vârful ei. Picioarele tronului sunt sculptate în formă de
copite de bovideu.
Faţa ovală a Sfântului Gheorghe, realizată din mătase de culoarea fildeşului,
este încadrată de un păr buclat, realizat din mătase de culoare castanie. Atât
reprezentarea părului, cât şi cea a feţei sunt, în prezent, foarte degradate
datorită efectului cleiului de tâmplărie folosit de călugării de la mânăstirea
Zografu, la începutul secolului al XX-lea, pentru remontarea piesei pe un
suport nou. Sfântul este încoronat cu o coroană deschisă, cu nouă fleuroane,
iniţial decorată cu 16 pietre preţioase şi perle sau imitaţii ale acestora (azi
dispărute), susţinută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă îi oferă Sfântului
Gheorghe o spadă în teacă, iar îngerul din partea dreaptă poartă un scut
cordiform, decorat cu un desen geometric (reprezentând o cunună stilizată de
lauri?) de culoare purpurie şi cu patru perle, dispuse cruciform (azi dispărute).
Sfântul Gheorghe este înveşmântat cu o tunică militară de culoare gri, bogat
împodobită cu aplicaţii de piele sau metal şi cu broderii, pusă peste un chiton
lung, de culoare verde. Pe umeri poartă o mantie militară (paludamentum),
specifică ofiţerilor romani de rang înalt. În picioare poartă sandale militare,
legate cu curelele încrucişate pe gambe.
În colţurile din stânga şi dreapta de sus ale stindardului liturgic al lui Ştefan cel
Mare este brodată, cu fir de argint şi argint aurit, o inscripţie în limba greacă
(cu ortografie greşită), dispusă pe trei rânduri: „Sfântul Gheorghe din
Cappadocia” (în traducere românească).
De jur împrejur, stindardul poartă o inscripţie în slavonă, brodată cu fir de
argint şi argint aurit, menţionând numele şi funcţia comanditarului, precum şi
anul finalizării lucrării: „O, martirule şi biruitorule mare, Gheorghie, cel care în
nevoi şi în nenorociri eşti grabnic sprijinitor şi fierbinte ajutător şi celor întristaţi
bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului tău rob
Domnul Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei, şi
păzeşte-l neatins în lumea aceasta şi în cea viitoare prin rugăciunile celor ce
te cinstesc, ca să te proslăvim pe tine în veci, amin. Şi s-a făcut în anul 7008,
iar al domniei lui al 43-lea” (lectură şi traducere în limba română preluată după
Al. Elian, C. Bălan, H. Chircă şi Olimpia Diaconescu, Inscripţiile medievale ale
României. Oraşul Bucureşti, Bucureşti, vol. I, 1965, p. 784, CXV, nr. 1198).
Având în vedere faptul că stindardul a fost terminat în anul 7008 de la facerea
lumii şi cel de al 43-lea al domniei lui Ştefan cel Mare, intervalul finalizării
acestei opere poate fi plasat între 1 ianuarie şi 11 aprilie 1500, dar fără
îndoială, având în vedere complexitatea lucrării, s-ar putea considera că
realizarea broderiei liturgice a luat mult mai mult timp decât cele câteva luni,
cum ar rezulta din simpla lectură a textului inscripţiei, operaţiunea durând,
poate, chiar ani. Drept model al acestei broderii liturgice trebuie să-i fi slujit
una din icoanele cele mai venerate de Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, o
icoană considerată făcătoare de minuni.
Lipsa, cel puţin stranie, a menţionării directe a numelui prestigiosului
aşezământ de la Zografu în inscripţia care însoţeşte stindardul liturgic,
mănăstire de care se legau numeroase danii în bani şi bunuri de cult ale
voievodului şi unde Ştefan era considerat ca un al doilea ctitor, face destul de
puţin probabilă ipoteza trimiterii acestei broderii de mare valoare la Muntele
Athos în timpul domniei marelui domn al Moldovei. De altfel, situaţia politică
din anul 1500, când Ştefan cel Mare a denunţat tratatul de pace cu Imperiul
Otoman, a refuzat plata tributului şi a atacat teritoriile Chiliei şi Cetăţii Albe, ca
şi starea de război care domnea de-a lungul întregii frontiere dintre otomani şi
puterile creştine făceau imposibilă trimiterea stindardului în acel an la Athos,
fie că transportul ar fi urmat un drum pe mare, fie drumuri ocolitoare pe uscat.
Pare mult mai probabil că broderia reprezentându-l pe Marele Mucenic
Gheorghe a fost destinată, iniţial, unei biserici de curte sau unui alt aşezământ
monastic din Moldova, de unde a ajuns la Mânăstirea Zografu mai târziu, fie
prin decizia vreunui urmaş al lui Ştefan cel Mare, fie ca urmare a închinării
acestuia către lăcaşul sfânt athonit.
