Tema 7

INSTALAŢIA DE RÃCIRE. ASPECTE FUNCŢIONALE, SISTEME DE

RÃCIRE, ELEMENTE COMPONENTE (POMPE, RÃCITOARE, VALVULE
TERMOREGULATOARE, TANCURI Ş.A.)

1. GENERALITÃŢI PRIVIND RÃCIREA M.A.I.

Gradul de rãcire a cilindrilor, precum şi organizarea raţionalã a procesului de rãcire

influenţeazã sensibil performanţele dinamice, economice şi de durabilitate ale m.a.i. Contactul
fluidului proaspãt cu pereţii calzi ai cilindrului micşoreazã gradul de umplere; în schimb, o
temperaturã prea scãzutã a pereţilor cilindrilor amplificã pierderile de cãldurã şi micşoreazã
randamentul indicat. La m.a.c., o temperaturã mai ridicatã a pereţilor camerei de ardere uşureazã
autoaprinderea, iar motorul funcţioneazã mai “liniştit”, cu o economicitate sporitã. La m.a.s., o
temperaturã prea ridicatã a pereţilor favorizeazã apariţia diferitelor forme de ardere anormalã.
Temperatura pieselor motorului influenţeazã, de asemenea, pierderile mecanice. Dacã nu
se organizeazã raţional circuitul fluidului de rãcire, pot apãrea creşteri locale de temperaturã care
duc la fisuri în chiulasã şi blocul motor sau la arderea unor piese, precum pistonul şi supapele. Atât
la temperaturi înalte, cât şi la temperaturi joase, pelicula de ulei îşi pierde consistenţa: în primul
caz datoritã reducerii viscozitãţii, iar în al doilea caz din cauza diluãrii uleiului cu fracţiunile grele
din combustibil, condensate pe oglinda cilindrului. În ambele cazuri, se intensificã uzura pieselor
prin frecare şi se reduce durabilitatea motorului.
Instalaţia de rãcire reprezintã totalitatea agregatelor, aparatelor şi dispozitivelor care
asigurã evacuarea unei fracţiuni din cãldura dezvoltatã în cilindri prin arderea combustibilului.
Sistemul de rãcire utilizat se clasificã în funcţie de natura fluidului de rãcire:
a) cu aer;
b) cu apã
şi dupã modul de vehiculare a acestuia în instalaţie:
a) cu circulaţie naturalã;
b) cu circulaţie forţatã.
În domeniul motoarelor navale, se utilizeazã în exclusivitate sistemul de rãcire forţatã, cu
lichid. La rândul sãu, acesta poate fi:
a) cu circuit deschis (cu un singur circuit);
b) cu mai multe circuite.
Sistemul de rãcire cu circuit deschis foloseşte ca fluid de rãcire apa din afara bordului.
Utilizarea acestui sistem este limitatã la navele fluviale de puteri mici, datoritã acţiunii corozive a
fluidului asupra pieselor motorului şi a diferenţelor mari de temperaturã între piese şi fluid. Cea mai
largã rãspândire (aproape generalã) o are sistemul cu unul sau mai multe circuite închise şi un
circuit deschis. La acestea, fluidele din circuitele închise (apa, uleiul, combustibilul) sunt rãcite, la
rândul lor, în cadrul circuitului deschis, de cãtre apa din mediul în care navigã nava.
Larga utilizare a acestui sistem este datoratã urmãtoarelor avantaje:
a) posibilitatea ca temperatura apei la intrarea în motor sã fie menţinutã în jurul a
65…700C, ceea ce asigurã obţinerea parametrilor economici optimi ai motorului;
b) rãcirea uniformã a motorului, ca urmare a diferenţei reduse de temperaturã între ieşirea
şi intrarea din/în motor a apei;
c) posibilitatea preîncãlzirii motorului la pornire;
d) mãrirea durabilitãţii pieselor rãcite ale motorului, ca urmare a folosirii apei desalinizate;
e) posibilitatea realizãrii unui bloc motor comun pentru toţi cilindrii.

1
 Realizarea instalaţiilor de rãcire ale m.a.i. trebuie sã asigure urmãtoarele deziderate:
a) menţinerea unei temperaturi aproximativ constante a apei în instalaţie;
b) greutate şi gabarite reduse;
c) consum redus de putere (cca. 10…13% din puterea dezvoltatã de motor);
d) simplitate constructivã;
e) fiabilitate ridicatã.

