SCOALA POSTILCEALǍ SANITARǍ ,,CHRISTIANǍ"

LUCRARE DE DIPLOMǍ
PARTICULARITAŢI DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR

CU HEPATITǍ ACUTǍ VIRALǍ DE TIP A

CLUJ-NAPOCA

2008

CUPRINS
Capitolul I - Prefatǎ-

1.Introducere....................pag. 2

2.Scop si motivatie.................pag. 5

Capitolul II - Prezentare generalǎ -

1.Notiuni de anatomie a ficatului...........................................pag. 7

2.Definitie...............................................................................pag.

3.Etiologie si epidemiologie...................................................pag.

4.Conditii faorizante...............................................................pag.

5.Diagnostic........................................................................... pag.

6.Evolutie si prognostic..........................................................pag.

7.Tratament............................................................................ pag.

8.Masuri de profilaxie si combatere...................................... pag.

Capitolul III - -
 1.Rolul asistentului în îngrijirea

bolnavului ce sufere de HVA.................

2.Metode si mijloace de lucru...............................................

3.Prezentare de caz 1............................................................

4.Prezentare de caz 2............................................................

Concluzii.........................................................................................

Bibliografie.....................................................................................

Anexe..............................................................................................

CAPITOLUL I
PREFATA

1.INTRODUCERE

Hepatita virala A este o boalǎ infectioasa provocata de virusul

hepatic A care afecteazǎ acut ficatul.

Termenul Hepatiata A a fost propus in anul 1947,dar a fost adoptat in

1973,panǎ atunci folosinduse termenele de :hepatitǎ infectioasǎ,icter
infectios,epatita epidemicǎ (deoarece apare în focare epidemice sau epidemii
mai ales la copii),icter epidemic.

Inca din secolul al-XVIII-lea si al-XIX-lea au fost observate icterele

folosite cu caracter epidemic,in timpul razboaielor,denumite boala militarǎ
 sau ,,icter soldatesc''.In cursul celui de al-II-lea rǎzboi
mondial,hepatita epidemicǎ a provocat o adevǎratǎ pandemie.

Hepatita A este o boalǎ provocatǎ de virusul hepatic A,ARN

virus,clasificatǎ prin enterovirusi,familia PICONAVIRIDAE.

Virusul hepatic A este un virus de foarte mici dimensiuni (27-35

nanometri),mai rezistent in natura deât alti virusi.

Virusul rezistǎ la solutii dezinfectante(alcool,eter,clorofarm) inclusiv

clorinarea obisnuitǎ a apei.Acesta este inactivat prin fierbere in 5
minute,prin autoclavare intr-un minut iar prin clorinare intensǎ in 30 de
minunte.

Hepatita A este cea mai cunoscutǎ forma de hepatitǎ afectând în

special copii si adulti tineri,cu incidentǎ scǎzutǎ toamna si iarna sau sub
formǎ de epidemii la 10-15 ani.

Hepatita A este prezentǎ pe toate continentele si în toate tǎrile fiind

inegal rǎspânditǎ chiar si în aceasi tarǎ.Fregventa imbolnavirii poate fi de
1/100.000 de locuitori/an în tǎrile cu o igienǎ socialǎ ridicatǎ si de
1000/100.000 de locuitori/an in tǎrile lumii a-III-a.În Europa media este de
250/100.000 de locuitori/an.

Raspandirea realǎ a hepatitei A este totusi greu de apreciat datoritǎ

lipsei programelor globale de înregistrare a îmbolnavirilor.

Din studii epidemiologice rezultǎ cǎ indivizii peste 60 de ani prezintǎ

anticorpi specifici,într-un procent de 90%,semne cǎ au trecut prin boala
aparent sau inaparent.
 Cauzele rǎspandirii hepatitei sunt conditiile sanitar-igienice din
cadrul locuintelor sau întreprinderilor,organizatiilor dar nu în ultimul rând
lipsa igienei personale.Tot printre cauze putem aminti :migrarea necontrolatǎ
a populatiei si nerespectarea pǎstrǎrii si pregǎtirii alimentelor.

Alte cǎi de transmitere a infectiei hepatitei A pot fi cea

parentalǎ,sexualǎ sau verticalǎ(mamǎ-copil),acestea sunt totusi atât de rare
ca in epidemiologia practicǎ sunt ignorate.

Cresterea frecventei îmbolnǎvirilor începe în iulie-august,devine

maxim în octombrie-noiembrire si scade primavera.

Copii au o sensibilitate ridicatǎ pentru hepatita A aceeasta fiind

deseori numitǎ si boala ''mainilor murdare''.

Hepatita A duce la deces in 0,05-1%,cauza principalǎ fiind hepatita

A-................................................................................................ acuta a
ficatului.

2.SCOP sI MOTIVAŢIE

Lucrarea de fatǎ isi propune sǎ trateze particularitǎtile de îngrijire a

bolnavilor cu HVA si a fost conceputǎ avand în vedere cǎ aceastǎ boalǎ a
fost una dintre cauzele însemnate ale morbiditǎtii în secolul XX.

Cea mai importantǎ metodǎ de apǎrare pe care o avem la îndemânǎ

este prevenirea îmbolnǎvirii iar in acest proces rolul educatiei igienico-
sanitare este extrem de important.
 Importantǎ este deci în primul rând cunoasterea cǎilor si modalitǎtilor
de transmitere a bolii,stiind cǎ si în HVA ca si în celelalte boli prevenirea
este mult mai usoarǎ si mai putin costisitoare decât tratarea ei

Astǎzi nu se mai vorbeste de o singurǎ hepatitǎ,ci de un grup de

îmbolnaviri similare de etiologii deferite,dar cu un tablou clinic mult
asemǎnator,neputând fi diferentiate prin mijloace clinice.

Bolile infectioase meritǎ un interes permanent deoarece,orice relaxare

în acest domeniu se rǎzbunǎ cu sigurantǎ,asa cum s-a putut observa atât în
ânia cât si în restul lumii.

CAPITOLUL II
1.NOŢIUNI DE ANATOMIE ALE FICATULUI
Ficatul este cea mai mare glanda anexǎ a tubului digestiv.Este situat în
etajul supramezocolic,în partea dreaptǎ,sub diafragm,deasupra colonului
transversal la dreapta stomacului.Are o consistentǎ fermǎ si o culoare
brumǎ.Are forma unui ovoid tǎiat oblic,având 28 cm. în sens transversal si
16 cm. In sens antero posterior.

Ficatul are o fata superioarǎ,una inferioarǎ,o marine inferioarǎ si una

posterioarǎ mai latǎ.

La exterior ficatul este scoperit de peritoneul visceral.Sub peritoneul

visceral se aflǎ capsula fibroasǎ a ficatului,de unde pleacǎ septuri
conjunctivo-vasculare,care pǎtrund parenchimul hepatic delimitând lobulii
hepatici(unitatile anatomice si functionale ale ficatului-acestia fiind vizibili
cu ochiul liber)

Lobul hepatic este format din cellule hepatice(hepatocite),din capilare

sinusoidale,din vena centrolobularǎ spre care converg sinusoidelesi din
caniculele biliare intralobulare.

