EVALUAREA PREDISPOZIŢIEI ÎN PLASAREA LOCUSULUI CONTROL

LA PACIENŢII ONCOLOGICI
PREDISPOSITION EVALUATION IN LOCUS OF CONTROL PLACEMENT
IN PATIENTS WITH ONCOLOGIC DIAGNOSIS

ILIUŢĂ, Cătălina / TĂNĂSESCU, Irina Anca

Universitatea Bucureşti
Academia Română - Institutul de Economie Mondială
Universitatea Ecologică Bucureşti
catalinailiuta@yahoo.com

Rezumat: Literatura de specialitate în domeniul psihooncologiei evidenţiază o relaţie

semnificativă între structura de personalitate şi apariţia, respectiv evoluţia maladiei
neoplazice. În acest context se vorbeşte de personalitatea de tip C, predispusă la cancer,
(Eysenck, H.J., 1988) incapabilă să gestioneze eficient relaţiile interpersonale, neasertivă,
cu tendinţe puternice spre perfecţionism, aspecte generatoare de distres şi care, în cele din
urmă, amprentează puternic ansamblul psihosomatic. Lucrarea de faţă prezintă cazul unei
paciente cu diagnostic oncologic, urmărind evoluţia personalităţii înainte şi după
diagnosticare, ţinând cont de caracteristicile amintite.
Scopul lucrării constă în a evidenţia modalitatea specifică de plasare a locusului de control
în relaţiile cu ceilalţi, analizând stilul decizional caracteristic înainte şi după diagnosticare.
Pentru evaluarea modalităţii de plasare a locusului de control în relaţie şi a capacităţii de
gestionare a stresului aferent, anterior diagnosticării, s-au utilizat următoarele
instrumente: anamneza; Scala evenimentelor de viaţă - LES, autori T.H. Holmes şi R.H.
Rahe (1967); Scala de evaluare a locusului de control, autor J.B. Rotter (1966). Pentru
evaluarea modalităţii de gestionare a stresului si plasarea locusului de control după
diagnosticare s-au utilizat: interviul clinic; observaţia psihologică, Diagrama de evaluare a
anxietăţii şi depresiei – HARD, autori J. Rufin şi M. Ferreri (1984); Inventarul de
personalitate Freiburg - FPI, autori J. Fahrenberg, H. Selg şi R. Hampel (1978).
Pacienta a avut dificultăţi majore în gestionarea stresului înainte şi după diagnosticare,
manifestând aproape permanent o predispoziţie de plasare internă a locusului de control.
De asemenea, pacienta formulează aşteptări nerealiste faţă de persoanele apropiate,
prezintă o imagine de sine negativă, prezintă dificultăţi majore în exprimarea emoţională şi
dezvoltă anumite tendinţe fobice.
Maladia neoplazică poate fi asociată din punct de vedere psihologic cu o incapacitate de a
stabili şi menţine relaţii sociale securizante, cauzată inclusiv de un deficit în situarea
locusului de control, plasat în manieră aproape exclusiv internă. Persoana ajunge până la
a agresa imaginea de sine a celuilalt, perceput ca incapabil să îşi gestioneze existenţa,
motiv pentru care ea se supraîncarcă de responsabilităţi într-un mod iraţional.
Abstract: The literature in the field of psycho-oncology shows a significant
relationship between personality structure and the occurrence and evolution of the
neoplastic disease. In this context some talk about personality type C, as one prone to
cancer (Eysenck, H.J., 1988), a non-assertive personality, unable to effectively manage
interpersonal relations, and with strong tendencies to perfection - all of these
characteristics generate psychological distress that, ultimately, affect strongly the
psychosomatic ensemble. This paper presents the case of a patient with an oncological
diagnosis, aiming at the evolution of personality before and after diagnosis, and also
considering the characteristics already mentioned.
The purpose of the paper is to highlight the specific mode of the placement for locus of
control in relationship with others, analyzing the decision-making style characteristically
before and after diagnosis.
To assess the placement of the locus of control in the relationship, and the patient's ability
to handle stress before cancer diagnosis, were used the following psychological
instruments: anamnesis; Life Events Schedule - LES, authors T.H. Holmes şi R.H. Rahe
(1967); Locus of Control Scale, author J.B. Rotter (1966). For the assessment of stress
management and placement of locus of control after diagnosis, were used: a clinical
interview; psychological observation; Anxiety and Depression Diagram – HARD, authors J.
Rufin şi M. Ferreri (1984); Freiburg Personality Inventory – FPI, authors J. Fahrenberg,
H. Selg, R. Hampel (1978).
The patient had major difficulties in managing stress before and after diagnosis, showing
almost a permanent predisposition to an internal placement of locus of control. The patient
also formulates unrealistic expectations towards close people, shows a negative self-image,
presents major difficulties in expressing emotions, and develops certain phobic tendencies.
Psychologically, neoplastic disease may be associated with an inability to establish and
maintain secure social relationships, caused by a deficiency in the settlement of locus of
control, placed almost in an exclusively internal manner. The person begins to attack the
self-image of the other, perceived as unable to manage their existence, reason for wich she
is overloading of responsibilities in a irrational way.
Cuvinte-cheie: Locus de control, traumă oncologică, personalitate, stres, imagine de sine,
fobie.
Key-Words: Locus of control, oncology trauma, personality, stress, self-image, phobia.
Clasificare JEL / JEL Classification: A10, A30