2. INSTALAŢIA DE RÃCIRE CU DOUÃ CIRCUITE

În cazul motoarelor navale de puteri mici şi mijlocii, se utilizeazã instalaţii de rãcire alcãtuite
dintr-un circuit închis (care asigurã rãcirea motorului) şi un circuit deschis (care realizeazã rãcirea
apei din circuitul închis). În figura 7.1 este prezentatã schema de principiu a unei asemenea
instalaţii.

Fig.7.1

Circuitul apei prin motor se alege astfel încât el sã nu se opunã circulaţiei libere a lichidului.
Aceasta constã în deplasarea lichidului de jos în sus deoarece, pe mãsurã ce se încãlzeşte, apa
de rãcire îşi micşoreazã masa specificã şi se ridicã spre partea superioarã a circuitului. Totodatã,
alegerea sensului de circulaţie de sus în jos ar determina tensiuni termice ridicate, deoarece apa
care ar intra în motor cu temperaturi reduse ar veni în contact cu zonele cele mai calde ale
motorului. În aceste condiţii, dupã efectuarea rãcirii, apa iese din motor prin colectorul 4. De aici,
apa din circuitul închis de rãcire este aspiratã de pompa de apã dulce 10, direct sau prin
intermediul rãcitorului de apã 11. Circuitul este realizat automat, în funcţie de temperatura apei de
rãcire, de cãtre valvula termoregulatoare 12, asigurându-se astfel o temperaturã constantã a apei
din circuitul închis. Apa refulatã de pompa de rãcire asigurã iniţial rãcirea uleiului de ungere în
schimbãtorul de cãldurã (rãcitorul de ulei) 9, dupã care intrã în motor, realizând rãcirea pieselor
sale mobile şi fixe.
În timpul funcţionãrii, în circuit se pot forma bule de vapori şi aer din diverse cauze:
a) şocuri ale coloanei de lichid;
b) întreruperea coloanei de lichid în pompã;
c) aspirarea aerului prin neetanşeitãţi;
d) vaporizarea datoritã temperaturilor şi presiunilor ridicate.
2
 Formarea acestor pungi de vapori şi aer este periculoasã, deoarece ea conduce la
formarea unor zone calde în camera de ardere, precum şi la supraîncãlziri locale, cu posibilitatea
apariţiei fisurilor. Fenomenul este evitat prin sensul de circulaţie adoptat şi prin intermediul tancului
de expansiune 1, prevãzut cu aerisirea 2 şi cu sticla de nivel 3. Prin amplasarea tancului la un nivel
superior faţã de motor (la o diferenţã de înãlţime de minim 0,5m), se asigurã eliminarea liberã în
atmosferã a vaporilor şi a aerului din instalaţie. De asemenea, eventualele pierderi de lichid prin
vaporizare sau neetanşeitãţi sunt completate cu apã din tancul 1. Din acest motiv, tancul este
frecvent denumit şi tanc de compensã.
Pentru rãcirea apei din circuitul închis, este utilizat un circuit deschis de rãcire în care apa
de mare este aspiratã de cãtre pompa de apã sãratã 8, prin intermediul prizei de bordaj 6 şi a
filtrului 7. Apa de mare asigurã iniţial rãcirea aerului de supraalimentare în schimbãtorul de cãldurã
5. În continuare, apa de mare preia cãldura acumulatã de fluidul de rãcire din circuitul închis prin
intermediul rãcitorului de apã 11, dupã care este evacuatã peste bord.

