VASILE LOGHIN │ 203

UTILIZAREA TERENURILOR ÎN ZONA SUBCARPATICĂ

A JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

În judeţul Dîmboviţa dealurile subcarpatice reprezintă partea cea mai întinsă a unităţii
colinare aferente şi circa 30% din suprafaţa unităţii administrative. Această pondere teritorială
şi potenţialul economic apreciabil explică preocupările susţinute ale instituţiilor specializate
pentru valorificarea raţională a condiţiilor şi resurselor naturale, pentru organizarea spaţiului
respectiv. În cadrul conturat de hotărârile de partid şi legislaţia de stat se înscriu şi acţiunile
privitoare la sistematizarea teritoriului şi a localităţilor, la amenajarea optimă şi utilizarea
superioară a fondului funciar în general şi a celui agricol în special.
Parte a Subcarpaţilor de Curbură, dealurile subcarpatice din judeţul Dîmboviţa, cu
desfăşurare altimetrică între 200-300 m şi 800-900 m, au următoarea extindere în plan
orizontal: la nord, spre munte, o denivelare tectonico-erozivă de peste 200 m, accentuată de
culoarul depresionar Pucheni-Moroeni; la sud o linie sinuoasă ce uneşte localităţile
Dragomireşti – Târgovişte – Răzvad - Gura Ocniţei - Moreni, marcând contrastul dintre
dealuri şi câmpie; la est, limita cu judeţul Prahova, care coincide cu linia cumpenei de apă
dintre Cricovul Dulce şi Proviţa; la vest Valea Dîmboviţei, aceasta realizând contactul
Subcarpaţilor de Curbură cu Piemontul Getic, respectiv Piemontul Cândeşti.
Faţă de celelalte unităţi componente ale judeţului, domeniul subcarpatic se
individualizează printr-un peisaj geografic distinct, sinteză a unui mod specific de asociere şi
dezvoltare în timp şi spaţiu a elementelor şi proceselor naturale şi social-economice.
Întrucât cunoaşterea riguros ştiinţifică a structurii şi dinamicii mediului geografic
caracteristic este o premisă de bază în reuşita planurilor şi proiectelor de exploatare şi
amenajare a teritoriului, de organizare şi sistematizare a spaţiului în ansamblul său, se
dovedeşte necesară prezentarea succintă în lucrarea de faţă a particularităţilor elementelor
cadrului subcarpatic dâmboviţean.
Acest compartiment subcarpatic, ca în întregime Subcarpaţii de Curbură, se detaşează
prin complexitatea geologiei şi reliefului. Marea varietate petrografică (strate de Comarnic,
gresii, marne, gipsuri, argile, şisturi argiloase, tufuri, pietrişuri, nisipuri, împreună cu
zăcămintele specifice: sare, petrol, gaze, cărbuni inferiori) şi predominanţa rocilor friabile,
uşor erodabile, precum şi intercalarea aproape peste tot a rocilor plastice (argile, marne),
generatoare de alunecări, constituie însuşiri tipice dealurilor subcarpatice.
Culmile şi depresiunile, ca forme fundamentale ale reliefului, corespund anticlinalelor,
respectiv sinclinalelor. În direcţia NE-SV se desfăşoară mai multe şiruri de dealuri şi
depresiuni. Astfel, ariile depresionare Moroeni-Runcu-Pucheni, Bezdead-Buciumeni-Costeşti,
Valea-Lungă-Pucioasa şi Iedera-Ocniţa-Glodeni sunt separate de aliniamentele dealurilor
anticlinale. Dar aceste tipare de ansamblu sunt estompate de puternica fragmentare majoră şi
minoră produsă de către reţeaua hidrografică principală şi secundară.
Văile mari (ale Dîmboviţei, Ialomiţei şi Cricovului Dulce) au o orientare transversală
faţă de marile linii .ale structurii geologice şi reliefului. Luncile şi cele trei nivele de terase, mai
extinse în Valea Ialomiţei îşi Dâmboviţei, oferă cele mai adecvate spaţii pentru dezvoltarea
aşezărilor omeneşti, căilor de comunicaţie, obiectivelor industriale şi agriculturii. Interfluviile,
în general mult îngustate, sunt reduse la creste de intersecţie. Proporţia cea mai mare în
 VASILE LOGHIN │ 204
totalul suprafeţei topografice revine versanţilor care au coeficienţi de neregularitate ridicaţi şi
declivitate moderată. Este important de subliniat că în condiţiile naturale concrete şi la nivelul
şi modul de .transformare a acestora de către om, dealurile subcarpatice se caracterizează prin
dimensiuni accelerate ale proceselor actuale de modelare, de albie (eroziune fluvio-torenţială)
şi de versant (spălare, şiroire, ravinare şi pornituri de teren: alunecări, curgeri noroioase,
surpări), evidenţiat de caracterul generalizat şi deosebit de păgubitor al degradării terenurilor
cu folosiri dintre cele mai diferite, dar în special al celor agricole din domeniul versanţilor.
În ce priveşte clima, elementele acestuia întrunesc însuşiri destul de omogene pe
întreaga întindere a dealurilor subcarpatice. Astfel, temperatura medie anuală atinge valori
între 8-10°C, temperatura medie a lunii ianuarie între –4° şi –2°C, iar cea a lunii iulie între 16
şi 21°C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 700–900 mm. Cea mai ploioasă lună
este iunie. Aversele au pondere mare în totalitatea ploilor, ele fiind caracteristice perioadei de
vară. Circulaţia dominantă a aerului este nord-vestică, văile largi având un rol important în