1. Introducere
În literatura de specialitate psihooncologică se vorbeşte despre personalitatea de tip C,
predispusă la cancer (Eysenck, H.J., 1988), incapabilă să gestioneze eficient relaţiile interpersonale,
neasertivă, cu tendinţe puternice spre perfecţionism, situaţie generatoare de distres. Criteriile de
diagnostic ale acestui tip de personalitate tind să se suprapună peste criteriile de diagnostic
formulate în DSM IV pentru tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă, caracterizată printr-un
“pattern pervaziv de preocupare privind ordinea, precum şi prin perfecţionism, control mintal şi
interpersonal permanent, acestea toate în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.
Tulburarea este indicată prin patru sau mai multe din următoarele manifestări:
1. preocupare pentru ordine şi organizare, pentru detalii, reguli, liste, programe;
2. perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor;
3. devotament excesiv faţă de muncă şi productivitate până la excluderea activităţilor de timp
liber şi a relaţiilor de prietenie;
4. hiperconştiinciozitate, rigoare şi inflexibilitate în chestiuni de morală, etică sau valori;
5. incapacitate de a renunţa (arunca) la diverse obiecte uzate sau lipsite de valoare;
6. ezitare în a delega sarcini sau în a lucra cu alţii dacă aceştia nu se suprapun exact modului
său de lucru;
7. avariţie în privinţa cheltuielilor;
8. rigiditate şi încăpăţânare.”
Pe de altă parte, boala oncologică poate fi asociată din punct de vedere psihologic, cu o
patologie a relaţiilor interpersonale, manifestată prin incapacitatea de exprimare a unor trăiri
negative precum anxietatea sau furia. Persoana nu se lasă “a fi în relaţie” şi, în consecinţă, îi
manipulează pe ceilalţi din teama de a nu-i pierde sau din cauza unei reprezentări de sine eronate,
ce o face să se autoperceapă ca incapabilă de a realiza ceea ce toţi ceilalţi pot şi, ca urmare, să se
afle în pericol de a pierde (Iliuţă, Tempea, 2014).