3. INSTALAŢIA DE RÃCIRE CU PATRU CIRCUITE

La motoarele navale lente, de puteri ridicate, pe lângã circuitul deschis se utilizeazã mai
multe circuite închise. O astfel de instalaţie este prezentatã în figura 7.2. Apa din mediul în care
navigheazã nava intrã în magistrala de apã de mare prin una din cele douã prize 1 şi prin filtrele 2.
De aici, apa este aspiratã cu una din cele douã pompe 3 ale circuitului deschis şi refulatã prin
rãcitoarele de aer 4 şi de apã 5, 6 şi 7. Tot cu apã de mare este rãcit şi uleiul de ungere, rãcire
care se realizeazã în schimbãtorul de cãldurã 15 (existã şi instalaţii în care rãcirea uleiului se
asigurã de cãtre apa din circuitul închis). Dupã preluarea debitelor de cãldurã de la cele cinci
schimbãtoare, apa din circuitul deschis este evacuatã peste bord prin intermediul valvulelor de
sens unic 8.
Pentru rãcirea pistoanelor este folosit un circuit închis, compus din tancul de expansiune 9,
de unde apa desalinizatã este aspiratã de cãtre una din pompele 10. În funcţie de temperatura
apei, controlatã de cãtre valvula termoregulatoare 19, refularea se realizeazã direct cãtre motor
sau indirect, prin intermediul schimbãtorului de cãldurã 5, unde este rãcitã. Apa ajunge astfel la
pistoane, preia cãldura de la acestea şi revine în tancul de expansiune 9 prin traseul 18.
Rãcirea cilindrilor motorului se realizeazã, la rândul ei, prin intermediul unui circuit închis în
care apa este vehiculatã de cãtre una dintre pompele 12. Ele aspirã apa care a efectuat rãcirea
prin traseul 21 şi o refuleazã spre valvula termoregulatoare 20. Aceasta regleazã traseul în funcţie
de temperatura apei: în cazul temperaturilor ridicate, apa trece în rãcitorul 6, micşorându-şi
temperatura; în cazul temperaturilor scãzute, apa trece direct spre colectorul de la baza cilindrilor.
De aici, apa intrã în motor, realizeazã rãcirea cilindrilor şi chiulaselor şi reintrã în circuit prin traseul
21. Şi în acest caz, circuitul apei prin motor se alege astfel încât el sã nu se opunã circulaţiei libere
a lichidului, respectiv sensul ascendent.
Prin intermediul tubulaturilor 16, se asigurã eliminarea vaporilor şi a aerului din instalaţie.
Gazele pot ajunge astfel în atmosferã prin tubulatura de aerisire a tancului de expansiune 11.
Pierderile de lichid prin vaporizare sau neetanşeitãţi sunt completate cu apã din tancul de
expansiune (compensã) 11, prin traseul 22.
În sfârşit, în schema din figura 7.2 este prezentat şi circuitul închis de rãcire a
pulverizatoarelor injectoarelor de combustibil. Acesta este format din tancul de expansiune 13,
pompele 14 şi schimbãtorul de cãldurã 7.
În timpul funcţionãrii motorului, una dintre pompe refuleazã lichidul de rãcire prin rãcitor
spre pulverizatoare, dupã care, prin traseul 17, lichidul de rãcire ajunge din nou în rezervorul 13.
Ca lichide de rãcire, la motoarele în doi timpi de puteri mari, alimentate cu combustibil greu, se
foloseşte apa distilatã. La motoarele de puteri medii, în doi sau patru timpi, se foloseşte
combustibil cu viscozitate medie sau ulei din instalaţia de ungere a motorului.

3
4
Fig.7.2
 La instalaţia prezentatã, motoarele auxiliare au instalaţii de rãcire proprii. Existã şi instalaţii
având un singur circuit închis, atât pentru motorul principal, cât şi pentru motoarele auxiliare. Şi în
cazul instalaţiilor separate, existã însã posibilitatea interconectãrii circuitelor. Astfel, prin
intermediul valvulelor 23, se poate realiza legãtura cu instalaţia de rãcire a motoarelor auxiliare
(pentru preîncãlzirea motorului principal) sau cu instalaţiile mecanice de bord (santinã, balast,
incendiu etc.), în caz de avarie.
În situaţia în care tancul de expansiune comunicã direct cu atmosfera, temperatura apei din
circuit nu trebuie sã depãşeascã 85-900C. Creşterea acestei temperaturi are efecte benefice
asupra economicitãţii şi durabilitãţii motorului. Ca urmare, se adoptã în unele cazuri (la motoarele
rapide, îndeosebi) soluţia menţinerii în tancul de expansiune a unei presiuni de circa 1,2-1,3 bar,
ceea ce asigurã posibilitatea creşterii temperaturii apei pânã la circa 1050C. Temperatura de
fierbere, în asemenea situaţii, poate fi determinatã cu relaţia
t f = 100 ⋅ 4 p [°C]. (7.1)
Diferenţa de temperaturã între ieşirea şi intrarea în motor nu trebuie sã depãşeascã 10-
150C. În sfârşit, lichidele de rãcire utilizate în circuitele închise trebuie sã posede urmãtoarele
proprietãţi:
a) punct de îngheţare redus;
b) temperaturã de fierbere ridicatã;
c) dependenţã redusã a viscozitãţii faţã de temperaturã;
d) stabilitate fizico-chimicã;
e) proprietãţi anticorosive bune;
f) cãldurã specificã ridicatã.
Circuitelor instalaţiei de rãcire trebuie sã li se asigure o etanşeitate perfectã. În acest scop,
îmbinarea conductelor se realizeazã elastic, pentru preluarea deformaţiilor termice, a vibraţiilor şi
şocurilor (se utilizeazã îmbinãri din cauciuc şi coliere de strângere). De asemenea, etanşarea
rotoarelor pompelor se realizeazã prin intermediul unor dispozitive speciale.

