Lady Macbeth

-
La noapte vine Duncan!
E-o veste mare! A răgușit și corbul
Ce croncăne sosirea-ntr-un ceas rău
A regelui sub zidurile noastre.
Voi, duhuri ce dați gânduri ucigașe,
Stârpiți femeia-n mine și turnați-mi
Din creștet până-n tălpi cruzime oarbă.
Vârtos să-mi fie sângele, căința
Nu-și afle-n el nici loc nici drum; iar mila
Să nu-mi clintească, călcând pragul firii,
Cumplitul țel, ca nu cumva să preget
Trecând la faptă. Voi ai crimei sfetnici,
Luați la sânu-mi fiere-n loc de lapte
Oriunde-n nevâzută-va-nchegare
La silnicia firii privegheați.
Tu-mbracă-te-n al iadului fum negru
Și vino, deasă noapte, să nu vadă
Pumnalul meu tăios ce rană face.
Și nici privind prin văl de bezne, cerul
Să-mi strice: Stai!
-
Stăpâne, chipul tău i-o carte-n care
Ciudate lucruri poate-un om citi.
De vrei să-nșeli o lume, fii ca lumea,
Cu bun venit pe buze și-n priviri.
Să fii ca floare fără de prihană,
Dar fii și-aspida cuibărită-ntr-însa.
Să ne-ngrijim acum de cel ce vine
Și las’ pe mine-isprava acestei nopți.
Ea, nopți și zile-n șir, ce vor să vie,
Ne-aduce-n plin putere și domnie.
Și fruntea sus! Că-i periculos
S-arăți pe gânduri dus!