2. Demersul investigativ
Ipotezele cercetării întreprinse au fost următoarele: 1) în funcţie de structura de
personalitate, unii pacienţii cu diagnostic oncologic au tendinţa de a plasa locusul de control
exclusiv în propria interioritate; 2) internalizarea locusului de control se asociază cu o slabă
capacitate de gestionare a stresului datorită cumulării de către persoană a unor responsabilităţi care
sfârşesc prin a-i depăşi resursele şi competenţele; 3) pacienţii cu diagnostic oncologic dezvoltă pe
parcursul evoluţiei bolii o ideaţie specifică şi îşi activează o serie de mecanisme de apărare ale
Eului.
Cercetarea analizează cazul pacientei E.D., diagnosticată în august 2009 cu un nodul malign
la sân, în prezent decedată, la vârsta de 39 de ani. Deşi la data diagnosticării nodulul se afla în
stadiul II de evoluţie şi era operabil fără risc de recidivă, pacienta a refuzat mastectomia totală a
sânului afectat şi a acceptat să urmeze doar chimioterapia şi radioterapia indicate de medic. În
paralel, a încearcat diverse tratamente alternative, dar fără succes, boala progresând până la apariţia
în final a metastazelor osoase. După 5 ani de la diagnosticare, în 2014, pacienta a decedat, deşi
datele medicale arată că ar fi avut şanse reale de vindecare totală, care putea fi urmată de o
protezare chirurgicală a sânului.
3. Evaluarea psihologică a modalităţii de plasare a locusului de control, stilului relational şi a
capacităţii de gestionare a stresului înaintea diagnosticării
3.1. Anamneza a marcat debutul procesului de analiză a patternului relaţional al pacientei E.D. şi
prin intermediul ei s-au obţinut informaţii despre istoricul familial al acesteia. E.D. a fost copilul
unic al unei familii de intelectuali, părinţii săi fiind economişti. Aceştia au divorţat când pacienta
avea 10 ani, ea rămânând să crească alături de mamă, care uneori o trimitea la bunică. Relaţiile
dintre bunică şi propria ei fiică fiind tensionate (cele două nu îşi vorbeau), bunica o trimitea la
rândul său pe cea mică la tată, astfel că pacienta declară că se simţea aruncată de la unul la altul “ca
o minge de ping-pong”. La un moment dat, pentru a evita certurile din familia fostei soţii, tatăl
refuză să-şi mai viziteze fiica sau să o mai primească în momentul în care era trimisă la el, astfel
încât legătura celor doi se întrerupe. La împlinirea vârstei de 17ani, E.D. s-a dus să-şi vadă tatăl şi
de atunci au rămas apropiaţi, tatăl fiind, în opinia pacientei, principalul sprijin mai ales după ce a
fost diagnosticată, omul care a ascultat-o şi a susţinut-o inclusiv financiar.
Pacienta, licenţiată în Drept şi admisă ulterior în Barou, are o explicaţie pentru declanşarea
bolii sale, şi anume că “această boală se manifestă la o persoană care a suferit o rană importantă în
copilărie, în relaţia cu un părinte sau cu ambii părinţi. O rană trăită în singurătate. Rănile importante
care pot cauza maladia sunt respingerea, abandonul, trădarea şi nedreptatea. În general o persoană
care suferă de cancer este o persoană care a vrut atât de mult să trăiască doar cu sentimente de
iubire, încât şi-a refulat mult timp ranchiuna, resentimentele sau ura trăite faţă de unul din părinţi”.
Pacienta se referă la mama sa, pe mama pe care o vede ca fiind o persoană extreme de slabă,
incapabilă să-şi poarte de grijă – “a fost la un pas de a-şi pierde propria casă .... dacă nu eram eu
rămânea pe drumuri .... ea este dolce far niente .... nu poţi să ai încredere în ea”.
E.D. a fost căsătorită şi a divorţat la mai puţin de un an de la căsătorie, afirmând în legătură
cu fostul soţ că “nu aveam nimic în comun…a fost pură atracţie sexuală şi atât, dar atât de
importantă încât în scurt timp am decis să ne căsătorim”. Pacienta mai relatează că soacra sa nu a
plăcut-o, că o jignea frecvent, că îi spunea fiului ei că ei nu vor avea copii pentru că soţia lui este o
persoană extrem de bolnavă şi nu poate avea copii, deşi la momentul respectiv E.D. nu avea nici un
diagnostic medical. Pacienta interpretează afirmaţiile fostei soacre ca fiind premonitorii şi consideră
că la nivel spiritual au influenţat-o negativ, putând fi o cauză pentru declanşarea bolii sale.
Pe de altă parte, E.D. pune în relaţie debutul bolii sale oncologice cu problemele sexuale
cauzate de despărţirea de soţ, despre care afirmă că a reprezentat o relaţie unică în viaţă, deoarece
chiar dacă va putea găsi pe altcineva cu foarte multe calităţi, niciodată nu va mai întâlni o persoană
cu care să fie atât de compatibilă pe plan sexual.
Tabloul ideativ cu privire la cauzele îmbolnăvirii este completat de pierderea unei sarcini,
care pentru pacientă simboliza stabilitatea şi siguranţa, pierdere faţă de care se autoculpabilizează
considerând că nu a fost capabilă să o păstreze.
Interpretând simbolic toate aceste eşecuri putem spune că pacienta a dezvoltat cancer la sân,
care aşa cum ea însăşi spune “creşte şi trăieşte cu preţul vieţii noastre”, pentru că a avut o slabă
capacitate de relaţionare, în consecinţa căreia şi-a asumat responsabilităţi excesive şi încercând să
controleze totul din teama de a nu pierde, a ajuns să piardă totul, inclusiv viaţa, în cele din urmă.
3.2. Scala evenimentelor de viaţă – LES (Life Events Schedule), autori T.H. Holmes şi R.H. Rahe
(1967), este instrumentul prin care s-a urmărit o cuantificare a tensiunii emoţionale negative trăită
de E.D. în ultimul an de dinaintea diagnosticări, tensiune produsă de o serie de evenimente cu
potenţial agresiv ridicat. Trebuie menţionat că acestea se încadrează într-un context stresant mult
mai larg, pacienta declarând că înainte de a se îmbolnăvi a traversat de fapt o perioadă de circa 3 ani
de stres major, etapă de viaţă care i-a solicitat intens capacitatea de adaptare şi pe care o putem
aprecia ca vulnerabilizantă psihic pentru ea.
În cee ce priveşte evenimentele stresante din anul premergător diagnosticării, pacienta declară:
Nr. Grad de
Crt. Eveniment stress Observaţii