4. COMPONENTELE INSTALAŢIEI DE RÃCIRE

4.1. Pompele de rãcire

În instalaţiile de rãcire cu apã se folosesc pompe centrifuge, caracterizate printr-un
randament relativ ridicat, o siguranţã şi o duratã mari de serviciu, masã şi gabarit reduse,
construcţie şi exploatare simple. Prin plasarea acestor pompe la nivelul inferior al circuitului pe
care îl deservesc, este asiguratã şi autoamorsarea lor. Mai mult, dupã oprirea motorului, pompele
de acest tip nu obtureazã legãtura dintre aspiraţie şi refulare. Drept urmare, se asigurã circulaţia
liberã a fluidului de rãcire în motor (aşa-numitul efect de termosifon), rezultând continuarea
procesului de rãcire a pieselor motorului şi o uniformizare a temperaturilor.
În conformitate cu caracteristicile funcţionale ale pompelor centrifuge, debitul acestora
variazã direct proporţional cu turaţia. Dacã antrenarea pompei se realizeazã de cãtre motor, atunci
la turaţii reduse debitul de apã refulat de pompã poate fi insuficient şi motorul se poate
supraîncãlzi. Rezultã astfel necesitatea alegerii unui coeficient de majorare a debitului pentru
pompele antrenate de motor. În cazul antrenãrii electrice a pompei de rãcire, debitul se menţine
aproximativ constant. De aceastã datã, la sarcini reduse ale motorului, debitul de apã devine
exagerat de mare, cu un consum specific de energie ridicat. Din aceastã cauzã, este raţional ca
debitul de apã vehiculat de pompa de rãcire sã corespundã regimului de funcţionare al motorului.
Antrenarea de cãtre motor a pompelor de rãcire este specificã motoarelor rapide şi semirapide, în
timp ce la motoarele lente, de puteri mari, se preferã antrenarea electricã a acestora.
Antrenarea electricã este caracterizatã printr-o siguranţã ridicatã în funcţionare, prin
posibilitatea utilizãrii pompei în mai multe circuite, precum şi prin posibilitatea trecerii rapide la
funcţionarea cu pompa de rezervã. Existã, de asemenea, posibilitatea unei mai bune amplasãri a
componentelor instalaţiei de rãcire în compartimentul maşini. Printre neajunsurile acestui sistem de
acţionare se numãrã dependenţa funcţionãrii lor de alimentarea cu energie electricã, precum şi un
consum specific de energie mai mare.

5
 În figura 7.3 este prezentatã
schema constructivã şi componenţa unei
pompe centrifuge. La unele motoare
navale, de puteri relativ reduse, se
folosesc pompe cu piston, care au
autoamorsare şi un randament superior.
În mod obişnuit, se utilizeazã douã
pompe cu piston, dintre care una este
destinatã vehiculãrii apei din instalaţia de
rãcire, iar cealaltã este folositã ca pompã
de santinã, precum şi ca pompã de rezer-
vã. În figura 7.4 este prezentatã schema Fig.7.3
unei pompe cu piston şi modul de antre- 1 – rotorul pompei; 2 – statorul pompei; 3 – racord de
nare a acesteia de cãtre motor. aspiraţie; 4 – racord de refulare; 5 – arborele pompei.

