Triboulet

El e! E mort! E-aicea! Îl simt! Un pumn de lut!

Aș vrea să-l văd!
(pipăind sacul)
E Dânsul! E Dânsul! L-a luat dracul!
Se văd și cei doi pinteni cum străbătură sacul.
E el!
(Sculându-se și punând piciorul pe sac)
Priviți acuma, voi oameni mari și mici:
Aicea e un rege…și-aici un măscărici!
Și ce mai rege! Rege-ntre regi! Francois întâiul!
(Izbind sacul cu piciorul)
Pe care-acum bufonu-l strivește cu călcâiul…
Având un sac drept giulgiu…și Sena drept mormânt!
Și cine-i autorul? Eu! Triboulet! Eu sunt!
Suntem în mâna soartei o biată jucărie!
Păi cum? O maiestate-enormă ca mândrie;
Un principe de viță ajuns la apogeu;
Rival cu Carol Quintul; un rege-al Franței-un zeu:
Învingătorul vajnic de bătălii mărețe,
Ce-a năruit atâtea celebre fortărețe;
Și care - când dușmanii fugeau în debandadă -
Rămase, din trei spade, numai cu-n ciot de spadă;
Acest erou pe care-ntregul univers
L-a ridicat în slavă…Pac! S-a oprit din mers!
A dispărut deodată în plină măreție
Cu tot: cu nume, fală, cu fast, cu bogăție…
…
Copila mea, poți fi împăcată!
El și-a primit pedeapsa iar tu ești răzbunată.
Cu câțiva galbeni duhul cel rău s-a spulberat!
Mă mai auzi acum, o rege scelerat!
Pe fata mea cuminte, o sfântă, ca icoana,
Și ce-mi eram mai scumpă decât îți e coroana,
Mi-ai smuls-o, mi-ai spurcat-o…și mi-ai dat-o-napoi
Scăldată în rușine, târâtă în noroi!
Mi-auzi acum vocea ce urlă de nebună?
Acum bufonul râde! Bufonul se răzbună!
Eu, care pân’ și talpa piciorului ți-am lins
Am supt din tine vlaga! Eu, frunte prea slăvită!
Eu un bufon, o scârbă, un saltimbanc, o vită,
Eu sire, te-am învins!
…(aude vocea regelui cântând)
Vocea asta?! Cum?!
Fantoma nopți-și bate joc de mine-acum!
(mai ascultă și e chiar regele)
Blestem! Atunci nu-i dânsul în sac! Deci m-a mințit!
Și l-a salvat, tâlharul.
Mi-a pus în sac pe altul? Trădătorul!
Un inocent?! Vai! Tremur! E-un corp de om în sac!
Nu văd, e prea-ntuneric. Sunt singur, ce să fac?
S-aștept un fulger…
(Un fulger spintecă văzduhul, Triboulet se dă un pas în spate și scoate un țipăt)
Doamne! Blanche! Pronie divină!
Cum? Dânsa?! Nu se poate! Nebun sunt de legat!
Mi-e mâna udă! Doamne! E sânge închegat!
Nu vreau să-mi moară fata! Nu vreau! E-ngrozitor!
Nu vreau să mori! Așteaptă! I-e fața pământie!
Blanche dacă mori, fetițo, nu mai am nici un rost
De a trăi-ntr-o lume atâta de pustie.
Nu! N-a murit! Sunt sigur. O Doamne, Doamne sfânt!
Tu știi că doar atâta mai am pe-acest pământ!
Când ești diform, ca mine, fug toți, toți cu oroare
Și nimeni nu te-ntreabă ce ai și ce te doare.
Ea mă iubește! Dânsa e bucuria mea! Copila mea iubită
Unica-mi fericire și-atât de laș izbită!
O! Când era micuță, micuță, drept culcuș
Dormea la mine-n brațe așa cum doarme-acuș
Când se trezea din vise ea mă privea duioasă
Nu se speria de mine. Îmi surâdea voioasă,
Cu ochii ei mici, sprinteni ca niște licurici…
Și-i sărutam într-una mânuțele ei mici.
I-e frunte-așa senină. Nimic n-o împânzește.
Mânuța ei ca gheața…o simt cum se-ncălzește.
Dar acuma e moartă și lucru-i hotărât.
Mi-am omorât copilul. Eu! Eu l-am omorât!