1. Îmbolnăvirea unui
membru apropiat al 44 Bunica maternă face pareză pe partea dreaptă.
familiei

2. Decesul unui membru

apropiat din familie 63 Decesul bunicii.

3. Nu poate profesa ca avocat și începe activitatea într-

Schimbarea profesiei
39 o agenţie de turism ca simplu agent de vânzări.

4. Schimbare în În consecinţa schimbării profesiei, activitatea

responsabilităţile
profesionale
5.
Conflicte cu şeful
30
desfăşurată este una lipsită de satisfacţii, fără nici o
legătură cu nivelul de pregătire, scopul principal
fiind plata facturilor personale.
25 x 2
Ocupaţia actuală, faţă de statutul profesional dorit
anterior, generează frustrare şi stres şi constituie o
sursă de conflicte repetate cu şeful; dintre acestea,
două se remarcă prin intensitate.

Scorul total obţinut de E.D. totalizează 226 de puncte, rezultat ce indică prin raportare la
etalon (intervalul 226-300; stanina 1) un stres intens, căruia i se asociază un risc cuprins între 30% -
100% de a dezvolta anumite tulburări de adaptare. Debutul acestora este favorizat în cazul
pacientei, pe lângă evenimentele stresante, de un întreg complex de factori de personalitate, precum
şi de suportul social îngust şi insecurizat pe care ea îl are.
În ceea ce priveşte evenimentele anterioare celor din anul luat în discuţie, şi care au
vulnerabilizat treptat persoana, se pot reţine următoarele: cunoşterea viitorului soţ, căsătoria şi
divorţul intervenit la mai puţin de un an de la căsătorie (în 2006); pierderea unei sarcini în timpul
procesului de divorţ; repetatele conflicte cu soacra pe toată durata căsătoriei; conflictele permanente
cu mama; schimbările petrecute în obişnuinţele personale, în bugetul de timp liber şi în petrecerea
lui, ca şi în activitatea socială; contractatrea unui împrumut pe termen lung. Toate acestea sunt
evenimente semnificative fiecare în parte, dar care, mai mult decât atât, ajung să-şi însumeze
efectele negative devenind, conform teoriei despre trauma cumulativă, un complex de factori
stresanţi de o intensitate capabilă să amprenteze starea psihosomatică a lui E.D.

