Ora de vizită - Benjamin Fondane

În seara asta capul ca o lampă

îşi arde restul fumegos de gaz —

şi cineva a pus mâna pe clampă,

şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva

tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,

şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea

s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care

aştept în geam să crape-un peisaj,

şi-mi ţin în mână sufletul de soare —

sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —

mă doare întunericul crescut,

ca o mocirlă-n care dorm pe vine

bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,

şi-n seara asta mi-i atât de bine,

că parcă-aş vrea cu mânele să rup

urzicile care-au crescut în mine.