Celulele hepatice sunt dispuse in spatiu sub forma unor plǎci sau
lame,formate dintr-un singur rand de celule.În ame se formeazǎ caviculele
biliare intralobulare.Celulele hepatice,hepatocitele,sunt relativ mari,de formǎ
poliedricǎ si apar pe sectiune sub aspect poligonal.

Celula hepatica poate sǎ isi verse secretia fie în caniculele biliare fie(secretie
exocrinǎ) fie in sinusoide(secretie endocrinǎ).

Cǎile biliare sunt conducte prin care bila,secretatǎ continuu de celulele

hepatice,ajunge in duoden,însǎ numai atunci când ajung aici produsii
digestiei gastrice.Cǎile biliare prezintǎ douǎ parti:una intrahepaticǎ,alta
extrahepaticǎ.

Cǎile biliare extrahepatice cuprind un canal principal(canalul

hepatocoledoc) si un aparat divericular(format din vezica biliarǎ si canalul
cistic).

Canalul hepatic comun se formeazǎ din unirea,la nivelul hilului,a

celor douǎ canale hepatice,stâng si drept.
 Vezica biliarǎ(colecistul) este un rezervor în care se depoziteazǎ bila
în perioadele interdigestive.Vezica biliarǎ este situatǎ pe fata visceralǎ a
ficatului,are formǎ de parǎ,cu lungimea de 8-10 cm si latimea de 4
cm.Capacotatea ei este de 50-60 cm cubi.

Ficatul are functie biliarǎ(biligeneza),functie metabolicǎ,functie

hematopoietica,functie antitoxicǎ si functie de termoreglare.

2.DEFINŢIE

Hepatita epidemicǎ este o boalǎ infectioasǎ transmisibilǎ,apǎrând

spontan sub forma epidemicǎ sau chiar pandemicǎ.

Aceasta este provocatǎ de un virus filtrabil specific,care este introdus in

organism pe cale digestivǎ sau accidental,pe cale parenteralǎ provocând o
îmbolnǎvire generalǎ a organismului si în mod deosebit parenchinului
hepatic.Boala se manifestǎ prin smne de infectie generalǎ si prin simptome
digestive si hepatice însotite sau nu de icter.

3.ETIOLOGIE sI EPIDEMIOLOGIE

Hepatita viralǎ A este provocatǎ de un eterovirus(HVA) cu transmitere

fecal-oralǎ sau pe cale digestivǎ.

De regulǎ contagiunea se face si indirect,în conditiile unor deficiente de

igienǎ personalǎ,comunalǎ si alimentarǎ.

Rezistenta virusului fiind mare în mediul extern,se aplicǎ intensa

circulatie a virusului hepatitei A,care duce la o morbiditate mult mai mare
decât aratǎ cazurile icterice,mai ales în colectivitatile scolare.Se realizeazǎ
imunizare naturalǎ,de cele mai multe ori acutǎ,care creste cu vârsta.

Eliminarea fecalǎ a virusului dureazǎ de obicei o sǎptamânǎ înainte de

debutul icterului si o sǎptǎmânǎ dupǎ.Infectia cu virus A conferǎ imunitate
neexistând purtǎtori cronici de virus A.

4.CONDIŢII FAVORIZANTE

Factorii care favorizeazǎ îmbolnǎvirea si predispun la o evolutie mai

grea a bolii sunt urmǎtorii:

a) varsta-Hepatita apare cel mai fregvent la copii la care din

fericire,evolutia este mai usoarǎ.Existǎ o singurǎ exceptie :sugarii fac
de regulǎ o hepatitǎ mai gravǎ si de aceea copilul mic dace o formǎ
mai severǎ de hepatitǎ,la fel ca si persoanele mai învârstǎ.

b) Factorii predispozanti si agravanti :

-> persoanele mai expuse sǎ facǎ hepatita sunt cei care fac abateri
frecvente de la regulile elementare de igienǎ(personala si alimentarǎ).

-> cei care se hrǎnesc unilateral sau insuficient.

-> persoanele obeze,care se alimenteazǎ în exces,si care au de regulǎ

un ficat sufocat de grǎsimi cu slabǎ rezistentǎ la îmbolnǎvire.Acestia sunt
predispusi la o evolutie mai grea a bolii.

-> cei care suferra de boli de stomac si intestin ;care se nutresc

insuficient cu diete sarace in factori nutritivi.
 -> persoanele care abuzeaza de conserve,de mâncǎruri complicat
preparate(sosuri,condimente,grǎsimi prǎjite),ca si cei care nu consumǎ
alimente proaspete(fructe si zarzavaturi bogate in vitamine) sunt predispusi
sǎ facǎ hepatita cu formǎ mai dificilǎ.

5.DIAGNOSTIC

A.DIAGNOSTIC CLINIC

Incubatia dureazǎ între 14 si 24 de zile,fiind în medie 21-35 de zile ;se

caracterizeazǎ prin prezenta virusului în scaun si prin contagiezitate crescutǎ
în a doua jumǎtate a perioadei.

Peroada prodromalǎ (preictericǎ) dureazǎ 1-10 zile si este dominatǎ de

manifestǎri generale de tip infectios si tulburǎri digestive care se amendeazǎ
odatǎ cu instalarea icterului.Desi,simptomatologia perioadei prodromale este
polimorfǎ se descriu urmǎtoarele forme de debut in hepatita viralǎ A :

1. dubut pseudogripal :febrǎ,mialgii,catar al cǎilor respiratorii

superioare,ce fac dificil diagnosticul diferential cu o virozǎ
respiratorie sau o anginǎ acutǎ.

2. debut digestiv diseptic:inapetenta,greturi.vǎrsǎturi,epigastralgi,jenǎ

sau tensiune dureroasǎ în hipocondrul drept,meteorism
postprandiae,modificǎri ale sensibilitǎtii gustative si olfactive.

3. debut nervos-astenic :cefalee,ameteli,somnolentǎ sau

insomnii,apatie,stare de rǎu general,uneori depresie psihicǎ.
 4. debuturi atipice:

-> debut colicativ,simuland colica biliarǎ sau apendicita acutǎ.

-> debut direct cu icter

Infectia cu VHA se poate opri la perioada prodromalǎ în formele

abortive ale hepatitei virale A.

In perioada prodromalǎ,examenul obiectiv poate duce la

hepatomegaliile, adeno-splenomegalie(mai ales la copii).Examenele de
laborator efectuate în acest studiu pot confirma hepatita viralǎ acutǎ prin
valori crescute ale testelor de inflamatie mezenchimalǎ (testul cu
Tymol,Kunkel,etc) si ale testelor de hepatocitolizǎ(TGP,TGO).