3.3. Scala de evaluare a locusului de control (Locus of Control Scale), autor J.B. Rotter (1966)
indică pentru pacientă un scor de 70 de puncte, încadrabil în intervalul 65-80 al etalonului, specific
persoanelor care plasează locusul de control al problemelor în propria interioritate considerând că
pot controla diversele evenimente şi viaţa în general. Caracteristic acestora este şi faptul că dispun
de un nivel înalt de dezvoltare morală, că sunt scrupuloase şi capabile de a-şi reprima eşecurile,
persuasive dar şi manipulatoare la nevoie, în special când se fixează pe atingerea unui obiectiv
valoros social. În general, ele se conformează dacă percep lucrurile a fi în avantajul lor, însă dacă
nu văd avantajele vor rezista puternic.

4. Evaluarea psihologică a modalităţii de plasare a locusului de control, stilului relational şi a

capacităţii de gestionare a stresului după diagnosticare
4.1. Interviul clinic şi observaţia psihologică aduc informaţii noi, care permit o înţelegere mai
nuanţată a cazului analizat. În momentul diagnosticării cu neoplasm mamar, 31 iulie 2009, pacienta
E.D. lucra într-o agenţie de turism. Era licenţiată în Drept şi urma să susţină un examen pentru
admiterea în Barou, pe care ulterior l-a şi promovat. Medicul a informat-o cu privire la diagnostic şi
la nevoia imperioasă de a face chimioterapie, dar şi o mastectomie fără de care metastazele nu vor
întârzia să apară, situaţie care o va duce la moarte în aproximativ un an de zile. După plecarea din
spital E.D. şi-a informat plângând câţiva prieteni despre starea ei, o colegă aducându-i chiar în
aceeaşi seară o carte despre alimentaţia de prevenire a cancerului, carte pe care a citit-o cu interes
maxim în câteva zile. Din familie a preferat să vorbească despre starea ei doar cu tatăl, nedorind ca
mama sa să ştie ce i se întâmplă. Colegii de serviciu, în mijlocul cărora s-a întors la un moment dat,
au aflat ce probleme are, iar mila pe care i se părea că o manifestă faţă de ea o deranja foarte tare.
Rememorând acea perioadă pacienta îşi aminteşte că era furiosă pe Divinitate, că se întreba
obsesiv de ce a trebuit să i se întâmple tocmai ei aşa ceva şi că ulterior şi-a îndreptat întreaga furie
asupra propriei persoane punându-şi în sarcină diverse vinovăţii pentru care a fost pedepsită: că nu
şi-a dat examenul de admitere în Barou imediat după absolvirea facultăţii, că nu a putut să-şi
menţină căsătoria, că nu a fost în stare să aibă un copil iar acum pierdea orice şansă deoarece
medicul oncolog propunea inducerea menopauzei pentru a opri accelerarea evoluţiei tumorii
canceroase sub influenţa hormonilor.
Trăirile pacientei oscilau între convingerea că va muri indiferent ce va face şi negarea bolii –
nu voia să accepte că este bolnavă, îşi repeta continuu că este sănătoasă, deşi în acelaşi timp îşi
lipea pe pereţii camerei bilete cu mesaje pozitive, menite să-i influenţeze boala şi să o vindece.
Într-o primă perioadă pacienta a refuzat să meargă la medic pentru că nu putea accepta sub
nici o formă să facă mastectomie totală, gândindu-se la imaginea de sine, la modul în care s-ar fi
perceput şi la calitatea vieţii care, în mod paradoxal îi apărea ca fiind mai importantă decât viaţa
însăşi: “La urma urmei eşti femeie şi vrei să te simţi femeie…Ideea este că nu am de ce să mă agăţ.
Eu nu pot să trec prin procesul ăsta singură…..şi le-am zis doctorilor: daţi-mi ceva de care să mă
agăţ”. “Trăiţi!”. “Am zis OK, contează şi calitatea vieţii, nu numai faptul c-o trăiesc. Mi-au spus că
sunt inconştientă, că sunt nebună”.….”Psihic, credeţi c-o să fiu aptă să mai vorbesc cu oamenii sau
să fac altceva în afară de, probabil, să mă duc la un serviciu unde n-o să mă bage nimeni în seamă şi
apoi să vin acasă? Asta-i viaţă? Fără copii? Trăiesc, OK, dar cum ? ”
Ulterior pacienta a mers la un medic din Cluj, care a consultat-o şi a apreciat că ar putea să-i
facă o rezecţie limitată prin care să fie scoasă numai tumora, dar ulterior şi acesta a ajuns la
concluzia că se impune tot o mastectomie totală, în regim de urgenţă, urmată după un timp de de o
reconstrucţie chirurgicală a sânului.
În modul pacientei de a justifica refuzul operaţiei se regăsesc unele criterii specifice
tulburării obsesive, şi anume: nevoia de a cunoaşte toate detaliile, regulile, organizarea procedurilor
specifice intervenţiei (E.D. întocmeşte succesiv liste cu întrebări punctuale privind diverse aspecte);
nevoia de a cunoaşte exact modul concret de lucru al medicilor, deşi nu are nici un fel de cunoştinţe
în domeniu (“Să mi se spună ce trebuie să taie, şi ce nu.... Unde poate greşi chirurgul ?”). Toate
aceste conduite sunt expresii ale nevoii imperioase de a controla situaţia, o nevoie firească,
