Globul celest

Legenda ilustraţie:

Vitruvius De Architectura libri decem, tradus şi ilustrat de

Cesare Cesariano. Didascalia latină a lui Cesariano sună astfel: Mundi
spherae coelestiu ac elementorum quorum motus sic architectus est (Sfera
celestă a cosmosului şi părţile sale care sunt în mişcare ca puse de un
arhitect).

Chiar dacă există câteva mărturii secunde despre cosmologia lui Anaximandru (care
trebuie că vor fi fiind bazate pe cartea sau pe cărţile sale), o absenţă aproape totală a surselor
face practic imposibil să se afirme ceva definitiv despre globul celest ca model, cu excepţia
faptului că a existat1 şi că a fost o imagine a cerurilor.
Dacă se asumă existenţa sa tridimensională, se poate conjectura că va fi fost construit,
măcar parţial, din metal, devreme ce formele curbe, general vorbind, sunt mai uşor de lucrat
în metal decât în lemn. Bronzul bătut era un mediu binecunoscut în Grecia arhaică în care
tripozi de bronz bătutm cu bazinele lor emisferice, erau la mare preţ. Armura unui hoplit,
pentru care priza la corpul pe care-l apăra era esenţială, era de asemenea din bronz bătut şi
casca-i, un obiect aproape sferic cu apărătoare pentru nas şi obrăzare, era uneori bătută dintr-o
singură foaie de metal2.
Se poate, de asemenea, face conjectura că sfera lui Anaximandru era un ansamblu de
părţi, devreme ce traiectoriile soarele, lunii, stelelor şi planetelor figurează amplu în toate
raportele despre cosmologia sa3. Aceste inele, precum obezile (apsides) roţilor de car cu care
erau comparate4, ar fi putut fi, în model, în întregime de metal, sau, poate, din lemn îmcălţat
în bronz. Obezile roţilor din lemn sunt realmente dificil de executat, fiind făcute din mai
multe bucăţi de lemn curb care trebuie să se îmbine exact5, spre a alcătui cercul necesar.
Inelele, potrivit surselor, trebuiau să fie pline de foc, cu răsuflători (ekpnoas) prin care focul
să dea aparenţa corpurilor cereşti.
Oricât de mult sau de puţin din cosmologia citată va fi fost reprezentată în model,
trebuie să fi fost un asamblaj complex si atent ajustat de părţi. Modelul ar fi putut chiar să fie
mecanic6, cu componente în mişcare; dar, chiar dacă părţile sale nu s-ar fi mişcat ele însele,
motivul construirii întregului va fi fost acela de a revela, conţinându-le, mişcările corpurilor
cereşti. Când Vitruvius, ale cărui surse fură, precum ştim, greceşti, vorbeşte despre univers
(mundus, cuvânt prin care latinii traduceau kosmos), termenii săi îi reflectă pe aceia ai
cosmologiei a cărei imagine primă a fost modelul anaximandrin.

„Universul este întreaga întindere a naturii şi configuraţia cerului şi a stelelor. El se

roteşte continuu împrejurul pământului şi al mării, pe cei mai îndepărtaţi pivoţi ai axei
sale. Pentru că tăria internă (la lucru) în aceste locuri este arhitecturală, în sensul în
1
Kirk, Raven şi Schonfield (1983, pag.104) pretind că existenţa lui este improbabilă, în primul rând pentru că se
bazează pe o singură referinţă neaugmentată din Diogene Laertius (2.2, a se vedea nota de mai sus) şi, în al
doilea rând , întrucât complexitatea teoriei lui Anaximandru despre corpurile cereşti. Kahn (1960, pag.89) asumă
existenţa sferei dar presupune că, mai degrabă decât o construcţie tridimensională, ea va fi fost o diagramă „de
felul celor folosite în vechile reprezentări ale zodiacului”.
2
A se vedea Snodgrass, 1967, cap.3.
3
Vezi Kahn 1960, pp,85 şi urm., Kirk, Raven şi Schonfield 1983, pp.134-135.
4
Aëtius 2.20. Cf. Kirk, Raven şi Schonfield 1983, pag.135.
5
În engleză, cuvântul felloe derivă din cel germanic felhan, care înseamnă, cf. Oxford English Dictionary
(OED), a îmbina.
6
Despre Arhimede (cca 287-212 î.H.) se spune că ar fi construit un glob celest care era mecanic. Vezi Cicero, De
Republica I.14.
 care ea a aţezat aceşti pivoţi astfel încât ei să acteze drept centri...şi apoi, împrejurul
acestor pivoţi a construit traiectoriile roţilor pe care grecii le numesc apsides,
traiectorii pe care cerurile se învârt la nesfârşit, de parcă ar fi prinse în strung. Şi în
centrul tuturor acestora uscatul şi apele şed, firesc, în poziţia centrală7.”