Stindardul lui Ştefan cel Mare constituie o piesă de broderie liturgică bizantină
din secolul al XV-lea, de formă rectangulară, cu dimensiunile de 123,8 cm x
94,2 cm; restaurată de mai multe ori.
Desăvârşit pe teritoriul Moldovei, din ordinul principelui Ştefan cel Mare, în
anul 7008 de la Facerea lumii şi anul al 43-lea al domniei voievodului (1500,
mai exact între 1 ianuarie şi 11 aprilie 1500), stindardul liturgic a ajuns la o
dată necunoscută la Mânăstirea Zografu (de la Muntele Athos). El a fost
descoperit în anul 1882 de către cercetătorii români Alexandru M. Pencovici,
Teodor T. Burada şi Radu C. Pătârlăgeanu, aflaţi în misiune în Macedonia şi
Thessalia pentru a studia limba şi cultura comunităţilor de români din Balcani
(aromânii). În 1917, cu sprijinul autorităţilor politice şi militare franceze,
stindardul lui Ştefan cel Mare a fost restituit statului român, fiind adus în ţară la
sfârşitul anului 1919. Din 1920 până în 1972 a fost păstrat la Muzeul Militar
Naţional, iar de atunci, până în prezent, la Muzeul Naţional de Istorie din
Bucureşti.
Iniţial, stindardul, ca orice prapor bisericesc a avut două feţe. Pe faţa I-a era
reprezentată Învierea Domnului, iar pe faţa a II-a, Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe, patronul Mânăstirii Zografu. În prezent, se mai păstrează, doar
parţial, elemente ale feţei a II-a a stindardului.
La origini, broderia a fost lucrată pe suport de mătase purpurie, dublată cu o
ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura grea din fir metalic (argint şi
argint aurit) şi straturile succesive de umplutură, realizate din fire de in şi
mătase brută, ce dădeau relief întregii compoziţii. Pe coroana Sfântului
Gheorghe şi pe scutul pe care unul dintre îngeri îl înmânează sfântului, au fost
aplicate, în vechime, pietre preţioase şi perle sau imitaţii ale acestora, în
prezent dispărute.
De-a lungul timpului, după mai bine de 380-400 de ani de la terminarea
lucrării şi datorită condiţiilor improprii în care a fost păstrat, suportul din
mătase s-a degradat puternic şi, în ciuda apelului lansat de Burada în 1882,
de a se păstra stindardul în forma lui originară, călugării de la Mânăstirea
Zografu au trecut la „restaurarea” lui empirică, la o dată neprecizată, situată
undeva, în jurul anului 1898. Ei au decupat broderia din fir de argint şi argint
aurit care se găsea pe piesa originală şi au aplicat-o în totalitate sau, mai
degrabă, doar parţial, pe o bucată de catifea de mătase şi bumbac, de culoare
vişinie. Operaţiunea de asamblare s-a realizat prin lipirea vechilor broderii cu
clei de tâmplărie pe noul suport. Tot cu acea ocazie, călugării de la Zografu au
mai făcut o serie de modificări ale aspectului stindardului, cum ar fi, de
exemplu, aplicarea unui găitan metalic la marginea broderiei originale, a unor
chenare din elemente decorative liniare sau a unor franjuri din găitan metalic
fin sau fir brodat. Întregul ansamblu a fost depus într-o casetă de lemn lustruit,
protejată de un geam de sticlă.
Această serie de improvizaţii, efectuate de către un personal total necalificat şi
cu materiale necorespunzătoare, a afectat nu numai originalitatea unei opere
care era în acelaşi timp o capodoperă artistică de o calitate excepţională şi un
document istoric unic, dar au ajuns să pună în pericol însăşi existenţa fizică a
stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare. Astfel, la începutul anilor 2000,
starea de conservare a piesei era într-o fază de degradare atât de avansată,
încât s-a pus problema unei intervenţii rapide şi generalizate pentru a mai
putea salva acest giuvaier al artei moldoveneşti şi europene de la sfârşitul
secolului al XV-lea. În urma restaurării, care a durat peste şapte ani, realizată
de un profesionist de excepţie, doamna Spiridonia Macri, decoraţia brodată,
curăţată şi stabilizată, a fost aplicată din nou, prin coasere, pe un suport de
mătase purpurie (care fusese culoarea originală a stindardului liturgic), dublat
de o pânză de in. La final, întreaga operă a fost învelită într-un tül, pentru a-i
asigura o protecţie suplimentară.
http://www.capodopere2019.ro/stindardul-liturgic-al-lui-stefan-cel-mare.html