manifestată în diverse grade de fiecare individ, dar accentuată în cazul pacientei E.D. în contextul
unui diagnostic medical sever, pe fondul unor elemente obsesive şi în legătură cu internalizarea
locusului de control al problemelor.
După refuzul operaţiei pacienta începe chimioterapia şi radioterapia la Cluj, deşi locuia în
Bucureşti, preferând să facă zilnic naveta cu avionul, accentuându-şi prin aceasta stările de rău pe
care i le producea oricum tratamentul.
Treptat se constată la pacientă structurarea unei ideaţii particulare, a unei “filozofii” în
legătură cu boala sa (“celulele canceroase trăiesc cu preţul propriei noastre vieţi”), ideaţie ce
include diverse distorsiuni cognitive (căzându-i părul în urma tratamentului, pacienta poartă doar
peruci din plastic fiind convinsă că cele din păr natural îi vor influenţa negativ destinul deoarece
poartă în ele suferinţa unor femei nevoite să-şi vândă părul sau care au murit).
De asemenea, pacienta dezvoltă trăiri emoţionale specifice, dominate de oscilaţii între
acceptarea stării de boală şi a pericolului morţii inclus în ea (“îmi doresc să trăiesc şi nimeni nu
poate înţelege câtă forţă pun în acest lucru”) şi negarea stării critice prin mecanisme de apărare
(afişarea unei atitudini vesele, luminoase, de speranţă; îmbrăcăminte foarte colorată; bijuterii pe
care şi le confecţionează singură).
Cu toate acestea E.D. rămâne incapabilă de a ceda pe deplin altcuiva gestionarea
problemelor sale medicale, continuă să aibe o încredere limitată în capacitatea medicilor de a putea
să-i controleze boala, şi urmează pe cont propriu numeroase tratamente naturiste, alternative.
În evoluţia pacientei E.D. se regăseşte parcursul miilor de bolnavi oncologici, care îşi trăiesc
multă vreme suferinţa ajutaţi de mecanismele de apărare ale Eului care însă ajung să cedeze odată
cu agravarea dramatică a bolii, lăsând persoana faţă în faţă cu o realitate ce nu mai poate fi negată.
Treptat, discuţiile cu pacienta, mimica observabilă şi comportamentul său evidenţiază instalarea
unei depresii tot mai accentuate: îmbrăcămintea se axează pe culoarea neagră, afişarea stărilor de
bună dispoziţie încetează, se intensifică preocupările legate de unele urmări vizibile ale bolii
(echimoze mari pe corp, inclusiv pe braţe şi picioare, ca urmare a scăderii nivelului trmbocitelor din
sânge, de care se jenează pentru că unii pot considera că a fost bătută), nu-i permite mamei să vină
la spital, refuză să mai fie vizitată de prietene ale căror încurajări o irită pentru că ea îşi
conştientizează stadiul avansat al bolii şi finalul inevitabil, se închide tot mai mult emoţional şi
social; în contextul acestor modificări emoţionale trebuie menţionată singura investire afectivă care
rămâne activă – grija pentru cei 16 câini pe care i-a adoptat în timp, deveniţi “copiii” unei persoane
ce nu va avea niciodată copii.
În contextul acestor manifestări se poate aprecia că se conturează un moment în care
pacienta pierde sub aspect psihologic lupta cu moartea, înainte de survenirea ei în plan biologic.
Aflată în ultima lună de viaţă, după cum avea să se vadă ulterior, E.D. refuză cu încăpăţânare să se
interneze, spitalul părându-i un mediu înfricoşător “care seamănă cu un lagăr unde femeile cu un
singur sân umblă cu frică şi supunere” şi unde “miroase a moarte”, afirmând că va muri dacă va mai
rămâne internată. De-a lungul timpului urmează tratamentul în ambulatorul secţiei de oncologie,
unde vine zilnic cu lenjerie de acasă pentru patul pe care stă la tratament, dezvoltând o adevărată
fobie faţă de aceste paturi pe care au murit oameni cunoscuţi, cu care stabilise relaţii emoţionale
putenice, ajungând să-i perceapă ca fiind mai semnificativi decât membrii familiei sale, și în ultima
lună de viață a rămas internată în spital pentru că nu mai avea forță să se deplaseze.
Se poate pune o întrebare privind motivele pentru care pacienta acceptă să mai urmeze
tratamentul în ambulatoriu, având în vedere structura ei psihologică, refuzul faţă de intervenţiile
terapeutice pe care nu le putea controla direct, deşi puteau fi salvatoare (mastectomia), relativa
neîncredere în tratamentele medicinii convenţionale (dublarea acestora cu numeroase tratamente
alternative). Răspunsul vine din chiar discuţiile cu pacienta – la tratament întâlneşte oameni care îi
înţeleg suferinţa pentru că o trăiau ei înşişi, oameni condamnaţi la destine asemănătoare, motiv
pentru care trebuie să-şi unească forţele şi să lupte împreună cel puţin pe plan emoţional. Lipsită de
speranţă privind vindecarea, persoana găseşte un ultim punct de sprijin în legătura emoţională cu cei
care “trăiau aceeaşi soartă”.