Perioada de stare (ictericǎ) începe odatǎ cu instalarea icterului sclero

tegumentar.în marea majoritate a cazurilor simptomatologia se
remite,bolnavii redevin apetenti,fǎrǎ acze subiective.Persistenta sindromului
digestiv dispeptic sau si a celui neuropsihic poate anunta o evolutie severǎ.

Principalele sindroame care caracterizeazǎ aceastǎ perioadǎ

sunt :sindromul icteric si sindromul hepato-splenomegalic,la care se
adaugǎ,inconstant,simtoame legate de afectarea unor organe învecinate
ficatului :vezica biliarǎ,pancreasul,stomacul si duodenul.

Aparatul cardio-vascular poate prezenta unele

modificǎri :bradicarsdie,hipotensiune arterialǎ ;lezarea rinichiului este
minimǎ si se evidentiazǎ prin discreta albuminurie.
 Sindromul icteric începe prin corela icteric începe prin corelaia
galbenǎ a sclerelor,urmatǎ colorarea galben-rubinie a
tegumentelor.Intensitatea si durata icterului este variabilǎ si poate constitui
un indicator al gradului de severitate a bolii(formele severe se insotesc de un
icter accentuat,formele majore pot evolua farǎ icter sau cu icter discret si de
scurtǎ duratǎ ;formele colestatice sunt caracterizate prin persistenta
indelungatǎ a unui icter intens).

Concomitent cu icterul,bolnavii prezintǎ urini hipercrome si scaune

decolorate,hipocolice.

În hepatita iralǎ A durata icterului este de 2-4 sǎptǎmâni,în formele

colestatice icterul persistǎ mai mult de 4 sǎptǎmâni.

Sindromul hepatomegalic :ficatul este mǎrit n volum,depǎsind

rebordul costal cu 2-4-6 cm sau mai mult.Consistenta ficatului este
elasticǎ,marginea inferioarǎ rotunjitǎ,suprafata netedǎ.

Este sensibil la palpare,iar în erostatism prelungit sau la efort,bolnavul

acuzǎ o durere sau jenǎ în hipocondrul drept si epigastru.

Hepatomegalia persistǎ pe toatǎ perioada de stare a hepatitei virale

acute si se resimte lent in covalescentǎ,ficatul ajungând la dimensiuni
normale la 4-6 luni de la debutul bolii.Se âlnesc si cazuri de hepatitǎ viralǎ
acutǎ in care hepatomegalia este fiecare discretǎ.

Splenomegalia poate însotii hepatomegalia,mai ales la copii.

Copii cu hepatita viralǎ acutǎ prezintǎ un facies caracteristic,cu pometi
cingestionati sî buze caramminate,ce contrasteazǎ cu paloarea sau icterul
tegumentar.

Perioada de declin a hepatitei virale acute,începe dupǎ 10-14 zile de

evolutie a bolii,prin remisiunea treptatǎ a icterului,nominalizare culorii
urinelor si a scaunelor,reducerea moderatǎ a hepatomegaliei,declinul
valorilorbilirulinei serice si a enzimelor de hepatocitolizǎ.

Perioada de covalescenta dureazǎ 2-3 luni dupa boala acutǎ,timp în

care simptomatologia clinicǎ dispare complet,înainte de vindecarea
biochimicǎ si histologicǎ a ficatului.Din acest motiv,supravegherea
bolnavului se face prin control clinico-biologic lunar in primile 3 luni de la
externare si se contunuǎ apoi trimestrial timp de 1 an.

B.DIAGNOSTIC DE LABORATOR

1.Sindrom de inflamatie mezenchimalǎ :pune în evidentǎ

modificarea raportului albumine (globuline) si se pozitiveazǎ prin cresterea
imunoglobulinelor,precoce,chiar la debutul bolii.Valorile testelor de
disproteinemie se mentin crescute în perioada de stare si scad în
covalescentǎ dupǎ 1-2 luni de la externarea bolbnavului.

2.Sindromul de hepatocitolizǎ(teste enzimatice):Transominazele

serice :TGP sau ALAT si TGO sau ASAT care,de la valori normale cuprinse
între 0-12 u.i (sau 0-40) ajung la valori de peste 200-300 u.i,încǎ din faza
preictericǎ,precedând cresterea bilirubinei serice.
În mod obisnuit valorile TGP,TGO scad în 2-3-4 sǎptǎmâni,ând la limitele
normale.Determinarea sideremiei aratǎ valori crescute la 200-599 mg%
(valori normale 80-120 mg%) în cursul perioadei de stare,în paralel cu
cresterea transaminazelor.

3.Sindromul de retentie biliarǎ:Determinarea bilirubinemiei directe

si totale aratǎ valori de 1.6-2.5 mg % la bolnavii cu subicter,valori de 5-15
mg % în formele icterice si peste 20-25 mg % în formele colestatice.Crestera
concentratiei serice a bilirubinemiei determinǎ aparitia ijn urinǎ a
pigmentilor biliari(bilirubina directǎ trecând prin filtru renal,în timp ce
bilirubina neconjugatǎ nu se regaseste în urinǎ deoarece nu este solubilǎ).

Formele colestatice de hepatitǎ viralǎ acutǎ se înstesc si de o crestere

marcantǎ a fosfatazei alcaline prin alterarea functiei excretoare a
ficatului(volori normale 1,5-4,5 unitǎti Bandasky).

4.Sindromul hepatopriv:dacǎ leziunile hepatice sunt severe,sinteza

factorilot de coagulare(protrombina,proaccelerina,proconvertina) este
scazutǎ,ceea ce duce la prelungirea timpilor respectivi fatǎ de martor.

Se mai deceleazǎ o scǎdere a sintezei de albuminǎ si o scǎdere a esterificǎrii

colesterolului.

5.Diagnosticul de certitudine al infectiei virale acute se stabileste

prin detectarea anticorpilo specifici anti-VHA din clasa lgM.Acestia sunt
prezenti in seru l bolnavilor în titru crescut încǎ de la începutul perioadei de
stare si rǎmân în concentramân în concentratii ridicate încǎ aproximativ 2-6
luni de la debut.

Determinarea anticorpilor totalo anti-VHA reprezentati în principal prin Ig

G,este utilǎ doar pentru autentificarea unei infectii cu VHA în antecedente

Examenul direc în scaun,este rar pozitiv,atunci când se efectuazǎ la bolnavi

în perioada de stare,si când eliminarea virusului este redusǎ.

6.EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

Hepatita viralǎ A evoluazǎ,în marea majoritate a cazurilor,ca o infectie

viralǎ autolomitatǎ,cu vindecare completǎ,clinicǎ si biologicǎ si cu
câstigarea unei imunitǎti specifice toatǎ viata.Pentru ameliorarea technicilor
de diagnostic,în ultimii ani s-au putut însǎ decela si forme prelungite,cu
recǎderi ;sau forme colestatice cu evolutie mai lungǎ de 8-12 sǎptǎmâni.

