Pastel alb - Mircea Demetriade

Făr ’ de idei şi făr ’ de scop, nehotărât,

Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;

Un cer murdar, meschin, urât,

Ce-nchide-n nori apusul vis şi-a lui lumine.

Şi orişicând dacă-aş voi, şi orişicând

Norii să-i sparg, lacrimi şuvoi din ei să cadă,

Zadarnic cerc... gerul vrăşmas tot îngheţând,

Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.

Decolorat deasupra mea ţi-l port de-acum

Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;

Că astăzi griji, necaz şi ani mă duc pe-un drum

Lipsit cu tot de ideal şi de tărie.

Ca iarna alb, deşi timid e-nsufleţit,

Şi sub zăpezi plin de curaj tiptil se ţine,

Din ochii tăi ce cu amor m-au aţintit,

Un ghiocel prevestitor de vremi senine.