4.2. Diagrama de evaluare a anxietăţii şi depresiei – HARD (Axiety and Depression Diagram –
titlul original: Humeur-Angoisse-Ralentissement-Danger), autori J. Rufin şi M. Ferreri (1984). În
funcţie de etapele de evoluţie ale bolii, testul a pus în evidenţă reacţii dezadaptative variate ca
intensitate şi conţinut, tulburările emoţionale şi comportamentale modificându-se semnificativ pe
parcurs, de la trăiri anxioase disparate şi reacţii depresive situaţionale ca răspunsuri la anumite
contexte, la manifestări încadrabile în aria tulburărilor de adaptare şi a stresului posttraumatic. În
stadiul final al suferinţei pacienta trăieşte stări de anxietate accentuată, psihică şi în plan somatic,
tensiune interioară transformându-se intermitent în episoade de nelinişte intensă, însoţite de somn
cu dificultăţi şi multiple tulburări psihosomatice. Dispoziţia depresivă devine persistentă şi se
manifestă prin episoade tot mai lungi de descurajare, prin închidere în sine, crize de iritabilitate,
scăderea vizibilă a interesului pentru activităţile cotidiene, a căror îndeplinire este însoţită de un
sentiment penibil de efort. Comportamentul este afectat de o eficienţă personală semnificativ
diminuată.

4.3. Inventarul de personalitate Freiburg – FPI (Freiburg Personality Inventory), autori J.

Fahrenberg, H. Selg şi R. Hampel (1978) confirmă rezultatele celorlalte investigaţii, indicând
funcţionarea în limitele normale ale unor caracteristici de personalitate, cum sunt – agresivitatea,
sociabilitatea, tendinţele de dominare, dar şi accentuări mai mult sau mai puţin critice ale unor
factori ca: nevrotismul, depresia, excitabilitatea, inhibiţia, introversia, labilitatea emoţională,
feminitatea. Profilul psihologic al pacientei include: disconfort şi tulburări psihosomatice
(insomnie, fatigabilitate, epuizare, meteoropatie), tensiune interioară şi dispoziţie pesimistă,
descurajare şi deznădejde, oscilaţii între stări de iritabilitate şi apatie, gânduri chinitoare, sentimente
acute de singurătate, diminuarea semnificativă a contactelor sociale şi închidere în sine, sentimente
de nedreptăţire, rezistenţă scăzută la frustrare.