Prin analiza formelor clinice pe grupe de vârstǎ, s-a constatat cǎ la copii

infectia îmbracǎ mai ales forme inaparente sau usoare de boalǎ,în timp ce un
procent îngrijorǎtor de bolnavi,peste 40 de ani,pot prezenta forme grave.

Prognosticul este,de asemenea,rezervat la persoanele cu

agamaglobulinemie hipogamaglobulinemie severǎ,care nu pot sintetiza
titruti suficiente de lg H specific anti-VHA,si deci nu pot limita infectia,care
evoluazǎ spre insuficientǎ hepaticǎ si deces.

7.TRATAMENT

Tratamentul hepatitei virale acute se bazeazǎ pe un ansamblu de

mǎsuri nespecifice,cu rol patogenic,de sustinere si semptomologice.
 Obiectivele tratamentului în hepatita viralǎ acutǎ sunt :

 scurtarea evolutiei vietii

 prevenirea evolutiei spre isuficientǎ hepaticǎ fulminantǎ prin necrezǎ

hepaticǎ supra-acutǎ.

 Prevenirea complicatiilor imediate

 Prevenirea trecerii bolii acute în stare cronicǎ

 Reintegrarea în activitatea anterioarǎ sau într-o muncǎ

carespunzǎtoare cu capacitatea ficatului

În tratamentul HVA,consumul de alcool este interzis,la fel si

medicamentele hepatotoxice,scopul este de a contribui la diminuarea
intoxicatiei,scǎderea solicitǎrii functionale a ficatului si prevenirea necrozei
generale a hepatocitelor.

În formele grave ale hepatitei ǎ cu insuficientǎ hepaticǎ

acutǎ,tratamentul este mai complicat.În formele usoare si semigrave toti
bolnavii în forma acutǎ a bolii trebuie sǎ respecte un regim la pat dar nu
obligatoriu,în forma gravǎ se respectǎ indicatia de regim la pat obligatoriu.se
respectǎ regulile igienico-sanitare de cǎtre bolnav(dezinfectarea
mǎinilor,utilizarea toaletelor),igiena oralǎ,a tegumentelor si a mucoasei.

Terapia este specificǎ,simptomaticǎ.Urmǎrirea bolnavilor în privinta

refularitǎtii defecatiei,deoarece constipatia duce la autointoxicare intestinalǎ.
Se impune corectarea dietei cu continut caloric de 2800-3000 kka
(proteine=90-100g,lipide=80-100g,hidrocarburi=350-400g, vitC=100mg,
vitB=4mg,vitA=3mg,vit PP=15mg).Dieta trebuie sǎ fie factor mecanic si
clinic de curǎtare.În scopuri de detoxifiere lichidele cosumate trebuie sa fie
de 1,5-2l/zi.

Cazuri cu cronizare a hepatitei virale acute nu s-au semnalat.

Bolnavii vor fi izolat în spital 3 sǎptǎmânji de la începutul bolii.

8. MASURI DE PROFILAXIE sI COMBATERE

A. Mǎsuri fatǎ de izvorul de infectie :

 Depistare-ancheta epidemiologicǎ,clinic,examene de laborator

 Izolarea cazurilor,obligatoriu înspital

 Declarare nominalǎ,lunarǎ,anuntarea cazului se face la 24 h de

la depistare.

B. Mǎsuri fata de cǎile de transmitere

 Se va lua mǎsuri de dezinfectie continuǎ a obiectelor

bolnavului,lenjeriei,prin cǎldurǎ sau cu cleraminǎ 2%,a
fecalelor cu var cloros si terminalǎ prin formalizare

 Se vor lua mǎsuri de dezinfectie deratizare

 În caz de epidemii,mǎsuri speciale de educatie sanitarǎ a

populatiei,controlul apei potabile,evacuarea corespunzǎtoare a
 rezidurilor,controlul personalului care lucreazǎ în colectivitǎti
de copii,în sectoarele de alimenta sectoarele de alimentatie
publicǎ sau aprovizionare cu apǎ.

C. Mǎsuri fatǎ de receptivi

 Imunizarea activǎ cu vaccin produs pe celule diploidee

umane,inactivat cu formol,administrat intramuscular în 2 faze
la interval de o lunǎ si cu repetarea la un an,care asigurǎ
protectie de 99%,cu duratǎ de minim 10 ani.
Este indicat în special la copii din colectivitǎti,la
militari,detinuti,homosexuali,cei care lucreazǎ în sectoarele de
alimentatie,la cǎlǎtorii în zone cu epidemie mare.

 Imunizare pasivǎ cu imunoglobuline standard 16%

administrate în primele 7 zile de la contact,inramuscular,în
doze de 0,02-0,05 ml/kg corp si care oferǎ protectie între 3-6
luni.
Este ineficientǎ la contacti familiali,din spital,sau din
colectivitate a cazurilor.

CAPITOLUL III
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

BOLNAVULUI DE HEPATITǍ VIRALǍ TIP A

Pentru supavegherea atentǎ a bolnavilor cu hepatitei viralǎ de tip A

asistenta medicalǎ va avea în vedere urmǎtoarele obiective :

1.Asigurarea repausului fizic si psihic :

Pacientii vor fi convinsi cu mult tact si amabilitate sǎ respecte

repaosul fizic si psihic,pentru cǎ o activitate intensǎ atât psihicǎ cât si fgizicǎ
poate provoca recǎderi sau agravarea bolii.Pozitia cea mai bunǎ care asigurǎ
buna irigare a ficatului este decubitul dorsal,obligatoriu 2-3 sǎptǎmâni pǎna
la reaparitia apetitului si disparitia asteniei.

2.Asigurarea dietei :

Dieta trbuie sǎ fie echilibratǎ continând toti factorii

nutritivi(hidrocarbonate,proteine,lipide,vitamine) fiind oferitǎ în functie de
toleranta digestivǎ sau apetitul pacientului.

La început dieta este lichidǎ(hidro-lacto-zaharatǎ) si apoi sub formǎ

de diferite alimente si preparate usor digerabile.In forme severe,cu
intolerantǎ gastricǎ(vǎrsǎturi) se recurge la perfuzii intravenoasse cu solutii
de glucozǎ.Nu trebuie sǎ se exagereze cu consumul de glucide(excesul poate
fi dǎunǎtor).Dintre lipide untul,smântâna si untdelemnul pot fi date imediat
ce bolnavul are apetit.
3.Supravegherea bolnavului :

Asistenta medicalǎ va urmǎri cu atentie :temperatura,culoarea slerelor

si tegumentelor,pruritul,culoarea scaunelor,culoarea si cantitatea de
urinǎ,modificarea de comportament,aportul de lichide,greutatea corporalǎ.

Asistenta medicalǎ mǎsoarǎ si noteazǎ valoarea functiilor

vitale :puls,tensiune arterialǎ,respiratie,temperaturǎ si la orice modificare
patologicǎ va avertiza medicul.