direcţionarea acestuia; efectele de föen se fac simţite.
Reţeaua hidrografică, alcătuită din artere principale şi secundare, alohtone şi
autohtone, prezintă densităţi cuprinse între 0,3–0,7 km/km2, indici maximi înregistrând ariile
de convergenţă locală şi bazinele de recepţie. Scurgerea medie multianuală are valori de 5–8
l/s/fcm2. Scurgerea de primăvară deţine cea mai mare pondere (40–50% din scurgerea medie
anuală). Vara, ploile torenţiale generează viituri. Alimentarea dominantă este pluvionivală, cea
subterană având un rol secundar. În aceste condiţii, râurile fiind tipic subcarpatice, prezintă
regim semipermanent sau temporar.
În învelişul edafic, pe fondul zonal format din soluri argilo-fluviale brune şi brune
podzolite, soluri argilo-fluviale podzolice, soluri brune şi soluri brune acide se găsesc cu
deosebită frecvenţă soluri intrazonale, ca pseudorendzine, regosoluri, săraturi. Acesta este
afectat în diferite grade de procese de eroziune. Domeniul geobotanic al dealurilor
subcarpatice din judeţul Dîmboviţa, corespunde gorunului. Spre limita cu munţii se asociază
cu fagul. Pădurile, altădată cu dezvoltare masivă, sunt reduse astăzi la insule corespunzătoare
înălţimilor mai mari, locul lor fiind luat de păşuni, fineţe şi livezi.
Condiţiile naturale şi istorico-economice specifice, favorabilitatea condiţiilor şi
resurselor naturale, străvechea populare şi tradiţia exploatării spaţiului, industrializarea relativ
timpurie şi din ce în ce mai accentuată în anii socialismului au determinat densităţi dintre cele
mai mari ale .populaţiei şi aşezărilor omeneşti şi un stadiu avansat de transformare a cadrului
naturali. Astăzi în perimetrul subcarpatic al judeţului Dîmboviţa se găsesc 23 de comune şi 3
oraşe; iar densitatea medie a populaţiei depăşeşte 150 loc/km2. Peisajul subcarpatic, cu o
puternică amprentă antropică, este însă dominant rural, iar profirul agricol este cel pomicol şi
de creştere a animalelor (bovinelor). Industria se concentrează de-a lungul văii Ialomiţei şi la
contactul cu câmpia, dar influenţele sale se resimt în forme şi intensităţi diferite în întregul
areal colinar considerat. Modul actual de folosire a terenurilor reflectă particularităţile
condiţiilor şi resurselor naturale, nivelul, atins în exploatarea acestora, în utilizarea spaţiului în
general.
Etapa pe care o parcurgem este marcată de manifestarea unor orientări calitativ noi în
utilizarea şi amenajarea teritoriului de referinţă, ca o expresie Ă a însuşirii şi aplicării unei
concepţii superioare în acţiunea de planificare în spaţiu a tuturor activităţilor economico-
sociale.
Vom evidenţia în continuare cele mai semnificative modificări intervenite în structura
modului de folosire a terenurilor din zona subcarpatică a judeţului Dâmboviţa în intervalul
 VASILE LOGHIN │ 205
1968-1980 arătând totodată cauzele esenţiale ce le-au determinat. Astfel, se detaşează ca o
tendinţă pozitivă generală creşterea suprafeţelor agricole, în special a celor destinate livezilor
şi arabilului şi reducerea ţ. terenurilor neagricole, îndeosebi a celor neproductive.
Considerăm că aceste schimbări constituie consecinţe ale unui întreg program de
măsuri care vizează organizarea şi sistematizarea teritoriului şi a localităţilor, creşterea
fondului funciar şi în special a celui agricol, îmbunătăţirea continuă a indicilor de utilizare a
terenurilor, amenajarea complexă a bazinelor hidrografice şi protecţia mediului înconjurător.
Prin sistematizarea localităţilor rurale şi urbane, prin concentrarea obiectivelor economice şi
amplasarea construcţiilor noi de locuinţe în cadrul unor ansambluri compacte, integrate
armonios în fizionomia fiecărei localităţi, a rezultat un plus de terenuri destinate mai ales
utilizării agricole. Aspectul răsfirat al unor aşezări rurale, lipsa unei reţele corespunzătoare de
drumuri, degradările de teren care expun construcţiile au impus măsuri de dezafectare a
multor sate şi de restrângere a vetrelor tuturor comunelor.
Creşterea suprafeţelor construite, care se sesizează la oraşe, dar şi la numeroase
comune, se datoreşte sporirii densităţii construcţiilor în vatră pe seama suprafeţelor libere
(grădini, livezi, spaţii virane) cât şi amplasării unor obiective economico-sociale. Spre
exemplu, la Moreni creşterile sunt de 235 ha, la Pucioasa de 182 ha, la Fieni de 74 ha, la
Brăneşti de 84 ha. De asemenea, majorări importante ale suprafeţei neagricole au fost cauzate
de extinderea şi modernizarea căilor de comunicaţie, în special a drumurilor naţionale şi
judeţene. În acest sens cităm creşterile suprafeţelor destinate reţelei de comunicaţii pentru
localităţile Pucioasa (cu 47 ha), Brăneşti (cu 29 ha), Moţăieni (cu 23 ha). În sens invers,
remarcăm reducerea suprafeţei ocupate de drumuri cu 16 ha la Moreni pe seama recuperării
drumurilor de exploatare petrolieră sau, în cazul comunei Bărbuleţ, pe seama, unor drumuri
forestiere.