Tratatul lui Vitruvius este, desigur, unul arhitectural şi acest pasaj apare la începutul
cărţii a noua, care tratează despre gnomonice, fabricarea de ceasuri, cea de-a doua dintre cele
trei părţi ale arhitecturii, care includea de asemenea edificarea (aedificatoria) şi ingineria
(machinatio).

Mapamondul

Ezit să folosesc termenul de „hartă” cu privire la imaginea suprafeţei pământului, a lui

Anaximandru. Sursele antice folosesc cuvântul pinax cqre poate însemna tabletă (de scris),
hartă sau pur si simplu o bucată de lemn plată, scândură, când se referă la artefactul propriu-
zis; sau gés periodos, circuit al pământului sau cale, cărare, ori călătorie (hodos) în jurul
pământului, atunci când se referă la geografie. „Hartă” este un termen prea modern dar, din
nefericire, discuţia devine de-a dreptul încâlcită dacă îl evităm. Acestea fiind spuse, există mai
multe informaţii despre „harta” lui Anaximandru decât există despre globul său.

Insert foto
Legendă: O reconstrucţie a mapamondului lui Anaximandru

Anaximandru Milesianul, un discipol al lui Thales, primul este care a cutezat să

deseneze lumea locuită pe o tabletă (tén oikumenén en pinaki grapsai); după el, Hecateus
Milesianul, un călător versat, a făcut-o mai precisă (diēkribōsen), aşa încât să fie de-a mirarea
când o priveşti (thaumasthēnai to pragma)...Cei vechi desenau pământul locuit drept rotund,
cu Ellada în centru şi Delphi în centrul Elladei, câtă vreme acolo se află buricul pământului
(ton omphalon echein).8”

Pământul, aşa cum am spus deja, era cilindric, „rotund ca o kionos lithos”, ca baza
unei coloane şi „dintre suprafeţele sale (epipedōn), pe una se poate păşi, iar cealaltă e pe
partea opusă.9” Ca să îşi poată face mapamondul, Anaximandru va fi decupat, ca să zicem aşa,
oikoumené, suprafaţa umblată, de pe cilindru, întrucât harta era în fapt rotundă, ceva ce lui
Herodot, în secolul al V-lea, îi părea ridicol:

„Râd când văd că mulţi au desenat circumferinţa pământului (gés periodous), dar nici
unul nu a explicat rezonabil carui fapt i se datorează aceasta: ei deseanează oceanul
(Okeanos) înconjurând pământul, care e rotund de parca ar fi strunjit (eousan
kukloterrea hōs apo tornou), 10 şi fac Asia egală cu Europa11.”