Asistenta medicalǎ pregǎteste toate materialele necesare si recolteazǎ

probele bio-patologice pentru examenele de laborator prescrise.

4.Administrarea medicatiei:

Se face conform recomandǎrii medicului,dupǎ nevoie,medicamentele

simptomatice.La indicatia medicului asistenta medicalǎ va administra
vitamine(vitamina B,vitaminaC) persoanelor subnutrite,iar celor cu etilism
cronic(steatozǎ hepaticǎ) li se va administra un regim mai bogat în
hidrocarbonate si proteine,o medicatie lipotropǎ si hepatrotopǎ

5.Asigurarea igienei :

Bolnavii cu hepatitǎ viralǎ tip ǎ vor fi amplasati în saloane

mici,linistite iar în saloanele respective nu vor fi internati bolnavi cu alte
afectiuni.Unghiile vor fi tǎiate scurt pentru a evita leziunile tegumentare-în
prurit prin grataj.
 Gustul neplǎcut(amar) va fi în depǎrtat prin toaleta cavitǎtii bucale cu
solutii aromate.Se vor respecta normele de igienǎ alimentarǎ(spǎlarea si
dezinfectia vaselor dupǎ fiecare utilzare).

Asistenta medicalǎ trebuie sa acorde o atentie deosebitǎ respectǎrii

mǎsurilor privind prevenirea infectiilor intra-spitalicesti,auto protectia fiind
permanentǎ.Trebuie sǎ se respecte normele de asepsie în toate manevrele
efectuate,sǎ se respecte sterilizarea corectǎ a intrumentului medical.

6.Educatia sanitarǎ:

Asistenta medicalǎ va sfǎtui si va da explicatii bolnavilor pe toatǎ

perioada spitalizǎrii si la externare,cum trebuie sǎ respecte toate
recomandǎrile:

 sǎ respecte cu strictete odihna

 respectarea regimului alimentar

 interzicerea consumului de alcool,tutun,cafea

 sǎ observe cu atentie si la orice modificare spontanǎ sǎ ia legǎtura cu

medicul de familie sau medicul specialist.

 Respectarea controlului periodic clinic si bologic.

Pentru a-si îndeplini cu succes toate aceste roluri,asistenta medicalǎ

trebuie sǎ cunoascǎ si sǎ stǎpâneascǎ sarcinile de îngrijire,sǎ dispunǎ de
dragoste pentru profesia aleasǎ.
 CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Hepatiata viralǎ A este numita boala a mâinilor murdare,de aceea se

impun masuri de prevenire prin :

1 Respectarea igienii personale

2 Respectarea igienii locuintei si locului de munca

3 Fructele si legumele trenuie spǎlate numaidecât deoarece nu se

poate sti dacǎ acestea sunt sau nu contaminate.

4 Respectarea depozitǎrii si pregǎtirii alimentelor.

5 Supravegherea si educarea copiilor de a nu pune mâinile sau

obiectele murdare în gura

6 Spǎlarea si dezinfectarea tegumentelor.

Cel mai afectat în aceastǎ boalǎ este în primul rǎnd ficatul,organ

important cu functii si rol decisiv în buna functionare a organismului.

Cunoscǎnd corelatia bunǎ între alimentatie si ficat,se întelege de ce

regimului alimentar îi revine un rol important în cadrul tratamentului acestei
boli.
 Bolnavii cu hepatitǎ viralǎ tip ǎ vor fi învǎtati sǎ respecte un regim
igieno-dietetic,sǎ elimine factorii nocivi care ar dǎuna sǎnǎtǎtii si sǎ urmeze
întocmai indicatiile medicale primite.

BIBLIOGRAFIE :

1.Voiculescu Marin Gheorghe, ,,Boli infectioase II '' ,Ed.

Medicalǎ,Bucuresti 1990

2.Bocarnea Constantin, ,,Boli infectioase si epidemiologie'',

Ed.Medicalǎ,Bucuresti,1999

3.Borundel Corneliu, ,,Manual de medicinǎ internǎ pentru cadre medii",Ed.

All,Bucuresti 1998

4.Angelescu Mircea, ,,Boli infectioase" ,EDP Bucuresti 1980

5.Gorgan Ioan ,,Cursuri de boli infectioase"

6.Titiricǎ Lucretia, ,,Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de adinstentii

medicali'' , Ed. Viata medicalǎ româneascǎ,Bucuresti,1997

7. Titirca Lucretia, ,,Tehnica ingrijirii bolnavului'' , Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti 1990

8. Titirca Lucretia, ,,Manual de ingrijiri speciale acordate de asistentii

medicali'' , Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti,2006

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A FICATULUI

 I.1. DEFINITIE

Ficatul este cea mai voluminoasa glanda a aparatului digestiv, de culoare rosie-caramizie,
situat in loja subdiafragmatica (hepatic), in hipocondrul drept.

I.2. GREUTATE SI DIMENSIUNI

Organ plin, de consistenta ferma, ficatul cantareste la adult 1400-1500g cu vasele golite si
circa 2.000g cu vasele sale umplute cu sange.

Prin volumul si greutatea sa, ficatul reprezinta cea mai mare glanda secretoare din organism.

Dimensiunile ficatului variaza dupa starea functionala. In faza secretorie, ziua, ficatuleste
mai mic si creste in dimensiuni noaptea, in faza de asimilatie, cand poate castiga in greutate pana
la 500g si chiar mai mult.

Aceste fapte explica predilectia nocturna a unor dureri hepatice.

I.3. ASEZARE

Ficatul este asezat in loja subfrenica dreapta, inapoia ultimelor coaste drepte ; el ocupa
hipocondrul drept, partea superioara a epigastrului si partea interna a hipocondrului stang.

I.4. FORMA

Forma ficatului este asemanatoare cu a unui ovoid taiat in jumatate, in lungul axului mare.

I.5. CONFORMATIA EXTERIOARA SI RAPORTURI

Ficatul prezint doua fete si doua margini. Fata convexa sau superioara muleaza bolta
diafragmei si este in contact cu seroasa diafragmatica, cu seroasa ultimelor spatii intercostale si
coaste drepte si cu seroasa peretelui abdominal anterior in treimea superioara a epigastrului.

Fata superioara convexa, este despartita prin doua margini : una posterioara mai groasa si
alta anterioara, mai subtire, de fata plan-concava inferioara.

Fata superioara convexa, formeaza in partea posterioara, o parte relativ plana, de care
este despartita printr-o margine stearsa. Fata superioara prezinta deseori adancituri oblice,
transversale – urmele grilajului costal. Aceasta fata este acoperita de peritoneu formand
ligamentul falciform.
 Fata inferioara este usor concava si impartita in patru portiuni prin santul transvers al hilului
hepatic si prin cele doua santuri sagitale, formand un „H” majuscul. Aceste santuri delimiteaza
lobul drept, lobul stang, lobul patrat, ventral si lobul Spiegel, dorsal.