Fig.7.4

Pentru a se asigura funcţionarea neîntreruptã a instalaţiei de rãcire, atât pentru circuitul

exterior, cât şi pentru circuitul (circuitele) închis(e), este necesar sã se prevadã câte douã pompe
de acelaşi debit. Aceastã prevedere este ilustratã în schema instalaţiei de rãcire din figura 7.2.
Pompele de apã dulce au un debit de 45...60 l/kWh, în timp ce pompele din circuitul
deschis de rãcire asigurã debite de 60...75 l/kWh. Presiunea de refulare, pentru ambele categorii
de pompe, în mod uzual este de 2...3 bar.
Calculul debitului unei pompe de rãcire se efectueazã în funcție de:
a) debitul de cãldurã care trebuie preluat;
b) diferența dintre temperaturile de intrare și de ieșire a lichidului de rãcire în rãcitor;
c) proprietãțile fizice ale lichidului de rãcire.
Debitul de cãldurã care trebuie preluat se admite ca reprezentând o fracțiune din cãldura
obținutã prin arderea combustibilului:
Q = a r ce Pe Qi [kJ/h], (7.2)
unde ar este debitul relativ de cãldurã preluat de cãtre fluidul de rãcire și ale cãrui valori uzuale
sunt incluse în tabelul 7.1.

6
 Tabelul 7.1
Debitul relativ de cãldurã preluat prin rãcire
Debitul de cãldurã preluat de la:
Tipul motorului Cilindri rãciți Pistoane
Injectoare
cu apã Rãcite cu ulei Rãcite cu apã
Lent 0,2…0,3 0,04…0,06 0,08…0,10 0,002…0,006
Semirapid 0,15…0,20 0,04...0,06 - 0,002…0,006
Rapid 0,10…0,15 - - -

Debitul pompei de rãcire va fi:

Q
Qv = C d ⋅ [m3/h], (7.3)
ρc ⋅ (T2 − T1 )
în care Cd = 1,5…2,2 este un coeficient de mãrire a debitului pentru acoperirea regimurilor de
suprasarcinã, inclusiv reducerea debitului datoritã creșterii rezistenței hidraulice a traseului de
rãcire; ρ [kg/m3] – densitatea fluidului de rãcire; c [kJ/kg⋅grd] – cãldura specificã a fluidului de rãcire
și T2T1 [grd] – diferența dintre temperatura fluidului la ieșirea și, respectiv, la intrarea în motor. În
tabelele 7.2 și 7.3 sunt prezentate valorile uzuale ale parametrilor menționați.

Tabelul 7.2
Limitele uzuale de temperaturi și presiuni pentru rãcire
Temperatura la Diferența de Rezistența
Elementele rãcite ieșire temperaturã hidraulicã
t2 [C] t=t2-t1 [C] [bar]
Cilindri 55…80 5…15 2…3
Pistoane 55…65 5…10 4…8
Injectoare 45…55 10…15 2…3

Tabelul 7.3
Caracteristicile fluidelor de rãcire
Cãldura specificã Densitatea
Fluidul de rãcire 3
[kJ/(kggrd)] [kg/m ]
Apã desalinizatã 4,2 1000
Apã de mare 4,0 1025
Ulei 1,68…2,1 850…950
Motorinã 1,68…2,1 830…850

Conform rezultatelor experimentale, debitul specific al apei din circuitul închis se situeazã
în domeniul 45…60 l/kW⋅h, la o presiune de refulare de 2…3 bar și la o depresiune pe traseul de
aspirație sub 0,5…0,6 bar.
Pentru stabilirea debitului pompei din circuitul deschis, trebuie calculat debitul total de
cãldurã ce va fi preluat, a cãrui expresie generalã este

∑Q=(Qrcil+Qaer+Qulei+Qinj)MP+ j⋅(Qrcil+Qaer+Qulei)MA+Qred+Qcomp+Qlag+... [kJ/h]. (7.4)

Debitul pompei va fi

∑ ρc ⋅ (T2 − T1 ) [m /h],
Q
Qu = C d ⋅ 3
(7.5)

unde Cd = 1,3…1,5 este coeficientul de sporire a debitului; c [kJ/kg⋅grd] – cãldura specificã a apei
de mare și ρ [kg/m3] – densitatea acesteia.
Debitul specific pentru preluarea debitului total de cãldurã ∑ Q se aflã în limitele
60…75 l/kW⋅h, la o presiune de 2...3 bar.

