Sunteți pe pagina 1din 1

Corbii

Din iarna sufletului meu porneşte


Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.

În gemete pustii se prelungeşte


Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Şi corbi sporesc în cete înmiite...
Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;


Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,


Spre inima-mi pe jumătate moartă
Îşi năpustesc sălbatica grămadă...

Mihai Codreanu

S-ar putea să vă placă și