In santul transversal se afla hilul ficatului prin care patrund vasele si nervii ficatului si ies
canalele biliare si limfaticele organului.

In partea ventrala a santului sagital drept este asezata vezicula biliara, iar prin partea dorsala
trece vena cava inferioara.

In santul sagital stang stau: ventral – ligamentul rotund si dorsal – ligamentul venos
Arantius.

Ficatul se gaseste prin fata convexa in raporturi de stransa vecinatate cu diafragma, pleura
diafragmatica si baza plamanului drept, cu ventriculul drept si o parte din pleura si cu baza
plamanului stang.

Prin fata inferioara este in contact direct cu rinichiul drept si glanda suprarenala dreapta, cu
unghiul colic drept, duodenul, regiunea celiaca si cu stomacul.

Ficatul are doua invelisuri : un invelis seros, pendinte de seroasa peritoneala

(peritoneu visceral) si un invelis propriu - capsula Glisson, care acopera ficatul si intra la
nivelul hilului in interiorul organului, de-a lungul vaselor si cailor biliare.

I.6. LIGAMENTE

Ligamentele ficatului sunt : ligamentul falciform, ligamentul coronar si cele doua ligamente
triunghiulare. Ele nu joaca decat un rol secundar in mentinerea pozitiei ficatului, fiind relativ
lungi si permitand ficatului un joc larg sub diafragma.

I.7. VASCULARIZATIA FICATULUI

Vascularizatia este dubla : nutritiva si functionala.

Vasele arteriale ale ficatului provin din artera hepatica, ramura a trunchiului celiac,
iar venele ficatului rezulta din ramificatiile venei porte si ale venelor suprahepatice.
Primele aduc sange venos functional, iar ultimele – venele suprahepatice, colecteaza tot
sangele din ficat si il varsa in vena cava inferioara.
 Vasele limfatice se aduna intr-o retea subseroasa, care ajunge la ganglionii sternali,
mediastinali anteriori si pancreatico-lienali, cu limfa colectata de pe fata superioara si la
ganglionii hilului hepatic cu limfa colectata de pe fata inferioara si din limfaticele septurilor
intrahepatice.

I.8. INERVATIA FICATULUI

Nervii ficatului provin din plexul hepatic, format din fibre simpatice ce ies din ganglionul
celiac si din fibre parasimpatice, ce se desprind din ambii nervi vagi.

Sinapsa fibrelor simpatice este in ganglionul celiac.

In interiorul ficatului, unele fibre nervoase patrund in tunicile vasculare, alte fibre nervoase
se pot urmari pana in imediata apropiere a celulelor hepatice sau chiar in interiorul lor.

Inervatia hepatica are rol vasomotor, secretor si trofic.

I.9. ELASTICITATEA

Capsula ficatului este alcatuita din tesut conjunctiv si elastic. Din capsula pornesc, de la hil
spre interiorul ficatului, septuri fibroase, care constituie suportul conjunctiv al elementelor
vasculare, biliare, limfatice si nervoase care merg spre lobuli sau pleaca de la ei .

Capsula ficatului este bogata in fibre elastice, permite variatii de volum ale organului si
favorizeaza circulatia intrahepatica prin forta sa pasiv-elastica.

Depozitarea sangelui in ficat si reglarea circulatiei lichidelor, sunt posibile datorita structurii
conjunctivo-elastice a capsulei ficatului (inima ficatului).

I.10. STRUCTURA LOBULARA A FICATULUI

Organizarea ficatului oglindeste necesitatile functionale ale acestei glande cu dubla secretie
– interna si externa.

Unitatea anatomica si functionala o reprezinta lobulii hepatici, din a caror juxtapunere

rezulta intreaga glanda.

Lobulii hepatici au o forma prismatica trunchiata spre varf si dimensiuni ce variaza intre 0,5
– 5 mm. La baza lor, lobulii nu prezinta o demarcatie neta de lobulii vecini.

Pe masura ce lobulii se ingusteaza spre varf, apar intre ei benzi de tesut conjunctiv, formand
in locurile de unire a mai multor lobuli coloane conjunctive, stelate la sectiune, denumite spatiile
porto-biliare sau spatiile Kiernan. Aceste spatii conjunctive marcheaza periferia lobulilor si in
ele sunt asezate vasele sanguine si limfatice, canalele biliare si nervii.

Unele cercetari arata insa ca unitatea morfofunctionala a ficatului este acinul hepatic,
alcatuit dintr-o masa informa de hepatocite, dispuse in jurul unei venule porte (vena axiala).

Lobulii hepatici sunt constituiti dintr-o bogata retea vasculara, in ochiurile careia se gasesc
celule hepatice si dintr-un fin schelet conjunctiv pericelular.

Vasele sanguine patrund prin poarta ficatului in interiorul glandei, unde se divid in ramuri
din ce in ce mai mici.

Ramificatiile venei porte ajunse in spatiile perilobulare, formeaza o retea perilobulara de

venule, ce inconjoara lobulul de la baza spre varf. La acest nivel venulele se unesc intr-o vena
centrala, care strabate ca o axa venoasa lobulul, de la varf la baza – vena centro-lobulara.

Din reteaua perilobulara se desprind capilare venoase ce patrund in lobul la diferite niveluri,
canstituind o retea deasa de capilare sinusoidale, largi si inegale de calibru.

Intre reteaua venoasa perilobulara si vena centro-lobulara se gasesc, in special la baza

lobulilor, canale venoase care strabat direct lobulul, fara anastomozari si fara aspecte
sinusoidale, reprezentand o circulatie suntata porto-suprahepatica.

Capilarele sinusoidale au peretii discontinui si formati din celule nediferentiate, alungite si

din celule izolate, de forma stelata si proeminente in vas ca si in afara vasului, celulele Kupffer.

Celulele peretilor capilari au proprietatile coloidopexice si fagocitare ale celulelor reticulo-

endoteliale si histocitare si apartin mezenchimului activ. Celulele Kupffer pot parasi peretele
capilar devenind hiotiocite perivasculare, mobile.

Venele suprahepatice au un perete muscular mai dezvoltat, cu fibre circulare si coloane

musculare oblice, proeminente in lumen ca niste valvule.

Ramurile arteriale ajunse la periferia lobulului au doua destinatii:

a) arteriole si capilare care inconjura vasele si canalele biliare

din spatiile portale;
b) arteriole si capilare care se varsa in reteaua venoasa perilobulara sau
direct in sinusoidele intralobulare.

Circulatia intrahepatica se face independent, prin cai proprii pentru fiecare din cele doua
curente de sange – portal si arterial, pana la nivelul lobulilor, unde sangele arterial se amesteca
cu cel portal.
 Volumul sangelui din ficat variaza intre 30 si 50% din volumul total al glandei. Sangele
arterial reprezinta 20-30% din sangele total si este sangele nutritiv al canalelor biliare si al
peretilor vasculari.