7
 4.2. Rãcitoarele de apã
În instalaţiile de rãcire se utilizeazã schimbãtoare de cãldurã de tipul prin suprafaţã, prin
ţevi, asemãnãtoare cu cele prezentate în tema 6. Şi în acest caz, utilizarea schimbãtoarelor de
cãldurã prin plãci este extrem de restrânsã.
Cuplarea în serie sau în paralel a rãcitoarelor modificã rezistenţa hidraulicã a instalaţiei, cu
influenţe asupra caracteristicii de debit a pompei. Cuplarea în paralel asigurã reducerea rezistenţei
hidraulice şi creşterea corespunzãtoare a debitului pompei. În cazul înserierii rãcitoarelor, primul
schimbãtor de cãldurã în care intrã apa de mare trebuie sã fie cel în care fluidul rãcit are cea mai
micã temperaturã de lucru. În aceste situaţii, se recomandã succesiunea: rãcitor de aer; rãcitor de
ulei; rãcitor de apã. La motoarele de puteri ridicate (peste 9000 kW), se dispun câte douã rãcitoare
pentru fiecare circuit (fig.7.2), ceea ce simplificã deservirea şi mãreşte siguranţa în funcţionare.
Diferenţa de temperaturã dintre intrarea şi ieşirea în/din rãcitor a fluidului rãcit este de
5..10°C, în timp ce diferenţa de temperaturã a apei de mare este de 7...15°C. Pentru a realiza un
transfer de cãldurã corespunzãtor, este necesar ca temperatura apei de mare, la ieşirea din
rãcitor, sã fie cu 10...12°C mai micã decât temperatura fluidului rãcit, la ieşirea din schimbãtorul de
cãldurã.
Dupã modul cum sunt cuplate în instalație, în serie sau în paralel, rãcitoarele vor modifica
rezistența hidraulicã a instalației, cu influențe asupra caracteristicii de debit a pompei. În calcule,
se considerã creșterea temperaturii apei la trecerea prin fiecare schimbãtor:
∆T = T2 − T1 = Q / (Qv ρc ) ≤ 7...15 grd.
La sistemele de propulsie cu puteri pânã la 8⋅103 kW, se dispune câte un rãcitor pentru
fiecare circuit, iar pentru puteri mai mari, se dispun câte douã rãcitoare pentru fiecare circuit.
Calculul suprafeței schimbãtoare de cãldurã se face ca și la rãcitoarele de ulei:
Q
S =C⋅ [m2], (7.6)
k ⋅ ∆T
unde C = 1,15…1,30 este coeficientul de mãrire a debitului și k – coeficientul global de schimb de
cãldurã:
a) k= 2500…5000 kJ/(m2⋅h⋅grd) – pentru rãcitoare cu țevi având diametrul d = 10…15 mm;
b) k= 5000…10000 kJ/m2⋅h⋅grd– în cazul rãcitoarelor ale cãror țevi au diametrul d<10 mm.
Pentru apa din circuitul închis, diferența de temperaturã în schimbãtorul de cãldurã se
admite ∆T=5…10 grd.

4.3. Valvula termoregulatoare

Dispozitivele de reglare automatã a temperaturii trebuie sã asigure menţinerea regimului de
temperaturã a apei de rãcire indiferent de regimul de funcţionare al motorului şi de condiţiile
exterioare. Principalele prescripţii referitoare la reglarea temperaturii sunt:
a) variaţia de temperaturã la trecerea de la un regim de funcţionare la altul nu trebuie sã
depãşeascã cu mai mult de 5°C limitele zonei de neregularitate, pentru a preîntâmpina
întreruperi în circulaţia apei, intensificarea depunerilor în spaţiile de rãcire, rãcirea
excesivã a motorului etc.;
b) în condiţiile funcţionãrii motorului la regim constant de sarcinã şi turaţie, amplitudinea
de variaţie a temperaturii apei de rãcire nu trebuie sã depãşeascã 1...2°C;
c) durata de stabilizare a temperaturii fluidului de rãcire, la variaţiile de sarcinã şi turaţie,
trebuie sã fie cât mai micã.
Pentru menţinerea constantã a temperaturii apei de rãcire sunt utilizate urmãtoarele
procedee:
a) procedeul de laminare: prin modificarea rezistenţei hidraulice a circuitului, regulatorul
de temperaturã modificã debitul pompei de apã şi, prin aceasta, menţine o valoare
aproximativ constantã a temperaturii; procedeul este vechi şi corespunde reglãrii
manuale a temperaturii;
b) procedeul de transvazare: prin motor se menţine un debit constant al apei de rãcire,
iar reglarea temperaturii se realizeazã prin transvazarea unei fracţiuni din apa care iese
din motor direct spre pompã, evitându-se schimbãtorul de cãldurã;
8
 c) procedeul de acţionare asupra mediului exterior de rãcire: regulatorul reacţioneazã
la variaţiile de temperaturã ale apei din circuitul închis de rãcire, modificând
corespunzãtor debitul apei de rãcire din circuitul deschis.
Cel de-al doilea procedeu este cel mai des utilizat întrucât el asigurã funcţionarea în bune
condiţii a instalaţiei de rãcire şi diferenţe mai mici ale temperaturii fluidului de rãcire, precum şi o
vitezã de reglare superioarã.