Fondul funciar 1968 1978

coop. necoop. coop. necoop.
Terenuri agricole 10588 40 858 10428 40 095
– arabil 4672 4 127 4660 5 044
– păşuni 2597 17 443 2410 17 129
– fineţe 716 11 052 755 10 974
– vii 328 226 268 94
– livezi 2275 8010 2335 7854
Terenuri neagricole : 8337 22 082 7898 22 527
– păduri 6 161 16358 5 700 16339
– ape 322 1277 405 1 510
– drumuri 131 1 164 491 1 262
– construcţii 490 1263 l 158 2770
– neproductiv 1233 2020 146 646

Transferul terenurilor neagricole în domeniul celor agricole a avut loc şi datorită

reducerii suprafeţelor împădurite ca urmare a exploatărilor industriale (este cazul unor masive
forestiere cu funcţii de producţie şi a altora afectate de degradări). Semnalăm asemenea
 VASILE LOGHIN │ 206
aspecte în perimetrul oraşului Pucioasa, a comunelor Hrăneşti, Bărbuleţ şi Moroeni, unde
acestea au intrat în categoria fondului pomicol, a păşunilor şi fâneţelor.
Vorbind de exploatarea forestieră, atragem atenţia asupra dezechilibrului creat
componentei floristice a pădurii prin extragerea speciilor valoroase (gorun şi stejar) în
favoarea extinderii mesteacănului, ca în perimetrul comunelor Runcu şi Pietroşiţa.
În contrast cu cele arătate, o serie de localităţi şi-au extins spaţiul silvic pe terenurile
recuperate din categoria celor neproductive, intens degradate de eroziune şi alunecări. Câteva
exemple argumentează aceste tendinţe: Moreni – 184 ha, Moţăeni – 33 ha, Fieni – 38 ha.
Regularizarea cursurilor de ape (Ialomiţa şi unii afluenţi ai acesteia şi ai Dâmboviţei)
prin îndiguiri, rectificări de cursuri, acumulări, praguri de corectare a talvegului, consolidări
de maluri, decolmatări şi adânciri de albii (în localităţile Micloşani, Pucheni, Moroeni,
Pietroşiţa, Gura Ocniţei), apoi efectuarea unor lucrări antierozionale şi de stabilizare a
terenurilor pe versanţi au generat creşterea suprafeţelor apelor şi a zonelor de protecţie a lor.
De pildă, suprafaţa lacului de acumulare Pucioasa-Fieni a extins această categorie de teren cu
54 ha. Totodată, lucrările hidroameliorative efectuate în mai multe perimetre aflate în stadii
evoluate de degradare (Micloşani, Pucheni, Bărbuleţ, Runcu. Moroeni) au condus la
recuperarea terenurilor neproductive, la combaterea proceselor de eroziune, de deplasări de
teren şi de stagnare a apelor, valorificate fiind prin cultura pomilor fructiferi. Cu toate acestea
continuă să mai figureze în categoria terenurilor neproductive circa 1200 ha în sectorul
necooperativizat şi 146 ha în sectorul cooperativizat, acestea fiind specifice spaţiilor cu soluri
sărăturoase (în localităţile Moreni, Ocniţa, Vulcana, Bărbuleţ), cu alunecări şi eroziuni
accentuate, cât şi unor zone aferente exploatărilor petroliere, carbonifere şi materialelor de
construcţie. Integrarea acestora în circuitul economic al judeţului se află în preocupările
actuale ale instituţiilor de profil şi ale organelor locale de partid şi de stat.

publicat în: Terra

nr. 3 / 1983
(Loghin V., Dinu E.) p. 32 – 34