Sangele arterial joaca rol important in echilibrarea circulatiei intralobulare prin presiunea
mai mare (de 90-100mmHg in artera hepatica, fata de 5-10mmHg in vena porta, ca si prin gradul
mai mare de oxigenare (85% fata de 35% in sangele portal.

In stare de repaus digestiv, sangele arterial acopera majoritatea nevoilor metabolice

ale ficatului.

Sangele portal este sangele functional al ficatului. El circula in ficat si la nivelul lobulilor in
cantitati variate si pe cai variate.

In stare de repaus, sangele portal are un debit mai mic si circula atat prin reteaua capilara
sinusoidala intralobulara cat si prin reteaua venoasa perilobulara, o parte din sange ocolind astfel
contactul cu parenchimul celular si trecand direct din ramificatiile venei porte in vena
centrolobulara.

In perioada digestiva si de activitate a celulelor ficatului, sangele portal trece intr-o mare
proportie (80%) prin sinusoidele intralobulare.

Celulele hepatice sunt asezate in ochiurile retelei sinusoidale, formand coloane celulare
orientate radiar si cu numeroase punti celu-lare intre ele (cordoanele Remack). Cordoanele
celulare au grosimea a doua-trei celule.

Celulele hepatice vin in contact, prin suprafetele lor libere, cu capilarele sanguine, iar prin
suprafetele de contact intre ele delimiteaza canaliculul biliar, care nu are pereti proprii si care
este format din jgheab sapat in membrana celulelor hepatice vecine.

Activitatea celulelor hepatice nu este egala in intreg lobulul; acesta functioneaza de la

periferie spre centru.

Fiecare celula are o activitate bipolara : pol vascular si pol biliar.

Activitatea celulelor are doua cicluri orare in 24 ore. In cursul diminetii, secretia biliara
devine din ce in ce mai abundenta si progreseaza in cursul zilei de la periferie spre centrul
lobulului (faza secretorie).

In orele de seara si noapte, secretia biliara scade mult si celulele se incarca cu glicogen (faza
asimilatoare).

Astfel, cand secretia biliara este maxima, depunerea de glicogen in celule este minima si
invers.

I.11. FIZIOLOGIA FICATULUI

 Prin asezarea sa in calea sangelui provenit din tubul digestiv, pancreas si splina, prin
transformarile chimice numeroase si variate ce au loc la nivelul lui si prin volumul mare al
irigatiei sale sanguine, ficatul ocupa un loc central si indispensabil in mentinerea vietii.
Inlaturarea sa nu este compatibila cu supravietuirea.

Ficatul ia parte la digestia si absorbtia intestinala prin secretia biliara; joaca rol important de
glanda digestiva.

In ficat au loc degradari si sinteze ale substantelor absorbite, din care nasc substante noi,
necesare consumului energetic si plastic din ficat si din restul organismului.

Ficatul are rol important in ; Hepatită B

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hepatită B

Specialitate Boli infecțioase

Clasificare și resurse externe
OMIM 610424
DiseasesDB 5765
MedlinePlus 000279
Patient UK Hepatită B
Modifică date / text
Virusul Hepatitei B
Virusul hepatitei B (HBV)fotografiat
prin microcopie electronică
Clasificarea virusurilor
Grupă: Grupa VII (dsDNA-RT)
Familie: Hepadnaviridae
Gen: Orthohepadnavirus
Specie: Virusul hepatitei B
Modifică text

Hepatita B este o boală de natură infecțioasă, agentul patogen fiind virusul hepatitei B
(HBV).Virusul este de tip ADN (adenovirus), iar boala mai este cunoscută și sub
denumirea de hepatită serică.[1] Boala a cauzat epidemii în părți ale Asiei și Africii și este
endemică în China. Aproximativ un sfert din populația globului, mai mult de 2 miliarde
de persoane, au fost infectate cu virusul hepatitei B. Acest număr include 350 milioane de
purtători cronici ai virusului. Transmiterea hepatitei B se face prin expunerea la sânge sau
secreții infectate, cum ar fi sperma sau secrețiile vaginale. Hepatita B nu se poate
transmite prin contact zilnic cum ar fi strângerea de mână, folosirea acelorași tacâmuri
sau pahare, sărut, îmbrățișare, tușit sau strănut. Boala acută cauzeză inflamarea ficatului,
voma, urină de culoarea cafenie închisă, diaree, icter și mai rar, decesul. Hepatita B
cronică poate eventual cauza ciroză și cancer la ficat, care are o rată mică de răspuns
chimoterapiei. Prevenirea infecției se face prin vaccinare. Deși replicarea virusului se
face în ficat, virusul se răspândește în sânge, unde proteinele specifice virusului și
anticorpii specifici se detectează la persoanele bolnave. Aceste proteine și anticorpi sunt
căutați în testele de sânge pentru a diagnostica infecția. [2]

Cuprins
 1 Istoric
 2 Microbiologie
o 2.1 Structură
o 2.2 Genom
o 2.3 Replicare
o 2.4 Serotipuri
  3 Epidemiologie
o 3.1 Transmisie
o 3.2 Patogeneză
 4 Note
 5 Bibliografie

Istoric

Primul care semnalează această boală denumită "icter prin inoculare" este Lurman A [3][4].
Acesta o identifică în anul 1885 la docherii din Bremen vaccinați antivariolic cu limfă
vaccinală umană. Din cei 1289 de oameni vaccinați 191 (15% ) au făcut hepatită într-un
interval cuprins între 2 săptămâni și 8 luni.

1942 este anul în care are loc identificarea acestui tip de hepatită, ca urmare a unei
epidemii masive de icter apărută în armata americană și cea britanică. În urma vaccinării
antiamaril a unui număr de 28585 persoane, 62 au decedat.[5] Ipoteza care a s-a dovedit
până la urmă plauzibilă a constat din existența în serul folosit la prepararea vaccinului a
unui virus hepatic , purtătorul acestuia fiind un pacient asimptomatic.Datorită acestui
fapt, hepatita astfel apărută a fost denumită hepatită prin ser omolog, denumire schimbată
ulterior în hepatită serică. 1947 [6] este anul în care Mac Callum face o clasificare a
virusurilor hepatice cunoscute până în acel moment

 virusul hepatitei A -virusul care provoca hepatita epidemică

 virusul hepatitei B- virusul hepatitei serice

Anii 1960-1980 sunt anii în care au loc numeroase descoperiri care încearcă să aducă cât
mai multe informații despre hepatita B:

 1965 Blumberg descoperă antigenul Australia-denumit în prezent HBs

 1970 Dane descoperă virionul B -particula Dane

Microbiologie
Structură

Genom

Replicare

Serotipuri

Epidemiologie
Transmisie

Particula infectantă prin virus este ADN-ul viral;

Virusul este prezent în sânge și țesuturi, se elimină prin salivă, lacrimi, secreții genitale,
spermă, sânge menstrual, care sunt și principalele elementele de transmitere a bolii; se
poate transmite de la mamă la copilul nou născut în timpul sarcinii; din 100 de bolnavi
adulți cu hepatită acută B, 95 se vindecă , 5 fac hepatită cronică, și 2 mor prin complicații
ale hepatitei cronice (ciroză sau cancer de ficat); dacă hepatita acută B a fost făcută în
copilărie, sub varsta de 5 ani, riscul de a deveni purtător este de cca 90%, iar cel de
cronicizare este de 25-80%. Dacă hepatita acută a fost contractată în perioada de adult,
riscul de cronicizare este mult mai mic 3-10%.