7
Vitruvius 9.I.2. Traducerea îmi aparţine (n.aut.) DE CITAT DIN TRAD CANTACUZINO!!!
8
Agathemerus 1.1-2, aşa cum e citat de Kahn 1960, pag.82; potrivit lui Kirk, Raven şi Schonfield, 1983, pag.104
9
Hyppolytus 1.6.3. Potrivit lui Kirk, Raven şi Schonfield 1983, pp 133-34; aceşti autori traduc epipedōn drept
„suprafeţe plate”, dar o epipedos este doar o ipoteza, discutată în cele ce urmează, ca pământul anaximandrian,
sau cel puţin reprezentarea sa cartografică, să fi fost o suprafaţă convexă.
10
Atât Kahn (1960, pag. 83), cât şi Kirk, Raven şi Schonfield (1983, pag.104) traduc eusan kukloterrea hōs apo
tornou drept „circular ca desenat cu compasul”. „Ca strunjit” este o lectură alternativă acceptabilă, devreme ce
tornos poate fi şi compas şi strung.
11
Herodot 4.36.
 Fusurile de coloană din Heraion-ul secolului al VI-lea din Samos, insula aflată chiar
peste golf de Milet, erau strunjite, 12 şi proporţia diametru/înălţimea soclului era de 3/1, exact
cum era aceea a pământului cilindric al lui Anaximandru.
E greu de determinat dacă tableta (pinax) pe care rotunda oikoumenē era depictată era
la rândul său rotundă. Pinakoi, în Homer, sunt platouri pe care e servită mâncarea13, dar erau
şi scândurile din care se făceau corabii14. Herodot relatează despre o chalkeōs pinax, o hartă
de bronz pe care Aristagoras din Milet a adus-o Spartei în 499-498 î.H. spre a o convinge să
ajute revoltei ioniene împotriva persanilor. Aristagoras a folosit pinax-ul, pe care era sculptat
(enetetmēto)15 „circuitul întregului pământ, toată marea şi toate râurile”16, spre a-i arăta lui
Cleomenes, regele spartan, pământurile fertile dindărătul Ioniei şi spre a localiza Susa unde,
spunea el, spartanii urmau să găsească marea comoară a regelui (persan)17. Misiunea lui
Aristagoras din Milet a avut loc la circa şaizeci de ani după floruit-ul lui Anaximandru şi
singurele precedente documentate pentru chalkeōs pinax despre care vorbeşte Herodot sunt
hărţile lui Anaximandru şi Hecateus care, ca şi Aristagoras, erau deopotrivă milesieni. Dată
fiind imediateţea tradiţiei, e greu de crezut că pinax-ul adus de Aristagoras în Sparta să fi fost
de bronz dacă precendentele ar fi fost pictate sau desenate pe lemn. Prin urmare, şi hărţile
anterioare trebuie să fi fost de bronz. Mai mult chiar, e cu putinţă ca pinax-ul adus de
Aristagoras în Sparta să fi fost, de fapt, unul dintre cele două pinakoi mai timpurii
cunoscute.18
A spune că pinax-ul lui Anaximandru era de bronz nu înseamnă neapărat că era din
bronz solid. Mai degrabă va fi fost o alcătuire compozită, precum hopla, scuturile mari şi
rotunde care erau trăsătura eponimă şi rezistentă a armurii unui hoplit. Aceste scuturi erau din
lemn, placate cu bronz şi purtând blazoane aplicate sau gravate19. Mi se pare că harta lui
Anaximandru trebuie să fi fost asemănătoare unui scut, ceea ce ar justifica fraza mai degrabă
contradictorie dintr-una dintre surse. Hyppolytus spune că schēma (forma, conturul)
pământului lui Anaximandru era „guron20 (curb, ca un cârlig, sau cocoşat), stroggulon
(rotund), asemenea tamburului unei coloane”.Kirk, Raven şi Schonfield presupun că guron se
referă la circumferinţă, sau la secţiunea circulară a coloanei, cu stroggulon ca o formă
tautologică de a-l întări pe guron. Diels, pe de altă parte, citeşte guron drept convex şi crede
că se referă la suprafaţa pământului21. Pământul, credeau străvechii, era în centru, cu Ellada în
mijlocul pământului şi Delphi, cu al său omphalos, piatra ombilicală, piatră convexă, în
centrul Elladei. Pământul era omphalos, tumul convex sau proeminenţă din centrul cosmos-
ului. Înaintea lui Anaximandru, Thales afirmase că pământul pluteşte pe ocean, o imagine care
aminteşte de „insula în derivă” a lui Calypso, cea din Odyssea: omphalos thalassēs, buricul

12
A se vedea Coulton 1977, pag.24 şi Johannes 1937. Theodorus din Samos, care, împreună cu tatăl său, a fost
arhitectul Heraion-ului samian, este creditat cu inventarea strungului de lemn, sau a compasului, sau a ambelor,
împreună cu echerul şi nivela.
13
Odyssea 1.141, 4.57, 16.49
14
Odyssea 12.67
15
Enentetmēto, participiu al verbului entemnō însemnând tăiat sau înjunghiat, în contexte precum cel de aici este
în chip obişnuit tradus drept „gravat”. Cu toate acestea, câtă vreme verbul se referă la înjunghierea animalelor în
sacrificiu (tranşarea victimei), „gravat”, cum formulează inscripţia relatând cum a fost facută harta nu e un
termen care să acopere toate posibilităţile.
16
« Gēs apasēs periodos...kai thalassa te passa kai potamoi pantes” (Herodot 5.49-50)
17
Herodot 5.49-50
18
Când Eric H.Warmington citează pasajul acesta, notează că „harta despre care se face vorbire aici era probabil
cea a lui Anaximandru, de nu cumva a lui Hecateus” (Warmington 1934, pag. 239).
19
A se vedea Snodgrass 1967, pp.53-4 şi nota despre enetetmēto de mai sus.
20
Manuscrisul, se pare, utiliza ugron, umezeală, termen pe care cei mai mulţi dintre comentatori l-au schimbat în
guron, curb. Cf.Kahn 1960, pag.55; Kirk, Raven şi Schonfield 1983, pp. 133-34.
21
Diels 1879, pag.218. Kahn sugerează că suprafaţa « curbă” a pământului se referă la concavitatea acestuia:
concavitatea bazinului mediteranean.
mării22. Scuturile homerice erau omphaloessai, umflate,23 iar cele ale hopliţilor chiar din
vremea lui Anaximandru erau convexe în centru, cu o bandă netedă bordând circumferinţa24.
Anaximandru pusese Okeanos, marele râu al Oceanului, să curgă de jur împrejurul
circumferinţei exterioare a hărţii sale, aşa cum făcuse deja gloriosul strămoş al tuturor
mapamondurilor, scutul lui Ahile, aşa cum îl descrie Homer în Illiada25.

22
Odyssea, 1.50.
23
Illiada 4.448, 6.118, 8.62, 11.259. etc.
24
A se vedea Snodgrass 1967, pp. 53.
25
Illiada 18.607-8.