Prieteni

De Marin Sorescu

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,

Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.

Cred ca in baie e cel mai tragic,

Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...

In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,

Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...

Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,

Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.

Un cerc extraordinar de sudat,

Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.

...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu,

Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii - cu situatia lor neclara
Intre doua lumi -
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic !

Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...

Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce vrea si-nvie -
Si iata-ma singur in rai -
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme

Lopahim in Livada de visini

Eu am cumpărat-o, numai o clipă domnilor, fiţi îngăduitori, îmi vâjâie capul, nu pot să
vorbesc... (Râde) Ajungem noi la licitaţie, Deriganov era deja acolo. Leonid Andreevici
avea numai 15.000, iar Deriganov a oferit din capul locului 30.000. Văd cum stau
lucrurile, m-am încleştat cu el, am dat 40. El 45- eu 55... el va să zică adăuga câte
cinci, eu câte zece... Ei... s-a sfârşit! Am plusat până la 90.000 şi mi-a rămas mie.
Acum, livada de vişini e a mea! (Râde cu hohote) Doamne, Dumnezeule, livada de
vişini e a mea. Spuneţi-mi că sunt beat, că nu sunt în toate minţile, că mi se-
nchipuie... nu râdeţi de mine! (Bate din picior) Dacă tatăl meu şi bunicul s-ar ridica
din morminte şi ar vedea ce s-a întâmplat, cum Iermolai al lor, bătutul, Iermolai
analfabetul, care alerga iarna desculţ, cum Iermolai ăsta a cumpărat moşia...
frumoasă, - cum nu mai e alta pe lume. Eu am cumpărat moşia unde bunicul şi tata
au fost robi, unde nu-i lăsau nici la bucătărie... Dorm... mi se năzare... e o închipuire...
E rodul imaginaţiei voastre acoperite de întunericul necunoscutului. (Varia aruncă
cheile la picioarele lui. Lopahin le ridică mişcândule, zâmbeşte) A aruncat cheile, să
arate că nu mai e stăpână aici... Ei, asta e. (Orchestra îşi acordează instrumentele)
Muzicanţi, cântaţi, doresc să vă ascult! Veniţi toţi, să vedeţi cum Iermolai Lopahin
înfige toporul în livada cu vişini, cum vor cădea pomii la pământ! Vom construi vile şi
nepoţii... şi strănepoţii noştri vor vedea aici o viaţă nouă... Muzică, cântă!

M.O.A.I. ... enigma asta e greu de dezlegat; dar fiecare literă se află în numele
meu, aşa că pot considera, cu puţină bunăvoinţă, că tot de mine e vorba. Să
trecem la proză. Binişor. „Dacă această scrisoare îţi cade-n mînă, cugetă. Steaua-
mea m-a pus deasupră-ţi; dar a mea înălţime să nu te sperie. Unii se nasc mari,
alţii dobîndesc mărimea, iar altora, în sfîrşit, le-atîrnă. deasupra capului, doar s-o
culeagă. Mîinile destinului ţi se-ntind; apucă-le cu îndrăzneală şi strînge-le
fierbinte. Ca să te deprinzi cu ce te-aşteaptă, schimbăţi învelişul şi arată-te sub un
chip nou. Fii băţos cu rudele şi tiran cu slugile. Limba ta să nu rostească decît
cuvîntări solemne. Arată-te sihastru. Acesta e sfatul pe care ţi-1 dă aceea ce
suspină după tine. Adu-ţi aminte de cine îţi lăuda faimoşii tăi ciorapi galbeni68, şi
te dorea împopoţonat cu jartiere încrucişate.57 Repet, adu-ţi aminte. Vino. Dacă
vrei, eşti un om făcut. Dacă nu, te voi socoti mai departe un slugoi, născut să-şi
ducă traiul printre cei de-o teapă cu el, nevrednic să mîngîie degetul soartei felice.
Adio. Aceea care ar dori să te slujească, în loc de a fi slujită de tine. A ta felice
neferice." E limpede ca lumina zilei. Îi sar ochii după mine. Voi fi băţos, voi citi
numai autori politici, îl voi face de două parale pe Sir Toby, nu voi frecventa, decît
lume bună, voi fi tipul clasic de persoană însemnată. Nu mă pripesc şi nici numi
fac iluzii deşarte, nu, toate argumentele demonstrează că stăpîna mă iubeşte. Ea
mă felicita mai deunăzi pentru nemaivăzuţii mei ciorapi de culoarea şofranului şi
tot ea mi-a atras atenţia asupra picioarelor mele, lăudîndu-mi jartierele
încrucişate, şi asta, de bună seamă, ca să ştiu de-aci înainte că această ţinută îi
aţîţă şi mai mult amorul pe care mi-o poartă. Să mulţumesc cu gratitudine bunei
mele stele; sînt fericit, sînt un om făcut! Am să-mi dau aere supraomeneşti, voi fi
solemn, n-am să mai port decît ciorapi galbeni, cu jartiere încrucişate, şi asta,
neîntîrziat, chiar acum, pe Jupiter! Soartă, fii binecuvîntată! Stai, că mai e şi un
post scriptum. (Citeşte.) „E imposibil să nu ghiceşti cine sînt. Dacă răspunzi la
dragostea mea, fă-mă să-nţeleg printr-un dulce surîs. Surîsul îţi şade atît de bine!
Deci, ori de cîte ori te vei afla în preajma mea, cată a surîde neîncetat, inimioara
mea, te rog mult!" Jupiter, îţi mulţumesc! Voi surîde! Voi surîde în dreapta şi-n
stînga, necontenit, neîncetat!... Întocmai precum mă vrei tu!