Cele mai importante căi prin care se poate lua virusul B sunt:

 Sexul cu o persoană infectată

 Sexul cu mai mult de un partener
 Sexul întâmplător neprotejat
 Conviețuirea cu persoane care au virusul B
 Profesie care permite contactul cu sânge, secreții sau țesuturi umane (lucrători în
mediul sanitar)
 Folosirea de droguri injectabile
 Piercingul
 Tatuajele
 Manichiura, pedichiura, bărbieritul la frizer sau cu aparat folosit de altcineva care
are virusul
 Primirea de transfuzii de sânge (risc foarte mic datorită testării)
 Instrumentar chirurgical și stomatologic

Riscul de transmitere prin salivă (sărut) este foarte mic, iar cel prin fecale, secreții nazale,
sputa, urina sau voma este inexistent dacă acestea nu conțin și sânge.

Prezența virusului B se cercetează de obicei prin determinarea AgHBs dar și prin alte
metode de depistare.

Existența imunității împotriva virusului B se cercetează prin determinarea existenței

anticorpilor Ac antiHBs.

Dacă virusul este prezent în organism, concentrația sa în sânge (viremia) se cercetează

prin determinarea DNA VHB, care, în mod normal, trebuie să fie nedetectabil.

Dacă virusul este detectabil, și concentrația sa este >2000ui/ml, se poate pune problema
tratamentului antiviral.

Patogeneză

Infecția acută cu virusul hepatitei B este asociată cu hepatita virală acută, o boală care
începe prin stări de slăbiciune, lipsa apetitului alimentar, amețeală, vomă, dureri în corp,
febră, urină închisă la culoare și ulterior progresează spre apariția icterului. Există
indicații că mâncărimea pielii este un posibil simptom al tuturor tipurilor de viruși
hepatici. Boala durează câteva săptămâni și se ameliorează gradual la cele mai multe
persoane infectate. Puține persoare pot avea infecții mai severe ale ficatului și ca urmare
pot muri. Pe de altă parte, boala poate fi asimptomatică și poate trece neobservată și
nediagnosticată.

Infecția cronică poate fi fie asimptomatică, sau poate fi asociată cu o inflamare cronică a
ficatului (hepatita cronică), conducând la ciroză într-o perioadă de câțiva ani. Acest tip de
infecție crește dramatic incidența cancerului la ficat. Bolnavilor cronici li se recomandă
evitarea băuturilor alcoolice.

- mentinerea compozitiei plasmatice (homeostazei), oferind proteine nou-formate;

- mentine nivelul glicemiei;
- transforma grasimile in forme mai usor oxidabile.
- sintetizeaza numerosi fermenti necesari activitatilor proprii, ca si altor tesuturi ;
- degradeaza hormonii circulanti in exces;
- prin bogatia irigatiei sale sanguine, ficatul reprezinta o statie importanta in reglarea
metabolismului apei si a circulatiei de intoarcere, controland debitul sanguin si crutand astfel
inima de un aport rapid si important de lichide;
- prin acelasi mecanism, de control al debitului sanguin si de reglare a metabolismului ficatul,
opreste patrunderea de substante toxice in organism;
- In perioada embrionara, ficatul reprezinta un organ al hematopoezei.

FUNCTIILE FICATULUI

 Functia biliara (biligeneza) – secretia biliara rezulta din activitatile celulelor Kupffer si
celulelor hepatice. Bila se varsa in intestin in cantitati de 600-1000ml/24 ore.

Sarurile biliare reprezinta cel mai important component al bilei. Ele indeplinesc mai multe
activitati:
- participa la emulsionarea grasimilor in intestin si la stabilirea acestor emulsii; prin
aceasta se mareste enorm suprafata particulelor grase, intensificandu-se atacul
enzimatic. Insasi actiunea lipazei pancreatice este activata de sarurile biliare.
- au rol important in absorbtia vitaminelor liposolubile (A, D, E si K), absorbtia
fierului si calciului alimentar;
- stimuleaza secretia biliara prin actiunea lor coleretica, rol important in stimularea
peristaltismului intestinal si rol de mentinere a echilibrului microbismului intestinal.
 Functia metabolica – se refera la toate substantele nutritive:

- glicogenetica – sintetizeaza glicogenul din glucoza, scindeaza

 glicogenul in glucoza, formeaza glicogen din grasimi si acizi

aminati;

- adipogenetica – in ficat se depoziteaza grasimi. El antreneaza .

grasimile de rezerva din organism in caz de inanitie.

Sintetizeaza grasimi din acizi grasi, transforma glucidele in

exces in grasimi si invers.

Joaca rol in esterificarea colesterolului.

- functia proteinoformatoare – sintetizeaza albumine si globu-

line, contribuind la mentinerea echilibrului proteinemiei ;

sintetizeaza fibrinogenul si protrombina cu rol in coagulare;

- functia ureogena a ficatului – consta in a fabrica uree din

acizi aminati ihttp://ww

w.stiri.com.ro/img
_mare/48650hepatita-a-1.jpgn exces, uzati sau nefolositi in sinteze;

- intervine in metabolismul mineralelor : Cl, Na, K, Cu, Fe,

(este depozit de fier);

 - rol in metabolismul apei, regland diureza prin neutralizarea

unor hormoni (suprarenali, estrogeni, antidiuretice);

- este depozit de vitamine liposolubile si hidrosolubile. Ficatul

reprezinta cel mai bogat depozit de vitamina A din organism

aproximativ 95%;

- sintetizeaza fermentii – arginaza, ureaza, care intervin in

procesele urogene din ficat; tributiraza, care intervine in

arderile acizilor grasi; fosfatazele si fosforilazele cu rol

in fosforilarea grasimilor si glucidelor; transaminaza care

favorizeaza reactiile dintre metionina si colina.

 Functia hematopoietica – ficatul formeza hematii in perioada intrauterina a fatului, fiind in

acelasi timp si loc de distrugere a hematiilor imbatranite. Ficatul are rol in reglarea
echilibrului acido-bazic intervenind in transformarea acidului lactic in glucoza, formarea
amoniacului din acizi aminati;
 Functia antitoxica – neutralizeaza substantele toxice endogene si exogene;
 Functia de termoreglare – ficatul genereaza caldura in stare de repaus.