TULBURĂRI DE COMPORTAMENT

‘’Fiecare copil şi fiecare fiinţă umană poate avea conduite, manifestări interpretabile ca

nepotrivite sau inadecvate unei situaţii.’’1 Fiecare etapă a copilăriei este presarată cu
diverse

probleme de comportament, unele sunt considerate fireşti aşa cum sunt accesele de furie,

muşcatul, lovitul, pentru vârsta copilului, în timp ce altele sunt considerate patologice sau

tulburări comportamentale. Tulburările de conduită apar deseori în asociaţie cu ADHD,

depresie, dificultăţi în învăţare şi uneori în asociaţie cu psihoza şi autismul şi necesită

îngrijire

de specialitate.

Tulburările de comportament sunt caracterizate printr-un patern repetitiv şi consistent

de conduită antisocială, deviantă şi agresivă. Problemele de comportament care presară

copilăria şi chiar şi adolescenţa sau maturitatea sunt multiple şi au cauze şi soluţii

proprii. Există câţiva factori de risc care predispun copilul la tulburări de comportament.

Aceştia pot fi factori de mediu (dezavantaj social, lipsa unei locuinţe, statut socio -
economic

scăzut, sărăcie sau izolare socială) sau asociaţi cu familia (problemele conjugale, consum
de

substanţe, violenţă domestică, practici parentale abuzive) ori copilul (cei cu un

temperament

dificil, epilepsie, probleme la nivel cerebral, probleme cronice sau deficiţe cognitive)

Aproximativ jumătate din copiii diagnosticaţi cu tulburări de comportament sunt

diagnosticaţi cu tulburări de personalitate antisocială la vârsta adultă, iar alţii cu tulburări

psihiatrice incluzând abuzul de substanţă, mania, schizofrenia, tulburarea compulsiv -

obsesivă,
 tulburare de depresie majoră sau tulburări de panică. Tulburările de conduită au un
impact

diametral şi semnificativ asupra calităţii vieţii copilului, a familiei şi a îngrijitorului.

Copiii cu

tulburări de comportament au un risc ridicat de a experimenta dezavantajul excluderii

sociale

pe viitor, achiziţii şcolare deficitare, slujbe de scurtă durată, delincvenţă juvenilă, relaţii

interpersonale sărace ducând chiar la probleme maritale sau divorţ, abuzul copiilor

Ion Strachinaru defineşte tulburările de comportament sau modificările de comportament

ca fiind: “forme de dezechilibru psihic, ce implică tulburări în sfera emoţional -volitiva, ca

urmare a

unei leziuni cerebrale pre- sau post-natale, a unor structuri psihice morbide de natură

sociogenă”2. Aceste devieri de conduită sunt, aşadar, nu doar abateri de la normele stării
de

sănătate, ci şi de la normele morale, cu daune resimţite în raporturile sociale normale.

Deaceea, comportamentul este un răspuns la o situaţie fiind direct condiţionat şi

proporţional cu natură situaţiei şi cu cea a individ ului. Înţelegerea comportamentului nu

poate fi

deplină decât dacă se vor luă în considerare spre analizare şi aspectele patologice ale
acestuia.

Tulburările de comportament se manifestă printr-un dezechilibru constituţional, pierderea

contactului cu realitatea, slăbirea judecăţii şi autocriticii, având un caracter diferenţiat

raportat la

vârsta subiectului în general, sunt numai câteva din caracteristicile comportamentului

deviant.

1 Vrăşmaş T., Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001