Monolog comic Avarul Molière Actul IV Scena 7 Haropagon. Haroagon, singur, răcneşte prin grădină cu
mîinile ridicate şi aleargă de colo colo cu pălăria-n mînă. Hoţii! Hoţii! Criminalilor! Bandiţilor! Doamne,
pedepseşte-i! Cer dreptate! Sînt pierdut. M-au ucis. Mi-au răsucit gîtul la spate. Mi-au furat banii. Cine-
ar fi putut să-i fure? Unde eşti hoţule? Unde-i el? Unde nu este el? Unde se ascunde mitocanul şi
criminalul? Cum aş putea să dau de el? Unde să-l dibuiesc? Încotro să fug? Cine-i acolo? Nu cumva-i aici?
Poate că-i dincolo. Stai! (se prinde singur de mînă şi se trage de degete) Dă-mi banii înapoi, banditule!
Ah, eu sînt. Mi se întunecă vederea. Simt că- nebunesc. Nu ştiu cine sînt. Cine sînt eu şi cine eram? Ah,
bănişori iubiţi...prieteni dragi, prieteni de-o viaţă, nepreţuiţi şi sinceri, concubini minunaţi...Nu mai ştiu
ce fac. Ah, bănişori ai iubirii, tovarăşi de nădejde. De cînd mi-aţi fost furaţi nu mai pot să trăiesc, mă simt
singur şi părăsit. Sînt pierdut. Ajutorul meu, speranţa mea, prieteni de-o viaţă! Sînt pierdut! S-a terminat
cu mine. Nu mai am pe nimeni pe lumea asta. Nu mai pot trăi niic măcar un minuţel fără voi. Gata, mă
duc, mă prăpădesc, nu mai sînt, mor am murit, sînt deja mort, am murit şi m-au îngropat. N-ar vrea
poate un om drăguţ să mă dezgroape, să mă învie şi să- mi dea banii înapoi, sau măcar să-mi spună cine-
i hoţul? Ce? Ce spuneţi voi acolo? A, e cineva aici? Cum adică nu-i nimeni? Bandiţilor! Care-i banda care
a comis furtişagul? Şi toate astea numai din cauza lepădăturii de fiu- meu. M-am certat cu el şi n-am stat
suficient de veghe cu ochii spre grădină. Trebuie să fug, ca să anunţ toate tribunalele, sămi pun sub
tortură familia, servitorii, rudele, vecinii, orăşenii, la moarte cu toţii infamilor! Cine sînt aceşti oameni
care mă privesc zîmbind zeflemitor? Nu cumva mi-aţi furat tocmai voi bănişorii bandiţilor? Ia uite la ei.
La moarte cu voi. Sînteţi cu toţii vinovaţi de la cel mai mic pînă la cel mai mare trebuie să-mi daţi
socoteală. Hei! Ce vorbiţi voi acolo pe şoptite? Ştiţi cumva ceva despre cel care m-a jefuit? Ce este atîta
zgomot acolo? Te pomeneşti că mi-au prins hoţul. Hei, vreau să ştiu dacă aţi pus mîna pe tîlhar! Trebuie
să daţi sfoară în ţară, să mi-l aduceţi legat şi cu o piatră de gît. Te pomeneşti că toţi sînt complicii hoţului.
Vă uitaţi la mine şi zîmbiţi? Cred că şi-au împărţit banii mei între ei. Repede comisari, repede judecători,
veniţi la mine cu toţii oameni de ordine şi de încredere, executori, avocaţi, notari, paznici, repede la
mine voi călăi, inchizitori, să-l căutăm împreună pe hoţ. Vreau să cercetaţi tot oraşul, să căutaţi din casă
în casă, să faceţi percheziţii, la spînzurătoare cu toţi, mişeilor! Iar dacă nu găsiţi pe nimeni spînzuraţi-vă
şi voi şi apoi mă spînzur şi eu de o cracă