Fig.7.5

În figura 7.5 este ilustrat principiul de funcţionare al unei valvule termoregulatoare.

Elementul sensibil (burduful) este umplut cu un lichid cu un coeficient de dilatare ridicat şi, în
funcţie de temperatura fluidului de rãcire, se asigurã circulaţia sa spre pompã (atunci când apa
este rece), spre schimbãtorul de cãldurã (atunci când temperatura apei este ridicatã) sau în
ambele direcţii (în condiţiile unor valori moderate ale temperaturii).

4.4. Filtrele şi prizele de fund sau de bordaj

Pentru reţinerea corpurilor solide care ar putea
pãtrunde împreunã cu apa de mare în circuitul deschis al
instalaţiei de rãcire, între pompe şi prizele de fund şi/sau
bordaj se intercaleazã filtre de apã sãratã (fig.7.6 şi fig.7.7-
poz.2).
Pentru preluarea apei din afara bordului se prevãd cel
puţin douã prize, dintre care una este amplasatã între bordul
şi fundul navei, iar cea de-a doua pe fundul navei (fig.7.7).
Prin valvulele 4, se introduce aer comprimat în casetele
acestor prize pentru îndepărtarea impurităţilor de pe grătare,
iar prin valvulele 5 se poate asigura deblocarea de gheaţă a
acesto grătare cu ajutorul aburului sau al apei calde. Prin
intermediul valvulei 3, se returnează în başa prizei de bord o
parte din debitul de apã caldã, în scopul reducerii diferenţei
de temperaturã dintre apa de mare şi cea din circuitul închis
de rãcire. În sfârşit, cu ajutorul valvulei 6, este asiguratã
posibilitatea îndepãrtãrii din başele prizelor a reziduurilor
petroliere care pot pãtrunde în timpul staţionãrii navei în
bazinele portuare. Fig.7.6
9
 Fig.7.7

4.5. Tancurile de expansiune-compensã

Tancul de expansiune se instaleazã la un nivel care sã depãşeascã cu 0,5...2,0 m nivelul
celui mai înalt punct al circuitului de rãcire. Volumul tancului trebuie sã fie situat în limitele
0,12...0,25 l⁄kWh şi poate reprezenta 10...20% din volumul de lichid existent în instalaţie. Volumul
tancului de expansiune se admite cu 30% mai mare decât volumul lichidului conținut.

4.6. Aparatele de mãsurã şi control

Instalaţiile de rãcire sunt prevãzute cu aparate de mãsurã şi control, precum şi cu elemente
de reglare automatã, în scopul asigurãrii unei funcţionãri la parametri optimi atât a propriilor
componente, cât şi a motorului pe care îl echipeazã.
Astfel, temperatura apei de rãcire este mãsuratã cu ajutorul termometrelor montate la
intrarea în motor şi la ieşirea din fiecare chiulasã a acestuia. La m.a.c.-urile în 2 timpi, în circuitul
de rãcire a pistoanelor, sunt prevãzute termometre la intrarea şi la ieşirea lichidului de rãcire de la
fiecare piston. Sunt montate, de asemenea, termometre la intrãrile şi ieşirile schimbãtoarelor de
cãldurã aer-apã, ulei-apã, apã-apã.
Pentru mãsurarea presiunii şi pentru determinarea rezistenţelor hidraulice din instalaţie,
sunt prevãzute manometre montate la intrarea lichidului de rãcire în diversele componente ale
instalaţiei.

10