5. Concluzii
1. Cazul prezentat este relevant pentru categoria pacienţilor cu diagnostic sever care, având o
puternică internalizare a locusului de control al problemelor, consideră că îşi pot controla inclusiv
boala şi pierd ani de viaţă ca urmare a unor decizii proprii, dar eronate. Până în ultima clipă aceşti
rămân incapabili să se lase salvaţi pentru că nu pot ceda altora (medicilor) controlul deplin asupra
situaţiei lor.
2. Internalizarea locusului de control şi asumarea unor responsabilităţi peste nivelul
competenţelor reale, asociate cu o structură de personalitate obsesivă şi pe fondul unei condiţii
medicale severe duc la o vulnerabilizare maximă a persoanei, fapt ce-i reduce dramatic capacitatea
de gestionare a stresului.
3. Internalizarea locusului de control şi structura de personalitate obsesivă contribuie
suplimentar, pe lângă depresia inerentă unei boli cu diagnostic letal, la restrângerea comunicării şi a
contactelor sociale, persoana afectată rămânând tot mai singură cu suferinţa sa. O ultimă investire
emoţională, un ultim suport extrem de fragil îl constituie tovarăşii de suferinţă, singurii ce par a
înţelege zbuciumul, temerile şi lipsa de speranţă în faţa sfârşitului inevitabil.
4. Pe parcursul evoluţiei bolii pacienţii dezvoltă o ideaţie particulară, cu multiple distorsiuni
cognitive ce includ amestecuri eterogene de informaţii realiste şi pseudoştiinţifice referitoare la
boală şi la modalităţile de tratament. Este aceasta una din cauzele principale pentru care se apelează
la soluţiile oferite de aşa-numita medicină alternativă, lipsită de argumente şi de eficienţă.
Asemenea alegeri trebuie înţelese ca un rezultat al emoţiei, şi nu al raţiunii, distorsiunile cognitive
fiind produsul unor perturbări emoţionale de intensitate traumatică.
5. Pe parcursul evoluţiei bolii pacienţii îşi activează puternic o serie de mecanisme de apărare
ale Eului, reacţii defensive cu declanşare inconştientă, cum sunt: refuzul realităţii, negarea, regresia,
reprimarea, compensarea. Prin aceste mecanisme persoana, lipsită de mijloace de stăpânire a bolii, o
resemnifică, astfel încât o nouă percepţie asupra ei să ducă la o reducere a excesului de tensiune
interioară negativă. Noua percepţie asupra problemei este cu atât mai distorsionată cu cât
ameninţarea este mai puternică, dar spre final realitatea se impune în toată duritatea ei, pacienţii îşi
conştientizează starea şi neputinţa, iar tabloul psihic este copleşit de o depresie profundă.

Mulţumiri
Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și
postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și
responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească", număr de
identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Investeşte în Oameni!
Bibliografie
***. (2000). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders - Fourth Edition. Washington:
American Psychiatric Association.
Boinon, D., Charles, C., Dauchy, S., Sultan, S. (2011), Les effets de l’expression emotionnelle sur
l’ajustement au cancer: une revue systematique de la litterature, Franța : Edit. Springer.
Eysenck, H.J. și Grossarth-Maticek, R. (1988), Personality and cancer: prediction and prophilaxis,
http://link.springer.com/chapter/10.1007/978-1-4615-3850-9_63#page-2, consulted on 10.09.2014.
Eysenck, H.J. (2011), Personality, stress and cancer: prediction and prophilaxis,
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.2044-8341.1988.tb02765.x/abstract, consulted on
11.09.2014.
Frankl, V.E. (1992), Man’s Search for Meaning. An Introduction to Logotherapy. Boston: Published by
Beacon Press.
Freud, A. (2002). Eul şi mecanismele de apărare. Bucureşti: Editura Fundaţiei Generaţia.
Tănăsescu, I. A. (2003). Stresul psihic. Tehnici de reglare a conduitei şi de prevenire a tulburărilor de
adaptare. Bucureşti: Editura Argument.